sâmbătă, 4 februarie 2017

Baptiștii români în istoria lui Rushbrooke 1915




Istoria baptiștilor din România începea acum 161 de ani în urmă, în București și în alte orașe din țară, apoi în Transilvania. Cea mai solidă istorie este scrisă de Alexa Popovici în 1961 pe când era în România. După anul 1990 când s-au deschis multe posibilități s-a constatat că mai sunt multe lucruri de spus despre istoria baptiștilor, unele spre completare, iar altele spre corectare.
În această notă redau ce a scris Rushbrooke în istoria sa din anul 1915 pentru a fi văzute și cunoscute de cei interesați.
Iată și conținutul tradus din engleză, iar pentru vorbitori de engleză ne cerem iertare că s-ar fi putut face o traducere mai bună.



Originea baptiştilor din România poate fi urmărită prin două surse distincte, independente una de cealaltă, cu toate că îşi au punctul de plecare cam în aceeaşi perioadă de timp, cu 50 de ani în urmă sau aproximativ atât. În acea perioadă au fost înfiinţate biserici germane de către meşteşugarii germani imigranţi, bărbaţi care erau influenţaţi de J. G. Oncken, şi care au fost timp de mulţi ani susţinuţi în mod constant de Uniunea Baptistă Germană. Cea de a doua sursă a apariţiei baptiştilor pe pământ românesc vine de pe meleaguri ruseşti, de această dată, şi anume, prin fondarea bisericilor de către confraţi din Rusia, care au fost exilaţi din propriile lor case doar pentru că erau fideli Domnului Isus Cristos şi aderenţei la principiile baptiste.
Mai târziu, încă alte două categorii aparţinătoare credinţei baptiste au luat fiinţă; una printre români, care au fost foarte mult ajutaţi, sprijiniţi de către Rev. B. Schlipf  în persoană. Celălalt grup de baptişti s-a format în interiorul maghiarilor care s-au stabilit în capitala ţării, Bucureşti. Lucrarea germană a fost începută în 1862 de către Dl. Weigl, un fabricant de articole din fier, care era membru al unei biserici din Berlin. Când şi-a început munca, el a strâns în jurul lui un  număr de bărbaţi şi femei, cu aceleaşi idei şi opinii în ce priveşte viaţa şi munca creştină, astfel că o biserică a fost formată.    
Zece ani mai târziu un colportor al Societăţii Biblice Germane, pe nume Johann Hammerschmidt, a acceptat să fie pastorul acelei bisericuţe, dar, cu toate că  el şi-a făcut munca într-un mod conştiincios şi statornic, comunitatea n-a putut niciodată să adune mai mult de 90 de membri. Erau convertiri şi botezuri, dar condiţiile de viaţă în România nu erau dintre cele mai prielnice, astfel încât exista un şuvoi constant de oameni care emigrau în Statele Unite, aşa că, din nefericire câteva sute de credincioşi botezaţi au fost mutaţi în biserici din ţinuturile libere ale Vestului american.
Hammerschmidt a demisionat din slujba de pastor în urmă cu cinci ani şi s-a retras undeva în Germania de Nord. Imediat după ce el a părăsit ţara, un preot germano-american, Rev. B. Schlipf, la rugămintea unor membri români ai bisericii sale din Statele Unite, a vizitat ţara de baştină a acestora cu scopul de a urmări lucrările ce se desfăşurau în biserica românească. Acesta din urmă a aceeptat cererea făcută de biserica din Bucureşti, şi anume aceea de a rămâne acolo ca şi pastor.
De la venirea lui în acea biserică întreaga lucrare a avansat extraordinar. Într-adevăr, el a avut aşa de mult succes în ceea ce a făcut, că a stârnit duşmănia autorităţilor laice şi ecleziastice, aşa că în urmă cu doi ani acestea au încercat să-l deporteze, o tentativă care din fericire a fost zădărnicită de către Consulul American. În mare măsură datorită activităţii lui, noi biserici  s-au format atât printre români cât şi printre imigranţii maghiari.
În prezent există în România patru biserici germane, cu  un număr total de 335 de membri, şi fiecare casă de rugăciune are un pastor ordinat care face o muncă excelentă. În urmă cu câţiva ani erau în România câteva biserici baptiste ruseşti, care aveau în componenţă membri care au fost alungaţi din casele lor, dar acum în timpurile noastre, doar o singură biserică a mai rămas, care se găseşte la Tulcea, în regiunea Dobrogea.
Câţiva dintre cei mai cunoscuţi pioneri baptişti şi-au găsit un cămin temporar în România: Ivanoff din Baku; Kostromin al Nicolaiev-ului; Pavloff al Odessei; Kuchnireff al Kiev-ului şi alţii, toţi au fost membri ai „Bisericii din exil“. Odată cu naşterea ţareviciului şi a acordării ulterior a amnistiei în ce priveşte exilurile religioase, majoritatea s-au întors acasă. Astfel încât din acel moment bisericile ruseşti din România au trebuit să se lupte pentru existenţă; întotdeauna au avut lipsuri, dar acum sărăcia lor este înspăimântătoare.
Excelenta lucrare românească este sub conducerea pastorală a lui C. Adorian, al cărui sediu este situat în Bucureşti. Anul trecut baptiştii de naţionalitate română şi-au unit forţele şi au format o asociaţie avându-l ca şi preşedinte pe C. Adorian, care a primit ajutor de la puternicele biserici ale românilor aflaţi dincolo de graniţă, în Transilvania.

Cea mai recentă dezvoltare a mişcării Baptiste din România se înregistrează în rândurile miilor de rezidenţi maghiari din capitală. Reverendul G.Guist este responsabil pentru acest lucru iar bisericuţa lui de 25 de membri promite mult mai mult pe zi ce trece. Această biserică este afiliată Uniunii Naţionale a Baptiştilor Maghiari şi primeşte ajutor de la bisericile de naţionalitate maghiară de peste frontieră.

duminică, 29 ianuarie 2017

Baptiștii români prezenți la primul Congres European, 1908





În anul 1913 s-a ținut la Stockholm,  cel de –al doilea Congres Baptist European, la data de 21 Iulie, anul 1913.

       La acest congres cuvântul de început l-a avut Dr. John Clifford care a amintit de primul congres de la Berlin din 1908, la care au participat și baptiștii români. Face un scurt istoric și arată ce s-a propus și cam unde s-a ajuns. Prezintă și o viziune asupra Europei care se împlinește în timp.
Mesajul Dr. Clifford  este redat în mai multe articole scrise de „Baptist and Reflector”, iar eu am spicuit pentru cei interesați următorul rezumat.



Noul Testament a creştinismului în Europa
Discursul de începere al Doctorului John Clifford, în Stockholm, la cel de –al doilea Congres Baptist European, la data de 21 Iulie, anul 1913.
„Vă salut în numele Domnului Isus Cristos, Salvatorul şi Regele nostru, rugându-mă ca harul, mila, pacea şi bunăstarea să se reverse asupra voastră de la Dumnezeu, Tatăl în şi prin acest congres. Ne-am întrunit ca şi secţiunea europeană a Alianţei Mondiale Baptiste, care a luat fiinţă la Londra în anul 1905; ne-am adunat pentru cea de-a doua mare festivitate anul trecut în Philadelphia. Aceasta este cea de-a doua serie de întruniri, întâlniri a reprezentanţilor şi a delegaţilor bisericilor Baptiste din Europa în rugăciune şi părtăşie, pentru discutare şi mărturisire, de mulţumire pentru multele binecuvântări ale Domnului; de asemenea pentru a desăvârşi şi a continua lucrarea voii Lui sfinte şi extinderea regatului Său, care este unul al dreptăţii, al păcii şi al bucuriei.

