luni, 6 august 2018

Oală Avram 1882- 1963, din Gurba[1]



S-a născut în 1882, localitatea Gurba, din județul Arad.
Fratele era cântăreț în strană, dar în urma misiunii fratelui Florean Gheorghe, aude Evanghelia și se hotărăște să își predea viața Domnului.
În anul 1906 este botezat alături de frații lui de corp, Ioan și Teodor, în râul Teuz, de fr. Florean Gheorghe.
Se căsătorește  cu sora Saveta și au 4 copii: Pavel, Livia, Avram și Zena.
În 1907 a plecat în Pesta, să studieze la Seminarul Teologic Baptist. Nu a dispus de banii necesari și s-a angajat la firma „Ksepel”, care producea utilaje agricole.
În 1915 a reușit să se înscrie la Seminar și l-a terminat în anul 1918.
În anul 1920 este ales păstor la Biserica Baptistă din Gurba, jud. Arad.
La Congresul de la Buteni, 14-15 februarie 1920, fratele Avram are următorul referat, pe care îl prezintă: „Femeia, ca sprijin al misiunii.”
În anul 1922, este ales ca membru în Comitetul Uniunii, la fel și în anul 1925.
În anul 1935 participă la înmormântarea fratelui Teodor Sida, alături de frații Ioan Socaciu, Ioan Cocuț, Mihai Munteanu, Dănilă Pascu și alții.[2]  
A mai slujit în bisericile baptiste din Cermei, Șomosgheș, Șepreuș, Ineu de Arad și Chier.
Meseria de bază a fratelui a fost de subnotar în Gurba  și grefier în Ineu. Fratele, deși păstorea mai multe biserici, nu a luat bani, ci trăia din salariul lui.
În anul 1963 este chemat la Domnul.




Cel cu pantalonii scurți, este fr. Bunaciu Ioan, vărul fr. dr. Ioan Bunaciu, profesorul de la Seminar, care s-a născut tot în localitatea Gurba. 





[1] Informațiile despre fratele Oală Avram, le avem de la nepotul său, Oală Pavel, care a dat un interviu în anul 2016 la pastorul Daniel Stoica.
[2] Alexa Popovici, Istoria Baptiștilor din România 1856-1989, Ediție revizuită, Editura Făclia Oradea 2007, Pag. 572.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu