„Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe
pământ”. (Coloseni 3:2)
Dumnezeu când l-a creat pe om, l-a făcut după chipul
și asemănarea Sa.
Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru,
după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările
cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se
mişcă pe pământ.” (Geneza 1:26)
Dumnezeu este o ființă care gândește și ne-a înzestrat
și pe noi cu această calitate.
Seara, când mergem la culcare, gândul merge la ziua de
mâine. Dimineața, gândurile ni se împart pe mii de cărări: Ce voi face? Cum voi
face ca să iasă bine? Oare îmi va ieși dacă voi face așa sau să nu fac așa?
Azi a fost o zi încărcată, te gândești la ce ai făcut
sau puteai face și mii de gânduri încolțesc în minte. Te gândești că nu vei mai
rata ocazia ce tocmi ai ratat-o.
Dumnezeu, Creatorul ne spune
: „Gândiţi-vă la lucrurile de sus”.
Ți-a
venit acest gând în minte? Dumnezeu s-a gândit la tine, ți-a pătruns gândul și ți-a văzut gândirea că cutreieră
pământul și se mișcă cu mare viteză, doar în jur, dar în sus nu.
Dumnezeu a pus gândul în noi, ca să interacționăm cu veșnicia Lui
Gândul
are o viteză mai mare ca lumina, pentru el pământul este un spațiu prea mic, de
aceea avem mii și mii de gânduri.
Dumnezeu a pus gândul în noi, ca să pătrundem gândirea plină de înțelepciune a Lui
Ce
câștigați am fi să dăm voie gândirii noastre să pătrundă gândirea Creatorului. Am
ajunge să fim plini de toată gândirea lui Dumnezeu.
„să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt
lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea şi să cunoaşteţi dragostea lui
Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată
plinătatea lui Dumnezeu”. (Efeseni 3:18-19)
De ce chinuim gândul nostru într-un spațiu așa de mic,
când el este făcut să atingă infinitul.
Dumnezeu a pus gândul în noi, ca să fim desăvârșiți în Hristos
„Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns
desăvârşit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat
de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur
lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg
spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi dacă
în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această
privinţă.” (Filipeni 3:12-15)
„Gândiţi-vă la lucrurile de sus”
-
pentru că acolo este ținta la care trebuie să alergăm.
Să ne punem gândul în mișcare, ca să alergăm în așa fel, ca să câștigăm
premiul.
-
pentru că acolo este Cineva care ne iubește nespus de
mult și suferă când nu ne pasă de dragostea Lui.
-
pentru că acolo suntem așteptați cu masa pregătită
pentru veșnicie.
Promisiunea Lui Dumnezeu este clară, în favoarea unei gândiri pe verticală
și atunci se vor rezolva și lucrurile de pe orizontală.
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi
neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă
îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea
însăşi. Ajunge zilei necazul ei.” (Matei 6:33-34)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu