Acesta a fost subiectul dezbătut în seara zilei de 24
iulie 2020, la TV. „Prodocens Media”, la emisiunea „Realitatea la Zi”, moderată
de fratele Cătălin Vasile și avându-l invitat pe fratele Costel Ghioancă, de la
Biserica Creștină Baptistă „Adonai”, din București. Un doctor în teologie și
filozofie, rămâne fidel total Scripturii, în aceste zile în care ne place de
acei predicatori care predică amuzant, plăcut auzului și firii. Un om care a
învățat mult, trage concluzia simplă: „Păstorii trebuie să predice și azi
Cuvântul lui Dumnezeu”. Urmărind emisiunea, vom putea observa cât de ancorat
este acest frate în învățătura Scripturii.
Îl putem urmări predicând, pe fratele păstor Costel
Ghioancă, pe portalul Bisericii „Adonai” din București.
Aici se spun lucruri adevărate care duc la viață, lucruri
care uneori nu sună bine urechii, dar sunt reale și grave dacă le ignorăm.
Cuvântul lui Dumnezeu trebuie crezut și trăit, ca să fim cu Cel ce ne-a dat
acest Cuvânt.
Domnul să ne ajute să facem voia sfântă și binecuvântată
a lui Dumnezeu.
Este preot și a
fost profesor la Seminarul Teologic Eparhial din Cluj, unde a predat mai mulți
ani, iar apoi s-a retras pentru a se dedica integral lucrării pastorale. Este angajat
al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.
Și de ce să-mi dăruiască
drept cadou o Biblie?
Era în vremea demult apusă, anul de grație 1991. Începând
cu acest an două doamne își desfășurau serviciul una în apropierea celeilalte,
erau ,,vecine” am putea spune. O doamnă se numea Aurelia iar cea de-a doua se
numea Maria. Maria avea serviciul la CEC în clădirea Căminului Cultural la
parter iar Aurelia lucra la Bibliotecă tot în aceeași clădire la etajul unu.
Doamna Aurelia trecea în fiecare zi pe lângă camera în care își avea locul de
muncă doamna Maria iar acestea se salutau respectuos de fiecare dată. Din când
în când cele două mai stăteau de vorbă ca între doamne, fiecare ce avea pe
suflet, lucruri bune sau mai puțin bune, dureri și bucurii, despre familie,
copii și multe alte lucruri.
Așa a fost dat de la Dumnezeu că Aurelia a fost soția mea
și prin mâna bună a Domnului este și azi, iar doamna Maria era mama unui tânăr
cu aspirații înalte pe nume Marian. De aici s-a materializat oarecum sufletește
o prietenie deși cu tânărul Marian poate
o dată sau de două ori am stat de vorbă, mai nu ne cunoșteam.
Și atunci ce
prietenie de suflet la nivel spiritual?
Mergeam și eu la bibliotecă la soția mea după o carte sau
să o mai ajut cu câte ceva și doamna Maria venea sus la bibliotecă și ne vorbea
despre multe lucruri,dar cu o pasiune
deosebită ne vorbea de tânărul ei fiu, Marian. Se vedea că-l iubește mult, se
vedea că Marian era o împlinire a sufletului ei, ne povestea cu atâta patos ce
are în plan fiul ei și câtă grijă manifesta doamna Maria ca Marian să poată
reuși și să nu i se întâmple ceva.
Această dragoste a doamnei Maria pentru fiul ei mi-a
trezit o mare simpatie pentru Marian și prin mama lui îi transmitam salutări și
alte urări pe care, așa simțeam eu că le primea cu drag . În anul 2001 cele
două doamne s-au despărțit prin mutarea doamnei Aurelia în Rohia la casa
soțului pastor la Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime” din Târgu Lăpuș.
Tânărul Marian a mers pe drumul ales încă din școala
generală, a făcut studii în România,la
Roma iar acum este preot și profesor la seminarul din Gherla.
În ziua de 10 iulie 2020 Dumnezeu a hotărât ca să ne
întâlnim, deși nu ne cunoșteam, totuși prietenia, stima, respectul domneau
între noi doi. Evenimentul la care ne-am întâlnit era unul trist, care după noi
putea să nu fie pentru că un om foarte apropiat mie și drag sufletului
amândurora a plecat în veșnicie. Stând
în apropierea familiei îndurerate și ascultând serviciul liturgic apreciam
glasul unuia dintre preoți care era de o frumusețe deosebită. ,,Măi, ce glas
armonios! O fi făcut Conservatorul sau școala de canto?” mă întrebam în mintea
mea. Dar cine să fie? Ascultam cu plăcere fiecare partemuzicală ce o desfășura cu atâta grație și măiestrie.
Mă gândeam în mintea mea ,,Să fie, oare, tânărul Marian despre care vorbea cu
atâta pasiune și dragoste doamna Maria?” Știam sigur că trebuie să fie prezent
la acest eveniment, dar nu puteam să îmi dau seama pentru că preotul paroh
anunțând pe cei ce vor vorbi nu a pronunțat numele Marian ci Gabriel. Da! Preotul
Gabriel era defapt Marian pe care nu lam cunoscut.
După terminarea programului am întrebat-o pe fiica mea
cine a fost preotul acela cu un glas extraordinar? Marian mi-a spus ea zâmbind.
De ce i-au zis Gabriel am întrebat, pentru că așa este numele lui, Gabriel
Marian. Doamne, ce durere am simțit atunci! Am venit acasă și am căutat pe rețelele
de socializare până l-am găsit apoi i-am scris un mesaj la care a răspuns cu
promptitudine și mare bucurie.
L-am felicitat spunându-i că a fost la mare înălțime
înzestrat cu har de la Dumnezeu și dintr-una într-alta am început să-i
povestesc durerea mea de a avea Biblia de la Blaj din 1795. L-am rugat, dacă
poate să-mi procure una sau să mă pună în contact cu cineva care o deține. Mi-a
promis că mă va ajuta și peste câteva ore mă anunță că a găsit Biblia mea mult
dorită, mai mult decât atât zice: „În
seara asta veți avea Biblia!”.
,,Doamne!„ am zis ,,nu-mi
vine să cred!”, dar Dumnezeu ne spune că unele evenimente se vor petrece cu
mare repeziciune, tocmai așa s-a întâmplat cu mine și necesitatea, dorința mea
istorică și cărturărească, pe care o purtam în suflet de atâția ani și ani.
Dar cum, pot primi exemplarul Bibliei de la Gherla
într-un timp așa de scurt? Dumnezeu a lucrat în felul Lui misterios și nebănuit
și de această dată. Domnul preot Silviu Hodiș de la Biserica Greco-Catolică din
Târgu Lăpuș care este o cunoștință a mea și prieten bun cu preotul Gabriel,
spre norocul meu se afla în Banat iar în drumul lui spre casă în Târgu Lăpuș
avea să treacă prin Cluj și Gherla. Pentru acest lucru îi mulțumesc foarte mult.
Darul primit este Biblia de la Blaj tradusă în anul
1795de Samuil Micu și retipărită în
anul 2000 cu ocazia aniversării a 3 secole de existență în comuniune cu Scaunul
Apostolic.
Mulțumesc mult domnule preot Gabriel Marian Marincaș pentru
Biblia neprețuită oferită în dar, pentru
prietenia spirituală și respectul reciproc ce-lpurtăm în sufletele noastre ca și slujitori ai Domnului.
Bunul Dumnezeu să vă dăruiască ocrotirea și
binecuvântarea Lui, la fel și bunei dumneavoastră mame, Maria,care a fost liantul prieteniei noastre de
suflet.
Prodocens Media este o televiziune despre a cărei naștere
am scris AICI. Transmite în fiecare zi de luni până vineri, emisiunea
„Realitatea La Zi”, moderată de către fratele Cătălin Vasile, patronul
televiziunii, începând cu ora 20. În fiecare luni, se transmite emisiunea de la
ora 19, „Dialog”, moderată de fratele Viorel Iuga, președintele Uniunii
Baptiste și doctor în domeniul „Familiei”.
Înființarea platformei „Prodocens Media”, cu toată
logistica, s-a făcut din banii fratelui Vasile Cătălin, dar buna funcționare și
extinderea ei, depinde de mine și tine. Trimite din puținul sau multul tău și
pentru o cauză nobilă și demnă. Cu cât o vom ajuta, ea va lua avânt și va
funcționa pentru slava Domnului.
De ce sustin eu această televiziune?
1.Este și
pe micul meu segment confesional. Fratele Vasile are invitați din tot spectrul religios,
cultural și artistic, dar găzduiește și zona mea confesională baptistă.
2.Este
susținătoare și a istoriei baptiste de care mă ocup.
3.Este diferită
pentru că nu lasă pe invitat să vorbească și apoi să-i comenteze mesajul după bunul plac, ci
lasă ca invitatul să ia concluzia lui.
Baptișitii români au susținut presa baptistă în timpul Primul
Război Mondial, la îndemnul fraților conducători ai cultului. Frații erau
rugați să plătească reviste, broșuri și
alte scrieri, să fie trimise gratuit pe front, ca soldații de pe front să se
poată delecta în timpul lor liber.
Mesajul meu este: „Sprijiniți împreună cu mine „Prodocens
Media”, o televiziune aproape de noi”. Puținul nostru va fi o putere, va
încuraja pe fratele Vasile, care singur se luptă să vedem ceva ce este bun, de
calitate, ceva din viața spirituală ce ne folosește mai mult. Fă parte și fii
parte a acestui program.
Domnul să vă binecuvinteze!
Un îndemn din partea bătrânului pastor, iubitor de
Dumnezeu, cercetător și pasionat de istorie, Vasile Bel.
Fiind în București, pe tema de cercetare pentru istoria
noastră baptistă, fratele Vasile Cătălin de la Prodocens Media, m-a invitat să
stăm puțin de vorbă pe tema de istorie baptistă. Am stat puțin de vorbă, despre
poporul credincios baptist și am făcut câteva incursiuni în cine și ce este
acest popor, ce a făcut pentru extinderea Împărăției lui Dumnezeu. Am constatat
că este un popor ascultător de Dumnezeu, caută să facă voia lui Dumnezeu, a
avut soluții în trecut, dar are soluții și acum și că viitorul va suna frumos doar
stând lângă Dumnezeu și Cuvântul Său.
Dar ce să vă mai spun, pentru cine nu a văzut emisiunea
din seara de 08 iunie 2020 și convorbirea de la emisiunea: „Realitatea la Zi”,
transmisă de televiziunea „Prodocens Media”, puteți să o vedeți și auzi.
Prodocens Media este o televiziune creștină evanghelică,
care promovează valorile creștine Biblice și este condusă de fratele Cătălin
Vasile.
Doresc ca Dumnezeu să fie înălțat și glorificat, pentru
că bunătatea Lui este mare față de noi, niște oameni răi din fire, dar mântuiți
prin sângele Domnului Isus.
Mulțumesc, frate Cătălin Vasile.
Vizionare plăcută vă doresc tuturor celor care treceți pe
această pagină!
Prezint familia Dumitru din Jegălia, județul Călărași, în
trecut a fost în județul Ialomița. În această prezentare am și două înregistrări
video, făcute de fratele Caius Obeada în anul 1990, bunicului său, Dumitru H.
Ștefan. Pentru ușurare am transcris mesajul celor două înregistrări și le veți
putea citi, dacă nu aveți timp să urmăriți clipurile. Din această familie, după
mamă, se naște Caius Obeada, cunoscutul apologet și iubitor de istorie baptistă,
pe care îl puteți urmări AICI sau AICI. După tată se trage din familia Obeada
de la Zolt, despre care vom scrie ceva mai încolo.
Dumitru C. Haralambie ? – 1948, din Jegălia
În anul 1907, de sărbătorile Crăciunului, Dumitru C.
Haralambie, pe cînd era tânăr, cu alți 2 tineri, Gheorghe Mitu și Dobre V.
Toancă, au plecat din Jegălia la Cernavodă cu colindatul și pe data de 2
ianuarie 1908 au mers și la adunarea baptistă, apoi s-au întâlnit cu fratele
Nicolae Teodorescu care le-a explicat Evanghelia și la plecare le-a dat un Nou
Testament. Acești trei tineri au ținut legătura cu fratele Nicolae Teodorescu
și pe data de 6 ianuarie 1909 se duc la Cernavodă, unde stau 3 zile și cred că
atuci s-au botezat.
Întorși acasă, încep să se adune în casa lui Dima Mitrea,
care se pare a fost primul rod al celor trei. Din acest moment toartă forța
întunericului se pune în alertă, pentru că oamenii din localitate veneau să
asculte Evanghelia.
Domnul nu lasă pe ai săi la bunul plac al celui rău și le
trimite întăriri pe fratele Maxa Comloșanu, care era de loc din Arad, Ungaria,
dar a venit la lucru în Cernavodă la podul de peste Dunăre. O mare mulțime de
popor s-a adunat să asculte Cuvântul Domnului, dar preotul din localitate,
Neagu Dumitrescu, a format o ceată de bătăuși ca să-l bată pe fratele Maxa
Comloșanu, dar acești oameni și-au schimbat părerile și nu au pus în aplicare
planul. Preotul nu s-a lăsat și a alertat autoritățile carel-au chemat pe Maxa Comloșanu la Primărie,
unde a fost însoțit de cei trei frați.
De aici a început o mare prigoană și un proces care a
fost comentat și în presa locală, ziarul „Deșteptarea Ialomiței”, printr-un
articol „Procesul Pocăiților”, ziarul „Dunărea” din Călărași, cu articolul
„Secta Pocăiților”, apoi cea centrală de la București, precum ziiarul „Curentul”,
„Dimineața”, cu articolul „Conflictele religioase de la Jegălia și „Adevărul”,
dar a trecut granița și în Ungaria și ziarul „Tribuna” de la Arad publică
despre acest proces.
Frații noștri români din Ungaria, Transilvania, au fost informați
și ei despre suferințele fraților de la Jegălia prin revista baptistă
„Adevărul”, care scriau articole ca „Misiune pe sala de tribunal”.
În plin proces de răsunet, oamenii din localitate se
pocăiesc și în ziua de 1 mai 1911 Biserica Baptisă se bucură de oficierea a
unui botez prin care oamenii își exprimau dorința de a-l urma pe Domnul Isus.
În anul 1912, cei ce au fost arestați, au fost eliberați,
dar procesul intentat baptiștilor a continuat. În tot acest timp, biserica se
bucura de binecuvântările Domnului, prin bucuriile ce i le dădea prin diferite
servicii care aveau loc.
Despre acest proces se poate scrie o carte. Eu vă trimit
la Istoria Baptiștilor, de Alexa Popovici, unde relatează destul de pe larg
acest eveniment.
În zilele de 25 – 27 decembrie 1913 participă la
București la Prima Conferință a Baptiștilor Români din Regatul României, la
care participă și Gheorghe Slăv, Teodor Sida și Gavrilă Brola din Ardeal,
Ungaria. Această conferință, practic, a unit pe toți baptiștii români.
Fratele Haralambie Dumitru în ziua de 2 august 1922 oficiază
un botez cu 10 persoane în Biserica Creștină Baptistă din Arbagia.
Fratele Dumitru C. Haralambie este un model demn de urmat
pentru noi cei de azi. A fost bătut, arestat, chinuit în multe feluri, acuzat
că vorbește de rău biserica de stat, dar a mers înainte pe calea Domnului pe
care l-a iubit și nu i-a întors spatele la greu, ci l-a binecuvântat. Și
Dumnezeu l-a iubit și ocrotit chiar și atunci când era bătut și chinuit.
