Familia Drăgan Traian și Estera, din Cuceu

În data de 06 dec. 2016 am participat la înmormântarea surorii Ardelean Ana din Cuceu. Serviciul  s-a ținut în incinta Bisericii Baptiste, lucru care m-ia stârnit multe amintiri plăcute. Am fost pentru prima dată la Biserica  din Cuceu în anul 1979 și băncile din față erau pline de tineri, băieți și fete, care cântau pentru slava Domnului din tot sufletul lor. Astăzi sunt mai puțini și mai trecuți spre bătrânețe, dar activi. În această Biserică au primit pe Domnul  doi tineri pe care îi prezint înaintea dumneavoastră cu mult drag.

Acești tineri se numeau Traian și Estera, i-am cunoscut în anul 1976 la Biserica Baptistă din Baia Mare unde fratele era un bun predicator al Cuvântului Domnului.

              În  cadrul societații și al familiei, familia fratelui Drăgan Traian a fost percepută ca o familie de oameni modești, docili, bine pregătiți profesional,cu credința în Dumnezeu și un exemplu demn de urmat.

          Fetele cu care Dumnezeu le-a binecuvantat familia „consideră că părinții lor au fost oameni responsabili, care au încercat și cred că au și reușit să le înconjoare cu dragoste, cu gingășie și mai ales cu o mare responsabilitate părintească.

         Ei au știut să iubească, dar și să corijeze unele inadvertențe ale copilăriei și tinereții noastre. Considerând că pentru credincios arma biruinței este credința, părinții noștri ne-au purtat pe brațe de rugăciune toată perioada vieții lor.

Traian Drăgan 1926 – 2000. 

Fratele Traian Drăgan[1] s-a născut la 18 august 1926  în localitatea  Cuceu, unde credința creștină baptistă a prins rădăcini înainte de anul 1920. Aici face școala primară de 7 ani, așa cum era în vremea aceea și continuă să studieze și la Jibou.

După aceste cursuri fratele se gândește să își găsească un ajutor potrivit care să îl ajute și la direcția în viață, așa că o găsește rapid pe Estera, fată frumoasă din satul lui natal și în anul 1948 fac nunta.

Fratele găsește de lucru la Căile Ferate Române unde lucrează puțină vreme. Porniți în viață,împreună cu soția sa constată că au mare nevoie de Dumnezeu și se decid să Îl urmeze pe Domnul în apa botezului, aşa că spun Bisericii din Cuceu, iau legătura cu fr. Ioan Bălănean și acesta îi botează în anul 1953, aparținând Bisericii Baptiste Cuceu.

Fr. Ioan Bălănean, văzând ca tânărul Traian are darul vorbirii, îl sfătuiește să plece la Seminar, lucru pe care îl face. La Seminar este îndrăgit de profesori, mai ales de Alexa Popovici pentru că avea darul oratoriei și parcă se potriveau în gândire şi vorbire. Acest lucru s-a văzut peste ani, când îl auzeai vorbind pe fr. Traian, erai sigur că a învățat la ”picioarele” lui Alexa Popovici.

Frații din București l-au rugat insistent să rămână acolo, dar având soție, părinți și ogoare a venit acasă, în Cuceu slujind în această zonă a Sălajului. Domnul a îngăduit sa vină peste țară comunismul, care, fără comentarii, a luat ogoarele de la oameni, aceştia trebuind să se reorienteze. Astfel, fr. Traian își ia soția și pleacă cu fiica lor, Viorica,  tocmai în județul Bacău, orașul Moinești unde își completează studiile în domeniul sondelor de țiței. Aici Domnul îl binecuvântează cu o a două fetiță, Lidia.

În anul 1962, la insistențele unei rudenii, vine la Baia Mare și se angajează la Cercetări Miniere unde lucrează  până la ieșirea la pensie. Cu timpul, a venit la cârma bisericii fr. Rusu, cu care s-a înțeles foarte bine și fr. Traian era activ, conducea studiul biblic ca un bun predicator, cu un dar  plăcut de predicare, cu claritate și mult patos, era zâmbitor și vesel și a făcut parte din comitetul bisericii. Era prietenos şi comunicativ, de aceea și preotul ortodox îl chema la înmormântări să aibă un cuvânt, lucru nu prea întâlnit, iar când a murit fratele, preotul a cerut voie familiei să se roage. Familia l-a încuviinţat,  preotul și-a dat hainele de preot jos și, fără să își facă cruce, s-a rugat cu foc și lacrimi.

S-a pensionat de la "Cercetări miniere" în 1991, după care s-a mutat cu soția Estera la Cuceu. Aici nu s-a oprit din predicare, era foarte dinamic și bisericile se bucurau nespus de prezența lui, avea curaj, îmbărbăta frații și bisericile mici.

Cele doua fete îl vizitau, dar în anul 2000, când ajung fetele acasă, tata le spune ceva înduioșător. Redăm declarația fiicei fr. Traian, Lidia:

„Bine c-aţi venit dragele mele, altă întâlnire nu vom mai avea, decât în cer, să ştiţi că eu mor, simt că mi-a venit ceasul"! Cât am stat acolo, 2 zile ne-a tot repetat, ne-a dat sfaturi, ne-a explicat cum să ne împărţim ce va rămâne după el, să nu ne certăm că suntem surori, şi, cel mai frumos lucru, le-a îndemnat pe fiica mare si pe nepoată să se împace cu Tatăl! Bineînţeles, am zâmbit toate, cu mama împreună, pentru că nu ni se părea nimic în neregulă.

În săptămâna următoare, marţi a venit la Baia Mare, cu o problema legată de pensie şi să-l consoleze pe soţul meu în legătură cu soacra mea, care făcuse un ACV. I-a spus: „Dragul tatii, încrede-te în D-zeu căci este mare,    n-am venit deodată şi nu ne putem duce deodată." M-a rugat să-l plimb cu maşina prin oraş, parcă-l apucase aşa un dor, şi tot repetându-mi că va muri, s-a întors la Cuceu şi vineri a făcut un ACV, iar duminică a murit.

La Cuceu s-a ținut o slujbă de înmormântare, oficiată de către fratele Teofil Mihoc, la care a participat tot satul, l-am  dus  la Baia Mare, l-am îngropat în cripta lui din Horia1.  Slujba a fost ţinută de fr. Morcan Iosif, fr. Chereji Daniel şi fr. Rusu Simion. Au participat cca. 100 de oameni, a avut o înmormântare frumoasă, cum viața i-a fost frumoasă!”[2]

DRAGAN ESTERA 1930 - 2016

         Drăgan Estera,născută Noje, a văzut lumina zilei la 19.04.1930 în satul Cuceu, județul Sălaj, în mijlocul „unui rai” lăsat de Dumnezeu pe pămant. 

Provine dintr-o familie numeroasă, cu șapte copii, din parinții Vasile și Estera, oameni care prin hărnicia lor și-au creat o situație materială și o reputație foarte bună în comunitatea satului Cuceu.

          De la tot ce o înconjura și-a format o părere frumoasă  despre ființa care a creat acest colț de rai și a crescut cu dragoste în suflet fața de Creatorul Divin.

      De-a lungul anilor a încercat să aprofundeze filozofia omului simplu din popor,  formându-și principii solide pe tot parcursul vieții, crescând și trăind cu ochii larg deschiși spre visare.

Sora Estera a absolvit școala primară în localitatea sa natală, în perioada grea a războiului pe care și-a completat-o pe parcurs cu alte studii.

Se căsatorește în anul 1948 cu fratele Drăgan Traian  cu care va avea împreuna două fiice: Viorica și Lidia, Dumnezeu ajutându-i să-și vadă fiicele căsătorite, cu școli superioare și trei nepoți cu o bună poziție în societate.

          In anul 1953 îl primeste cu inima deschisă pe Dumnezeu în viața sa, împreună cu parinții, socrii și  trei frați.

         A trăit alături de fratele o viață mândră și binecuvântată de Domnul pe pămant, sprijinindu-și  soțul în misiunea pe care o desfășura. 

        Dar rolul complex al celui care l-a primit pe Domnul în viața sa este măreț. Sora a știut să se apropie de frații de credință din Bisericile Baptiste Cuceu și Baia Mare (unde a activat ca membră) învațând de la cei cu experiență  și sprijinindu-i pe începători.

          Pentru că sufletul unui om nu este deloc simplu și, în lumina realității, își dezvăluie zeci și sute de fațete, de lumini și umbre, de culori și nuanțe, dânsa îi sprijinea pe frații din biserici vorbindu-le despre credință prin exemplul personal și prin ajutor necondiționat.

Nici unul dintre cei care i-au bătut în poartă, necăjiti și întristați, nu au plecat din casa ei fără o speranță. Cu vorbe mesteșugite a căutat să-i apropie mai mult de credință, pentru că ea este singura adevarată și curată care-ți aduce liniște și pace în suflet și o viață veșnică. Zicea mereu că numai prin credință poți invinge, indiferent de calvarul vieții prin care trebuie să treci și mereu să privești înainte cu fruntea sus și cu mare încredere în Dumnezeu.

     De-a lungul vieții a reușit să-i țină pe mulți lângă credință și să-i îndemne  și pe alții spre credință. Demn de amintit este familia fratelui Câțcăuan Traian si Dorica, actuali membri în Biserica Creștină Baptistă din Cuceu si mulți alții. Fratele Traian este diaconul bisericii, un om de o aleasă omenie si credință, un sprijin real pentru intreaga biserică.

        Care om ar putea duce la bun sfârșit o viața închinata Domnului, dacă nu unul care vibrează profund la binele și răul care se întamplă în jurul său, la frumusețe și urâțenie, la moralitate și imoralitate, la reușită și eșec, știind să păstreze un echilibru în toate.

Rămânând văduvă, în anul 2000 a trăit retrasă în localitatea natală unde Dumnezeu a binecuvantat-o cu înca 16 ani de viață, pentru că a fost un om puternic, tenace și răbdătoare, cu încredere în ființa supremă, Dumnezeu, pe care o considera „stânca măreției mele”, pană la vârsta de 86 de ani.

Casa din Cuceu

           Miercuri, 23.11.2016, Dumnezeu a chemat-o la El, iar ea s-a dus fericită să-l intâlnească lăsând în urmă o familie unită și puternică cu credința în Dumnezeu.

Declarația Lidiei, fiica cea mică a familiei:

  „Ne-au îndrumat și ne-au sădit în suflet “sămânța credinței” care ne-a urmărit pe tot parcursul existenței noastre. Părinții  erau în stare să muncească pentru noi zi și noapte ca să reușim în viață și să ajungem oameni integri în familie și societate.

           Citatele care ne-au ghidat viața, rostite mereu de tata, au constituit linia directoare a parcursului nostru existential:”nu de moarte mă cutremur,ci de veșnicia ei”; „că la omul credincios sabia ramâne jos, Dumnezeu din rău l-a scos”; și intrebările: „Unde îți vei petrece veșnicia?”; „Ce faci cu pacatele tale?”; „Cui îi pasă de sufletul tău?”; „Grozav lucru este să cazi în mainile Dumnezeului celui Viu......”

Le mulțumim, i-am iubit și i-am stimat și trăim cu speranța că într-o zi ne vom întâlni în ceruri”.

Cele două fiice ale familiei sunt:

1. Viorica, profesoară, căsătorită cu Vasile Iacob, tehnician în construcții. Are 2 copii: Diana, avocat și Andrei, economist, necăsătoriți.

2. Lidia,  inginer economist la Liceul Economic Baia Mare,  căsătorită cu Teodor Morariu inginer constructor și profesor. Au băiat, Călin 32 de ani doctorand în turism, profesor la liceu, necăsătorit.

Mulţumim Domnului pentru aşa oameni de nădejde!

---

                [1]Biografie realizată împreună cu Lidia și Viorica, cele două fiice ale familiei.

[2] Vasile Bel, Biserica Creştină Baptistă Română din Baia Mare,

Istorie şi reflecţii  1930-1990

Pentru vizitatorul meu din Rusia

Generația părinților mei, generația noastră și poate după noi să avem scris în sânge că răul vine de la Răsarit, mai precis din Rusia.  O fi așa  sau nu, o fi chiar așa, trebuie să știm că înainte de a fi Rusia leninistă, bolșevică, comunistă, ea a fost țaristă. Se pare că uni țari  au înțeles dezvoltarea religioasă și atașamentul oamenilor la învățătura Scripturii, pentru care oamenii erau gata să moară și au avut capacitatea de a fi toleranți față de cei ce înțelegeau Biblia într-un alt mod decât Biserica de stat.

Citind „Istoria Bisericei Creștine de la începutul ei și până în zilele noastre de Dimitrie G. Boroianu 1893” , am găsit acest articol ce mi se pare că ar fi de interes și de aceea îl public.

Referitor la toleranța din Rusia am scris și aici, dar mai marii noștri români se pare că nu învață de la ruși ce au făcut  ei între  anii 1650-1900, referitor la credințele religioase.

 „Aceeași situație favorabilă ce era sub Petru cel Mare pentru ideile noi, fu și sub Catherina II. Stabilimente și comunități diferite fură înființate, ademenirile papei  fură nebăgate în seamă și edictele de toleranță au făcut ca Rusia să apară între celelalte state ca singurul stat creștin, unde certele religioase n-au putut progresa până a se transforma în lupte civile. Numai grație înțelesului ce guvernatorii dau edictelor de toleranță, Rusia a fost cruțată de a vărsa sânge din motive religioase. Inteligenței și capacității unui Petru cel Mare, Rusia datorește progresul și dezvoltarea, fără a fi dusă de reformatori, cu toate că nu se poate nega cu desăvârșire că călătoriile lui Petru în Europa și educația Catherinei să nu fi influiențat la dezvolterea ei. – Prin faptul acesta anabaptiștii, frații moravi și alte secte se stabiliră în Rusia”.

Cărturarul nostru de mai sus spune despre noi: 

„Este aproape un fapt cunoscut care se documentează istoricește, că românii s-au opus atât tendințelor politice ale Apusului, cât și celor religioase cu cea mai mare energie. Românii deci, au preferat să fie supuși vicisitudinilor timpului, să sufere greutăți și asupriri, dar au refuzat atât în respectul politic cât și în cel religios”.   

 A înțeles oare Mircea bătrinul, ceva cu Apusul când spune: 

„Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?...
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?

Mihai Eminescu,  Scrisoarea III.

Nu că lumina și libertatea  vine din Apus, sau din Rusia, ci din Cuvântul sfânt și binecuvântat al lui Dumnezeu.

Aș dori ca vizitatorul meu din Rusia să ne spună cum este acum acolo și cum stau acum cu toleranța creștină.

Veste bună, din lumea bună

Printre multe vești bune ce vin, dar și rele, noi aducem două vești bune pe care cu multă hărnicie ni le dă lumea bună a culturii românești.

Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, prin biroul: „Bibliografii la cerere” , biroul de documentare prin rubrica: „Întrebați bibliotecarul”, suntem îmbogățiți cu publicarea în PDF a revistelor:

 Glasul evangheliei în număr de 28 de reviste.

http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/67786

Lumina Lumei, un exemplar. Aici suntem mai triști că nu sunt mai multe numere.

http://dspace.bcucluj.ro/jspui/handle/123456789/67680

Glasul evangheliei

Organ al Comunității Baptiste Române Alba-Iulia, pentru educația și creșterea morală a poporului creștin.

Abonament, 30 Lei pe an. Apare în fiecare lună. În anul 1935 își încetează apariția.

Pavel Boșorogan este  Președintele comunității Alba-Iulia  și Redactor al revistei.

Mai colaborează la revistă:

1.     A. Zdrânc

2.     Bălgrădean Avram

3.     Cristea Gligor

4.     D. Cornea

5.     Elena Iacob

6.     Eugenia Popp, Sighișoara

7.     Ilie Mârza.

8.     Ioan Dan, petrești

9.     Ioon Oprean

10.                        Itu Lucreția, Găurem.

11.                        Muntean Ioan

12.                        Petru Sălcău, Cisteiu

13.                        Simion Țion

14.                        Todosiu Victor , seminarist

15.                        Vasile Militaru

Sunt predici traduse din Spurgeon, Charles Stul etc.

Se găsesc de asemenea știri din Comunitate, informații referitoare la evenimentele petrecute în poporul baptist, știri de care te vei bucura citindu-le.

Simion Țion scrie o poezie cu numele revistei:

„Glasul evangheliei

În Alba-Iulia apare

O revistă nouă,

Pe care eu cu plăcere

O recomand vouă.

„Glasul Evangheliei”

Se numește ea,

Grăbiți, iubiți cetitori

A vă abona”.

   S. Țion, student.

 Acest mesaj are valoare și astăzi pentru noi, să ascultam Glasul Evangheliei, dar trebuie să-l transmitem celor din jur.

 

Sunt baptist, sectar îmi zice

Călătorind și vorbind cu oamenii necunoscuți, ajungem cu vorbirea la biserică, Biblie, religie și sunt pus în situație să spun: „eu nu sunt ortodox”, următoarea replică vine instantaneu de la iterlocutor: „ce sectă sunteți?”

Dacă ascultăm înțelepciunea românească, pricepem un principiu enunțat în poezia noastră populară:  „Oltean sunt, oltean îmi zice, oltean sunt oriunde m-oi duce.” Nu că sunt oltean, dar ei au prins mai bine ideea de care mă folosesc in mesajul meu.

Eu sunt Baptist, dar sectar îmi zice oriunde aș merge în țărișoara mea. Nu mă supără, nu mă încântă, nu îmi dă aripi, nici nu mi le taie, ci le accept cum au făcut înaintașii mei baptiști de la așezarea lor pe aceste meleaguri străbune.

Istoricul și profesorul  Dimitrie G. Boroianu (1865-1951) scrie în Istoria Bisericii Creștine de la începutul ei și până în zilele noastre, 1893, următoarea constatare: „În România trebuie a recunoaște că reformatorii n-au putut să găsească terenul folositor pentru propagarea învățăturilor lor, din două motive:

1. situația bisericii era cu totul alta decât în apus.

2. Poporul românesc, din firea sa cu totul indiferenă pentru alte religiuni și confesiuni.”  De la pagina 424-427  se specifică că nu numai de reforma lui Luther este vorba, ci și de anabaptiști, baptiști, puritani, husiți și alte secte la care le face și un mic istoric.

Nu aș fi scris dacă lîngă cuvântul sectari nu s-ar fi pus și unele adjective care mă face să simt că nu este vorba doar de cunoaștere ci de patimă.  Dacă mai marii poporului vorbesc așa, cum să vorbească cei învățați de dânșii, decât tot așa?

Mai jos redau câteva citate din mai marii noștri, spre exemplificare:

Baptiștii sunt sectă, cum spun revistele bisericești,  exemplu Biserica și Școala din 1886, iar în 1900 suntem numiți nenorociți de pocăiți, în 1907 suntem baptiști lepădați de lege și de neam.

În foaia bisericească „Biserica și Școala” din 1903 scrie: „Eu nu mă împac cu aceste păreri, deoarece eu consider secta aceasta de un morb contagios, care cearcă a infecta corpul bisericei noastre, și tăinuind infecțiunea tăinuim răul care, apoi poate lua dimensiuni tot mai mari..”

Aceeași foaie în  1910 scrie: „În trupul bisericii noastre românești, până spre finea veacului trecut, nu s-au ivit baccilii distrugători ai sectarismului.. acest simtom al sectarilor, numiți rătăciți.”

Revista „Albina” din 1910 redă discursul Mitropolitului Moldovei cu ocazia discuțiilor din Senat asupra legii soldelor ofițerilor din armată. Iată ce spune: „Am avut ocazia acum câțiva ani, când eram episcope la Dunărea de Jos, să atrag atenția guvernului asupra acestei primejdioase secte..”

Monitorul Oficial al României din 1914 redă ședința de primăvară a Consistoriului Superior Bisericesc,  preotul econom Nazarie întreabă: „ce este de făcut  ca să poată stârpi aceste secte vătămătoare.

Nicolae Iorga în februarie 1930 face o vizită în America și vizitează printre alte obiective și biserici baptiste din Cleveland, Detroit, Los Angeles,  are o frumoasă impresie despre membrii bisericii care sunt plini de viață, pastori școliți, biserici frumoase, susține că sunt a treia biserică română după cea ortodoxă și unită și sunt foarte mulți credincioși. În tot ce am citit nu am găsit că Nicolae Iorga să numească pe baptiști sectari.

În 1939 marele prelat și cărturar Gala Galaction la traducerea Bibliei nu se poate abține să nu-și arate ura față de alți creștini care nu cred ca dumnealui și în prefață scrie: „Poporul românesc, închinându-se de la începutul veacului al XVIII-le în două biserici, a trăit mai departe o viață bisericească nebântuită de tulburări iscate din pricina credinței, cinstind aceeași Sfântă Scriptură, și nemolipsit de propaganda sectelor protestante și neoprotestante”. Dar mai continuă folosind aceeastă inscripție dragă dumnealui, dar izvorâtă dintr-o ură nestăvilită.

Mircea Păcurariu în anul 1978, prof. de teologie la Sibiu, scrie Istoria Bisericii Ortodoxe Române, la pag. 319 face următoarea concluzie: „Viața bisericească a credincioșilor ortodocși români.. s-a desfășurat în condiții destul de grele, având de luptat cu încercările prozelite ale altor confesiuni”. La pag. 362 scrie despre episcopul Melchisedec  (1823-1892) că a scris o carte, Biserica Ortodoxă în luptă cu protestantismul (1890).

Mai vorbește dumnealui cât de greu a dus-o biserica dea lungul istoriei, dar a biruit. Mulțumim Domnului că nu a avut putere să biruiască și asupra poporului baptist care s-a născut în sânul ei. O mai apăsătoare durere o are autorul când ajunge la anul 1928, când parlamentul țării a votat Legea generală a cultelor, chiar dacă clerul ortodox s-a împotrivit vehement, care arăta favoare și pentru  alte culte. Printre acesta era și cultul baptist.  Încheie frumos la pag. 430: biserica noastră întreține relații frățești cu celelalte culte din țara noastră. Doamne, de era așa de la început „frăție”, dar nu a fost  nicicând, scrie domnul Mircea, nu a fost frăție, doar că frăția asta a fost impusă.

Mircea Eliade în Istoria credințelor și ideilor religioase la pag 257, vol. 3,  spune că „Conrad Grebel este întemeietorul mișcării anabaptiste. Mai spune că anabaptiștii se răspândeau pe scară largă în Elveția, în ciuda persecuțiilor”. Nu am găsit să folosească cuvântul sectă pentru baptiști.

Victor Kernbach în cartea lui Dicționar de mitologie general, îi numește pe anabaptiști sectă creștină îtemeiată în Elveția de A. Carlstadt în 1519, influențat de Tomas Muntzer. La început refuzau să poarte armele. Înainte de războiul țărănesc din Germania, devin curentul cel mai democratic din întreaga reformă.

Despre baptiști spune: cult creștin reformat, debutînd ca sectă care a devenit cea mai amplă dintre toate sectele desprinse din creștinism. 

Nu putem să nu observăm că biserica ortodoxă dezinforma și în vremea comunistă spunând  printere alte dezinformări și pe aceasta că  John Bunyan  este anglican. Îndrumări misionare pag 28 tipărită 1986.

Frați baptiști, să nu fim triști că ne numesc  sectari, dar suntem ai Domnului și asta nu se poate compara cu nimic altceva.

Mircea cel Bătrân îi sunea baiazidului arogant: „Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i război” sau cum spunea fratele  Richard Wurmbrand, acesta sunt nestemate, flori din grădina biruinței. O cântare spune asa de frumos:

1. Nu mai fi trist, o, suflete dragă,
Şi nu-ţi mai face inimă rea,
/: Căci se va sfârşi totul degrabă,
Te iubeşte Isus, nu uita ! :/

Se observă un lucru neobișnuit. Revista Institutului Social Banat-Crișana din 1941 într-un articol intitulat: „În valea Dunării de Dr. C. Grofșorean”  își exprimă parcă nedumerirea cu ce se întâmplă în societatea înaltă. „Dealminteri avem impresia că, propaganda sectară și-a întins tentaculele și pe teritoriul României, strecurându-se forțe oculte până la autoritâțile publice. Altfel, nu ne-am putea explica faptul relatat de către Păr. Protp. Oravița nu din Moldova-Nouă, că la șosele ca picheri, cât și la Prefectură, Pretură, Percepție și la Direcțiunea Silvică din Lugoj se angajează, cu predilecție, baptiști ca servitori, ori oameni de  diferite  servicii”, probabil pentru liniștea dumnealui, a luat mai multe interviuri de la oameni simpli din care redau unul: „Baptiștii sunt oameni răi și s-au făcut sectari, ca să nu mai facă rele.” Mie,  sincer să vă spun, îmi place expresia.

O soluție a rfi totuși încă din 1911, dar nu a prins încă printre noi. Revista general a învățământului din 191,1 întrun-un articol scris de Elena Apostolescu „Cum să ne interesăm de ideile altora”,  spune: „Ideile unui om sunt bunul său  cel mai aproape. Credințele religioase, părțile filozofice, sociale, politice, științifice sunt hrana zilnică a spiritelor noastre. ..O lume întreagă am văzut urând pe semenii lor din pricina ideilor ce posed. Aceștia sunt sectari și fanatici. Tot omul care nu e de secta lor, este un imbecil sau un om rău… Progresul țării are nevoie de gândire. Să practicăm dar liberal și cinstitul schimb de idei.”

Poate ne uităm peste graniță până în îndepărtata Rusie, la Petersburg în 1883.

 România Liberă 1883  are următorul anunț: „În postul paștilor se va ține în Petersburg  o mare disputațiune religioasă între rușii  ortodocși, între cei de credință veche și sectari. Fiecare parte va fi reprezentată prin bărbații săi cei mai distinși… Această dispută însemnează încetarea persecuțiilor religioase în Rusia. Lupta între diferitele religii se va face pe viitor numai prin mijlocirea cuvântului.

Am vrea ca după 133 de ani de la inițiativa salutară a rușilor, noi azi să folosim Biblia ca armă de apărare și argumentare a credinței noastre, a tuturor.

Cuvântul Domnului ne spune:

16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17. pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:16-17, VDCC)

8. Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.
(Iosua 1:8, VDCC)