În ziua de
28 decembrie 2024 se împlinesc 155 de ani de la nașterea învățătorului,
cărturarului și predicatorului Georgiu Slăv. Acest om mare și credincios în
lucrarea încredințată lui, se naște în ziua de 28 decembrie 1869 în localitatea Ciuci, (
Vârfurile ) județul Arad.
Azi 11.11.2024,
prezint intervenția mea despre acest credincios pe care am ținut-o la Biserica
Creștină Baptistă Aciuța, în straie de sărbătoare, din ziua de 02.06.2024.
Mai jos
redau: „Cuvânt înainte” scris la cartea: „Georgiu Slăv - Un cărturar iscusit în
Legea Dmnului, referinţe şi mărturii biobibliografice, editura Risoprint, Cluj
Napoca, 2024” de Vasile Bel și Daniel Stoica”.
Georgiu Slăv este cunoscut în sânul
poporului ca fiind primul intelectual care nu provine din mediul baptist, ci
și-a predat viața în mâna Domnului şi a aderat la credinţa baptistă ca
intelectual. După terminarea studiilor, devenind învățător cu diplomă, atras și
influențat de Școala Ardeleană, activ în lumea școlară, participând și luând
cuvântul la conferințe, având câțiva ani în câmpul muncii didactice, s-a
întâlnit cu Domnul și la vârsta de 33 de ani s-a botezat.
Din anul 1902 devine foarte activ în
biserică, căutând să-şi folosească cunoștințele academice obținute în biserica în
care s-a născut din nou, fiind și aici un bun și harnic dascăl. Pentru că Dumnezeu
a vrut ca timpul lucrat de el în via Domnului să fie doar de 17 ani, pentru că
a trăit doar 51 de ani, activitatea lui intelectuală este mai puțin cunoscută,
drept pentru care Domnul ne-a pus pe inimă să înfiripăm aceste pagini.
S-a stins la o vârstă la care nu arăta
urme de îmbătrânire, fiind în plină expansiune pe ogorul Evangheliei, răpus de
ura asmuțită asupra lui de către preoți, exponenți ai unei biserici care pretinde
că îi urmează Domnului Isus, ură manifestată prin ploaia de pietre aruncate de
copiii asmuțiți de cei mari, și prin asmuțirea câinilor asupra lui. Asupra
persecuției îndurate de dascălul de la Aciuța, Georgiu Slăv, vom poposi mai
mult în conținutul acestei lucrări și vom aduce argumente în sprijinul acestei
afirmații. Despre Georgiu Slăv au mai scris unii dintre frații care s-au ocupat
de istoria baptiștilor din România, dintre care îi amintim pe Ioan Ungureanu,
Dumitru N. Baban, (care îl trece pe lista pionierilor), Alexa Popovici, Ioan
Bunaciu și Emanuel Jurcoi în revista Arhiva
Baptistă.
Vizionare plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu