vineri, 4 septembrie 2026

Alergăm noi la ținta pusă de Dumnezu prin care putem fi mântuiți? Evrei 12: 1 – 4

 


Evrei 12:1-4 Și noi dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte.
2. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3. Uitați-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre.
4. Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului.

În cartea Evrei capitolul 11 autorul vorbește de o mare mulțime de oameni mari ai credinței, începând de la Abel, fiul lui Adam și până la David, Samuel și proroocii din Vechiul Testament. Este un mare nor, dar nu a vorbit de toți din cauza că nu-i ajungea timpul. Printre acești mari oameni  ai credinței, era și o prostituată care a crezut în Dumnezeu și planul său, v. 31 vorbește de Rahav. Deși sunt mulți oameni mari ai credinței, autorul nu-l nominalizează pe nici unul la care să alergăm, ci ținta alergării pe acest pământ este Domnul Isus, care a suferit pe cruce pentru noi. Alergările de care avem parte zilnnic, sunt influiențate de interesele noastre.

1.-Din cauza păcatului omenirea a pierdut din vedere ținta la care să alerge. V. 1 și 4.

-Ca să alergăm la ținta pusă de Dumnezeu trebuie să dăm la o parte piedicile care ne stau în cale, ele sunt multe și ne deviază culoarul alergării noastre corecte.

-Păcatul care ne înfășoară foarte lesne. Ușor, ușor, ne înfășoară puțin câte puțin și omul devine rob al păcatului și spune că este bine. Păcatul din viața noastră, împreună cu cel rău, ne abat privirea de la cel pe care trebuie să-l avem ca țintă.

-Trebuie să ne împotrivim păcatului până la sânge pentru că el ne duce pe o pistă greșită.

2.-Oamenii din acest mare nor, căutau și ei patria lui Dumnezeu din veșnicie.V.1 și Evr. 11: 14

Evrei 11:14 Cei ce vorbesc în felul acesta arată deslușit că sunt în căutarea unei patrii.
Ei erau oameni ca noi, cu bune și rele și ținta lor era Patria veșnică.

-Noi, deasemeni suntem îndemnați de Cuvîndul Domnului să căutăm Împărăția lui Dumnezeu.

Matei 6:33 Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

-Aceștia nu sunt adevărata lumină sub care trebuie să fim călăuziți.

Ioan 1:4-9 În El era viața, și viața era lumina oamenilor.
5. Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.
6. A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
7. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el.
8. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
9. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume.

3.-Noi ne uităm la acești oameni, dar nu ei sunt ținta la care trebuie să alergăm, ci Domnul Isus. V. 2

-Noi ne uităm la acești oameni, dar cu același zel trebuie să alergăm înainte la Domnul Isus.

-Pentru că El a suferit mult din cauza păcătoșilor, El a dus crucea, El a luat păcatele noastre asupra Lui și prin rănile Lui suntem tămăduiți.

-A dispreșuit rușinea care i s-a făcut prin judecata nedreaptă, înițiată de preoțimea evreilor.

-Oferta lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor este doar prin Isus Cristos.

Fapte 4:10-12 s-o știți toți și s-o știe tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți.
11. El este ‘piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului’.
12. În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”

Cuvântul lui Dumnezeu ne arată oameni ai Cuvântului, ai credinței adevărate, dar ei au arătat spre Cel ce a venit să ridice păcatele omenirii. La El trebuie să alergăm, Lui Dumnezeu trebuie să ne rugăm în Numele Domnului Isus și numai Lui trebuie să-i slujim cu bucurie. Dacă îl vom urmări, să alergăm la El și nu la alte ținte, vom fi cu El în Împărăția Lui veșnică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu