sâmbătă, 5 decembrie 2020

Căprar Emanuel 1957 – 2020, din Petroșani

 


Fratele Emanuel (Emanoil) Căprar s-a născut în ziua de 9 martie 1957, în Petroșani. Părinții s-au numit Ioan și Rozalia.

A făcut cele 8 clase generale, apoi s-a înscris la Liceul Industrial din Petroșani. A absolvit Institutul Teologic Baptist din București.

 După terminnarea liceului, lucrează la Intreprinderea de Utilaj Minier din Petroșani.

În anul 1984 se căsătorește cu Elena, care lucra ca recepțoneră la  Uzina din Petroșani. Domnul le-a dat 3 copii: Sebastian, Beniamin și Ema.

După anul 1998 Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste din Cluj, îl angajează și ordinează ca păstor pentru Bisericile Creștine Baptiste din Huedin și împrejuimi: Călata, Călățele, Mărgău, Bedeciu, Dretea, Bucea.  O perioadă a slujit și la Negreni.

Fratele iubea pe Dumnezeu și lucrarea Lui, de aceea a acceptat să păstorească biserici mici de la țară, unde pleca cu drag și încuraja frații. Era o fire prietenoasă, se apleca spre oricine, cunoștea pe toți oamenii și cu toți stătea de vorbă  și îi asculta. Predica, cânta cu foc și cu lacrimi, se ruga cu putere și nu se sfia de Cuvântul Domnului, era întru totul dăruit Domnului.

La începutul lunii noiembrie, a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj, unde în ziua de 05 decembrie 2020, Domnul l-a chemat acasă în împărăția Lui. Plecarea fratelui lasă un mare gol, Domnul să întărească familia și bisericile pe care le-a slujit.

15. Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.
(Psalmii 116:15, VDCC)

 

Surse:

Ghiță Capotă

Viorica Lupșa Coldea

Arhive

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu