luni, 27 august 2018

Emanuel Bogdan Răduţ - Licenţiat în istorie



Dumnezeu dă cu mână largă, toarnă har din plin, doar trebuie să aibă vasul necesar. Mare este Domnul care m-a binecuvântat peste măsură de mult, în decurs de o săptămână. O dată prin sora Dana Sisoeva, despre care o să scriu zilele viitoare, fiica păstorului Amfilofie Liubimirescu, despre care am scris AICI poți vedea și AICI.
Astăzi am primit de la tânărul meu frate, prieten (eu îi spun „fiu”, dar este pentru mine un mentor, pentru că m-am molipsit de avântul dumnealui tineresc) Emanuel Bogdan Răduţ, din Craiova, un dar mare. Darul, este coletul de cărți, ce le vedeți în imagini.
1. Plăcerea mea este că sunt de istorie.
2. Numele fratelui Emi, apare alături de nume mari ale istoricilor de azi.
3. Alături de aceste  nume, apare și numele fratelui nostru doctor în istorie, Marius Silveșan, despre care am scris AICI.
Fratele Emi Răduț are un curaj și un elan tineresc mai aparte. A scris mult, atât în domeniul istoriei, dar și comentarii pe diferite cărți ale Bibliei. Este membru în Biserica Creștinilor după Evanghelie, din Craiova.


Frate Emi, mulțumesc pentru dar.
Curajul tău să nu se oprească, fii perseverent și Calea Domnului să nu o uiți, mergi bine pe ea până la adânci batrânețe.
Redau mai jos CV-ul în întregime ca să-l cunoașteți mai bine pe acest tânăr frate:
Memoriu de activitate ştiinţifică

Nume şi Prenume: Răduţ Bogdan Emanuel
Data şi locul naşterii: 19.05.1988, Craiova
Domiciliul: Aleea Ion Vasilescu, Nr. 4, Bl. 157 F, Et. 2, Ap. 11, Craiova
E-mail: emy_radut@yahoo.com

Studii:
            Gimnaziu: Şcoala Generală Nr. 33 Craiova (1995-2003)
            Liceu: Grupul Şcolar „Matei Basarab” Craiova (2003-2007)
            Universitate:
Licenţă: Facultatea de Ştiinţe Sociale, Universitatea din Craiova (2007-2010)
Master: Facultatea de Teologie, Istorie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea din
Craiova (2010-2012)
Licenţă: Facultatea de Teologie, Institutul Teologic Creştin după Evanghelie
Timotheus” Bucureşti (2015-prezent)
            Module: Modul psihopedagogic, Universitatea din Craiova (2007-2010)
            Postliceală: Liceul „Matei Basarab” Craiova (2011-2013)


Titluri:
            Licenţiat în istorie (2010), Master în istorie (2012)

Experienţă profesională:
            Istoric – Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din România (2014-prezent)

Arii de interes:
            România în secolul XX: ideologii, monarhia, comunismul şi revoluţia din 1989
            Evanghelicii români şi relaţiile din Stat şi Biserică în secolele XIX-XXI
            Istoria şi teologia Bisericii Creştine după Evanghelie din România

Preocupări academice şi de cercetare ştiinţifică:
            Cărţi publicate:
                        Autor unic: 11
                        Coautor: 2
                        Editor: 2
                        Ediţii critice: 1
            Prefaţator/Posfaţator/Referinţe: 8
            Corector: 1
            Studii şi articole:
                        Volume colective: 8
                        Volume aniversare sau omagiale: 3
                        Reviste ştiinţifice de specialitate: 14
                        Reviste istorice: 6
                        Reviste creştine: 41
                        Reviste electronice: 8
                        Reviste străine: 2
                        Reviste filatelice: 13
                        Recenzii: 16
                        Cronici evenimente: 20
            Simpozioane şi comunicări ştiinţifice: 13

Activităţi de documentare şi cercetare:
            Arhiva Uniunii Bisericilor Creştine după Evanghelie din România (AUBCER), Bucureşti
            Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Dolj (DJAN Dolj), Craiova
            Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Craiova
            Biblioteca Universităţii din Craiova, secţia Istorie, Craiova
            Biblioteca Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Craiova
            Biblioteca Uniunii Bisericilor Creştine după Evanghelie, Bucureşti
            Biblioteca Institutului Teologic Creştin după Evanghelie „Timotheus”, Bucureşti
            Biblioteca Institutului Teologic Baptist din București

Afilieri:
            Societatea Filatelică Dolj
membru (2003-2005)
            Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Dolj
                        membru (2011-prezent)
                        membru în Comitetul Executiv (2015-prezent)

Distincţii:
Diplomă de onoare, Parlamentul României, Comisia Juridică, de Disciplină şi imunităţi, 29 septembrie 2016

Responsabilităţi editoriale:
            Colegiul de redacţie al unor periodice:
                        Revista România Evanghelică (electronică): https://roev.wordpress.com/
                        (2015-prezent)

            Colaborări periodice:
                        Calea Credinţei (2010-prezent)
                        Historica (2010-2014)
                        Oltenia. Studii. Documente. Cercetări (2013-prezent)
                        Philatelica.ro (2013-prezent)
                        Timotheus (2015-prezent)
                        Arhivele Olteniei (2016-prezent)
                        Walachia Cisalutana (2018-prezent)

Studii biblice:
            40 de diplome şi certificate la cursuri prin corespondenţă sau cursuri biblice

Interviuri
Interviu la Radio Vocea Evangheliei Suceava despre cartea Alianţa Evanghelică din România. Istoric şi documente, realizat de David Regus, 8 octombrie 2015 (https://suceavaevanghelica.wordpress.com/2015/10/09/bogdan-emanuel-radut-istoricul-aliantei-evanghelice-din-romania/)

27 august 2018





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu