duminică, 9 aprilie 2023

ISTORICUL BISERICII BAPTISTE “SFÂNTA TREIME” LUPENI 1912-2022

 

Prima clădire a biserici 1927


Istoricul a fost întocmit de fratele Andrei Filip și actualizat de fratele Mircea Ursu, actualul păstor. Mulțumesc pentru acest material al unei biserici cu un istoric bogat, prin ce a trăit și transmis Cuvântul lui Dumnezeu până azi. Această biserică a găzduit în zilele de 12 – 14 octombrie 1927, Conferința Uniunii Tineretului Baptist din România. Mai jos veți vedea frumusețea istoriei pe scurt a acestei biserici.

 

   Primele începuturi de vestire a Evangheliei în orașul Lupeni sunt legate de anul 1912, când, la minele de cărbuni din Valea Jiului, au venit muncitori din județele Sălaj și Bihor, printre care erau și credincioși baptiști. Aceștia, venind în Lupeni, au trăit o viață exemplară în mijlocul celorlalți. Se adunau prin case, unde studiau Scripturile, se rugau, cântau și lăudau pe Dumnezeu într-un mod deosebit. Cei care au fost invitați să participe cu ei la închinările lor, văzând seriozitaea trăirii lor cu Dumnezeu și fiind atinși de Cuvântul Vieții, au hotărât să-și shimbe viața dupa voia Domnului. Numărul celor care veneau să asculte Cuvântul Sfânt era tot mai mare și se simtea nevoia unui lucrător cu experiență care să posede cunoștințe temeinice ale credinței baptiste.

   În acest timp, în județul Hunedoara lucra ca evanghelist  Ștefan Ignea. Auzind de grupul de credincioși de la Lupeni, a hotărât să le facă o vizită. A petrecut cu ei câteva zile în rugăciune și explicarea Evangheliei și în același an, 1912, toți cei care au crezut și au fost deplini convinsi de adevărul Scripturii au fost botezați în apa Jiului din satul Bărbăteni. Cu ei s-a format Biserica Creștină Baptistă din orașul minier Lupeni.  Printre cei care s-au botezat atunci au fost următorii: Bolosin Floare, Ianc Floare, Lung Eva, Lung Sara, Andrei Tasia, Buda Maria, Szoci Floare și frații Bolosin Teodor, Bolosin Iosif, Bolosin Ioan și Andrei Ioan, un numar de 7 femei si 4 bărbați, care s-au adăugat la numărul celor veniți din alte localități.

   Pentru că acest centru minier promitea mult, fratele Ștefan Ignea, a făcut dese vizite la Lupeni. A fost un slujitor al Evangheliei care s-a uitat pe sine  și s-a dăruit lucrării sfinte. A fost un călător fără odihnă și un deschizător de inimi pentru credința în Isus Hristos și un viteaz apărător al credinței primare.

   Biserica din Lupeni a crescut foarte repede. Între 1912-1919 a ajuns la peste 100 de membrii, în fiecare an fiind 2-3 botezuri. Toti cei convertiți erau majoritatea tineri sub 30 de ani. La botezul din data de 10 Ocombrie 1915 s-a botezat un tânăr de 20 ani, care va ajunge un stâlp de nădejde al bisericii: fratele Max Heinrich.

   Un an mai tarziu la 30 Aprilie 1916 se botează tânărul de 21 de ani, fratele Ciora Teofil, care va deveni ucenicul fratelui Stefan Ignea și bun misionar pe Valea Jiului și Valea Hațegului.

   Împreună cu fratele Teofil, fiind aflat printre candidații veniți din alte localități, se botează și fratele Ilie Mârza, care în 1921 se înscrie la seminarul teologic baptist din Buteni, făcând parte din prima generație de seminariști din România.

      Membrii bisericii fiind tineri, biserica era vie, activă și cu avânt. Conducătorul corului a fost fratele Petru Mechereș și el tot un miner, care a lucrat mult timp în biserică. Școala Duminicală era condusă de fratele Teofil Ciora, iar mai tarziu când a venit la Lupeni sora Eva Lupescu, care terminase 4 ani de seminar, dumneaei a condus Școala Duminicală, Societatea surorilor si a tineretului.

   Întru-cât, fratele Stefan Ignea, misiona și oficia singur botezuri într-un cerc foarte răspândit, județele Caraș si Hunedoara și fiind foarte solocitat, s-a pus problema unor ajutoare în lucrare. Astfel, la Conferința de la Lugoj, din 1917, au fost ordinați primii diaconi ai Bisericii din Lupeni: frații Bolosin Teodor și Socsi Alexandru. După terminarea primului război mondial, au mai fost ordinați ca diaconi si frații Max Hendric și Ciora Teofil care au lucrat în biserica din Lupeni și în bisericile noi înființate din Uricani, Vulcan, Aninoasa și Petrosani.

   Primul păstor angajat al bisericii a fost fratele Ioan Covaci din Sintești.

   În ciuda prigonirilor și suferintelor de care au avut parte primii credinciosi, din partea autorităților și a bisericilor ortodoxe și catolice, Cuvântul se vestea cu putere și era primit cu bucurie de tot mai mulți oameni, mai ales tineri, astfel încât numărul lor a crescut și se punea problema construirii unui locaș de închinăciune.

   Inaugurarea primului locas de închinăciune al Bisericii Creștine Baptiste Lupeni a avut loc pe data de 27 Mai 1923.

   Cu aceasta ocazie a avut loc și un botez nou testamental cu 15 candidați, oficiat de catre fratele păstor Ioan Covaci; la sărbătoare participând și corul Bisericii Baptiste din Timisoara.  Anul 1923 a fost unul dintre cei mai rodnici ani din punct de vedere spiritual, biserica crescând cu 56 de membrii.

   În anul 1924 pe data de 24 Iunie, fratele Popa Ioan, pe atunci președintele comunității Arad, a vizitat biserica din Lupeni, ocazie cu care Societatea surorilor din biserică, numita „Marta”, a dat o serbare în cinste Domnului.

   Societatea surorilor „Marta” a fost vizitată și încurajată de către cele trei misionare venite din Statele Unite ale Americii, supraviețuitoare ale nauvragiului vasului Titanic din 1912. Ele sunt o mărturie a faptului că în anul 1912, în timp ce marele Titanic s-a prăbușit în apele Atlanticului, rămânând acolo până astazi, biserica lui Hristos de la Lupeni se ridică, ia ființă și rămâne în picioare prin ajutorul lui ISUS HRISTOS.

     În 25 Octombrie 1925 a mai avut loc un botez cu 18 suflete și în perioada aceea biserica avea deja un cor mixt și o fanfară, avându-l ca dirijor angajat pe fratele Ioan Sârbu din Banat. Corul și fanfara au avut un rol deosebit în biserică, precum și în alte localități din Valea Jiului și Valea Hațegului. În localitate, cu ocazia botezurilor, corul și fanfara aveau un rol misionar important. Botezurile oficiindu-se deobicei în Jiu, toti paricipanții la botez se încolonau pe stradă și plecau spre Jiu cu fanfara cântând în fața coloanei. Era o sărbatoare și un prilej deosebit de afirmare a credinței baptiste în localitate.

   Din 1925, biserica din Lupeni a înființat un azil de bătrâni, în care câțiva bătrâni și infirmi erau îngrijiți de frații din Lupeni. Prin lucrul de mână, fâcut de Societatea surorilor „Marta”, cu ocazia serbării din 16 Octombrie 1925,  s-au strâns 3.000 de lei care au ajutat la întreținerea bătrânilor. Acestor acțiuni intreprinse de biserică, s-au alăturat și alte biserici din Valea Jiului și Valea Hategului care au ajutat cu darul lor la întreținerea azilului. În 26 Iunie 1927, Societatea femeilor „Ioana," din Clopotiva a dat o serbare și cu această ocazie au fost prezentate mai multe obiecte lucrate de mână, în folosul azilului de la Lupeni. Dupa câtva timp, din lipsa de pacienti, azilul s-a desființat.

   Din anul 1927 pana in 1935 biserica a rămas fără păstor, în biserică slujind diaconii care au fost ordinați.



   În 1935, biserica a angajat ca păstor pe fratele Bălgrădeanu Avram, dumnealui fiind primul păstor cu Seminarul Teologic absolvit. A păstorit biserica până în 1936 când a plecat ca misionar în Iugoslavia.

   Dupa plecarea fratelui Bălgrădeanu, biserica a angajat ca păstor pe fratele Rusu Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Bucuresti, păstorind biserica până în 1944.

   Între anii 1942-1944, din ordinul generalului Antonescu, bisericile baptiste din România au fost închise. Deși lăcașul de închinăciune a fost transformat, de autorități, în dispensar de boli contagioase, credincioșii sinceri s-au adunat prin case. Dumezeu s-a îngrijit să trimită și alți lucrători, care venind în Valea Jiului se angajau la mină și au ajutat lucrarea bisericii: Teodosiu Victor, Iosivescu Nicolae și Beraru Gheorghe, toti absolventi ai Seminarului Teologic.Tânărul Ieremia Găvăgină, care iși satisfăcea stagiul militar în Lupeni, a ajutat și el mult timp lucrarea cu tineretul, iar după eliberare s-a insris la Seminarul Teologic Baptsist din București.

   După redeschiderea bisericilor în 1944, biserica l-a avut păstor pe fratele Teodosiu Victor, care slujeste biserica până în anul 1952

   În anul 1952 a venit ca păstor fratele Popa Pavel care a păstorit biserica până în 1956.

   În 1956, tânărul absolvent de seminar, fratele Luca Gheorghe, a devenit păstorul bisericii, păstorind biserica timp de 16 ani, până în 1972.

   În 1959, fratele Socaciu Ioan, directorul Seminarului Teologic Baptist a vizitat biserica din Lupeni și văzând în ce stare se găsește clădirea bisericii, a propus să se înceapă construcția unei noi clădiri. S-a facut proiectul, s-au primit aprobările de constructie, s-a turnat fundația, s-au procurat materialele necesare și când s-a vrut să se ridice clădirea, autoritățile comuniste au oprit lucrarea suspendându-le autorizația de construcție. Desi s-au făcut numeroase demersuri pentru a aproba continuarea construcției, totul a fost in zadar.

   Între anii 1972-1973, biserica a fost păstorita de fratele Manzat Ștefan.

   Începând din 1973, biserica este păstorită de către fratele păstor Ciocan Ioan. În timpul păstoririi, fratele Ciocan a făcut nenumărate demersuri pe la toate autoritățiile pentru a putea obține aprobarea construirii unui nou locaș de închinăciune, dar totul s-a redus doar la promisiuni.

   În 1989, Dumnezeu aduce libertatea în țară și începând cu anul 1990 se reiau intervențiile la noul regim. S-a cumpărat un loc pe strada Alexandru Lăpușneanu, s-a facut proiectul și s-a obtinut autorizația de construcție, astfel că în cursul anului 1990 s-au putut demara lucrările la noua construcție.

   Prin munca si contribuția tuturor membrilor: femei, bărbați și copii, s-a muncit din plin, iar în anul 1993, pe data de 29 August, cu ajutorul lui Dumnezeu, a avut loc serviciul special de dedicare a noului locaș de închinăciune. Noua clădire a bisericii reprezintă împlinirea unui vis de mulți ani a fraților, fiind cea mai impunătoare clădire a orașului. Clădirea are o capacitate de 500 de locuri pe două nivele, sala de mese cu anexele necesare, precum și un corp de clădire destinat pentru a găzdui și întreține 20 de copii orfani.

   În anul 1997, luna martie, fratele Ciocan Ioan s-a pensionat și începând din septembrie 1997, păstor al Bisericii Baptiste Lupeni este fratele Ursu Mircea, proaspăt absolvent al Institutului Teologic Baptist București.

   În august 1998, fratele păstor Ursu Mircea împreună cu fratele Vieru Ioan, membru în comitetul bisericii, sunt invitați, în Anglia, de către păstorul Tony Sargent și fratele Len Gruber, pentru a relua legăturile între cele două biserici (biserica din Lupeni și cea din Worthing fiind înfrățite încă de pe timpul fratelui păstor Ciocan Ioan) și pentru a discuta posibilitatea deschiderii orfelinatului. Reîntorși în țară și în urma discuțiilor avute cu comitetul bisericii, în Octombrie 1998, la propunerea fratelui Vasile Nemeș, biserica hotărăște că va putea deschide orfelinatul cu susținere proprie.

   Fratele Nemeș Vasile devine președintele Asociației Umanitare “Casa de Copii” Lupeni, iar prin intermediul Asociației Umanitare, Biserica desfășoară mai multe proiecte sociale:

        -Casa de tip rezidential

        -Centrul de consiliere și sprijin al copilului si familiei în dificultate

        -Foster Care – Îngrijire temporară în familie

        -Cantina sociala

 

  Tot sub patronajul Bisericii Baptiste “Sfânta Treime” Lupeni își desfășoară activitatea și Asociatia Down Valea Jiului (2007-prezent), unde un numar de 35 de copii cu sindromul Down beneficiază de cele doua cabinete: kinetoterapie si psihopedagogie-logopedie.

   Pe parcursul celor 110 de ani de existentă, biserica a fost slujită de 9 păstori și 14 presbiteri:

 

PĂSTORII BISERICII BAPTISTE “SFÂNTA TREIME” LUPENI

 

1.Covaci Ioan                    1922-1927

2.Bălgrădean Avraam       1935-1936

3.Rusu Ioan                       1936-1944

4.Teodosiu Victor             1944-1952

5.Popa  Pavel                    1952-1956

6.Luca Gheorghe              1956-1972

7.Manzat Ștefan                1972-1973

8.Ciocan Ioan                    1973-1997

9.Ursu Mircea                   1997-prezent

 

PRESBITERII BISERICII BAPTISTE “SFÂNTA TREIME” LUPENI

 

1.Bolosin Teodor                                           

2.Socsi Alexandru                                         

3.Max Heinrich                                             

4.Ciora Teofil                                                

5.Pop Constantin                                            

6.Hoajă Ioachim

7.Ardelean Cornel

8.Cosmiuc Pavel

9.Alexa Nicolae

10.Șerfezeu Octavian

11.Păvăluca Costel

12.Ursachi Vasile

13.Cristea Gheorghe

14. Petrachi Remus

 

Până aici, timp de 110 de ani, mâna cea bună a lui Dumnezeu a fost peste noi și putem să spunem precum Samuel odinioara: „EBEN EZER!”


Clădirea Biserici până în anul 1993








sâmbătă, 8 aprilie 2023

Stoica Dumitru 1931 – 2023 din Covăsânț

 


Fratele Dumitru Stoica s-a născut în ziua de 15 septembrie 1931 în localitatea Covăsânț, județul Arad. Părinții se numeau Ioan și Ioana, agricultori, de naționalitate română.

Face șapte clase primare, o clasă de gimnaziu și apoi Seminarul Teologic Baptist din București.

 În ziua de 10 august 1947 a fost botezat de fratele Alexa Popovici, tot în acest an s-a înscris la Seminarul Teologic Baptist de la Buteni și din 1950 a fost pastor la Buteni.

În anul 1952 a fost ordinat ca păstor al Bisericii Creștine Baptiste din Buteni, județul Arad, unde a slujit cu credincioșie timp de 55 de ani.

Încă din Seminar avea un dar bun de a predica și așa a rămas la aceeași biserică, făcând față provocărilor comuniste și de altă natură. A fost arestat de Securitate, fiind considerat un pericol pentru progresul statului și a stat în arest 10 zile.

În anul 1952 s-a căsătorit cu sora Ecaterina, născută Burza și Domnul le-a dat un băiat, Laurean, căsătorit cu Felicia și are doi copii: Laurean și Raymond.

În ziua de 08 aprilie 2023 Domnul își cheamă acasă slujitorul său credincios.

 

În anul 2019 am luat fratelui Dumitru Stoica două interviuri, pe care le puteți viziona mai jos, aici veți auzi lucruri noi despre felul cum a fost în perioada comunistă.

Vă doresc vizionare plăcută!  





vineri, 7 aprilie 2023

Un mesaj de Paște de la Elijah Brown 2023

 


Alianța Mondială Baptistă de la înființarea ei în 1905, trimitea scrisori de încurajare către toți baptiștii, acolo unde erau așezați de Dumnezeu. La sărbătorile mari, precum Paștele, Nașterea Domnului și Anul Nou se trimitea un mesaj de încurajare și învățătură. Și cu ocazia sărbătorilor de Paște, anul 2023 fratele Dr.  Elijah Brown, Secretarul General al Alianței Mondiale Baptiste, trimite un mesaj pe care îl redau mai jos.

Lectură plăcută:



„Și îndată, ieșind din apă ... Și glas s-a făcut din ceruri:

„Tu ești Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea.”  

Marcu 1:10-11

 

Drumul public al lui Isus către Paști a început în pustie. Călătorind din Nazaret, Isus a traversat râul Iordan, unde a fost botezat de vărul său Ioan. Fierbinte și aridă, cu sol argilos și mici albii secate care se intersectează, această zonă a fost cufundată în istoria ebraică. Acesta este aproape de locul în care poporul a primit Deuteronomul, Moise a privit în Țara Făgăduinței, Iosua a trecut râul și Ilie a fost dus la cer. Geografia locului este impregnată cu semnificație simbolică. Alegerea geografiei lui Isus amplifică angajamentul său în fața celor împovărați și în suferință.

 

Începându-și slujirea publică în pustie, Isus a întruchipat un angajamentu care nu era caracterizat de conformitate culturală, ci de transformarea caracterului, nu de surplus financiar, ci de generozitate sacrificială, nu de acces puternic, ci de susținere a dreptății.  Pentru cei care se găsesc în pustie, Isus a venit ca voi să „aveți viață și  din belșug să aveți Ioan 10:10). Pierdut în rușinea păcatului sau în oboseala de astăzi, acest Iisus de Paști merge în pustie pentru a vă căuta și pentru a vă însoți – dacă doriți – pe drumul către speranța Învierii. Isus a ales pustia pentru a oferi vindecare celor răniți.  

 

Alegerea lui Isus cu privire la locul botezului nu a fost întâmplătoare, ci intenționată. De-a lungul celor 2.000 de ani, malurile râului Iordan s-au schimbat. Deși zona mai largă este acum marcată de sălbăticie uscată, în locul exact al botezului lui Isus se află un izvor de apă care curge continuu. La mică distanță de Marea Moartă, este un portret durabil că Isus învie moartea la viață. Este invitația de bun venit a lui Isus: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și .. râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” Ioan 7:37-38). Isus a ales pustiul pentru a oferi viață omenirii aflate pe moarte. 

 

În mod semnificativ, în mod intenționat locația botezului lui Isus este situată în cel mai jos punct geografic din întreaga lume. Nu a fost suficient ca Isus să părăsească cerul și să se nască într-o iesle. Isus a ales cel mai jos punct de pe Pământ pentru a-și inaugura lucrarea publică. El nu a fost botezat pe înălțimile amețitoare ale munților, pe câmpii frumoase sau pe plajele nisipoase ale mării ci în cel mai de jos punct situat de pe planetă. Isus a ales în botezul său să se alăture celor mai de jos adâncimi ale creației și să unească omenirea în cele mai de jos adâncimi ale singurătății noastre. 

 

Ce onoare pentru omenire  că lucrarea lui Isus s-a întins de la cel mai de jos punct al lumii până la vârful crucii. În această locație intenționată, Isus spune că, indiferent de adâncimile disperării în care vă aflați astăzi, El vi se alătură deja în cel mai de jos adâncuri pentru a oferi „un izvor de apă care curge spre viața veșnică” (Ioan 4:14). În această locație intenționată, Isus îi cheamă pe urmașii Săi să i se alăture într-o lucrare  care stă mărturie că nu există nicio rană prea vătămătoare, nicio durere prea periculoasă, niciun război prea dăunător, niciun abandon, niciun păcat care să nu poată șters prin înviere. Ce mare bucurie și cinste pentru  umanitate și întreaga creație că lucrarea lui Isus poate fi măsurată de la cel mai de jos punct al lumii până la înălțimea crucii. 

 

Să vină întreaga omenire aflată în dureri. Să vină toată creația ostenită. Să vină fiecare bărbat și femeie. Găsiți-L pe Isus acolo unde El este deja – oferind apă vie în pustiul cel mai adânc al  zbuciumurilor  noastre. 

 

În numele Alianței Mondiale Baptiste – o familie formată din 128 de țări și teritorii – în pustiul nostru să gustăm și să vedem că Domnul este bun și să permitem  acestui izvor de apă vie să ne aducă tuturor speranța  Învierii la  acest Paște. 

 

 


 

Pr. Elijah M. Brown, dr

Secretar General și CEO

joi, 6 aprilie 2023

Păstorul Mircea Ursu de la Biserica Creștină Baptistă “Sfânta Treime” Lupeni, se prezintă

 


 M-am născut la data de 05.05.1974, într-o casă de credincioși baptiști, din localitatea Răchitova, județul Hunedoara. Reprezint cea de-a patra generație de credincioși baptiști din familia nostră, străbunicul meu fiind printre primii credincioși din sat. Copilăria, școala primară și gimnazială am petrecut-o în localitate, iar liceul în orașul Hațeg. În biserica din sat, am activat la grupele de copii și apoi de tineret. La 17 ani, Domnul m-a cercetat. Mi-am predat viața în mâna Domnului pe 06.01.1991, iar la data de 22.09.1991 L-am mărturisit pe Domnul în apa botezului. După botez, frații din conducerea bisericii m-au îndemnat să mă implic în slujire: îndemnuri la timpul de rugăciune, studiu biblic, predicare. A fost perioada în care, Dumnezeu mi-a schimbat direcția în viață. În urma înscrierii la cursurile biblice modulare ținute la BCB “Betania” Sibiu, am simțit că trebuie să mă pregătesc pentru a mă înscrie la ITB București, renunțând la idea de a urma Facultatea de Drept.

   După absolvirea liceului, în vara anului 1992, m-am înscris la examenul de admitere la Institutul Teologic Baptist București, însă am fost respins pentru că aveam doar un an de la botez. Anul următor am fost admis la ITB București, pe care l-am absolvit în vara anului 1997, iar cu ajutorul Domnului am devenit șef de promoție al generației 1993-1997.

In dreapta e cladirea bisericii, iar în stanga cladirea orfelinatului

    

Din Septembrie 1997 am început slujirea la BCB “Sfânta Treime” Lupeni si Uricani, Valea Jiului. Fiind într-o zonă cu multe probleme sociale, biserica din Lupeni a ințeles că trebuie să se implice și pe plan social. În anul 1999 s-a înființat Asociatia Umanitară “Casa de Copii” Lupeni, în cadrul căreia s-au derulat 4 proiecte umanitare:

-        Casa de tip rezidential, unde peste 100 de copii au fost îngrijiți

-        Foster Care – copii între 0-3 ani sunt îngrijiți de către familiile credincioșilor

-        Familii în nevoie – peste 20 de familii sunt ajutate

-        Cantina socială – între 40-60 de persoane au fost hrănite cu o masă caldă, la amiază, de Luni până Vineri

   În urma acestor slujiri, unii dintre copii cât și dintre adulții din proiectele sociale, L-au primit pe Domnul în viața lor.

   Biserica din Lupeni are o colaborare fructuoasă și cu Asociația Down Valea Jiului, al cărei președinte de onoare am fost numit din 2007.

    Pe lângă implicarea spirituală și socială, am continuat și pregatirea academică, urmând programul de Master în Teologie al Seminarului Baptist Central din Minneapolis (extensia Arad), precum și programul de Master în Sociologie, Politici sociale și protecție socială al Universității Petroșani.

   Încă de la înființarea comunității de Hunedoara, acum 20 de ani, Dumnezeu m-a învrednicit să-i slujesc pe frați, mai întâi 8 ani ca Vice-Președinte, apoi alți 8 ani ca Președinte, iar din 2019 slujesc în poziția de Secretar. De 15 ani, prin harul lui Dumnezeu, reprezint Comunitatea de Hunedoara în cadrul Consiliului Uniunii, iar din 2019 sunt membru în Comisia Pastorală. În perioada 2011-2019 am fost membru în Bordul ITB Bucuresti.

   Sunt căsătorit cu Cristina de 24 de ani și Dumnezeu ne-a binecuvantat cu 2 fete: Emanuela (22 ani, studenta anul III la UMF Cluj-Napoca) și Ștefania (14 ani, elevă în clasa a VIII-a).

 

   Am hotărât să răspund acestei provocări, de a candida pentru slujirea de Vicepreședinte cu Pastorala în cadrul Comitetului Executiv al UBR, din dorința de a mă implica și mai mult în viața frățietății baptiste. Am disponibilitatea, timpul, energia, capacitatea și dorința necesară împlinirii acestei slujiri și doresc să slujesc prin darurile pe care Dumnezeu le-a investit în mine.

   Slujirea în cei patru ani se va concentra, cel putin, pe doua direcții, alături de frații din conducerea cultului

1.    RUGĂCIUNE

-        În viața pastorală, rugăciunea ocupă un rol determinant. De mic am fost învățat si obișnuit cu rugăciunea în familie și în biserică. Impactul rugăciunii mi-a definit slujirea și viața. În urma rugăciunii, de la 17 ani, direcția mi-a fost indreptată spre Institutul Teologic Baptist din Bucuresti și nu spre Facultatea de Drept, asa cum era  inițial. În iarna anului 1997, Dumnezeu, în urma rugăciunilor colegilor de la ITB București și a fraților din țară și străinătate, m-a salvat și vindecat, deși șansele de supraviețuire, după o intervenție chirurgicală dificilă, erau minime. În cei 24 de ani de slujire socială a Biserici Baptiste din Lupeni, am văzut cum Dumnezeu, în urma rugăciunii, ne-a susținut și rezolvat problemele financiare, atunci când nu mai găseam rezolvare.

-        Prin rugăciune vom putea realiza mandatul Congresului: “Propovăduiți Evanghelia la orice făptură”. Predicarea fără rugăciune e searbădă și fără folos.

-        Din poziția de Vicepreședinte cu Pastorala doresc să încurajez și să dezvoltăm, împreună cu frații din conducerea Cultului Baptist un program de rugăciune, astfel încat la un anumit timp, toată suflarea baptistă să se roage împreună.

-        Rugaciunea personală e benefică, însă rugăciunea împreună cu alții “mută munțíi”

-        Rugăciunea ne va uni pe toți, deorece tineri și vârstnici avem nevoie de rugăciune. Deși vom fi în locuri diferite, la acel timp, vom fi împreună în rugăciune.

-        Baptiștii au fost recunoscuți ca oameni ai rugăciunii, iar rudeniile, vecinii, colegii de muncă trebuie să cunoască și să simtă că baptiștii se roagă împreună.

 

2.    RELAȚII

-        Un păstor trebuie să aibă și să cultive între membrii bisericii relații frățesti deosebite

-        În cei 20 de ani de slujire în fruntea Comunității Baptiste de Hunedoara, împreuna cu frații păstori, am reușit să creionăm un context de relații benefice între păstori și slujitorii bisericilor, prin diferitele programe și slujiri oferite

-        În cei 15 ani, de când reprezint CBCB Hunedoara în Consiliul Uniunii, am înțeles cât de importante sunt relațiile între slujitori, la toate nivelurile de conducere.

-        Din slujirea de Vicepreședinte cu Pastorala îmi doresc să încurajez și să promovez un climat de relații de frățietate între toții slujitorii bisericilor Uniunii Baptiste, în modul acesta dezideratul Congresului: “Propovăduiți Evanghelia la orice făptură” va fi realizat cu succes. Dacă relația mea cu colegul slujtor nu este una armonioasă, Evanghelia predicată cade la pământ.

-        Împreuna cu cei 14 vicepreședinti din comunitățile baptiste și cu cei din Comisia Pastorală doresc să creăm un program și folosindu-ne de tehnologia vremii să putem ajunge la toți păstorii din țară pentru a-i încuraja, îndemna și apreacia pentru slujirea pe care o fac pe ogorul Evangheliei, rugându-ne pentru și împreună cu ei.

-        Doresc implementarea unor slujiri care să genereze pentru generația tânără un cadrul benefic pentru relații de părtășie, astfel încât să fie încurajați să intre în diferite tipuri de slujiri, potrivit cu darul lor duhovnicesc, precum și organizaea unei Conferințe Naționale a tinerilor baptiști în colaborare cu departamentul de educație și misiune al UBR.

   Dacă considerați că aceste obiective sunt necesare vieții credincioșilor baptiști, vă rog să mă sprijiniți prin rugăciunea și susținerea dumneavoastră!

 

                                                                                       Vă mulțumesc!

                                                                           Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!

miercuri, 5 aprilie 2023

George Crișan 1907 - ? din Tisa, județul Arad

 


În anul 2022 prin îndurarea Domnului m-am întâlnit cu fratele Nelu Slev stabilit în Olanda dar, care vine vara  în România și locuiește la Cluj, dumnealui fiind fiul lui  Macavei-Zaharia Slev. Acesta  mi-a împrumutat  două cărți scrise de către George Crișan. Aceste două cărți le voi prezenta cu altă ocazie, acum vreau să vă fac cunoscut pe acest frate, care în timpul regimului comunist  a făcut mult bine poporului credincios Baptist din România. În Statele Unite a ocupat funcții foarte importante și foarte înalte. A lucrat în preajma președintelui Carter.

Acum vă las să lecturați parte din biografia sa așa cum a scris-o în anul 1994 și publicată în cartea sa: „Credința dă curaj” – Culegere de eseuri și articole.

M-am născut în satul TISA, plasa Hălmagiu, județul Arad, în anul 1907. Pe atunci toată Transilvania aparținea Imperiului Austro- Ungar, iar împărat era Francis Josif I. El muri în 1916 și îi urmă Carol al IV-lea. În 1918 Transilvania deveni parte din Vechiul Regat, și astfel deveni România Mare.

Eram cel dintâi copilaș de țăran care urma să fie trimis la școli, la gimnaziu, departe, la Brad, județul Hunedoara. Făcui trei clase la Brad. Tata mă mută la Arad, la Liceul Moise Nicoară, unde îmi luai bacalaureatul, secța modernă, primul în secția modernă.

Fusei apoi admis ca bursier la Facultatea de Medicină la Cluj, 1926, dar după două săptămâni renunțai, și urmai Facultatea de Drept. Aici, profesorii Cătuneanu și Pop îmi aduseră laude: „cele mai clare răspunsuri" ziseră ei, ce le-au fost date vreo-dată.

Eram cel mai tînăr advocat stagiar admis la Baroul Arad. Curînd devenii avocat adjunct al lui Dr. Teodor Popa, avocat principal al Băncii Victoria. Între anii 1930-31 satisfăcui stagiul militar la Divizionul întâi de Artilerie Călăreață, la Arad. Eram cel dintâi avocat de religie baptistă în întreaga Românie. Mulți frați din județul Arad veneau la mine cu cauze, sau după un sfat. Primeam cauze din America. Deveni cel dintâi secretar la Clubului Turistic din Arad, afiliat cu Clubul Turistic Național cu sediul în București. Fiind fiu și nepot al foștilor primari ai comunei Tisa, George Crișan al Anișchi și Ghiuțu Moraru, bunic și tată, devenii membru al Partidului Național Român din Transilvania. Fusei delegat la Alegeri de prefect.

Partidul nostru se asocie cu Partidul Țărănesc din vechiul Regat și așa devenirăm Partidul Național Țărănesc. În 1939 fusei mobilizat și am mers, de voe de nevoe, pe zona la Variaș, Banat, ca să apărăm frontiera bănățeană de posibila invazie a armatelor germane a lui Hitler. Fusei trimis la școala militară de artilerie la Craiova și în iunie fusei avansat ca sublocotenent de artilerie. Eram comandantul unei secții de două tunuri, două chesoane, 36 cai, 16 oameni.

În octombrie 1941 unitatea noastră fu trimisă pe frontul ucrainean. Luptam împotriva rușilor și cucerirăm Odesa, port rusesc la Marea Neagră. Unitatea mea fu dată ca „pierdută în acțiune", dar cu credința în Dumnezeu, am scos-o dintre linii și în zorii unei dimineți, am ajuns cu tunurile și chesoanele la primele linii ale armatei noastre de infanterie. Fusei eu, și secția mea, decorați, pentru „o purtare cu mult curaj și destoinicie."

Germanii fură zdrobiți la Stalingrad. La 23 august 1944 România făcu armistițiu; rușii ocupară România și în curând un roman comunist fu instalat ca minstru de interne. Siguranța deveni „Securitate". În primăvara lui 1945 o ceată de muncitori „așa i se spunea" atacară Clubul Partidului Național-Țărănesc, din str. Horea, Arad, omoriră pe fostul meu profesor Teodorescu și bătură aproape de moarte pe fostul primar, Boțoc și pe alții. Ca o datorie, mi se ceru de câțiva membri ai Partidului Național-Țărănesc să fac o scurtă eulogie la înmormîntarea fostului meu profesor de chimie și fizică de la Liceul Moisa Nicoară, și fost ajutor de primar al Aradului. Vorbii scurt și zisei: „...și asta va trece, precum soarele se învârtește pe cer, și avem seara și dimineața din nou, așa și aceasta se va schimba..."

Directorul liceului, Ascaniu Crișan veni la mine și îmi zise: „De știam că vorbești astfel, nu te-aș fi lăsat să vorbești". Mi-am dat seama că se predase presiunii comuniste. Ziarul „Știrea" reproduse câteva propoziții din vorbirea mea. Și eu și ziarul devenirăm „dușmanii poporului". În septembrie 1945, un frate baptist, muncitor la Fabrica de vagoane „Astra", pe nume Păsărilă, îmi aduse o foaie de hârtie cu rezoluția conferinței de la Potsdam, Germania, între Churchill, Stalin și Truman. „Vocea Americii" anunțase că Truman a cerut lui Stalin ca Rusia să se retragă la frontierele ei dinainte de război, ca toate țările ocupate de Hitler și Stalin să fie evacuate de orice armate străine, și să devină cum au fost înainte de război, și ca evreii, oriunde s-ar afla, să fie liberi să emigreze. Am fost foarte plăcut surprins.

Bătui la mașină imediat câteva copii și le dădui unor prieteni din partid și altor prieteni. Un „prieten" era spion comunist. Doi polițiști în civil mă arestară și mă duseră la sediul Siguranței care se găsea în palatul Neuman, Bulevardul Ferdinand cu strada Horea. Comisarul care mă interoga era Aczel, fiul unui fost client de al meu. Pentru două săptămâni fusei interogat:

- Cine mi-a dat informația și cui i-am dat-o. „Ca baptist am mulți prieteni de credință ce vin la mine la birou. Nu pot să identific pe nimeni. Iar eu am mulți prieteni de partid și de profesiune la care le-am dat declarațiile lui Trurnan. „Pune-l la politici". O camera goală, cu o bancă de lemn, etajul doi din curte. Ca deținut politic îmiera permis să anunț rude și prieteni despre închisoarea mea. Verișorul Miron trimise pe îngrijitoarea casei cu o pătură și chiar cu mîncare. Câțiva prieteni, avocați, veniră în curtea închisorii și vorbeau cu mine: „Americanii te vor face erou", etc... După 12 zile fusei chemat la interogatoriu, ca de altfel în fiecare zi. Dl. Aczel era în birou, și în picioare era fratele Păsărilă, cu fața toată vânătă, aproape de nerecunoscut. Mă întrebă comisarul:

- Acesta e omul care ți-a dat foaia de hârtie?

- Nu știu domnule comisar, cine mi-a dat-o. Eu am mulți clienți muncitori, baptiști ce vin la mine în fiecare zi. Am fost lăsat liber, dar am aflat că fr. Păsărilă a fost dus la judecată și achitat. Dar a rămas cu bătăi pe corp și față. Menționez că guvernul era „democrat", eram sub ocupația rusă și ministrul de interne era supusul rușilor, al comisarului lui Stalin pentru România.

Eram deja o persoană marcată ca „dușman al clasei muncitorești din România".

În 1946 eram delegatul partidului Național Țărănesc la alegerile generale. Eu eram la Sectorul întâi, la Primăria Orașului Arad, peste drum de biroul meu și de oficiile băncii Victoria. Trei partide aveam candidați: Blocul Muncitoresc, Partidul Liberal, și Partidul Național Țărănesc. Judecător era un tînăr, fratele unui fost coleg de al meu de la Chișinău-Criș. Au venit vreo mie de alegători. Toți delegații de partide în fața judecătorului am verificat fiecare balot și am făcut calculul. Aproape vreo 700 voturi erau pentru Partidul Național Țărănesc, vreo 200 sute pentru Partidul Liberal și restul de vreo 100 pentru Blocul Muncitoresc. „Domnule Judecător, vă rog să semnați acest rezultat". „Domnule Crișan, eu sunt mort de oboseală, acum la orele 6 dimineața. Merg să mă odihnesc, și apoi voi veni și voi semna rezultatul". Se ridică și merse într-un birou vecin, dar la mai puțin de cinci minute după aceea, se reîntoarse cu o hârtie în mână și avînd în spatele lui pe șeful Siguranței, Rafila, și un alt domn. Zise judecătorul: „Iată rezultatul alegerilor de la acest sector: 900 voturi pentru Blocul Muncitoresc, 100 pentru Partidul Național Țărănesc și 50 pentru Partidul Liberal". „Domnule Judecător, faceți o glumă? Aci suntem delegații partidelor ce am numărat și verificat fiecare buletin de vot, și am aflat că partidul Național Țărănesc... “ Fusei întrerupt de Dl. Rafila, ce îmi zise: „Domnule Crișan, de ce conturbi liniștea? Am dreptul să te arestez!" „Vom vedea, zic eu, la Tribunal".

Dar alegerile fuseseră falsificate pe toată țara. Comisia Aliată de Control protestă, dar zadarnic. Rușii erau peste tot, armata de ocupație, fizică și psihologică.

În luna noiembrie 1947, la miezul nopții, cineva bătea la ușa mea, la etajul 1, în curtea clădirii Băncii 'Victoria, unde îmi aveam biroul și toate. „Aici e Siguranța! Deschide ușa, nu face nici un zgomot, așa cum ești urmează-ne, nu te uita în nici o parte, nu fă nici un semn".

Fusei dus la Siguranță=Securitate, într-o stradă, nu prea departe; o casă particulară, în care un doctor maghiar își avusese locuința și biroul". Domnul Rafila era Șeful și cel care mă interoga... scoase pistolul dintr-un buzunar și îmi zise: „Știi că am dreptul să te împușc pe loc!" „Poți să mă împuști domnule șef, răspunsei eu cu un zâmbet pe buze, ce mi se spune că îl am la durere sau la bucurie. Nu pot să spun decât ceea ce știu". Mă întrebă ce știu de la București, de la șefii partidului nostru, și de la cei din Arad, etc.

Se întîmplă o minune! A doua zi, fr. Banciu de la Vîrfurile, m-a zărit prin fereastră, pe cînd mergea pe trotuarul din față, la un avocat, Păscuțiu. A mers la un prieten și frate baptist pe nume Drăgan. Aflând de situația mea, Drăgan a mers imediat la primarul Ion Palincaș. În acea noapte fusei eliberat, cu condiția ca atunci când aflu, să spun cine i-a spus lui Palnicaș că eu sunt la Siguranță, îi voi comunica domnului Rafila.

În martie 1948 fusei dat afară din Barou și totul mi-a fost luat de către „muncitori". Primarul m-a chemat pentru un minut să ne întâlnim, îmi zise: „Ghiță, tu ai prieteni în străinătate, de ce mai stai aici? Am înțeles! Dar în fiecare zi auzeam că au fost împușcați bărbați sau femei care au încercat să treacă granița în Ungaria sau Iugoslavia.

Din noiembrie 1947 pînă în 18 septembrie 1948, nu am mai dormit în același loc. Cu Dumnezeu la inimă, cu viața în mâini și cu ocrotirea Lui trecui șapte frontiere în trei luni și ajunsei la Paris, Franța.

Minune! În aceeași zi fusei recunoscut de Dr. Roy Starmer, fost director al Seminarului Baptist din București, până la 1937-1938. El venise la Paris de la Roma, unde era directorul Seminarului Baptist din Tivoli. Mă făcu adjunctul lui, ca să administrez ajutoarele care veneau din partea Alianței Mondiale Baptiste, printre refugiații din Paris.

Fostul pastor al tatălui meu la Tisa, Rev. Dănilă Pascu, care lucrase ca pastor la Buteni, având datoria de a vizita totodată micile biserici de pe valea Crișului Alb, era din 1939 în America, pastor al Bisericii Baptiste din Cleveland. El i-a scris lui Dr. Starmer, la Tivoli, spunându-i că a auzit de lucrarea mea pentru Alianța Mondială Baptistă și pentru Biserica Baptistă din Paris, și rugându-l să mă întrebe dacă aș vrea să studiez teologia în America, angajându-se totodată să-mi facă rost de o bursă de studii, prin președintele Comitetului de Conducere al Seminarului Colgate Rochester, din Rochester, NY. Aveam pe atunci 42 de ani. Fusesem avocat în România timp de 18 ani. Cum să merg acum la Seminar, fără să cunosc limba, fără să am un pașaport? A trebuit să mă gândesc mult și să mă rog către Tatăl iubitor, pentru îndrumare.

Venii în America, student la 42 de ani, având colegi de 22 de ani. Nu vorbeam limba engleză, dar știam citi și chiar scrie, însă în vorbire nimeni nu mă înțelegea și nici eu nu înțelegeam pe nimeni.

Dar când mi-am pus încrederea în Dumnezeu, prin Mântuitorul Isus toate lucrurile merg la bun sfîrșit. După o jumătate de an dădeam interviuri la radio, vorbeam la universități, cluburi, întruniri în statele New York, Pennsylvania, Illinois, Ohio, și în curând și în multe alte state mai îndepărtate. Spuneam ceva din experiența vieții mele, în război, în închisoare; despre cele șapte frontiere pe care le trecusem; cum am ajuns în libertate la Paris, cum am primit din

partea autorităților franceze pașaport pentru „o persoană fără țară", cu care puteam să fiu reprimit la reîntoarcerea mea din America.

După trei ani de teologie fusei ordinat ca pastor. Decanul spuse printre altele, că probabil fusesem cel mai ilustru student din câți trecuseră prin acel seminar.

Fusei angajat ca cercetător și scriitor de către Misiunea Baptistă Americană, la New York. Dar după mai puțin de o lună fusei chemat și invitat să lucrez ca analist juridic pentru Biblioteca Congresului American din Washington, DC. Mă înscrisei la Universitatea pentru cursuri de istorie, în vederea doctoratului. Când terminai, mă căsătorii. La întoarcerea din călătoria lunei de miere, fusei chemat și invitat să lucrez ca expert jurisconsult în legea internațională, la Foreign Claims Commission (Tribunalul pentru despăgubiri străine).

La scurt timp după ocuparea acestui post mă înscrisei la Facultatea de Drept a Universității George Washington. Terminai cu diploma de Masters in Law, American Practice (Licențiat în Drept special în practica americană).

Între timp Domnul mi-a dăruit trei copii: George, Patricia și John.

De la postul din cadrul tribunalului pentru despăgubiri străine, am fost chemat și acceptat de către Ministerul de Servicii Naționale (General Services Administration) unde intrai ca expert în legi străine iar apoi ca jurisconsult general și ca avocat pledant. Am lucrat pentru guvernul Statelor Unite în multe poziții până în aprilie 1975, când am ajuns să mă pensionez, la vârsta de 68 de ani.

În tot acest timp am scris articole, multe publicate de către Biblioteca Congresului American, de către Asociația Avocaților din Districtul Columbia, de revista „Luminătorul", de revista „Creștinul" precum și de ziare din Rochester, Cleveland etc.

Domnul mi-a dat talentul de a scrie cu ușurință și claritate. Acum când scriu aceste rânduri am ajuns vârsta de 86 de ani. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu Tatăl și iubirii Sale arătată mie și nouă tuturor, prin Fiul Său și Mântuitorul nostru, Isus Christos.

George Crișan


Nelu Slev spre Tisa