Fratele
Ștefan Nagy, cunoscut ca „Fratele Fănică”, s-a născut la 24 iulie 1923 în
localitatea Lonea (azi Petrila), județul Hunedoara. La câteva luni după
nașterea sa, tatăl lui a decedat, iar mama lui, Nemeș Sofia s-a recăsătorit cu
Nagy Mihai, care l-a înfiat. De aici numele Nagy, deși a fost de naționalitate
română.
Termină
cursul gimnazial în anul 1939 cu media 9.93 la Școala de Stat nr. 1 din Lupeni.
Pe foaia matricolă se specifică: „Este un element foarte corect, disciplinat și
ordonat”. Urmează Cursul Profesional pentru Ucenici Comerciali din Alba Iulia
între tumultuoșii ani 1939-1942.
L-a
cunoscut pe Domnul în fragedă tinerețe, fiind botezat de fratele păstor Ioan
Rusu în Biserica Baptistă Lupeni.
Stagiul
militar l-a făcut târziu, între 6.02.1947 și 1.10.1948. La scurt timp după
lăsarea la vatră (11 februarie 1949) s-a căsătorit cu Decean Maria, căreia avea
să-i spună Fibia toată viața. Familia a fost binecuvântată cu patru copii:
Ștefan, Ligia, Adriana-Sofia și Gheorghe.
Marea
chemare a vieții lui de a-L sluji pe Domnul Isus a prins contur în anul 1964
când a fost ordinat ca păstor în Biserica Baptistă din Aiud, unde a slujit 11
ani, biserica principală în care activa fiind Biserica Baptistă din Ocna Mureș,
unde locuia cu familia. Deși continua să lucreze, părea neobosit în slujirea
bisericilor din împrejurimi: Noșlac, Căptălani, Ciuci, Găbud. Fiind într-o
misiune la Mihalț, a fost arestat și dus din post în post, urmând să se
deschidă un proces. Unul din ofițerii care l-a interogat, aflând că are nume
maghiar l-a eliberat imediat, fiind el însuși maghiar! În anul 1975 este chemat
în lucrarea Evangheliei de Biserica Baptistă din Satu Mare, unde activează
între anii 1976-1980. Și din pricina lipsei de lucrători, și în acest cerc a
girat mai multe biserici din județ (Ardud, Halmeu, Cămârzana, Medieșu Auriu
etc.) Din 1980 a fost invitat în Cercul de Biserici Bedeciu – Dretea – Gilău,
în cadrul Comunității Baptiste de Cluj, unde s-a implicat cu aceeași dăruire. Între
aceste biserici amintesc Negreni, Gilău, Someșu Rece, Poieni. De-a lungul
vieții a slujit în 24 de biserici și 12 filiale, fără să mai socotim bisericile
unde a fost invitat ocazional. I-a iubit pe frați și între ei se simțea în
elementul lui. Atâta timp cât a putut umbla a fost prezent în grupuri de
rugăciune pe care le conducea cu drag și dăruire.
Aceste
informații despre activitatea fratelui Fănică nu pot fi percepute corect dacă
nu menționăm câteva lucruri legate de persoana dânsului. Aprecierea din timpul
școlii gimnaziale și a școlii de comerț s-a dovedit a fi trăsături de caracter
care l-au însoțit toată viața, și la care s-au adăugat altele pe măsură ce se
maturiza în mijlocul suferințelor generate de slujbă. A fost un om vertical
care nu și-a compromis credința. Aborda relațiile cu multă blândețe și suferea
pentru fiecare păcat care afecta viața vreunui credincios. Soția lui a avut o
grijă deosebită ca ajutor dat de Dumnezeu în slujire să apară în public așa cum
se cuvine unui slujitor să stea în fața Stăpânului său. Deși ți se odihneau
ochii când vedeai cât de asortat și cu bun simț era îmbrăcat, nu ținea la acest
aspect, care într-un fel îi sublinia personalitatea. De multe ori, îmbrăcat în
hainele lui curate și îngrijite, străbătea zeci de kilometri prin noroi, ploi
sau zăpadă; gata uneori să fie răpus de oboseală în mijlocul viscolului… Casa
lor a fost un loc unde nu lipseau oaspeții. De multe ori sosea acasă cu
musafiri, fără să fi putut anunța. Dar soția Fibia nu se plângea niciodată, ci
cu un talent remarcabil înmulțea cumva ceea ce avea pregătit, și toți erau
bucuroși de părtășia din casa lor.
Ora
5 dimineața era timpul în care își începea ziua cu rugăciune îndelungă, fără să
se ridice din genunchi de lângă patul din care tocmai coborâse. Zilele de post
săptămânale erau însoțite de alte zile de post, pentru un frate în necaz,
pentru o soră bolnavă…
Fratele
Fănică a fost un om al credinței. Nu se descuraja niciodată! Vizitat la spital
de ginerele lui, după complicații în urma unei operații neglijente, cu apă la
plămâni care nu s-a retras în urma tratamentului, a spus: „Am vorbit cu Medicul
Suprem. Mă fac bine!” La radiografia care urma să arate până la ce nivel era
apa în vederea puncției, nu mai era nici urmă de apă! În zilele grele ale bolii
dinaintea plecării răbda fără să cârtească. Și la o exclamație care a scăpat
fiicei lui când i-a văzut rănile, a început să cânte: „Și dacă vânturile bat,
mereu bat, și dacă vânturile bat mereu ca-n timp de iarnă/ Eu nu sunt nici când
disperat, c-aștept o primăvară!” Și poate pentru că suferința fizică era foarte
mare, într-o noapte când era greu, în camera lui au venit îngeri care nu au
spus nimic, dar s-au plimbat în jurul patului lui, fără ca peretele de care era
lipit patul să-i poată opri, până când plin de pace a adormit, rămânând în
zilele care au urmat marcat de acest sentiment al cerului care s-a coborât în
camera lui de suferință.
Poate
cea mai impresionantă întâmplare din viața fratelui Fănică împletită cu viața
Domnului Isus a fost relatată de un candidat de botez la câțiva ani după
plecarea lui de pe pământ. În mărturia sa a relatat că el ducea din partea unei
firme de catering masa de prânz la domiciliul bolnavului. Persoana care îl
supraveghea în acea zi pe bolnav, l-a invitat să-l privească pe cel pentru care
a făcut acest serviciu, fiind inconștient de câteva zile. Fratele a mărturisit
că văzând pacea de pe chipul muribundului necunoscut, chiar în acel moment și-a
predat viața Mântuitorului!
În
data de 17 aprilie 2016, duminica la ora 9.30 când începea timpul de rugăciune
în Biserica Baptistă din Mănăștur unde era membru, fratele Fănică a plecat în
BISERICA CEREASCĂ, a sfinților făcuți desăvârșiți, unde s-a întâlnit cu
Mântuitorul lui, pe care L-a slujit, cu membri din familie care au murit în
credință, și cu atâția frați cu care a dus greul în zile grele!
A
lăsat în urmă o plăcută aducere aminte și o moștenire spirituală care vine să
dea viață cuvintelor de mângâiere și încurajare ale apostolului Pavel: Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui
Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi
urmaţi-le credinţa! (Evrei 13:7)
Surse:
Gigi
Cosman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu