Fratele Pascu Geabou, a fost un om
temător de Dumnezeu, a lucrat pentru gloria lui Dumnezeu și s-a lăsat călăuzit
de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.
Un bun
documentar despre fr. Pascu Geabou, se găsește pe pagina fratelui Daniel
Brânzei, vezi AICI.
Alte
informații se pot citi pe pagina fratelui Marius Silveșan, vezi AICI.
NECROLOG
PASCU GEABOU
Născut
în 11 aprilie 1938, Segarcea Vale, Teleorman, în familia lui Ivan și Măria
Geabou.
Pascu
a cunoscut calea Domnului în 1950, fiind invitat de Dan Mitroi la serviciul
divin, unde urma să predice fr. Vasile Brânzei. În inima lui Pascu Geabou s-a
aprins o flacără care urma să nu se stingă niciodată.
În 1952, intrând la Școala Medie
Tehnică de Cooperație din București, s-a înscris la cursurile de cateheză
ținute la Biserica Baptistă Golgota.
În 13 decembrie 1953, primește
botezul împreună cu alți 22 de tineri, oficiat de fr. Alexa Popovici. În acest timp, Pascu
Geabou era batjocorit de colegii lui de internat, pentru că avea timpul lui de
părtășie cu Domnul, citind Biblia, compunând poezii și rugându-se.
În 3 august 1958 s-a căsătorit cu
Gherghina Dena, cununia religioasă fiind oficiată de fr. Bunaciu Ioan. Dumnezeu
l-a binecuvântat cu nouă copii: Aurelia (care a decedat la 6 luni), Emanuel
(1961), Daniel (1963), Samuel (1965), Cornel (1967), Rodica (1971), Costel
(1975), Adiel (1978) și Mihail (1980).
DATE DESPRE LUCRARE.
După înscrierea la Seminarul Teologic
Baptist din București, Pascu Geabou a slujit în anii 3 – 4 de seminar, în
cercul de biserici Potcoava, fiind ordinat în 1961 în cadrul unui serviciu
divin ținut în Capela Seminarului în prezența studenților și a altor musafiri.
După absolvirea Seminarului, Pascu
Geabou a slujit ca pastor în cercul de biserici Turnu Măgurele (Turnu, Segarcea
Vale, Traianu și Cârligați) și în cercul de biserici Alexandria (Alexandria,
Țigănești, Nenciulești și Cervenia). După câțiva ani a fost destituit de
autorități din cercul Turnu Măgurele, deoarece a demolat fără autorizație un
zid interior pentru a mări spațiul clădirii de închinare. Pascu Geabou a
considerat că așa este voia lui Dumnezeu să lucreze în mai puține biserici,
deoarece făcea misiune folosind bicicleta. După spusele lui: „autobuzele
circulau foarte rar și banii circulau și ei tot așa de rar în buzunarele mele.”
Concentrându-se asupra cercului de biserici Alexandria și în același timp și
Pitești, Taica, a păstorit deschizând filiale în Plosca, Izvoarele, Viișoara,
Conțești, Beiu și Zimnicea. A zidit case noi de rugăciune în Alexandria,
Țigănești 1 și 2, Nenciulești, Zimnicea și Izvoarele.
A cumpărat case pe care le-a
transformat în case de rugăciune în: Cervenia, Conțești, Beiu și Plosca. După
pensionare, în perioada 2001-2005, a păstorit Biserica Baptistă Pacea din
Phoenix, Arizona, apoi revenind în România a girat Biserica Baptistă Potcoava,
Olt, deoarece nu mai avea păstor.
În ultimele luni ale vieții, a făcut
parte din membrii fondatori ai Bisericii Baptiste „Calea Domnului” din
Alexandria, biserică ce a început în casa lui.
CONCLUZIA FRATELUI PASCU DUPA 40 DE
ANI DE SLUJIRE
”Toată slava să fie a Domnului, fiindcă numai El mi-a dat putere și curaj să lucrez cu râvnă sub un regim represiv și dictatorial. Mâna Lui cea bună a fost cu mine, cu familia mea și am putut sluji timp de 40 de ani în același loc în bisericile din cercul Alexandria și oriunde am fost chemat.”
EVIDENȚIEREA UNOR TRĂSĂTURI DE
CARACTER
Taica Pascu a fost un om de un curaj extrem. Anchetat de Securitate, îi
întreba dacă le este frică de el, iar la primirea răspunsului, el replica...
Nici mie nu mi-e frică de voi! Este recunoscut ca singurul care dintr-un impuls
de moment, a bătut cu pumnul în masă înaintea Departamentului Cultelor pentru
a-și spune mai apăsat punctul de vedere. De asemenea nu a respectat regimul
impus de comuniști pentru botezuri, acestea fiind făcute în pădure, la un colț
al apei, unde vizibilitatea era redusă. Pe cât de dur era cu securiștii, pe
atât de plin de grijă era cu membrii bisericii și cu cei din familie. Fiind
răpit de securiști și dus în pădure, amenințat cu moartea, a fost de acord să
dea note informative. A revenit acasă, și-a pus la adăpost de la distrugere
cărțile și familia, după care a mers și a căutat sfat la fr. Alexa Popovici.
Sfatul acestuia a fost ca în acele note informative să scrie predicile și
cântările de la biserică. De la acest obicei i s-a tras porecla Predicatorul
Securiștilor, deoarece erau exasperați și scârbiți de predici. Pasiunea lui
Taica pentru Domnul său, a fost evidențiată în mod special în contextul
„Tărdălașului”, format inițial din Pascu Geabou, Taloș Vasile, Iosif Serac,
Vasile Brânzei și Iosif Țon. Împreună cu acești bărbați ai rugăciunii, a
concretizat și adunat semnături pentru ceea ce mai târziu s-a numit ”Memoriul
celor 50”, în urma căruia s-au dat
libertățile religioase restrânse de Reglementare. Pentru că au ascultat mai
mult de Dumnezeu decât de oameni, Dumnezeu s-a folosit de ei cu putere. Ajunși
mai apoi în conducerea Comunității de București, Taica Pascu, împreună cu Iosif
Serac, au fost destituiți pe motive nefondate. Tot pe atunci au ajuns și în
ziarele vremii, fiind batjocoriți și umiliți. Spiritul misionar al lui Taica,
nu s-a stins niciodată. Taica a devenit în ultimii ani misionar în Zambia,
chiar și când era țintuit la pat. Inima lui s-a atașat de o lucrare făcută în
umilință de misionara Maria Halip și ajutând cu ceea ce a putut, s-a considerat
pe sine misionar între africani, frații lui cei săraci. Aceasta a fost o mare
bucurie și binecuvântare care a însuflețit trupul deja doborât de boală.
Spiritul misionar s-a văzut și în perioada când a girat biserica din Potcoava.
Făcând vizite, predicând cu autoritate Cuvântul Sfânt, vorbea deseori cu mare
mândrie despre cei 8 tineri pe care i-a învățat și botezat. A vrut să se știe
că aceștia au fost învățați de fratele Pascu. Pentru un lucrător aproape de
finalul vieții, transmiterea acestui spirit de sacrificiu și ucenicie, indică
pasiunea vieții lui. Fiind unul dintre membrii fondatori ai bisericii „Calea
Domnului”, Taica Pascu și-a dorit ca această biserică să îndeplinească ultima
dorință a lui Isus... aceea de a câștiga suflete și a le transforma în ucenici
devotați Stăpânului lor.
În testamentul spiritual, lăsat pe suport video bisericii „Calea Domnului”,
cu o săptămână înainte de a trece în glorie, aceste lucruri sunt transmise
oamenilor de încredere, care vor da mai departe această flacără a uceniciei.
UN FINAL ÎN FORȚĂ
Deși zdrobit de boală și cu sufletul îndurerat, Taica și-a orchestrat
dinainte înmormântarea, dorind să fie un eveniment evanghelistic ce-și are
centralitatea în Dumnezeu, nu în oameni. Când a știut că toate sunt puse la
punct: familia, biserica, înmormântarea, în mai puțin de 4 zile, într-o zi de
sărbătoare, a plecat dintre noi, isprăvindu-și alergarea.
În 24 iunie 2013, ora 6.25 dimineața, ne-a părăsit pentru a se bucura
veșnic de gloria cununii care îi va fi înmânată personal de Domnul Isus. După
cum spunea deseori, Taica nu a fost de pe pământ, iar acum a oficializat
această declarație. Printre ultimele cuvinte pe care le-a rostit, cuvinte care
însumează umblarea lui cu Cristos, este și declarația teocentrică a alergării
lui:
”L-am iubit pe Dumnezeu, mai mult ca viața mea!”
