Fratele
Simion Țion s-a născut în ziua de 30 aprile 1906 în localitatea Gârbovița,
județul Alba. Părinții se numeau Grigore și Tudorica, de religie baptistă și
naționalitate română.
Studiază
patru clase primare și mai târziu trei clase la Seminarul Teologic Baptist din
București.
Auzind din
familie despre Dumnezeu și mântuirea Lui prin Domnul Isus, care și-a dat viața ca oricine crede în El să nu
piară, ci să aibă viață veșnică, fratele s-a dăruit Domnului. În anul 1920 este
botezat.
Anul 1927 este debutul fratelui în publicarea poeziei.
În revista baptistă „Farul Mântuirei” numărul 11/1927, apare pe prima pagină
poezia „Lumina lumii”, iar în numărul 12/1927 poezia „Rusaliile”.
Având și
pasiunea de a se ocupa de copii, frații din Biserica Creștină Baptistă din Cluj
Mănăștur îl invită în ziua de Paște, 15 aprilie 1928, să conducă un program. La
această biserică s-a ocupat mai mulți ani de copii.
În anul 1928
este încorporat de Centrul Militar Alba, la Regimentul 81 Infanterie, râmânând
la vatră cu gradul de soldat.
Având
pasiunea studiului, fratele Simion Țion face și traduceri pentru revista „Farul
Mântuirei”. Apare primul articol tradus în revisita 1 și 2/1929, „Jugul
Zgârceniei”, tradus din „Beke Hirnok”.
Fiind un
frate devotat și cu râvnă în lucrarea Domnului, frații îl ordinează în anul
1932 ca predicator la Biserica Creștină Baptistă din Satu Mare, unde și locuia
pe strada Plevnei, nr. 18.
Anul 1934
este anul în care fratele Simion Țion publică „Volumul I, Poezii Religioase”,
compuse, dar și traduse. Cartea apare la Editura „Autorului”, prefața semnată
de Ioan Dan din Cluj. Cartea are și „Cuvânt înainte” scris de autor în Cluj,
iunie, 1934 și are 208 pagini. Conține 150 de poezii, convorbiri, piese,
dialoguri și monolog, se putea comanda de la autor care locuia în Cluj, strada
Tudor Iancu, nr. 1. Fratele a început să scrie poezii în anul 1924 și înainte
de a tipări volumul de poezii, scrie următoarea poezie „Zece ani – 1924 – 1934”,
iar prima strofă spune:
De zece ani este acum,
De când am început a
scrie,
Câte un vers- câte-o
poezie
Și astăzi este un volum”.
Tot în acest
an apar poeziile în revista baptistă de la Arad „Farul Creștin”, revistă care
îi face și reclamă la această carte. Poezia de debut la această revistă se
numește „Credința mea”.
La un an de
la prima apariție a cărții de poezii, în anul 1935, apare al doilea volum numit
„Misionarul și Plugarul”, despre care nu avem alte informații.
În ziua de
15 noiembrie 1936, la Satu Mare se deschide casa de rugăciune a Bisericii Baptiste
Maghiare. Programul este condus de fratele Carol Molnar, iar programul
tineretului de fratele Simion Țion. Se pare că de aici se desparte de Cluj,
este dedicat lucrării Domnului din Satu Mare și împrejurimi. Aici îl ajuta pe
fratele Nicolae Miclăuș în lucrarea de slujire. Participă în ziua de 22 august
1936 la un botez în localitatea Ferneziu, de lângă Baia Mare, unde s-au botezat
12 suflete.
Fratele Simion
Țion în anul 1937 trimite o scrisoare de felicitare revistei de la Arad „Farul
Creștin” și semnează „Simion Țion, Satu Mare”. Aici este foarte activ prin
activitatea ce o desfășura în cadrul „Școlii Duminecale”, încuraja citirea
Bibliei și arăta că datoria noastră este să aducem oameni prin Cuvânt la
Dumnezeu. Încuraja și sprijinea prin donații mai multe societăți baptiste
pentru implementarea scopurilor lor.
În ziua de
30 mai 1939 în localitatea Racovița, județul Sibiu, se căsătorește cu Maria,
născută Bobangă. Căsătoria religioasă a avut loc în Biserica Creștină Baptistă
din Racovița și au fost cununați de fratele Petru Oprean. A mai predicat
fratele V. Spiridon din Avrig, a cântat muzica din loc și tineretul a împodobit
lucrarea.
Fratele Alexa
Popovici publică în istoria sa o listă cu predicatori aflați în viață din anul
1944, unde este trecut și fratele Simion Țion.
Aici ni se
opresc orice informații despre fratele Simion Țion. Am căutat și în istoria
baptiștilor din America scrisă în anul 1953, dar nu apare numele fratelui. Am
vorbit cu fratele Sima Handra, născut în anul 1926 în familie de baptiși și de
mic copil asculta pe tata dumnealui vorbind cu frați lucrători în vârstă și nu
știa ce s-a întâmplat de nu s-a mai vorbit de fratele Simion Țion.
Rog pe această
cale, orice informație cât de mică sau vei zice nesemnificativă, să mi-o dați,
pentru că pentru mine va fi un fir de ață de care să mă agăț.
Surse:
Alexa
Popovici
Ioan Bunaciu
Sima Handra
Arhive
Farul
Creștin
Farul
Mântuirii
Pacea