Ioan Chișmorie 1904 – 1973, din Măderat

Prezint o scurtă biografie a fratelui Ioan Chișmorie, care a avut dar mare de la Dumnezeu în domeniul muzicii. A compus multe cântări de mare profunzime, cântări care se cântă în unele biserici și azi.

A fost un om dăruit lui Dumnezeu și numele Lui l-a înălțat.  A  compus, a scris, a cântat, a învățat pe alții, a muncit pentru slava Domnului.

Biografia  completă, făcută de Saintclaire Chișmorie, o puteți vedea AICI, iar multe poze frumoase, dar și de suflet, puteți vedea AICI. Se poate asculta AICI muzică de fratele Ioan Chișmorie. Vedeți și AICI. Vezi și AICI la RoEvanghelica.

Fratele Ioan Chișmorie se naște pe 29 ianuarie 1904, în familia lui George și Ana din Măderat, jud. Arad.

A făcut 6 clase primare în satul natal Măderat, unde a descoperit darul pe care Dumnezeu i l-a dat.

În anul 1917 este atras de Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, primind botezul și face parte din Biserica Baptistă din Măderat.

În anul 1918 participă în comuna Șiria la un curs de muzică.

În ziua de 21 iunie 1923, dirijează corurile din Seleuș și Gurba, la un botez oficiat de fr. Ioan Socaciu,  în apa Crișului Alb.[1]

În 1922 se înscrie la Conservatorul Municipal din Timişoara, pe care în anul al doilea îl abandonează din cauza neînţelegerii cu conducerea.

În ziua de 2 februarie 1926 participă cu corul din Măderat, la o căsătorie în Biserica Baptistă din Mâsca. Ceremonia a fost oficiată de fr. Ioan Ungurean, păstorul Bisericii Baptiste din Curtici.

Participă la toate serbările şi congresele acelor timpuri. La Congresul Tineretului Baptist de la Buteni în 1925, îl întâlneşte pe Gill Everett, cel ce din anul 1933 până în 1938 avea să fie directorul Seminarului Baptist din Bucureşti.

 În 1928, la Congresul de la Curtici, leagă relaţii de prietenie cu Dr. Rushbrooke, care mai târziu a ajuns preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste, care a intervenit nu o dată pe lângă autorităţile din România, pentru drepturile religioase.

La 33 de ani, în 1937, publică prima carte de cântări „Cântările Armoniei”, cu 64 de cântări. Continuă să compună cântări tot mai complexe, în ideea de a publica volumul II al „Cântărilor Armoniei”, dar evenimentele politice ce au avut loc în acea vreme, s-au dovedit a fi mai vitrege decât dorinţa autorului.

Între anii 1941 – 1944, este mobilizat și dus la Războiul Mondial, dar Domnul l-a ocrotit și s-a întors acasă, în familie.

La Congresul Cultului Baptist din Buteni,  ținut în zilele  23-24 octombrie 1948,  fr. Chismorie participă cu corul din Măderat, alături de alte coruri din țară.

În 1950 se căsătoreşte cu Maria Chirla din Tulca şi împreună au avut 4 copii: Stelian, Felix, Saintclaire, Eleonora. Continuă şi după aceea să călătorească prin toată ţara, vizitând aproape toate bisericile neoprotestante, organizează cursuri de 20-25 de zile de cor, de fanfară şi orchestre, făcea cursuri de dirijori, învăţând pe toţi care doreau să exceleze în organizarea de coruri. În afară de compoziţii, mai scrie piese religioase, poezii, nuvele, epigrame, rugăciuni şi un oratoriu, „Iosif în Egipt”.

Prigoana şi hărţuirile securităţii din acea vreme s-au accentuat tot mai mult în ultimii ani de viaţă ai compozitorului. După avertizări multiple şi ameninţări, i s-a interzis să mai organizeze cursuri de orchestre, fanfare sau coruri cu tinerii din bisericile neoprotestante. A fost acuzat de mobilizare în masă a tineretului şi nu de puţine ori şi-a petrecut nopţile pe la posturile de miliţie.

În dimineaţa zilei de 25 aprilie 1973, Dumnezeu a hotărât să îşi cheme acasă robul care i-a fost bun şi credincios până la capăt.

Surse:

Saintclaire Chișmorie

Farul Mântuirei

Alexa Popovici

---

[1] Farul Mântuirei, Anul IV, Nr. 13, 14 București Iulie 1932, p. 17.

De la Alin Cristea

Ungureanu Silvestru 1894- 1976, din Mihoveni

Fratele Ungureanu Silvestru a fost cel mai persecutat dintre toți păstorii baptiști. Dumnezeu a fost cu dumnealui și nu l-a lăsat să se frângă de tot. A fost arestat de multe ori, bătut cu sălbăticie, dar a făcut în continuare voia Domnului, nimic nu l-a oprit din drum.

S-a născut la 25 mai 1894, în comuna Mihoveni, jud. Suceava, din părinţi foarte săraci, după cum ne scrie în biografia sa. A crescut într-o casă aco­perită cu paie, fiind şase copii la părinţi.

 A făcut 6 clase elementare, iar la vârsta de 9 ani, părinţii l-au dat slugă la bogaţii din alte sate.

La vârsta de 18 ani, în anul 1914, ajunge să cunoască Biblia, apoi prin câteva întâmplări tragice, ajunge în Statele Unite ale Americii. S-a stabilit în Detroit şi într-una din zile, pe strada în care locuia, a venit o grupă de tineri români cu un predicator tot român ; grupul executa la trompete cântări religioase baptiste ca : „Vino la Apa Vieţii", „O ce dulce nume Isus“. Ungureanu a fost deosebit de impresionat de aceste cântări, mai ales că erau în limba română şi seara s-a dus la Biserica Baptistă Română, unde a primit invitaţia. Astfel, a ajuns să cunoască cre­dinţa baptistă, iar în 26 sept. 1915, a fost botezat de Lazăr Talpeş, în Biserica  Baptistă Română din Detroit, unde acesta era păstor.

În Biserica Baptistă din Detroit, a învăţat notele muzicale, a învăţat să cânte la trompetă şi a deve­nit un bun cântăreț în cor şi fanfară, ajungând chiar dirijor. Tot aici, a primit şi o solidă cunoştinţă doc­trinară şi a început să predice în biserică.

În 1917, reuşeşte să aducă la credinţa baptistă pe Silvestru Andriciuc, Gheorghe Olteanu, Nicolae Rusti şi Gheorghe Stanciu, toţi tineri bucovineni care erau în America.

În 1920 s-a trezit în sufletul lui un dor puternic după ţară şi s-a hotărât să se reîntoarcă, după cum spune în biografia sa: „în Bucovina cea cu flăcăi care merg la cosit holdele coapte".  Împre­ună cu el s-au întors şi ceilalţi bucovineni de cre­dinţă baptistă: Silvestru Andriciuc,  consătean cu Ungureanu, Gheorghe Olteanu din Pătrăuţi, Con­stantin Stanciu din comuna Flavolar şi Nicolae Rusti din comuna Arbore, jud. Suceava.

Întors acasă, împreună cu Silvestru Andriciuc, a înfiinţat Biserica Baptistă din Mihoveni. În 1921 a fost ales păstor în Biserica Baptistă din Pătrăuţii de Jos, împreună cu Loghin Motrescu.

În 1922 a fost ordinat ca păstor de o comisie compusă din Constantin Adorian, Radu Taşcă, păstorul Bisericii Baptiste din Curtici şi Atanasie Pascu din Banat.

Aşa cum ni-1 descrie Loghin Motrescu în mono­grafia sa, Silvestru Ungureanu a adus un suflu nou, o stabilitate în lucrare, avea cunoştinţe noi şi experienţă, el avea o vorbire blândă în predică, era şi bun dirijor de cor, de aceea a format un frumos cor în Biserica din Pătrăuţi. A lucrat şi a umblat mult, a oficiat botezuri, cununii şi înmormântări şi a scris şi articole de zidire sufletească în „Farul Mîntuirii”,  revista Cultului nostru din vremea aceea. Când s-a organizat cercul pastoral baptist din Bucovina, el a fost ales preşedinte şi timp de 10 ani a condus lucrarea Domnului între credincioşi. Mai târziu, când s-au organizat cele trei comunităţi ale Cultului Baptist din Bucovina, el a devenit pre­şedintele Comunităţii Baptiste de Suceava.

Prigonirile îndurate de Silvestru Ungureanu

El a suferit mult şi aşa cum se vede din biogra­fia manuscris, pe care ne-a     lăsat-o, fiind păstorul care a îndurat cele mai multe şicanări şi prigoniri din partea autorităţilor antonesciene, Loghin Motrescu, notând acest aspect din viaţa lui Silvestru Ungureanu, scrie în monografia sa : „am fost trei predicatori principali în Bucovina, unul din ei S. Un­gureanu, a fost hărţuit şi necăjit, tradus în faţa au­torităţilor locale şi mai câte o zi două de beci“.

După 23 august 1944 a continuat să fie păstor in biserici baptiste din Bucovina, până la pensionare.

 A sfârșit viaţa pământească în comuna Mihoveni, în anul 1976.

Surse

Alexa Popovici

Ioan Bunaciu

Îndrumătorul Creștin Baptist

Varga Iosif 1926-1979, din Tulca

Fr. Varga Iosif, s-a născut la data de 21 aprilie 1926, în comuna Tulca, jud. Bihor.

În anul 1946, l-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitor, depunând mărturia de credinţă, în apa  botezului.
Din anul 1952—60, fr. Varga Iosif,  împreună cu soţia sa Ana, au locuit în oraşul Dr. Petru Groza, unde împreună cu grupul de credincioşi pe care i-a cunoscut la locul de muncă, au format o biserică, iar apoi un mic cor mixt. Frăţietatea din oraşul Dr. Petru Groza, regretă mult pierderea acestui frate scump.

Redăm mai jos câteva aspecte din activitatea fra­telui Varga Iosif, care ilustrează rodnica lui lucrare pe ogorul Domnului, în special între tineret .

Din anul 1960, până la 14 ian.1979, care a fost ultima duminică petrecută în mijlocul fraţilor, fra­tele Varga Iosif a scris cântări pe note pentru fan­fara bisericii, pe 2546 de pagini, în 68 de caiete legate special în acest scop. Tot în aceasta perioadă, a mai scris cântări pe note pentru corul bărbătesc, în 10 caiete muzicale, pe 250 de pagini, ceea ce totalizează cifra de 2.796 de pagini, lucrate de dânsul pentru fanfară şi corul bărbătesc al bisericii.

Acest frate, care s-a afirmat prin calităţi excep­ţionale, a fost îmbrăcat în haina modestiei şi a dragostei de muncă, dovedind pe întreg parcursul slujirii sale, o activitate şi corectitudine remarcabile.

În ziua de 24 ianuarie 1979, a trecut la cele veşnice fratele Varga Iosif, dirijorul de famfară şi cor bărbătesc din Biserica Creştină Baptistă  Tulca, jud. Bihor.

Serviciul de înmormântare s-a ţinut în Biserica Creştină Baptistă din Tulca, la 26 ianuarie 1979, unde un mare număr de fraţi din Tulca şi satele de prin împrejurimi au luat parte la serviciul fune­bru, iar alături de fratele Badea Pavel, pastorul Bi­sericii din loc, au mai vestit Cuvântul Domnului fr. Gherghel Dumitru, pastorul Bisericii Baptiste din Tăut, fr. Cotrău Ioan, pastorul Cercului bisericesc Gurbediu şi fr. Gherle Moise, pastorul Cercului bi­sericesc Tinca.

Serviciul divin ocazional a fost îm­podobit pe lângă predici şi mesaje din Cuvântul Domnului şi de cântări în cor şi fanfară : a cântat fanfara Bisericii Baptiste din Tulca şi din Gurbediu.

Frăţietatea din Tulca a pierdut un stâlp de nădejde prin plecarea fratelui Varga Iosif, care mai mulţi ani a fost şi membru în comitetul de conducere al acestei biserici.

Surse:

BADEA PAVEL

Îndrumătorul Creștin Baptist

Pentru nostalgici și nu numai, frate pensionat în 1902

Aud mai pe ici, pe acolo, că mai bine era înainte, comuniștii ne-au dat pensie și multe altele, de acest fel. Este un fel de nostalgie, melancolie, încolțită din trăirea prezentului și nemulțumirea trăită de zi cu zi. Este și lucrarea celui rău, care lucrează cu firea noastră și  produce lăstari firești, fire,  pe care nu vrem să o răstignim așa cum ne cere Cuvântul Sfânt, ca să fie redusă la tăcere, adică să moară.

Dumnezeu ne-a lăsat această învățătură, să ne uităm înainte și sunt multe  texte în Biblie, pe această temă. Ținta noastră finală este Împărăția lui Dumnezeu, iar ținta spre care alergăm este Domnul Isus Hristos.

A ne uita înapoi și a spune că a fost mai bine, este o urâciune înspăimântătoare și nu are de a face  cu omul credincios Domnului, care trăiește Cuvântul așa cum este scris. O urâciune și mai mare este zicerea: „Comuniștii ne-au  dat pensie”,  este chiar dezgustătoare această zicere.

Un frate baptist scria în anul 1909, că era pensionar, dar iată-i mesajul, valabil și pentru noi astăzi, scris în dulcele grai  românesc:  

„Sunt în vârstă de 49 ani, în putere buna, char (har) Domnului, 23 ani am fost învăţă­tor  şi acuma de 7 ani sunt în penzie  şi în toata viaţa mea nu am purtat grija de Sfânta  Scriptura. Acum însă de 14 săptămâni, caut în dânsa  şi acuma cu glas mare strig în largul lumii:  pocăiți-vă preoţi, pocăiți-vă învăţători, ca numai atunci veţi putea conduce turma bine şi pe placul Domnului.

Ştiu bine ca m-a respunde cineva în foi că m-am pocăit, că am băut  e adevăr,  dar la alţii dintre preoţi şi învăţători, pe lângă beutura, mai joaca şi cărţile etc. etc. Pocăiți-vă şi iar zic, pocăiți-vă  şi daca nici nu vă pocăiţi, nu desmintaţi poporul”.

Frumos și clar scris. Cine i-a dat pensie? Spune fratele că a fost învățător 23 de ani. Se pare că statul  dă înapoi ce a luat în decursul anilor, la cei care  au avut o slujbă.

Redau și un scurt istoric din ce am găsit prin ziare și reviste de pe vremurile mai îndepărtate și încep cu anul 1862.

Nu știu dacă înainte de anul 1862 au fost la putere comuniștii, dar știu că atunci în acel an un om avea pensie de 210 fi. (fileri) pe an.[1] Nu știu eu că a fost mult sau puțin, știu sigur că avea pensie.

Încă din anul 1897, se vorbea de pensii speciale, cum le spunem noi azi, dar în acel an le spuneau: „Pensie grasă”.[2] O fi o zicere și asta.

Ziarul „Tribuna Poporului” din Arad, în anul 1901, spune că în sinodul archidiecesan s-a discutat că nu sunt bani la fondul de pensii. Oare azi ce aud acei ce stau cu ochii ațintiți la tv?  Aceleași frământări, aceleași informații, ca acum 117 ani. Doamne ce oameni suntem. Bine ne spune Domnul Isus: „Nu sunteți mai buni ca părinții voștri”. Doamne iartă-ne pe noi, de cârtire.

În anul 1911 spune că la fondul de pensii se plătește în funcție de contribuție, după  decizia Nr. 23 din 1904”.[3]

O lege a pensiilor era din 1925 și a fost revizuită în 1935. Aici vorbește  de: „Drepturile la pensie pentru vechime de serviciu.”[4] 

Concluzia este că pensia este un drept al celui ce a desfășurat o activitate și a plătit contribuție la fondul de pensii.

Ce s-ar fi întâmplat cu bunicul meu, care a fost gardian la închisoarea Doftana, pe când erau ceva comuniști închiși pe acolo, pentru că el a ieșit la pensie când comuniștii erau la putere? I-ar fi dat ei pensie? Cred că nu.

62. Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.”
(Luca 9:62, VDCC)

1. Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
2. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3. Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
(Evrei 12:1-3, VDCC)

---

[1] Amicul Scoalei, foaie pentru naintarea invetiamentului si a educației, Nr. 36, Sibiu, 8 septembrie 1862, p. 5.

[2] Tribuna Poporului, Anul I, Arad, 27 martie 1897.

[3] Revista economică, Anul XIII, Sibiu, 27 august 1911, Nr. 35, p. 5.

[4] Vestitorul , revistă de cultură religioasă Anul XIV, 1 decembrie 1938, Nr. 23, p 1.