miercuri, 13 aprilie 2016

Lupta Credinţei O prezentare a apariţiei credinţei baptiste în zona oraşului Târgu Lăpuş din jud. Maramureş



Introducere  Cartea de faţă conţine trei secţiuni: o scurtă prezentare a credinţei baptiste, urmează partea strict istorică prezentată pe localităţi şi a treia, anexele care redau documente referitoare la înfiinţarea Bisericii Creştine Baptiste din Târgu Lăpuş.
Lupta CredinţeiEste concepută în acest fel pentru a fi mai uşor de lecturat. Nu este o lucrare ştiinţifică ci conţine relatări adevărate despre oameni simpli şi fapte trăite pe aceste meleaguri străbune. Unele fapte sunt cunoscute de mine, altele mi le-au povestit cei ce le-au trăit şi urmaşii acestora, în unele cazuri.
Eu  m-am întors la Domnul în anul 1976 şi am cunoscut generaţia primilor creştini baptişti din această zonă. Cel care mi-a oferit cele mai multe informaţii despre apariţia baptiştilor în localitatea Rohia se numeşte Cosma Nicolae, născut în 1929 şi care de mic copil a fost martor la unele evenimente petrecute aici. Mulţumesc foarte mult fratelui pentru că mi-a acordat multe ore din timpul său pentru a răspunde întrebărilor mele, mătuşii mele, Reghina Pop, surorii Ana Onisim şi tuturor celor care mi-au trimis mărturii scrise, care sunt publicate în paginile cărţii.
De asemenea mulţumesc fiicei Claudia Voichiţa pentru sprijinul acordat în redactarea lucrării.
Dorinţa noastră este ca această prezentare să fie o piatră de aducere aminte pentru generaţiile viitoare.
Prin această lucrare aducem laudă Dumnezeului cerului care în dragostea Sa a dat pe Fiul Său, Domnul Isus Hristos pentru mântuirea tuturor oamenilor. A Lui să fie slava în veci.


www.ib-ro.org/download/lf/1415


2 comentarii:

  1. E o lucrare foarte necesară, cea pe care o faceţi, aceea de a salva patrimoniul documentar, dar mai ales pe cel oral al adunărilor baptiste. Povestirile, relatările şi amintirile referitoare la modul în care s-au înfiinţat şi au evoluat comunităţile creştine româneşti va vor deveni mărturii de preţ, odată cu trecerea timpului. Consemnarea istoriei orale, cea care nu poate fi cuprinsă în acte şi documente, poate deveni un model şi o explicaţie de care viitorul evanghelic românesc va avea nevoie. La repertoriul de istorie orală al bisericilor nu are acces oricine, de aceea e important ca acesta să fie consemnat de cei care îl cunosc. Vă felicit şi vă urmăresc cu atenţie. Dumnezeu să vă susţină în tot ce întreprindeţi, spre slava Sa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc foarte frumos pentru apreciere și încurajare.
    Scriu aceste lucruri pentru că sunt fapte demne de remarcat.
    Din aceste fapte avem de învățat noi ce de azi, foarte mult.
    Apoi baptiștii nu au fost oameni inapoiați cum se veicula, ci erau oameni iubitori de carte, iubitori de Dumnezeu.
    Fac acest lucru pentru slava Domnului.

    RăspundețiȘtergere