Acest articol a
fost publicat în revista Missions, vol. 5, nr. 7, iulie 1914. „Missions: A
Baptist Monthly Magazine” [„Misiuni: revistă baptistă lunară”], vol. V (Boston:
biroul revistei, clădirea Ford, 1914). Revista era publicată de mai multe
societăți baptiste americane implicate în activitatea misionară externă și
internă, precum și în activitatea editorială. Informațiile din articol sunt de
un real folos pentru cunoașterea istoriei baptiste.
Louis A. Gredys
era un evreu baptist român și a publicat revista baptistă românească Creștinul,
începând din anul 1913, despre care am scris AICI.
Convenția
Misionară Baptistă din Ohio către români.
Ești un „pocăit”?
Trebuie să fii, dacă ești baptist. Acesta este numele sub care baptiștii români
sunt cunoscuți printre compatrioții lor. Numele este luat din Biblie:
„Pocăiți-vă și credeți Evanghelia” (Repent ye and believe the Gospel). De
aceea, baptiștii români sunt numiți, de obicei, „pocăiți”.
Numele nu este
prea plăcut românului neconvertit. „Pocăiții” sunt astăzi, pentru români, un
fel de sperietoare, așa cum erau anabaptiștii, cu ani în urmă, pentru germani
și nu numai. De fapt, un preot care a scris, nu cu mult timp în urmă, despre
baptiștii români i-a numit „anabaptiști”! Înclin să cred că baptiștii, ca
denominațiune, sunt mai bine cunoscuți în unele părți ale Chinei decât în orice
parte a României. Unii văd în „pocăiți” tot ceea ce este anticreștin, tot ceea
ce se opune Bisericii Ortodoxe. În timp ce făceam o vizită unei familii din
Cleveland, doamna casei m-a întrebat: „Pocăiții cred în Dumnezeu? Am auzit că
ei îngăduie unui frate să se căsătorească cu propria lui soră, așa cum fac
păgânii!” Aceasta este o întrebare șocantă, dar își pierde din forță atunci
când afli că persoana care a pus-o este analfabetă. Următoarele afirmații, care
mie mi se par și mai șocante, au fost făcute de un înalt funcționar, directorul
Cancelariei Bisericii Ortodoxe, într-o carte intitulată „Biserica Ortodoxă și credințele
străine în Regatul României”, publicată în 1904: „Unii sectanți ai Bisericii
Luterane, baptiștii, au o biserică la Atmagea și una la Ciucurova.” „Pe
peretele dinspre răsărit au următoarea inscripție: «Un singur Dumnezeu, o
singură credință, un singur botez».”
Există
aproximativ 12.000.000 de români în lume; aproximativ 7.000.000 trăiesc în
Regatul României, peste 2.000.000 în Ungaria și Transilvania, peste 1.000.000
în Basarabia, iar restul se află în Bucovina și Macedonia. Aproape toți românii
sunt adepți ai Bisericii Greco-Ortodoxe, care este și Biserica de Stat a
României. În Ungaria și Transilvania există peste 1.000.000 de români catolici
și aproximativ 8.000 de baptiști. În România și printre românii din alte țări,
orice credință în afara celei „ortodoxe” este considerată o „credință străină”
și tratată ca atare. Românii, asemenea oricărui alt popor care a fost dominat
timp de secole de cler, sunt fie cu totul nereligioși, fie extrem de
superstițioși. Pentru ambele categorii, tricolorul României este considerat cu
mult mai presus decât Cuvântul lui Dumnezeu.
România, ca țară,
trimite foarte puțini dintre fiii ei în această țară (America), în timp ce
copiii ei vitregi, evreii, sunt aproape alungați spre această țară și spre
altele. Optzeci la sută dintre românii din America provin din Ungaria și
Transilvania, iar ceilalți douăzeci la sută, din Bucovina, România și
Macedonia. Toți „pocăiții” care vin în America sunt români din Ungaria.
Lucrarea baptistă
printre românii din Ungaria a început abia cu douăzeci și cinci de ani în urmă
(1889). Primii lucrători au fost germani și maghiari. Misionarii au fost
nevoiți întotdeauna să angajeze interpreți, deoarece nu toți românii înțeleg
limba maghiară, iar foarte puțini înțeleg limba germană. Pe măsură ce lucrarea
a progresat și numărul „pocăiților” a crescut, ajungându-se astăzi la
aproximativ 8.000 de baptiști români în Ungaria, unii lucrători români au
început să fie implicați în lucrare. Ei proveneau din rândul oamenilor de la
țară; niciunul nu absolvise un seminar sau o școală de pregătire. Cei mai mulți
trebuiau să se îngrijească de propriile gospodării și, în același timp, să
răspundă de aproximativ douăzeci până la cincizeci de puncte de misiune.
„Predicatorul” era, în general, un om care știa să citească puțin și care
muncea mult pentru a aduce un suflet la Hristos. El vizita unul dintre aceste
puncte, făcea câțiva convertiți, apoi pleca, revenind abia după aproximativ
trei sau șase luni și lăsându-i între timp pe noii convertiți fără cineva care
să se îngrijească în mod corespunzător de ei. Astfel, aceștia erau lăsați să-și
ducă singuri la capăt mântuirea și să lucreze la ea până la moarte. De aceea,
nu puțini erau foarte slabi în privința disciplinei și neclari în ce privește
doctrina. Aceștia sunt „pocăiții” care vin în America.
Cu doar puțin
peste trei ani în urmă, nu exista nicio misiune organizată și niciun misionar
care să-și dedice tot timpul predicării Evangheliei printre românii din această
țară. Ei se întâlneau în grupuri, într-un colț sau într-un subsol, așa cum se
întâmpla încă și în cazul bisericilor vorbitoare de limba engleză, germană sau
maghiară. În prezent, există mai multe misiuni și o biserică organizată. La
Cincinnati a avut loc o conferință, la care delegați din mai multe misiuni și
grupuri românești s-au întâlnit în Prima Biserică Baptistă Română din America.
Au fost reprezentați 380 de membri ai bisericii. Majoritatea delegaților erau
muncitori obișnuiți, care erau, de asemenea, conducători și predicatori în
unele dintre misiunile noastre. În afară de autor, numai doi delegați erau
bărbați ordinați. Spiritul și activitatea acestor delegați, la biserica din
Cincinnati, arată limpede că Domnul i-a pregătit pe acești oameni în felul Său,
dându-le dragoste pentru unitate și progres. Aceasta le-a permis să formeze Asociația
Baptistă Română, astfel încât „pocăiții” din această țară să fie o armată
organizată, nu o mulțime împrăștiată. Publicația lunară în limba română a avut,
de asemenea, un rol important în reunirea „pocăiților” din această țară și în
menținerea legăturii dintre ei, informându-i cu privire la activitatea întregii
confesiuni. „Creștinul” este publicat acum lună de lună de Asociația Baptistă
Română și câștigă în mod constant teren atât în această țară, cât și în Europa.
În fiecare lună, Societatea de Publicații contribuie cu 15 dolari la susținerea
revistei.
Cea mai mare și
mai urgentă nevoie în lucrarea românească este aceea de lucrători instruiți,
care să-și dedice tot timpul acestei activități. Următoarea nevoie este cea a
unor case de rugăciune adecvate. În unele orașe, precum Detroit și Akron,
există aproximativ o sută de baptiști români care nu au nici misionar, nici un
loc de întâlnire. Predicatorul grupului din Detroit mătură toată ziua podelele
unui magazin. Duminica seara, în jurul orei 18:30, când majoritatea oamenilor
iau masa de seară, el trebuie să predice în fața a aproximativ o sută de
persoane și să plece la timp, pentru a nu deranja serviciul obișnuit al
bisericii. În Akron, peste o sută de oameni trebuie să se întâlnească dimineața
într-o casă din cartier, iar după-amiaza, în subsolul primei biserici. Ambele
locuri se află la o distanță de peste două mile de cartierul în care locuiesc
românii.
Unii sunt
descurajați de faptul că românii se mută dintr-un oraș în altul după ce ajung
în această țară. Acest lucru este valabil în cazul nou-veniților; cei care se
află în țară de mai multă vreme se stabilesc, cumpără proprietăți și unii chiar
devin cetățeni americani. Când ne gândim la nesiguranța locului de muncă pentru
muncitorul obișnuit, nu ne mai miră atât de mult faptul că acesta se mută în
căutarea unui loc de muncă. Niciunul dintre acești oameni nu vine în America ca
să vâneze iepuri. Întrucât românul este un imigrant nou în această țară, iar
„pocăiții” sunt relativ puțini, călătoria lor dintr-un loc în altul se
dovedește a fi o mare binecuvântare pentru cei care cunosc mai bine lucrarea.
Acești călători duc Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor de pe șantiere, din mine și
din fabrici. Petrescu, originar din România, a fost convertit și botezat în
biserica din Cincinnati de către reverendul Igrișan. S-a întors în România și,
ca soldat în rezervă, a fost mobilizat și trimis în serviciul armatei din spatele
frontului, pentru a păzi teritoriul din interior, în timp ce armatele române
invadau Bulgaria. După optsprezece zile de serviciu activ, a avut ocazia să dea
mărturie despre Domnul în fața unui întreg batalion, precum și a superiorilor
săi, în fața cărora a fost chemat să răspundă pentru fapta sa. Cu altă ocazie,
în timp ce regimentul său și alte regimente erau ținute la aproximativ 15
kilometri în afara Bucureștiului, de teama holerei, el a fost mijlocitorul prin
care a fost adus un colportor din capitală, iar soldații au cumpărat Biblii și
Testamente în valoare de peste 200 de franci! Nu merita oare ca acest om să se
întoarcă acasă? Dacă oamenii trebuie să călătorească dintr-un oraș în altul și
dintr-o țară în alta, nu este aceasta o primejdie pentru oamenii printre care
călătoresc, atât timp cât ei călătoresc asemenea omului al cărui nume era
Legiune? După ce un om este adus să stea la picioarele lui Isus, îmbrăcat și cu
mintea întreagă, nimeni nu trebuie să se teamă că acesta umblă din loc în loc,
ci poate spune cu bucurie: „Du-te acasă la prietenii tăi și spune-le ce lucruri
mari a făcut Domnul pentru tine și cum S-a îndurat de tine.”
Nimănui nu-i pasă
dacă acești oameni vor rămâne în America un an, zece ani sau pentru totdeauna.
Cât timp sunt aici, Domnul îi folosește pentru a-Și împlini planurile. Nici
biserica și nici vreun membru al ei nu trebuie să fie prea preocupați de cât
timp vor rămâne străinii între aceste hotare. Cât timp se află aici, ei au
nevoie să fie îngrijiți în mod corespunzător, astfel încât, atunci când se vor
întoarce în țara lor natală, să poată duce cu ei ceva mult mai valoros decât
câțiva dolari: bărbăția creștină și principiile creștine. Dacă America este
„creuzetul”, biserica trebuie să fie matrița.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu