marți, 23 iulie 2019

Talpesh Lazăr 1876 – 1959, din Felnac



Fratele Lazăr Talpeș scris așa în România și Talpesh în America, s-a născut în anul 1876 în comuna Felnac, jud. Timiș.
În anul 1913 a plecat din țară și s-a stabilit la Detroit, unde s-a lipit de Biserica Creștină Baptistă din Detroit.
În ziua de 25 aprilie 1915, fr. Talpesh Lazăr a fost ordinat ca păstor la prima Biserică Baptistă din Detroit. Serviciul a fost condus de Rev. C. Burnette și Rev. Geo. L. Wittet, păstori americani.
În ziua de 30 noiembrie 1917 Talpesh Lazăr demisionează și pleacă în Philadelpia.
În ziua de 28 august 1924 la Biserica Creștină Baptistă din Nădlag, unde fratele era păstor, s-a înființat Uniunea Poporului tânăr „Timotei” și Uniunea Femeilor „Maria”.
În anul 1925 păstorește Biserica Creștină Baptistă din Pecica, jud. Arad, România.
În ziua de 20 noiembrie 1927 fr. Talpesh Lazăr a fost chemat a doua oară ca păstor.
În anul 1934 este ales de Adunarea, a Societății „Samariteanul Îndurat”, Secretar de finanțe.
Duminică, 17 noiembrie 1946 fr. Talpesh Lazăr a avut un cuvânt din partea Domnului cu ocazia „Punerii pietrei fundamentale” pentru a doua Biserică Baptistă Română din Detroit, Michigan.
În anul  februarie 1947 s-a format un comitet pentru a aduna bani pentru frații mai greu loviți de sărăcie din România. Fr. Talpesh Lazăr a vorbit despre suferințele fraților din România. Biserica unde fratele era păstor, a strâns 104.200 dolari.
În 30 noiembrie 1952 fr. Talpesh Lazăr și-a sărbătorit aniversarea de 25 de ani de pastorație la Biserica Creștină Baptistă Nr. I din Detroit.
Publica în revista „Luminătorul”, la care era editor, articole, predici și poezii. La această revistă a lucrat 20 de ani. A fost un bun organizator și iubitor de tineret. A predicat la Radio și avea o bună audiență.
A fost căsătorit cu sora Emilia, din Felnac.
În anul 1959 Domnul îl cheamă acasă pe slujitorul Său, fiind încă păstor la Detroit.

Surse:
Alexa Popovici
Ioan Bunaciu
Istoria  Baptiștilor Români din America
Farul Mântuirei
Luminătorul




sâmbătă, 20 iulie 2019

Cure Simion 1914 - ?, din Ulieș



Dumnezeu a îngăduit să aducă în poporul său baptist, un om care s-a dezvoltat într-o perioadă de democrație, dar cu mari greutăți, l-a trecut prin al Doilea Război Mondial și l-a făcut tare ca cremenea, când peste țara noastră a venit comunismul. A fost numai bun și copt când ideologia partidului comunist a vrut să distrugă conștiințele oamenilor și să fie vasali unui regim de teroare. Dumnezeu l-a ținut drept pe fratele Simion Cure, chiar și atunci când a fost arestat, întemnițat și dus în Deltă. Nu a vrut să se plece în fața stăpânirii comuniste și nu a vrut să renunțe la libertatea de conștiință, ci a fost un stâlp pentru cei din jur.  
Fr. Simion Cure s-a născut în 17 ianuarie 1914 în Ulieș, jud. Hunedoara, din părinții Gheorghe și Sabina, de naționalitate română și ocupația, agricultori.
Studiază 2 clase elementare și Seminarul Teologic Baptist din București.
În 24 iulie 1934 este botezat și foarte curând își face apariția în spațiul public, participând la diferite programe, unde era invitat să vorbească sau să recite o poezie compusă de dumnealui. La multe întâlniri ținea cursuri pe diferite teme misionare, pentru că era considerat un misionar. De exemplu: a ținut un curs în 25 martie 1938 la Biserica Creștină Baptistă din Marga, jud. Severin, despre „Rolul femeilor în lucrarea Domnului”, iar multe surori au promis atunci să lucreze pentru Domnul.  A mai vorbit cu alte ocazii despre „Regina Maria”, „Orfelinatul din Simeria”, mobilizând frățietatea la anumite acțiuni.
Era atras de misiune și trimitea bani la Uniune pentru misiunea externă și atunci când era la Seminar.
În anul 1936 este încorporat la Regimentul 92 Infanterie și este lăsat la vatră cu gradul de sergent.
În anul 1938 se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București și termină doar primul an. A continuat la Seminar după anul 1948.
Începând din anul 1940 a început să publice articole, predici și poezii, în revista „Farul Creștin”, începând cu nr. 16. Primul mesaj este „Ultimul nor”, pe care îl redau în întregime, aici vorbește și de formalism.
În anul 1941 are publicate următoarele predici: „Puterea lui Isus”, „Moșteniri și Daruri nemeritate”, „Pe drumul Falimentului” și două poezii: „Purtat de valuri”, poezie ce o redau mai jos în întregime și „Coboară-te Isuse”.
În 1941 este dus pe front, de unde Domnul l-a adus cu bine acasă.   
În ziua de 16 martie 1945 se căsătorește la Sibiu cu Anuța, născută Conțiu și Domnul îi binecuvântează cu 2 copii: Adriana, născută la Sibiu în 1946 și (Mircea) 1947. Cununia religioasă este oficiată în ziua de 25 martie 1945 în Biserica Baptistă din Sibiu, de către frații I. Rus, Mircu Cocariu.
În 17 martie 1948 este ordinat la Oțelu Roșu.
În anul 1948 construiește casa de rugăciune a Bisericii Creștine Baptiste din Ciuta,  în apropierea localității Caransebeș.
La Congresul Cultului Creștin Baptist din Republica Populară Română, ținut la Buteni – Arad, la data de 23-24 octombrie 1948, fratele Simion Cure este ales  secretar de zi al Congresului.
În ziua de 13 decembrie 1950 fr. Simion Cure face parte din delegația Cultului Creștin Baptist, care participă la Ministrul Cultelor, cu ocazia citirii decretului prezidențial de recunoaștere oficială a Cultului Baptist.
Din anul 1950 fratele Cure Simion publică predici și poezii în revista „Îndrumătorul Creștin Baptist”.
În ziua de 18 Mai 1952 fr. Cure Simion este prezent la festivitatea de încheiere a cursurilor, la Seminarul Teologic Baptist din București, ținut la Biserica Baptistă din Bulevardul Nicolae Titulescu 56/A.
A fost păstor al bisericilor baptiste din: Caransebeș, Reșița, Oțelu Roșu, Dognecea, Glimboca, Maciova, Malu, Voislova.
În anul 1957 la Seminarul Teologic Baptist din București s-a organizat „Curs Biblic de îndrumare Pastorală”, între 4 septembrie și 4 octombrie. Cursul a fost împărțit în două serii: la seria I, 41 de păstori au luat parte, iar la seria a doua, 43 păstori.
Fratele Cure Simion a făcut parte din a doua serie, 20 septembrie - 4 octombrie 1957. La încheiere, din partea cursanților, fr. Cure Simion a avut o cuvântare emoționantă, pe măsura păstorului Cure Simion. Redau un scurt fragment:
 „Nu pot neglija faptul că noi păstorii baptiști, în trecut, decenii după decenii, ori de câte ori veneam pe la București, aduceam în desaga noastră, lacrimile unui popor asuprit și nedreptățit, lacrimi stoarse de un tratament aproape sălbatic, aplicat cultului nostru.”
În anul 1960 fratelui păstor Cure Simion i se intentează un proces politic, pentru atitudine dușmănoasă față de regimul politic, fiind condamnat la 17 ani de detenție, dar a fost eliberat în anul 1964, în urma unei amnistii generale făcută de Gheorghe Gheorghiu-Dej. După eliberare fr. Simion Cure nu a mai activat ca păstor, ci a lucrat la o cooperativă de deratizare. Aici au lucrat mai mulți păstori destituiți de regimul comunist.
Fr. Simion Cure a fost un păstor bun, vestit, făcea glume pe seama lui, bisericile unde a lucrat au progresat.
Iată ce spune fr. Ioan Bunaciu despre fr. Cure Simion în anul 1981, în cartea „Istoria Răspândirii credinței creștine baptiste în România”: „Cure e un predicator unic în felul lui, plăcut unora și respingător pentru alții. Este adânc spiritual , dar adevărurile divine le exprimă folosind expresii glumețe și ironice, făcându-i pe ascultători să râdă de propriile lor slăbiciuni.”
Din anul 1964 nu am mai găsit date despre fratele Simion Cure. Nu am găsit anul plecării, dar se spune că a plecat foarte repede în America, pentru că autoritățile noastre comuniste abia așteptau să scape de acest element dușmănos, precum era fratele Cure Simion.
Din acest loc vă direcționez spre fr. Daniel Brânzei și blogul său „Amintiri cu Sfinți”. Vezi  AICI ca să citiți secvențe din viața și gândirea fratelui Simion Cure.
Surse:
Arhivă
Ioan Bunaciu
Iosif Țon
Farul Creștin
Îndrumătorul Creștin Baptist
Urmează predica și poezia promisă.
Lecturare plăcută!


Purtat de valuri
           de Cure Simion

Bătut când sunt de vânturi pe a vieții mare,
Încoace și încolo de valuri aruncat,
Când luntrea-mi se sfărâmă, fiind izbită tare
Adâncul când mă cheamă și eu lupt disperat,

                Atunci a mea privire și gândul mi-se’ndreaptă
                Spre-a Tale locuințe ce nicicând nu-s pustii,
                Și sper că a Ta milă este nemăsurată
                Și cât mai grabnic Doamne, în ajutor îmi vii.

Ancorele-mi sunt slabe și vântul suflă tare,
Și-n largul mării, nu-i loc de ancorat
Cu toate că  ’ncercatam, părându-mi multe bune,
Întotdeauna Doamne, amar m-am înșelat.

                 Așa în stare gravă, izbit, rănit și frânt
                 Privirea mea se-ndreaptă spre locuri depărtate
                 C-am auzit că este undeva un port sfânt
                 Ce Golgota se cheamă și vântu-n el nu bate.

Acolo du-mă Doamne și fă c-a mea oprire
Să fie-n vârf de munte c-așa am auzit
Că e pe el o cruce, ce dat-a mântuire
Celui purtat de valuri, ce-acolo s-a oprit.

             Sperând că mă vei duce și-mi vei da iertare
             Și vei uita trecutul și toate ce-am făcut
             Te rog grăbește Doamne, Te-aștept cu nerăbdare
             C-am încercat eu multe, dar singur n-am putut.



      ULTIMUL NOR
            de Cure Gh. Simion
Cercetând paginile frumoase ale Bibliei, găsim în foarte multe locuri pomenindu-se despre nori, ca de pildă: Norul care a condus pe Israel prin pustie, norul care umplea cortul întânirei, etc. În Noul Testament găsim pe Dumnezeu vorbind oamenilor din înălțimile văzduhului. Prin faptul acesta putem zice că adeseori norii au fost amvonul lui Dumnezeu, de pe care El a vorbit valoroasele Sale cuvinte, făcând lumii cunoscut că El este Iehova, iar Isus este Mesia cel Promis. Față de cele de mai sus la rândul lor poeții au făcut versuri frumoase spunând despre nori, că sunt îmbrăcămintea lui Dumnezeu.
Ultimul loc unde în Noul Testament vorbește de nor, afară de cartea Apocalipsului, se găsește în Faptele Apostolilor capitolul 1, versetul 9: ,,După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălțat la cer, și un nor L-a ascuns din ochii lor”. Dar ce mult se deosebește acest nor de ceilalți dinaintea lui. Norul acesta cu deosebirea celorlalți a oprit ochii celor de pe pământ de a mai vedea desăvârșita frumusețe  a ,,Celui Proslăvit”. Acesta e norul despre care Biblia scrie: ,,A ascuns pe Isus”.
În zilele noastre acest nor e înlocuit cu alți nori. Pretinsa lume creștină ridică din când în când ochii în sus fără să poată vedea însă pe ,,Acela” strălucit din pricina unor nori periculoși. Ei sunt de o natură deosebită de cel amintit în textul de mai sus. În primul rând ei fac, pe cei ce n-au văzut, să nu vadă nici acum, iar în al doilea rând pe cei ce au văzut și văd să-i oprească de a mai vedea.
      Norul Formalismului
Formalismul a fost combătut de Isus  în timpul misiunii Sale pe pământ. De acest păcat sufereau fariseii. De pe programul lor practic au fost șterse cu desăvârșire: Dreptatea, mila și credincioșia. Nu pentru că ele n-au fost găsite bune și de folos, ci pentru că norul formalismului, ascunsese valoarea și necesitatea lor, înlocuindu-le cu spălare de mâini, vase, etc.
În timp ce religioșii studia în Templu și în sinagogi porunca cea mai mare a iubirii, văduvele și orfanii mureau de foame și de frig. Cântările frumoase ale psalmiștilor de demult, și câteva porunci ușor de îndeplinit, rămaseră tot rodul celor care studiau porunca iubirii. Ei se pretindeau a fi, fiii lui Avraam. Nu putem spune despre ei că erau nerugători, din contră făceau rugăciuni lungi, dar seci. Nu putem spune că erau zgârciți, fiindcă dădeau zeciuială. Și apoi nu putem spune că erau plini de râvnă pentru legea lor. Dar cu toate acestea Isus le zice: ,,Vai de voi”.
Ce ușor e să fi umbrit de acest nor periculos și să pierzi pe Isus. De câte ori noi ne mulțumim de noi înșine, de ni se pare că cu greu ne-am găsi pereche. Ce bine ar fi dacă am ști că noi nu suntem ceea ce ne vedem noi, ci ceea ce ne văd alții. Suntem adânc înșelați atunci, când credem că botezul, cântările, poeziile și predicile sunt și formează totul de ceea ce Hristos are nevoie. În timp ce societatea din jurul nostru merge spre iad, noi să ne mulțumim cu un nume și atunci când cere faptele milei și jertfei în lucrul Său, să ne mărginim la niște forme seci din care Isus lipsește cu desăvârșire.
Niciodată nu vom putea arăta lumii decât ceea ce avem și vedem noi. Împrăștie deci norul formalismului care ascunde pe Isus din fața ta, ca să-L poți vedea în toată strălucirea gloriei Sale.
      Norul intereselor personale
Ascunde pe Isus în aceeași măsură ca și norul formalismului. Unde sunt cei ce au iubit pe Isus atât de mult că doreau să-L facă rege? Unde-i tânărul bogat și grecii care căutau să-L vadă? Unde este cel care I-a declarat că-L va urma, Luca 9:57. Nu se mai pomenește nimic de ei în restul Bibliei pentru că Isus i-a dojenit și i-a mustrat pentru interesul lor personal. El mustră pe Petru și pe fii lui Zebedei când aceștia cer șederea la dreapta și la stânga Lui. Ei erau reci din cauză că soarele cald al dragostei de aproapele n-a putut pătrunde și încălzi inimile lor din cauza norului prea gros a intereselor personale. Dacă n-am venit la Isus cu păcatele noastre și inima noastră egoistă, și dacă nu vom străbate acest nor, punându-ne întreaga noastră ființă în slujba  ,,Aceluia care a trăit numai pentru binele omenirii”, totul e zadarnic.
În cazul acesta este bine să ne gândim la cuvintele: ,,Niciodată nu v-am cunoscut. Duceți-vă de la mine!...”. Iată deci că acest nor desparte pe păcătos nu numai aici pe pământ de tovărășia scumpă a lui Isus, ci chiar și în veșnicie. Pentru aceasta să grăbim a înlătura umbra aceasta care ascunde  strălucirea iubirii lui Hristos.
        Norul păcatelor
,,Nelegiuirile noastre pun zid de despărțire între voi și Dumnezeul nostru; păcatele voastre vă ascund fața Lui și-L împiedică să vă asculte!” Isaia 59:2. Nu credem că ar fi ceva de neînțeles în acest verset. Atât Cain, Iacov, Iuda și alții au ajuns departe și fără Dumnezeu. Care e cauza? Răspunsul ni-l dă versetul de mai sus. Norul păcatelor desparte pe om de Dumnezeu. Pe Hristos nu-L văd decât aceia care prin credința în jertfa Lui mântuitoare au dărâmat zidul care-i despărțea de casa părintească și de Tatăl lor.
Primul martir Ștefan a văzut un cer deschis și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu. Aceasta a fost urmarea curățirii în sângele lui Hristos și a unei vieți trăite departe de păcat. Să trăim departe de păcat pentru a vedea mai aproape strălucirea și sfințenia lui Hristos.
Acești nori amintiți mai sus sunt unii din cei mai periculoși pentru credincioși și necredincioși, fiindcă ascund pe Domnul și de multe ori ascunzându-L se întâmplă să-L piardă pentru totdeauna.
Să dăm norii la o parte și să privim la soare de unde ne încălzim și primim viață.
Dacă ne-am găsi încă în umbra norilor, care-L ascund din ochii noștri, atunci vocea inimii noastre unită cu credința să producă vântul puternic care împrăștie norii ascunzători.
       Vino Doamne și alungă,
       Când mă aflu’n clipe grele
        Norii care Te ascund pe Tine,
        Soare scump al vieții mele.