Congresul de la Berlin
Prima noastră adunare a avut loc în Berlin, în anul 1908, iar acei care au participat la dezbateri nu le vor uita niciodată. Danezul şi Maghiarul, Italianul şi Norvegianul, Suedezul şi Slavul, Bulgarul şi Olandezul, Francezul şi Germanul, Românul şi Rusul, Letonul şi Britanicul, s-au întâlnit într-un singur gând şi având un singur scop. Locul unde s-a ţinut acest congres ne-a fost de mare ajutor. Berlin este un oraş în centrul Europei, care inspiră multe amintiri. Baptişti din întreaga Europă, din Statele Unite, Canada şi de pretutindeni datorează foarte mult zelului arzător şi entuziasmului incadescent al unora ca  Oneken, Lehmann şi Kobner, precum şi pasiunea neîncetată a succesorilor lor de a evangheliza. Creştinii din Berlin şi-au deschis inimile şi casele pentru noi, revărsându-şi asupra noastră toată generozitatea lor. Ospitalitatea, primirea lor excelentă încă stăruie în amintirea noastră. Adunarea noastră a fost una minunată. Subiectul predominant a fost despre frăţia Baptiştilor Europeni. Era începutul unei noi ere. Izolarea, separarea a fost înlocuită prin fraternitate; ignoranţa, necunoaşterea prin cunoaştere şi simpatie; singurătatea deprimantă a fost înlocuită de un simţ puternic ce are la bază un obiectiv, un spirit şi un intelect comun tuturor. Am vorbit unii cu alţii; Spiritul, Sfântul Duh ne-a dat expresie, voce; şi cu toate că nu ne înţelegeam fiecare discursul, vorbirea celuilalt, „Domnul a luat aminte şi a ascultat; o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui spre binele celor care se tem de El şi caută scăpare în numele Lui.“
Unul dintre plăcutele aspecte prezentate la aceste dezbateri de la Berlin a fost invitaţia sinceră şi amabilă de-a se ţine cea de-a doua suită de întâlniri în acest oraş minunat, care este Stockholm. Această invitaţie a fost primită cu recunoştinţă şi bucurie, deoarece credinţa voastră a răsunat în întreaga lume Baptistă. Toţi stim forţa şi munca voastră, devotamentul şi curajul vostru, dragostea şi sacrificiul de sine al vostru, şi vă asemănănăm Tesalonicenilor, pentru că aţi devenit un adevărat model pentru toţi credincioşii. Nu aveti mai mult de 7 decenii, dar aţi crescut cu o repeziciune uluitoare, aţi făcut faţă persecuţiilor cu tărie morală neşovăitoare, şi aţi rezolvat problemele anilor voştri de început cu înţelepciune. Aţi fondat propriul colegiu teologic în 1866, care a fost condus timp de 40 de ani de Doctor Broady, cel care a fost urmat de actualul director, Doctorul Benander, sub a căror îndrumări  aproape 500 de predicatori şi pastori au fost instruiţi. Trecutul vostru este strălucitor, iar viitorul luminos şi noi ne rugăm ca această vizită de săptămâna aceasta a congresului să vă bucure sufletele şi să vă aducî mari progrese în lucrarea pe care o faceţi.  
De la primele noastre întâlniri în Berlin, aş putea să adaug faptul că (1) ne-am străduit să ducem la bun sfârşit hotărârile de atunci pe care le-am redactat şi transmis mai departe, în ce priveşte pacea mondială şi libertatea conştiinţei; (2) a fost comunicat mesajul „enciclical” privind viaţa spirituală a bisericilor; (3) împuternicitul, trimisul nostru, Reverendul C.T. Byford, a vizitat multe din comunităţile noastre baptiste, ajutând în coordonarea muncii noastre, promovând unitatea, încurajând truditori trişti, şi în diferite maniere mărturisind despre existenţa şi într-ajutorarea înfrăţirii noastre în Cristos; (4) am reuşit să intervenim cazurile confraţilor noştri înţemniţaţi;  (5) am strâns în Britania banii necesari pentru achiziţionarea unui loc care va servi drept şcoală pentru preoţi, pastori ai Evangheliei în Rusia, şi acum avem în faţă o mare sarcină, aceea de a avansa în această lucrare care este foarte importantă. Nu am reuşit să facem tot ceea ce am sperat, pentru că starea lucrurilor actuală este una plină de dificultăţi, dar Îl lăudăm pe Domnul pentru ceea ce a fost îndeplinit, şi mergem mai departe cu multă fermitate şi credinţă neabătută.
În primul rând este evident tuturora că ne aflăm într-unul dintre cele mai favorabile perioade din istoria Europei şi a întregii lumi. Dumnezeu va face ca multe lucruri mari să se întâmple. El lucrează prin marea lui putere pe Pământ. Popoarele Europei sunt împrăştiate în marile preeri ale Canadei, stabilite în partea estică a Statelor Unite ale Americii, trecute dincolo spre China şi Japonia, spre Australia şi insulele mării. Europenii sunt pretutindeni. Nicio ţară nu-I este străină Lui. Oriunde suntem pe urmele Lui. Indiferent unde dorim sa mergem sau când vrem să mergem, este aproape imposibil să fugim, să scăpăm prezenţei Lui. El este omniprezent.
La Congresul nostru din Berlin am adoptat o hotărâre în favoarea păcii internaţionale, am apelat la kaizer în numele acestei hotărâri şi am îndemnat fraţi din întreaga Europă să se roage, să mărturisească şi să lucreze pentru pace internaţională şi frăţie, neştiind cu toţii că exact în acelaşi timp aliaţii Balcani îşi pregăteau atacul lor victorios asupra unui opresor sub a cărui domnie tiranică au suferit timp de aproape patru sute de ani. Turcii sunt învinşi; s-a terminat războiul; pacea este semnată. Tot ce era mai neaşteptat, surprinzător s-a întâmplat. Au urmat surprize după surprize într-o succesiune rapidă. Întreaga perspectivă a Europei este schimbată şi cel mai înţelept dintre vizionari ezită să emită păreri în ce priveşte viitorul. Praful şi fumul încă  acoperă într-un strat aşa de gros câmpul de luptă încât dacă ne aventurăm în vreo încheiere în mijlocul întâmplărilor acestora contemporane şi neîncheiate, o afcem cu riscul de a face serioase greşeli. Oricum este sigur că „o nouă Europă a renăscut, o Europă în care este o a şaptea mare putere, cu tinereţe care-i arde în vene şi o cucerire militară care-i străluceşte în ochi. Ascensiunea Prusiei n-a fost mai decisivă decât ascensiunea ligii Balcanice. Există o nouă energie, putere în Europa, cu un suflet nou şi cu o sabie nouă.“
Turcii sunt izgoniţi. Adrianopol, cel de-a doilea oraş din Imperiul Turc, locul lor cel sfânt, prima lor mare cucerire europeană, antedatând cu mulţi ani Constantinopolului, centrul strategic al luptei, a trecut în mâinile musulmanilor. Tiranul a căzut, fără a se putea ridica din nou. Acea domnie străină s-a încheiat, şi odată cu plecarea ei a dispărut cea mai prolifică sursă a atâtor neînţelegeri şi conflicte, a înstrăinării şi rea-voinţei, a masacrelor şi suferinţelor, a răzvrătirii şi a măcelurilor, din partea de sud-est a Europei. Nimic nu alimentează mai tare războaiele decât ura, vrajba instaurată de domniile străine.
A distruge o asemenea putere străină deschide larg uşile pentru autoguvernare, măreşte graniţele libertăţii, sporeşte valorile individuale, reîmprospătează izvoarele dreptăţii şi ale generozităţii, întăreşte voinţa personală şi aduce cea mai curată şi mai simplă atmosferă în care „esenţa spirituală“ a religiei trăieşte, se mişcă şi îşi are propria existenţă.

Revoluţia organizaţiilor religioase europene
La o privire mai atentă, vedem că se continuă o revoluţie fundamentală, răspândită în toate organizaţiile religioase ale Europei, atât în cele mai vechi cât şi în cele mai noi; în cele mai progresiste şi în cele mai conservatoare, deasemenea. Niciuna dintre ele nu scapă. Romană sau Greacă, Protestantă sau Islamică, toate deopotrivă sunt pătrunse până în cele mai adânci profunzimi, de un sentiment  pe care unii îl percep drept „un spirit al revoltei“, iar alţii îl acceptă ca şi o condiţie a creşterii utilităţii şi a puterii. Mişcarea este în cea mai mare parte una ascunsă asemeni drojdiei, şi lucrează în tăcere precum drojdia lucrează; dar, cu siguranţă este acolo. Nu e nicio paradă sau zgomot, strălucire sau reclamă. Asemeni regatului cerurilor, vine fără să-ţi dai seama. Europa, de fapt, înaintează înspre lumina unei alte renaşteri, care va fi urmată de o altă reformă, care, asemenea cu  a lui Erasmus şi Luther, va aduce înspre o mai deplină şi mai largă folosinţă bogăţia multiplă a Domnului Isus Cristos. Dumnezeu călăuzeşte toate bisericile spre scopul ales de El şi fixat încă înainte de începutul vremii prin înomenirea Domnului Isus Cristos”.





vineri, 27 ianuarie 2017

Dumnezeul dragostei



Dumnezeu ne atenționează prin 2 întrebări:
Cu cine Mă veţi pune alături ca să Mă asemănaţi?
Cu cine Mă veţi asemăna şi Mă veţi potrivi?(Isaia 46:5,)
Dumnezeu nu se poate asemăna cu nimic, nu are asemănare, pentru că are promisiuni pe care numai El le poate împlini.

1. Dumnezeu  ne poartă,
 „Ascultaţi-Mă, casa lui Iacov şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe care v-am luat în spinare de la obârşia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră: (Isaia 46:3 VDCC)

2. Vrea să ne poarte
„ până la bătrâneţea voastră Eu voi fi acelaşi, până la cărunteţea voastră vă voi sprijini.
V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc”. (Isaia 46:4, VDCC)

3. Cu niciun chip nu vrea să ne lase
” Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum  n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5, VDCC)

4. Nu vrea să ne dea
8. Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă! (Osea 11:8, VDCC)(BTF) Cum să renunţ la tine, Efraime?

Puterea  acestor promisiuni este dragostea
4. I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste, am fost pentru ei ca cel ce le ridică jugul de lângă gură. M-am aplecat spre ei şi le-am dat de mâncare. (Osea 11:4)

Nu vrea  să ne lase, nu vrea să ne dea, pentru că la dat pe Fiul Său ca să ne câștige pentru veșnicie.
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16)