Dudău Ilie 1913 - 1993 din Lăpușnicu Mare

 

Dudău Ilie s-a născut în ziua de 23 decembrie 1913 Lăpușnicu Mare, județul Caraș-Severin. Părinții s-au numit Ilie și Elisaveta.

În ziua de 24 februarie 1941 se căsătorește cu sora Florica, născută Brândaș din Arad-Șega. Cununia religioasă a fost oficiată de fratele Ioan Truța, păstorul Bisericii Creștine Baptiste din Arad-Șega. Au avut trei copii: Doina, Tatiana și Ilie.

A fost ordinat în anul 1956 ca pastor al Bisericilor Creștine Baptiste: Şicula, Lipova, Radna, Cenad şi Sânicolau Mare.

Între 1951—1966 fratele Dudău Ilie a fost președintele Comunității Baptiste Arad. Dudău Ilie a fost un credincios laic din Biserica Creștină Baptistă Arad-Şega. În timpul cât el a fost la conducerea Comunităţii, deşi a fost perioada cea mai dură pentru religii în România, el a apărat faţă de împuterniciţii Ministerului Cultelor, interesele bisericilor din Comunitate. După arondarea bisericilor, a luptat cu deosebit succes şi cu tactică şi a reuşit să redeschidă unele din bisericile arondate.

În 1962 Comunitatea din Arad s-a unit cu cea din Timişoara şi acum exista o singură comunitate în care erau incluse bisericile baptiste, de la comuna Vârfuri de pe Valea Crişului Alb, până la Craiova, iar preşedinte al acestei comunităţi a rămas Ilie Dudău până în 1966.

În ziua de 10 decembrie 1955, la Congres este ales ca membru în Comitetul Uniunii.

În zilele de 28 – 30 mai 1965 s-a ținut la București Congresul Cultului Creștin Baptist din România și fratele este ales ca membru în comitet.

A scris articole în revista cultului „Îndrumătorul Creștin Baptist”. A fost un om credincios, un exemplu bun care l-a iubit pe Dumnezeu mult și Dumnezeu l-a binecuvântat în lucrare.

În anul 1993 Domnul și-a chemat slujitorul credincios acasă, în Împărăția Sa.

Câteva gânduri pe care mi le-a împărtășit fiica fratelui, sora Tatiana Dudău:
„Pot să spun despre tatăl meu că a fost un tată deosebit, care și-a iubit enorm soția și copiii. Îi făcea plăcere să ne vadă pe mine și pe fratele meu că fugim în calea lui cînd venea acasă de la muncă. Eu am făcut un TBC osos la genunche și el mă ducea în brațe la dr. pentru tratament. ....Aș mai avea multe de spus despre tatăl meu. A fost un om credincios, care l-a iubit pe Domnul pînă la capăt.

În fața casei, părinții aveau o bancă, veneau frați și pe banca aceea stăteau și vorbeau din Biblie, le făcea plăcere să stea afară. Fratele Ardeu, care era predicator la Biserica Penticostală, dimineața trecea pe la capătul străzii noastre. Cînd mergea la comunitate îl aștepta pe tata și mergeau împreună. A fost un om iubit!”

Surse:

Tatiana Dudău – fiică

Ioan Bunaciu

Arhive.

Nicoară Macavei 1911 – 1998 din Vârfuri

 

Macavei Nicoară s-a născut în anul 1911 în comuna Vârfurile (Ciuci), judeţul Arad, cătunul Hiread, părinţii săi fiind Andrei (Indrei) şi cu Margareta zis Lita Nicoară, născută Slev. A fost ultimul din cei opt copii (patru băieţi şi patru fete). Fetele au decedat sub vârsta maturităţii, iar la data redactării cărții, a ramas tot ultimul în viaţă, prin graţia lui Dumnezeu.

Cătunul Hiread este situat în partea răsăriteană a comunei, având în completare islazul comunei, pădurea comunală, învecinat cu satele Mermeşti, Măgulicea şi comuna Brusturi. Este format dintr-un deal brăzdat de la răsărit la apus de Valea Plopilor, Pârâul Hutiţii, Pârâul lui Carpen, Pârâul la Lutu şi Pârâul Ţapului.

Casa  în care s-a născut, cât şi noua casă, sunt situate între Pârâul lui Carpen şi Pârâul Hutiţii. Casa veche, deşi acoperită cu ţiglă şi fără băburâ, avea marele dezavantaj, deoarece toată familia locuia într-o singură odaie. Noua locuinţă avea trei dormitoare, iar dependinţele la parter.

Părinţii fratelui Macavei Nicoară erau agricultori, cu pământ multişor, dar puţin productiv, fiind pământ de munte şi se folosea mai mult pentru fân şi pomicultură.

Copilăria până la 14 ani a petrecut-o în comună, bucurându-se de cele patru sezoane ale timpului, unde a urmat şcoala primară în clădirea veche de lângă biserica ortodoxă, având ca învâtător pe Toma Crainic, iar după el pe învăţătorul Iancu (între 1921-1926). A absolvit liceul  Avram Iancu din Brad în anul 1933, când a luat şi bacalaureatul. În clasele superioare a fost nevoit să lucreze la Societatea Mica Aurifera, pentru câştigarea banilor necesari continuării liceului. Bursa avută, pe baza căreia a stat la internat, i-a fost anulată de Directorul Candin Ciocan, pe considerentul că era fiu de baptist.

A făcut armata la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de Artilerie Craiova (1933-1934), obţinând gradul de Sublocotenent. Între anii 1934-1938, și-a luat Licenţa în Drept şi a lucrat ca avocat în Baroul Ilfov, de unde a fost epurat pe considerentul ca nu era membru al partidului comunist. A fost angajat apoi Consilier juridic la Societatea Distribuţia de Petrol, de unde a fost preluat la 1 Iulie 1950, de Ministerul Minelor în calitate de Consilier juridic, apoi Arbitru Șef al Arbitrajului de Stat.

După terminarea studiilor, în anul 1938, s-a căsătorit cu domnişoara Olga Sezonov din Râmnicu Sărat, licenţiată în limba franceză. Din această căsătorie au rezultat doi copii: Anca Margareta, născută la 12 octombrie 1940 şi Adrian, născut la 22 iulie 1943. Din partea fiicei are ca nepoată pe Sylvia Cristina şi strănepoţi pe James Russell şi Caitlin Kimberly, iar din partea lui Adrian pe nepoata Pamela Adriana și Bruce Mihai, nepot.

A participat la războiul al Doilea Mondial în campania de răsărit şi cea de apus, fiind eliberat în 17 iulie 1945. De multe ori a fost în situaţii dificile, dar mâna lui Dumnezeu l-a protejat. Drept recunoştinţă, în anul 1945, după înapoierea de pe front, fratele Macavei si soţia sa     și-au încredinţat vieţile lor în mâna lui Dumnezeu, prin botezul Nou Testamental. A fost membru în Biserica Creștină Baptistă „Golgota” din București și membru în comitetul bisericii, în mai multe mandate. A făcut parte din Comitetul Uniunii Baptiste din România, fiind casier.

În sistemul comunist, a fost reţinut în puşcărie şi sever cercetat pentru sabotaj economic  într-un lot de petrolişti. A fost eliberat după şase luni şi jumătate de cercetări şi cu 28 de kilograme mai uşor.

Nu s-a putut reţine în sarcina lui nicio vină.

La data de 31 ianuarie 1971 a ieşit la pensie, după 40 de ani serviţi. Întrucât copiii (Anca cu familia şi Adrian, necăsătorit) reuşiseră să plece în America, a solicitat cu soţia să urmăm copiii; abia după multe stăruinţe a reuşit să plece în America, ţara binecuvântată de Dumnezeu, dorită de mulţi, dar şi ponegrită de mulţi duşmani care trăiesc din seva ei.  Fratele Macavei Nicoară a iubit America unde avea familia, avea tot ce-și dorea inima pe linie materială şi spirituală, cu toate părţile ei negative, dar sufletul dumnealui  bătrân era legat de ţara sa dragă, România.

A ajuns în America la 21 apriiie 1977, o lună după marele cutremur din România.

Schimbarea regimului totalitar comunist l-a prins în America ,dar în anul 1998 fratele Macavei Nicoară este chemat la Domnul în veșnicie.

Surse:

Macavei Nicoara Monografia comunei Varfurile, Cronica Familiei Nicoară.

Dolea Ionel 1954 – 2017 Grozești

 

Fratele Ionel Dolea s-a născut în ziua de 26 septembrie 1954 în comuna Grozești, sat Cârceni, județul Mehedinți. Părinții se numesc Dolea Ioana și Dolea Nicolae, el fiind muncitor pe șantier.

Fratele Ionel Dolea a făcut cele opt clase primare, apoi a absolvit Școala profesională Construcții CF. în 1971, în Pitești, cu meseria lăcătuș mecanic. A absolvit cursul de calificare pentru mecanic de locomotivă în 23.06.1978.

A absolvit numeroase cursuri biblice.

A lucrat la Turceni, mecanic de locomotivă, la Drobeta-Turnu Severin, la Mătăsari, Dragotești, după care a devenit pastor.

În ziua de 2 mai 1976 s-a căsătorit cu Dolea Constanța, născută în 10 decembrie 1958, în aceeași localitate și botezată odată cu el. Domnul le-a dat patru copii: Șindrilaru Victoria născută 22.01. 1977, Dolea Constantin născut în 19.05.1978, Dolea Cristinel născut în 17.04.1980, Dolea Nicolae Victorel născut în 03.08.1982.

Înțelegând că Dumnezeu îl vrea în slujirea Lui, s-a hotărât să lase lumea și lucrurile din lume și și-a predat viața Domnului. A fost botezat în 2 mai 1990 de către Romică Țuț.

A fost ordinat de comisia compusă din frații: Teofil Ologeanu, Viorel Cruceru, Nelu Maior.

Fratele Ionel Dolea a înființat 8 biserici, prima fiind în Miluța, cu ajutorul fraților din America și împreună cu Comunitatea Craiova. Celelalte 7 biserici sunt : Ursoița, Șiacu, Borăscu, Calapăru, Stejaru, Strehaia, Breznița.

În anul 1995, noua biserică din Miluta a fost vizitată de un grup de credincioşi din S.U.A., care l-au angajat pe fratele Ionel Dolea ca misionar în zonă. Lucrarea Domnului s-a dezvoltat mult.

A contribuit și la înfințarea Bisericii Creștine Baptiste din Valea, județul Gorj, când în anul 1996 a făcut un serviciu divin în aer liber și câțiva săteni s-au atașat bisericii.

Între 21-23 februarie 1996, la Institutul Teologic Baptist din Bucureşti, a avut loc o conferinţă pentru misiune, „Păstorii și misionarii trebuie sa fie buni ispravnici”. Au participat misionarii şi păstorii baptişti din ţară implicaţi în misiune în zona Olteniei şi reprezentanţi ai Uniunii Baptiste. Ionel Dolea, misionar la Miluţa (Gorj), a apreciat că dacă într-o zonă sunt patru biserici, fiecare cu 30 de membri, ele pot susţine financiar un păstor şi un misionar. Deşi susţinerea financiară a misionarilor de către biserică este de multe ori o problemă, el a constatat că „atunci cand oamenii ştiu pentru ce trebuie să dea, ei dau".

În ziua de 10 ianuarie 2017 Domnul își cheamă slujitorul Său harnic acasă, la odihna Lui veșnică.

Surse:

Familia

Ioan Bunaciu

Creștinu Azi

Depner Samuil 1885 - ? din Șaroș

 

Fratele Depner Samuil s-a născut în ziua de 30 august 1885 în localitatea Șaroș, regiunea Mediaș.

Face cele șapte clase primare.

Se căsătorește cu Rosina, născută Hirschner și au patru copii.

În anul 1937 este ordinat pentru Comunitatea Germană Sibiu, locuind la Șaroș nr. 96, strada 23 August, raionul Mediaș.

În zilele de 29 și 30 iunie 1935 s-a ținut o Conferință la Apoldu de Sus, la această conferință fratele Depner Samuil a condus cântările.

În ziua de 15 iulie 1956 participă la Sibiu la serbarea de 50 de ani a Bisericii Creștine Baptiste Germane din Sibiu, fratele fiind păstor activ.

Surse:

Täufer-Bote 1935

Îndrumătorul Creștin Baptist

Konlpy H. Gerhard 1925 - 2014 din Galați

 

Fratele Konlpy H.  Gerhard s-a născut în ziua de 15 octombrie 1925 în localitatea Galați. Părinții se numeau Heinrich (1883-1973)  și Elisabeta, născută Flaschen (1895-1980) de etnie germană și naționalitate română.

Face patru clase primare și cinci ani liceul teoretic.

Este contingentul militar 1947 la Batalionul de Infanterie Marină din localitatea Sulina și rămâne la vatră cu gradul de sergent.

În ziua de 7 octombrie 1950 este botezat, deși părinții săi se opuneau, de către fratele Friedrich Georg Teutsch junior.

În ziua de 28 octombrie 1950 se căsătorește în localitatea Brașov cu Lise-Liane, născută Scheible, în ziua de 15 octombrie 1925. Domnul le-a dat un copil, Monika născută în ziua de 28 august 1952 în localitatea Săcele.

În anul 1953 se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București și biserica s-a angaj la susținerea familiei. În vacanța de Crăciun a plecat la Timișoara unde a fost repartizat de conducerea bisericilor germane.

În ziua de 26 iunie 1955 a fost ordinat ca pastor în Biserica Creștină Baptistă Germană din Timișoara. Ordinarea a fost oficiată de G. Teutsch Sr. în numele asociației germane.

Slujirea sa a fost dificilă. Fiind fiul unui proprietar de fabrică, a fost sub presiunea poliției secrete, care i-a îngreunat lucrurile.

Astfel, în 1959, a trebuit să renunțe la slujirea parohială și să ocupe o funcție în serviciu de stat.

La sfârșitul anului 1970 a reușit să emigreze în Westerburg, Germania, împreună cu familia sa. Acolo a intrat în slujba Bisericii Evanghelice ca predicator. După pensionare, a suferit un accident vascular cerebral grav. Drept urmare, a devenit invalid și și-a pierdut vorbirea.

În ziua de 14 decembrie 2014 Domnul și-a chemat slujitorul său credincios acasă, în patria Sa.

Popu – Teutsch Harald -Georg 1950 din Brașov

 

Fratele Teutsch Harald -Georg s-a născut în ziua de 17 mai 1950 în localitatea Brașov. Este fiul pastorului Friedrich și Adelheid Georg. A fost pentru părinți un fiu binecuvântat, a fost bucuria și alinarea în circumstanțe grele.

Fiind un fiu de pastor baptist, crește cu Biblia pe masă și în anul 1965 se hotărăște să facă pasul important în viață, să se împace cu Dumnezeu și să facă legământ în apa botezului. Este botezat în ziua de 12 septembrie 1965 de către pastorul Popu- Teutsch Friedrich.

A făcut șoala generală și liceul la Brașov, iar în anul 1970 s-a înscris la Seminarul Teologic Baptist din București pe care îl absolvă în anul 1974.

După terminarea Seminarului a fost ordinat ca păstor la Bisericile Baptiste Germane din județul Sibiu. În anul 1977 mai era păstor, dar a emigrat în Germania, unde a continuat să lucreze ca păstor.

Precum tatăl său, a scris mai multe cărți despre istoria baptiștilor germani din România și fiul a scris „Germanii transilvăneni pe calea Reformei” - Harald Teutsch 1980.

Domnul Isus a venit să mântuiască păcătoșii, dintre care eu însumi sunt cel dintâi

 

1 Timotei 1:15 O, adevărat și cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși”, dintre care cel dintâi sunt eu.

Biblia este o carte de căpătâi, unică în conținut și mesaj, ea este de la Dumnezeu și vorbește despre viață și moarte, despre cum putem să ajungem în raiul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este dulce, este un cuvânt care vorbește direct ce trebuie să fac și ce nu, cum trebuie să mă port, cum trebuie să mă văd eu pe mine și cum trebuie să-l văd pe cel de lângă mine.

Dumnezeu iubește pe fiecare om, pentru că toți sunt creiați de El după chipul și asemănarea Sa. Cuvântul de mai sus este cam dur, dar este perfect adevărat și cu totul vrednic de primit.
Pavel  face o afirmație demnă de luat în seamă și pe care noi trebuie să ne-o însușim.

-Afirmația este adevărată ca întreg Cuvântul lui Dumnezeu.

2 Timotei 3:16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire,
-Afirmația este cu totul vrednic de primit, de fapt întreg Cuvântul lui Dumnezeu trebuie primit.

Romani 16:17 Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei.
-Afirmația este un adevăr care este valabil pentru orice om: „Hristos Isus a venit în lume”

Ioan 1:10-13 El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
11. A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit.
12. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
13. născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
Matei 1:23  „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naște un fiu și-I vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.
-Afirmația are un enunț ciudat: „să mântuiască pe cei păcătoși”. Cum de nu a venit Isus pentru oamenii cei buni,  a venit chiar pentru păcătoși?

Romani 3:23 Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.
-Afirmația are un enunț și mai interesant la care  unii zic că nu li se potrivește: „dintre care cel dintâi sunt eu.”

În primul rând, trebuie să recunoaștem că suntem păcătoși. Toți am greșit și avem nevoie de mântuire.

În al doilea rînd trebuie să-mi fie foarte clar, eu sunt primul ca păcătos între toți păcătoșii.

În al treilea rând, nu trebuie să mă sperii, pentru că mântuirea este pentru cei păcătoși.

O cercetare profundă în fața Cinei Domnului:

Știți că păcătosul s-a întors acasă mântuit, nu fariseul care se ținea sus.

Luca 18:11  Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule , Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari, sau chiar ca vameşul acesta.”

Luca 18:14 Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalță va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat.”

Greșala mare a noastră este că noi avem ochi pentru ceilalți oameni, nu pe noi.

Ioan 21:20-22 Petru s-a întors și a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care, la cină, se rezemase pe pieptul lui Isus și zisese: „Doamne, cine este cel ce Te vinde?”
21. Petru s-a uitat la el și a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?”
22. Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ți pasă ție? Tu vino după Mine!”

Pot să-mi iau ochii de pe aproapele și să-i focalizez pe mine?

Este un cuvânt vrednic acesta.

Mântuirea esta salvarea din păcat.

Efeseni 2:4-6 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
5. măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți).
6. El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus,

Strada Popa Rusu 22, București - un loc al mărturiei creștine baptiste de peste 130 de ani

 

Au trecut mai bine de 130 de ani de când inginerul baptist Karl Friedrich Weigel a căutat un loc de adunare pentru Comunitatea Baptistă Germană din București. Locuia pe strada Sfinții Apostoli nr. 42,   a început căutările prin anul 1894 și a găsit proprietatea la o distanță de mers pe jos de 30 de minute. Strada Popa Rusu este în cartierul bucureștean Armenesc. Acest cartier s-a format în jurul Bisericii Armenești, aici fiind o populație predominant armeană, cu meșteșugari și comercianți vestiți.

Strada Popa Rusu și-a căpătat numele după un preot rus, rămas în București după unul dintre războaiele ruso-turce, undeva în jurul anului 1700.

Această stradă Popa Rusu este vestită și prin faptul că are și o Biserică Ortodoxă atestată documentar în anul 1718. Tot pe această stradă sunt case boierești de patrimoniu.

Casa Alexandru Demetriad - Una dintre multele clădiri distinse din acest peisaj, se găsește pe strada Popa Rusu la numărul 12 — un edificiu eclectic care „prinde” atenția trecătorului prin prezența sa puternică și bogăția de ornamente.

Reședința Ștefan Minovici din Popa Rusu nr. 24 - Vila de sfârșit de secol al XIX-lea din strada Popa Rusu numărul 24, este situată într-o „plasă de străduțe aproape neschimbate în rânduiala lor de peste 100 de ani”. Revista „Casa Lux”  prezenta vila Ștefan Minovici în articolul „Un palat în centrul Bucureștiului. E de închiriat”.

Pe lăngă alte clădiri importante de pe strada Popa Rusu din anul 1896, apare numele: „Comunitatea Baptistă Germană din București” care s-a format din anul 1856. Acest locaș care a fost la nr. 18, apoi la 28 și acum 22.

În acest loc de închinare au slujit un număr de 19 păstori. Primul păstor a fost August Liebig 1863 – 1910 și cel actual este pastorul Costel Ghioancă, ales în luna noiembrie 2024, după ce o vreme a fost păstor girant.

În acest loc bine cunoscut în sânul baptiștilor din România, s-au petrecut multe lucruri înalte pentru slava lui Dumnezeu. De aici Cuvântul Evangheliei a fost vestit în capitala țării noastre și printre românii care au primit în inimă Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu și au început să se predea Domnului tot mai mulți, iar azi avem prin îndurarea lui Dumnezeu multe biserici baptiste românești și un Institut Teologic Baptist care din 1921 pregătește lucrători pentru lucrarea de predicare a Cuvântului Sfânt.

Mai multe lucruri veți putea citi despre Biserica Baptistă „Betania” din strada Popa Rusu 22, în cartea la care lucrăm cu zor și cu ajutorul Domnului sperăm să apară anul viitor, când biserica va împlini 170 de ani de existență.

Toată slava și cinstea lui Dumnezeu, Tatăl Domnului Isus Cristos!

Alte case de pe stradă

Emil Constantin 1958 - 2004 din Brad - Capelan Militar

 

S-a născut în 1958 în localitatea Brad, județul Hunedoara, însă aproape toată copilăria şi-a petrecut-o în casa bunicilor din Chişlaz, județul Bihor, departe de mamă. Aici era dus de bunicul lui, apoi de bunică, duminică de duminică la biserică. De aici avea să plece la liceul militar „Ștefan cel Mare”, pe care îl absolvă în anul 1977, apoi la şcoala de ofiţeri activi de Tancuri și Auto „Mihai Viteazu” din Pitești, pe care o absolvă în anul 1980, iar după terminarea studiilor avea să se stabilească în Bucureşti.

A fost comandant de companie tancuri la Regimentul 1 Mecanizat. A lucrat și în cadrul Laboratorului Psihologic Auto Central.

În şcolile militare s-a depărtat de învăţăturile Bibliei (singura carte din casa bunicilor), de biserică, cu vremea considerându-se ateu. Dumnezeu însă, avea să-l cerceteze de-a lungul vremii, mai ales după pocăinţa mamei lui. Faptul că se mama sa se convertise i-a creat nenumărate probleme în carieră, greutăţi la primirea ca membru în Partidul Comunist, refuzul de a fi acceptat la Academia Militară sau în funcţii politice înalte din armată.

După revoluţie, convingerile comuniste aveau să i se năruie, apoi şi ateismul, iar la îndemnul mamei avea să reia mersul la biserică. La sugestia ei, a ales să meargă la Biserica Baptistă „Sfânta Treime”, pe care a frecventat-o sporadic în cursul anilor 1991 şi 1992, apoi la biserica din cartierul Ferentari, despre care aflase şi care era mai aproape de locuinţă. În acest timp a luat hotărârea de a se reîntoarce la credinţa bunicului şi a mamei lui. Soţia lui, Carmen, acceptase să îl însoţească duminicile la biserică, dar când i-a spus în 1992 că vrea să se boteze, ea i-a cerut să o aştepte şi pe ea, astfel că în 1993, ambii soţi Constantin aveau să mărturisească în botez credinţa lor în Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor personal. Tot în această perioadă avea să înceapă cursurile Facultăţii de Sociologie-Psihologie.

În 1996, la un control medical de rutină a fost diagnosticat cu leucemie, boală pe care a purtat-o cu el opt ani, deşi şansele date de doctori nu depăşeau doi-trei ani. Deşi iniţial a fost clasat apt limitat, peste un an s-a pensionat şi a fost trecut în rezervă, având gradul de maior. Anul următor s-a înscris la Institutul Teologic Baptist din Bucureşti, pe care avea să-l absolve în 2001. În 1998 a fost ordinat diacon al Bisericii „Providenţa”, iar anul următor a fost ales pastor asistent al aceleeaşi biserici. Tot în 1999 este încadrat capelan în cadrul Secţiei de asistenţă religioasă a Ministerului Apărării Naţionale.

„Ce minunat este Dumnezeu! Dintr-un ateu, cum am fost, a făcut din mine un adevărat creştin, dintr-un serv al diavolului (secretar de partid în armată!) m-a făcut serv al Său (pastor într-o biserică!), dintr-un om bolnav de leucemie, pe care armata l-a trecut în rezervă şi l-a trimis acasă, să-şi aştepte moartea, El m-a adus înapoi în armată, nu ofiţer, ci capelan militar, reprezentantul Alianţei Evanghelice şi încerc să slujesc, nu cu arma, ci cu Biblia, - purtându-mi tot El povara bolii melc incurabile”, scrie Emil Constantin către sfârşitul cărţii despre care am pomenit la început.

„Cine l-a cunoscut pe Emil, a fost îmbogăţit, cum am fost şi eu îmbogăţit încă de când l-am întâlnit prima oară”, a mărturisit pastorul Vasile Al. Taloş în predica rostită la serviciul divin de înmormântare. Fratele Ioan Bunaciu a dat citire necrologului, iar pastorul Daniel Mariş a avut un mesaj duhovnicesc inspirat din Filipeni 1. Ministerul Apărării Naţionale a participat la ceremonie printr-o gardă de onoare, plutonul de militari trăgând trei salve în momentul înhumării. La cimitir, predica a fost rostită de pastorul Cornel Boingeanu, iar preotul militar Ioan Ilinca, coleg al celui plecat dintre noi, a avut un cuvânt de mângâiere şi speranţă pentru familie şi adunare.

„Niciodată nu am fost mai fericit în viaţă (cu excepţia momentului când am experimentat întâlnirea cu Isus Hristos şi iertarea Lui) ca în aceşti şapte ani de când am leucemie. Pentru că fiecare zi este un dar de la Domnul pentru mine. Sunt pregătit să mor în orice moment şi nu mi-e frică, deoarece ştiu că mă duc Acasă, la El.“ Este confesiunea pe care Emil Constantin, o face în cartea lui  „Dar acum ochii mei Te-au văzut”, apărută cu doar câteva luni înainte ca Domnul să-l cheme acasă. Deşi însorită, ziua de 5 iunie, a fost o zi tristă pentru familia Constantin, pentru Biserica Baptistă „Providenţa” din Bucureşti, unde slujise ca păstor, dar şi pentru comunitatea evanghelică din România, al cărei unic capelan militar fusese.

Serviciul divin de înmormântare a fost condus de pastorul Otniel Bunaciu.

Richard Wurmbrand a fost ordinat la Biserica Baptistă Germană ( Betania ) din București

 

Baptiștii au fost în spărtură atunci când situația o impunea. Au dat dovadă de curaj și au făcut ce Dumnezeu le spunea să facă. Au fost alături de personalități marcante în caz de nevoie și nu au avut emoții să le ofere ajutor.

Trupele de ocupație germane au intrat în București în ziua de 8 octombrie 1940 și au rămas pâna la 23 august 1944, când românii au întors armele împotriva Germaniei. În această perioadă, baptiștii au trecut prin mari necazuri, fiindcă Mareșalul Antonescu a scos în afara legii, Cultul Baptist.

Pastorul baptist Fleischer Johannes de la Biserica Creștină Baptistă Germană din strada Popa Rusu nr. 22, a făcut demersuri către legația Germaniei, ca biserica baptistă germană să fie deschisă. De la legație i s-a transmis că nu se poate face așa ceva, ca să nu deranjeze autoritățile române. Se pare că în practică Pastorul Fleischer Johannes trecea peste ordinul autorității române și la adăpostul că biserica era germană, a făcut programe, deși toate bisericile baptiste din București și din țară erau închise și sigilate.

Pe de altă parte și Richard Wurmbrand era într-o pozițe neplăcută, fiind evreu, a fost arestat de naziști de trei ori în timpul ocupației germane. Familia surorii Sabina a fost deportată și a murit acolo.

Pastorul Fleischer Johannes, dând dovadă de un mare curaj, a acceptat ca Richard Wurmbrand să fie primit la biserică și să fie ordinat ca diacon. Riscul era foarte mare, dar conducerea bisericii a trecut peste toate temerile și obstacolele.

Iată ce scrie fratele Richard Wurmbrand în cartea sa „De la suferință la biruință”:

„Într-o seară mă aflam în adunarea din strada Popa Rusu, unde fusesem ordinat ca diacon, în secret, pe vremea naziștilor, când era de neconceput ca unui evreu să-i fie dată o slujbă în biserică. Dar aceasta era o biserică în limba germană și fasciștii n-au îndrăznit s-o închidă.

Ordinarea a avut loc în cea mai mare taină. Doar cei doi care și-au pus mâinile peste mine și doi martori au fost prezenți. Ușa era încuiată. Frații germani  Fleisher și Strobel nu se temeau de furtuna antisemită care bântuia afară.

Tot în această biserică eu am oficiat mai târziu primul meu botez, al unui evreu care nu știa niciun cuvânt românește. În timpul serviciilor divine, eu vorbeam, iar el citea, citea din Noul Testament al său în limba rusă.

Înainte de botez i-am spus: Eu nu pot oficia acest botez, fără să-mi dau seama cât cunoști Scriptura. Citește un verset pe care-l dorești și explică-mi-l. El și-a deschis Biblia la 2 Corinteni 12: 11, unde Pavel scrie: Eu sunt un nimic, apoi și-a închis cartea și a întrebat: Dacă Pavel a spus că este nimic, dumneata cât crezi că ești? l-am mulțumit. El cunoștea Scriptura mai bine decât mine.”

Și pastorul Friedrich Georg Teutsch care a emigrat în Germania în timpul comunismului a scris:

„R. Wurmbrand a fost arestat de trei ori de către fasciști. El a căutat adăpost și l-a găsit timp de luni de zile în congregația baptistă germană Popa-Rusu din București, împreună cu pastorul Johannes Fleischer, care era cetățean al Reich-ului.”