Preaiubiți și mult respectabili păstori, prezbiteri, învățători, membrii
din comitet, frați și surori, cu drag vă salut de la Rohia, Maramureș.
Dumnezeu în
planul Său, ne-a așezat pe vatra străbună a pământului nostru strămoșesc. Pe lângă
acest privilegiu, ne-a făcut părtași Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia,
din 1918, care acum este istorie. Unii l-au ignorat, alții și-au amintit în
treacăt, alții au organizat o sărbătoare pentru a împleti unirea unui popor, cu
unirea pe care o dorește Dumnezeu ca omul să fie una în El. Fiecare a lucrat
după propria conștiință și este corect cum s-a procedat.
Frații
noștri păstori, predicatori, frați, surori, tineri și copii mai mari care erau
în anul 1918, au luat cu asalt câmpia Romanilor de lângă Alba Iulia și au
participat la Marea Unire, gest de mare
responsabilitate, demnitate și onoare. Azi, noi putem să prezentăm neamului de
oameni în care trăim, că baptiștii sunt oameni ai țării în care trăiesc, sunt
patrioți, iubesc neamul românesc prin cuvânt și faptă.
Acum, după
ce Centenarul este istorie, chem pe acei dintre baptiști care au ținut cont de
acest eveniment, care poate au înălțat o rugăciune, sau au amintit la un
program din biserică sau au ținut cont de îndemnul Uniunii și pe 2 decembrie
biserica s-a rugat sau poate un eveniment special sau poate altceva, vă rog să îmi trimiteți și
să lăsăm o pagină generației viitoare despre acțiunea noastră baptistă.
Ar fi frumos
să lăsăm ca amintire demersurile noastre de unitate cu poporul în care ne-am
născut, crescut, învățat și format ca om al neamului nostru românesc.
Aștept
informații și când voi considera că nu mai am de unde să îmi vină, voi publica cu ajutorul Domnului toate
demersurile. Până atunci voi mai publica pe unde am fost eu.
Cu mult drag
și recunoștință pentru frățietatea noastră baptistă de limbă română.
Ce frumos daca baptistii (si penticostalii) ar fi facut cite o expozitie, in marile orase, cu ocazia Centenarului.
RăspundețiȘtergereDe exemplu, la Oradea, in Cetate (cum au facut ortodocsii).
Finalmente, ar putea fi o singura expozitie, care sa circule in marile orase.
Si, de ce nu?, in diaspora.
Sau, si mai simplu pentru palmasii baptisti, o expozitie virtuala.
Da crestinii de confesiune baptista si cei de confesiune penticostala nu pot lucra impreuna??? Suna tare aiurea cand o confesiune este ridicata mai sus decat cealalta pentru ca..... Nu cred amandoua culte crestine, care sunt fondate pe invatatura apostolica primita de la Domnul Isus Cristos, in Acelas Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant?
RăspundețiȘtergereSarbatori fericite tuturor.
Când este vorba de a scrie istoria unei confesiuni, te ocupi de cultul respectiv și nu de altele sau să le pui împreună. Baptiștii, penticostalii, creștinii după evanghelie, ortodocșii și-au scris fiecare propria istorie. Dacă cineva scrie istoria creștinismului, atunci ar trebui să scrie despre toate mișcările din sânul creștinismului.
RăspundețiȘtergereEu și alți frați dintre baptiști, ne ocupăm să scriem istoria baptiștilor din sursele pe care Domnul ni le-a dat de primă mână. Noi scriem ce au făcut baptiștii, cum au scris ei istoria, cum au fost priviți și altele legate de baptiști.
Alianța Evanghelică, lucrează împreună la acțiuni de tot felul și este un lucru bun.