Regele nu ne este dușman

În aceste zile cînd M. S. Regele Mihai I trece prin grele suferințe am căutat in istoria noastră baptistă să vad ce spuneau inaintașii noștri care au trăit contemporan cu regii României.

Am găsit o declarație uimitoare: „Regele nu ne este dușman” și  este făcută în anul 1931.

Iată ocazia: „ În ziua de 3 Iulie 1931, delegația baptistă compusă din: fr. Ioan Ungureanu, Adam Sezonov, T. Mihu, N. Ionescu și Ioan Dan au fost în audiență la M. S. Regele Carol II.

M. S. Regele spune:

Îmi amintesc că odată era vorba de voi că nu ridicați arma.

Să trăiți Maiestate, răspunde fr. Ungureanu, noi prindem arma și servim țara în mod conștiincios, cei ce nu prind arma sunt nazarineni.

”Atunci – răspunde M. S. Regele – sunteți confundați cu aceștia.

Domnule Ungureanu, te rog pe d-ta să-mi scrii într-un scurt memoriu toate cele ce mi-ai spus și Eu îl voi citi cu luare aminte și voi dispune să vi-se dea libertate că Eu nu vă sunt dușman.”[1]

Dar înainte de declarația aceasta au fost faptele:  „Fratele Ioan Dan a fost decorat de M. S. Regele Mihai I. cu ”Crucea Meritul Sanitar” clasa II. Decret regal No.902 din 17.03.1930.[2]

Deși baptiștii erau persecutați de preoți, la curtea regală se vedeau lucrurile altfel.

Redau din articolul: „Creștinismul de azi”. De Carmen Sylva  publicat în revista Uniunei Baptiste din România  Farul Mântuirei. „Să fim cinstiți cu noi înșine! Ce-ar face creștinii de azi, dacă Cristos ar apărea din nou ? Mă tem că ei nu i-ar mai striga Osana! Ci l-ar decreta ca un primejdios socialist și, cel puțin, l-ar închide într-o casa de nebuni… Creștinismul însăși a rămas curat cât a fost persecutat. Din clipa în care a ajuns la putere și onoare, a încetat cu desăvârșire să fie creștinism. Dacă s-ar reântoarce azi Cristos, ar rămânea uimit văzând cine se intitulează creștin… Carmen Sylva.”[3]

Baza suveranei  era Biblia. Mărturia unei Regine, Defuncta regină Elisabeta a României (Carmen Sylva) care era o femee a literaturei,a publicat o scrisoare intitulată: „Penații Mei” (Zeii casei la Români). Iată ce gândea scriitoarea regină despre sfintele cărți ale Bibliei. „Toți cei ce sunt chemați să urce pe un tron sau la conducerea unui popor, nu importă în care formă, au nevoie să fie cum a fost și Moise” elevul științei și mai mult studentul Bibliei, indiferent care carte din Biblie ar fi studiată (pentru noi însă Rom. 8;32). Un suveran sau un conducător are nepărată nevoie de a cunoaște Biblia, mai ales atunci când el dorește să fie util poporului, pentru că în Biblie se găsesc pasage a căror înțelepciune este foarte Mare”. Biblia este cea mai admirabilă dintre toate cărțile, de altfel noi uităm ușor toate cărțile care nu ne pot da inspirație sau o forță de victorie în viață.[4]

Dorim ca Dumnezeu să binecuvinteze pe M. S. Regele Mihai I.

---

[1] Farul Mântuirii, Anul XII No 10-14, iulie 1931 pag 8

[2]Farul Mântuirii,Anul XI, Nr.7-8, 1 și 15 aprilie 1930, p.7.

[3] Farul Mântuirii, Anul IV  No 12, 15 Iunie 1923 

[4] Farul Mântuirii, Anul XII No 6, 31 Martie 1931 pag 7

Noul Testament 1863

Înainte de a fi baptiștii, între români a fost Cuvântul Noului Testament adus de către Anton Novak, angajat de către Societatea Biblică Britanică.[1]

Este vorba de Noul Testament tipărit la București prin Typographia Stephan Rassidescu în anul 1863. Are 534 de pagini, iar in continuare este cartea psalmilor. Numerotarea paginilor se face de la 1-140.

Acest testament l-am găsit în localitatea Lovrin din jud. Timiș, aproximativ în anul 1985. Este legat în coperta tare și are imprimat model pe coperta.

Pagina de titlu                                                     Începutul Evangheliei lui Ioan

Noul Testament a sosit la Salonta și în această poză de la Comunitatea Creștină Baptistă de Arad arată pe unde se răspândește.

---

[1] Alexa Popovici, Istoria Baptiștilor din România  1856-1989, Editura Făclia, Oradia 2007, pag. 29-30.

Familia Berbecar

Despre Vasile Berbecar vezi aici.

Azi 03.03.2016 prin voia Domnului am poposit intr-o casă incărcată de istorie baptistă.

Proprietara casei este sora Lidia, fiica mai marelui nostru Vasile Berbecar.Este o soră blajină, cu privire caldă și prietenoasă, gata sa te asculte și-ți răspunde zimbitoare. Am fost însoțit de fr. păstor de la Biserica baptistă din cartierul Grădiște – Arad. Era acasă impreuna cu fiul dumneaei Petru, care are grijă ca mama lui să nu suferă de nici un lucru material, dar nici de singurătate.

    Vasile Berbecar                                                                                Maria Berbecar                     

                                                 

Copiii fratelui Vasile și Maria Berbecar. 

Rândul de sus.Ioan 1907; Ludovic 1912; Estera 1916; Iosif 1920

Rândul de jos. Elisabeta 1918; Magdalena și Lidia 1926.

                                  Familia în anul 1927.  

                                 Sora Lidia și fiul dumneaei Petru.

                                  Cei doi cu pastorul lor pământesc Nelu Zaharia.

Scopul blogului

  Aceast blog are rolul de a oferi informaţii  despre evenimente trăite, auzite şi comentate de cei din generaţia mea, de cei  care s-au născut înainte de mine, cu câteva zeci de ani, dar cu care am avut ocazia să stau de vorbă. Ştim cu toţii un “adevăr” pe care l-am preluat şi îl dăm mai departe:

“Mai buni cei din trecut,

Mai slăbuţi cei de azi,

Mai vai de capul celor de mâine”.

De aici reiese faptul că cei din trecut ne-au fost superiori, au fost mai buni, mai credincioşi şi multe altele.Noi ne vedem acum slăbuţi, nu ca cei de odinioară, iar lucrarea merge scârţâind.Celor din viitor nici nu prea le dăm şanse.

Lucrul acesta era înţeles aşa şi de bunicul mamei mele, cam în 1935, când îi spunea bunicii mele, Teodora, că după ce vor muri ei, bătrânii, va fi vai şi amar de capul copiilor, că nu ştiu face nimic. Aceeaşi concepţie a fost la bunica, atunci când ea a devenit femeie cu familie şi le spunea acelaşi lucru copiilor ei. Mama mea, de asemenea, ne spunea de nenumărate ori că va fi vai de capul nostru dacă moare ea. Eu nu pot să fiu ipocrit şi să spun că nu am un sâmbure din această convingere, dar îl stăpânesc şi nu-i dau voie să  se manifeste, însă copiii mei simt că am şi eu meteahna aceasta.

De aceea eu nu cred în perfecţiunea sfinţilor din trecut, dar cred în puterea lui Dumnezeu, care în toate vremurile şi-a păstrat tineri şi oameni devotaţi.Dacă tindem spre ceva mai mult este foarte bine. Rău este când ”ne culcăm pe-o ureche”.Şi cei de mâine vor fi cel puţin la fel de credincioşi ca tine, dacă nu mai mult, pentru că împrejurările vor fi altele.

În viitor, când credinţa va fi mai mică și dragostea mai rece, și mâna Domnului va apăsa ca odinioară în Israel, iar copiii noştri sau nepoţii vor auzi, se vor smeri şi vor căuta să  trăiască asemenea înaintaşilor – Biblia şi cartea de istorie le vor fi de folos ca sa afle cum au trăit cei dinaintea lor: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!

(Evrei 13:7, traducerea Dumitru Cornilescu).

Va fi o binecuvântare pentru ei să studieze vieţile celor din trecut, iar noi cei de azi trebuie să trăim frumos, ca şi cei de ieri, care ne-au lăsat un minunat exemplu de trăire în credinţă, să se poată spune şi despre noi „uitaţi-vă la credinţa lor şi urmaţi-i”! Viaţa ta de azi va fi modelul generaţiei viitoare, de aceea ia seama cum trăieşti!

Un lucru  încurajator, timid deocamdată, dar care ştiu că va lua amploare, este faptul că  azi sunt tineri care sapă în trecut ca să vadă trăirea înaintaşilor lor.

Greşeala noastră azi este că ne bazăm pe copiii noştri că vor fi viitori ucenici, fără să avem în vedere că Domnul ne-a trimis în lume să facem ucenici, nu să criticăm pe cei mai tineri, plini de elan, dar şi ei să fie înflăcăraţi pentru Domnul.