Ioan Ciobotă - jurnalist Radio Vocea Evangheliei Timișoara

 

Prezint, prin voia sfântă a Domnului, un om neobosit, cu o voce bine plăcută, liniștită, calmă și clară, care în fiecare zi încântă publicul R. V. E. Timișoara. Este vorba despre Ioan Ciobotă, care este una dintre figurile constante ale mass-mediei creștine din România: jurnalist, realizator, autor, formator, coordonator de proiecte și voce publică în probleme sociale și morale. Domnia sa este prezentat pe Blogul Istorie Baptistă, deoarece în emisiunile dumnealui s-a aplecat spre personalități care au făcut istorie în poporul creștin baptist din România.

Ioan Ciobotă s-a născut la 23 decembrie 1968 în Alba Iulia, din părinții Ioan și Lidia, o familie de creștini baptiști, cu rădăcini spirituale profunde: bunicii dinspre mamă, Rădulescu Ioan și Florica, trecuți de la ortodocși la baptiști în anul 1931, lucru consemnat în arhivele din orașul Vulcan, jud. Hunedoara. Apoi s-au mutat în Alba Iulia și au fost găsiți în arhivele statului ca membri ai Bisericii Creștine Baptiste din Alba Iulia în anul 1941.

A fost botezat în ziua de 20 martie 1990 la Biserica Creștină Baptistă nr. 1 Betel din Timișoara, de către fratele Petru Dugulescu.

Din 1988 locuiește în Timișoara, oraș în care și-a construit familia, cariera și o mare parte din misiunea lui publică.

Este căsătorit cu Anca din anul 1990 și au împreună doi fii adulți: Isac-Daniel, căsătorit cu Anita, și Luca-Petuel.

A urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare la seral, în cadrul Universității Politehnica Timișoara, dar chemarea lui s-a conturat în direcția mass-mediei.

A intrat în jurnalism în anul 1993, la Revista Lydia, iar din 1996 lucrează neîntrerupt la Radio Vocea Evangheliei Timișoara, unde a realizat mii de interviuri, documentare și emisiuni, devenind una dintre vocile binecunoscute ale mass-mediei creștine din România.

Între anii 2000 și 2010 a colaborat cu televiziunea Alfa Omega, iar din 2019 realizează emisiuni în colaborare cu televiziunea Credo TV.  

În activitatea radiofonică, Ioan Ciobotă a realizat documentare care au atras atenția internațională.

În 1998 a câștigat Premiul Civic Media Award, secțiunea Radio, pentru un documentar pe o temă socială, premiu decernat la Sala Palatului din București de către fostul ambasador al SUA în România, James Rosapepe. Premiul a inclus și secțiunile presă scrisă și televiziune, la care au câștigat jurnaliști din instituții laice.

În 2005 a câștigat Premiul Organizației Națiunilor Unite - ONU pentru Jurnalism în România, secțiunea Radio, confirmând încă o dată nivelul și seriozitatea muncii sale. Și acest premiu a inclus secțiunile presă scrisă si televiziune, la care au câștigat jurnaliști din instituții laice.

În 2003, postul BBC, secția în limba română, a difuzat selecțiuni din documentarul său despre avort „CE NUME I-AI DA COPILULUI TĂU NENĂSCUT?”, iar în aceeași perioadă BBC a transmis integral, în limba română, în Sâmbăta și Duminica de Paște, documentarul „CE S-A ÎNTÂMPLAT DE FAPT DE PAȘTE?”.

Ca autor, Ioan Ciobotă a publicat 10 cărți – multe dintre ele adaptări ale emisiunilor sale radiofonice – abordând teme sensibile și profunde: vieți transformate, drama avortului, depresia, alcoolismul, singurătatea, dependența de pornografie, dar și subiecte controversate precum medicina alternativă și implicațiile ei spirituale. Prin aceste lucrări a devenit o voce de referință în abordarea problemelor sociale și morale în context creștin.

De-a lungul anilor, Ioan Ciobotă a inițiat și coordonat proiecte naționale de mare amploare, cu impact direct asupra comunităților rurale, urbane și educaționale.

Proiectul „10.000 de sate”, desfășurat în 2012, a trimis pachete evanghelistice cu cărți și CD-uri audio conținând emisiuni radio în toate primăriile din România, iar în 2013 a inițiat și coordonat proiectul „1500 de sate + 1500 de școli” din Republica Moldova.

Între 2014 și 2015 a inițiat și coordonat proiectul „24.000 de școli pentru Cristos”, prin care toate instituțiile de învățământ din România - scoli, licee, gradinite, universități, biblioteci - au primit cărți publicate de autor și CD-uri cu emisiuni audio realizate tot de acesta, impreuna cu câte un Nou Testament.

Între anii 2014-2018 a inregistrat audio, în mod particular, Biblia Cornilescu în întregime, înregistrare publicată pe Youtube, Spotify și Youversion.

Între 2010 - 2015 a înregistrat și distribuit peste jumătate de milion de CD-uri si DVD-uri cu emisiuni radio realizate de el.

În 2018 a trimis peste 3000 de DVD-uri cu Biblia audio la toate bibliotecile din România.

În 2017, Ioan Ciobotă a gestionat proiectul „1000 de copii din Oltenia în tabere creștine”, depășind chiar obiectivul inițial: 1230 de copii au participat la tabere.

În 2013 a participat la lansarea Radio Allelon Viena, Austria, radio creștin pe online, iar în 2014 Radio Eben Ezer, în Paris, Franța. In 2015 la Radio Allelon Graz, Austria.

În anii 2020–2022 s-a implicat activ în modificarea legii privind "educația sexuală obligatorie fără acordul părinților", susținând dreptul părinților de a decide asupra educației copiilor lor. Legea respectivă a fost, în final, transformată în "legea educației sanitare, cu acordul părinților" – un rezultat la care eforturile sale au contribuit semnificativ.

Din 2017 a inițiat și coordonat Proiectul de instalare a unor ecrane mari pe zidurile exterioare ale mai multor Biserici, ecrane pe care se afișeaza non-stop versete Biblice, pentru toti trecătorii de pe strada.

Din 2024 a inițiat și coordonat Proiectul Biblia in 53 de limbi - pliante care conțin un QR Code cu Biblia audio si scrisă, pentru străinii din Romania.

Din 2021 până în prezent realizează în mod personal meditații Biblice video, pe care le publică pe Youtube, Facebook, Spotify, Tik-tok, Instagram etc.

Cu peste 32 de ani de activitate jurnalistică (din 1993 până în prezent), azi continuă să aducă în atenția publicului mărturii, povești de viață, teme delicate și subiecte care ating inima și conștiința ascultătorilor.

12. Semănați potrivit cu neprihănirea, și veți secera potrivit cu îndurarea. Desțeleniți-vă un ogor nou! Este vremea să căutați pe Domnul, ca să vină și să vă plouă mântuire.
(Osea 10:12)

                                                   

Personalitati - Ieremia Hodoroaba - 17 Februarie 2023

Recenzie la cartea „Baptiștii și Marea Unire din 1918” - Vasile Bel și Daniel Stoica – de Dr. Corina Brumaru

 

 

Volumul Baptiștii și Marea Unire din 1918 – Adevăruri și fapte se deschide cu o Prefață semnată de dr. Marius Silveșan și o Introducere a autorilor, care oferă cadrul istoric și motivația profundă a acestei lucrări. Textul prefațator așază contribuția baptiștilor într-o panoramă amplă a Marii Uniri, subliniind felul în care această comunitate religioasă a împărtășit destinul poporului român în vreme de război, transformare și speranță.

Autorii urmăresc, într-o desfășurare atent argumentată, evoluția baptiștilor în spațiul românesc încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În Vechiul Regat, prezența lor este atestată încă din 1856, odată cu stabilirea unei familii de baptiști germani în București. În Transilvania, mișcarea baptistă a prins contur începând cu 1871, prin lucrarea lui Anton Novak la Salonta Mare, unde a întâlnit un grup de cercetători ai Bibliei. Recunoașterea oficială a cultului în acest spațiu a fost obținută în 1905, consolidând astfel identitatea unei comunități deja bine conturate.

Cartea surprinde cu finețe felul în care baptiștii s-au afirmat în mediile locale prin disciplină morală, organizare, responsabilitate civică și un standard ridicat de educație. Această imagine socială i-a plasat adesea în postura de exemple pentru comunitățile din jur, fiind recunoscuți pentru onestitatea lor, pentru rigurozitatea vieții cotidiene și pentru rolul lor discret, dar constant, în consolidarea unor valori precum demnitatea, respectul și învățătura.

O contribuție importantă a lucrării constă în evidențierea participării baptiste la evenimentele premergătoare și ulterioare Marii Uniri din 1918. Documentele și mărturiile strânse în volum conturează un tablou viu al implicării lor atât pe frontul Primului Război Mondial, cât și în manifestările civice ce au însoțit momentul istoric al unirii. Nume precum Ioan Popovici, Ștefan Ignea, Ioan Covaci, Gligor Cristea, Avram Oală, Gheorghe Slev, Petru Chiu și alții devin repere ale unei participări autentice, asumate, care îmbină loialitatea față de credință cu devotamentul față de țară.

Lucrarea nu ocolește nici aspectele tensionate ale perioadei post-unire, prezentând cu sobrietate persecuțiile, abuzurile și acuzațiile neîntemeiate îndreptate împotriva comunităților baptiste. Sunt evidențiate tulburările provocate de intervențiile jandarmeriei în adunările lor, confiscarea literaturii religioase, precum și actele de umilire la care au fost supuși credincioșii. Tot în acest context, cartea consemnează momentele de reconstrucție și afirmare: organizarea primei Conferințe a baptiștilor din România Mare, la Șiria, și apariția publicației Farul Mântuirii, care devine un instrument de consolidare identitară și teologică.

Prin includerea unor articole din presa vremii, autorii completează un tablou documentar complex, care arată atât susținerea constantă a baptiștilor față de idealul unirii, cât și eforturile lor pentru recunoaștere religioasă într-o perioadă marcată de schimbări rapide și adesea tensionate. Din paginile volumului reiese limpede că Marea Unire nu a reprezentat pentru baptiști un episod exterior, ci un moment interiorizat și trăit cu intensitate, comemorat ani la rândul în cadrul comunităților lor.

În ansamblu, lucrarea oferă o contribuție istoriografică valoroasă, restituind rolul real al baptiștilor în procesul unirii și în consolidarea României Mari. Rezultatul este un volum coerent, temeinic documentat și necesar pentru înțelegerea diversității religioase și sociale care a sprijinit proiectul național al anului 1918.

Vasile Bel s-a născut în localitatea Rohia, jud. Maramureș, în anul 1956. A intrat în lucrarea pastorală în anul 1991, slujind ca păstor la bisericile creștine baptiste Chiuiești și Sfânta Treime din Târgu Lăpuș. A aprofundat studiile teologice la Seminarul teologic Baptist din București, iar preocuparea pentru istoria baptistă s-a materializat prin publicarea mai multor cărți, dintre care amintim: Biserica Creștină Baptistă din Baia Mare , 1930-1990, Istorie și reflecții, Cluj Napoca: Risoprint, 2015, Lupta Credinței, O prezentare a credinței baptiste în zona orașului Târgu Lăpuș din județul Mararmureș, Dej: Astra-Dej, 2010, Centenarul Bisericii Baptiste din Cuceu, Cluj- Napoca: Risoprint, 2018, Ioan Bunaciu, Un om potrivit la locul potrivit, Cluj-Napoca: Risoprint, 2023, Congresele Alianței Mondiale Baptiste 1905-2023, Cluj-Napoca: Risoprint, 2023. În prezent este păstor pensionar în biserica Sfânta Treime din Târgu Lăpuș.

Daniel Ioel Stoica s-a născut în data de 24 martie 1991, în localitatea Deva, județul Hunedoara. A copilărit în Biserica Sfânta Treime din Deva. După finalizarea studiilor teologice și-a început lucrarea de slujire pastorală în Biserica Baptistă din comuna Șicula jud. Arad, unde a fost ordinat păstor în anul 2015. În prezent este păstor în bisericile din Ineu și Iermata jud. Arad.

Cartea a apărut la Editura Făclia, Oradea 2018 și are 203 pag.

 

Dr. Corina Brumaru

Doctor în istorie,

Universitatea Babeș-Bolyai,

Cluj-Napoca

MARIȘCAȘ Ioan 1930 - 2025

 

N. 8 cotombrie 1930, la Tulca, jud. Bihor.

Părinţii: Gavril și Maria, de naționalitate română și confesiune baptistă.

Studii:

- 7 clase primare în localitatea natală.

- 4 ani de ucenicie ca blănar în localitatea Buteni, jud. Arad (1946-1950).

- 3 ani la Seminarul Teologic Baptist din București (1952-1955).

 

10 martie 1946 - este botezat în localitatea Tulca de către fratele Colțea Gavrilă.

1946 - intră ucenic blănar la fratele Teodor Modovan din Buteni. Este anul în care Seminarul a fost mutat la Buteni, iar studenții găzduți la familiile din biserică. La familia Moldovan ajung 4 seminariști, cu care are ocazia să studieze Scriptura.

1950 - se întoarce la Tulca, unde va lucra ca blănar.

1955 - după absolvirea Seminarului este angajat ca pastor al bisericilor din Salonta, Ghioroc, Ciumeghiu, Mărţihaz și Mădăras, jud. Bihor.

1958 - este ordinat ca pastor în biserica din Salonta, din lipsă de pastori fiindu-i arontate și bisericile din Avram Iancu, Tămajda şi Homorog, jud. Bihor.

1958 - se căsătoreşte cu Viorica Tudoreanu, împreună având 4 copii: Lidia-Eugenia (1958), Cornelia-Dorina (1959), Teofil (1962) și Daniel (1963).

1961 - în urma legii arondării Biserica Baptistă Română din Salonta este închisă, baptiştii de limbă română fiind primiţi de frații din biserica de limbă maghiară, unde serviciile s-au desfășurat bilingv. Biserica Baptistă Română din Salonta se va redeschide în anul 1969.

1990 - se pensionează.

2025 este chemat la Domnul pe care l-a slujit.

Istoricul Bisericii Baptiste din Hondol - de Sabin Morar

 

În aceste zile fratele Petrică Morar din Cluj, mi-a trimis un scurt istoric al Bisericii Baptiste din satul domniei sale, Hondol. Am luat legătura cu fratele lonuț Dumitru, acualul păstor al Bisericii Creștine Baptiste „Sfânta Treime” din Hondol, care mi-a spus unele lucruri despre biserică și mi-a trimis poze.

„După cum la începuturile creștinismului prigoanele și persecuțiile urmașilor lui CRISTOS au determinat împrăștierea acestora și prin aceasta propagarea mesajului divin de mântuire, tot așa a făcut Dumnezeu ca din cauza tulburărilor care începuseră în țara noastră, în anul 1939, sora Ana Udrea să revină din București pe meleagurile natale din Hondol.

Anii petrecuți de sora Ana în București au fost binecuvântați prin faptul că a avut prilejul să-l cunoască pe Domnul Isus și să-l primească ca Mântuitor personal. În București sora Ana a activat ca membră în Biserica Baptistă din str. Arad, având ca păstor al bisericii pe fratele Constantin Manolescu.

După revenirea în Hondol, sora a început lucrarea de vestire a Evangheliei în propria familie, între frații de corp și apoi între vecini și oamenii din sat, îndeplinind și o nobilă misiune umanitară în calitate de soră medicală, având ocazia să vorbească multora despre credința în Domnul Isus. La scurt timp după sosirea surorii Ana în Hondol, a fost vizitată de o altă soră Maria Dulgheru din aceeași biserică bucureșteană, care de fiecare dată rămânea câte o săptămână sau două la Hondol. Cu această ocazie, seara invitau pe vecini să asculte mesajul transmis prin cântări, cât și unele explicații biblice.

Era o frumoasă lucrare de pionerat în slujba răspândirii Evangheliei, care a stârnit și riposta celor ce nu vedeau de bine predicarea unei Evanghelii clare, eliberată de orice dogme și prejudecăți. Dar această lucrare a avut și opoziție și chiar au fost amenințate, apostrofate, iar sora Ana a fost și pălmuită. Prin evenimentele pe crae le trăiau cele două surori, adevereau cuvintele spuse de Domnul Isus: "Vă vor da să fiți chinuiți și veți fi urâți de toți din pricina numelui Meu.“ Matei 24:9” Cei ce au început să simpatizeze sau chiar să primească mesajul Evangheliei au căutat să explice jandarmilor care au început să suspecteze casa, că nu fac nimic rău, nici nu uneltesc împotriva statului, așa cum au fost învinuiți, ba chiar au fost invitați în casă pentru a se convinge personal, au fost tratați cu ospitalitatea cuvenită unui misafir, fiind serviți chiar și cu mâncare. În final, jandarmii au mărturisit că nici ei nu găsesc nicio plăcere în desfășurarea acestor controale și cercetări sistematice, însă sunt presați mereu, ei fiind obligați să îndeplinească misiunea.

După aproape un an de la începutul acestei lucrări, mai precis în vara anului 1940, au fost convertite la credință câteva persoane, între care amintim: Florica Bugnar, Petru Morar cu soția Elvira, Sabin Morar, care în vara anului 1940 au mărturisit credința lor în Domnul Isus, primind botezul Nou-Testamental, oficiat de pastor Mârza llie, în localitățile Bocșa și Deva.

În anul 1941 s-au mai adăugat la grupul celor credincioși, Rusalina Tudoran, Sofica Curetean, Ludovica Cibian și Maria Morar.

Cum în acea vreme nu exista în Hondol o casă de rugăciune, grupul de credincioși frecventa serviciile divine împreună cu frații din localitatea Bocșa. Era o dovadă a dragostei dintâi.

Grupul a mai crescut prin mutarea din Deva la Certej a familiei Traian Zorlențan cu soția Marioara, Dumitru Popovici cu soția Aneta și Maria Mihăilă. Această situație a născut o vie dorință de a avea un loc de rugăciune; astfel în primăvara anului 1942 a fost închiriată o cameră corespunzătoare în imobilul domnului Traian Mârza din Hondol, dar forțele întunericului au încercat să zădărnicească acest proiect, chemând credincioșii baptiști în proces la Sibiu,dar Stăpânul avea alt plan.

După întoarcerea de la Sibiu, biserica a continuat să se întrunească, însă un alt val de represiune a apărut la orizont, de data aceasta prin “starea de asediu” declarată de guvernul Antonescu.

Imediat s-a interzis desfășu­rarea serviciilor cultice, iar casele de rugăciune au fost sigilate. Această lege a rămas în vigoare pînă după actul istoric de la 23 august 1944, când s-a dat libertate cultelor neoprotestante din țara noastră. În anul 1945 - a fost închiriată o altă casă pentru a servi ca local de întrunire, al cărui proprietar era domnul Grymvald, local unde biserica s-a întrunit până la începutul anului 1947, când acest local a fost ocupat de postul de jandarmi, iar bisericii i-a fost oferită o încăpere într-un imobil sub același acoperiș cu o cârciumă. Biserica a renunțat la această ofertă, continuând a participa la serviciile cultice împreună cu frații din localitatea Bocșa.

În urma unei vizite întreprinse de fratele Manolescu din București în iarna anului 1954, frații au fost sfătuiți să reia lucrarea în Hondol, astfel printr-un gest de bunăvoință, familia Zorlențan a pus la dispoziția Bisericii o cameră destinată desfășurării serviciilor cultice. Numele membrilor bisericii din aceea vreme: Traian Zorlențan cu soția și trei copii, Maria Morar, Sofia Tămătaș, Dumitru Spiridon cu soția, Floare Schuler, Francisc Lipitor cu soția și doi copii, Petru Morar cu soția și șase copii, Avram Toma cu soția, loan Borza cu soția și trei copii, Stefen Fizeșan, Nicolae Mealha cu soția și un copil, Petru Curetean cu soția, Marioara Crainic, Dochia Doda, Sofica Boca, Dafina Răcătean cu trei copii, Carolina Irimie cu un copil, Victoria Ursică, Elvira Brasovan, Sabina Chiria, Floarea Igna, Maria Șegheșvari, losif Bold cu soția, losif Cătană cu soția, Floarea Moga, Samuel Faur cu soția, Sabin Morar cu soția și trei copii.

La data de 12 februarie 1956, biserica a hotărât construirea unei case de rugăciune, iar în toamna aceluiași an s-a construit fundația, restul lucrării a continuat în anul următor și în primăvara anului 1958. Deși un număr restrâns de credincioși și cu posibilități materiale și financiare modeste, totuși au dovedit o mare dragoste pentru casa ce se înălța, contribuind cu bani și muncă efectivă pentru terminarea lucrărilor acestui edificiu, astfel la data de 6 aprilie 1958 a avut loc dedicarea noului local de rugăciune, care funcționează și în prezent prin grija lui Dumnezeu.

Suntem recunoscători Bunului Dumnezeu și pentru păstorii care ne-au slujit în această perioadă și îi amintim cu drag: losif Bold (1956-1958), Gheorghe Mardare (1958-1959; 1961- 1965), Beniamin Mârza (1959-1960), Dragomir Stancu (1965-1979), Augustin Borteș (1979-1980; 1983- 1986), Nicolae Tomuletiu (1980- 1983), Pavel Herbei (1986-2004), fr. Lucian Marian (1996-2004), lonuț Dumitru (din 2004)

Privind în urmă la cei 69 de ani de lucrare misionară în această zonă și 50 de ani de la dedicarea actualului local de rugăciune, inimile noastre se smeresc înaintea Celui ce ne-a purtat și ne-a călăuzit cu Mâna Sa.

La acest popas jubiliar, ca și poporul lui Dumnezeu de odinioară am vrea ca așezând o piatră de aducere aminte, să spunem:

Până aici Dumnezeu ne-a ajutat!”

Sabin Morar, prezbiterul bisericii.

Dudău Ilie 1913 - 1993 din Lăpușnicu Mare

 

Dudău Ilie s-a născut în ziua de 23 decembrie 1913 Lăpușnicu Mare, județul Caraș-Severin. Părinții s-au numit Ilie și Elisaveta.

În ziua de 24 februarie 1941 se căsătorește cu sora Florica, născută Brândaș din Arad-Șega. Cununia religioasă a fost oficiată de fratele Ioan Truța, păstorul Bisericii Creștine Baptiste din Arad-Șega. Au avut trei copii: Doina, Tatiana și Ilie.

A fost ordinat în anul 1956 ca pastor al Bisericilor Creștine Baptiste: Şicula, Lipova, Radna, Cenad şi Sânicolau Mare.

Între 1951—1966 fratele Dudău Ilie a fost președintele Comunității Baptiste Arad. Dudău Ilie a fost un credincios laic din Biserica Creștină Baptistă Arad-Şega. În timpul cât el a fost la conducerea Comunităţii, deşi a fost perioada cea mai dură pentru religii în România, el a apărat faţă de împuterniciţii Ministerului Cultelor, interesele bisericilor din Comunitate. După arondarea bisericilor, a luptat cu deosebit succes şi cu tactică şi a reuşit să redeschidă unele din bisericile arondate.

În 1962 Comunitatea din Arad s-a unit cu cea din Timişoara şi acum exista o singură comunitate în care erau incluse bisericile baptiste, de la comuna Vârfuri de pe Valea Crişului Alb, până la Craiova, iar preşedinte al acestei comunităţi a rămas Ilie Dudău până în 1966.

În ziua de 10 decembrie 1955, la Congres este ales ca membru în Comitetul Uniunii.

În zilele de 28 – 30 mai 1965 s-a ținut la București Congresul Cultului Creștin Baptist din România și fratele este ales ca membru în comitet.

A scris articole în revista cultului „Îndrumătorul Creștin Baptist”. A fost un om credincios, un exemplu bun care l-a iubit pe Dumnezeu mult și Dumnezeu l-a binecuvântat în lucrare.

În anul 1993 Domnul și-a chemat slujitorul credincios acasă, în Împărăția Sa.

Câteva gânduri pe care mi le-a împărtășit fiica fratelui, sora Tatiana Dudău:
„Pot să spun despre tatăl meu că a fost un tată deosebit, care și-a iubit enorm soția și copiii. Îi făcea plăcere să ne vadă pe mine și pe fratele meu că fugim în calea lui cînd venea acasă de la muncă. Eu am făcut un TBC osos la genunche și el mă ducea în brațe la dr. pentru tratament. ....Aș mai avea multe de spus despre tatăl meu. A fost un om credincios, care l-a iubit pe Domnul pînă la capăt.

În fața casei, părinții aveau o bancă, veneau frați și pe banca aceea stăteau și vorbeau din Biblie, le făcea plăcere să stea afară. Fratele Ardeu, care era predicator la Biserica Penticostală, dimineața trecea pe la capătul străzii noastre. Cînd mergea la comunitate îl aștepta pe tata și mergeau împreună. A fost un om iubit!”

Surse:

Tatiana Dudău – fiică

Ioan Bunaciu

Arhive.

Nicoară Macavei 1911 – 1998 din Vârfuri

 

Macavei Nicoară s-a născut în anul 1911 în comuna Vârfurile (Ciuci), judeţul Arad, cătunul Hiread, părinţii săi fiind Andrei (Indrei) şi cu Margareta zis Lita Nicoară, născută Slev. A fost ultimul din cei opt copii (patru băieţi şi patru fete). Fetele au decedat sub vârsta maturităţii, iar la data redactării cărții, a ramas tot ultimul în viaţă, prin graţia lui Dumnezeu.

Cătunul Hiread este situat în partea răsăriteană a comunei, având în completare islazul comunei, pădurea comunală, învecinat cu satele Mermeşti, Măgulicea şi comuna Brusturi. Este format dintr-un deal brăzdat de la răsărit la apus de Valea Plopilor, Pârâul Hutiţii, Pârâul lui Carpen, Pârâul la Lutu şi Pârâul Ţapului.

Casa  în care s-a născut, cât şi noua casă, sunt situate între Pârâul lui Carpen şi Pârâul Hutiţii. Casa veche, deşi acoperită cu ţiglă şi fără băburâ, avea marele dezavantaj, deoarece toată familia locuia într-o singură odaie. Noua locuinţă avea trei dormitoare, iar dependinţele la parter.

Părinţii fratelui Macavei Nicoară erau agricultori, cu pământ multişor, dar puţin productiv, fiind pământ de munte şi se folosea mai mult pentru fân şi pomicultură.

Copilăria până la 14 ani a petrecut-o în comună, bucurându-se de cele patru sezoane ale timpului, unde a urmat şcoala primară în clădirea veche de lângă biserica ortodoxă, având ca învâtător pe Toma Crainic, iar după el pe învăţătorul Iancu (între 1921-1926). A absolvit liceul  Avram Iancu din Brad în anul 1933, când a luat şi bacalaureatul. În clasele superioare a fost nevoit să lucreze la Societatea Mica Aurifera, pentru câştigarea banilor necesari continuării liceului. Bursa avută, pe baza căreia a stat la internat, i-a fost anulată de Directorul Candin Ciocan, pe considerentul că era fiu de baptist.

A făcut armata la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de Artilerie Craiova (1933-1934), obţinând gradul de Sublocotenent. Între anii 1934-1938, și-a luat Licenţa în Drept şi a lucrat ca avocat în Baroul Ilfov, de unde a fost epurat pe considerentul ca nu era membru al partidului comunist. A fost angajat apoi Consilier juridic la Societatea Distribuţia de Petrol, de unde a fost preluat la 1 Iulie 1950, de Ministerul Minelor în calitate de Consilier juridic, apoi Arbitru Șef al Arbitrajului de Stat.

După terminarea studiilor, în anul 1938, s-a căsătorit cu domnişoara Olga Sezonov din Râmnicu Sărat, licenţiată în limba franceză. Din această căsătorie au rezultat doi copii: Anca Margareta, născută la 12 octombrie 1940 şi Adrian, născut la 22 iulie 1943. Din partea fiicei are ca nepoată pe Sylvia Cristina şi strănepoţi pe James Russell şi Caitlin Kimberly, iar din partea lui Adrian pe nepoata Pamela Adriana și Bruce Mihai, nepot.

A participat la războiul al Doilea Mondial în campania de răsărit şi cea de apus, fiind eliberat în 17 iulie 1945. De multe ori a fost în situaţii dificile, dar mâna lui Dumnezeu l-a protejat. Drept recunoştinţă, în anul 1945, după înapoierea de pe front, fratele Macavei si soţia sa     și-au încredinţat vieţile lor în mâna lui Dumnezeu, prin botezul Nou Testamental. A fost membru în Biserica Creștină Baptistă „Golgota” din București și membru în comitetul bisericii, în mai multe mandate. A făcut parte din Comitetul Uniunii Baptiste din România, fiind casier.

În sistemul comunist, a fost reţinut în puşcărie şi sever cercetat pentru sabotaj economic  într-un lot de petrolişti. A fost eliberat după şase luni şi jumătate de cercetări şi cu 28 de kilograme mai uşor.

Nu s-a putut reţine în sarcina lui nicio vină.

La data de 31 ianuarie 1971 a ieşit la pensie, după 40 de ani serviţi. Întrucât copiii (Anca cu familia şi Adrian, necăsătorit) reuşiseră să plece în America, a solicitat cu soţia să urmăm copiii; abia după multe stăruinţe a reuşit să plece în America, ţara binecuvântată de Dumnezeu, dorită de mulţi, dar şi ponegrită de mulţi duşmani care trăiesc din seva ei.  Fratele Macavei Nicoară a iubit America unde avea familia, avea tot ce-și dorea inima pe linie materială şi spirituală, cu toate părţile ei negative, dar sufletul dumnealui  bătrân era legat de ţara sa dragă, România.

A ajuns în America la 21 apriiie 1977, o lună după marele cutremur din România.

Schimbarea regimului totalitar comunist l-a prins în America ,dar în anul 1998 fratele Macavei Nicoară este chemat la Domnul în veșnicie.

Surse:

Macavei Nicoara Monografia comunei Varfurile, Cronica Familiei Nicoară.