Coroamă Mircea 1952 – 2021, din Rădăuți

 

Fratele Mircea Coroamă s-a născut în ziua de 21 iulie 1952 în localitatea Rădăuți, județul Suceava. Părinții se numeau Octavian și Elena și au avut cinci copii: Mircea, Tăviță, Dragoș, Păzuca și Aurel.

În anul 1970 s-a cunoscut cu Florica și s-au căsătorit în anul 1971. Domnul le-a dat doi copii:

1.    Mircea-Florin căsătorit cu Brigitte  și copiii lor: Alexandru, Ioana și Salina.

2.    Adrian căsătorit cu Dana, au un copil Carmen.

S-a întors la Domnul pe stadionul CFR în anul 1990, la evanghelizare cu Luis Palau, primind o invitație de la o fetiță pe stradă. În același an a fost botezat de fratele  Petrică Dugulescu la Biserica Creștină Baptistă „Betel” din Timișoara. Este ordinat în anul 2000 și a slujit la Coșari, Teș, Voiteg, Folea și Sag.

Pe 20 ianuarie 2021 a sărbătorit 50 de ani de căsătorie.

În ultimii ani, locuind în Jebel, ajuta lucrarea din cercul Jebel, respectiv Jebel, Ciacova, Pădureni și mai ales Sag.

Fratele Mircea Coroamă a fost un om plin de dragoste, plăcut din punct de vedere al caracterului său și de aceea oamenii l-au iubit.

În ziua de 8 martie 2021 Domnul își cheamă slujitorul lui acasă, în veșnicie.

Surse:

Marius Ianc

Istoricul Bisericii Creştine Baptiste din Cliciova de dr. Ionel Tuțac și Sorin Stoia

 

Poporul Baptist din România are doi autori importanți care au contribuit la scrierea istoriei baptiștilor din România, în mare parte, aproape tot ce se scrie de o vreme încoace purtând amprenta celor doi frați: Alexa Popovici și Ioan Bunaciu. Deși au lucrări de referință, nu acoperă toată istoria baptistă din România. Despre Biserica Creștină Baptistă Cliciova nu au scris nici unul dintre acești doi frați, dar nici alții care au abordat subiecte istorice, și nici revistele noastre baptiste nu amintesc despre Cliciova. Blogul „Istorie Baptistă” dorește să facă cunoscut publicului istoriile bisericilor despre care nu s-au scris. Vă rog să fiți parte a acestui proiect și să scriem împreună istoria Bisericilor Baptiste din România.

Azi, doresc să mulțumesc fraților dr. Ionel Tuțac și Sorin Stoia, care au trimis acest scurt istoric.

Credinţa baptistă a pătruns în această localitate în 1929 prin Vichente Petrescu, un fost cantor ortodox care a înţeles importanţa pocăinţei şi a luat legătura cu Biserica din Lugoj unde s-a şi botezat.

După botez a pus la dispoziţie casa sa pentru întâlnirile religioase, iar grupul de credincioşi baptişti a început să crească. Biserica din Cliciova a devenit filiala Bisericii din Lugoj, fiind păstorită, între 1930-1963 de pastorul Dumitru Drăgilă.

În anul 1940, în timpul regimului Antonescu, casa a fost sigilată, iar credincioşii baptişti au fost interogaţi şi amendaţi. În ciuda şicanelor provocate de regimul antonescian, credincioşii baptişti nu s-au descurajat, întâlnindu-se pentru rugăciune în casele familiilor Subţire, Iacobescu, Olariu, Sintescu şi Ciorogariu.

Din anul 1964 până în anul 1985 grupul de credincioşi baptişti a fost păstorit de către fratele Ioan Lupulescu. Dorinţa credincioşilor a fost aceea de a construi o casă de rugăciune, dar regimul comunist a împiedicat acest lucru.Din anul 1985 până în 1999 grupul de credincioşi a fost păstorit de către fratele Ioan Alexandru Lăpugean. În această perioadă, după căderea regimului comunist, a fost construit şi actualul locaş de închinare. Un rol important în acest proiect l-a avut fratele Mihăiţă Boambeş, care a strâns materialele şi resursele necesare pentru ridicarea casei de rugăciune.

Inaugurarea clădirii a avut loc în anul 1994.După retragerea fratelui Lăpugean, Biserica din Cliciova a fost slujită de fraţii păstori: Mihai Kollar, Daniel Căprariu şi Claudiu Ignuţa. Din luna decembrie 2018 cel care slujeşte ca păstor este fratele Sorin Stoia. Odată cu ordinarea sa lucrarea a început să se revigoreze, fratele Sorin implicându-se nu doar din punct de vedere spiritual, ci şi administrativ.

Sărbătoarea de la Cliciova a adunat împreună credincioşi baptişti din localitate, dar şi din Lugoj, Hezeriş, Suzani, Dumbrava, Făget, dar şi mulţi localnici. Evenimentul s-a încheiat cu o agapă pregătită de Biserica locală.

Duminică, 27 octombrie. Biserica Creştină Baptistă din Cliciova, judeţul Timiş a sărbătorit 25 de ani de la inaugurarea locaşului de închinare. La acest eveniment au propovăduit Evanghelia fraţii păstori Gigel Olariu, Claudiu Ignuţa, Ioan Alexandru Lăpugean şi Ionel Tuţac. 

Corul bărbătesc al Bisericii Creştine Baptiste ,,Harul” din Lugoj, dirijat de fratele Marius Lăzărescu, a cântat spre slava lui Dumnezeu. 

AICI puteți vedea mai multe poze de la serbarea bisericii

Dumnezeu ne-a mântuit prin credință, dar suntem obligați să lucrăm cu talantul dat (Matei 25 : 14 – 30)

 

Dacă Dumnezeu ne-a oferit în dar mântuirea prin Jertfa Domnului Isus Cristos, asta nu înseamnă nicidecum, că nu avem obligație față de această mare dragoste a Lui. Odată cu mântuirea noastră, Dumnezeu ne-a dat și un talant, o valoare, o responsabilitate în viața de zi cu zi de care trebuie să ne achităm. Ca să primim de la Dumnezeu valorile veșniciei este de datoria noastră, să fim credincioși, aici pe pământ, îndeplinind obligațiile noastre folosindu-ne de darurile primite de la Dumnezeu. Construindu-ne propriul confort, pentru care, chiar Îi mulțumim lui Dumnezeu, nu însemnă neapărat, că am pus talantul în negoț. Ce trebuie să fac, ca să pun talantul în negoț? Alege acum ce vrei să primești de la Dumnezeu, atunci când va cere de la noi ce Ne-a oferit în dar.

         I.          Dumnezeu ne-a dat o valoare egală cu puterea fiecăruia dintre noi de a lucra. V.15

1.     Dumnezeu te-a considerat vrednic și capabil de aceia ți-a dat din valorile Lui ca să le administrezi, este avuția Lui. V. 14

2.     La Dumnezeu nu-I place să ne robească, dându-ne poveri, pe care nu le putem purta ci ne dă după puterea reală a noastră a fiecărui.

5. Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?
(Isaia 58:5, VDCC)

 

                  II.          Dumnezeu ne-a dat o valoare, pe care trebuie, să o înapoiem lui Dumnezeu dublată. V. 27.

1.     Dumnezeu ne-a dat un dar, pe Fiul Său, o valoare pe care nu o putem echivala cu nicio valoare de a noastră, de pe pământ și aceasta este mântuirea noastră.

18. căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
19. ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. (1 Petru 1:18-19, VDCC)

2.     Prin talant Dumnezeu ne-a dat o valoare, pe care trebuie, să o dublăm prin muncă ,ca să putem primi ce ne este de drept și adevăratele comori.

4. ‘Duceţi-vă şi voi în via mea’, le-a zis el, ‘şi vă voi da ce va fi cu dreptul.’ Şi s-au dus. (Matei 20:4, VDCC)

 

             III.          Dumnezeu ne-a dat o valoare prin care ne dovedim credincioșia în lucrarea Lui. V. 21, 23.

1.     Dumnezeu ne-a dat să facem doar ce suntem datori să facem și nu ne cere mai mult, după putința fiecăruia 

10. Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: ‘Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.” (Luca 17:10, VDCC)

2.     Dumnezeu ne cere să ne achităm toate datoriile față de toți.

6. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta.
7. Daţi tuturor ce sunteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.
8. Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii, căci cine iubeşte pe alţii a împlinit Legea. (Romani 13:6-8, VDCC)

 

                       IV.          Ce trebuie să fac ca să pun talantul spre dreapta folosință?

1.     Lucrarea credinciosului în Vechiul Testament.

7. Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l şi nu întoarce spatele semenului tău!
8. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte şi slava Domnului te va însoţi.
9. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: ‘Iată-Mă!’ Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,
10. dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime şi întunericul tău va fi ca ziua-n amiaza mare!
11. Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.
12. Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit Dregător de spărturi, Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit.
13. Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării,
14. atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov”, căci gura Domnului a vorbit.
(Isaia 58:6-14, VDCC)

2.     Lucrarea credinciosului în Noul Testament.

34. Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
35. Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit;
36. am fost gol şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine.’
37. Atunci, cei neprihăniţi Îi vor răspunde: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?
38. Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit sau gol şi Te-am îmbrăcat?
39. Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?’
40. Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.’
(Matei 25:34-40, VDCC)

 

Dacă vom lucra cu credincioșie și dragoste vom primi răsplata stăpânului bun și drept, iar dacă nu vom lucra pentru el vom primi înapoi întunericul de afară, unde ,,va fi plângerea și scrâșnirea dinților”.

Todoran Emilian 1898 – 1980 din Neagra

 

Fratele Emilian Todoran s-a născut în ziua de 14 iunie 1898 în localitatea Neagra din județul Arad. Părinții se numeau Milentie și Ana de naționalitate română, oameni harnici și gospodari. Fratele Emilian Todoran a moștenit de la părinți un hectar de pământ.

Fratele Emilian Todoran face 6 clase primare în localitatea de domiciliu și apoi trei clase de ucenicie la specializarea de zidar.

În anul 1920 aude Cuvântul lui Dumnezeu vestit în zonă de frați baptiști de la bisericile din jur și își predă viața în mâna binecuvântată a Domnului Isus, fiind botezat de fratele Vanci Vasile din Păulian județul Arad.

În anul 1920 este încorporat de Cercul de Recrutarea Arad la Unitatea Militară 93 Infanterie rămânând la vatră cu gradul de caporal.

În ziua de 27 februarie 1923 se căsătorește în localitatea Dieci, județul Arad cu Elisabeta și Domnul le dă trei copii: Ana născută  în anul 1924 în localitatea Roșia din jud. Arad, Florica născută în 1926 tot în localitatea Roșia și Maria născută în anul 1930 la Arad.

Dând dovadă că Domnul prin Duhul Sfânt i-a dat darul de a predica Evanghelia Domnului este ordinat în anul 1938. Comisia de ordinare a fost compusă din frații păstori Vanci Vasile și Borlea Ioan iar ordinarea a avut loc la Biserica Creștină Baptistă din Bârsa, județul Arad.

Din anul 1938 și până în anul 1957 a fost păstor al Biserici Creștine Baptiste din Sebiș și împrejurimi unde erau 120 de membri baptiști. A fost mereu prezent la datorie, oriunde era chemat ca să slujească.

Fratele Emilian a fost un pastor activ, fiind ales și în comitetul comunității ca cenzor. În ziua de 6 ianuarie 1945 a fost ales la Adunarea Generală a Comunității Buteni ca președinte al Cercului. A fost un frate devotat slujirii, dăruindu-se cu pasiune lucrării Domnului. A donat bani acolo unde era nevoie, în misiunile pentru săraci. În anii grei de după al Doilea Război Mondial era abonat al revistei cultului ,,Îndrumătorul Creștin Baptist” a cărui abonament pe anul 1946 costa 10.000 lei.

În luna noiembrie 1980 Dumnezeu își cheamă slujitorul credincios și harnic, acasă, sus în cer.

Surse:

Arhive

Farul Creștin

Pacea

Savu Ioan 1870 – 1943 din Radna, un lucrător de iarnă

 

Această alegere, a unui lucrător de iarnă pentru baptiștii din Cercul Curtici a avut loc exact acum 111 ani, adică în ziua de 13 decembrie 1910. Fratele a fost activ, toată viața pe ogorul Evangheliei. În anul 1934 devine președinte al Cercului de lucru misionar al Bisericilor Creștine Baptiste din zona Radna, concomitent fiind numit și evanghelist al Cercului. Fratele Savu Ioan a fost trimis ca lucrător misionar pe malul drept al Mureşului în: Păuliş, Cladova, Milova, Odvoş, Barzava, Dumbrăviţa, Căpruţa, Valea Mare, Petriş, Corbeşti şi altele.

Fratele Ioan Savu s-a născut în ziua de 15 august 1870 în localitatea Radna din județul Arad.

Fratele Ioan Savu a auzit Cuvântul Domnului predicat de frații din Curtici în anul 1904. Împreună cu alți 9 oameni din Radna hotărăște să coboare în apa botezului, în apele râului Mureș, ca să depună mărturia de credință în prezența unei mari mulțimi adunate pe malul râului și a martorilor nevăzuți ai cerului.

Imediat după botezul de credință, fratele Ioan Savu și-a pus casa la dispoziția micii comunități baptiste din Radna.

Fratele Ioan Savu a devenit în zona sa un mare vestitor al Cuvântului lui

Dumnezeu. Era un bun comunicator trimițând la revistele baptiste informații despre evenimentele, care au avut loc în cadrul bisericii.

Fratele Savu Ioan s‑a străduit să slujească biserica, să facă misiune în zona care aparținea de el, din dragoste pentru Dumnezeu, fără a fi preocupat de partea materială. Era harnic și lucra pământul împreună cu familia, reușind să se întreţină din rezultatul muncii lor, din agricultură.

După o activitate intensă  și îndelungată pe câmpul de lucru, în slujba Domnului, este chemat acasă, la veșnicie, în ziua de 1 mai 1943. Deoarece Mareșalul Ioan Antonescu a scos în afara legii Cultul Baptist, serviciul de înmormântare a fost oficiat de preotul ortodox din localitate.

 

Surse:

Alexa Popovici

Adevărul

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Istoric Biserica Radna

Te lasă Dumnezeu singur când ți-e greu?

 

Prin creație toți oamenii suntem ai lui Dumnezeu ca de altfel toată creația, așadar El a făcut totul și ar trebui să-i dăm toată viața Lui. Din cauza faptului că nu am ascultat de Dumnezeu am pierdut calitatea de fii de Dumnezeu și suntem fii aceluia pe care îl ascultăm, adică diavolul. Lucrul acesta deși este unul totalmente eronat, se adeverește în firea noastră, pentru că deseori când ne este greu sau ni se întâmplă ceva rău, îl acuzăm pe Dumnezeu. Ceea ce este și mai grav este că unii adresează Divinității injurii, blasfemii și alte răutăți gratuite. În mod normal ar trebui să fim supărați pe înșelătorul, ,,tatăl minciunii”, diavolul, pentru că el ne oferă iluzii, ascultăm de el și după ce nu se întâmplă lucrurile așa cum am fi dorit, să înțelegem că doar din cauza lui vine necazul peste noi toți.

Orice copil cere ajutor la tatăl său nu la tatăl altui copil

Deși de cele mai multe ori ascultăm de diavol, după aceea strigăm către Dumnezeu iar dacă Dumnezeu nu intervine ca un servitor umil să ne asculte cererile după cum ne place, mânia și ura față de El crește, se adâncește și prinde rădăcini în sufletele noastre. Și cum firea omului este una slabă, încep falsele acuze pe care le aducem lui Dumnezeu, invocăm motive, de exemplu, că nu-i bun cu noi, că nu e drept, nu ne ascultă deși ne promite în cuvântul Său:

7. Cereţi , şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.
8. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.
(Matei 7:7-8, VDCC)

 

Trebuie să te asigur că ești copilul lui Dumnezeu și ești un copil ascultător.

Noi vrem să-L înșelăm pe Dumnezeu și să-I amintim că nu face ce spune și cum putem face asta mai ușor, decât descărcându-ne nervii pe cine nu trebuie. Dumnezeu promite și tot ceea ce promite îndeplinește, dar nu tuturor. De ce? Pentru că cererile sunt condiționate.

15. Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!”
(Psalmii 50:15, VDCC)

Dumnezeu spune,  „Cheamă-mă în ziua necazului”, oferindu-ne ajutorul Lui cu toată dragostea. Atunci zici ,,L-am chemat”, dar continui spunând plin de ură și nemulțumire „nu mi-a răspuns!”. Oare nu ai trecut ceva cu vederea, ai citit continuarea versetului în care Domnul spune așa „, iar tu Mă vei proslăvi!” ?

Aceasta este problema. Nu vrem să-L proslăvim, să-L cinstim, să-I dăm slava care I se cuvine. Noi, oricine am fi, dăm copiilor noștri tot ceea ce le dorește sufletul și atunci când își doresc ei, ( desigur că, după posibilități). Noi ar trebui, să nu așteptăm ascultare de la ei?

Un alt mesaj prin care trebuie să înțeleg de ce nu sunt ascultat atunci când vreau și în condițiile mele:

22. Şi, orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui. (1 Ioan 3:22, VDCC)

Să nu spunem că noi „ facem ce este plăcut înaintea Lui.”

 

Suntem doar niște oameni tupeiști și fără scrupule în legăturile noastre cu Dumnezeu.

Deși Dumnezeu ne arată bunătatea Sa zi de zi, noi, nu-L tratăm cu cinste pe Tatăl nostru din cer și nu-I acordăm respectul cuvenit și pe care îl cerem copiilor noștri față de noi.

12. Adevărat , adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl:
13. şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.
14. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.
(Ioan 14:12-14, VDCC)

Ca să primim ce dorim și când dorim avem obligația morală să proslăvim pe Tatăl nostru, adică pe Dumnezeu.

Acum este momentul prielnic, ca să recunosc în rugăciune că sunt un tupeist neserios și am crezut că Dumnezeu este obligat să mă asculte fără ca eu să țin cont de părerea Lui. Dumnezeu este singura ființă din Univers bună, pentru că El este Bunătate, Iubire, dar nu-i putem desconsidera sau a ne îndoi de bunătatea Lui la nesfârșit. 

Chiar azi, Dumnezeu este cu tine, cu mine, cu noi toți și nu ne lasă la greu atâta vreme cât ești cu El. Mergem noi cu El pe aceiași cale? Îi urmăm pașii indiferent de orice furtună se întrevede pe cale?

Domnul să ne ajute!

Mihu Teodor 1890 – 1975, din Curtici

S-a născut în ziua de 7 ianuarie 1891

A fost botezat în ziua de 26 noiembrie 1915.

Între anii 1928 – 1935 fratele Mihu Teodor a fost casier al Uniunii Baptiste, în paralel făcând parte  din comunitatea baptistă de la Arad.

Fratele Mihu Teodor a fost membru și în delegațiile fraților care apelau la ajutorul autorităților, privind problema persecuțiilor. Era un frate cu fire blândă, dar perspicace și cu o minte ageră știind să dea sfaturi înțelepte.

În ziua de 9 martie 1947 la Curtici s-au sărbătorit 55 de ani de la deschiderea casei de adunare  iar fratele Mihu Teodor a interpretat solo cântarea „Negura nopții de acum a trecut, se face zi”, care a fost ascultată cu lacrimi în ochi. Cu această ocazie fratele Mihu a ținut o cuvântare în care a menționat, că serbarea de 50 de ani nu a putut avea loc din cauză că Biserica Creștină Baptistă din Curtici a fost închisă și sigilată de către regimul Antonescu.

Fratele Mihu Teodor a dovedit  de-a lungul timpului, că este un bun administrator cu un suflet plin de bunătate, de aceea fratele era asemeni unui lider. Atunci când se întâmpla vreun eveniment în Biserică fratele trimitea anunț prin revista cultului, oferind informații cu privire la acel eveniment. De asemenea, timp de mulți ani a fost Președintele Uniunii Tineretului din Curtici.

În ziua de 15 iunie 1975 a fost chemat acasă de Domnul, pentru a se bucura de viață veșnică în prezența tuturor celor răscumpărați. A locuit în Curtici la nr. 505.

Surse:

Brădeanu Gheorghe

Emanuel Jurcoi

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Glasul Tineretului Baptist

Îndrumătorul Creștin Baptist

Pacea

420 de ani de la începerea frământării aluatului baptist

John Smyth (1570-1612).

Văzând și auzind în spațiul virtual afirmații și mărturii tot mai dese, de la unii lideri ai unor grupări care se pretind a fi mai presus de muritorul și încorsetatul în doctrine și statute moarte cult baptist, aș vrea să prezint într-o formulă pe înțelesul tuturor, nu ca o contra pondere ci, ca o informare adresată cititorilor mei fideli, ce este baptismul și poporul baptist.

Trebuie să fac precizarea simplă și clară că baptiștii, nu dau mântuire ci, Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos care a murit pe cruce, și care conduce oamenii la mântuire, la citirea Bibliei și la cel ce dă Mântuire. După ce omul și-a predat viața Domnului, Isus îl ajută  să nu cadă pradă păcatului, să nu se frângă, ținându-i calea dreaptă spre ținta pusă de Dumnezeu. Ei caută să pună în practică ce ne poruncește Domnul Isus în Evanghelie.

19. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
20. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28:19-20, VDCC)

 

Biblia este scrisă în așa fel încât să fie înțeleasă de tot omul care dorește să o citească, nu trebuie să ai școală teologică ca să o înțelegi,  doar citind-o cu interes și Duhul Sfânt te luminează asemeni luminii unui far.

Plămădeala a început încă din anul 1517  și din aluatul proaspăt dospit a rezultat poporul baptist, aproximativ în anul 1610. A fost nevoie de aproape un secol de frământări, ca să dea viață la un popor, ce va fi  legat pentru totdeauna de Adevărul care dă mântuirea oricărui suflet.

Primul Baptist a fost John Smyth,  care a fost ales predicator anglican în orașul Lincoln în ziua de 27 septembrie 1600, dar care și-a încheiat activitatea în anul 1602 din cauza ideilor separatiste pe care le predica. Se alătură unei biserici separatiste din orașul său natal Gainsborough on Trent din Anglia. Devenind ținta persecuțiilor, membri bisericii pleacă la Amsterdam, Olanda unde se aflau începînd din anul 1596, alți credincioși englezi, care s-au refugiat  deoarece aici aveau libertate.

Sub influența anabaptiștilor și prins de vâltoarea studierii Cuvântului lui Dumnezeu John Smyth, ajunge la concluzia că botezul copiilor mici nu este biblic.

Ideile sale reflectă cu fidelitate apartenența sa la diferitele mișcări ecleziale pe care și le-a asumat: ca preot puritan în biserica anglicană, ca pastor al unei congregații separatiste în Anglia și apoi în Olanda, ca pastor Baptist.

În 1608 sau 1609 Smyth s-a botezat pe el, pe Thomas Helwys şi pe alţi membri ai grupului. John Smyth, fiind primul baptist, a urmărit îndeaproape procesul de convertire  punându-și amprenta sa ireversibilă.

 

Surse:

Sorin Bădrăgan

Earle E. Cairns

Farul Mântuirii

Belicov Petru 1907 – 1977 din Anadalchioi

 

Fratele Belicov Petru s-a născut în ziua de 20 octombrie 1907, în oraşul Anadalchioi, judeţul Constanța. Părinții fratelui Petru se numeau Alexandru și Elisabeta.

După terminarea studiilor liceale este admis la Facultatea de Ştiinţe Economice din Bucureşti.

În timpul studiilor frecventează Biserica Baptistă „Golgota” din Bucureşti, unde este botezat în anul 1936, de către Lucaşa Luca Sezonov.

 Începând din anul 1947 este profesor al Seminarului din Bucureşti, predând: Istorie Bisericească, Drept bisericesc, Geografie biblică, Limba română și Limba maghiară.

Fratele Petru Belicov este desemnat de către Bordul de Misiune Externă al Convenţiei Baptiste de Sud în calitate de reprezentant al României în cadrul organizației noastre baptiste.

În ziua de 25 ianuarie 1946 primul ministru Petru Groza primește delegația baptistă compusă din următorii frați: Ioan Dan, Marin Dumitrașcu, Petru Belicov și Ioan Rus. La distinsa înrunire au fost discutate probleme generale. În zilele de 9 și 11 februarie 1946, fratele Petru Belicov, reprezentatul bordului de misiune din America merge împreună cu fratele Marin Dumitrașcu, secretarul general al Uniunii în audiență la ministrul de culte. Scopul acestei întrevederi viza aprobarea statutului Seminarului Teologic Baptist din București, a cărui înființare a fost decisă și votată la Congresul de la Arad.

În zilele de 29 și 30 aprilie 1946 în ședința Uniunii ținută la București, fratele Petre Belicov este cooptat în Comitetul Uniunii din partea Bordului de Misiune.

În zilele de 16 – 18 august 1946 la Reșița se întrunește Comitetul Uniunii la care se discută chestiunea reorganizării și a refacerii Cultului Creștin Baptist, ca urmare a hotărârii Maiestății Sale Regelui Mihai, de recunoaștere a cultului baptist. Această libertate care vine odată cu recunoașterea publică, pentru o perioadă cel puțin, a avut loc în anul 1944. Pin urmare se pun bazele Comitetului de ajutorare și reconstrucție iar președinte este ales fratele Petru Belicov.

În ziua de 20 aprilie 1947 fratele Petre Belicov participă la serbarea de încheiere a cursurilor anului I de la Seminarul Teologic Baptist, care provizoriu avea sediul, la Buteni în județul Arad.

Fratele Petru Belicov a fost o personalitate marcantă în lumea baptistă. În sprijinul afirmației anterioare, vă voi dezvălui că la al Șaptelea congres Mondial Baptist ținul la Copenhaga în zilele de 29 iulie – 1 august 1947, conducerea mondială a baptiștilor a observat absența lui de la întâlniri. De aici putem deduce cât era de apreciat, respectat și prețuit în rândurile confraților și colegilor săi baptiști nu numai din România, ci și de pretutindeni.

În anul 1948, în care comunismul a fost instituit  în România, fratele este foarte împlicat în păstrarea unei legături amiabile între Seminar și conducerea comunistă a statului. Rolul de mediator i se potrivește mănușă. Fratele  Belicov  va fi în continuare profesor la Seminarul Teologic Baptist până la sfârșitul carierei sale și a sfîrșitului obștesc.

Fratele Petru Belicov pe lângă slujirea cu atâta devotament în cadrul Cultului Baptist a fost o vreme și directorul Inteprinderii de Telefoane din București.

Fratele Petru Belicov este chemat acasă de către Tatăl ceresc în anul 1977

 

Surse:

Ioan Bunaciu

Nicu Mânzat

Arhive

Certificat de naștere

Farul Creștin

Îndrumătorul Creștin Baptist

Amfilofie Liubimirescu și păstrarea patrimoniului cultural baptist

 

Descopăr în cercetările mele săpând după literatura noastră baptistă veche, sentimente închise, pasiuni la care aproape li se termină speranța, dragoste nespusă pentru niște valori moștenite de la părinți, dorințe ce ar putea fi exprimate public pentru că sunt bunuri născute în suferință, dar unde? Blogul „Istorie Baptistă” caută și vrea să dea viață unor astfel de sentimente, care sunt învelite în dragoste, și păstrate într-o inimă plină de speranță.

După ce am publicat pe blog biografia fratelui Amfilofie Liubimirescu 1946-1987, sora Dana Sisoeva, fiica regretatului fratelui, aflând de acest articol a fost cuprinsă de nostalgie, pentru că tatăl ei a plecat la veșnicie, atunci când avea cea mai mare nevoie de el. Și-a adus aminte că în podul casei stă o comoară care a fost pusă la păstrare acolo, după ce fratele Amfilofie Liubimirescu a plecat dintre noi. Când familia  a renovat casa, multele cărți și amintiri vechi au fost adunate și duse la mansardă, dar mai târziu sora Dana a scos această comoară la lumina zilei. După o vreme, adică în 2 septembrie 2018 la Oradea am avut ocazia să ne întâlnim. A avut la dumneaei o această comoară inestimabilă, ce consta din cărți vechi și reviste baptiste, pe care o parte le-a păstrat, având pentru dânsa  o mare valoare sentimentală, iar cealaltă parte a pus-o cu generozitate la dispoziția cercetării noastre istorice.

În afara faptului că este fiica unui păstor cu mare dragoste și pasiune pentru literatură, sora Dana Sisoeva este căsătorită și locuiește în Barcelona împreună cu soțul și cei doi copii ai săi. Face traduceri din limba engleză, se implică în diferite campanii de strângere de fonduri, scrie pe blog, organizează tabere de copii și coordonează tabere pentru persoane cu dizabilități.

Mai jos redau așa cum am primit mesajul de suflet legat de tatăl dumneaiei și biblioteca sa bogată.

Lectură plăcută!

Biblioteca tatălui meu

Multă vreme după plecarea tatălui meu la Domnul, la numai 41 de ani, nu am realizat valoarea bibliotecii pe care o lăsase în urmă. Fusese adunată într-o perioadă în care, nu doar publicațiile religioase, ci orice carte care spunea o altă poveste decât cea a realizărilor regimului care inaugurase „epoca de aur” era greu de procurat. Din vitrinele librăriilor ne zâmbea „iubitul conducător” aproape de pe fiecare copertă și din lista cu lecturile obligatorii pentru vacanța de vară rareori găseam ceva. Biblioteca noastră conținea, în general, cinci categorii de cărți: publicații vechi, reviste sau broșuri, legate împreună între coperți tari; cărți religioase, în general publicate în străinătate și introduse prin contrabandă în țara noastră; cărți dactilografiate pe foi subțiri și cu ajutorul indigoului; opere ale literaturii universale și ale unor scriitori români, cărți de călătorii și de îndeletniciri practice (despre stupărit, horticultură și alte asemenea); cărți dintre cele agreate de regim și care dădeau bine atunci când reprezentanții acestuia îți inventariau avutul. Dintre toate, cu cele aparținând primei categorii tatăl părea a fi avut o relație aparte. Dintre publicațiile vechi făceau parte atât unele cărți publicate înainte de instaurarea regimului comunist (cum ar fi Ben Hur, de Lewis Wallace), cât și reviste religioase de tot felul, unele foarte vechi și cu foi lipsă. Multe dintre acestea le adunase de pe la bătrâni predicatori decedați, ai căror copii le depozitaseră în podul casei sau îl anunțaseră că vor să i le doneze. Mama mea își amintește cum venise de la cineva cu mașina încărcată de cărți și reviste vechi, cu foile îngălbenite și coperțile uzate. Dar nimic de felul acesta nu putea fi găsit în biblioteca noastră. Pentru că, după ce le curăța de praf, tatăl meu le așeza într-una dintre cele două prese – pe care le păstrăm și azi, mărturii ale dragostei lui față de cărți – și apoi le vopsea marginile cu cerneală roșie. După aceea, le sorta pe categorii, după conținut, mărime sau anul apariției, și așa mergea cu ele la un prieten care alegea un forzaț alb sau cu imprimeuri și apoi le lega între coperți tari, negre sau albastre. Foarte puține dintre ele aveau scris ceva pe cotor sau coperta exterioară, și cred că pentru a nu fi remarcate la o eventuală percheziție. Copil fiind, întotdeauna am fost atrasă de aceste cărți, mărturii ale unor vremuri apuse. Cea mai veche carte găsită în biblioteca noastră fusese publicată în anul 1866 la Blasiu (Blaj) și conține trei tipuri de ștampile ale aceluiași posesor din Iam, județul Caraș-Severin. Dar pe toate cărțile tatăl meu își imprima și ștampila proprie și, de fiecare dată când mă uitam la ea, eram mândră la gândul că mă cuprindea și pe mine (Liubimirescu A. putea însemna și Adriana, primul meu nume din buletin). Spre deosebire de mine și de fiica mea, care nu ne putem abține să nu ne mâzgălim cărțile prin sublinieri grăbite și multe notițe indescifrabile pe margine, tatăl meu avea un scris îngrijit și sublinia cu pix roșu și liniarul. Cartea era menită nu doar pentru uzanță proprie, ci pentru a trece mai departe, și orice deținător al ei nu trebuia decât să o înfrumusețeze sau să-i scoată în relief bogăția. Când a venit timpul să adunăm cărțile din bibliotecă și să părăsim casa pastorală din Oravița, mama mea le-a numerotat pe fiecare, pentru a fi așezate în casa de la Anina exact în aceeași ordine. Cele mai multe încă au numele scrise de ea atunci cu creionul. A venit apoi revoluția și am scos toate mizeriile de propagandă ale vechiului regim, pentru că își pierduseră rolul lor de paravan. Pe cele rămase le-am aranjat și rearanjat în multe feluri și în multe locuri. Pentru că pe majoritatea nu le-am putut adăuga la biblioteca mea – locuind în chirie, în mai multe locuri și chiar mai multe țări – mereu am căutat să le găsesc un loc potrivit, în grija cuiva care le apreciază adevărata valoare. Am mai și dăruit câteva dintre ele, pentru că cele mai multe au ajuns să fie depozitate în podul casei noastre, alături de multe alte cărți de-ale mele. Căci tatăl meu mă învățase să-mi fac o biblioteca proprie și îmi dăruia cărți potrivite cu vârsta mea, pe care îmi scriam cu mândrie numele. Când, în cele din urmă, domnul Vasile Bel s-a arătat interesat de aceste publicații vechi și mi-a vorbit de o bibliotecă în care, depozitate, le-aș putea revedea și studia oricând, am simțit că actul de donație din partea mea e cea mai înțeleaptă decizie și cea mai bună răsplată pentru munca tatălui meu de a îngriji câteva exemplare care altfel ar fi avut o viață scurtă și nu și-ar fi purtat povestea atât de departe. Poate că și cea mai bună răsplată pentru munca celor care au continuat să păstreze lumina Evangheliei – prin scris, predicare și răspândirea literaturii creștine – într-o lume amenințată de umbre întunecate.

Din pod jos

de jos în bibliotecă