Am prezentat
sâmbăta trecută, vezi aici articolul: „Isus
Cristos Domnul, Om” și astăzi vin să prezint pe Isus Cristos Domnul, Dumnezeu.
Isus Cristos Domnul, Dumnezeu, este ființa cea mai complexă care a
generat mii de dezbateri, multe nedumeriri, multă neputință, dar El este real,
există și ne cheamă la El. Este ființa cea mai sensibilă care aude cele mai
mici suspine ale noastre, doar să ne uităm la El, să venim la El. Este unica
ființă care ne dorește binele cel mai înalt, binele suprem.
Fă-ți timp
pentru ca să stai de vorbă cu El, El are suficient timp să stea de vorbă cu
tine, cu noi cu toți, oricât de mulți am fi, pe toți ne ascultă, la toți ne dă
un răspuns.
Suntem
familiari cu ce scrie în toate cele patru Evanghelii, de felul cum s-au comportat
oamenii și mai ales conducătorii religioși, dar și cei politici, cu Domnul
Isus.
Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap şi
ziceau: „Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile,
mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe
cruce!” Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi
băteau şi ei joc de El şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se
poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce
şi vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L
iubeşte. Căci a zis: ‘Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!’” Tâlharii care erau
răstigniţi împreună cu El Îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură. (Matei 27:39-44)
Suntem de
asemenea familiari cu felul cum Domnul Isus s-a purtat cu oamenii, atitudinea
Lui, cuvintele Lui și dragostea arătată față de toți care strigau la moarte,
față de capii religioși care manipulau masele și i-au cerut condamnarea la
moarte.
Când au ajuns la locul
numit „Căpăţâna”, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la
dreapta şi altul la stânga. Isus zicea: „Tată, iartă-i , căci nu ştiu ce fac!”
Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi. (Luca 23:33-34)
Câtă diferență în gândire, purtare, practică, acțiune
și felul de abordare.
Vedem la Domnul Isus cât este de frumos, frumusețea
Lui lăuntrică, noblețea Lui de Împărat, strălucirea smereniei Lui, atitudinea
Lui de Dumnezeu, nu a distrus totul, ca urmare a revărsării de răutate, ci a
zis: „Tată, iartă-i , căci nu ştiu
ce fac!”
I. Aceste cuvinte dovedesc că Isus Cristos Domnul, este Dumnezeu.
Pentru că nici o ființă umană nu putea în
acele împrejurări să spună așa ceva.
Pentru că nici o ființă umană nu putea în
acele împrejurări să facă așa ceva.
Pentru că nici o ființă umană nu putea în
acele împrejurări să gândească așa
ceva.
Domnul Isus a dovedit că nu este din
această lume și că nu aparține lumii acesteia, ci este de la Dumnezeu și din
lumea lui Dumnezeu.
Biblia spune
să ne înarmăm cu gândirea Domnului Isus.
1. Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup,
înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup a
sfârşit-o cu păcatul; (1 Petru 4:1, VDCC)
Când Domnul Isus era pe cruce răstignit și oamenii își
băteau joc de El, când și-a dat duhul s-a
întâmplat un fenomen îngrozitor:
45. De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea
s-a făcut întuneric peste toată ţara. (Matei 27:45,
VDCC)
50. Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat
duhul. (Matei 27:50, VDCC)
51. Şi îndată, perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt
în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat,
52. mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au
înviat. (Matei 27:51-52, VDCC)
II. Acest moment dovedește că Isus
Cristos Domnul, este Dumnezeu.
Isus Cristos
Domnul este Dumnezeul acela care atunci când vine, se despică stâncile.
11. Domnul i-a zis: „Ieşi şi stai pe munte înaintea
Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a
trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile.
Domnul nu era în vântul acela. Şi, după vânt, a venit un cutremur de pământ.
Domnul nu era în cutremurul de pământ.
12. Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela.
Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.
13. Când l-a auzit, Ilie şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stat la
gura peşterii. Şi un glas i-a vorbit zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?” (1 Împăraţi 19:11-13, VDCC)
Isus Cristos Domnul este Dumnezeul acela care s-a arătat pe muntele Sinai
și oamenii au zis lui Moise:
18. Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi
vedea flăcările muntelui care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura
şi stătea în depărtare.
19. Ei au zis lui Moise: „Vorbeşte-ne tu însuţi, şi te vom asculta, dar să nu
ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.” (Exodul 20:18-19, VDCC)
Isus
Cristos Domnul este Dumnezeul acela care este mai presus de ce s-au apropiat evreii,
în vechiul Testament.
Moise era
îngrozit: Şi priveliştea aceea era
aşa de înfricoşătoare încât Moise a zis: „Sunt îngrozit şi tremur!”). (Evrei 12:21, VDCC)
Noi ne-am apropiat de ceva
cu mult mai înalt.
22. Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui
viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a
îngerilor,
23. de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu,
Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,
24. de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care
vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel. (Evrei
12:22-24, VDCC)
De aceea avem un avertisment
și mai înalt și mai cutremurător ca cei din vechiul Israel.
25. Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi
pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel
ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la
Cel ce vorbeşte din ceruri,
26. al cărui glas a clătinat atunci pământul şi care acum a făcut făgăduinţa
aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.”
(Evrei 12:25-26, VDCC)
III. Faptul că nu suntem nimiciți în
fața gloriei maiestoase a lui Dumnezeu, dovedește că Isus Cristos Domnul
este Dumnezeu, Emanuel.
Dumnezeu i-a pregătit Domnului Isus un trup, prin care
să se poată apropia de noi și să nu ne distrugă perfecțiunea sfințeniei lui
Dumnezeu.
5. De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici
prinos, ci Mi-ai pregătit un trup;
6. n-ai primit nici arderi-de-tot, nici jertfe pentru păcat.
7. Atunci am zis: ‘Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac
voia Ta, Dumnezeule!’” (Evrei 10:5-7, VDCC)
Dumnezeu i-a
pregătit Domnului Isus un trup prin care să se poată apropia de noi și să fim
mântuiți.
Dumnezeu i-a pregătit Domnului Isus un trup prin care
să se poată apropia de noi și să găsim har.
16. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul
harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la
vreme de nevoie.
(Evrei 4:16, VDCC)
Acesta este Isus Cristos
Domnul, Dumnezeu de care te poți apropia și nu se întâmplă ce s-a întâmplat în
trecut.
Te poți apropia cum vrei,
dar totuși calitatea nu i s-a diminuat, ci a crescut și te cheamă la El ca să
fii mântuit și să te ajute la vreme de necaz.
Ce bun și minunat Dumnezeu avem!
Slăvit să-i fie Numele în veci!