marți, 17 septembrie 2019

Blogul „Istorie Baptistă” la 400 de postări



Prin ajutorul lui Dumnezeu, blogul „Istorie Baptistă” a ajuns la 400 de postări. Mulțumesc în primul rând Domnului, apoi vouă celor care treceți prin paginile lui.
Vă mulțumesc că ați apreciat în scris prin comentarii sau verbal lucrarea de pe blog, dar și prin cumpărarea cărților care le scriu.
Vă mulțumesc că ați trecut pe la paginile de istorie baptistă și prin acest demers mați încurajat.
Vă mulțumesc și acelora care ați distribuit pe pagina de „Facebook” articolele publicate. Prin voi a ajuns la un număr de persoane mai mare și așa mai mulți și-au aflat înaintașii lor, credincioși baptiși.
Vă mulțumesc celor ce mi-ați trimis materiale și îmi cer scuze pentru cei ce nu le-am oferit ce și-au dorit, vă rog mai anunțați-mă, sunt și eu om și mai uit.
Blogul l-am deschis în ziua de 03 martie 2016 cu scopul de a aduce în fața celor interesați de baptiști și istoria lor, oameni, fapte, lucruri petrecute în națiunea noastră română cu poporul baptist.
În cele 400 de postări 169 sunt biografii ale fraților păstori și lucrători baptiști și lista am actualizat-o azi, 17 septembrie 2019.
Pe lângă această listă, am scris despre evenimente din sânul poporului baptist.
Pentru toți cititorii mei, mă rog Domnului în fiecare zi, pentru că vă apreciez gestul.
Vă rog să susțineți blogul „Istorie Baptistă” prin aprecieri, comentarii și distribuiri.
Dumnezeu să fie slăvit pentru că ne-a dat viață și mântuire prin Domnul Isus Cristos și a ridicat oameni care au trudit pe ogorul Evangheliei și sunt bune modele.
„Ascultă, poporul Meu, şi voi vorbi; ascultă, Israele, şi te voi înştiinţa! Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău. (Psalmii 50:7)

2 comentarii:

  1. Felicitări și mulțumiri pentru munca depusă! Blogul dvs îmi este de mare ajutor, în mod special secțiunea biografiilor. Cel de Sus să vă răsplătească pentru efortul depus pentru salvarea informațiilor despre cei ce au ostenit pe ogorul Evangheliei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mihai, îți mulțumesc frumos de aprecieri. Datorită ție și altora care au nevoie de informații, scriu și sriu, pentru că Dumnezeu mi-a dat resursele necesare de a scrie și atunci cine eram eu să mă împotrivesc? Vreau să fie pentru slava Domnului și folosul celor interesați de istoria poporului baptist. Nu este spre lauda nimănui, ci spre informare și zidire sufletească.

    RăspundețiȘtergere