luni, 16 noiembrie 2026

„Pocăiții” sau „Căiții”, de Rev. Louis A. Gredys

 


Acest articol a fost publicat în revista Missions, vol. 5, nr. 7, iulie 1914. „Missions: A Baptist Monthly Magazine” [„Misiuni: revistă baptistă lunară”], vol. V (Boston: biroul revistei, clădirea Ford, 1914). Revista era publicată de mai multe societăți baptiste americane implicate în activitatea misionară externă și internă, precum și în activitatea editorială. Informațiile din articol sunt de un real folos pentru cunoașterea istoriei baptiste.

Louis A. Gredys era un evreu baptist român și a publicat revista baptistă românească Creștinul, începând din anul 1913, despre care am scris AICI.

Convenția Misionară Baptistă din Ohio către români.

Ești un „pocăit”? Trebuie să fii, dacă ești baptist. Acesta este numele sub care baptiștii români sunt cunoscuți printre compatrioții lor. Numele este luat din Biblie: „Pocăiți-vă și credeți Evanghelia” (Repent ye and believe the Gospel). De aceea, baptiștii români sunt numiți, de obicei, „pocăiți”.

Numele nu este prea plăcut românului neconvertit. „Pocăiții” sunt astăzi, pentru români, un fel de sperietoare, așa cum erau anabaptiștii, cu ani în urmă, pentru germani și nu numai. De fapt, un preot care a scris, nu cu mult timp în urmă, despre baptiștii români i-a numit „anabaptiști”! Înclin să cred că baptiștii, ca denominațiune, sunt mai bine cunoscuți în unele părți ale Chinei decât în orice parte a României. Unii văd în „pocăiți” tot ceea ce este anticreștin, tot ceea ce se opune Bisericii Ortodoxe. În timp ce făceam o vizită unei familii din Cleveland, doamna casei m-a întrebat: „Pocăiții cred în Dumnezeu? Am auzit că ei îngăduie unui frate să se căsătorească cu propria lui soră, așa cum fac păgânii!” Aceasta este o întrebare șocantă, dar își pierde din forță atunci când afli că persoana care a pus-o este analfabetă. Următoarele afirmații, care mie mi se par și mai șocante, au fost făcute de un înalt funcționar, directorul Cancelariei Bisericii Ortodoxe, într-o carte intitulată „Biserica Ortodoxă și credințele străine în Regatul României”, publicată în 1904: „Unii sectanți ai Bisericii Luterane, baptiștii, au o biserică la Atmagea și una la Ciucurova.” „Pe peretele dinspre răsărit au următoarea inscripție: «Un singur Dumnezeu, o singură credință, un singur botez».”

Există aproximativ 12.000.000 de români în lume; aproximativ 7.000.000 trăiesc în Regatul României, peste 2.000.000 în Ungaria și Transilvania, peste 1.000.000 în Basarabia, iar restul se află în Bucovina și Macedonia. Aproape toți românii sunt adepți ai Bisericii Greco-Ortodoxe, care este și Biserica de Stat a României. În Ungaria și Transilvania există peste 1.000.000 de români catolici și aproximativ 8.000 de baptiști. În România și printre românii din alte țări, orice credință în afara celei „ortodoxe” este considerată o „credință străină” și tratată ca atare. Românii, asemenea oricărui alt popor care a fost dominat timp de secole de cler, sunt fie cu totul nereligioși, fie extrem de superstițioși. Pentru ambele categorii, tricolorul României este considerat cu mult mai presus decât Cuvântul lui Dumnezeu.

România, ca țară, trimite foarte puțini dintre fiii ei în această țară (America), în timp ce copiii ei vitregi, evreii, sunt aproape alungați spre această țară și spre altele. Optzeci la sută dintre românii din America provin din Ungaria și Transilvania, iar ceilalți douăzeci la sută, din Bucovina, România și Macedonia. Toți „pocăiții” care vin în America sunt români din Ungaria.

Lucrarea baptistă printre românii din Ungaria a început abia cu douăzeci și cinci de ani în urmă (1889). Primii lucrători au fost germani și maghiari. Misionarii au fost nevoiți întotdeauna să angajeze interpreți, deoarece nu toți românii înțeleg limba maghiară, iar foarte puțini înțeleg limba germană. Pe măsură ce lucrarea a progresat și numărul „pocăiților” a crescut, ajungându-se astăzi la aproximativ 8.000 de baptiști români în Ungaria, unii lucrători români au început să fie implicați în lucrare. Ei proveneau din rândul oamenilor de la țară; niciunul nu absolvise un seminar sau o școală de pregătire. Cei mai mulți trebuiau să se îngrijească de propriile gospodării și, în același timp, să răspundă de aproximativ douăzeci până la cincizeci de puncte de misiune. „Predicatorul” era, în general, un om care știa să citească puțin și care muncea mult pentru a aduce un suflet la Hristos. El vizita unul dintre aceste puncte, făcea câțiva convertiți, apoi pleca, revenind abia după aproximativ trei sau șase luni și lăsându-i între timp pe noii convertiți fără cineva care să se îngrijească în mod corespunzător de ei. Astfel, aceștia erau lăsați să-și ducă singuri la capăt mântuirea și să lucreze la ea până la moarte. De aceea, nu puțini erau foarte slabi în privința disciplinei și neclari în ce privește doctrina. Aceștia sunt „pocăiții” care vin în America.

Cu doar puțin peste trei ani în urmă, nu exista nicio misiune organizată și niciun misionar care să-și dedice tot timpul predicării Evangheliei printre românii din această țară. Ei se întâlneau în grupuri, într-un colț sau într-un subsol, așa cum se întâmpla încă și în cazul bisericilor vorbitoare de limba engleză, germană sau maghiară. În prezent, există mai multe misiuni și o biserică organizată. La Cincinnati a avut loc o conferință, la care delegați din mai multe misiuni și grupuri românești s-au întâlnit în Prima Biserică Baptistă Română din America. Au fost reprezentați 380 de membri ai bisericii. Majoritatea delegaților erau muncitori obișnuiți, care erau, de asemenea, conducători și predicatori în unele dintre misiunile noastre. În afară de autor, numai doi delegați erau bărbați ordinați. Spiritul și activitatea acestor delegați, la biserica din Cincinnati, arată limpede că Domnul i-a pregătit pe acești oameni în felul Său, dându-le dragoste pentru unitate și progres. Aceasta le-a permis să formeze Asociația Baptistă Română, astfel încât „pocăiții” din această țară să fie o armată organizată, nu o mulțime împrăștiată. Publicația lunară în limba română a avut, de asemenea, un rol important în reunirea „pocăiților” din această țară și în menținerea legăturii dintre ei, informându-i cu privire la activitatea întregii confesiuni. „Creștinul” este publicat acum lună de lună de Asociația Baptistă Română și câștigă în mod constant teren atât în această țară, cât și în Europa. În fiecare lună, Societatea de Publicații contribuie cu 15 dolari la susținerea revistei.

Cea mai mare și mai urgentă nevoie în lucrarea românească este aceea de lucrători instruiți, care să-și dedice tot timpul acestei activități. Următoarea nevoie este cea a unor case de rugăciune adecvate. În unele orașe, precum Detroit și Akron, există aproximativ o sută de baptiști români care nu au nici misionar, nici un loc de întâlnire. Predicatorul grupului din Detroit mătură toată ziua podelele unui magazin. Duminica seara, în jurul orei 18:30, când majoritatea oamenilor iau masa de seară, el trebuie să predice în fața a aproximativ o sută de persoane și să plece la timp, pentru a nu deranja serviciul obișnuit al bisericii. În Akron, peste o sută de oameni trebuie să se întâlnească dimineața într-o casă din cartier, iar după-amiaza, în subsolul primei biserici. Ambele locuri se află la o distanță de peste două mile de cartierul în care locuiesc românii.

Unii sunt descurajați de faptul că românii se mută dintr-un oraș în altul după ce ajung în această țară. Acest lucru este valabil în cazul nou-veniților; cei care se află în țară de mai multă vreme se stabilesc, cumpără proprietăți și unii chiar devin cetățeni americani. Când ne gândim la nesiguranța locului de muncă pentru muncitorul obișnuit, nu ne mai miră atât de mult faptul că acesta se mută în căutarea unui loc de muncă. Niciunul dintre acești oameni nu vine în America ca să vâneze iepuri. Întrucât românul este un imigrant nou în această țară, iar „pocăiții” sunt relativ puțini, călătoria lor dintr-un loc în altul se dovedește a fi o mare binecuvântare pentru cei care cunosc mai bine lucrarea. Acești călători duc Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor de pe șantiere, din mine și din fabrici. Petrescu, originar din România, a fost convertit și botezat în biserica din Cincinnati de către reverendul Igrișan. S-a întors în România și, ca soldat în rezervă, a fost mobilizat și trimis în serviciul armatei din spatele frontului, pentru a păzi teritoriul din interior, în timp ce armatele române invadau Bulgaria. După optsprezece zile de serviciu activ, a avut ocazia să dea mărturie despre Domnul în fața unui întreg batalion, precum și a superiorilor săi, în fața cărora a fost chemat să răspundă pentru fapta sa. Cu altă ocazie, în timp ce regimentul său și alte regimente erau ținute la aproximativ 15 kilometri în afara Bucureștiului, de teama holerei, el a fost mijlocitorul prin care a fost adus un colportor din capitală, iar soldații au cumpărat Biblii și Testamente în valoare de peste 200 de franci! Nu merita oare ca acest om să se întoarcă acasă? Dacă oamenii trebuie să călătorească dintr-un oraș în altul și dintr-o țară în alta, nu este aceasta o primejdie pentru oamenii printre care călătoresc, atât timp cât ei călătoresc asemenea omului al cărui nume era Legiune? După ce un om este adus să stea la picioarele lui Isus, îmbrăcat și cu mintea întreagă, nimeni nu trebuie să se teamă că acesta umblă din loc în loc, ci poate spune cu bucurie: „Du-te acasă la prietenii tăi și spune-le ce lucruri mari a făcut Domnul pentru tine și cum S-a îndurat de tine.”

Nimănui nu-i pasă dacă acești oameni vor rămâne în America un an, zece ani sau pentru totdeauna. Cât timp sunt aici, Domnul îi folosește pentru a-Și împlini planurile. Nici biserica și nici vreun membru al ei nu trebuie să fie prea preocupați de cât timp vor rămâne străinii între aceste hotare. Cât timp se află aici, ei au nevoie să fie îngrijiți în mod corespunzător, astfel încât, atunci când se vor întoarce în țara lor natală, să poată duce cu ei ceva mult mai valoros decât câțiva dolari: bărbăția creștină și principiile creștine. Dacă America este „creuzetul”, biserica trebuie să fie matrița.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu