Biografia completă a fratelui Daniel Chereji, o puteţi citi AICI.
Fratele Daniel Chereji s-a născut la data de 16 iulie 1967 în
localitatea Cehei din Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj fiind al şaptelea copil.
Părinţii fratelui s-au numit Florian şi Emilia Chereji, credincioşi baptişti la
a doua generaţie de naţionalitate română.
La doar 15 ani, în data de 18 iulie 1982 a fost botezat de către
păstorul Aurel Tanc de la Oradea în biserica din localitatea natală.
În 11 august 1990 se căsătoreşte cu Mihaela Bucur iar Domnul i-a
binecuvântat cu 2 copii, Rut şi Paul.
În anul 1991 intră la Institutul ,,Emanuel” din Oradea la profilul
teologie pastorală, cursuri de zi.
La 12 ianuarie 1992, Biserica din Cehei îl alege ca şi păstor în
cadrul Adunării generale a bisericii.
În anul 1998 acceptă invitaţia Bisericii Baptiste ,,Sfânta Treime”
din Baia Mare de a păstori alături de fratele Iosif Morcan. Aici slujeşte până în
anul 2000.
În perioada anilor 2002 – 2007 pune bazele unei noi biserici, a
cărei construire este finalizată în iunie 2007. Biserica va primi numele de
,,Biruinţa”, de unde păstorul şi fratele nostru drag va boteza atâtea suflete
pentru Domnul şi va organiza o mulțime de activități binefăcătoare.
A fost un păstor cu multe calități, printre care amintesc:
predicator binecuvântat de Dumnezeu cu mult har, un bun administrator, un
scriitor și poet de o mare profunzime, a fost activ și nu s-a dat înapoi de la
lucrarea Domnului, deși sănătatea îi era șubredă.
În ziua de 11 decembrie 2020, fratele Daniel Ghereji este chemat de Dumnezeul pe care l-a iubit și glorificat în versurile sale, acasă, ca să nu mai fie în suferință, ci în bucurie veșnică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu