joi, 25 iunie 2020

Două articole: „Războiul Baptist din Jamaica” și „William Wilberforce și abolirea sclaviei” de Mihail Ciopașiu



După ce am publicat AICI viața pastorului baptist Samuel Sharpe, fratele Sorin Sabou îmi trimite informația că a mai scris cineva pe această speță. Prin fratele Marius Silveșan iau legătura cu fratele Drd. Mihail CIOPAȘIU, pentru că despre dumnealui este vorba, și îmi spune că are 2 articole pe această temă. Le-am cerut pentru a le publica și pe blogul „Istorie Baptistă” și cu mare drag mi le-a pus la dispoziție pentru a vi le da și eu vouă.
Mulțumesc tuturor pentru interes și bună înțelegere.
RĂZBOIUL BAPTIST DIN JAMAICA
-        Rolul Valorilor Creștine în Mișcarea de Emancipare a Sclavilor Conduse de Predicatorul Rebelilor, Samuel Sharpe.


THE BAPTIST WAR OF JAMAICA
-        The Role of the Christian Values in the Emancipation Movement of the Slaves led by the Rebels Preacher, Samuel Sharpe.


[Articol publicat în Jurnalul Teologic, Vol. 19, Nr. 1 (2020): 167-189]:




Drd. Mihail CIOPAȘIU,
Universitatea din București, Facultatea de Teologie Baptistă,
Director Executiv, Fundația Providența (Proiectul Rut).
mihail.ciopasiu@gmail.com


Abstract
Samuel Sharpe is the leader of the slave revolt in Jamaica. A poor black slave, but well educated and with a strong spirit of justice, Sharpe red in the newspapers about the abolition process of slavery that started in the British Empire. He was convinced that the Abolition of Slavery was voted in the Parliament. Led by his faith and by Bible teachings as justice, the doctrine of creation of men in God’s Image and liberty, Sharpe proposed a non-violent protest of sitting and not working on the sugar plantation without being paid as regular workers. What he intended was quick replaced with the anger of the slaves who started to burn plantations and houses. The army responded quickly, and bout 800 people got killed in the insurrection or after trials. Samuel Sharpe is one of the last so called ‘rebels’ who was hanged in the open market.
His legacy remained in Jamaica as one of the national heroes, through his courage in his fight for freedom, but also through the witnesses who wrote about his strong faith and Christian values that convinced him to engage in the quest for liberty and human dignity.

Key Words:  Baptist War, Jamaica, Slavery, Abolition, Faith, Bible, Image of God, Justice, Liberty.
Introducere
Samuel Sharpe s-a născut în sclavie în anul 1801 în insula Jamaica.[1] Numele de Samuel Sharpe  i-a fost dat după numele stăpânului său, Samuel Sharpe Esquire, un avocat și proprietar al plantației Cooper Hill, din Montego Bay, Saint James, Jamaica.[2] Sharpe a fost liderul revoltei organizate în Jamaica, iar mai apoi a fost recunoscut ca unul dintre cei șapte eroi naționali ai mișcării de emancipare. El a mai primit și numele de ‘Daddy Sharpe’, ‘Ruler Sharpe’ sau ‘Predicatorul Rebelilor’.
            Revolta pornită de Samuel Sharpe a început pe fondul suferințelor și atrocităților cu care se confruntau sclavii din Indiile de Vest, în coloniile unde negrii erau exploatați pe plantațiile de zahăr. Pe lângă revolta organizată de Sharpe în Jamaica în anul 1831, au mai fost și alte revolte organizate și pe alte insule din Indiile de Vest. Autoarea Gelien Matthews menționează și celelalte revolte care au precedat-o pe cea din Jamaica și anume cea din Barbados din anul 1816 și cea din Demerara din 1823.[3]
Proprietarii plantațiilor de zahăr au identificat în doctrinele Scripturii și în practicile credincioșilor un potențial pericol pentru sistemul sclaviei pe care își bazau tot sistemul financiar. Fiindu-le teamă de modul în care Scriptura sau imnurile creștine putea influența modul de gândire al sclavilor și chiar o posibilă mișcare de emancipare, aceștia, „găseau trădarea în Biblie și în imnurile lui Watts și Wesley și erau foarte atenți la modul în care acestea se foloseau în mod special în conceptul de libertate”.[4]
‘Revolta Baptiștilor’
Una dintre cele mai valoroase resurse de informații cu privire la viața și implicarea lui Sharpe în demersul eliberării sclavilor din Indiile de Vest, este lucrarea Death Struggles of Slavery scrisă de către Henry Bleby, un pastor metodist care a fost contemporan cu Sharpe și care a interacționat cu el în repetate rânduri, dar mai ales l-a vizitat pe Sharpe când acesta era închis în închisoare, fiind judecat pentru inițierea revoltei. O altă lucrare scrisă de către acesta este  discursul pe care l-a  ținut la sărbătoarea de 24 de ani a emancipării sclavilor. În cadrul acestei cuvântări, misionarul Bleby, care a fost martor evenimentelor din Jamaica îl descrie pe Sharpe ca fiind inițiatorul revoltei, un baptist cu abilități oratorice:
„ Sharpe a fost inițiatorul revoltei – un sclav și membru al bisericii baptiste din Motengo Bay. El a învățat să citească și avea puteri oratorice ieșite din comun. Am fost uimit când l-am auzit adresându-se unei mari mulțimi de oameni și să văd puterea cu care atingea sentimentele, inimile și mințile auditoriului”.[5]

Samuel Sharpe fusese convins că regele Imperiului Britanic dăduse decizia eliberării sclavilor și susținea că văzuse acest lucru în ziarele din localitatea Montego Bay, unde locuia. Ziarele conțineau rapoarte despre mișcările de eliberare a sclavilor din Parlamentul Angliei. Informația aceasta este prezentată de către William Knibb, care a descris revolta din Montego Bay la un an de la începerea acesteia, în lucrarea Facts and Documents Connected with the Late Insurrection in Jamaica, and the Violations of Civil and Religious Liberty Arising out of It, scrisă în anul 1832:
După programul de rugăciune de dimineața al Capelei Baptiste din Montego Bay, ne-am dus în josul străzii unde l-au întâlnit pe Guthrie, Sharpe, George Taylor și pe alți membrii ai bisericii care vorbeau despre libertatea sclavilor. Taylor încerca să îl convingă pe Sharpe să nu refuze să muncească după Crăciun, deoarece ar aduce rușine Evangheliei. Acest lucru a fost menționat și de către diaconul Thomas Williams care a spus că dacă libertatea va veni, va fi în liniște iar dacă se va face ce este rău, se va aduce o pată religiei [baptiste]. Sharpe a răspuns „Eu știu că suntem liberi. Am citit despre aceasta în ziarele Englezești – eu m-am legat cu jurământ să nu mai lucrez după Crăciun dacă nu se schimbă situația noastră și nu voi mai lucra!”. Apoi a plecat.[6] 

Autorul Bleby Henry menționează că planul inițial al lui Sharpe nu a fost unul al violenței, ci dimpotrivă a fost planificat un protest pașnic. Bleby susține că Sharpe a menționat faptul că inițial sclavii nu și-au propus să reacționeze cu violență. Dimpotrivă, planul propus de către Sharpe a fost cel al rezistenței pasive[7] și că se va folosi violență doar dacă „buckras” (paznicii albi de pe plantație) vor folosi forța pentru a-i forța să muncească în continuare ca sclavi. Sharpe propusese un protest în care toți sclavii să stea jos[8] și după Crăciun să nu se mai ridice niciunul pentru a munci. Prin protestul ‘statului jos”, sclavii trebuiau să se abțină de la orice formă de violență, deoarece simpla inacțiune si protestul pasiv prin care toți sclavii nu vor mai muncii, ar fi urmat să îi pună în mare dificultate pe stăpânii plantaților care nu puteau să reacționeze în fața unui protest realizat de un număr atât de mare de sclavi. Organizatorii protestelor au contat pe faptul că reacția stăpânilor de plantație va fi să pedepsească, în cel mai rău caz pe câțiva dintre protestatari sau poate câțiva dintre ei vor fi pedepsiți chiar cu moartea. Sharpe a spus că și el însuși „este gata să moară dacă este nevoie, pentru a câștiga libertatea celorlalți sclavi”.[9]
Henry Bleby amintește faptul că Sharpe și-a propus atunci să transmită mesajul eliberării de către rege către plantațiile de sclavi și punându-se în fruntea lor, intenționând astfel să genereze un val de entuziasm[10] care să îi motiveze pe ceilalți sclavi să ia parte la protestul său.
Pentru a îndeplini aceasta misiune, Sharpe l-a trimis pe Edward Ramsay pe toate proprietățile să le spună oamenilor că se aprobase eliberarea lor. Sharpe se baza pe faptul că trupele engleze nu se vor implica în stoparea unui protest pașnic care striga după eliberarea pe care mulți cetățeni englezi o așteptau.[11] Bleby descrie amploarea pe care au luat-o protestele inițiate de către Sharpe amintind că în Jamaica au participat în revoltă 50.000 de sclavi.
Cu toate acestea, planul lui Sharpe nu a durat mult, întrucât unii sclavi au început să ardă plantațiile și au început să fie violenți față de albi. Bleby menționează dezamăgirea lui Sharpe care și-a văzut planul spulberat și a înțeles gravitatea situației: “când Sharpe a văzut primul incendiu, apoi al doilea, apoi pe al treilea, și-a dat seama că planul său a fost în zadar: acum buckras vor împușca și ucide sclavi fără milă și se vor putea scuza pentru acțiunile lor. În acel moment, Sharpe a rămas fără speranța că vor putea obține eliberarea”[12]

Motivația teologică a lui Samuel Sharpe

Bleby menționează că una din întâlnirile importante care au avut loc pentru organizarea revoltei în anul 1831 s-a ținut pe proprietatea Retrieve, în Saint James.[13] Edward Hylton, unul dintre conspiratorii revoltei, a primit de la Sharpe o invitație pe când se afla la Mountain Spring pentru întâlnirea aceasta. Printre cei care au participat la aceasta întâlnire, se regăsea și Colonelul Johnson, care a coordonat o serie din atacuri și care a ajuns să fie ucis la Montpelier. După ce s-au rugat, Samuel Sharpe a ținut un discurs în care a abordat problema sclaviei.[14] Bleby Henry menționează că unul din argumentele principale pe care le-a folosit Samuel Sharpe în acest discurs, a fost autoritatea Sfintelor Scripturi:
“Sharpe s-a referit la o mulțime de rele sociale și la nedreptatea sclaviei; el a susținut egalitatea naturală a omului în ceea ce privește libertatea și s-a referit la Sfintele Scripturi ca fiind autoritatea sa, respingând în acest fel ideea că oamenii albi ar avea mai multe drepturi ca să țină negrii în sclavie decât ar avea negrii să îi țină în sclavie pe cei albi. El le-a spus că a citit atât în ziarele coloniale cât și în cele din Anglia că regale și englezii doreau emanciparea negrilor iar el speră că decizia de eliberare a fost deja dată, iar singurele obstacole care mai trebuiau înlăturate pentru asigurarea libertății era egoismul stăpânilor de plantații care nu doreau eliberarea sclavilor”[15]

În urma acestei întâlniri, cei prezenți au luat decizia că după trecerea sărbătorii Crăciunului, nu vor mai lucra pe plantații fără a fi plătiți. Dacă însă nu vor fi plătiți pentru munca lor și vor fi în continuare forțați să ei vor fi gata să lupte pentru eliberarea lor.[16]
            Autorul Henry Bleby descrie rolul hotărâtor al credincioșilor baptiști în această conspirație. El susține că discuțiile pentru planificarea răscoalei se purtau în secret în cadrul întâlnirilor de rugăciune ale grupurilor de baptiști. Aceste întâlniri erau deopotrivă folosite pentru a câștiga noi adepți în această mișcare. În felul acesta, concluzionează Bleby, “s-au regăsit foarte mulți baptiști implicați în această mișcare nefericită și dezastroasă”.[17] Bleby menționează de asemenea faptul că Samuel Sharpe a recunoscut că el este inițiatorul insurecției și că el este cel ce a întocmit întregul plan de acțiune[18].
Aceeași perspectivă, atât asupra rolului de lider al lui Sharpe, cât și legată de implicarea baptiștilor în aceste proteste se poate regăsi la autorul Sheshalatha Redy, în lucrarea sa British Empire and the Literature of Rebellion. Sheshalatha îl identifică pe Sharpe ca fiind liderul[19] Revoltei de Crăciun sau al Războiului Baptist din 1831. Este interesant de remarcat că Sheshalatha intitulează revolta sclavilor din Jamaica sub titlul de „Războiul Baptist”. Acesta se bazează pe faptul că liderii insurgenței au fost de fapt liderii baptiști din Jamaica. Pe  Sharpe, el îl descrie ca fiind “un predicator Baptist care și-a folosit poziția pe care o avea nu numai pentru a crea conexiuni care să îl ajute să organizeze pe rebeli, ci a fost condus de credința că Biblia interzice sclavia.”[20] În opinia lui Sheshalatha, Biblia a fost factorul determinant în decizia lui Sharpe de a se implica în demersul revoltei sclavilor. Sharpe ar fi înțeles din Scripturi că sclavia nu este permisă.
Henry Bleby, autorul lucrării Death Struggles of Slavery, a discutat în repetate rânduri cu Sharpe în perioada în care era închis și judecat. Bleby a vrut să afle dacă Sharpe a fost tratat rău de către stăpânii săi și daca tratamentele rele au foste cele care l-au determinat să înceapă protestele. Răspunsul lui Sharpe a fost că “din punct de vedere personal nu a găsit niciun motiv pentru care să reproșeze stăpânilor săi tratamentul avut față de el. Dar, el a învățat din Biblie faptul că albii nu au niciun drept ca să țină sclavii în robie și cât ține de el, mai bine ar muri decât să rămână viu în sclavie”.[21] Importanța Scripturii în înțelegerea lui Sharpe că sclavia nu este după voi a lui Dumnezeu, este amintită de Henry Bleby și în discursul pe care acesta îl adresează societății Massachusetts, în anul 1858. El menționează că Sharpe citea Noul Testament și ziarele iar motivația demersului său a izvorât de pe paginile Scripturii. Bleby l-a întrebat chiar el ce l-a determinat să se implice în această revoltă: „Domnule, citindu-mi Biblia, am găsit că albul nu este mai îndreptățit să mă facă sclavul său decât am eu dreptul să-l fac pe el sclavul meu”[22]
Se poate identifica așadar faptul că motivația ui Sharpe pentru implicarea în organizarea protestelor, nu și-a avut originea în ura ca reacție la tratamentele primite ca și sclav, ci a fost o anumită înțelegere a Scripturii care l-a ajutat să înțeleagă valoarea demnității umane și a libertății pe care o prezintă Cuvântul lui Dumnezeu.
            Analizând aceeași afirmație a lui Sharpe, autorul Delroy Reid Salmon argumentează în lucrarea sa, Burning for Freedom: A Theology for the Black Atlantic Struggle for Freedom,  afirmația “Sharpe a învățat din Biblie faptul că albii nu au niciun drept ca să țină sclavii în robie” demonstrează fără tăgadă că Samuel Sharpe a crezut în egalitatea tuturor oamenilor. În opinia sa, doctrina egalității tuturor persoanelor este una dintre elementele fundamentale ale credinței lui Sharpe care “și-a interpretat propria condiție existențială în lumina credinței sale în Isus Hristos.” [23] Reid Salmon identifică de asemenea faptul că această doctrină fundamentală a credinței lui Sharpe s-a regăsit în cadrul argumentelor aboliționiștilor, care s-au opus ideologiei lumii în care trăiau, ideologie ce susținea supremația albilor și în același timp promovau ideea că negrii sunt inferiori albilor mergând până acolo încât să susțină că negrii nu sunt ființe umane. Prin revolta sclavilor, Reid Salmon susține că “Sharpe a respins această perspectivă rea și distructivă. Ca un student al Scripturii, Sharpe cunoștea învățătura Scripturii conform căreia toate persoanele sunt create după chipul lui Dumnezeu (Geneza 1:26-27)”.[24] Sharpe și-a bazat înțelegerea pe egalitatea oamenilor, indiferente de culoare, rasă sau clasă socială și pe argumentul teologic că Dumnezeu i-a creat pe toți, după chipul Său, fără să facă o distincție între ei, așadar toți sunt egali.
Contribuția lui Reid Solomon în identificarea acestei doctrine fundamentale ale creării omului ca fiind o motivație a lui Sharpe în demararea protestelor este foarte importantă. Dacă această doctrină a creării omului după chipul lui Dumnezeu se găsește și la baza abolirii sclaviei începute de către William Wilberforce[25], sau la mișcarea de emancipare a negrilor condusă de Martin Luther King[26] în Statele Unite ale Americii, prezența ei ca și element motivațional în protestul lui Sharpe este cel puțin surprinzătoare. Spre deosebire de ceilalți doi reformatori sociali, în care primul era un membru al Parlamentului Britanic iar al doilea un pastor baptist cu doctorat la Universitatea din Boston, Sharpe era un simplu sclav negru care nu era teolog și a fost motivat de înțelegerea sa biblică prin care a înțeles că fiecare om are o valoare intrinsecă fiind creat după chipul lui Dumnezeu iar diferențele de culoare, etnie sau rasă nu îi califică pe unii oameni să îi subjuge pe alții și să îi exploateze prin sclavie.
Este foarte probabil ca unele din argumentele pe care le-a avut Sharpe să fi fost influențate de scrierile care au abordat acest subiect și care au fost mediatizate în acea perioade. Printre acestea se numără lucrarea scrisă de John Wesley, Thoughts upon Slavery, scrisă în anul 1774, în care Wesley prezintă doctrina creării omului după chipul lui Dumnezeu iar această învățătură biblică ar trebui să ducă la înțelegerea demnității umane.[27] Alte lucrări care scrise în anii care au precedat mișcare de protest a lui Sharpe și care au dus și la abolirea sclaviei în Imperiul Britanic ce au abordat această înțelegere biblică, au fost scrise de William Wilberforce care a luptat timp de 46 de ani pentru abolirea sclaviei până în anul 1833 când acest act a fost adoptat de Parlament. Printre aceste lucrări ale lui Wilberforce se numără „A Practical View of the Prevailing Religious System of Professed Christians in the Higher and Middle Classes in this Country Contrassed with Real Christianity”(1797) și  A Letter on the Abolition of the Slave Trade: Addressed to the Freeholders and Other Inhabitants of Yorkshire”(1807) sau „An appeal to the Religion, Justice and Humanity of the Inhabitants of the British Empire in behalf of the Negro Slaves in the West Indieslucrare scrisă în anul 1823.
            Un al doilea argument teologic pe care Reid Salmon îl identifică în motivația lui Sharpe pentru implicarea în eliberarea sclavilor este libertatea. În concepția lui Reid Salmon, “libertatea este un dar divin al lui Dumnezeu pentru umanitate prin actul eliberator al lui Hristos. Sharpe nu a crezut doar că Dumnezeu i-a creat pe oameni egali, ci i-a creat pentru a libertate (Galateni 3:26-29)”[28] În sprijinul acestui argument, Reid Salmon aduce în discuție trei versete din Sfânta Scriptură pe care Sharpe le-a afirmat și pe care și-a bazat înțelegerea teologică asupra libertății umane: “Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni (Matei 6:24); Deci dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi (Ioan 8:36); Voi ați fost cumpărați cu un preț. Nu vă faceți robi oamenilor (1 Corinteni 7:23)”[29]
            Al treilea argument teologic pe care Reid Salmon îl identifică în motivația lui Sharpe pentru implicarea în eliberarea sclavilor este justiția (dreptatea), pe baza unei afirmații pe care o face Samuel Sharpe, afirmație redată în cartea Daddy Sharpe, scrisă de Fred Kenedy:
“Eu știu că Domnul va schimba condiția noastră deoarece Dumnezeu este drept. Le-am spus celorlalți sclavi să fie plini de curaj deoarece Dumnezeu le va întări inimile tuturor celor ce se încred în El. I-am învățat din Psalmul 34 că binecuvântat este omul [ființa umană] care se încrede în Domnul și niciunul din cei ce se încred în El nu este osândit”[30]

Samuel Sharpe a învățat din Scriptură că toate ființele umane trebuie să fie libere și că sclavia cât și alte opresiuni făcute asupra ființelor umane sunt împotriva voinței lui Dumnezeu.
Se poate constata modul în care autorul Delroy Reid-Salmon atribuie revoltei lui Sharpe o conotație teologică. În opinia sa, “revolta condusă de Sharpe a fost o revelație a voii lui Dumnezeu pentru eliberarea celor înlănțuiți și opresați, așa cum prezintă și povestirea biblică a Exodului, eliberarea poporului evreu de sub robia Faraonului”.[31] Din afirmațiile lui Delroy se poate înțelege că acesta atribuie demersului lui Sharpe o conotație a voii lui Dumnezeu asupra realității istorice a revoltei. Mai mult decât atât, Delroy merge mai departe afirmând că “Revoluția lui Samuel Sharpe poate fi înțeleasă ca și citirea unei interpretări a mesajului mărturiei Biblice pentru transformarea și eliberarea ființei umane și a societății[32] 
În concepția lui Delroy Reid-Solomon, credința lui Sharpe nu numai că a stat la baza demersului său de eliberare, ci aceasta s-a exprimat în modul cel mai clar prin căutarea eliberării pentru care el a luptat și pentru care a plătit, la sfârșit și cu propria-i viață:

Sam Sharpe a dat voce credinței sale prin cererea sa de eliberare. Credința lui Sharpe s-a născut din provocările, problemele și suferințele vieții de negru. Ca orice credință născută din experiență, credința lui Sharpe a fost produsul căutării sensului vieții. Această credință l-a ajutat să identifice sensul vieții și l-a susținut în lupta sa cu teroarea și cu ororile suferinței pe care le-a întâmpinat în căutarea eliberării.[33]

Un alt lucru pe care îl scoate în evidență autorul Delroy Reid Solomon, este rolul învățăturilor Domnului Isus Hristos în determinarea lui Sharpe de a acționa pentru eliberarea sclavilor din Indiile de Vest. În opinia sa, credința în Isus Hristos și mai ales învățăturile eliberatoare ale Mântuitorului l-au însuflețit pe Sharpe și care i-au dat putere să înfrunte injustiția, nedreptatea, ura și exploatarea.
Samuel Sharpe a crezut și și-a bazat căutarea eliberării pe credința în scopul emancipator al lui Isus Hristos pe care l-a folosit ca pe o sursă de putere și în același timp ca pe un cadru teologic pentru interpretarea căutării eliberării. De aceea, pentru Sam Sharpe, credința înrădăcinată în Isus Hristos este acea putere a lui Dumnezeu dinamică, eliberatoare și transformatoare care îi permite celui opresat să navigheze în viață prin apele disperării și ale morții, să caute plinătatea umană și să afirme triumful scopului lui Dumnezeu prin Isus Hristos.[34]     
Henry Bleby menționează că în cadrul discuțiilor avute cu Sharpe, faptul că acesta din urmă și-a exprimat părerea de rău pentru efectele distructive pe care le-a adus revolta atât asupra proprietăților, cât și asupra vieților umane pierdute. Sharpe a recunoscut că odată pornită revolta, el nu și-a imaginat că spiritul revoltei[35] nu va putea fi controlat. Bleby menționează de asemenea și ultima discuție avută cu Sharpe, când acesta se regăsea în închisoare:
Ultima dată când am vorbit cu Sharpe el și-a repetat exprimarea părerii de rău că a fost cauza atâtor suferințe. Cu toate acestea el nu considera că a greșit în demersul său de a-și afirma și de a-și obține libertatea. Când i-a fost amintit că Scripturile cer oamenilor să fie mulțumiți cu starea în care au fost lăsați de Providență și că sclavilor le este cerut să se supună cu răbdare stăpânilor lor până ce Dumnezeu, în Providența Lui va găsi cu cale să le schimbe situația, el a răspuns “dacă am greșit în asta, cred că voi fi iertat, deoarece fac apel la Ispășire”

Aceeași discuție este relatată și de către Sharpe în jurnalul scris de către Fred Kennedy în lucrarea sa, Daddy Sharpe. Acesta relatează cum Bleby ținea Biblia pe genunchi și i-a citit lui Sharpe din epistola către Corinteni 7:20-22, unde apostolul Pavel scrie corintenilor: “Fiecare să rămână în chemarea pe care o avea când a fost chemat. Ai fost chemat când erai rob? Să nu te neliniștești de lucrul acesta, dar, dacă poţi să ajungi slobod, folosește-te. Căci robul chemat în Domnul este un slobozit al Domnului. Tot așa, cel slobod care a fost chemat este un rob al lui Hristos”. Intenția lui Bleby a fost aceea de a-i atrage atenția lui Samuel Sharpe că și în vremea apostolului Pavel erau sclavi. Răspunsul lui Sharpe, descris de el însuși, în jurnalul său, aduce o componentă nouă față de relatarea lui Bleby și anume că el a răspuns „Am făcut totul în Numele lui Dumnezeu pastore! Dacă am greșit în asta, sper că voi fi iertat deoarece fac apel la ispășire[36] Se poate remarca faptul că lui Bleby i-a scăpat menționarea afirmației lui Sharpe „am făcut totul în Numele Domnului”. Din aceasta se poate deduce foarte clar faptul că Sharpe a fost animat de credința sa pentru întreg demersul său. El a fost atât de convins de faptul că învățăturile Sfintei Scripturi sunt împotriva sclaviei încât a fost gata să plătească cu viața pentru principiul acesta. În același timp, Sharpe a pus întreaga sa acțiune în contextul slujirii lui Dumnezeu, afirmând că a făcut totul în Numele Lui.

Impactul revoltei începute de Samuel Sharpe

Henry Bleby a fost martor la execuția publică a lui Sharpe și menționează modul demn în care acesta s-a îndreptat spre locul execuției și de asemenea care sunt ultimele cuvinte ale lui Sharpe, în care el admite că a păcătuit împotriva legilor țării și ale lui Dumnezeu și “mântuirea mea depinde doar de Răscumpărător, care și-a vărsat sângele pe Calvar pentru păcătoși”[37]
 Sharpe a fost ultima victimă condamnată la moarte pentru că a luat parte la insurgență, fiind ucis pe data de 23 May 1832.[38] Redy Sheshalatha prezintă amploarea pe care a avut-o revoltele din Indiile de Vest: în opinia sa, au fost angrenați în această mișcare aproximativ 60.000 de sclavi dintre care, au fost uciși aproximativ 400 în timpul insurgenței și 376 ulterior, după ce au fost judecați de curtea marțială.[39] Sheshalatha consideră că, deși a fost înfrântă, revolta sclavilor din Indiile de Vest “va precipita demersul de abolire al sclaviei care va culmina cu decizia luată de Parlamentul Britanic în anul 1833”.[40]
            Autoarea Gelien Matthews are o perspectivă similară cu cea a lui Sheshalatha, privitor la rolul pe care l-au avut revoltele sclavilor asupra demersului de abolire al sclaviei. În opinia ei, “revoltele sclavilor au atras atenția aboliționiștilor iar comportamentul sclavilor, de la sfârșitul secolului XVIII au ajutat la formarea și direcționarea dezbaterii legate de libertatea negrilor”.[41]
            Una dintre cele mai bogate mărturii ale victoriei asupra sclaviei și a modului în care baptiștii din Jamaica au sărbătorit eliberarea, este descrisă de către Henry Bleby în discursul pe care îl are, la 24 de ani de la emanciparea negrilor, în Insula Grove, Abington.
Domnule, eu am fost acolo când când sclavia a fost abolită. Am văzut monstrul murind. Acum 24 de ani, exact în această zi am stat târziu în noapte într-una din bisericile pe care le păstoream – o biserică foarte mare – culoarele erau pline, scările la fel, locul comuniunii, scările amvonului erau toate aglomerate și erau mii de oameni în jurul clădirii iar la fiecare ușă sau fereastră uitându-se înăuntru. Așa am considerat noi că este potrivit, ca toți credincioșii să primească libertatea ca pe un dar din partea lui Dumnezeu în casa de rugăciune. Vă puteți imagina ce sentimente am trăit când m-am văzut eliberat de sclavie și liber să proclam libertatea celor captivi. Textul pe care l-am citit atunci a fost Levitic 25:10.[42] Când mai erau trei minute până la data de 1 August – ziua emancipării sclavilor – am cerut tuturor să îngenuncheze și fiecare să se roage în liniște lui Dumnezeu. Când ceasul a bătut, sclavia a fost îngenunchiată. La acel gong, 800.000 de oameni au fost eliberați. Atunci am cerut să cântăm Imnul Jubileului.[43]


Concluzii

Revolta sclavilor din Jamaica, condusă de către Samuel Sharpe demonstrează importanța valorilor creștine în implicarea socială a credincioșilor față sistemele caracterizate de nedreptate și exploatare. Deși sclavia a fost o caracteristică a umanității pentru mii de ani, istoria acestei mișcări de emancipare începută de credincioșii baptiști, care erau sclavi pe plantațiile de zahăr, arată că valorile creștine izvorâte din Scriptură pot duce la reforme sociale chiar și în contextele în care acestea par că nu au nicio șansă în fața sistemelor nedreptății și a formelor de exploatare a semenilor. Este important de subliniat faptul că inițiatorul acestei reforme nu a fost politician, sau un mare teolog sau activist pentru drepturile omului, ci un sclav care a înțeles, citind Scripturile, că Dumnezeu a avut ca scop o altă societate decât cea în care se născuse și trăise el.
Autoritatea Sfintelor Scripturi, de unde a învățat despre doctrina creării omului după chipul lui Dumnezeu, despre dreptatea lui Dumnezeu, despre egalitatea tuturor oamenilor și despre valoarea libertății, l-a determinat pe Samuel Sharpe să înceapă unul dintre primele proteste pașnice din istoria modernă, prin statul jos și abandonarea lucrului pe plantație. Cu mult înainte de Mahatma Gandhi sau Martin Luther King Junior, care au fost liderii unor alte proteste pașnice care au dus la reforme sociale, Sharpe a inițiat o formă de protest nonviolent ca reacție la exploatarea negrilor. Credința lui Sam Sharpe l-a determinat să își riște viața pentru a obține libertatea pentru el și pentru semenii săi. El a fost convins că face voia lui Dumnezeu prin acest demers și de aceea a el afirmat că tot ce a făcut a fost în „Numele Domnului”.       
Chiar dacă  Sharpe nu a mai apucat să vadă cu ochii lui rezultatele acestei mișcări de emancipare pentru care a plătit cu propria-i viață, la scurt timp după moartea sa, peste 800.000 de sclavi au fost eliberați iar momentul  emancipării a fost sărbătorit în biserici, pe genunchi cu convingerea că eliberarea este un dar din partea lui Dumnezeu. Așa numitul Război Baptist din Jamaica s-a încheiat cu o victorie pe genunchi în casele de rugăciune, acolo unde libertatea și dreptatea au fost cerute lui Dumnezeu de către credincioși cu credință și perseverență.


Bibliografie

Bleby, Henry. Death Struggles of Slavery: A Narrative of Facts and Incidents Which Occurred in a British Colony, During the Two Years Immediately Preceding Negro Emancipation. London: Third Edition, 1868.
———. Speech of Rev. Henry Bleby, Missionary from Barbados, on the Results of Emancipation in the British Colonies, Delivered at the Celebration of the Massachusetts Anti-Slavery Society held at Island Grove, Abington, July 31st, 1858. Boston: R. F. Wallcut, 1858. https://nlj.gov.jm/riots-and-rebellions/.
Duperly, Adolphe. Distrugerea proprietății Roehamton. Ianuarie 1832. Digital Library of the Caribbean. https://www.dloc.com/ufdc/CA01099988/00001?n=ufdc&n=ufdc.
———. O vedere a Golfului Montego de pe Dealul Reading - Rebelii distrug drumul. ianuarie 1833. Digital Library of the Caribbean. https://www.dloc.com/ufdc/CA01099997/00001?n=ufdc&n=ufdc.
Kennedy, Fred W. Daddy Sharpe: A Narrative of the Life and Adventures of Samuel Sharpe, a West Indian Slave, Written by Himself, 1832. Jamaica: Ian Randle Publishers, 2008.
Knibb, William. Facts and Documents Connected with the Late Insurrection in Jamaica, and the Violations of Civil and Religious Liberty Arising out of It. London: Teape and Son, 1832. https://dloc.com/CA01099995/00001/10j.
Luther King, Jr., Martin. Where do we go from here. Boston: Beacon Press, 2010.
Matthews, Gelien. Caribbean Slave Revolts and the British Abolitionist Movement. Louisiana: Lousiana State University Press, 2006.
Metaxas, Eric. Amazing Grace: William Wilberforce and the Heroic Campaign to End Slavery. HarperCollins e-books, f.a.
Reid Salmon, Delroy. Burning for Freedom: A Theology for the Black Atlantic Struggle for Freedom. Kingston: Ian Randle Publishers, 2012.
Sheshalatha, Reddy. British Empire and the Literature of Rebellion: Revolting Bodies, Laboring Subjects. Washington: Palgrave Macmillan, 2017.
Wesley, John. Thoughts upon Slavery. London: Joseph Crukshank, 1774.


„Argumentele teologice care au stat la baza demersului lui William Wilberforce de abolire a sclaviei în Imperiul Britanic”

„The theological arguments that motivated William Wilberforce in his attempt for the abolishment of slavery in the British Empire


[Articol publicat in Jurnalul Teologic, Vol 18, Nr 2 (2019): 83-105]:




Drd. Mihail Ciopașiu,
Universitatea din București, Facultatea de Teologie Baptistă,
Director Executiv, Fundația Providența (Proiectul Rut).
mihail.ciopasiu@gmail.com

Abstract
Born in an age where slavery was a given fact as common as birth or death, and the enslaved people were one of the engines of economy in the British Empire, William Wilberforce, a member of the British Parliament decided to act against this injustice. Even though it took twenty years for his first amendment to be accepted in the Parliament, Wilberforce didn’t stop from his attempt to end the slave trade and the slavery. Started with his brave fight against slavery many other societies joined this movement in the coming years of his victory. Also, the perspective on slavery shifted from being accepted and needed, to being considered unhuman and unjust. Motivated by his faith, supported by Christian friends and especially guided by his theological understanding of the creation of men in God’s image, of the power of love and the value of human dignity, Wilberforce managed to witness the victory on the slave issue after 46 years of work and fight against injustice. Because of Wilberforce fight against injustice, not only the British Empire changed its perspective on slavery, but the whole World.


Key Words: Slavery, Exploitation, Abolishment, Human Dignity,  Love, Image of God.

Introducere

William Wilberforce s-a născut în familia lui Robert și Elizabeth Wilberforce în orașul Hull din Marea Britanie, la 24 August 1759.[44] Rămas orfan de tată la vârsta de 9 ani, William a fost încredințat de către mama lui pentru o perioadă „unchiului William și mătușii Hannah” care vor avea o influență majoră asupra creșterii și educației copilului pentru tot restul vieții sale. Acest lucru s-a datorat în primul rând faptului că unchiul și mătușa lui Wilberforce erau „la epicentrul renașterii spirituale din Anglia”.[45] Fii lui Wilberforce, Robert și Samuel, vor aminti în biografia tatălui lor despre impactul pe care l-a avut în primii ani de viață, influența puternică[46] pe care au manifestat-o reprezentanți ai Metodiștilor precum George Withefield sau John Wesley care erau admirați de familia în care creștea William. O altă persoană care l-a influențat foarte mult pe Wilberforce și care va avea un rol foarte important în abolirea sclaviei, a fost John Newton, un fost căpitan de vas destinat comerțului cu sclavi, convertit, care a devenit mai apoi cler în Biserica Angliei, autorul faimosului imn „Amazing Grace”.[47] Mai mulți autori care au scris biografii despre Wilberforce precum Eric Metaxas, John Piper sau John Pullock admit că întâlnirea lui Wilberforce cu John Newton ar fi dus la prima sa expunere a situației sclavilor și la ororile la care aceștia erau supuși.
Wilberforce va recunoaște mai târziu în memoriile sale că dacă ar fi rămas în continuare împreună cu unchiul William și mătușa Hannah, ar fi devenit cu siguranță un „metodist fanatic”.[48] Observând influențele religioase care se manifestau asupra lui William, mama sa l-a readus acasă, în Hull, pentru „a-l scăpa de influențele periculoase”.[49] Scăpat de sub aceste influențe periculoase, Wilberforce va începe să parieze și să își cheltuie banii proveniți din moștenire la partidele de poker.[50]
La vârsta de 21 ani, Wilberforce candidează pentru un loc în Parlamentul Britanic ca reprezentant al orașului Hull și deși a fost creditat cu o șansă minimă, reușește să strângă exact atâtea voturi cât ceilalți doi candidați la un loc.[51] Este posibil ca și taurul gătit la proțap pe care l-a pregătit Wilberforce pentru alegătorii săi, cu ocazia sărbătorii Sfântului Bartolomeu, pentru gătirea căruia s-au folosit 10 tone de lemn[52], să fi avut un cuvânt decisiv în turnura alegerilor. 
Ajuns în Parlament, Wilberforce va avea parte, de-a lungul carierei sale politice, de mai mulți susținători, însă poate niciunul atât de apropiat ca și fostul său coleg de la Cambridge, William Pitt, care va ajunge cel mai tânăr Prim Ministru din istoria Angliei, numit la vârsta de 24 de ani[53] de către rege. Pentru al doilea mandat ca membru în Parlament, Wilberforce va candida din partea comitatului York, unde va reuși de asemenea o victorie de răsunet în alegeri.
Convertirea lui Wilberforce a avut loc în anul 1784,  timp ce se afla într-o vizită în Franța, împreună cu fostul său profesor de școală generală, Isaac Milner, un bun prieten al lui John Newton. Conversațiile dintre Wilberforce și Milner despre credință și mântuire au avut la bază cartea „The Rise and Progress of Religion  in the Soul” scrisă de Phillip Doddridge, pe care cei doi au citit-o împreună la întoarcerea din Franța.[54] Într-una din înscrierile jurnalului lui Wilberforce se poate observa modul în care Vestea Bună a Evangheliei i-a schimbat viața: „ 28 Mai 1785: Adevărate Doamne. Sunt un păcătos, mizerabil, orb și gol. Ce dragoste infinită a arătat Isus Hristos ca să moară pentru un păcătos ca mine și cât de necesar este ca El să mântuiască pe toți, pentru ca noi să ne putem înfățișa în fața Lui fără nimic al nostru”[55]
După convertire, schimbarea din viața lui Wilberforce este vizibilă. Acesta încetează să mai participe la jocuri de noroc și la partide de poker. El va renunța și la cele cinci cluburi selecte unde era membru și unde se întâlnea cu o mare parte din persoanele politice importante ale vremii. Wilberforce a început să citească Biblia și s-o studieze. Înțelegând adevărul Scripturii, Wilberforce s-a simțit vinovat pentru faptul că „l-a negat pe Dumnezeu în tot acest timp ignorându-L atât pe El cât și dragostea Lui și că și-a îndeplinit toate plăcerile ignorând pe săraci și pe cei suferinzi din jurul său”.[56] Deși era un om foarte bogat, Wilberforce va fi văzut deseori folosind transportul public pentru a putea strânge bani pe care să-i direcționeze mai apoi către cei săraci.[57]
Schimbarea lui Wilberforce este atât de profundă încât acesta se hotărăște să iasă din viața politică pe care nu o vedea compatibilă cu viața de credință. Frământat de aceste gânduri, Wilberforce se va întâlni cu John Newton, care, spre surprinderea lui, nu îi va confirma acest gând, ci dimpotrivă, îl va îndemna să rămână în viața politică.[58] Cuvintele adresate lui Wilberforce de către Newton, vor avea o mare însemnătate asupra acestuia și vor răsuna ca o voce profetică asupra impactului pe care Wilberforce îl va avea în demersul abolirii sclaviei: „Sper și cred că Dumnezeu te-a crescut pentru binele Bisericii Sale și pentru binele națiunii[59]
Lumea în care s-a născut Wilberforce era cu mult diferită de cea de astăzi. Dacă pentru lumea contemporană sclavia nu este acceptată, chiar dacă ea se practică în diverse forme ilicite precum exploatarea în muncă, exploatarea sexuală sau traficul de persoane, legile în vigoare condamnă aceste practici și le pedepsește. Totuși, pentru contextul istoric în care a intervenit Wilberforce, în Imperiul Britanic, unul dintre cele mai mari imperii de la acea vreme în care sclavia era un dat așa cum este nașterea sau moartea iar sclavia era unul din motoarele economiei, situația era cu totul diferită. În opinia lui Eric Metaxas, „pe tot Globul domina de peste cinci mii de ani conceptul civilizației umane clădite pe sclavie, ideea abolirii sclaviei era de neconceput, iar cei care o susțineau neavând curajul s-o afirme public”.[60]
Eric Metaxas descrie societatea britanică din vremea lui Wilberforce ca fiind una extrem de violentă și decăzută din punct de vedere moral. Pe lângă sclavie, dominau și alte rele sociale precum: „alcoolismul, prostituția minorilor, exploatarea prin muncă a acestora, execuțiile publice pentru încălcări minore ale legii, disecții publice, incinerarea publică a cadavrelor celor executați și brutalitate excesivă față de animale.”[61]  Sclavia era însă, de departe, cea mai prezentă formă de exploatare, deși nu era totuși cea mai vizibilă pentru societatea de atunci. Această percepție limitată asupra sclaviei își avea cauza în faptul că aproape toți sclavii erau exploatați în „Indiile de Vest” (denumire a insulelor Caraibe din Oceanul Nord Atlantic). Aici erau aduși cu vasele comerțului de sclavi africanii răpiți și apoi vânduți comercianților. Aceștia erau transportați până în Indiile de Vest unde erau mai apoi vânduți proprietarilor de plantații care îi munceau până la moarte. O mare parte din economia Imperiului Britanic se baza pe munca acestor oameni care erau exploatați, însă despre care nu se știa foarte mult în Anglia.[62] 

Motivația teologică a lui Wilberforce

Pentru mulți oameni în vremea aceea, situația săracilor era percepută ca fiind voia lui Dumnezeu. Acest lucru este observat de către Eric Metaxas care afirmă că „mulți credeau că Dumnezeu a rânduit starea săracilor și că aceasta este parte din ordinea naturală, iar săracii ar trebuie ținuți în starea în care se regăsesc. Ajutorarea lor ar fi fost ca și cum cineva îi arată pumnul lui Dumnezeu”[63]
Spre deosebire de această perspectivă limitată, Wilberforce a văzut ceea ce multă vreme nu putea vedea în acele timpuri, incluzând nedreptatea prin care „un om îl socotea pe celălalt ca fiind proprietatea lui”.[64] Wilberforce a observat faptul că societatea a decăzut moral în momentul în care valorile creștine au fost disociate de doctrinele creștine iar efectul a fost înlăturarea lor din sfera publică: “obiceiul fatal de a considera valorile creștine morale ca fiind diferite de doctrinele creștine a câștigat foarte mult teren. Astfel, doctrinele peculiare ale creștinătății au ieșit din spectrul privirilor noastre iar sistemul moral a început să se vestejească.”[65]

În opinia lui Eric Metaxas, Dumnezeu a intervenit în viața lui Wilberforce într-un mod cu totul special și i-a descoperit valorile Împărăției lui Dumnezeu. Aceste valori au fost de fapt pilonii motivației pentru care Wilberforce s-a implicat în demersul abolirii sclaviei:

„Dumnezeu i-a deschis ochii lui William Wilberforce, aproape împotriva voinței sale, iar Wilberforce a văzut realitatea lui Dumnezeu și anume ceea ce Dumnezeu a numit Împărăția lui Dumnezeu. El a putut astfel să vadă lucruri pe care mai înainte nu le vedea, lucruri pe care noi le considerăm ca fiind normale astăzi, însă erau atât de străine lui precum este sclavia pentru vremurile noastre. El a văzut lucruri care existau în realitatea lui Dumnezeu, despre care însă nu era nicio dovadă în realitatea umană. El a văzut ideea că toți bărbații și femeile, toți oamenii au fost creați în mod egal de Dumnezeu, după imaginea Sa și de aceea sunt prețioși. El a văzut principiul potrivit căruia toți oamenii sunt frați și că fiecare trebuie să se îngrijească de celălalt. El a văzut ideea prin care fiecare trebuie să-l iubească pe aproapele său ca pe sine însuși și că noi trebuie să le facem celorlalți ceea ce dorim să ni se facă nouă. Aceste principii sunt la baza Evangheliei Creștine și au fost prezentate timp de peste optsprezece secole până când Wilberforce le-a îmbrățișat. Călugări și misionari au cunoscut aceste principii și le-au trăit în sferele lor limitate. Dar nicio societate nu le-a îmbrățișat în întreg ansamblul ei așa cum a făcut Marea Britanie. Acesta este lucrul pe care William Wilberforce l-a schimbat pentru totdeauna.”[66]

Așa cum susține și Eric Metaxas, unul din argumentele teologice ale implicării lui Wilberforce în abolirea sclaviei a fost doctrina creării omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Fiind creați după chipul Creatorului, oamenii au valoare indiferent de culoarea pielii lor, de rasă sau etnie,  iar fiecare trebuie să privească la aproapele său cu dragoste, să fie gata să se implice în a-l ajutora pe cel lipsit. Pe lângă doctrina creării omului după chipul lui Dumnezeu, Wilberforce a îmbrățișat și înțelegerea egalității dintre oameni. Acest lucru poate părea lipsit de importanță în zilele noastre, însă pentru acele vremuri, când cei mai mulți sclavi erau negri, înțelegerea era cu totul diferită. Negrii erau percepuți de cele mai multe ori ca nefiind ființe umane pe de-a întregul, iar cei mai mulți dintre albi nu ar fi acceptat ideea că negrii au aceeași valoare ca și ei.
În opinia lui Eric Metaxas, credința lui Wilberforce a avut un rol fundamental în demersul său, susținând că William este politicianul care și-a folosit cel mai mult credința în demersul său politic obținând în același timp o schimbare fundamentală pentru umanitate. [67]
Poate una din cele mai concludente surse ale motivației lui Wilberforce în abolirea sclaviei se regăsește în propriile sale scrieri, precum în cartea „A Practical View of the Prevailing Religious System of Professed Christians in the Higher and Middle Classes in this Country Contrasted with Real Christianity. În această lucrare, Wilberforce arată în repetate rânduri modul în care creștinismul a dat tonul valorilor morale: „creștinismul a dat tonul general al valorilor morale îmbunătățind mereu caracterul și a luptat pentru binele societății, în mod special pentru cei săraci și slabi, pe care i-a luat încă de la început sub patronajul său”[68]
Fiind ancorat atât de mult în fundamentele creștine și pe valorile morale izvorâte din Cuvântului lui Dumnezeu, Wilberforce a remarcat cu uimire că unii din oponenții săi foloseau chiar argumente religioase pentru justificarea comerțului cu sclavi. Argumentul lor principal era sclavia ce a fost permisă de Dumnezeu pe timpul poporului evreu.[69] Wilberforce se opune acestei înțelegeri, în lucrarea sa, A Letter on the Abolition of the Slave Trade: Addressed to the Freeholders and Other Inhabitants of Yorkshire. El susține că situația sclavilor ținuți de evrei era cu mult diferită față de ce se întâmpla în societatea Imperiului Britanic. Dumnezeu a cerut în mod clar poporului Său, în Vechiul Testament, să se poarte cu bunătate față de cei ce erau sub dominația evreilor, care trebuiau să își aducă aminte mereu de perioada în care și ei au fost robi în Egipt. Mai mult decât atât, Wilberforce argumentează că sclavii trebuiau eliberați în anul Jubileului, sau în fiecare al cincizecilea an.[70] În același timp Dumnezeu ceruse poporului său ca niciun evreu să nu ia ca sclav pe vreun alt evreu, ci doar în condițiile unei pedepse sau a consimțământului celui ce devenea sclav. Iar sclavul trebuia eliberat în anul al șaptelea de sclavie. Wilberforce continuă argumentul acesta arătând faptul că în Noul Testament abordarea sclaviei este mult diferită de cea a Vechiului Testament: „Isus Hristos a eliminat toate diferențele dintre națiuni și a făcut din toată omenirea o mare familie; toate ființele umane ne sunt acum frați și de aceea chiar principiile și spiritul legii iudaice interzic ținerea africanilor ca pe niște obiecte personale, într-o stare de sclavie”[71]
Demn de remarcat în prezentarea motivației ce l-a determinat pe Wilberfoce să se implice în demersul abolirii sclaviei este motto-ul scrisorii adresate către locuitorii din Yorkshire. Acest motto[72] se bazează pe două versete din Noul Testament. Primul este din Coloseni 3:11-12, în care apostolul Pavel scrie: “Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul și în toţi. Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate”. Al doilea verset citat este din Faptele Apostolilor 8:26, care oferă o înțelegere asupra creării omului; „El a făcut ca toţi oamenii, ieșiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului”. Folosirea acestor două texte biblice arată foarte clar că centrul argumentației lui Wilberforce avea la bază demnitatea umană izvorâtă atât din doctrina creării omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cât și lucrarea de ispășire a Domnului Isus Hristos care a eliminat diferențele dintre națiuni sau dintre oameni.
Un alt argument teologic pe care Wilberforce își fundamentează implicarea socială de abolire a sclaviei este dragostea. Întrucât unii susținători ai sclaviei au folosit și argumente bazate pe istoria poporului evreu, Wilberforce consideră că,

“demersul de a justifica sclavia pe argumentele religioase ar duce cu siguranță la un eșec răsunător atâta timp cât frauda, violurile și cruzimea cu care sunt tratați sclavii sunt cu totul contrare religiei care ne poruncește să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine și să facem celorlalți ceea ce dorim ca ei să ne facă nouă.”[73]

Wilberforce este atât de contrariat de folosirea argumentelor religioase pentru susținerea sclaviei încât afirmă la un moment dat „nu pot să cred că oponenții mei sunt serioși folosind acest argument așa că voi opri aici această discuție”.[74]
O altă lucrare importantă scrisă de Wilberforce este: An appeal to the Religion, Justice and Humanity of the Inhabitants of the British Empire in behalf of the Negro Slaves in the West Indies, lucrare scrisă în anul 1823. Așa cum s-a putut remarca și la celelalte lucrări prezentate anterior, se poate identifica și la această carte scrisă de Wilberforce o motivație izvorâtă de pe paginile Scripturii. Primul verset[75] biblic folosit de Wilberforce face referire la exploatarea sclavilor și la cruzimea cu care erau tratați și cum cei ce profitau de pe urma lor se îmbogățeau. Acest verset este din cartea prorocului Ieremia, care afirmă în capitolul 22 cu versetul 13: “Vai de cel ce își zidește casa cu nedreptate și odăile cu nelegiuire; care pune pe aproapele său să lucreze degeaba, fără să-i dea plata”. Al doilea verset[76] folosit de Wilberforce ca și fundament pentru argumentarea abolirii sclaviei în această lucrare, se regăsește în Mica 6:8 „Să faci dreptate, să iubești mila”. Prin aceste texte biblice, Wilberforce exprimă nedreptatea cu care erau tratați negrii și lipsa de milă cu care cei care îi exploatau se purtau cu ei, din momentul în care erau răpiți din Africa, apoi transportați în condiții inumane în Indiile de Vest unde erau munciți până la epuizare, ba chiar până la moarte. În această lucrare, Wilberforce arată faptul că așa-numiții creștini și-au ratat menirea de a vesti Evanghelia triburilor din Africa și în loc să propovăduiască Evanghelia eliberatoare a Domnului Isus Hristos, ei au dus pe continentul african teroarea, crima și dezolarea:

„Treizeci de vase, aparținând unei țări civilizate au navigat în secolul al XIV lea, dintr-un singur port al uneia dintre cele mai iluminate națiuni din lume, o națiune care onorează literele, admiră știința și artele, care recunoaște și mărturisește public religia în Hristos; iar vasele lor au navigat nu ca să comunice Africii binecuvântările unei vieți civilizate, nu s-au dus călăuziți de Duhului lui Isus Hristos, Duhul păcii și al milei ca să ducă locuitorilor Africii binecuvântările mântuirii. Ci au dus teroarea și dezolarea pentru a instiga la război și carnagiu, ca să îi polueze țărmurile cu cele mai atroce crime și să condamne mii de victime nevinovate la ororile Pasajului de Mijloc, care este de neegalat în istoria suferinței umanității.”[77]

Prin Pasajul de Mijloc, expresie folosită de Wilberforce în această lucrare se înțelege traseul pe care îl foloseau corăbiile care făceau comerț cu sclavi în oceanul Atlantic. Traseul purta numele de Pasajul de Mijloc, deoarece era partea centrală a triunghiului comercial. Vasele implicate în acest comerț porneau din Europa, de unde transportau produse în Africa. După descărcarea acestora, corăbiile se încărcau cu africanii ce erau capturați și vânduți corăbierilor. Aceștia îi transportau apoi pe africani în Indiile de Vest, unde erau vânduți stăpânilor de plantații. Din Indiile de Vest, vasele încărcau trestie de zahăr și alte produse pe care le duceau apoi în Europa.[78]
Un alt argument folosit de Wilberforce este cel teologic practic. Mai precis, Wilberforce testează dacă practicile contemporanilor săi sunt în acord cu ceea ce susțineau aceștia cu privire la valori morale, la creștinism sau la religie. Astfel, Wilberforce este contrariat să observe cum o țară care se numea creștină, iar mulți din cei implicați în comerțul cu sclavi sau în exploatarea lor pe plantații, se numeau creștini, însă nu demonstrau în niciun fel că împărtășesc valorile creștinismului precum dragostea, altruismul sau slujirea aproapelui în mod practic:

În țara aceasta, la momentul actual, nu avem doar un Guvern și un Parlament, ci o întreagă comunitate (incluzându-i și pe proprietarii de plantații din Indiile de Vest), care se cheamă creștină și care afirmă că sunt guvernați de învățăturile Scripturii. Nu trebuie atunci să li se amintească lor de responsabilitățile creștine? Nu trebuie să li se spună atunci că este obligația lor de a acționa în spiritul principiilor religiei pe care o profețesc și care nu este doar parte din legea țării în care trăiesc, ci care le-a fost dată și lor în mod expres pentru a ghida comportamentul fiecărui individ, nu doar în viața privată și domestică, ci și în cea socială și civilă? Nu este o abordare dreaptă și legitimă să întrebi un individ: “Dacă tu ești creștin de ce îi asuprești pe servitorii tăi? De ce te porți atât de rău cu soția și copiii tăi? De ce vrei să îl deposedezi pe vecinul tău de veniturile lui?” Sau am putea aborda în același fel și guvernele creștine și să le întrebăm: “De ce permiteți cetățenilor voștri să comită jaful și crima așa cum se întâmplă în cazul comerțului cu sclavi? Sau de ce permiteți asuprirea și degradarea semenilor lor așa cum este în cazul sclaviei în care sclavii sunt munciți fără să primească vreo plată?[79]

Așa cum se poate observa în aceste cuvinte ale lui Wilberforce, el face o radiografie foarte profundă a societății în care trăia și o analizează în lumina Scripturii și a învățăturilor pe care aceasta le promova în mod verbal. În mod clar era o discrepanță între creștinismul afirmat și marile probleme sociale pe care atât guvernul cât și societatea, în ansamblul ei, le accepta. Comerțul cu sclavi, exploatarea prin muncă a sclavilor, prostituția copiilor și a adulților sau violența, erau toate dovezi clare ale unei societăți corupte spiritual care se clădea pe exploatare și crimă. În această situație, Wilberforce trece de la evaluarea societății în raport cu valorile morale, la evaluarea ei în raport cu Creatorul:

Nu trebuie oare să li se comunice stăpânilor de sclavi creștini și guvernelor creștine că ei trebuie să le ofere sclavilor lor „ceea ce este drept și echitabil știind că și ei, la rândul lor, au un Stăpân în ceruri?” Și nu trebuie să li se reamintească acestora faptul că este datoria lor în fața lui Dumnezeu să „dezlege lanțurile răutății, să deznoade legăturile robiei, să dea drumul celor asupriți și să rupă orice fel de jug? (Isaia 58:6). Nu ar trebui ca întreaga populație a Regatului Unit să fie avertizată că dacă refuză să își ridice vocile împotriva răul flagrant al sclaviei,  își încalcă obligațiile clare pe care le au ca și creștini?”[80]


Implicarea lui Wilberforce în abolirea sclaviei

Pe lângă propria preocupare pentru situația sclavilor și a modului în care erau tratați, au fost mai mulți apropiați ai lui Wilberforce care și-au adus aportul atât la conștientizarea publică a acestei probleme sociale cât și la pregătirea rapoartelor care au fost înaintate Parlamentului Britanic. Printre aceștia se numără John Newton, un fost comerciant de sclavi, sau  John Wesley, care a scris un pamflet ce a devenit foarte popular în acea vreme, intitulat „Thoughts upon Slavery”, scris în anul 1774. De remarcat este faptul că John Wesley are ca argument principal același argument pe care îl identificăm și la Wilberforce pentru abolirea sclaviei și anume faptul că Dumnezeu este Creatorul tuturor oamenilor și al tuturor lucrurilor, principiu ce duce la înțelegerea demnității umane.[81] Motto-ul lucrării lui John Wesley este versetul 10 din Geneza capitolul 4: „Și Dumnezeu a zis: Ce ai făcut? Glasul fratelui tău strigă din pământ la Mine[82]. Folosirea acestui verset ca și argument, arată foarte clar interpretarea pe care așa-numiții aboliționiști o dădeau doctrinei despre om și anume că toți sunt frați și că așa cum Cain l-a omorât pe fratele său Abel făcând o mare nedreptate, iar sângele lui Abel stătea mărturie pentru lucrul acesta, tot așa și sângele sclavilor negri stăteau ca mărturie în fața lui Dumnezeu față de crimele comise de către semeni asupra lor. Wesley a prezentat în lucrarea sa și judecata lui Dumnezeu care va veni asupra celor ce au exploatat pe semenii lor care au fost martori suferinței fraților lor și de care nu le-a păsat. Verdictul lui Wesley este tranșant: „În ziua aceea Dumnezeu se va purta cu voi așa cum v-ați purtat și voi cu victimele voastre și vă va cere tot sângele lor din mâinile voastre. În ziua aceea va fi mai ușor pentru Sodoma și Gomora decât pentru voi!”[83]
            O altă persoană care a avut o mare influență în conștientizarea societății cu privire la situația sclavilor și mai ales cu privire la suferințele îndurate de aceștia pe parcursul transportului inuman[84]  la care erau supuși dinspre Africa spre Indiile de Vest, a fost un sclav negru ce a reușit să evadeze de pe un vas de transport, pe nume Olaudah Equiano care a descris în lucrarea sa “The Interesting Narrative of the Life of Olaudah Equiano, or Gustavus Vassa, the African experiențele sale ca sclav. Unul din momentele cele mai dureroase pe care Equiano le descrie, a fost atunci când a fost martor la fost la vânzarea sclavilor, iar doi frați care fuseseră pe același vapor în lanțuri au fost vânduți unor proprietari de plantație diferiți. Equiano a fost marcat de strigătele lor de disperare și în acest context, el pune o întrebare adânc înrădăcinată în valorile creștine la care el a aderat după evadarea din sclavie:

 „Vai de voi creștini cu numele! Să vă întrebe un african dacă aceste lucruri le-ați învățat de la Dumnezeul vostru care vă poruncește să faceți semenilor voștri ceea ce doriți să vă facă și alții vouă? Nu este de ajuns că suntem smulși din țările noastre și de lângă prietenii noștri ca să servim luxului și poftelor voastre? Chiar trebuie ca fiecare sentiment să fie sacrificat pentru avariția voastră? Nu sunt oare prietenii și frații mai întristați acum de separarea de cei dragi în loc să ne fie permisă măcar această singură consolare a sclaviei și anume că suntem împreună și ne putem mângâia în suferințele și întristările noastre? De ce trebuie să-și piardă părinții copiii, frații surorile și soții soțiile? Cu siguranță aceasta este o rafinare a cruzimii care agravează suferința și adaugă orori proaspete mizeriei sclaviei.”[85]
           
O altă lucrare ce a avut un impact considerabil în conștientizarea situației sclavilor, a fost publicată de către James Ramsay, care a stat timp de 20 de ani în Indiile de Vest și care a realizat o descriere foarte exactă a situației negrilor exploatați pe plantații. Ramsay prezintă în lucrarea sa aceeași doctrină a chipului lui Dumnezeu ca și înțelegere a efectelor nefaste ale sclaviei. Ramsay afirmă în An Essay on the Treatment and Conversion of African Slaves in the British Sugar Colonies: „nimic nu poate aduce mai multă demnitate omului decât faptul că a fost selectat din toate părțile creației ca să poarte chipul Creatorului”.[86] Ramsay propune o reformă în Indiile de Vest iar printre măsurile propuse se numără și implicarea bisericilor în evanghelizarea negrilor. Privitor la serviciul de duminică, Ramsay propunea următoarele:

„Dimineața să fie organizat programul normal pentru membrii albi ai parohiei, iar seara programul să fie adaptat negrilor. În loc de o predică obișnuită, ar fi bine ca preotul să le explice negrilor un capitol din Noul Testament pentru ca ei să fie familiarizați cu misiunea și cu istoria Mântuitorului și a relației noastre cu El ca și Creator, Cap și Răscumpărător al omenirii. Preotul să prezinte în câteva cuvinte crezul apostolic și cele zece porunci într-un mod adaptat capacității lor de înțelegere”.[87]

Deși exista această preocupare pentru vestirea Evangheliei către negrii, ce reiese clar din lucrarea lui Ramsay, se poate observa totuși faptul că aceasta a fost publicată cu trei ani înainte ca William Wilberforce să depună primul amendament care a încercat să reglementeze comerțul cu sclavi, susținut în Parlament în anul 1787. Se poate identifica așadar un interes al misionarilor pentru evanghelizarea sclavilor de pe plantații, însă nu și schimbarea condiției lor sociale.
Deși nu a pierdut nicio campanie de alegeri parlamentare de la vârsta de 21 până la vârsta de 74 de ani, amendamentele depuse Wilberforce împotriva sclaviei au fost respinse de 11 ori[88]. Cu toate acestea, Wilberforce nu a cedat viziunii sale cu privire la o lume dreaptă care să nu fie construită pe sclavie, exploatare și crimă. Implicarea lui Wilberforce în reforma morală a societății sale, nu a atins doar problema sclaviei, ci și alte rele sociale care demonstrau o corupție morală profundă în acele vremuri. Eric Metaxas descrie cele două mari obiective pe care le-a avut Wilberforce de-a lungul carierei sale politice:

Dacă primul mare obiectiv a lui Wilberforce a fost abolirea comerțului de sclavi, cel de-al doilea mare obiectiv a fost abolirea fiecărui rău social. Printre acestea se numără munca minorilor, condițiile precare de muncă din fabrici, problemele orfanilor și ale văduvelor, ale prizonierilor și ale celor bolnavi – toate acestea au început să aibă reprezentanți interesați de a se implica în ajutorarea celor săraci sau în suferință. Noi aproape am uitat faptul că în secolul optsprezece, înainte de Wilberforce și Clapham, cei săraci și cei suferinzi nu aveau aproape pe nimeni care să îi reprezinte în sfera publică sau privată. Noi cei care suntem de multe ori obsedați cu privire la conștiința socială nu ne putem imagina o lume fără aceasta sau o societate care privește la suferință sau la sărăcie ca fiind voia lui Dumnezeu.[89]

Primul amendament asupra comerțului cu sclavi a fost depus de către William Wilberforce în anul 1787. Vor trece douăzeci de ani de la acest eveniment, până când amendamentul acesta va fii acceptat, în anul 1807.[90]  Wilberforce nu s-a oprit însă aici, deoarece încetarea comerțului cu sclavi nu însemna și abolirea sclaviei. Cu trei luni înainte să moară, în anul 1833, Wilberforce propune o ultimă petiție împotriva sclaviei. Victoria cea mai răsunătoare avea să vină cu trei zile înainte ca Wilberforce să moară, pe data de 26 iulie 1833, zi în care sclavia avea să fie abolită în coloniile britanice.[91]

Concluzii

Chiar dacă în vremurile contemporane mai există diverse forme de sclavie care nu sunt însă acceptate nici de lege, nici de societate, ce a reușit Wilberforce să schimbe, este ceea ce Eric Metaxas consideră ca fiind mai rău chiar decât sclavia însăși și anume „mentalitatea că sclavia este acceptabilă. Această mentalitate a făcut ca sclavia să supraviețuiască și chiar să înflorească timp de milenii întregi”[92] Așa cum observă Metaxas, implicarea lui Wilberforce nu numai că a schimbat situația negrilor contemporani cu el și a celor ce aveau să urmeze, ci a schimbat și mentalitatea umanității din acele vremuri și până astăzi:

Wilberforce a distrus un sistem întreg de percepție al lumii, unul care a guvernat de la începutul istoriei și l-a înlocuit cu un mod complet diferit de a vedea lumea. Inclusă în sistemul vechi de a vedea lumea era ideea că răul sclaviei era un bun acceptat. Wilberforce a omorât acest mod de a percepe lucrurile și o dată cu el și ideea că sclavia este ceva bun.[93]

Se poate afirma fără nicio urmă de îndoială că Wilberforce a avut un fundament religios bazat pe o înțelegere a Scripturii și pe niște convingeri teologice în întregul său demers de abolire a sclaviei. Valențele credinței lui Wilberforce, au fost evidențiate chiar și de către unul dintre cei mai mari oponenți ai lui Wilberforce, care a fost indignat de faptul că Wilberforce a îndrăznit să-și impună valorile sale creștine privitoare la sclavie și la egalitatea umană în societatea britanică. În acest sens, Lordul Melbourne a afirmat că „lucrurile au ajuns la un moment critic, din moment ce i se permite cuiva să invadeze spațiul public cu credința sa”.[94]
Wilberforce a lăsat ca Scriptura, credința sa, valorile sale creștine și înțelegerea sa teologică să îl călăuzească pe drumul anevoios al luptei împotriva nedreptăților și a exploatării ființelor umane. În primul rând el a folosit ca punct de plecare și fundament al valorilor morale, Scriptura. Din învățăturile acesteia, el a înțeles valoarea ființei umane care este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. În același timp, el a folosit argumentele biblice care prezintă dragostea față de aproape, dreptatea sau justiția socială. Unul din cele mai puternice argumente teologice ale sale în acest demers este eliberarea pe care a adus-o Domnul Isus Hristos prin jertfa de la cruce și faptul că în Hristos nu mai există nici sclav nici slobod, ci ei alcătuiesc împreună trupul lui Hristos.
Cu aceste argumente, Wilberfoce a provocat creștinismul dualist al societății sale contemporane, a testat valorile moral-creștine care erau doar afirmate și nu trăite și a oferit vremii sale perspectiva lui Dumnezeu asupra valorii umane, asupra dragostei adevărate și asupra importanței conceptului creării omului după chipul lui Dumnezeu. 
Drumul lui Wilberforce nu s-a încheiat o dată cu el, ci a continuat cu o reformare a multor alte societăți care au renunțat într-un final la sclavie. Poate de aceea, Wilberforce va rămâne cunoscut ca și „cel mai mare reformator social din istoria lumii”.[95]

Bibliografie

Equiano, Olaudah. The Interesting Narrative of the Life of Olaudah Equiano, or Gustavus Vassa, the African. London, 1789.
Metaxas, Eric. Amazing Grace: William Wilberforce and the Heroic Campaign to End Slavery. HarperCollins e-books, f.a.
Piper, John. Amazing Grace in the Life of William Wilberforce. Wheaton: Crossway Books, 2006.
———. The Roots of Endurance. Wheaton: Crossway Books, 2002.
Ramsay, James. An Essay on the Treatment and Conversion of African Slaves in the British Sugar Colonies. Dublin: T. Walker, 1784.
Wesley, John. Thoughts upon Slavery. London: Joseph Crukshank, 1774.
Wilberforce, Robert Isaac, și Samuel Wilberforce. The Life of William Wilberforce. London: John Murray, 1839.
Wilberforce, William. A Letter on the Abolition of the Slave Trade: Addressed to the Freeholders and Other Inhabitants of Yorkshire. London: Luke Hansard & Sons, 1807.
———. A Practical View of the Prevailing Religious System of Professed Christians in the Higher and Middle Classes in this Country Contrassed with Real Christianity. Dublin: Robert Dapper, 1797.
———. An appeal to the Religion, Justice and Humanity of the Inhabitants of the British Empire in behalf of the Negro Slaves in the West Indies. London: J. Hatchard and Son, 1823.







[1] Fred W. Kennedy, Daddy Sharpe: A Narrative of the Life and Adventures of Samuel Sharpe, a West Indian Slave, Written by Himself, 1832 (Jamaica: Ian Randle Publishers, 2008), 29.
[2] Delroy Reid Salmon, Burning for Freedom: A Theology for the Black Atlantic Struggle for Freedom (Kingston: Ian Randle Publishers, 2012), 17.
[3] Gelien Matthews, Caribbean Slave Revolts and the British Abolitionist Movement (Louisiana: Lousiana State University Press, 2006), cap. Preface-Primul paragraf.
[4] Henry Bleby, Speech of Rev. Henry Bleby, Missionary from Barbados, on the Results of Emancipation in the British Colonies, Delivered at the Celebration of the Massachusetts Anti-Slavery Society held at Island Grove, Abington, July 31st, 1858 (Boston: R. F. Wallcut, 1858), 14, https://nlj.gov.jm/riots-and-rebellions/.
[5] Bleby, Speech of Rev. Henry Bleby, Missionary from Barbados, on the Results of Emancipation in the British Colonies, Delivered at the Celebration of the Massachusetts Anti-Slavery Society held at Island Grove, Abington, July 31st, 1858, 4–5.
[6] William Knibb, Facts and Documents Connected with the Late Insurrection in Jamaica, and the Violations of Civil and Religious Liberty Arising out of It (London: Teape and Son, 1832), 10, https://dloc.com/CA01099995/00001/10j.
[7] Henry Bleby, Death Struggles of Slavery: A Narrative of Facts and Incidents Which Occurred in a British Colony, During the Two Years Immediately Preceding Negro Emancipation (London: Third Edition, 1868), 125.
[8] Bleby, 125.
[9] Bleby, 125.
[10] Bleby, Speech of Rev. Henry Bleby, Missionary from Barbados, on the Results of Emancipation in the British Colonies, Delivered at the Celebration of the Massachusetts Anti-Slavery Society held at Island Grove, Abington, July 31st, 1858, 4.
[11] Bleby, 128.
[12] Bleby, 125–26.
[13] Henry Bleby, Death Struggles of Slavery: A Narrative of Facts and Incidents Which Occurred in a British Colony, During the Two Years Immediately Preceding Negro Emancipation (London: Third Edition, 1868), 122.
[14] Bleby, 122.
[15] Bleby, 123.
[16] Bleby, 124.
[17] Bleby, 124.
[18] Bleby, 125.
[19] Reddy Sheshalatha, British Empire and the Literature of Rebellion: Revolting Bodies, Laboring Subjects (Washington: Palgrave Macmillan, 2017), 80.
[20] Sheshalatha, 80.
[21] Bleby, Death Struggles of Slavery: A Narrative of Facts and Incidents Which Occurred in a British Colony, During the Two Years Immediately Preceding Negro Emancipation, 129.
[22] Bleby, Speech of Rev. Henry Bleby, Missionary from Barbados, on the Results of Emancipation in the British Colonies, Delivered at the Celebration of the Massachusetts Anti-Slavery Society held at Island Grove, Abington, July 31st, 1858, 10.
[23] Reid Salmon, Burning for Freedom: A Theology for the Black Atlantic Struggle for Freedom, cap. 5-Get Up and Stand Up: The grounds of Liberation-The Equality of All Persons-Primul paragraf.
[24] Reid Salmon, cap. 5-Get Up and Stand Up: The grounds of Liberation-The Equality of All Persons-Al șaselea paragraf.
[25] Eric Metaxas, Amazing Grace: William Wilberforce and the Heroic Campaign to End Slavery (HarperCollins e-books, f.a.), 12.
[26] Martin Luther King, Jr., Where do we go from here (Boston: Beacon Press, 2010), 89.
[27] John Wesley, Thoughts upon Slavery (London: Joseph Crukshank, 1774), 12.
[28] Reid Salmon, Burning for Freedom: A Theology for the Black Atlantic Struggle for Freedom, cap. 5-Get Up and Stand Up: The Grounds of Liberation-Freedom-Primul paragraf.
[29] Reid Salmon, cap. 5-Get Up and Stand Up: The Grounds of Liberation-Freedom-Al treilea paragraf.
[30] Reid Salmon, cap. 5-Get Up and Stand Up: The Grounds of Liberation-Justice-Primul paragraf.
[31] Reid Salmon, cap. Introducere-Primul paragraf.
[32] Reid Salmon, cap. Introducere-Al patrulea paragraf.
[33] Reid Salmon, cap. 5-Get Up and Stand Up: The Grounds of Liberation-Primul paragraf.
[34] Reid Salmon, 5-Get Up and Stand Up: The grounds of Liberation-Al patrulea paragraf.
[35] Bleby, Death Struggles of Slavery: A Narrative of Facts and Incidents Which Occurred in a British Colony, During the Two Years Immediately Preceding Negro Emancipation, 129.
[36] Kennedy, Daddy Sharpe: A Narrative of the Life and Adventures of Samuel Sharpe, a West Indian Slave, Written by Himself, 1832, 74.
[37] Bleby, Death Struggles of Slavery: A Narrative of Facts and Incidents Which Occurred in a British Colony, During the Two Years Immediately Preceding Negro Emancipation, 130.
[38] Bleby, 129.
[39] Sheshalatha, British Empire and the Literature of Rebellion: Revolting Bodies, Laboring Subjects, 80.
[40] Sheshalatha, 80.
[41] Matthews, Caribbean Slave Revolts and the British Abolitionist Movement, cap. 1-Introduction: Al optulea paragraf.
[42] Levitic 25:10 „Și să sfințiți astfel anul al cincizecilea, să vestiți slobozenia în țară pentru toți locuitorii ei: acesta să fie pentru voi anul de veselie; fiecare dintre voi să se întoarcă la moșia lui și fiecare din voi să se întoarcă la în familia lui”
[43] Bleby, Speech of Rev. Henry Bleby, Missionary from Barbados, on the Results of Emancipation in the British Colonies, Delivered at the Celebration of the Massachusetts Anti-Slavery Society held at Island Grove, Abington, July 31st, 1858, 14–15.
[44] Robert Isaac Wilberforce și Samuel Wilberforce, The Life of William Wilberforce (London: John Murray, 1839), 1.
[45] Eric Metaxas, Amazing Grace: William Wilberforce and the Heroic Campaign to End Slavery (HarperCollins e-books, f.a.), 6.
[46] Wilberforce și Wilberforce, The Life of William Wilberforce, 5.
[47] Metaxas, Amazing Grace: William Wilberforce and the Heroic Campaign to End Slavery, 7.
[48] Wilberforce și Wilberforce, The Life of William Wilberforce, 7.
[49] Ibidem.
[50] John Piper, Amazing Grace in the Life of William Wilberforce (Wheaton: Crossway Books, 2006), 10.
[51] Wilberforce și Wilberforce, The Life of William Wilberforce, 15.
[52] Metaxas, Amazing Grace: William Wilberforce and the Heroic Campaign to End Slavery, 24.
[53] Ibidem, 35.
[54] Ibidem, 46.
[55] Wilberforce și Wilberforce, The Life of William Wilberforce, 91.
[56] Metaxas, Amazing Grace: William Wilberforce and the Heroic Campaign to End Slavery, 54.
[57] Ibidem, 55.
[58] Metaxas, 68.
[59] Piper, Amazing Grace in the Life of William Wilberforce, 13.
[60] Metaxas, Amazing Grace: William Wilberforce and the Heroic Campaign to End Slavery, 10.
[61] Ibidem, 70.
[62] Ibidem, 70.
[63] Ibidem, 74.
[64] Ibidem, 11.
[65] William Wilberforce, A Practical View of the Prevailing Religious System of Professed Christians in the Higher and Middle Classes in this Country Contrassed with Real Christianity (Dublin: Robert Dapper, 1797), 276.
[66] Metaxas, Amazing Grace: William Wilberforce and the Heroic Campaign to End Slavery, 12.
[67] Ibidem, 14.
[68] Wilberforce, A Practical View of the Prevailing Religious System of Professed Christians in the Higher and Middle Classes in this Country Contrasted with Real Christianity, 21.
[69] William Wilberforce, A Letter on the Abolition of the Slave Trade: Addressed to the Freeholders and Other Inhabitants of Yorkshire. (London: Luke Hansard & Sons, 1807), 318.
[70] Ibidem
[71] Ibidem, 319.
[72] Ibidem
[73] Ibidem, 320.
[74] Ibidem
[75] William Wilberforce, An appeal to the Religion, Justice and Humanity of the Inhabitants of the British Empire in behalf of the Negro Slaves in the West Indies (London: J. Hatchard and Son, 1823), 1.
[76] Ibidem 2.
[77] Ibidem, 27.
[78] Metaxas, Amazing Grace: William Wilberforce and the Heroic Campaign to End Slavery, 97.
[79] Wilberforce, An appeal to the Religion, Justice and Humanity of the Inhabitants of the British Empire in behalf of the Negro Slaves in the West Indies, 134.
[80] Ibidem, 135.
[81] John Wesley, Thoughts upon Slavery (London: Joseph Crukshank, 1774), 12.
[82] Ibidem, 1.
[83] John Wesley, Thoughts upon Slavery, 52.
[84] Olaudah Equiano, The Interesting Narrative of the Life of Olaudah Equiano, or Gustavus Vassa, the African (London, 1789), 16–19.
[85] Ibidem, 20.
[86] James Ramsay, An Essay on the Treatment and Conversion of African Slaves in the British Sugar Colonies (Dublin: T. Walker, 1784), 171.
[87] Ibidem, 229.
[88] John Piper, The Roots of Endurance (Wheaton: Crossway Books, 2002), 117.
[89] Metaxas, Amazing Grace: William Wilberforce and the Heroic Campaign to End Slavery, 13.
[90] Piper, The Roots of Endurance, 38.
[91] Ibidem, 40.
[92] Metaxas, Amazing Grace: William Wilberforce and the Heroic Campaign to End Slavery, 11.
[93] Ibidem, 11.
[94] Metaxas, Amazing Grace, 15.
[95] Ibidem, 12.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu