Un preț pentru libertate, de Saintclaire Chișmorie

Mă bucur să prezint cartea fr. Saintclaire Chișmorie „Un preț pentru libertate”, o carte care prezintă istoria unei perioade prin care a trecut țara noastră, biserica noastră și noi toți, cei mai învârstă. Istoria ce o prezintă fr. Saintclaire Chișmorie, este una foarte reală și se potrivește pentru mii și zeci de mii de români, care și-au riscat viața pentru libertate. Din păcate, această poveste nu se potrivește pentru acei care, în curajul lor eroic, au pierit în apele Dunării sau împușcați pe fâșia graniței sau au dispărut și nu se știe nimic, de acești dornici de libertate.

Cartea aruncă o rază de lumină asupra acelei perioade și ne va ajuta să înțelegem mai bine unele lucruri, care sunt greu de explicat, greu de răspuns sau de înțeles, această parte de istorie pe care unii nu o pot înțelege.

Cartea este istoria noastră, frământarea noastă și aspirația noastră pe care unii au dus-o la capăt, alții doar au visat, dar Dumnezeu, bunul Tată, a intervenit în 1989 și a spus, până aici domnilor.

Saintclaire Chișmorie, este fiul fratelui Ioan Chișmorie, despre care am scri AICI, văzând situația dureroasă prin care trecea tatăl său, și-a asumat riscul de a pleca din România anilor 1980. Împrejurările prin care a trecut sunt dramatice, dar Dumnezeu l-a ocrotit.

 

Recomand cartea, cu căldură, pentru lecturare. Cu alte detalii, vom reveni, detalii pe care nici eu nu le am pe moment.

Felicit autorul, pe fr. Saintclaire Chișmorie, cu recomandare simplă,  să scrie mai mult despre vremea în care a trăit în țară, alături de tatăl său, Ioan Chișmorie. Domnul să te binecuvinteze frate, pe dumneata și familia dumitale și țărișoara noastră dragă, România, dar și America.

Pe pagina de internet a frtelui Saintclarie, vezi AICI, domnul Dorin Bodea are un articol publicat original AICI, în care se vorbește despre acțiunea autorului, mai amănunțit.  Dar cu aprobarea de rigoare, îl postez mai jos în întregime.

În primăvara acestui an va avea loc lansarea uneia dintre cele mai frumoase cărți scrise despre evadarea din comunism intitulată, UN PREȚ PENTRU LIBERTATE, scrisă de domnul Saintclaire Chișmorie fiul compozitorului și dirijorului Ioan Chișmorie-Măderătanul.Este un volum plin de suspans prezentînd foarte detaliat evadarea din România anilor 80 a autorului, nemaiputînd suporta regimul comunist.De origine din localitatea Măderat(Arad), copil crescut la țară cu greutăți ,urmează o școală tehnică, ajunge electrician la Uzina de Vagoane din Arad (vagoane călători) însă este frămîntat mereu de gîndul de a trăi liber.În anii 80 Uzina exporta multe vagoane și pleacă ca delegat de cîteva ori să însoțească vagoanele la îmbarcarea pe vapoare în portul Constanța, timp în care studiază o modalitate de evadare.Se ivește în sfîrșit ocazia și ascuns împreună cu un coleg de origine germană din localitatea Horia într-un perete al unui vagon ambarcat pe vapor din portul Constanța cu destinația EGIPT , ajung pe teritoriul turc , unde cu o funie își dă drumul de pe vapor în mare urmat de prietenul și colegul său. ATENȚIE!  Trei vapoare se opresc într-un triunghi în Dardanele, în jurul lor pentru a nu fi trași de elice la fundul mării, fiind observați de echipajele vaselor. A fost de-a dreptul o minune Dumnezeiască, prin felul cum au scăpat vii, fiind salvați de pescarii turci.Au fost predați autorităților turcești așa cum erau în slip și fără un act asupra lor.După o perioadă extrem de grea petrecută în lagărul turcesc evadează din nou singur de această dată ,( pentru că Tony colegul lui primise viza de Germania) spre Grecia trecînd un rîu doar ajutat de un colac de salvare(tip rățușcă) pentru copii neștiind să înoate. Evitînd din instinct un cîmp minat ajunge cu ajutorul unui țăran grec în primul sat iar apoi este preluat de poliția Greacă. Interogat din nou și dus în lagărul de refugiați aici avînd condiții mai bune ca în Turcia, în cele din urmă ajunge la Atena pentru obținerea vizei la Ambasada Americană. Povestind consulului prin cîte a trecut , avînd un curaj de-a dreptul nebunesc și o dorință nestrămutată de a ajunge în S.U.A.Consulul i-a ascultat povestea impresionat , a stat gînditor iar apoi i-a acordat viza libertății.La rugat însă să scrie o carte despre evadarea lui din România, spunîndu-i totodată ,,America are nevoie de oameni ca tine, Dumnezeu să te binecuvînteze,,.Ajunge în America, iar după alte greutăți privind locul de muncă, ajunge să aibă propria afacere. Se întoarce în România ca cetățean American și se căsătorește cu o fată tot din Măderatul natal, iar astăzi este un om împlinit cu o familie frumoasă. Aducîndu-și aminte de cele spuse de Ambasadorul American de la Atena și mai ales la insistențele prietenilor după mai bine de 35 de ani adună tot jurnalul din acea perioadă și scrie cartea. Acele trăiri detaliate și întreaga poveste mi-a relatat-o și mie atunci cînd ne-am cunoscut și pot să spun că retrăia fiecare moment de parcă s-ar fi întîmplat ieri.Nu cred ca cineva să mai fi scris o astfel de carte , atît de detaliat , cu trăirile pe care le-a avut autorul, prin cîte greutăți și piedici a trecut dar mai ales curajul nebunesc de care a dat dovadă , plătind cu vîrf și îndesat prețul libertății.Cartea a apărut deja în 500 de exemplare, 250 au fost aduse în SUA și oferite prietenilor, urmînd ca celelalte să fie oferite în Arad invitaților la lansarea cărții, însă odată cu apariția cărții și în limba engleză pentru că acest volum v-a fi tipărit și în engleză. Am și făcut demersurile pentru lansarea cărții, urmînd a se stabili detaliile cu autorul cărții. Vreau să mulțumesc lui Saintcleare pentru prietenia noastră, pentru volumul dăruit pe care l-am citit cu deosebită plăcere și vreau să-l asigur de tot sprijinul meu în lansarea cărții.

Harfa Coriștilor, încă mai trăiește și are 114 ani

Încă un dar ne-a dat Dumnezeu, la început de an. Ce bun e Domnul, că tot ne mai descoperă frumuseți și nu sunt prea ascunse, dar nu știm unde sunt, am trecut pe lângă ele, dar erau ascunse. Ascunse pentru mine și fr. Daniel, dar nu și pentru frații din Beliu.

În cartea „Literatura baptistă de limbă română din perioada 1895 – 199o”, am scris despre  

Harfa Coriștilor. Conținutul era firav, nu am văzut cartea și nu aveam mai mute date. Iată ce am scris în carte:

„Cartea apare în anul 1905, de Mihai Brumar si Vasile Berbecar, se tipărește în 250 de exemplare.

A fost tipărită în peste 200 de exemplare și avea 202 cântări pe note.”

În zilele acestea neobositul frate, Daniel Stoica, a  găsit-o. Cartea era în stare foarte bună și ca de obicei mi-a trimis-o și mie, dar firește pozele, la fel cum le are și dumnealui.

Cartea este proprietatea Bisericii Creștine din Beliu și fr. păstor Dagău Ioan, om de suflet, a îngăduit să o scaneze.

Acuma eu nu pot ține un secret și vi-l dăruiesc pentru a vă bucura, acei care aveți pe inimă lucrarea veche din poporul baptist și mai ales cei ce se ocupă cu muzica. Și vă pun să auziți o cântare, cântată azi și nu oricum și era scrisă acum 114 ani. Cuvintele s-au schimbat.

Cartea s-a făcut cu auto litograf.

Cartea are cântări foarte frumoase, eu fiind bătrân, pe unele le știu chiar așa cum sunt scrise.

Mi-a sărit în ochi o cântare  splendidă, ce o cântă frații noștri Lois și Daniel Prunaru – „Când am pacea Domnului”.

Uitați-vă cum este partitura din cartea noastră, din anul 1905.

Uitați-vă în cartea, „Cântările Evanghelie” din 1913, scrisă de aceiași muzicanți.

Și iată  cum se cântă azi. 

Eu zic, dar ce să zic, decât: „Mulțumim și slavă Domnului pentru cântările  ce le cântau frații noștri de credință, în vremuri străvechi, atunci și azi.

---

[1] Mi

Ce este în mâna ta?

Vasile Berbecar

Acest mesaj, l-a adresat fr. Vasile Berbecar, prin revista ce o conducea, „Farul Mântuirii”, pentru mobilizarea fraților din poporul baptist, de a sluji cu posibilitățile ce le aveau la dispoziție, să slujească Domnului. Mesajul are o vechime de 96 de ani și se pare că este actual. Trebuie să nu uităm că Dumnezeu ne-a dat daruri și talanți, cu care trebuie să lucrăm. Ce facem? Va trebui să dăm o socoteală pentru ce am primit. Voi putea sta drept în fața judecătorului?

Domnul să ne ajute.

Servul lui Dumnezeu Moise, a fost întrebat: Ce este în mâna ta? El răspunse: Un toiag. Asemenea întreabă Dumnezeu pe fiecare din noi. În mâna noastră sunt puse multe lucruri folositoare. Noi avem un glas pentru a vorbi, sau a cânta cu el. Avem un instrument, fie un harmoniu, o harmonică, un flaut, un clarinet, cornet sau trâmbiţă. Ele sunt în puterea noastră sau în mâna noastră puse pentru a le întrebuinţa în serviciul Domnului. Moise înainte de a fi chemat de Dumnezeu a întrebuinţat toiagul său pentru a păstori sau a apăra oile socrului său de duşmani. Însă după ce el fu chemat de Dumnezeu a trebuit să pună toate în serviciul Lui. Şi ce era acesta? Un toiag. El de fapt nici nu avea alta, căci turma de oi a fost a socrului său, care era un madianit; iar toiagul era al lui. Al lui? Nu! Acela îl luă el din grădina lui Dumnezeu (din pădure) ca să fie întrebuinţat pentru Creatorul său. Un instrument ciudat! Dar un instrument în mâna lui Dumnezeu, care din nimic face ceva. Ce minunat lucru dintr-un lemn uscat, fără de viaţă să se facă aşa lucruri mari şi minunate! Dar dacă are să fie ceva din el, trebuie aşezat la picioarele Creatorului. La porunca lui Dumnezeu Moise aruncă toiagul la pământ. Şi noi să închinăm toate lui Dumnezeu.

Moise nu se simţi apt pentru a merge şi a lucra în numele lui Dumnezeu. Poate se şi temea el de marea problemă. Însă Dumnezeu îi dă lui tovarăş de lucru chiar pe fratele său Aron. Doi vor putea lucra mai bine ca unul. Şi: unde-s doi puterea creşte. Dacă noi suntem fricoşi a merge izolaţi câte unul, Dumnezeu ne dă tovarăşi dintre fraţii noştri, nu pentru a ne certa cu ei, dar pentru a face mai cu succes lucrul Lui. Noi nu suntem nici la aceea cu toţii chemaţi pentru a face lucrul de pionieri şi apoi de organizatori ca Moise şi Aron, dar putem ca tânărul David întrebuinţa instrumentul şi glasul nostru pentru lauda lui Dumnezeu. De o vom face cu credinţă în mic, Dumnezeu ne va ajuta să putem vedea încă lucruri mari. Unde este numai unul poate cânta un solo din gură sau instrument, unde sunt doi un duet, unde sunt trei un terţet, patru inşi pot cânta un cuartet frumos. De sunt mai mulţi cu atât mai bine, ei pot forma un cor vocal sau instrumental fie mixt, fie de bărbaţi, fete ori copii. Iar aceste coruri încă nu e nevoie să rămână singure, ci se pot uni, unde într-un cerc frăţesc sau numai două-trei se organizează şi fac o uniune; iar dacă în fiecare din cele vreo patruzeci de cercuri frăţeşti ar fi numai câte un cor vocal ori instrumental, poate forma o uniune generală. Iar dacă sunt mai multe, cum şi este cazul, se pot forma mai multe grupuri, ori uniuni regionale pentru a colabora mai strâns laolaltă şi să fie un grup al Banatului, altul al Bihor-Aradului şi aşa mai departe, iar toate unindu-se ar forma Uniunea generală sau o alianţă.

Propriu-zis noi avem o Uniune generală formată, despre care am mai vorbit în coloanele acestei reviste şi pentru care până acum încă foarte puţin intees s-a arătat, fie că nu a fost înţeles de conducătorii corurilor, fie că nici nu au citit acel articol cu atenţie. Acum însă când toamna a sosit, şi având fraţii noştri mai mult timp liber, am socotit a pune această chestiune din nou înaintea lor şi a îndemna mai mult la realizarea acestei Uniuni atât de importantă, fie în una generală, fie că va avea mai multe secţii ca Bănăţeană, Ardeleană, etc. şi toate acestea puse într-un mănunchi ar forma o Alianţă sau Uniune Generală.

Pentru aceasta ne-ar trebui o consfătuire aranjată undeva într-o zi, apoi o conferinţă a mai multor repezentanţi şi în urma acesteia o lucrare intensivă şi sistematică, unită într-o organizaţie condusă practic şi toiagul cel mic, uscat al lui Moise va face încă minuni în mâna lui Dumnezeu.

Cei ce se interesează pentru aceasta să nu pună la o parte această revistă, până nu s-ar pune jos să scrie, rugându-se în cugetul lor, arătându-şi dorinţa de a aparţine acestei organizaţii unite la adresa lui V, Berbecar, Buteni, jud. Arad, care este preşedintele provizoriu al acestei Uniuni şi care este gata a da informațiile necesare. 

                            V. Berbecar.