Dr. David Y.K. Wong din Hong Kong, a
fost ales președinte la al XIII-lea Congres Mondial Baptist care a avut loc la
Stockholm, Suedia, între 8—13 iulie 1975. A fost primul președinte care nu a
fost păstor. Cu toate acestea a fost implicat în slujirea comunității baptiste,
fiind implicat în departamentul fraților și a fost ales ca Președinte al
Federației Baptiste din Asia, înainte de anul 1975.
Dr. David Y.K. Wong s-a născut în anul
1910 în China și în anul 1949 s-a mutat în Hong Kong.
În perioada
26-30 noiembrie 1974, Hong Kong s-a ținut Prima Conferință Mondială a
Bărbaților Baptiști. Dr. David YK Wong, președintele Departamentului
pentru bărbați al Alianței Mondiale Baptiste, a fost ales președinte.
Primul laic
și primul asiatic care a slujit ca Președinte al Alianței Mondiale Baptiste a
fost David Yue Kwong Wong. Wong s-a născut în Wuzhou (Wuchow) în 1910 și a
trăit în Guangshou (Canton), în China continentală, până în 1949, când s-a
mutat în Hong Kong. A fost inginer arhitect și era parțial pensionat când a
slujit ca președinte.
La scurt
timp după alegerea sa în 1975, Wong a primit permisiunea de a vizita China
pentru trei săptămâni. El a fost prima oficialitate baptistă căreia i s-a
permis intrarea în țară după anii ’40. Pentru el, întoarcerea în acele locuri
pe care le cunoștea prea bine cândva a fost o experiență minunată. A vizitat
școli, foste clădiri de biserici și cimitirul creștin din Guangshou. A fost
dezamăgit de faptul că nu a reușit să contacteze foști pastori și lideri
bisericești, însă s-a întâlnit cu creștini. El scria: „Oamenii și-au dat seama
că eram un chinez din străinătate venit în vizită. Am fost primit cu căldură.”
Fiind o
persoană caldă și entuziastă, lui Wong îi făcea plăcere să viziteze baptiști
din diferite părți ale lumii. Înainte să devină președinte, Wong slujise ca
președinte al Departamentului pentru Bărbați din cadrul Alianței Mondiale
Baptiste și ca președinte al Asociației Baptiste din Asia. După vizita sa în
China, în anul următor a mers în Uniunea Sovietică. El i-a îndemnat pe baptiști
să lucreze pentru pace.
Surse:
Baptists Together in Christ 1905 –
2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu