S-a
născut în comuna Gurbănești, satul Valea
Presnei, județul Ilfov, zona Lehliu, în
27.02.1926, fiind fiu de țărani, Panait și Trandafira, oameni gospodari, care
au avut 7 copii. A copilărit în satul natal unde a vrut să facă 7 clase
elementare, dar mama lui a fost bolnavă multă vreme, iar la vârsta de 29 de ani
a murit. Dumnealui, fiind cel mai mare copil, a trebuit să ajute în familie,
care a mai fost lovită prin moartea a două surori. La vârsta de 10 ani,
rămânând orfan, a simțit lipsa mamei și dragostea de mamă, de aceea, cred că în
viață a fost foarte prietenos și plin de dragoste pentru cei din jur.
La
vârsta de 14 ani pleacă la București, unde se înscrie ca ucenic cu contract de
4 ani la atelierul de tâmplărie al lui Mitică Stănescu. În anul 1945, a plecat
la Galați ca ajutor de maistru, la o școală, apoi a lucrat la un spital.
În
1947 s-a angajat la Șantierul Naval Transport din Galați, la atelierele de
tâmplărie. Într-o zi, trecând spre gară, a văzut o clădire care semăna cu o casă de
închinăciune, a observat o tablă de piatră pe care era scris: „Trecătorule și
tu cititorule, în acest locaș de rugăciune poți asculta Cuvântul Domnului în
fiecare duminică.” Duminică a venit aici să audă Cuvântul predicat de fr. Radu
Mihai și a fost cercetat, deși până acum nu știa nimic despre pocăiți. Fratele
păstor a invitat prietenii din biserică să își predea viața Domnului și să îl
urmeze în apa botezului, lucru ce l-a făcut cu mare bucurie. A fost botezat în
22.08.1948, în localitatea Galați, de către fratele Mihai Radu.
În 1948 a fost încorporat, iar în 1950 a fost lăsat la vatră, s-a
bucurat că îl are pe Domnul în inimă și că nu merge singur în armată. În timpul
stagiului militar a ajuns în București, unde a vizitat și Seminarul Teologic, a
rămas uimit și a zis că vrea să vină și el aici. În luna octombrie 1950, după
două zile de la ieșirea din armată, s-a înscris la Seminarul Teologic din
București.
În
vacanța din anul I de studiu a fost repartizat să facă practică în Galați. În
anul II a fost repartizat în comunitatea Mureș, iar în timpul anului III, în comunitatea Arad. La
terminarea Seminarului, în anul 1953, a
fost repartizat de Uniunea Comunităților Baptiste din R.P.R. la Comunitatea de
Satu Mare, deși era cerut de frații din Arad și se pare că și dumnealui dorea
să meargă acolo.
Fratele
Miclăuș Nicolae, fiind președinte de
Comunitate, a cerut Uniunii să îi repartizeze un seminarist, ca pastor și îl primeşte pe fratele
Alexandru Ghiță să lucreze în toată regiunea, de acum Maramureș, care cuprindea
întreg județul Satu Mare și i se asigura o locuință în localitatea Satu Mare.
În
ziua de 26 august 1953 fratele Alexandru Ghiță primește recunoașterea ca păstor
din partea Ministerului Cultelor cu nr.11266/1953.
Totuși,
lucrurile se schimbă și când fratele este ordinat ca păstor în Biserica din
Baia Mare, la data de 25.11.1953, primește în păstorire zona Șomcuta Mare, Cehu
Silvaniei Oarța, Băsești, Târgu Lăpuș și Rohia. În Satu Mare și în zonele
Carei, Halmeu, Oaș, unde a fost repartizat pentru început, este trimis fratele
Dinu Ioan, care se stabilește cu locuința la Carei. Fratele primește locuință
în Baia Mare la Biserica Creștină Baptistă.
A
fost păstor între anii 1953 – 1957, când pleacă la Galaţi, în zona natală.
Frații au rămas nedumeriți din cauza plecării cam neanunțată a fratelui și nu
au înțeles gestul fratelui pentru că nu s-a consultat cu nimeni, nici nu a
anunțat din timp, numai i-a pus în fața faptului împlinit.
În
arhivele Uniunii s-a găsit o scrisoare a fratelui, către fratele Isac,secretar al Uniunii, în care spunea că a venit aici la Baia Mare
unde sunt greutăți și poate că aceste greutăți l-au silit să plece. Fratele era
un om deosebit de prietenos, un om al unirii, care căuta să unească frații şi să-i ajute să treacă peste resentimente,
pentru că erau neînțelegeri între baptiști și penticostali, iar fratele căuta
să facă pace. Alerga mult, iar condițiile de deplasare nu erau prea bune,
mijloacele de transport fiind rare.
Fratele
Pop Ioan și Cosma Grigore din Rohia, trebuiau să vină la Baia Mare la Conferința
Comunității și au pornit pe jos, pe o distanță de aproape 50 km, dar după un
mers de aproximativ 15 km, i-a ajuns un camion încărcat cu lemne și i-a luat
sus pe lemne. Când fratele Alexandru Ghiță mergea la Rohia sau localitățile mai
îndepărtate, mergea de sâmbăta, căci mai găsea mijloace de transport. Acolo,
până noaptea târziu, vorbea din Biblie, vizita prieteni, le explica Cuvântul și
mulţi oameni se pocăiau.
Dupa aceasta, s-a
întors în Galați de unde era soția dumnealui, s-a încadrat în câmpul muncii, deoarece
securitatea a făcut presiuni asupra dumnealui. A frecventat Biserica Creștină Baptistă
din Galați pâna la plecarea în veșnicie. A lucrat în Biserică ca diacon,
prezbiter al bisericii, a slujit-o prin multe necazuri din partea statului, pâna
când a fost ordinat fratele Ovidiu Ghiță, fiul fratelui Alexandru, ca pastor în
1987. Și după aceasta a slujit cu Cuvântul pâna n-a mai putut.
În ziua de 8
aprilie 2005 fratele Alexandru Ghiță este chemat în veșnicie, ca să nu mai fie
urmărit și șicanat de Securitate, ci să fie la masă împreună cu Avram, Isac și
Iacov.
Surse:
Paul Ghiță
Arhive
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu