A
apărut pe internet un articol cu titlul: „Războiul Baptiștilor
sau cum a abolit Marea Britanie sclavia”, de Bianca Pădurean, articol ce m-a bucurat și
am văzut că mulți baptiști au distribuit acel articol. M-am gândit că acest
frate care a făcut cinste, ar trebui să fie mai cunoscut de comunitatea noastră
baptistă din țară.
Mulțumesc, doamna
Bianca Pădurean.
Samuel
Sharpe sau Sharp a fost un sclav proclamat în anul 1975 drept, eroul național
al statului Jamaica, deoarece el a fost în anul 1832 liderul unei revolte a
sclavilor baptiști, revoltă cunoscută și sub numele de Revolta Crăciunului sau
Războiul .
Datele
biografice despre el sunt destul de vagi, începând cu anul nașterii care este
cuprins între 1801 și 1804. Varianta cea mai plauzibilă și corect matematic
este cea a anului 1801, în condițiile în care știm sigur că a murit la 31 de
ani. În general și istoricii sunt de părere, că el s-ar fi
născut cam prin 1801, părinții lui venind din Africa cam între anii 1787 și
1801[1].
Samuel s-a născut în sclavie în parohia
Sfântul Iacob, din Jamaica, pe o plantație deținută de Samuel și Jane Sharpe. Așa
cum era obiceiul în vremurile acelea tulburi [2],
copilului i s-a dat numele stăpânului lui, Samuel Sharpe, (care era la bază
avocat), ca și o indicație, că micuțul și părinții lui sunt proprietatea
stăpânului. Știm din istorie, din cărți, filme că sclavii, negrii mai ales,
erau considerați de către albi, ca
neavând suflete și de aceea puteau să-i folosească după bunul lor plac. Foarte
trist și strigător la cer, dar din păcate, aceasta a fost realitatea acelor
timpuri, și la o scară mult mai mică, sau poate că nu, realitatea zilelor
noastre.
Mama
lui s-a numit Juda Bligom, despre tatăl său nu avem informații certe.[3] A
mai avut un frate și o soră, William și Eliza. A fost căsătorit, dar, soția sa
locuia pe altă plantație, această situație nefiind una neobișnuită, ca soții să
stea separat. Conform unei scrisori
publicate în anul 1896, într-un ziar ,,Jamaica Advocate”, aflăm că a
avut o fiică căsătorită cu un domn Gaynor; această doamnă Gaynor și fiica ei, Doamna
Scott, locuiau în anul 1896 în orașul Montego Bay.
I
s-a permis de către stăpânul său să învețe a scrie, a citi, pe scurt să fie
bine educat. Tocmai, datorită acestei educații primite, și-a câștigat respectul
și admirația celorlalți sclavi.
A
îmbrățișat mișcarea baptistă, deoarece simțea el că aceasta vorbește despre
libertate în toate înțelesurile ei. Se botează
și devine în scurt timp predicator și lider în biserica Baptistă, care de mult timp primea
în rândul membrilor ei sclavi, pe care îi desemna și ca predicatori.
A
fost diacon la biserica Baptistă Burchell din Montego Bay, unde pastor era Rev.
Thomas Burchell, un misionar din Anglia.[4]
Sharpe și-a petrecut mult timp călătorind în diferite parohii din Jamaica,
învățându-i pe sclavi despre creștinism, despre care credea că este promisiunea
libertății mult așteptate de către oropsiții sorții.
Sclavii
au aflat că Parlamentul Britanic lua în calcul abolirea sclaviei; cei care
știau să citească au urmărit foarte atent știrile din ziare. Crezând în mod
eronat că Parlamentul Britanic a fost
deja de acord cu eliberarea fraților lui de suferință, Sharpe a organizat greve
generale de rezistență pasivă pe mai multe moșii din vestul statului Jamaica,
protestând împotriva condițiilor de
muncă. Perioada aceasta a fost una
critică pentru proprietarii de plantații, deoarece tocmai coincidea cu sezonul recoltării
trestiei de zahăr.
Sharpe
i-a încurajat pe sclavi să lupte pentru drepturile lor și pentru o plată a
muncii lor, iar dacă cererile nu li se vor împlini, pot să recurgă la
rezistență înarmată. Astfel că la data
de 27 Decembrie 1831 izbucnește rebeliunea cunoscută în istorie drept ,,Revolta
Crăciunului” sau ,,Lupta Baptistă”, care începe pe moșia Kensington.
Represaliile din partea proprietarilor de plantații au dus la incendierea
recoltelor de către rebeli.
Așa
se face că deși inițial, deși protestul lui Sharpe s-a dorit a fi unul pașnic, în care sclavii refuză să muncească în ziua de Crăciun și următoarele zile, s-a
transformat într-unul dintre cel mai
sângeros episod din istoria Jamaicăi. Confruntările au avut loc timp de 10 zile,
pe tot cuprinsul insulei, mobilizând numai puțin de 60. 000 de sclavi. Pentru a pune capăt luptelor și a înăbuși
revoltele în cel mai scurt timp, guvernarea colonială a recurs la forțele
militare jamaicane și la războinicii din
comunitățile montane, formate din urmașii sclavilor care au reușit să fugă de
stăpânii lor.
Aceste
confruntări s-au soldat cu pierderi omenești de ambele părți, dar nu în mod
egal, deoarece față de 14 albi care au fost uciși de către rebelii înarmați, de
cealaltă parte mai mult de 200 de sclavi
au fost uciși de trupele armate. Chiar și după încetarea ,,războiului” s-au
înregistrat victime, britanicii condamnând și executând prin spânzurare 6oo de sclavi,
inclusiv pe Sharpe, liderul mișcării de eliberare. Mulți dintre cei uciși erau
judecați și acuzați de fapte mărunte, cum ar fi furtul de animale, acestea
fiind doar pretexte pentru a-i pedepsi pe instigatori.
La
data de 19 Aprilie 1832, Sharpe a fost judecat și condamnat la moarte prin
spânzurare, ca urmare a rolului pe care l-a avut în rebeliune. În săptămânile precedând execuției lui, pe
când era încarcerat, Samuel a avut câteva întâlniri cu Rev. misionar Henry
Bleby, care a notat ceea ce i-a spus Sharpe ,,Decât să-mi trăiesc viața în
sclavie, decât să trăiesc ca și un sclav, mai degrabă aș muri cu ștreangul de
gât”.
După
cum a rămas scris în analele istorice, Sharpe, în vârstă de 31 de ani, îmbrăcat
într-un costum alb, a pășit demn spre spânzurătoare la 23 Mai, 1832. După o
cuvântare scurtă, el s-a rugat, apoi a spus ,,Acum vă urez la revedere! Asta
este tot ce vreau să vă spun”. Stăpânul lui a primit o compensație de 16 lire
și 10 șilingi, care era valoarea aproximativă a lui Sharpe. Pentru oameni
valorase așa puțin, dar pentru Dumnezeu era de neprețuit. Mama lui îi
supraviețuiește, deși tatăl murise cu mulți ani înainte.
Revolta
și felul în care a răspuns Guvernul de la acea dată, au atras cu sine două
anchete minuțioase, detaliate ale Parlamentului. Se crede că, acțiunile drastice ale guvernului
jamaican după stingerea revoltelor, au contribuit la trecerea în Parlament a
Legii privind Abolirea Sclaviei din 1833 și în final la abolirea sclaviei în
întregul Imperiu Britanic cinci ani mai
târziu – 1838.
Așadar,
Samuel Sharpe a fost eroul-martir al sclavilor botezați în credința Baptistă
din Jamaica și nu numai. Sacrificiul lui și a altor sute de sclavi uciși în
timpul revoltelor și după, a fost piatra de temelie a înlăturării unui ,,cancer”,
care din punct de vedere personal, pare a recidiva în secolul vitezei, în
contemporaneitate.
În
cinstea lui Samuel Sharpe zis și Archer, în anul 1975 s-au pus bazele
Colegiului de Învățători, Profesori ,,Sam Sharpe” în Granville, o suburbie a
orașului Montego Bay din Jamaica, orașul de baștină al eroului.
Surse
Craton, Michael, Eliberarea din
lanțuri: Rezistența împotriva Sclaviei în Indiile Britanice de Vest: (Cornell
University Press, 1983), p. 299
[4] Craton, Michael, Eliberarea din lanțuri:
Rezistența împotriva Sclaviei în Indiile Britanice de Vest: (Cornell
University Press, 1983), p. 299
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu