Johann Gerhard Oncken 1800 - 1884

 

La noi baptiștii români, Johann Gerhard Oncken este foarte cunoscut, dar și de baptiștii din alte țări ale Europei, fiind numit „Pionierul baptist al Germaniei.

Rev. J.H. Rushbrooke în anul 1915 are și el aprecieri înalte față de acest misionar curajos și plin de râvnă pentru Evanghelia Domnului Isus. „Johann Gerhard Oncken este cunoscut în Marea Britanie drept ,,Părintele baptiștilor germani”; dar el este mult mai mult decât atât; ,,Părintele fondator al  baptiștilor continentali”, nu ar fi un titlu neapărat exagerat; într-adevăr, după cum ni se derulează povestea noastră, ar părea că mișcarea pe care a demarat-o el a exercitat o ușoară influiență chiar și dincolo de continentul european”.

Johann Gerhard Oncken s-a născut la 26 ianuarie 1800 la Varel, în principatul imperial de atunci, mai târziu Marele Ducat, al Oldenburgului. Înainte să se nască, tatăl său a trebuit să plece în Anglia, unde a murit; de aceea băiatul nu și-a cunoscut niciodată tatăl. Mai degrabă, a fost crescut în casa bunicii sale, unde nu avea la dispoziție decât resurse didactice slabe, dar bunica a fost o credincioasă care i-a direcționat viața spre Cuvântul Domnului.

În anul 1814 un negustor scoțian vine la Varel, îi place de băiat și îl ia cu el să-l facă un om și șade acolo până în anul 1819, când pleacă la Londra. Aici în Scoția a experimentat marea schimbare a inimii. Negustorul merge la Hamburg și-l pune pe Johann să-și cumpere o Biblie. Mama negustorului l-a dus regulat la biserica.

Dintr-o scrisoare a sa putem citi:

„Dar Dumnezeu, în providența sa, m-a scos din locul meu natal și m-a adus într-o țară în care mijloacele harului nu lipsesc. Multă vreme Duhul lui Dumnezeu a lucrat asupra mea în secret, fără ca eu să-i urmez avertismentele. Mai degrabă, păcatul a câștigat întotdeauna avantajul, care a fost apoi urmat de noi hotărâri și lacrimi de pocăință. Când am ajuns la Londra, am intrat în contact cu tineri gălăgioși care stăteau în aceeași casă în care stăteam eu și toate bunele mele intenții au fost sufocate. Dar în 1820 am venit la Blackheath în Kent, unde am stat alături de oameni evlavioși, care mi-au vorbit într-un mod pe care nu-l auzisem niciodată, care erau binecuvântați în Dumnezeul lor și se rugau adesea pentru mine. Un duh de rugăciune a venit și peste mine; am simțit că trebuie să am dreptate mai bună decât am avut-o eu însumi. Dar nu aveam încă o viziune adevărată asupra satisfacției depline pe care Hristos o făcea dreptății divine”.

La Londra a frecventat capela Metodistă pentru o vreme, unde a fost cuprins de harul lui Cristos care a pus stăpânire pe el. Aici a început să predice Evanghelia la cei din jur și le-a scris și rudeniilor că starea de păcat duce la osândă.

În decembrie 1823 a sosit la Hamburg ca misionar pentru Societatea Continentală din Londra care se ocupa cu răspândirea Evangheliei și s-a alăturat congregaționaliștilor locali de acolo, așa-numita „Biserica Reformată Engleză”, al cărei predicator la acea vreme, domnul Matthews, l-a primit cu căldură, făcându-l un prieten drag. Aici a inițiat școala Duminicală cum era la Londra și Oncken a fost cel care a dat primul imbold al Școlii Duminicale în Germania. Oncken, deși nu era baptist, a început să predice și din ce în ce mai multă lume venea să-l asculte.

Clerul din Hamburg a aflat de aceste întâlniri pe care le inițiase Oncken, a început perescuția prin amenințări și interdicții scrise.

Timp de 10 ani a fost persecutat de către autoritățile de stat care au fost incitate de clerul bisericii de stat. Persecuțiile erau la ordinea zilei, a fost ridicat de două ori și o dată închis. În anul 1828 Oncken a fost condamnat la 14 zile de închisoare, dar putea fi eliberat pe o cauțiune de 53 de mărci. De multe ori era amendat, adus în fața poliției ca cel mai mare păcătos. Tensiunea din orașul Hamburg era mare și se temea că îl vor expuza din oraș, lucru care ar fi pus capăt lucrării sale misionare. 

În ziua de 25 aprilie 1828 Oncken a fost chemat în fața senatorului și serios instruit să nu mai predice că va fi ultima dată avertizat, iar la prima predică va fi adus înaintea porții.

În 1828, el a devenit un agent al Societății Biblice din Edinburgh.

În anul 1829 a început o corespondență cu un creștin botezat. Un pastor baptist l-a invitat la Londra ca să fie botezat, dar Oncken a crezut ca o pierdere de vreme pentru că avea mult de lucrat. La sfârșitul anului 1929 Oncken a făcut cunoștință cu un baptist din America, care a rămas la Hamburg șase luni.

După multe discuții, cercetări, Oncken și casa lui acceptă să fie botezat el și credincioșii lui, în ziua de 22 aprilie 1834, în râul Elba de către Barnas Sears, pastor și profesor baptist. După câteva zile a organizat o biserică baptistă cu cei care au fost botezați.

Clerul luteran cu poliția erau deciși a eradica noua biserică și zelul evanghelistic al lui Oncken.  Camera de sus, unde s-au întâlnit, a fost înconjurată de o mulțime, ferestrele și ușile au fost sparte, iar Oncken târât în ​​fața oficialilor și apoi aruncat imediat în închisoare. Evenimentul a alimentat revoltator tot prin Germania, în speranța de a opri lucrarea lui Dumnezeu. Toate bunurile sale au fost confiscate și atunci când nu a fost la închisoare a fost citat să se prezinte aproximativ o dată pe săptămână.

În 1840 persecuția s-a întețit la Hamburg. Oncken a fost condamnat la patru săptămâni de temniță, plus amendă, iar Köbner și Lange la câte opt zile. Sfătuit de avocat, Oncken a solicitat liderilor baptiști americani să-și folosească influiența pentru a mobiliza un sprijin pe canalele diplomatice. Era primul demers din istorie în care baptiștii solicitau sprijin diplomatic pentru obținerea libertății religioase, într-un context în care asemenea practici erau total necunoscute. Raportul anual al General Baptist Convention arată că liderii baptiștilor americani au ajuns până la președintele SUA, Martin Van Buren (1782-1862), cu situația lui Oncken. Deși președintele a declinat o intervenție diplomatică directă, a dat dispoziție Departamentului de Stat să trimită instrucțiuni consulului de la Hamburg, ca acesta să facă demersuri, în limita uzanțelor, pentru a sugera mai multă libertate religioasă. Cu toată opoziția, mișcarea baptistă s-a extins.

Și după ce a fost botezat și lucrarea lui misionară a luat amploare în Germania, dar și ăn alte țări. În anul 1846 scrie pentru revista The Baptist, un articol prin care arată:

„Prin binecuvântarea Domnului tot înaintăm și, într-un turneu recent în Olanda, am botezat șaisprezece credincioși și am format trei biserici. Deși treceam prin țări în care am fost interzis, nu am fost maltratat și doar o singură dată am fost chemat în fața magistratului. Încurajările noastre sunt grozave, atât aici, cât și în alte părți, și sper că ne vor încuraja să fim mai devotați singurei cauze importante de pe pământ. Orice altceva este trecător ca suflarea pe care o inspirăm, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pentru totdeauna. Oh! pentru ca noi toți, care purtăm numele lui Hristos și care am fost îngropați în moartea Lui, să putem simți puterea iubirii Lui în inimile noastre și să fim constrânși de ea să trăim numai pentru Acela cu care vom trăi veșnic în fericirea veșnică.

Sănătatea mea s-a îmbunătățit puțin, deși în continuare mă cam supără gâtul, astfel încât pot vorbi cu turma mea doar de două ori pe săptămână. Ei bine, știu că, dacă Domnul are lucrare pentru mine, El va potrivi îndurările Sale cu nevoile mele; El ne va împlini toate nevoile prin bogățiile Sale în slavă, prin Hristos Isus, Domnul nostru, și dacă ne cheamă, este și mai bine, căci cine cunoaște păcătoșenia firii noastre și lupta grea pe care va trebui să o ducem până la sfârșit nu întârzie să fie cu Domnul Său în slavă. În curând ne vom întâlni acolo, dragă frate, prin sângele Mielului. Până atunci, ochiul nostru să fie ațintit pe cruce.

Crucea, crucea, asta este câștigul meu

Pentru că pe ea a fost înjunghiat Mielul;

Acolo a fost răstignit Domnul meu,

Acolo pentru mine, Mântuitorul meu a murit.

Sunt, dragă frate, al tău în cea mai bună dintre legături.

                   J. G. Oncken”.

În perioada 4-8 mai 1842, un incendiu uriaș a distrus o treime din orașul Hamburg, în urma căruia douăzeci de mii de oameni au rămas fără adăpost. Biserica lui Oncken s-a implicat total în asistarea sinistraților. Cum clădirea pe care biserica abia o cumpărase, un fost siloz cu câteva etaje, scăpase de flăcări, aceasta a fost amenajată în adăpost. Similar, membrii bisericii și-au pus casele la dispoziția sinistraților. Într-un context în care au observat că mulți alții s-au dedat la jafuri și speculă, profitând de tragedie, autoritățile au remarcat rolul pozitiv jucat de baptiști, momentul reprezentând o cotitură în relația dintre cele două părți. Anul 1848 formează un punct de reper în istoria baptiștilor germani, deoarece a adus introducerea libertății religioase.

Pe 8 iulie 1845, soția lui Oncken, Sarah, a căzut răpusă de cancer la sân. Cei doi au avut opt copii, dintre care doar patru au ajuns la maturitate. Oncken s-a recăsătorit doi ani mai târziu cu Ann Dodgshun, văduva unui comerciant din Yorkshire, diacon al unei biserici și om de afaceri. Ann a suferit de gută și a murit pe 26 martie 1873, fără a avea copii cu Oncken. Acesta s-a recăsătorit a treia oară pe 24 decembrie 1874 cu Jane Clark, membră a bisericii lui Spurgeon, cu 23 de ani mai tânără ca el. Jane i-a supraviețuit soțului ei 36 de ani, murind în Elveția pe 1 ianuarie 1916.

Lucrarea a continuat să se extindă, noi biserici ființând deja în Elveția și Franța. Din 1846, activau misionari în Austria și Ungaria. Pentru o administrare mai judicioasă a lucrării, la Hamburg a fost înființat în 1853 un Bord de Misiune, care avea să coordoneze misiunea continentală până la începutul Primului Război Mondial. La finele anului 1853, existau 44 de biserici mari, în afară de filiale, totalizând 4618 membri.

Oncken îi anunța pe partenerii americani de la ABMU că se deschisese o ușă pentru Evanghelie și în sudul Rusiei, în Ucraina de azi. Tot el transmitea celor de la Boston, pe 10 aprilie 1862, că în ultimul an, „Evanghelia glorioasă pe care o răspândim anual printre milioane [de oameni] în Germania, Danemarca, Norvegia, Rusia, Lituania, Polonia, Austria, Ungaria, Valahia, Elveția și Franța, a fost îmbrăcată cu putere irezistibilă de sus…” Misiunea continentală a crescut constant, an după an, credincioșii baptiști preluând viziunea lui Oncken: Jeder Baptist ein Missionar! [Fiecare baptist, un misionar!]

Johann Gerhard Oncken, a lăsat în urmă 55 de volume de jurnale, scrise alternativ în germană, franceză și engleză, precum și 30-40 de volume de predici scrise în întregime, pe care le aduna mereu cu grijă și le capsa împreună la sfârșitul anului. Desigur, ziua începea pentru el la ora 5 dimineața și fiecare minut al zilei a fost folosit cu conștiință.

 Oncken era evanghelistul și inițiatorul de sistem, un adevărat revoluționar, cel care a generat viziunea mișcării baptiste continentale. Când Oncken a încetat din viață pe 2 ianuarie 1884, la aproape jumătate de veac de la botezul său, pe continent existau deja peste treizeci de mii de baptiști. Baptismul era răspândit în nordul continentului din Danemarca, Suedia și Norvegia până în Țările Baltice și în Rusia, la Sankt-Petersburg. În centrul, sudul și estul continentului s-a extins din Elveția, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, România și Bulgaria, până în Ucraina și Georgia. În altă ordine de idei, credincioșii baptiști germani, care au emigrat, formaseră deja numeroase biserici în SUA, Canada, Africa de Sud, Australia și în America de Sud. În 1914, în Europa continentală erau 1182 de biserici baptiste, cu 139 270 membri. Dintre aceștia, 28 900 membri organizați în 178 de biserici reprezentau bisericile vorbitoare de limba germană din Rusia. Bisericile baptiștilor ruși nu intră în aceste cifre statistice, estimându-se un total de 50. 000 membri.

Lucrarea bisericii baptiste germane din Bucureşti se afla sub influenţa, grija şi directiva spirituală a baptiştilor din Germania şi a conducătorului lor, Johann Gerhard Oncken. El a fost cunoscut multă vreme, chiar şi după moartea lui, ca „părintele baptiştilor germani”, dar în realitate, el a fost „părintele baptiştilor din Europa”.

Deși pionierul misionar baptist Johann Gerhard Oncken a murit în anul 1884 spiritul să misionar vioi nu a murit și s-a văzut în frații care i-au urmat.

„Cuvintele lui Oncken, „Jeder Baptist Ein Missionair” (Fiecare baptist un misionar) au fost tipărite cu litere mari peste platformă. Practic, fiecare vorbitor a sunat nota misionară. Cele mai emoționante discursuri auzite au fost relatările misionarilor. Atitudinea Congresului a fost că nimeni nu este un adevărat baptist care să nu fie misionar”. Este vorba de Congresul al V – lea al Alianței Mondiale ținut la Berlin în zilele de 4 – 10 august 1934.

Surse:

Alexa Popovici

Rev. J.H. Rushbrooke

Joseph Lehmann

Mihai Ciucă

Baptist and Reflector

The Baptist

Mecea Augustin 1935 – 2024 din Cetan

 

Fratele Augustin Mecea s-a născut în ziua de 18 august 1935 în localitatea Cetan, județul Cluj. Părinții se numeau Vasile și Veronica, țărani români.

Face 8 clase generale în localitatea natală, apoi parcurge cei 4 ani de liceu teoretic. Face doi ani la Seminarul Teologic Baptist din București, între anii 1955 - 1957. Nu a reușit să termine Seminarul din cauza că părinții săi nu l-au putut sprijini.

Se căsătorește în ziua 6 februarie 1965, cu sora Fibia și Domnul i-a binecuvântat cu cinci copiii:

Elvira, născută în anul 1966 , căsătorită cu Marcel Filip și baiatul lor Samuel. Lidia, născută în anul 1967, căsătorită cu Dan Fălcușan și băietii Sergiu si Adrian.

Mihaela, născută în anul 1968, căsătorită cu Ștefan Fălcușan cu  copiii Raluca, Ștefan și Mihai.

 Beniamin, născut în anul 1972, căsătorit cu Britt Elinn Mecea cu copiii Andrei, David și Simon.

Daniel, născut în anul 1974, căsătorit cu Danette Mecea cu copiii Ella și Christian.

Fratele Augustin Mecea este ordinat alături de fratele Ionel Mânzat, ca păstori pentru Biserica Creștină Baptistă din Dej și împrejurimi, în ziua de 26 septembrie 1965. În anul 1977 este ales ca păstor la Biserica Creștină Baptistă din Negrilești și pentru întreg acest cerc compus din Bisericile din Dumbrăveni, Ciceu Poieni, Ciceu Giurgești. După pensionare a lucrat în bisericile din Rus, Cetan, dar și în alte biserici.

Naveta era grea, dar totdeauna era nelipsit acolo unde trebuia. La înmormântări era aproape de nedespărțit de fratele Ionel Mânzat. Predica drept Cuvântul și întotdeauna avea o ilustrație sau două ce dădea o mai mare frumusețe predicii. Era un om prietenos, cu bun simț și plăcut la vorbire.

În ziua de 15 decembrie 2024 Domnul l-a chemat acasă în împărăția Sa slăvită.

Daniel, Mihaela, Elvira , Lidia și Beniamin.

Profesor Dr. Corneliu C. Simuț - un erudit în ale scrisului

 

În această lună se împlinesc 35 de ani de la căderea comunismului și vântul de libertate a cuprins multe domenii de activitate. Baptiștii români, trăitori în comunismul feroce al dictaturii ceaușiste, erau considerați oameni înapoiați, echivalent cu lumea a treia. Comuniștii ne acuzau, dar nu dădeau voie copiilor noștri să se prezinte la unele facultăți cum ar fi: dreptul, litere, filologie, dar și altele și apoi ne făceau oameni de mîna a doua și înapoiați.

Au trecut 35 de ani și tinerii baptiști s-au ridicat la nivelul academic prezent în minunata noastră țară. Sunt intelectuali care au adăugat multă valoare la acest popor iubitor de carte și mai ales iubitor al Sfintelor Scripturi. Dacă în timpul comunismului aveam 3 – 4 păstori cu doctorat, acum parcă nu mai vezi pastori fără doctorat, că este bine sau rău, nu zic nimic acum. Profesorilor le șade bine ca să dețină tot mai multe titluri academice. Azi, în libertate, baptiștii au oameni cu nume în lumea academică și în diverse domenii: istorie, teologie, filozofie și multe altele.

Un astfel de om vreau să prezint azi. Un mare om, studios, bun învățător, profesor de elită, dar prea discret și tăcut, care își face în liniște lucrarea în domeniul domniei sale.

Este vorba de profesor Dr. Corneliu C. Simuț, un erudit în ale scrisului, om care trudește cu bucurie și demnitate. A scris, a tradus, este foarte activ ca să îmbogățească patrimoniul cultural evanghelic.

Mai jos redau o scurtă biografie:

Dr. Corneliu C. Simuț (n. 1975) e profesor de teologie la Facultatea de Științe Sociale și Umaniste a Universității Aurel Vlaicu din Arad, unde predă din 2022, după 24 de ani petrecuți la Universitatea Emanuel din Oradea (1998-2022), aici activând nu doar în calitate de cadru didactic, ci și ca director al bibliotecii (2001-2011), șef de catedră (2008-2011), redactor-șef al revistei de teologie Perichoresis (2003-2022), președinte al senatului universitar (2011-2012) și rector al instituției (2012-2014). De-a lungul carierei sale științifice, profesorul Simuț a predat cursuri de teologie sistematică, istoria bisericii, teologie istorică și teologie biblică (Noul Testament). După obținerea licenței în teologie pastorală la Universitatea din București (1998) ca absolvent al Universității Emanuel din Oradea, Corneliu Simuț și-a continuat pregătirea științifică în mai multe instituții de învățământ superior: la Universitatea din Aberdeen, Scoția, pentru un doctorat în istoria bisericii cu specializare în istoria dogmelor (2003), la Universitatea din Tilburg, Olanda, pentru un doctorat în teologie dogmatică (2005), la Universitatea Teologică Reformată din Debrecen, Ungaria, pentru o abilitare în studii religioase (2012) și la Universitatea din Pretoria, Africa de Sud, pentru un doctorat în teologie sistematică (2014). Următorii cinci ani i-a petrecut făcând cercetare postdoctorală la Universitatea din Pretoria, mai întâi ca cercetător postdoctoral (2015-2017), iar apoi ca cercetător postdoctoral senior cu finanțarea din partea vice-cancelarului (2017-2020). Munca științifică a profesorului Simuț e dublată de o activitate bisericească încă din 1996, dumnealui predicând Evanghelia în mai multe biserici baptiste din județul Bihor (Lugașu de Jos, Aleșd, Cacuciu Vechi, Peștiș, Tulca, Căuașd, Gurbediu), precum și din Oradea (Biserica Baptistă Sfânta Treime, Biserica Baptistă Stânca Veacurilor) și din împrejurimi (Biserica Baptistă Betania din Sânmartin și Biserica Baptistă Uși Deschise din Cihei). Autor a 12 cărți publicate în străinătate și 5 cărți publicate în țară, dar și a numeroase articole de specialitate, Corneliu Simuț își continuă eforturile academice nu doar în domeniul teologiei, ci și în științele educației, zonă de interes profesional pe care a descoperit-o în timpul activității sale științifice din Africa de Sud.

Dacă doriți să-l cunoașteți mai bine, vedeți AICI, dar va trebui să aveți timp să citiți un CV.  complex și cu multe, foarte multe lucrări. Mai puteți să-l vedeți și AICI, unde se poate vedea și ultima apariție editorială.

Fântâna de la răscruce – memorii de familie 240 de ani - de Tiberiu Ciortuz

 

Pe când scriam ca să postez pe blogul „Istorie Baptistă” boigrafia fratelui Ciortuz Pavel 1897 - 1980 din Gârbovăț, poți citi AICI, având puține date, am apelat ca tot românul la cel mai bun ajutor care vine la nevoie, pe nume „Google” și nu m-a dezamăgit. Am scris fără credință că fratele a murit în anul 1980 și erau puține șanse să găsesc ceva, dar Domnul mi-a dat peste măsură de mult.

Mâna Divină m-a condus la acest mare povestitor și iubitor de istorie, neam și familie. Imediat i-am cerut prietenie și cu mare amabilitate am primit-o. Cam nedumerit de marea reușită, mă încumet cu curaj să îi scriu durerea mea.

Iată ce am scris: „Pace, frate Tiberiu. Am descoperit comoara ce o dețineți din patrimoniul familiei Ciortuz. Am putea avea vă rog o discuție ca să îmi întregesc biografia familiei?” Răspunsul nu are rost, a venit ca o mireazmă binecuvântată peste munca mea sârguincioasă și dedicată Domnului și fraților credincioși, lucrători baptiști care prin trudă asiduă ne-au vestit Evanghelia.

Acești frați care au preluat Cuvântul lui Dumnezeu și l-au transmis generațiilor viitoare, sunt vrednici să fie amintiți și aduși la lumină, să ne fie modele demne.

În adevăr fratele Tiberiu Ciortuz este un om pasionat de familia care l-a adus pe acest pământ și de credința vie a înaintașilor lui care au semănat Cuvântul Evangheliei și care se vede, este viu peste veacuri.

Salut cu mare admirație și respect gândurile și informațiile așternute pe hârtie cu atâta dragoste și migală. Lucrarea nu a fost ușoară, dar pentru noi cei ce suntem dornici de a cunoaște trecutul nostru baptist, dar nu numai, va fi ușor și plăcut să lecturăm cele 376 de pagini plămădite cu multă migală și dragoste. Cartea a ajuns azi, 11.12.2024 la Rohia, am răsfoit-o, dar a trebuit să vă comunic și dumneavoastră cititorilor mei dragi să o comandați de AICI. Cartea este captivantă și te duce prin desișurile vremii trecute, dar trăite cu folos.

Felicit autorul acestei cărți și doresc ca Domnul să-l binecuvânteze pe el și întreaga familie Ciortuz și Ciucă, pe care le iubesc.

A Domnului să fie slava în veci de veci!

Un scurt istoric al Bisericii Creștine Baptiste Felnac - de Ilin Mircea

 

                            Motto-ul: Deuteronom 8:2 ,,Adu-ți aminte de tot drumul pe care te-a Călăuzit Domnul, Dumnezeul tău, în timpul ,,celor 110 ani și până în prezent....

       Scurt istoric al Bisericii.

Situată în partea de sud-vest a județului Arad, localitatea Felnac se află la o distanță de circa 15 kilometri de Arad, aflată între câmpia joasă a Mureșului și colinele Vingăi, părți integrante ale Câmpiei de Vest. Comuna se află în bazinul hidrografic al râului Mureș, respectiv pe cursul inferior al acestuia, a cărui albie minoră constituie hotarul nordic al teritoriului. Felnacul se întinde de pe o suprafață de 5120 ha, și are în jur de 2620 de locuitori.

Pe plan local, baptismul pătrunde în Felnac la începutul secolului XX, perioada de pionierat a răspândirii religiei baptiste datând din anii 1904-1905, iar începuturile sunt legate de activitatea misionară a unui baptist din Pecica, pe nume Barbu Avram, care a trecut Mureșul spre Felnac și a început să spună oamenilor despre Domnul Isus. După o muncă plină de dragoste, mergând pe străzi, în locuri unde erau adunați oameni, la piață, au început să apară și primele roade.

La noua religie, propovăduită de pecican, au trecut câțiva localnici care vor pune bazele unui nucleu local baptist, condus la un moment dat de către Iova Vuia, poreclit datorită valențelor pastorale și popa Iova. Istoria orală consemnează faptul că acesta a fost urmat la conducerea bisericii, pentru o perioadă scurtă de timp, de către Lazăr Talpeș.

Printre patriarhii timpurii ai bisericii, îi mai putem enumera pe Arsa Mare, Petru Mișcu, Mitru Husu, Nica Fișcalășu și mai apoi Lazăr Talpeș (1912-1914), Ștefan Talpeș (1936-1959), Petru Talpeș, frați care au avut un cuvânt greu de spus în organizarea bisericii.

Întrunirile religioase se desfășurau în casele credincioșilor, până când, datorită creșterii numărului de credincioși, s-a impus necesitatea existenței unui locaș de cult. Biserica actuală funcționează, practic, în același loc donat de o membră a bisericii, rămasă în memoria colectivă a localnicilor baptiști, ca sora Miliția. După construcția bisericii inaugurarea a avut loc în anul 1907.

Din izvoarele scrise ale vremii, se desprind trei trăsături frumoase ale bisericii din Felnac:

     1.Biserica, mereu a crescut în staulul ei tineri deosebiți, care devenind lucrători locali sau păstori, au avut o bună contribuție în ogorul Evangheliei. Aș vrea să mai amintesc pe fratele Teofil Talpeș, Ilin Mircea, Dobre Ovidiu.

      2.Biserica, apare în istorie ca o biserică bine organizată: Societatea surorilor, societatea tinerilor.

       3.Biserica avea relații strânse cu bisericile din jur.

În comunism, activitatea bisericii se va desfășura, cu un păstor cu rol de supervizor și cu un diacon local ce conducea comunitatea. Biserica din Felnac a fost păstorită de următorii frați: Chiu Mihai (1966-1975), Mînzat Ștefan (1975-1989), Balaci Ioan (1990-1993), Jude Viorel (1994-2000), Mândruțău Mircea (2000 - până în prezent).

Evoluția numerică a baptiștilor a fost diferită, de la 4 persoane în 1930, la  51 membri în 1992 și la 49 de felnăcani baptiști în 2002.

La 9 februarie 1986 a luat ființă orchestra bisericii care a continuat cu școala de orchestră până prin anul 1989.

În data de 23 aprilie 2000, fratele Mândruțău Mircea este ales păstor al bisericii, iar în noiembrie 2000 se stabilesc în Arad, familia Gooding, John și Hillary, care au frecventat biserica și au susținut-o în diverse activități. Ei au fost și sunt o binecuvântare atât pentru păstorul bisericii și mai mult pentru noi ca biserică. O activitate pe care au inițiat-o a fost trimiterea copiilor în ,,Tabere creștine”.

Pentru tot ceea ce Dumnezeu a lucrat până în prezent în Biserica Creștină Baptistă din Felnac și pentru ceea ce va continua să lucreze, suntem mulțumiți și dorim ca prin ceea ce suntem și facem să înălțăm Numele Lui.

     Eben-Ezer, 1 Samuel 7:12

      Surse:

    Ioan Ilin 

Ilin Mircea 1931 – 2004 din Felnac - autobiografie

 

Mă numesc Ilin Mircea, fiul lui Liubomir Ilin și al lui Istrica din comuna Felnac, născut în anul 1931, luna februarie, ziua 28, din părinți săraci plugari, de naționalitate română, de confesiune ortodoxă; rămas orfan de tată la vârsta de patru ani.

Căsătorit cu Gros Floarea, fiica lui Ioan Gros și Floarea, în anul 1950, luna noiembrie, ziua 9, în localitatea Iratoșul, raionul Arad.

Din căsătorie au rezultat doi copii: Ioan, născut în anul 1951 și Estera, născută în 1956.

Școala primară am urmat-o în comuna Felnac, la învățătorul Nicolae Boată. Colegi de școală i-am avut pe: Tănațcu Sabin, Boată Jiva și Vesa Viorel.

Din cauza sărăciei am fost nevoit să învăț meseria de pantofar, la maestrul Miloș Petru din comuna Felnac. În prezent ca și în trecut nu posed niciun fel de avere.

La vârsta de 16 ani venind în contact cu frații creștini Penticostali din Felnac, am fost prins în năvodul Evangheliei, convertit și botezat în 28 iunie 1947, de către fratele păstor Covaci Alexandru, fiind păstor al bisericii penticostale. Vreau să menționez că deși am fost botezat la cultul penticostal, între concepția mea și a lor au existat totdeauna divergențe. Văzând că vederile mele s-au asociat mai mult cu valorile exponenților cultului baptist, Talpeș Ștefan și Talpeș Teofil, în anul 1948 am trecut în mijlocul Bisericii baptiste din Felnac. Nu pentru că mi-am schimbat concepția religioasă, ci pentru că vederile mele erau în armonie cu a fraților baptiști, în mijlocul cărora am găsit o limpezime în doctrină bazată pe învățăturile noutestamentale, care în prezent o cunosc foarte bine și care se asociază cu vederile mele.

Aflând aici unitate de vederi și atașamentul stării mele sufletești, nemairămânând nimic dubios, primind deplină pace și liniște sufletească. De atunci și până astăzi m-am solidificat și cimentat total principiilor acestei doctrine. Cele arătate mai sus se pot verifica prin persoana fr. Păstor Talpeș Ștefan din Felnac.

De atunci și până în prezent eu susțin neîncetat tovărășia Domnului Isus și părtășia Duhului și a Harului Său Sfânt. El pe lângă că m-a mântuit prin jertfa de la cruce, m-a sfințit și mi-a făcut parte de deosebite bogății duhovnicești, crescându-mă la o statură mai înaltă după voia Sa sfântă. Am avut adeseori înălțătoare experiențe cu Domnul în domeniul vieții de credincioșie. Am mai avut și fericirea de a ajunge la o statură, din care pot vedea lucrurile Împărăției Domnului, într-o stare și într-un chip mai limpede din punct de vedere: Biblic, doctrinar și duhovnicesc.

La cererea Bisericii din comuna Iratoșul Mare, am fost ordinat ca păstor în data de 16 iunie 1956, actualmente trăind în mijlocul unui grup de credincioși baptiști din comuna Iratoșul Mare, contribuind la lărgirea Împărăției Lui Dumnezeu.

Între anii 1958 – 1962 am păstorit Bisericile Creștine Baptiste Arăneag unde am locuit, Agrijul Mare, Drauț și Dud.

Între anii 1962 - 1966 am păstorit Bisericile din Tauț unde am locuit, Nadaj, Minișul de Sus și Minișel.

După anul 1966 am păstorit Bisericile Baptiste din Chișineu-Criș unde am locuit, Nădab și Mișca.

În ziua de 26 august 2004 Domnul își cheamă slujitorul credincios acasă în Împărăția Sa.

        Surse:

       Ioan Ilin 

Arăneag - 1957

Botez la Milova - 1959

Chișineu Criș - 23 februarie 1969

Grup de la ,,biserica ,,Speranța Arad, la o nuntă,, în vizită la Minișul de sus - 1963

Alaffi Zsigmond 1862 – 1941 din Sântimreu

 

Fratele Alaffi Zsigmond s-a născut în anul 1862 în localitatea Sântimreu, județul Bihor, în apropiere de localitatea Diosig, unde a locuit o vreme pionierul credinței baptiste, Mihai Cornea. A fost botezat de fratele Mihai Cornea în ziua de 11 mai 1890 la Diosig.

Acest frate, puțin cunoscut, a fost păstor maghiar care a organizat cercul de biserici baptiste Oșorhei ( Fugyivásárhelyi ) județul Bihor, cu cinci biserici. În această zonă a lucrat sub conducerea fratelui Mihai Cornea și Domnul le-a binecuvântat lucrarea cu mult rod.

La data de 5 aprilie 1912 s-a format „Comunitatea Bihor-Sălaj a baptiștilor maghiari liberi, iar președinte a fost ales Alaffi Zsigmond.

Fratele Alaffi Zsigmond a lucrat cu credincioșie și în Cluj și în localitățile din jur, vestind Cuvântul Domnului și făcând acte de cult.

Fratele a lucrat și între români, de exempu „fraţii din Cluj au avut o însemnată zi de bucurie în care au botezat 33 de suflete. Au fost ținute două botezuri. Actul botez s'a îndeplinit prin Ir. N. Pop şi S. Alaffi în apa Someşului. Noii botezaţi au fost din mai multe comune. Domnul să binecuvânteze lucrul Său. Anunț semnat de J. Gabor”.

Fratele a vorbit la serviciul de înmormântare al fratelui Mihai Cornea în anul 1917 când o mare mulțime de baptiși și de alte confesiuni au venit la acest evenimet. Acești doi au fost apropiați și fratele Mihai Cornea de multe ori l-a vizitat la locuința sa din Oșorhei.

După moartea fratelui Cornea, bisericile libere s-au reorganizat în 1919

sub denumirea de Convenție Liberă, cu Zsigmond Alaffy președinte, funcție

preluată mai târziu de Lăszld Szabo.

Fratele Alaffi Zsigmond a plecat la Domnul în anul 1941.

Surse:

Borzási István

Dănuț Mănăstireanu

Dorin Dobrincu,

Kiss László

Mihai Ciucă

Farul Mântuirei

Dr. Marius Cruceru - un truditor al Domnului cu harismă

 

Fratele păstor și profesor dr. Marius Cruceru, fiu de păstor ucis de securitate, a crescut prin puterea lui Dumnezeu și efortul mamei sale Elena, un nume cunoscut pe plaiul nostru românesc care a luptat pentru viața fiului său. Copilul Marius a fost afectat de soarta hotărâtă de Dumnezeu și și-a creiat în jur un scut de apărăre, devenid un copil mai aplecat spre rebeliune. Dumnezeu l-a ajutat ca atunci când a crescut să-și predea viața în mâna atotputernicului Dumnezeu. Luptele cu sinele și viața înconjurătoare i-au marcat viața și parcă nu se potrivea locului, de aceea scie în anul 2009 următoarele:

„M-a ispitit gîndul ca anul acesta să mă pun „în rînd cu lumea”. Nu reuşesc. Nu pot să mă aşez  „la linie”, cum se spune, la comun. Nici în armată n-am reuşit. N-am reuşit nici pe vremea lui Ceuşescu să stau în rînd cu lumea, membru normal UTC, pionier, locţiitor de comandant de unitate (şnur bleu, pentru cine îşi mai aminteşte) cufundat într-un celebru anonimat.  Cu plasa la rînd, îmbrăcaţi în acelaşi fel de palton, cu acelaşi fel de căciulă de miel-sugar, cu acelaşi fel de bocanci luaţi pe sub mînă de la depozitele partidului. Cu pile, cunoştinţe, relaţii (PCR).”

Prin luptă, trudă și osteneală, a zidit cărămidă cu cărămidă, a urcat sus în lumea academică, a dat un bogat și adevărat bagaj de cultutură. A contribuit la traducerea unor lucrări, dar cea mai mare lucrare este contribuția sa la a traduce împreună cu un colectiv, a Scripturii.

Cărțile sale sunt adevărate comori pe care vreau să le prezint mai jos și apoi o scurtă biografie:

1. Marius Cruceru. "Ediția a II-a revăzută și adăugită Înconjurînd Muntele Fericirilor, O abordare periegetică a Predicii de pe munte, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2013", Editura: , 2013, ISBN: 978-606-93602-3-1

2. Marius Cruceru. "Si voi care sînteţi răi fiţi desăvîrşiţi ca Tatăl, O abordare periegetică a Predicii de pe munte, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2010", Editura: Risoprint, 2010, ISBN: 978-973-53-0382-2

3. Marius Cruceru. "Augustin, un amator, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006", Editura: , 2006, ISBN: 973-686-986-0 4. Marius Cruceru. " Întoarcerea din Oglindă, Editura Risoprint Cluj-Napoca, 2006", Editura: Risoprint, 2006, ISBN: 978-973-751-393-9

În curs de apariție  cu voia Domnului în 2025:

1.    CE AS FACE ALTFEL? Si

2.    DUMNEZEU NU MOARE DUPA MINE

Biografia:

Marius David Cruceru s-a născut în data de 28.01.1971 în localitatea Ploiești din părinți credincioși, Radu Cruceru, pastor baptist, și Elena Cruceru.

A crescut în localitatea Iași, unde tatăl său a fost pastor.

A rămas orfan la vîrsta de 5 ani, în data de 17.12.1975, cînd tatăl său a fost ucis.

A făcut școala generală și liceul în orașul Iași.

În data de 1 septembrie 1985 a fost botezat în Biserica Creștină Baptistă din localitatea Scînteia, Județul Iași, de către fratele pastor Iosif Morcan.

În timpul Revoluției din 1989 a fost soldat în Armata Română, în regimentul de la Topraisar, Județul Constanța.

În anul 1991 s-a căsătorit cu sora Ana Natalia Ștefănescu, din Biserica Baptistă din localitatea Potcoava, Olt. Împreună au trei copii, dintre care doi sînt căsătoriți, și sînt bunicii a doi nepoți.

În perioada 1990-1994 a studiat Filologie clasică, Limba și Literatura Greacă/Limba și Literatura Latină în cadrul Facultății de Filologie la Universitatea din București și la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.

A finalizat studiile de doctorat în domeniul Filologie, Lingvistică Indo-europeană, la Universitatea din București, în anul 2006.

Din anul 1994 lucrează la Universitatea Emanuel din Oradea, unde este profesor universitar plin, în cadrul Facultății de Teologie Baptistă, unde a fost Decan, timp de 8 ani, și Director de departament, pentru alți 8 ani.

În data de 30 iunie 1996 a fost hirotonit ca pastor în Biserica Creștină Baptistă Sfînta Treime din Aleșd, Județul Bihor, unde a lucrat ca pastor, apoi predicator, alături de fratele pastor Florin Negruțiu și de fratele pastor Florin Opriș, pînă în anul 2019.

Din 1998 a lucrat în cadrul organizației misionare Countryside Ministries în coordonarea de programe misionare cu studenții de la Universitatea Emanuel din Oradea.

Din anul 2017 slujește în funcția de Capelan în cadrul Centrului de îngrijire paliativă Hospice Emanuel din Oradea.

În anul 2019 s-a mutat în Biserica Creștină Baptistă Harul din Mierlău, Județul Bihor, unde slujește ca predicator sub autoritatea pastorului Ilie Sorițău.

Din anul 2019, împreună cu familia Gheorghe și Dana Achim, Marius și Natalia Cruceru au pornit o lucrare intitulată Casa Păcii, lucrare destinată famililor care se află în divorț din cadrul bisericilor evanghelice din România.

 

Cărți:

 

1. Marius Cruceru, Înconjurînd Muntele Fericirilor, O abordare periegetică a Predicii 
de pe munte, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2013,  Ediția a II-a revăzută și adăugită

2. Marius Cruceru, Si voi care sînteţi răi fiţi desăvîrşiţi ca Tatăl, O abordare periegetică a Predicii de pe munte, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2010,

3. Marius Cruceru, Augustin, un amator, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006,

4. Marius Cruceru,  Întoarcerea din Oglindă, Editura Risoprint Cluj-Napoca, 2006,

în Pregătire

 

Marius Cruceru, Ce-aș face altfel?, Editura Edictum Dei, 2025

Marius Cruceru, Dumnezeu nu moare după mine!, Editura Edictum Dei, 2025

 

AICI vă puteți delecta citind mii de articole folositoare.

Domnul să-l binecuvânteze pe fratele păstor Marius Cruceru, familia dumnealui și lucrarea ce o săvârșește.

 

Referințe:

https://mariuscruceru.ro/

https://www.emanuelhospice.org/

https://www.countrysideministries.org/

https://casapacii.ro/

https://emanuel.ro/teacher/prof-univ-dr-marius-cruceru/

Fratele păstor Ionel Mânzat din Dej, la 90 de ani – La mulți ani!

 

Prezint un credincios păstor care a fost peste măsură de harnic în lucrarea sa de slujire, a predicat, a vizitat familii, a încurajat, a dat sfat, a promovat tineri, a lucrat cu lopata la reparații de biserici, a mers la autorități și nu a știut să se ferească de greutăți, ci le-a înfrutant cu o încredere deplină în Dumnezeu.

Fratele Ionel Mânzat din Dej, trebuia să viziteze într-o lună următoarele Biserici Creștine Baptiste: Dej, Cetan, Căpâlna, Rus, Ileanda, Negreni, Câțcău, Chiuiești, Cășei, Gostila, Urișor, Rugășești, Poiana-Blenchi, Valea-Groșilor, Negârlești, Nima, Bunești și Purcărete.

S-a născut în 14 octombrie 1934 în comuna Câțcău din județul, atunci Someș, din părinții Nicolae și Iuliana, fiind primul copil al familiei Mânzat. În prezent din cei zece frați, sunt în viață doar 7, deoarece 3 au plecat în veșnicie de copii mici. Din cei șapte copii născuți în această familie de credincioși baptiști, trei sunt prin harul Domnului pastori.

Părinții au pornit pe calea pocăinței prin mișcarea Oastea Domnului, iar toți cei șapte copii au intrat pe calea pocăinței prin părinții lor care au fost credincioși, pocăiți cu adevărat, cu ajutorul Domnului și copiii călcându-le pe urme.

A urmat 7 clase primare la școala din localitatea natală, dintre care 4 în limba maghiară, ceea ce l-a ajutat să se înțeleagă cu cei din etnia maghiară. Copilăria și-a petrecut-o între școală și îngrijirea vitelor la o pășune, de unde era anunțat că trebuia să vină acasă pentru ca să meargă la școală, printr-o scândură albă care era pusă pe capătul casei, care era acoperită cu paie de grâu. Mergea la școală și apoi de la școală acasă și din nou cartea și caietul în traistă la pășune cu vitele, unde învăța pentru ziua următoare.

Tot în timpul copilăriei a avut Harul să-L primească pe Domnul ca Mântuitor, și în anul 1947, în 20 iulie, de sărbătoarea care se numește Prorocul Ilie, a primit botezul nou-testamental în râul Someș. La acest botez au fost 40 de candidați. La început am frecventat biserica din Câțcău și cea din Capalna unde împreună cu ceilalți tineri mergeau în misiune și la Gostila.

În iarna anului 1953 la Chiuiești s-a ținut un curs biblic la care au participat frații profesori de la Seminarul Teologic Baptist București, fr. Socaciu Ioan, fr. Alexa Popovici și fr. Dârlea; din partea Comunității Cluj a fost fr. Dan Ioan și fr. Bunaciu Ioan. La această întâlnire a primit chemarea pentru Seminar făcută prin cei trei veniți de la București, care au văzut în el un viitor lucrător pe Ogorul Evangheliei.

De la acel curs biblic din Chiuiești, Dumnezeu a lucrat în viața fratelui, pentru a-l convinge de chemarea Lui, pentru că în toamna anului 1953 să intre pe porțile Seminarului, unde l-a întâlnit pe fr. Dârlea care l-a primit cu o dragoste părintească; apoi i-a întâlnit și pe ceilalți profesori, pe care i-a iubit și copiat tot timpul.

Primii trei ani între 1953-1956 i-a parcurs în continuare iar anul patru l-a făcut în anul școlar 1958-1959. Întreruperea de doi ani a fost și din cauza faptului că la Comisariatul din Dej era un ofițer care avea plăcerea de a-l duce la munci agricole, cules de porumb și secerat păioase. La seceră a fost trimis la Șieu unde a cunoscut o tânără care era contabilă la I. A. S., dintr-o familie credincioasă, Tănase Damian și Leontina, care i-a devenit soție și care se numește Tudorica.

După terminarea Seminarului, în anul 1960, cei doi s-au căsătorit iar Domnul i-a binecuvântat cu patru copii. Primul copil a fost o fetiță, care a fost chemată la Domnul după doar două săptămâni de la naștere; următorii trei au familii credincioase, de la aceștia fratele Mânzat are zece nepoți, dintre care primul nepot este și el căsătorit, dăruindu-le încă o nepoată. La timpul potrivit șase dintre nepoți L-au primit pe Domnul în apa botezului.

După terminarea Seminarului a venit în zona Someș unde a lucrat ca și pastor regional, în tot raionul Dej.

În anul 1965 a fost ordinat ca Diacon în biserica Baptistă Dej. Datorită faptului că era o mentalitate ,,că cel plătit fuge” a fost silit să se angajeze ca tâmplar, unde a lucrat 12 ani; dar după masă, în fiecare zi, era în lucrare de misiune prin bisericile din jur. Cel mai greu era când trebuia să lucreze în schimbul doi la Fabrică, pentru că nu putea merge seara în lucrare.

Cea mai greu moment pe care l-a întâmpinat a fost în anul 1970 când au dărâmat casa de rugăciune care era mică, iar cu o autorizație de reparație curentă au zidit o casă de rugăciune, care le-a fost demolată și la care au plătit și costul demolării, fiind obligați de către autorități.

După demolare s-au început demersurile pentru reconstrucția alteia, așa că în anul 1972 fratele Mânzat a demisionat din Fabrică, despărțindu-se în lacrimi de cei alături de care a lucrat. A fost ales pastor pentru șapte biserici. În perioada care a urmat după multe demersuri făcute către autorități, cu ajutorul lui Dumnezeu s-a putut construi biserica actuală Baptistă nr. 1 din Dej.

După 1989 a încredințat biserica din Gherla altui lucrător și apoi încă 3 altuia, în felul acesta lui rămânându-i doar 3 biserici. În tot acest timp, cu ajutorul lui Dumnezeu și buna colaborare a fraților s-a reușit amenajarea și transformarea unor case de locuit în case de rugăciune, acolo unde înainte nu erau. Bineînțeles că au avut de plătit și amenzi, fratele relatând un astfel de episod ,, O experiență minunată a fost în comuna Câțcău unde am fost surprinși lucrând la modificări în interior, de către primarul comunei, care l-a adus pe executorul judecătoresc pentru amenzi, dar care a intrat, mi-a rostit numele, deoarece ne cunoșteam fiind fost coleg cu fr. Paul Bărbătei. Din momentul acela dialogul a fost între mine și el; m-a chemat la Primărie unde am plătit o amendă destul de mare dar ne-a zis: ,,- Continuați lucrul pentru că altă pedeapsă nu vă mai poate da nimeni.”Am aflat de rânduiala aceasta și eram liniștiți, dacă primeam o amendă, aceasta fiind ca o autorizație ca să putem continua lucrarea.”

Fratele Mânzat spune într-o biografie a lui că în viața lui a făcut o mare greșeală și anume aceea că a rămas tot timpul în lucrare în zona în care s-a născut; el credea că era bine dacă mai schimba locul, iar atunci când și-a dat seama, a fost prea târziu și a trebuit să se pensioneze, de aceea îi place să spună că ,,mă numesc nu pensionar din lucrare ci pensionat.”

Cu ajutorul Domnului a slujit și în cadrul Comunității Cluj ca secretar și ca vicepreședinte, ajutând cu mult drag pe cei care erau în slujba de președinte și anume pe fr. Husan Mihai și Dan Ioan jr.

După ce a fost pensionat la 65 de ani din biserica nr. 1 Emanuel din Dej a ajuns în biserica nr. 2 Speranța -Dej, care a luat ființă după 9 ani de rugăciune, în cartierul Dealul Florilor; așa se face că în Dej sunt 2 biserici baptiste cu pastori tineri.

O altă lucrare pe care a făcut-o lucrând în echipă cu alți frați, este în penitenciarele din apropiere prin Fundația ,,Stânca Veacurilor”, unde ducem cu ajutorul Domnului ca și voluntari încă din 1990, Evanghelia Mântuirii la acei care se află în detenție. Este o activitate susținută în rugăciune de către bisericile din Dej și din apropiere.

Fratele Ionel a simțit călăuzirea Divină pe parcursul vieții în mai multe domenii dintre care fratele mărturisește următoarele: ,,Copiii noștri au crescut în timpul comunismului și erau obligați la cercul de Ateism în Liceul din Dej, împreună cu copiii altor slujitori duhovnicești din oraș, însă această activitate în loc să-i slăbească i-a întărit în credință și Dumnezeu le-a purtat de grijă ca să se poată pregăti și pentru viața aceasta iar în prezent sunt activi în bisericile unde sunt folosiți în diverse activități spirituale și administrative.”

Un episod trist pe care-l menționează fratele Mânzat a avut loc în anul 1970, atunci când biserica din Dej a fost demolată, doar pentru că acolo se oficiase o căsătorie. Acest eveniment nedrept și abuziv a făcut ca frații din biserică să fie cunoscuți de frații din zona liberă a lumii, astfel că cei din Dej au fost vizitați de către mulți frați misionari veniți din Federația Europeană, precum fr. Denton Lotz, Klaas și alții. În urma acestor vizite din străinătate fratele Ioan a fost chemat la camera 8 a Miliției și obligat să le repete predica sau să le scrie schița predicii; poate că le-a folosit, dacă nu de mântuire măcar de mărturie.

Tot în sediul miliției fratelui i s-a arătat pe masă un dosar gros de 4 cm, și în care se spunea că sunt împotriva lui prin ,,o hârtie scrisă de mână, mi-a dat-o s-o citesc, cu scopul de a recunoaște scrisul, punându-mi întrebarea dacă am în biserică pe cineva care nu este mulțumit de mine și simt că mă sapă, că el are vrea să-l oprească”, relatează fratele Ioan. În momentul acela a primit cea mai mare revelație (asemeni unui dar) de la Dumnezeu iar replica fratelui a fost: ,,Toți din Biserică îmi sunt frați și nu am pe nimeni să mă sape.”

În acel moment milițianul parcă a fost ,,pus la curent electric, a sărit sus, a bătut cu pumnul în masă și a strigat la mine, spunând ,,Te consideri singurul conducător din Dej?” Dar fratele nu a ripostat ci a dat slavă lui Dumnezeu, pentru că și-a dat seama că acel agent al partidului ar fi vrut ca fratele să-i dea numele aceluia pe care ei să-l folosească mai târziu împotriva lui. După acea întâmplare menită să bage frica în oase, fratele Ioan spune că nu a mai văzut acel dosar, ba chiar crede că a fost o invenție total nereușită.

O altă experiență ciudată pe care a avut-o a fost cu un individ care atunci când se întâmpla să treacă fratele Ioan prin centrul orașului, îl întâmpina ca să-l întrebe ceva și să dea mâna cu el, cu scopul ca ceilalți frați să vadă că fratele Ioan și el se cunosc. Asta s-a petrecut de multe ori până într-o zi când:     ,,i-am zis că dacă mă mai întâmpină, fac ce numai un nebun ar face - ,,Strig în plin centru că nu pot scăpa de el”. După acele episoade fratele Mânzat l-a mai întâlnit pe individ dar acela nu i-a mai dat nicio atenție fratelui, așa că Dumnezeu l-a scăpat de acele întâmpinări deranjante.

În prezent cu ajutorul Domnului slujește în bisericile unde este chemat.

         Rohia 26 octombrie 2024