Salutarea cea mai frumoasă, de Vasile Berbecar, din 1908

    „ Har fie vouă şi pace de la Dumnezeu Părintele nostru, şi de la Domnul Isus Christos”. Efes. 1.c. 2. v.

Asta a fost salutarea cu care apostolii totdeauna păşeau înaintea adunărilor, ei se arătau cu aceasta ca adevăraţii „Vestitori ai păcii”, după cum şi trebuiau să fie. Cât de frumoasă este creştinătatea asta, care încă totdeaua e necunoscută şi nesocotită: Ea vine cu har, cu pace şi cu bucurie; „Iată eu vă vestesc vouă mare bucurie etc.”, au zis întâii vestitori ai ei. După cum Maria, am putea şi noi zice: „ Ce fel de salutare este aceasta!” (Luc. 1, 29). Mai de mare însemnătate şi mai scumpă, ne-ar părea, dacă am observa, de la cine vine, către cine este îndreptată, şi ce ne dăruieşte astă salutare.

   I. De la cine vine salutarea.

Mai înainte de la apostolul – dară pentru că el numai scriitorul epistolei era, şi Duhul Sfânt a fost, cel ce a dictat cuvintele, aşadar apostolul numai solul era, iar salutarea vine de la Duhul Sfânt. Cum că doar Duhul Sfânt este cel ce vorbeşte şi salută, de acolo vine, că El nu pe sine însuşi, decât pe Părintele şi pe Fiul aminteşte în salutarea sa, dar şi El ia parte la poftirea arătată în salutare. Aşadar asta e o salutare: De la Dumnezeu Părintele; acela care e un „Dumnezeu al Harului” – care El singur este milostiv şi poate dărui milă. O salutare de la Părintele tău, care este „Părinte adevărat etc.”. De la Dumnezeu, Fiul; acela, care e „Domnul păcii” – care „a făcut pace prin sângele Său pe cruce pentru sineşi”. (Col. 1,20.) O salutare de la amicul şi fratele tău cel mai bătrân, de la Dumnezeu Duhul Sfânt; acela care e un Duh al iubirii şi al păcii, care singur poate să aducă milă şi pace în inimă. O salutare de la mângâietorul tău.

 II. Către cine este îndreptată.

„Sfinţilor din Efes şi credincioşilor în Isus Cristos” (V.1.). „Sfinţilor” ei sunt aceia, care s-au deosebit de lume. „Sfinţii” se deosebesc, care sunt în Isus Cristos, şi aşa sunt sfinţi. Care umblă în sfinţenie, „Celor credincioşi în Isus Cristos”. Numai celor credincioşi – tuturor credincioşilor. O însemnătate mai de aproape se află la  I Cor. 1,2.

III. Ce cuprinde dară salutarea.

Salutarea între oameni de multe ori e numai o formă goală, şi toată poftirea lor e numai o poftire deşartă – iar când Dumnezeu ne pofteşte ceva, atunci El ne şi îmbie cu aceea ce ne pofteşte şi încă fără de întârziere minton. „Milă” sub vorba „milă” se află două înţelesuri. 1. Bunăvoirea lui Dumnezeu, şi 2. Puterea Dumnezeiască care ne lipeşte în viaţa noastră creştinească. 1. Bunăvoinţa sau iubirea nemărginită a lui Dumnezeu. Asta Bunăvoinţă a lui Dumnezeu este: Cea dintâi şi mai mare lipsă a noastră, - pentru că suntem păcătoşi – rugăciunea cea dintâi a fiecărui păcătos este; „Dumnezeule fii milos mie păcătosului!” O mare onoare, Mângâierea cea mai bună în necaz şi în moarte. Ce l-ar putea mângâia pe un păcătos în căinţa sa? Ce, pe unul care se află pe patul morţii? Nimic decât mila lui Dumnezeu. Bunul cel mai mare. Cu mult e mai preţioasă decât bogăţia, onoarea lumească etc. 2. Puterea lui Dumnezeu. Precum e de lipsă puterea lui Dumnezeu, a ne face fiii Lui; Aşa este ea de lipsă, ca să trăim şi să murim ca fiii lui Dumnezeu. Noi avem lipsă de puterea sau mila lui Dumnezeu ca să putem urma lui Isus şi să-i putem Lui servi – ca să ne putem opune ispitelor păcatului – ca să putem purta bucuros toate durerile – ca să putem trăi în sfinţenie şi a muri fericiţi.

„Pace”, ea stă în fericita ştiinţă, a fi împăcat cu Dumnezeu, sau a se afla în mila lui Dumnezeu. E aşa ceva ce omului firesc îi lipseşte: „Nelegiuiţii nu au pace”. Asta pace este : O pace Dumnezeiască; o pace de la Dumnezeu şi cu Dumnezeu. O pace adevărată; de totului deosebită de către pacea cea falsă a celor nepocăiţi. O pace dulce: „mai înaltă, decât toată înţelepciunea!”. O pace veşnică; că ea este pacea Aceluia „care este, care a fost, şi va fi”. Apoc. 1,4.

Vezi dar, că mila mai înainte ni se îmbie, şi pacea îi urmează. Numai atunci te vei bucura de pacea lui Dumnezeu, dacă ai aflat milă la El. – Tu poţi şi trebuie să o afli, dacă o vei căuta. Cei credincioşi amândouă le-au aflat – dar ei trebuie ca tot mai mult să caute după ele, pentru că lor încă totdeauna le lipseşte – şi trebuie să le ia din mâna aceluia, care le dă acuma.

Oh, dacă salutarea Dumnezeiască ar afla un răsunet în inimile noastre şi la citirea tuturor acelora care se citesc din asta foiţă. Că de cel ce suntem salutaţi, pe acela iarăşi să-L salutăm cu toată inima, iubirea, credinţa şi umblarea noastră. La asta să ne ajute bunul nostru Dumnezeu.

                                  Vasile  Berbecar.

Surse:

Adevărul

Daniel Stoica

Mulțumesc pastorului dr. Daniel Mariș și Bisericii Baptiste „Golgota”

Mulțumesc Domnului pentru privilegiul de a fi în Biserica Baptistă „Golgota” din București, în ziua de  02 decembrie 2018. Invitația aparține fratelui dr. Daniel Mariș, rector la Institutul Teologic Baptist din București și pastor al bisericii.

M-am simțit privilegiat de invitație și participare, deoarece cu 90 de ani în urmă fratele Constantin Adorian,  a organizat un serviciu aniversar cu ocazia a 10 ani de la Marea Unire. Se pare că a fost atunci singura Biserică Baptistă din România Mare, care a serbat 10 de la Unire. Elevii Seminarului Teologic Baptist din București, au împodobit lucrarea din biserică. Dacă fr. Constantin Adorian a fost președintele Cultului Baptist din România, dar a fost și director al Seminarului din București, urăm cu această ocazie ca fr. Daniel, rector, să ajungă și președinte!

Dimineața, fiind și Cina Domnului, ne-am bucurat de unirea ce a făcut-o Dumnezeu în Cristos cu omul,  dar și de  unirea baptiștilor români într-o singură patrie pământească, România. Am prezentat pe scurt participarea baptiștilor în război și felul cum predicau Cuvântul lui Dumnezeu în tranșee.

După-masă, am dat mai multe informații din cartea „Baptiștii și Marea Unire”, dar și informații care nu se regăsesc în carte. Fratele păstor dr. Teodor-Ioan Colda, a arătat motivele pentru care era necesară Unirea. A prezentat cartea „Biserica Baptistă Golgota din București și Marea Unire a Românilor.

Am găsit o biserică caldă și primitoare. După programul de dimineață, mi-a spus  câte un frate că și bunicul meu s-a întors baptist din război.

Cei trei păstori, Daniel Mariș, Trandafir Popovici și Teodor-Ioan Colda,   sunt  oameni dăruiți Domnului și plini de dragoste pentru lucrarea Stăpânului lor, care i-a chemat la slujire în capitala țării noastre.

Dirijorul corului a ales cântări dragi sufletului meu și l-am felicitat și i-am spus că mi-a încălzit inima.

Am vorbit printre apucate cu fratele Silviu Jurjeu, un pasionat de istorie, care a scris împreună cu fr. Ilie Pop, cartea „Un secol de har” Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota – prima biserică baptistă română din București.

Fratele Morar Gavril mi-a dat o scurtă biografie a bunicului său, Gheorghe Morar din localitatea Răscruci, jud. Cluj, care a participat la Războiul de întregire a României.

Programul de dimineață și de  seară se poate viziona AICI, din data de 02. Decembrie 2018.

Mulțumim Bisericii Baptiste „Harul”

În ziua de 01.12.2018, prin ajutorul Domnului, Biserica Baptistă „Harul”, Titan București, a găzduit  dezbaterea:  „Marea Unire” .

Ce este foarte frumos, că biserica împreună cu păstorul ei Daniel Mercioniu,

 au organizat ocazia Centenarului,  un eveniment evanghelistic,  prin care oamenii să audă Cuvântul lui Dumnezeu, împletit cu istoria poporului român și formarea baptiștilor pe meleagurile noastre românești.

Dezbaterea a fost bine gândită de către fratele păstor Daniel și a avut  tema centrală, un fir roșu, pe care participanții trebuiau să-l respecte: conceptul de UNIRE.

  Fiecare participant era  așteptat să contribuie la transmiterea conceptului central de „Marea Unire”, dintr-o anume perspectivă:

    - fr. Marius Silveșan - din perspectiva istorică, creionând contextul istoric din jurul anului 1918 și după aceea.

    - fr. Vasile Bel - din perspectiva confesional baptistă, evidențiind cum erau percepuți baptiștii în aceea epocă și cum erau ei de fapt, conform documentației din carte. (Baptiștii și Marea Unire din 1918 - Adevăruri și fapte de Vasile Bel și Daniel Stoica).

    - fr. Costel Ghioancă - din perspectiva teologică (si puțin filosofică), accentuând nevoia unirii omului cu Dumnezeu prin crucea lui Hristos.

În program a fost rezervat un timp pentru a se pune întrebări de către cei interesați.

Pregătirea evenimentului a fost ireproșabilă: primiți cu pâine și sare, bucate pentru credința fiecăruia.

În poză veți vedea cozonac de post pentru credincioșii ortodocși, pentru a putea servi și dumnealor și frații să nu fie pricină de poticnire, eu îi felicit pentru această idee.

Mulțumesc mult pentru această seară minunată și pentru invitația fratelui păstor, Daniel Mercioniu și bisericii pe care o slujește.

Vizionare plăcută, iubitul meu cetitor.

 Vasile Bel, Costel Ghioancă, Daniel Mercioniu, Marius Silveșan.

Ce gândesc, când mă gândesc că vin sărbătorile?

Ce gând avem de sărbătorile ce vin?

Ce gânduri ne încearcă înainte de sărbători?

Dumnezeu ne-a creat ființe deosebite față de celelalte ființe de pe pământ. Ne deosebim de ele prin puterea de a gândi lucruri, planuri și tot felul de născociri ale minții. Gândurile noastre se mai înnoadă sau se deznoadă, în funcție de priceperea, iscusința și ascuțimea minții ce o avem. Avem multe gânduri în fiecare zi, în fiecare seară, ce vom face, cum o s-o scoatem la capăt. Dar când vin sărbători așa de mari, precum Nașterea Domnului, (Crăciunul) gândurile se înmulțesc, se înnoadă și îmbinate cu împrejurările vieții, ajung pentru noi o povară, un stres.

Ca să evităm stresul, propun soluția prezentată de Dumnezeu, care este ușoară, simplă și aduce fericire în întreaga noastră ființă.

Un învățat din vremea dreptului Iov, spune:

„Gândurile mele mă silesc să răspund, şi frământarea mea nu-mi dă pace. (Iov 20:2)

Este foarte adevărat, gândurile ne silesc la a face multe lucruri, dar un lucru trebuie făcut, spune Domnul Isus.

·         Ca să fiu silit să fac ce trebuie, Dumnezeu a mai pus în noi încă un gând.

Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. (Eclesiastul 3:11)

Un prim îndemn pentru noi, ar fi să facem lucruri frumoase, cu gândul veșniciei ce ni l-a pus Dumnezeu în noi.

·         Pavel, de partea lui, spune și el lucruri interesante despre gânduri.

13. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14. alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
15. Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă.
(Filipeni 3:13-15, VDCC)

Al doilea îndemn, ar fi să ne folosim gândul, să fugim spre Dumnezeu și darul pe care ni l-a dat, adică pe Domnul Isus Cristos.

·         Ar fi un gând mai mare, mai profund ce ne-ar duce o demnitate onorabilă dacă, ești interesat.

32. Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.
33. O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!
34. Şi în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?
(Romani 11:32-34, VDCC)

Al treilea gând ar fi că Dumnezeu ar vrea să devenim sfetnicii Lui, având gândul Lui și gândul Fiului său, Isus Hristos.

                         

Având aceste gânduri, vom avea din belșug toate lucrurile vieții acesteia și celei viitoare, lucruri care nu ne obosesc, nu ne stresează, ci ne deschid aripi de a zbura spre bucuria eternă.

Vin sărbători, dar să nu uităm, este ziua Domnului și Biblia ne spune că trebuie să-L binecuvântăm pe Domnul.

16. Să se bucure şi să se veselească în Tine toţi cei ce Te caută! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică fără încetare: „Mărit să fie Domnul!”
17. Eu sunt sărac şi lipsit, dar Domnul Se gândeşte la mine. Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu: nu zăbovi, Dumnezeule!
(Psalmii 40:16-17, VDCC)

Gândul final: să ne gândim  la Domnul, pentru că și El se gândește la noi.

2. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
(Evrei 12:2, VDCC)