vineri, 5 iunie 2020

Teodorescu Nicolae ? – 1936 din Avram Iancu, participant la Războiul de Independență



Fratele Teodorescu Nicolae are un curs al vieții foarte interesant. Se naște în județul Alba, în Imperiul Austro-Ungar, se mută în Dobrogea, din Imperiul Otoman, participă în 1877 la Războiul de Independență, vine în 1914 în satul natal și înființează o biserică baptistă, se duce înapoi în Dobrogea, se mută la Buteni, județul Arad și în 1936 se mută acasă la Domnul.
S-a născut în localitatea  Vidra de Jos, (azi Avram Iancu) județul Alba. Auzind că la Cernavodă, o localitate din Dobrogea, se face o mare lucrare și se angajază mulți oameni să lucreze la podul de peste Dunăre, mai mulți oameni din localitatea Avram Iancu (atunci Vidra de Jos) se duc și se angajază să lucreze, printre ei era și Teodorescu Nicolae.
Teodorescu Nicolae a stat mulți ani  și aici a auzit Cuvântul Domnului și în anul 1903, Mihai Munteanu îl botează în apele Dunării. A fost de meserie dogar și a fost cel ce a înființat Biserica Creștină Baptistă din Cernavodă și a devenit un predicator înflăcărat pentru Domnul.
În anul 1909 a primit doi colindători din localitatea Jegălia, județul Ialomița, pe Dumitru Haralambie și Dobre Toancă. La plecare fratele Teodorescu Nicolae le dă celor  doi colindători câte un Nou Testament. Aceștia s-au întors la Domnul și au format Biserica Creștină Baptistă din Jegălia.
În zilele de 25 – 27 decembrie 1913 participă ca reprezentant al Bisericii din Cernavodă, la prima „Conferință Baptistă Română din București”.
În ziua de 24 marteie 1914 se întoarce acasă, dar l-a a rugat să vină și fratele Radu Tașcă și astfel încep să predice Evanghelia Domnului Isus Cristos. Fratele Teodorescu Nicolae caută o rudă a dumnealui, pentru că trecuse multă vreme de când plecase și multe s-au schimbat în sat. Radu Tașcă spune despre Teodorescu Nicolae:„Plecase ca tânăr în pribegie și acum se întoarce bătrân.”[1] Ei au înființat prin ajutorul Domnului Biserica Creștină Baptistă din Avram Iancu și împrejurimi.
În noaptea de 1 spre 2 februarie 1920 fratele Vasile Berbecar, care a vizitat Dobrogea într-o vizită de informare, petrece la familia Teodorescu Nicolae din Cernavodă.
Ajunge prin împrejurările vieții să se mute la Buteni și în anul 1936, după un lung drum prin viață, dar și pe calea credinței, Domnul îi dă odihna promisă în patria de sus.
Serviciul de înmormântare a fost condus de fratele Dănilă Pascu, păstorul Bisericii Baptiste din Curtici, ajutat de fratele Ioan Cocuț. A cântat corul și fanfara din Buteni.

Surse:
Ioan Bunaciu
Radu Tașcă
Farul Mântuirii
Luminătorul din Detroit


[1] Luminătorul, Vol. XXIII, Nr. 2, februarie 1948, p. 11.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu