joi, 21 ianuarie 2021

Ologeanu Teofil 1951 – 2016, din Țigănești

 


Fratele Teofil Ologeanu s-a născut în ziua de 26 iulie 1951 în localitatea Țigănești, județul Teleorman. Părinții se numeau Gheorghe și Elena.

A studiat cele 8 clase generale, apoi a mers la școala profesională „Autobuzul” din București și  a terminat-o în anul 1969. Termină studiile liceiale la seral și se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București, între anii 1980 – 1984.

În anul 1969 își predă viața în mâna Domnului și este botezat în Biserica Creștină Baptistă din Țigănești.

În anul 1975 se căsătorește cu Nina, fiica lui Gheorghe și Vergina Enache.

În anul 1984 este ales ca păstor al Bisericii Creștine Baptiste din Craiova, unde a slujit 32 de ani, până în anul 2016, când Domnul îl cheamă acasă.

După anul 1990, când se deschid posibilitățile de a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu, este implicat în deschiderea multor Biserici Baptiste în zona Olteniei. A înființat Comunitatea Creștină Baptistă de Oltenia, la care a fost ales două mandate de președinte. A făcut parte din Consiliul Național al Uniunii Baptiste.

În anul 2002 trece printr-o încercare grea, când soția, care a fost un ajutor potrivit, a plecat acasă la Domnul, la vârsta de 46 de ani.

În ziua de vineri, 26 februarie 2016, la vârsta de 64 de ani, Domnul îl cheamă  acasă.

AICI îl puteți vedea pe fratele Ologeanu Teofil, predicând despre „Slujitori”.

Surse:

Nicolae Ologeanu

Arhive

Creștinul Azi

2 comentarii:

  1. Sarbu Nicu Adrian21 ianuarie 2021 la 08:51

    L-am cunoscut pe fratele Ologeanu. Venea deseori în familia noastră și mergeam în misiune cu dânsul. Om dedicat în lucrarea Domnului care a slujit cu bucurie .
    Mulțumim, frate Vasile pentru efortul depus.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bogdan Emanuel Răduţ21 ianuarie 2021 la 09:11

    L.am cunoscut pe fratele Teofil. Pastor la Nr. 1 și în alte localități. Ne-am întâlnit de mai multe ori. Una dintre serile de priveghi, datorită participanților, s-a făcut la noi în adunare.

    RăspundețiȘtergere