Callimachi Ralu 1867 – 1941 din Stâncești, o prințesă credincioasă baptistă de excepție

 

    De când Domnul i-a pus pe inimă eruditului profesor conferențiar universitar doctor Emanuel Conțac de la Institutul Teologic Penticostal din București, încă înainte de anul 2011 să cerceteze despre Dumitru Cornilescu și traducerea Bibliei, a scos la iveală lucruri mai puțin știute despre sponsorul lui Cornilescu, Prințesa Ralu Callimachi, fapt pentru care îl apreciez, stimez și îi mulțumesc. În același timp salut cu respect contribuția celor care au venit cu completarea cărții scrise de Alexandru Măianu „Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu” și fratelui Emi Răduț, istoric din Cultul Creștin după Evanghelie.

    Prințesa Ralu Callimachi s-a născut în ziua de 4 octombrie 1867 în localitatea Nisa, pe coasta de Azur în Franța, familia fiind în vacanță acolo. A copilărit în parte la conacul familiei din Stâncești, județul Botoșani, dar ca orice fiu din înalta societate a avut parte de multe vizite prin lumea occidentală a Europei unde este atrasă de un curent nou religios, mai deosebit, mai viu, mai dinamic, mai personal.

    În ziua de 8 mai 1893 Prințesa Ralu Callimachi se căsătorește cu Alexandru Cantacuzino-Pașcanu din familia moldovenească, boierească, Cantacuzino.

    În perioada 1890 – 1895 Ralu Callimachi este posibil să-l fi ascultat pe dinamicul pastor baptist de la Londra C. H. Spurgeon, dar s-a convertit la Paris, într-o biserică baptistă, la predica pastorului Ruben Saillens, fost student și un apropiat al predicatorului Spurgeon.[1]

    Văzând cum viața religioasă a evanghelicilor occidentali este diferită total față de cea a poporului român, este atrasă de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu și caută să facă din dragoste o lucrare de slujire pentru poporul său. Așa că, intrând în contact cu cartea  „Voiagiul crestinului către eternitatea fericită” a predicatorului baptist englez (1628 – 1688) și apreciindu-I însemnătatea, se decide să o traducă și să o publice.

Conform cu site-ul Academiei Române,  cartea apare în 1890 sub numele „Voiagiul crestinului către eternitatea fericită”,[2] tipărită la tipografia Carol Göbl la București și are 248 de pagini. Numele traducătorului nu este specificat, dar acum după ultimele descoperiri, prefața, deși nu este semnată, este scrisă de Prințesa Ralu Callimachi pentru că folosește apelativul unei clase nobile „Patria mea” și „Limba patriei mele”. Dumitru Cornilescu scrie în cartea domniei sale: „Cum m-am întors și cum am spus și altora” la pagina 5 folosește apelativul „poporul nostru”.

Despre această carte am scris AICI, iar după ce am găsit-o, i-am publicat prefața AICI, dar atunci nu știam cine a tradus-o și publicat-o.

    În anul 1898 Prințesa Ralu Callimachi publică și tipărește: „Noul Testament al Domnului și Mântuitorului Nostru IISUS HRISTOS. După textul în slove cirilice, tipărit cu voea și blagoslovenia (binecuvântarea) prea sfințiților episcopi ai Principatului României, după cel mai ales model dat de preasfinția lor. București, tipografia Curții Regale F. Gobl fii.[3] Strada regală, 19, 1898.”

În 1903 are loc divorțul prin sentința tribunalului Botoșani 21/1903.

    În  anul 1914 prințesa Ralu Callimachi se întâlnește cu Dumitru Cornilescu, cel care va traduce Biblia, care va rămâne peste 100 de ani cea mai citită traducere. Dumitru  Cornilescu traduce Biblia între anii 1916 – 1920 la conacul prințesei din Stâncești, județul Botoșani.[4]

Este posibil ca prințesa să fi sugerat lui Cornilescu să se folosească pentru traducerea Bibliei, de ediția protestantă a Bibliei din franceză, tradusă de Louis Segond. Menționez că prințesa s-a îndrăgostit de Biblie citind-o în altă limbă, nu cea română și i-a văzut diferența de limbaj.

    În 1919/1920 Prințesa Ralu Callimachi înființează  „Societatea Evanghelică Română” și îl numește pe Dumitru Cornilescu secretar, pentru a-i asigura venitul și pentru a-și continua munca de perfecționare a traducerii Bibliei.

    În anul 1920 apare Noul Testament și Psaltirea Împăratului David, traducerea Dumitru Cornilescu, sub egida SER finanțat de Prințesa Ralu Callimachi.[5]

    În anul 1921 apare ediția princeps a Bibliei, traducerea Cornilescu, Stâncești-Botoșani, sub egida SER, tiparul este finanțat de Prințesa Ralu Callimachi.

    În anul 1922 fratele  Constantin Adorian spune: „Prințesa Ralu Callimachi a tipărit pe cheltuiala ei: Călătoria Creștinului și multe alte broșuri, care le-a și răspândit în  timpul războiului prin spitale, pe la soldații răniți.

I. R. Socaciu: „Cer ca Congresul de azi să-i mulțumească printr-un delegat Prințesei Callimachi pentru sprijinul și interesul domniei Sale față de literatura creștină.” Congresul aprobă cu unanimitate.[6]

    Perioada în care Prințesa Ralu Callimachi a locuit la București, a fost membră în Biserica Creștină Baptistă Germană din București, unde a fost o bună credincioasă și frecventa biserica cu regularitate.[7]

 

    În anul 1930 Prințesa Ralu Callimachi încetează sprijinul acordat lui Dumitru Cornilescu.[8]

    Spre apusul vieții a locuit la fiica sa în Salcea, județul Suceava, unde a şi trecut în veşnicie în 1944. În această perioadă a frecventat întâlnirile Adunării Creştine după Evanghelie din Văratec, județul Suceava.

    Caracterul ei nobil, dragostea și pasiunea pentru omenirea pierdută, dar și dorința nobilă a prințesei ca oamenii să fie mântuiți, se vede dintr-o scrisoare pe care prințesa Ralu o trimite cumnatei sale Maria, în ziua de Paște, 20 aprilie 1941, publicată de profesorul Conțac.

„Mii de salutări calde pentru frumoasa sărbătoare a Paștilor. În ciuda răzvrătirii tot mai accentuate a acestei omeniri păcătoase față de Dumnezeu, Creatorul și Binefăcătorul ei, bunătatea lui Dumnezeu și mila lui nu ne lipsesc. Domnul Isus Hristos este același mereu, nu dorește moartea veșnică a păcătosului, ci îl cheamă la pocăință. Marele său dar de iertare și de viață veșnică, ce l-a costat atât de mult, ne este oferit fără plată, nu trebuie decât să ne recunoaștem pierduți, să-l luăm și să mulțumim. El, preaiubitul Mântuitor, este cel care a plătit datoria noastră, sângele lui scump ne spală de orice întinăciune, prin moartea sa ispășitoare ne-a împăcat cu Dumnezeu Tatăl. Dacă Domnul Isus Hristos este cu adevărat Mântuitorul nostru personal, atunci, Dumnezeu Tatăl ne iartă, ne dă viață veșnică și ne acceptă să fim copii ai Lui. A Lui să fie toată slava. Iată vestea bună pe care ne-o aduc și ne-o repetă în fiecare an frumoasele sărbători de Paști.

Și tu, dragă soră, acceptă-L pe Mântuitorul Isus Hristos ca Mântuitor personal, învață să-L cunoști și să ai această unitate cu El, care va umple inima de bucurie, de pace și de fericire, chiar în aceste vremuri de mari tenebre și încercări”.[9]

     Mulțumim lui Dumnezeu pentru un așa om de valoare, dăruit poporului său, pusă total în slujba lui Dumnezeu cu întreaga sa ființă, dar și avere.

    Obligatoriu de citit următoarele cărți:

 

---

[1] Gheorghe Oprea Teodorescu, Marin Ionescu, Istoricul Adunărilor Creștine după Evangheliei din România, partea II-a, Uniunea Comunităților Creștine după Evanghelie.  Conțac  a primit de la Răduț.

[2] Biblioteca Academiei Române – Catalog online: RALO1, accesat  10.04.2016. http://aleph23.biblacad.ro:8991/F/SKD6P3P37UREY9HM2USUSYA3A3VXE8XB7S8TL16GTXRLVQQJ7S-21909?func=full-set-set&set_number=012702&set_entry=000001&format=999

[3]Alexandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu, cu completări, Stephanus, București, 2021, p. 21.

[4] Alexandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu, cu completări, Stephanus, București, 2021, p. 22.

[5] Alexandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu, cu completări, Stephanus, București, 2021, p. 22.

[6] AUBCBR Fond Corespondență I, D 02 - Procese Verbale Congres si Comitete, Uniune 1918-1924, pp. 186, 187. Congresul Comunității Baptiste Române din România Mare ținut la Buteni în zilele de 28 – 30 septembrie 1922. Discuții la referatul fratelui Vicaș „Starea literaturii și al colportagiului”

[7] Alexandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu, cu completări, Stephanus, București, 2021, pp. 249 – 251. Din scrisoarea lui Jan Staneschi scrisă după plecarea la Domnul a fratelui Dumitru Cornilescu. Titlul scrisorii este: „A căzut un Cedru din Liban”.

[8] Alexandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu, cu completări, Stephanus, București, 2021, p. 24.

[9] Emanuel Conțac, Cornilescu, din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei Scripturi. Editura Risoprint și editura Logos, Cluj Napoca 2014, pp. 396 – 398.

Tănase Alexandru 1889 – 1986 din Galați

 

Fratele Tănase Alexandru s-a născut în ziua de 17 mai 1889 în localitatea Galați, județul Făgăraș (cartier al municipiului Făgăraș din județul Brașov). Părinții se numeau Ioan și Anica, fiind agricultori, de naționalitate română.

Studiază patru clase primare în localitatea natală.

În anul 1917 este concentrat în armata Austro-Ungară, dar este încorporat și după război, fiind contigentul 1921.

În anul 1920, pe când era tânăr, s-a dus la București să își câștige pâinea și pentru un viitor mai bun și se angajază ca funcționar la Societatea Generală de Asigurări.

În ziua de 8 iunie 1924 se căsătorește în București, județul Ilfov, cu Maria și Domnul le-a dat doi copii: Elena, născută în ziua de 20 septembrie 1925 și Alexandru,  4 septembrie 1927.

În anul 1927 fratele Tănase Alexandru a cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu la București, prin fratele Branea Ioan care îi era coleg de serviciu și în ziua de 24 ianuarie 1929 este botezat de către fratele Constantin Adorean.

De tânăr, fratele Tănase Alexandru se înrolează cu tot darul dat de Dumnezeu să lucreze în Biserica Creștină Baptistă din București – Ferentari. În anul 1937a fost ordinat ca păstor al bisericii, dar a păstrat și serviciul care nu l-a împiedicat să își facă lucrarea de slujire cu credincioșie.

A avut o râvnă și energie deosebită pe care a pus-o cu toată dăruirea în slujba Domnului. A fost un om deschis și sincer, a avut o mare dragoste pentru cei nemântuiți. A rămas pentru biserica pe care a păstorit-o, o pildă demnă de urmat.

În anul 1962, în urma reorganizării schemei de funcționare a păstorilor și fiind pensionar de stat, s-a retras și din pastorație.

În ziua de 23 martie 1986 fratele Alexandru Tănase este chemat de Domnul în veșnicie. Serviciul divin de înmormântare a fost oficiat la Biserica Creștină Baptistă București-Ferentari. Au predicat frații păstori: Țundrea Ioan, păstorul Bisericii Creștine Baptiste din București str. Popa Rusu și dr. Ioan Bunaciu, cel care a citit și necrologul.

Surse:

Ioan Bunaciu

Arhive

Îndrumătorul Creștin Baptist

Tocuț Ioan 1895 - ? din Suplacu

 

Fratele Ioan Tocuț s-a născut în ziua de 13 iunie 1895 în localitatea Suplacu, județul Bihor. Părinții se numeau Moise și Maria, agricultori, de naționalitate română.

Face patru clase primare în localitatea natală.

Auzind vorbindu-se despre Biblie că este Cuvântul lui Dumnezeu, a căutat să-l înțeleagă și apoi să-l pună în practică, așa că se hotărăște să meargă mai departe pe calea credinței. În anul 1914 este botezat în localitatea Suplacu, de către fratele Ioan Țirban.

Este contigentul 1917 și este încorporat la Regimentul 85 Infanterie Bihor, participând pe front în timpul Primului Război Mondial, rămânând la vatră cu gradul de soldat. Primește decorație militară Clasa I Argint, din război.

În ziua de 27 ianuarie 1919 în localitatea Suplacu se căsătorește cu Ileana și Domnul îi binecuvântează cu trei copii: Teodor, născut în ziua de 2 august 1924, Ecaterina, născută în 13 mai 1927 și Iosif, născut în 17 octombrie 1928. 

Dând dovadă de credincioșie și având dar de predicare, frații din Biserica Creștină Baptistă Suplacu îl ordinează în anul 1932 pentru Cercul Petid, unde slujește din anul 1932 până în anul 1949. Comisia de ordinare a fost compusă din frații: Ioan Țirban și Dărăban Ilie. Cercul de lucrare avea 393 de membri. Fratele locuia la Suplacu de Tinca, județul Bihor și pe lângă salariul de 800 lei mai avea și un iugăr de pământ.

La Conferința Comunității Baptiste Oradea din ziua de 24 ianuarie 1949, fratele Ioan Tocuț este ales ca membru în Comitet.

Fratele era invitat să participe și să predice Evanghelia Domnului Isus Cristos la diferite servicii divine de botez, căsătorii, ordinări de lucrători, înmormântări. A fost un bun gospodar în via Domnului, un om darnic pentru cauza Evangheliei.

 

Surse:

Arhive

Îndrumătorul Creștin Baptist

Otniel-Laurean Vereș

Stolojan Ioan 1885 – 1970

 

Fratele Ioan Stolojan s-a născut în ziua de 17 octombrie 1885 în localitatea Moldova Nouă, județul Caraș. Părinții se numeau Nicolae și Magdalena, de naționalitate română.

Face șase clase primare în localitatea natală. În timpul vieții participă la mai multe cursuri biblice pentru îmbogățirea cunoștințelor din Cuvântul Domnului.

În ziua de 28 august 1900 se căsătorește în Moldova Nouă cu Ana și Domnul le dă doi copii: Maria, născută în ziua de 5 august 1913, Gheorghe, născut în ziua de 15 octombrie 1915.

A fost contigentul 1908, fiind încorporat la Regimentul 43 Infanterie, rămânând la vatră cu gradul de soldat.

A fost angajat la mina din Mehadia ca miner, unde a auzit de Cuvântul Domnului pe care l-a primit în inima sa în anul 1918. A fost botezat în ziua de 15 august 1920 în Moldova Nouă de către fratele Drăgilă Dumitru.

Dând dovadă de credincioșie și râvnă pentru a predica Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos, frații din conducerea ComunitățiI Baptiste de Caransebeș, îl  ordinează la Biserica Creștină Baptistă din Fizeș, în ziua de 20 iulie 1937. Biserica avea 67 de membri și 5 aparținători și era plătit cu un salar de 2.000 lei, bani primiți de la biserică. A locuit în Fizeș la nr. 362, județul Caraș.

Fratele Ioan Stolojan a avut darul de la Dumnezeu Tatăl să adune în jurul său oameni care să-i promoveze pe ogorul Domnului.

În ziua de 18 aprilie 1970 a plecat la Domnul în Împărăția Sa veșnică.

Surse:

Arhive

Îndrumătorul Creștin Baptist

Milutin G. Ilie 1928 – 2000 din Coronini

 

     Fratele Milutin G. Ilie s-a născut la 5 martie 1928 din părinții Gheorghe și Maria Brădiceanu care aveau domiciliul în Coronini, jud. Caraș Severin și erau credincioși baptiști.  Gheorghe Brădiceanu, tatăl său, a fost primul diacon ordinat al Bisericii Baptiste din Coronini. Comuna Coronini fiind situată chiar pe malul Dunării, mulți locuitori trăiau din pescuitul și vânzarea peștelui fiind pescari profesioniști. Avându-l pe tatăl său pescar, Milutin G. Ilie a început pescuitul de la vârsta de 9 ani, mai întâi ajutându-și tatăl iar apoi în diferite alte echipe. Echipa era formată din două persoane care pescuiau din barcă, cu plase pe care și le confecționau singuri. Ilie Milutin a devenit unul din cei mai renumiți pescari din istoria Coronini-ului.

      La vârsta de 18 ani, anul 1946 în urma mărturisirii credinței personale în Domnul Isus Hristos este botezat în apele Dunării de pastorul  Sorescu Mihai. Dumnezeu i-a făcut parte de o chemare specială, tot de pescar dar …pescar de oameni!

     A urmat un curs de muzică și a învățat să cânte la harmoniu devenind dirijorul corului bisericii. Meseria de pescar nu i-a impus un program riguros astfel că el era unul din cei nelipsiți de la Casa Domnului la toate serviciile bisericii. A fost harmonistul bisericii, cânta cu vocea, dirija corul și a început și slujirea amvonală.

     Frații din prima generație de credincioși baptiști din Coronini au remarcat dedicarea lui în slujire și i-au încredințat slujba de diacon al bisericii. A slujit în această calitate până în anul 1985 când a predat ștafeta slujirii fiului său, Ilie Milutin jr.

     Milutin G. Ilie a fost un om al păcii, harnic, priceput, punctual și cu un mare simț al responsabilității în lucrarea Domnului. Predicarea lui era biblică, clară și pe înțelesul tuturor de aceea frații se bucurau când el urma să predice. Avea și o bună mărturie în localitate și se bucura de respectul consătenilor.

 

   Soția sa, Elena Milutin i-a fost sprijin și l-a încurajat în lucrare. Cei trei copii ai lor: Maria, Ilie și Lenuța au mers pe urmele părinților, ținând Calea Domnului. Ilie și Elena Milutin nu erau oameni bogați dar erau primitori de oaspeți. Mulți au poposit în casa lor unde mereu se găsea o bucată de pește cu coleașă (mămăligă). A colaborat cu toți cei care au păstorit biserica locală și cu toți păstorii din zona Clisurii Dunării. A fost o mare satisfacție pentru el când și-a văzut fiul, Ilie Milutin jr. preluând slujirea diaconală în 1985 și apoi pastorală, în 11 mai 1997. Despre fratele Ilie Milutin jr. și cartea dânsului „Istoria Credinței Baptiste în Coronini 1916-2019” citește AICI.

    În data de 4 mai 2000, la vârsta de 72 de ani a fost chemat acasă de Stăpânul Universului. Serviciul de înmormântare a adunat alături de biserică mulți consăteni, frați din bisericile din jur, frați păstori și lucrători cu Evanghelia din zona Clisurii Dunării.

Milutin G. Ilie rămâne un reper în istoria Bisericii Baptiste din Coronini, omul care prin slujirea lui a preluat lucrarea de la primii credincioși baptiști și a dus-o cu vrednicie și cinste mai departe.

Surse:

Ilie Milutin jr.

Primul din dreapta e bunicul iar al treilea din dreapta e tata fratelui Ilie Milutin jr.

Din mica față interbelică a României Mari, Raportul comisiei americane de anchetă 1927

 

Am găsit cu cale să prezint un raport întocmit de un comitet din Statele Unite care apără drepturile omului și libertatea de conștiință, care a fost redactat în anul 1927. L-am mai publicat pentru că ține de interbelic, o perioadă la care se face referire, este o perioadă de comparație din zilele noastre.

Membri comisiei au străbătut țara în lung și în lat în anul 1927 și iată ce au scris la final și textul a fost publicat în ziarul central de la București „Adevărul” și în ziarul american ,,New York Times”, a fost publicat și în revista baptistă „Farul Mântuirii”.

Lectură plăcută drag cititor!

     Un rechizitoriu aspru contra stărilor religioase de la noi.

Raportul comisiei americane de anchetă asupra minorităților din România.

Programul Ligii creștine este o rușine pentru civilizație și o pată pentru România.

    Intoleranța religioasă de care dau dovadă la noi unele cercuri are consecințe. Comitetul american, care a vizitat primăvara aceasta România pentru a studia situația în ce privește tratamentul minorităților religioase și-a depus anteproiectul de raport, pe care îl publică aproape toate ziarele americane.

Dăm aici, în traducere, acest raport, după ,,New York Times”, cel mai mare ziar american. Comitetul era compus din șase delegați a diverse biserici creștine.

Pe cât de măgulitoare sunt aprecierile comitetului pentru poporul român, pe atât de aspră este caracterizarea unei părți a păturii conducătoare, vinovate de intoleanță religioasă.

Este caracteristic faptul că acest raport a fost publicat după ce s-a aflat în America despre devastările din Oradea. Din conținutul raportului se va vedea legătura. Este încă unul din efectele sălbăticiilor comise acolo. Dar să lăsăm să vorbească americanii.

    Introducerea din ,,New York Times”.

Comitetul american pentru drepturile minorităților religioase a publicat ieri raportul preliminar al delegației, care a vizitat România, în primăvara trecută pentru a studia ura religioasă și de rasă din această țară și pentru a formula recomandări cu privire la tratamentul minorităților naționale și religioase.

Comitetul american compus din 50 de cetățeni proeminenți, a delegat următoarele persoane pentru a pleca în România: dr. Henry Atkinson, secretar general al Uniunii pentru pacea religioasă, care e și secretarul general al comitetului; părintele R. A. McGowan din secția socială a conferinței catolice de asistență națională; părintele John Howland Lathrop, preot al bisericii unitare a mântuitorului din Brooklyn; părintele dr. Graham Hunter de la biserica presbiteriană, Fullerton, California, și dr. Jules Jezequel, reprezentantul parizian al Uniunii ,,Church Peace” (Pace religioasă).

Delegația a avut convorbiri cu reprezentanții guvernului, cu fruntașii politici și ai bisericii, cu persoane din toate clasele populației și a făcut investigații independente.

                  Introducerea raportului.

Doctorul Arthur Brown, care a publicat raportul preliminar, l-a însoțit cu următoarea declarație:

,,Delegația a stat șase săptămâni în România, călătorind prin diversele provincii în automobil, vizitând un număr mare de orașe și sate. Din când în când, în ultimii zece ani, atenția comitetului a fost atrasă asupra situației din diverse țări europene și a autorizat cercetări, adresând rapoarte guvernelor interesate, departamentelor de stat și opiniei publice în general. Studiul de față asupra situației din România e bazat pe zece ani de experiență pe câmpul investigațiilor.

Raportul complet se află în pregătire pentru a fi examinat de întreg comitetul, iar o acțiune definitivă va fi amânată până când toți membrii săi vor fi avut ocazia să studieze raportul cu deamănuntul.

   Textul proiectului de raport:

Raportul preliminar declară:

Delegația este unanimă în a crede că propaganda antisemită, care a atras atenția ei deosebită în România, face parte dintr-o vastă și urâtă manifestație de ură religioasă și de rasă. România nu este singura vinovată și deși comisia de ocupă de situația din România, ea își dă seama că excesele antisemite, care s-au produs de curând în Ungaria arată cât de răspândită este această ură deplorabilă.

Minoritățile ungare din România sunt îndreptățite  la o protecție deplină în cadrul drepturilor ce li s-au acordat prin tratate, dar tot așa și toate grupurile minoritare din Ungaria pot pretinde toate drepturile și privilegiile acceptate ca bază a oricărei națiuni civilizate și decente.

România are o ocazie incomparabilă să înfrunte cu curaj o problemă, care, deși dificilă, este totuși capabilă de o soluție pacifică (pașnică). România poate rezolva această problemă, dacă o dorește. Când a semnat tratatul asupra minorităților, ea și-a asumat obligația, ca membră a familiei națiunilor de a trata în mod echitabil minoritățile din interiorul hotarelor sale.

           Ameliorare, însă insuficientă.

Comitetul american pentru minorități a avut ocazia să studieze din când în când situația din România, iar comisia a luat în considerare toate rapoartele anterioare și răspunsurile guvernului român; afară de aceasta, ea a luat cunoștință de alte rapoarte, ca cele ale Ligii Națiunilor și de diversele răspunsuri ale guvernului român. Ea a mai studiat răspunsuri ale guvernului român. Ea a mai studiat cu grijă istoriile scrise de curând asupra României și documentele răspândite acum de secția propagandei române. În vederea tuturor acestor împrejurări, deși credem că s-a produs o oarecare ameliorare a situației, și că minoritățile sunt azi tratate cu mai multă echitate ca mai înainte, suntem totuși convinși că o mare parte a opiniei publice din România nu dorește ca să se acorde minorităților toate drepturile garantate prin tratate și considerate de toate națiunile civilizate ca un minimum necesar pentru existența independentă a unui popor liber.

        Deosebirea dintre teorie și practică.

Comisia este de părere că este o mare deosebire între Constituția adoptată de Stat, care e liberală în multe privințe și aplicarea ei de către funcționari.

Ce s-a spus despre constituție, se poate spune și de legile privitoare la libertățile cetățenești. În multe ocazii, din care unele notorii, tribunalele au fost intimidate sau întrebuințate de unele grupuri pentru scopurile lor proprii. Asasinatele Codreanu și Totu, omorârea unui funcționar al poliției în exercițiul datoriei (funcției) sale și împușcarea unui student evreu nevinovat, sunt două exemple crase. Opinia publică luminată vrea administrare a legilor, care face ca oamenii fără apărare să prefere să se lase arestați, decât să se expună riscurilor străzii. Că aceasta este situația în ce privește pe evrei, e evidențiat prin numeroase dovezi supuse comisiei.

     Patriotismul nu se obține prin constrângere.

Comisia simpatizează profund cu dorința României de a ridica starea poporului, încât să poată participa la conducerea afacerilor publice și la aplicarea legilor. Sistemul de educație formulat este în multe privințe excelent, mai cu seamă pentru cetățenii de limbă și naționalitate română.

Credința că autorii acestor legi și acei care sunt răspunzători pentru aplicarea lor n-au dat destulă atenție faptului că loialitatea nu poate fi obținută prin forță. Patriotismul e infiltrat prin avantaje conferite, și nu prin constrângere. Orice omitere de a face legi școlare echitabile pentru minorități și de a le aplica cu dreptate, este o greșeală gavă din partea unei mari națiuni care vrea să facă din elemente minoritare cetățeni leali.

Încercarea de a româniza gupurile minoritare prin forță și de a distruge școlile lor confesionale, dacă va continua, va avea ca efect, fără îndoială, că și în străinătate mulți care altfel ar fi fost prietenii României îi vo retrage încrederea lor.

De aceea, credem că dacă România vrea să se pună într-o poziție favorabilă în ochii lumii, ea trebuie să permită minorităților să aibă școlile cu care sunt obișnuite, să le acorde o autonomie rezonabilă și să le dea dreptul să învețe limbile istorice ale popoarelor lor, tot așa ca și limba română. Controlul trebuie să fie redus, încât să nu stingherească munca acestor școli, limitându-se a asigura un învățământ lipsit de iredentism.

Actualmente, oficiile guvernamentale sunt vădit supra-încărcate și uneori minoritățile nu primesc răspunsuri asupra unor chestiuni vitale, nici după un an de la trimiterea scrisorilor lor. Școlile minoritare trebuie să obțină mai cu seamă stabilitate pentru viitor și să fie eliberate de teama constantă că ar putea să fie închise.

Splendidele instituții catolice, prezbiteriană, luterane, unitare și evreiești, dintre care unele având o vechime de 100 și 200 de ani, ar putea să fie privite mai curând ca un câștig și nu o amenințare pentru națiune. Atragem atenția capilor bisericii ortodoxe orientale asupra faptului că contrar înțelegerii luate, subvențiile făgăduite școlilor minoritare n-au fost date.

       Atitudinea funcționarilor.

Mulți din funcționarii școlari români adoptă o atitudine inconciliantă, ori de câte ori se ivește o divergență de opinie asupra promulgării unui ordin nou, sau asupra aplicării unei legi. Suntem convinși că acești funcționari prin conferințe cu grupurile minoritare, ar putea să înlăture multe neînțelegeri care sunt azi și vor continua să fie o sursă de amărăciuni.

Comisia atrage atenția asupra aplicării, de către funcționarii români a legilor privitoare la drepturile cetățenești. Nu încape îndoială că acest drept fundamental de cetățenie e negat la mii de oameni, care sunt îndreptățiți să-l aibă. În felul acesta, ei sunt lipsiți în mod arbitrar de drepturile acordate de toate națiunile naționalilor lor și aceasta cu toate garanțiile solemne date minorităților.

 Campania antisemită.

Comisia a constatat, în cursul vizitei sale, că o campanie monstruoasă de intimidare și de brutalitate e dusă contra cetățenilor evrei ai Statului, cauza ei fiind un amestec de aroganță intolerantă și de ură ignorantă.

Este adevărat că acum terorismul nu este așa de mare ca în trecut. Ameliorarea se datorează următoarelor trei cauze:

În primul rând campania sistematică continuată timp de mai mulți ani contra evreilor, i-a intimidat într-atât, încât în mare parte nu se mai prezintă la Universități și nu participă la viața publică.

Apoi, virulența acestei campanii a avut un efect defavorabil asupra prestigiului României în străinătate.

În al treilea rând, promisiunile partidului liberal făcute unui grup de alegători evrei în vara anului 1927, au avut ca urmare o încetare a exceselor antisemite.

Ne bucurăm de această măsură luată de partidul actualmente la guvern și vrem să sperăm că ceea ce azi este o tactică temporară de partid va deveni o politică de guvernământ acceptată și sancționată.

Fără a intra în detalii asupra cauzelor violențelor care au precedat alegerile din 7 Iulie 1927 (considerată în general ca un scandal în România) trebuie să relevăm amenințarea serioasă a păcii din Europa prin negarea dreptului electoral al minorităților în România.

 

            ,,Rușinea civilizației”

Comisia a fost impresionată de inteligența înnăscută, de sârguința și de amabilitatea poporului român, mai cu seamă printre țăranii din sate. România Mare caută în mod vădit să obțină un loc printre națiunile înaintate din lume. În vederea acestui fapt este foarte regretabil că biserica de stat a sancționat ,,Liga Apărării Creștine” și ,,Uniunea studenților creștini”, al căror program și ale căror publicații sunt o rușine pentru civilizație, o insultă pentru numele de creștin și o pată neagră pe numele frumos al României.

Considerăm ca extrem de regretabil că studenții în teologie, care se pregătesc pentru preoție în biserica statului, au luat parte la manifestații, contra concetățenilor de altă religie și rasă.

Atragem în mod politicos, dar foarte urgent, atenția bisericii de stat române asupra acestei situații și în numele creștinismului nostru comun, stăruim ca să se lepede de orice antisemitism și ură contra persoanelor de altă rasă (etnie) din România.

Subliniem primejdia de a permite studenților din seminarele teologice să continue agitația contra cetățenilor români de origine evreiască sau de altă origine străină, fie în Regat, fie în provinciile alipite.

Speranța viitorului României și a soluției pacifice a problemelor sale va pieri pentru generația următoare, dacă bisericile și școlile nu vor contribui la regularea lor, care poate fi obținută numai prin toleranță față de toate naționalitățile și limbile.

 

    N-au fost progromuri, ci excese.

N-a fost niciodată în România ceea ce se numește un progrom – adică un măcel inspirat și sancționat de Stat. Au fost excese, acte de teroare și molestări ale populației pașnice, care au provocat o frică și neliniște continuă și care aruncă o lumină urâtă asupra acelora care sunt responsabili pentru pacea și bunul mers al țării. În afară de aceasta, este o mare primejdie  de a se permite tineretului universitar și școlar să conducă agitația antisemită.

Mai urâtă însă este complezența cu care mulți privesc atitudinea unor anumiți profesori universitari și secundari, față de aceste mișcări, nu numai tolerându-le, dar chiar încurajându-le. Studenți care se dezvoltă în atmosfera urii antisemite vor fi cetățenii și dascălii de mâine și vor da mai puțină atenție trecutului lipsit de progromuri, al țării, decât predecesorii lor.

Credem că această ură nu reprezintă opinia luminată a majorității profesorilor universitari și secundari din România; totuși ea a fost acceptată cu prea multă complezență de intelectualitatea națiunii.

 

          Recensământul populației.

Suntem de părere că unii funcționari guvernamentali au făcut o mare greșeală interzicând miilor de persoane aparținând grupurilor minoritare să-și mențină starea civilă, și înregistrând ca români pe cei ce sunt de altă limbă. Comisia crede că guvernul român ar putea să studieze cu profit faptele privitoare la recensământ și felul în care s-a făcut. Suntem convinși că multe din aceste plângeri justificate pot fi lesne îndreptate.

 

        Plângerile baptiștilor, luteranilor, catolicilor.

Comisia este de părere că violențele de care se plâng baptiștii și alte grupuri sunt întemeiate, constituind o acuzație de persecuție religioasă și de aceea, primejduind interesele înalte ale bisericii de stat și prestigiul națiunii. Cerem clerului ca împreună cu autorizările guvernamentale să elaboreze vreun plan prin care să se dea acestor oameni deplină libertate religioasă și civilă.

Atragem atenția guvernului asupra bisericilor luterane de limbă maghiară și stăruim ca să li se dea un statut mulțumitor.

Atragem atenția guvernului asupra situației minorităților catolice, mai cu seamă în Banat, în regiunile de vest ale Bucovinei și stăruim ca să se reguleze cât mai curând în mod satisfăcător relațiile dintre guvern și biserica catolică.

 

      Nedreptățiri de ordin economic.

Atragem atenția bisericii de stat asupra multor cazuri de vădită nedreptate făcută bisericilor minoritare în distribuirea pământului sub reforma agrară, asupra confiscării clădirilor bisericești și a bunurilor comunităților minoritare, asupra legilor restrictive proiectate contra bisericilor minoritare; asupra obiceiului actual de a obliga pe membrii bisericilor minoritare să plătească pentru vreo clădire nouă a bisericii de stat prin contribuții forțate, sau oferind locuri publice pentru biserici ortodoxe în regiuni unde biserica ortodoxă este ea însăși o minoritate. Stăruim, pe lângă această biserică puternică, în interesul înfrățirii creștine ca să-și ofere serviciile spre a se găsi o soluție între acei ce au plângeri de spus și autoritățile guvernamentale.

 

         Alte plângeri.

Comisia a constatat un sentiment de mare amărăciune printre membrii bisericilor minoritare contra constrângerii exercitate de guvern, silindu-i pe ei și copii lor să asiste la serviciile divine ale bisericii de stat, la ocazii patriotice.

Comisia crede că bisericile și guvernul pot elabora un plan ca să cruțe sentimentele membrilor bisericilor minoritare.

În sfârșit, comisia a fost impresionată de faptul că în provinciile alipite din România Mare se află mari resurse de cetățeni culți pe care guvernul român i-ar putea folosi cu mult profit pentru serviciile Statului. Mulți din acești cetățeni sunt azi în disperare din cauza efortului intenționat din partea majorității de a-i neglija la ocuparea posturilor oficiale.

                                             *

Acesta este proiectul de raport al comisiei. El va fi studiat de comitetul cel mare, pentru a i se da forma definitivă. Ca substrat de discuție, guvernul liberal și studențimea ,,creștină” au dat acestui comitet .... evenimentele din Oradea.

                                                                                                            (Din ,,Adevărul”)

La cele de mai sus avem, de spus următoarele:

Niciun baptist n-a făcut parte din comisie, dar membrii comisiei, ca oameni civilizați, n-au putut să-și închidă ochii la cele ce au văzut. O pildă ajunge. Trei membrii din comisie au trecut la Chișinău pe lângă biserica baptistă, tocmai când poliția cu niște jandarmi ciopleau și luau jos inscripția de pe frontispiciul lăcașului de rugăciune. Întrebând că de ce se face această profanare, un domn polițist le-a spus că așa au primit ordin de la Ministerul de Culte. –

 Încă o  întâmplare: Corespondentul revistei ,,New York Times” a plecat și el anul trecut la Chișinău, un om venit să studieze chestiunea religioasă în Balcani. Sosind în Chișinău a dorit să vadă pe predicatorul baptist ce om e, deoarece cineva în București i-a spus că predicatorii baptiști în România aproape nu știu a citi! Sosit la locuința predicatorului află de la soția acestuia că e dus la Iași la Consiliul de Război. Corespondentul imediat a plecat la Iași fără să spună cuiva un cuvânt. Când colo vede vreo cinci predicatori trași la judecată, ținuți de săptămâni în temniță și flămânzi, care fură osândiți pentru credința lor în Dumnezeu.

Atât comisia cât și ziaristul american au văzut cu ochii ce ,,libertate” se dă baptiștilor din România și au înțeles perfect, cine sunt responsabili pentru aceste prigoniri. E de prisos să pomenim de baptiștii înmormântați în cimitire de batjocură, de confiscări de cărți sfinte, material de construcție pentru casele de rugăciune și bătăile la jandarmerii a predicatorilor și șicanele de tot felul.

                                                 Ioan R. Socaciu

Țopa Ioan 1901 – 1971 din Retiș

 

Fratele Ioan Țopa s-a născut în ziua de 6 martie 1901 în localitatea Retiș, județul Târnava Mare, în apropiere de Sighișoara. Părinții se numeau Bucur și Eufrosina, agricultori, de naționalitate română.

Termină școala primară și de tânăr se duce la București unde studiază la Școala Practică de Comerț, curs seral și obține diploma, ajungând funcționar public.

Este contigentul 1923, fiind încorporat la Regimentul 6 Infanterie, rămânând la vatră cu gradul de soldat. Între anii 1940 – 1942 este mobilizat și concentrat pe front.

Fiind în București, ca tânăr, printre altele, aude vorbindu-se de Biblie și îi trezește interesul de a asculta și a cunoaște mai multe despre această carte, frecventează biserica baptistă și în ziua de 25 mai 1926 la Seminarul Teologic Baptist din București este botezat de fratele Constantin Adorian.

În ziua de 29 august 1926 în București se căsătorește cu Elena, născută Sasu și Domnul i-a binecuvântat cu patru copii: Lenuța, născută în ziua de 22 iulie 1928, Cornelia, născută în 21 iunie 1932, Lidia, născută în 10 februarie 1936 și Nelu, născut în 2 octombrie 1937.

După botez a început să predice Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos, iar frații din București-Ferentari, văzându-i râvna de predicare au hotărât să-l ordineze. În ziua de 12iulie 1932 fratele Ioan Țopa este ordinat, comisia de ordinare fiind compusă din frații: Carol Strobel, Barnea Ioan și Gheorghe Pop. Bisericile Baptiste unde a lucrat pentru început au fost: Buturugeni, Ogrezeni și Nenciulești. Când a început slujirea a avut 48 de membri și 22 de aparținători.

Activitatea fratelui Ioan Țopa este strâns legată de cumpărarea imobilului Bisericii Creștine Baptiste din București-Giulești. Imobilul a costat în anul 1933 37.000 lei. Pentru această sumă, frații au trebuit să jertfească peste puterile lor, dar Domnul i-a ajutat și în ziua de 8 octombrie 1933 au avut mare bucurie să facă inaugurarea locașului de închinare. Programul a fost condus de fratele Ioan Țopa, la care au mai participat frații: Branea Ioan, conducătorul Bisericii Creștine Baptiste din Colentina, Ioan Socaciu și alții.

În anul 1962, cu ocazia arondărilor de drept, activitatea de păstor a fratelui a încetat, dar lucrarea Domnului a mers înainte. A lucrat pe ogorul Evangheliei timp de 30 de ani ca păstor, iar nouă ani ca responsabil local la Biserica Creștină Baptistă din București-Giulești. A locuit pe strada Mesteacănului Nr. 349.

Fratele Ioan Țolea a mai slujit în cadrul Școlii Duminecale, a fost ales ca secretar al tinerilor baptiști și membru în comitet. A scris în revistele baptiste, Farul Creștin, Farul Mântuirii, Îndrumătorul, diferite articole de zidire sufletească, dar și comentarii.

În anul 1967 familia fratelui Ioan Țopa a pierdut pe fiica lor Cornelia, care a suferit mult în trupul ei. De la această dată fratele a început să slăbească, iar în urma unei gripe a dat în pneumonie, iar în ziua de 14 februarie 1971 este chemat acasă la Domnul. 

Frații au găsit rămase de fratele Ioan Țopa următoarele cuvinte: „Sunt plin de recunoștință față de Domnul Meu care m-a învrednicit să fiu unealta Lui din acest cartier. Rog din inimă pe Bunul meu Creator ca farul Evangheliei Sale care l-a aprins, să-l facă să lumineze din plin până la revenirea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos”.

Resurse:

Ilie Pop

Arhive

Farul Creștin

Îndrumătorul Creștin Baptist

Pacea

Târziu Vasile 1931 – 1986 din Fibiș

 

Fratele Vasile Târziu s-a născut în ziua de 13 septembrie 1931 în localitatea Fibiș, județul Timiș. Părinții se numeau Valeriu și Maria, credincioși baptiști care mai aveau doi copii: Ionel și Timotei.

Trecând prin ororile războiului și văzând cât de nesigură este viața, s-a hotărt se se predea Domnului și în anul 1948, pe când avea doar 17 ani, l-a mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului.

În anul 1952 s-a căsătorit cu sora Lucia, născută Marghita, din Jebel și Domnul i-a binecuvântat cu trei copii: doi băieți și o fată.

Din anul 1951 începe cursurile Seminarului Teologic Baptist din București și îl sfârșește în anul 1955 când primește diploma de absolvire.

În anul 1960 fratele Vasile Târziu este ordinat ca păstor pentru cercul de biserici baptiste Jebel. Tot în acest an, din cauza reglementărilor impuse de regimul comunist din România, fratele nu a mai putut fi angajat al biserici ca păstor și s-a angajat la o Intreprindere din Timișoara. Deși era angajat, fratele făcea lucrarea de păstor, fiind foarte activ în lucrarea de slujire.

Fratele s-a retras spre sfârșitul vieții pe care a trăit-o la Timișoara, fiind membru în Biserica Creștină Baptistă nr. 2 din Timișoara, unde a fost și membru în comitet.

În ziua de 23 iunie 1986 Dumnezeu Tatăl își cheamă fiul acasă, în bucuria Stăpânului său. La serviciul Divin de înmormântare au fost prezenți următorii frați păstori care au avut Cuvânt din partea Domnului: Ioan Trif, Hudema Dragoș, Vasile Gherman, Nicolae Constantin, Dumitru Turcin. Fratele Râncu Ioan, păstorul Bisericii nr. 2 a citit necrologul. A cântat corul mixt, bărbătesc și fanfara BisericiI Creștine Baptiste din Jebel. 

Resurse:

Ioan Râncu

Îndrumătorul Creștin Baptist

Popescu Aurel 1922 – 2010

 

Fratele Aurel Popescu s-a născut în ziua de 16 august 1922.

A înțeles Cuvântul lui Dumnezeu și s-a hotărât să ascule de Cuvânt și în ziua de 24 decembrie 1939 își predă viața în mâna Domnului. Frecventa adunarea fratelui Teodor Popescu, dar a trecut la cultul baptist din cauza credinței dumnealui față de botez.

Se căsătorește cu sora Valerica, medic pediatru și Domnul le dă șapte copii.

În ziua 2 aprilie 1977, se trimite la Radio „Europa Liberă” un document alcătuit și semnat de frații: Iosif Țon, Aurel Popescu, Silviu Cioată, Constantin Caraman si Radu Dumitrescu, prin care se prezentau noile forme de persecuție prin retrogradări si concedieri în serviciu, amenzi pentru adunări ale credincioșilor prin familii și persecutarea studenților și elevilor în școli. Această semnătură i-a atras multe necazuri fratelui Aurel Popescu, dar și celorlalți semnatari.

În anul 1978 a venit un grup de frați din cadrul Alianței Baptiste Mondiale în România, care au discutat și cazul fraților din S.U.A., printre care au fost enumerați Aurel Popescu și Pavel Nicolescu, care denigrează conducerea Cultului Baptist din România. Frații din Alianță au susținut că nu se raliază niciunei organizații care face politică.

După plecarea în America a slujit Domnului și a transmis predici prin postul de radio „Europa Liberă”.

A fost un bun predicator, predica cu har, era parcă tot mai interesant și nu-ți dădeai seama că a trecut timpul predicii. Prin predicile sale atrăgea multă lume ca să-l asculte și avea subiecte de actualitate.

În ziua de 19 octombrie 2010 Domnul l-a chemat acasă în Împărăția Sa veșnică, pentru ca să fie cu Domnul și să primească după promisiunile Lui, cununa care nu se poate veșteji a slavei.

Surse:

Daniel Mitrofan

Farul Creștin

Îndrumătorul Creștin Baptist