miercuri, 19 iulie 2023

Prima școală Doctorală Baptistă din România, București 2023

 


În anul 102 de la înființarea primului așezământ teologic baptist din țară, Dumnezeu a dus până în vârf învățământul baptist din țară.

Truditorul neobosit, profesor dr. Otniel Bunaciu, primește de la Domnul încă o binecuvântare pentru poporul baptist. A dat Dumnezeu putere fratelui profesor dr. Otniel Bunaciu, Decanul Facultății de Teologie Baptistă din Universitatea București, să lupte și să câștige. Ne reprezintă cu cinste și dăruire în cadrul celui mai înalt for baptist, Alianța Mondială Baptistă, fiind primul vicepreședinte român din istoria Alianței, înființate în anul 1905. Congresul de la Oradea i-a mai încredințat încă un mandat în slujirea de vicepreședinte pentru  misiune, slujire pe care o face cu dăruire.

Dar azi, 19 iulie 2023, Domnul i-a dat o și mai mare izbândă, prin faptul că Senatul Universității din București a aprobat ca Facultatea de Teologie Baptistă să demareze procesul de  înființare a propriei școli doctorale.

Va fi prima Școală Baptistă Doctorală din țară. Meritul este al Domnului, al fratelui Profesor și al echipei pe care o conduce. Domnul să vă dea putere ca să lucrați pentru Domnul și poporul pe care îl reprezentați. 

Este un mare pas înainte pentru baptiștii din România, care acum pot pregăti tineri la cel mai înalt grad academic. Sunt lucruri nemaiauzite pentru noi și istoria acestui popor.

Mai jos redau scrisoarea trimisă  de profesor dr. Otniel Bunaciu prietenilor săi:

 Dragi prieteni ai Facultății de Teologie Baptist,

Vă scriu cu vești excelente! Astăzi, 19 iulie 2023, Senatul Universității din București a aprobat ca Facultatea noastră să demareze procesul de  înființare a propriei școli doctorale. Numele școlii va fi: Studii religioase și interculturale și ne propunem să admitem elevi, începând cu toamna anului 2023.

Suntem recunoscători pentru această oportunitate oferită de Universitatea din București. Dezvoltarea reprezintă o etapă unică pentru educația teologică baptistă din România și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru o echipă excelentă care continuă să lucreze din greu pentru dezvoltarea Facultății. De asemenea, suntem recunoscători pentru parteneriatul dvs. continuu și pentru sprijinul dumneavoastră pentru eforturile noastre.

Cu sinceritate,

Prof. univ. dr. habil. Otniel Bunaciu

Decan, Facultatea de Teologie Baptista

Universitatea din București.

20. Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,
21. a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.

(Efeseni 3:20-21)

Să ne bucurăm și să lăudăm pe Domnul.

Un comentariu:

  1. Domnul sa fie laudat !!jEl sa dea izbsnda și sa fiți binecuvântat in tot ce faceți !!❤️🙏🏻Cluj N - VIA

    RăspundețiȘtergere