Un sfat pentru tineri și bătrani de 87 de ani
Vinovat de acest sfat bun este un mai mare al nostru, Vasile Berbecar.
Citește-l și vei vedea ca nimic nu se inventează acum. De vei citi, vei
înțelege că exact așa te invârți, cum au facut cei ce au trăit cu 100 de ani în
urmă, numai că acum gândești așa crezand că ești mai avansat, că ai mai multă
informație.
Am fost tânăr în poporul baptist și acum am îmbătranit, dar ce spune mai
bătrânul frate, trecut la Domnul, am constatat că este adevărat pentru ca și eu
am trăit ce se scrie in acest sfat.
Sfatul este scris in Farul Mântuirii, Anul X, No 11, Iunie 1929, pag. 5,6,10.
Articolul se
numește: „Cântul în bisericile noastre”.
Este cam mult de când noi cântăm. Pentru unii sunt şi mai bine de 40 de
ani, iar pentru alţii sunt 30-35 de ani. Este că de atunci mulţi au cântat, şi
mai mulţi cântă azi slavă lui Dumnezeu. Şi este bine a cânta, căci numai cei ce
sunt voioşi pentru ceva pot să cânte. Iar noi avem pentru ce să fim voioşi, că
avem un Mântuitor, care ne-a răscumpărat cu sfântul său sânge nevinovat, şi că
acest Mântuitor este al nostru şi suntem spălaţi de păcate, nu din ale noastre
merite, este singurul merit al jertfei Sale de pe Golgota. Deci se cuvine ca să
fim voioşi şi să cântăm ca să răsune deal şi vale, să se auză peste tot locul,
că avem un Mântuitor iubit, căruia-I sună cântările noastre de laudă şi
mulţumire.
Dar cântând noi astfel din vremurile de demult, cântările de pe atunci
cunoscute, ba şi unele, chiar multe mai noi poate ne-am şi prea obicinuit cu
ele, şi unii ar dori şi acum după cântările cu melodiile din vechime; şi poate
să aibe şi ei dreptate. Nu-i criticăm. Omul bătrân s-a obicinuit cu lucrurile
pe care le cunoştea el din tinereţea sa şi le doreşte, chiar să fie cele mai
noi de un gust şi plac mai bun pentru cei de azi. Îmi aduc aminte acum 30 de
ani, când am sosit între fraţii mei români, căci până atunci am petrecut între
fraţi de alte naţionalităţi, că mi se cerea câte o cântare nouă. Apoi când
venea pe la noi vreun frate din alt loc, i se cerea câte o cântare nouă. Dacă
ajungeam pe undeva însoţit de câte un frate ni se cerea o cântare nouă. Fraţii
noştri ar fi fost în stare să stea pentru a învăţa o cântare nouă, chiar nopţi
întregi, numai ca să o poată „prinde“, cum ziceau ei. Că în ce fel suna acea
cântare, le era indiferent, principalul era să sune din răsputeri, şi că aveau
încă o cântare nouă.
Fireşte existau chiar şi atunci ici-colea câte unul, care avea ceva noţiuni
de muzică, ba şi de poezie, dar era prea puţin apreciată. Ei deci nu-şi puteau
întinde activitatea, căci poporul era mulţumit cu lucrul învăţătorilor
ambulanţi, pentru că erau mai populari.
Dar nu mult a trecut după aceste lucrări ale începutului, care erau o epocă
a marei dezvoltări a misiunii noastre, cam la 15-20 de ani de la început, care
s-a făcut cu vreo 50 de ani înainte de aceasta, acum 30 de ani a luat fiinţă
primul cor vocal în Curtici, prin lucrarea neuitatului nostru frate M. Brumar,
care a căzut pe câmpul de luptă în marele război mondial, luptând pentru
patrie. Acest prim cor românesc a cântat acum 30 de ani ( în Dec. 1899) la
inaugurarea bisericii baptiste din Buteni, unde a fost mult admirat. Al doilea
cor vocal a luat fiinţă cu un an mai târziu la Buteni.
De atunci în bisericile noastre baptiste şi-a luat cântul o altă directivă.
Noi nu am rămas numai pe lângă învăţătorii ambulanţi, ci, s-a căutat după
cântările mai frumos sunătoare, texturile cu ortografie mai bună, mai bine
armonizate cu poetică, iar muzica a început a fi din ce în ce mai mult
îmbrăţişată. Dovadă raportul despre ordinarea de păstor din Arad.
De aici tineretul nostru nu a rămas numai pe lângă cântările învăţate de la
învăţătorii ambulanţi ba s-au lăsat mereu de ei şi au început a îmbrăţişa arta
muzicii. Setea lor era după cântări mai melodioase, şi deci au luat fiinţă
cursurile elementare de muzică. Cel dintâi, ba şi al doilea a fost ţinut la
Curtici, iar următoarele la Buteni, aproape în fiecare an câte unul. Ba şi în
alte locuri s-au ţinut câteva. Această sete a tineretului la început nu era
întrecută decât cel mult de ecoul bătrânilor mulţumiţi cu cele vechi, şi fiind
greoi a primi metodele cele mai bune. Lor le era bine, cum era, cu toate că
majoritatea nu vor fi cunoscut zicala germană, care sună:„Wie die Alten Summen,
so Zwitschern die Jungen“, adecă: „Cum îngână bătrânii, aşa ciripesc cei
tineri“, şi dorinţa lor a fost, şi poate este şi până acum: lor nu le place să
înveţe: deci să rămână şi tinerii pe lângă aceasta. Sau: cum au trăit
moşi-strămoşii noştri,aşa putem şi noi trăi. Este însă o părere greşită. Racul
nu poate învăţa pe puiul său să meargă înainte, până când el merge îndărăt.
Papagalul nu va învăţa pe puiul lui să vorbească, pentru că şi el scoate
strigăte urâte. Ba nici canarul nu va învăţa pe puiul său să cânte frumos. Dar
când puiul de papagal va ajunge în şcoală, limba îi va fi dezlegată (tăiată),
va şti să vorbească, şi dacă numai puţine cuvinte; puiul de canar când va
ajunge în aşa loc, unde sunp paseri şcolate, învăţate să cânte frumos, şi el se
va învăţa. Că ce va fi din puiul de rac, ne pot spune amatorii de carnea lor.
Deci, fraţii mei bătrâni, de pănura şi cam de vârsta mea, şi dacă voi nu
mai puteţi învăţa să cântaţi frumos, cântaţi cum ştiţi, dar să nu vă mulţumiţi
numai cu cântul din vechime. Căutaţi să daţi tot concursul tinerilor, să cânte
ei după cunoştinţa pe care o au în notele muzicale. Ei de sigur nu vă vor
refuza să cânte din vechile cântări, pe care le-aţi cântat de demult şi vă sunt
iubite, să nu-i opriţi însă nici pe ei a învăţa tot mai bine în arta muzicii.
Daţi-le îndemnul să înveţe cât mai multe cântări noi, prin care vă vor îmbucura
şi inimile voastre. Desigur ei vă vor asculta, căutând să vă îndeplinească
dorinţa, nu le puneţi încă nici voi piedici înaintării lor în această artă
frumoasă a cântului.
Şi voi, fraţii mei lucrători în via Domnului, daţi tot sprijinul
tineretului din bisericile şi cercurile voastre de activitate. Nu-i împiedicaţi
în lucrul cel bun, decât numai de veţi vedea că ei s-au îndepărtat de la calea
cea bună şi au trecut de buna cuviinţă, în ce priveşte viaţa lor potrivită cu
Evanghelia lui Cristos. Unde veţi vedea că nu este cor, dar ar fi puteri, daţi
îndemnurile voastre, ca tinerii să se scoale şi să se apuce de lucru. Mai bine
să le ajutaţi voi, cât puteţi spre lucrul cel bun, decât să fie apucaţi de cel
viclean, de Diavolul şi el să lucreze cu ei. Nu-i sprijiniţi numai cu sfaturi
şi îndemnuri bune, dar căutaţi a dobândi şi pe părinţii lor pentru acest lucru,
dar mai mult: rugaţi-vă cu ei şi pentru ei, ca Domnul să le ajute a prospera.
Ei poate vor fi de multe ori- ca nişte mici zburdalnici, dar nu le daţi în cap
pentru aceasta, ci-i îndemnaţi cu blândeţe. Fireşte păcatul nu poate fi
netezit, dar omul trebuie mântuit, aducându-ţi aminte că şi tu poţi fi ispitit.
Părinţi, daţi copiilor voştri toată posibilitatea, de a-şi dezvolta
darurile primite de la Dumnezeu ale muzicii. Rugaţi-vă cu ei şi pentru ei, ca
să nu cadă în cursele ispititorului. Dacă ei merg undeva cu cor, ori cu muzică,
să nu-i opriţi: le faceţi aceasta cu plăcere, ca să le daţi calea liberă.
Daţi-le la aceasta şi sfaturi bune de bună purtare. Nu suntem noi creaţi numai
pentru această lume, ci, aici avem a ne
pregăti pentru cea viitoare, unde cei ce au practicat aici cântul, vor putea
sta în corul miriadelor de mântuiţi. Nu le luaţi deci această plăcere, chiar de
v-ar costa şi bani, nu numai timp. Pentru lucrul Domnului noi trebuie să fim
darnici în toată privinţa, căci El a dat pentru noi cea mai mare jertfă: pe
unicul Său Fiu iubit. De ce nu i-am da şi noi toate ale noastre. Oare nu zicem
noi într-o cântare: Doamne, viaţa mea ţi-o dau...; apoi: Ale mele mâini le
ia... şi glasul meu sfinţeşte-l Tu..., apoi: Libertatea-mi Ţi-o jertfesc.., iar
apoi: Aurul şi argintul, inima şi sufletul, etc. Dacă zicem aşa, să şi facem
aşa.
Tineri: Voi ştiţi cum au cântat părinţii voştri. Să le mulţumiţi, că ei
v-au învăţat a cânta aşa, cum au ştiut ei. Acum însă voi aveţi o şcoală mai
bună, cântările ce le învăţaţi acum sună mai frumos, mai regulat, decât erau
acelea, pe care voi le-aţi învăţat de le părinţii voştri. Să nu uitaţi, că de
când ei au învăţat acelea, au trecut la unii mai bine de 30 de ani. De atunci
lumea a făcut un mare progres. Atunci nimenea nu-ţi putea spune că a văzut un
aeroplan, a auzit un radio cântând şi altele, acum acestea s-au schimbat, acum
poţi zbura şi poţi asculta frumoasele concerte, religioase şi lumeşti, din mari
depărtări. Cântările din bisericile noastre încă au trecut prin o mare
schimbare. Nu că ele nu ar fi existat, dar noi nu le cântam, că nu era cine să
ne înveţe. Iar acum voi puteţi forma în toate părţile, unde sunteţi numai 6-8
inşi, câte un cor mic, cu care puteţi învăţa cântări pe patru voci. Daţi glasul
şi puterea, ba şi timpul vostru, de care dispuneţi, Domnului, ca El să lucreze,
pentru ca numele Lui să fie slăvit prin glasul şi puterea voastră. Căutaţi pe
unul, care cunoaşte notele muzicale, îl puneţi ca conducător şi vă puneţi pe
muncă, şi Dumnezeu vă va binecuvânta. Nu petreceţi timpul vostru liber – ce-l
aveţi de multe ori – cu lucruri de nimica, ci vă puneţi la carte şi studiaţi
Biblia, studiaţi cântări frumoase, îmbucuraţi prin ele biserica din care faceţi
parte şi onoraţi pe Domnul, care v-a
răscumpărat cu sfântul Său sânge. Fiţi supuşi la cei ce vă conduc spre bine. Ascultaţi
pe conducătorii bisericii voastre. Să nu uitaţi a fi ascultători şi supuşi
părinţilor voştri, căci ascultarea mai bună este decât jertfa. Înainte de toate
însă să nu uitaţi a vă ruga Domnului pentru cei ce se ostenesc şi vă dau buna
învăţătură a frumosului cânt în cor. Vă rugăm pentru ca să veţi o inimă asupra
tuturor în tot ce este bine. Vă rugaţi ca Domnul să nu vă lase a ajunge şi a
cădea în ispitele vieţii şi în păcatele tinereţii. Aşa biruinţa va fi a
voastră. Cu Domnul înainte la lucru, tineri şi bătrâni, conducători ai
bisericilor şi ai cauzei datului frumos, a părinţilor şi a copiilor, ca cu
toţii lucrând mână în mână, să facem ceva cât de bun pentru slava celui ce a
înviat din morţi şi ne-a adus şi nouă o viaţă fericită.
Căutaţi să cântaţi cu toţii cât de bine, cât de curat şi cât de frumos. La
bătrâni le stă bine să cânte pe glasul lor, tremurând, pe cât se poate de bine,
iar la tineri le este cu fală să cânte corect, frumos şi răsunător, şi este o
ruşine pentru ei să cânte ca un canar neinstruit, fără a-şi fi dat măcar silinţa să înveţe arta
cea frumoasă a cântului despre care în atâtea locuri putem citi în Biblie, că a
sunat ca şi când ar fi fost unul.
Deci: „Frumos este să lăudăm pe Domnul, şi să mărim numele Tău, Prea
Înalte!“ (Ps. 92:1,2)
Al vostru frate,
V. Berbecar.