A lucrat 45 de ani la extinderea Împărăției lui Dumnezeu
cu toată puterea sa. În luna decembrie 1924 a călătorit 370 de km, din care 300
cu trenul și 70 de km pe jos.
A fost un pionier al credinței, unul din neobișnuiții
lucrători care a primit primul credința, a fost un ispravnic bun al lui
Dumnezeu. Fiul său Ștefan, i-a urmat credința și lucrarea.
Domnul îl cheamă acasă, ca să-i șteargă lacrima din ochi,
în ziua de 5 martie 1948.
Surse:
Alexa Popovici
Arhive
Adevărul, revistă batistă înființată în anul 1900
Caius Obeada
Dumitru H. Ștefan 1913 – 1991, din Jegălia
Fratele Dumitru H. Ștefans-a născut în ziua de 26 octombrie 1913 în Jegălia, județul Ialomița.
Părinții se numeau Haralambie și Anica, de naționalitate română, având ocupația
de plugari.
În localitatea natală face școala primară de 5 clase.
Făcând parte dintr-o familie de credincioși baptiști și
auzind Cuvântul lui Dumnezeu, din tinerețe își predă viața Domnului și în ziua
de 17 august este botezat de tatăl său, Haralambie Dumitru.
În anul 1935 este recrutat de Cercul Militar Ialomița și
încorporat la Unitatea Militară 36 infantaerie, rămâne la vatră cu gradul de
sergent. Participă la al Doilea Război Mondial pe frontul de răsărit.
În ziua de 27 aprilie 1941 se căsătorește la Jegălia, cu
Nastasia și Domnul le dă 4 copii: un băiat și 3 fete născuți în Jegălia:
-Viorica, născută în ziua de 18 februarie
1942.
-Marta născută în ziua de 5 noiembrie 1944.
-Pavel, născut în ziua de 22 iunie 1946 și
-Fibia, născută în ziua de 8 ianuarie
1949.
În ziua de 15 iunie 1945 este ordinat în Biserica
Creștină Baptistă din Constanța. Comisia de ordinare era compusă din următorii
frați: Dumitru Baban, Gligor Cristea și Nicolae Baban, pentru Biserica Creștină
Baptisă din Jegălia.
Din anul 1945 lucrează ca păstor în Jegălia, iar în anul
1948 este primit ca membru dar și păstor în Biserica Creștină Baptistă din
Constanța, unde avea și domiciliul.
Între anii 1950 – 1960 este președintele Comunității
Baptiste de Constanța.
În ziua de 28 septembrie 1961. pe când era la agenția
C.E.C. și completa un formular, i s-a furat portmoneul cu legitimația de păstor,
fără care nu se putea predica în acea vreme.
În anul 1966 este obligat să își dea demisia din pastorat,
pentru că a lăsat să predice în Biserica Creștină Baptistă din Constanța pe
pastorul baptist Ieremia Hodoroabă din Paris, care venea în țară ca să
înregistreze de prin biserici cântări de cor și alte programe, să le difuzeze
la radio Monte Carlo din Monaco.
În ziua de 31 ianuarie 1991 este chemat de Domnul acasă,
în veșnicie.
Surse:
Arhive
Familie
Biografia familiei Dumitru de către pastorul
Ștefan Dumitru.
Biografia familiei Dumitru începe cu Dumitru e fiul lui Haidaru. Acesta a trăit cam
prin anul 1700. El a fost un om foarte dur, și-n același timp un mare dușman al
turcilor. Se îmbrăca în haine turcești, purta un fes cu ciucure de aur și
oriunde întâlnea vreun turc îl masacra. În același timp și-a făcut rost de o
corabie cu care plutea pe mare împreună cu alți tovarăși, Corăbiile turcești le
scufunda, pe personalul de pe corabie îl arunca în mare și-l îneca, dar viața
lor, atât de dezordonată n-a durat prea mult întrucât a venit o epidemie de
ciumă, care i-a măturat pe toți acoliții lui. Nu știu localitatea, nu-mi mai
reamintesc unde a trăit Haidaru, întrucât era de origine dobrogean. Din familia
lui Haidaru n-a scăpat decât un singur copil, al cărui nume era Dumitru.
El
a ajuns în Jegălia, județul Ialomița. Aici a fost luat de către familia
Dumitrașcu și întreținut, crescut s-a făcut mare, s-a căsătorit, a devenit un
foarte bun gospodar; un om prețuit și văzut bine de către toată lumea. Urmașul
lui Dumitru este cel căruia noi îi purtăm numele, noi care facem parte din
familia Dumitru. După Dumitru sau din familia Dumitru s-a născut Culea, care este bunicul meu, bunicul nostru.
Culea a fost un om de o inteligență rară; el nu știa carte, dar putea face
orice socoteală. Când pământurile în timpul primăverii se împărțeau țăranilor,
Culea mergea și făcea măsurătoarea terenurilor care se atribuiau țăranilor
pentru cultivat. Deci, era un om foarte, foarte deștept, da?
Fiul
lui Culea, singurul lui fiu, a fost Haralambie, tatăl meu (nostru). Acesta a
fost și el un om inteligent, în cursul școlii el a obținut în toate clasele
premiul I. Se pricepea să facă orișice, era un om care putea executa orice fel
de lucru, dar în același timp era un om ușuratic. Îi plăcea băutura și faptul
acesta l-a dus la o stare de decădere morală și nu era prea mult prețuit în
sat, din cauza acestei patimi, acestui viciu. Prin anul 1908 Haralambie împreună
cu alți tovarăși, cu fratele Dobrețoancă, cu fr. Simion, unul Mitrea Dumitru
s-au hotărât de sărbătorile Crăciunului în acel an să facă niște festivități
care se numesc ,,Irozi” și au plecat cu Irozii, ajungând până la Cernavodă. În
Cernavodă au colindat întregul oraș în sus și-n jos, încercând să scoată în
felul acesta bani, să facă rost de ceea ce simțeau ei că au nevoie. Au ajuns în
fața unui circ, s-au oprit în fața circului și acolo un cetățean făcea reclamă
programului pe care îl prezenta circul respectiv. În timp ce ei ascultau s-a
apropiat un om îmbrăcat în mod obișnuit cu o șapcă pe cap și le-a spus: ,,Măi,
oameni buni ce stați și ascultați nimicurile astea? Ce poate să fie într-un
circ? Mai bine ați face altceva și vă îndemn eu ce să faceți. Căutați-i pe
pocăiți, că la pocăiți veți auzi lucruri atât de-nsemnate care vă vor folosi în
întreaga viață. Duceți-vă și căutați-i pe pocăiți!” și omul a plecat. Ei s-au
uitat foarte mirați unul la altul și plini de curiozitate, întrucât cuvântul de
pocăit nu-l auziseră, despre pocăiți la fel nu auziseră nimic și s-au întrebat:
,,Măi, cine or fi oamenii ăștia, pocăiții? Și ce-am putea noi auzi de la ei
care să ne folosească întreaga viață?” S-au hotărât să-i caute și au mers prin
Cernavodă întrebând de pocăiți, unde sunt acești pocăiți, întrucât în Cernavodă
erau cam vreo 50 de frați pocăiți, toți aceștia veniți din Transilvania la
construirea podului de pe Cernavodă. Și în sfârșit, căutând ei mai multe ore
prin Cernavodă au ajuns la o casă unde locuia un frate, care se numea
Teodorescu. Fratele respectiv când a auzit că-i caută pe pocăiți i-a primit cu
toată bunăvoința și cu toată dragostea în casă, a luat Biblia și a început să
le vorbească despre Domnul Isus, dar le-a vorbit atât de inspirativ, cu atâta
putere, cu atâta înțelepciune încât aceștia au rămas cu toții cu gurile (cum se
spune-n proverb) căscate. Tata îmi spunea că i se ridicase părul în sus când îl
asculta pe fratele Teodorescu.
Fratele
i-a invitat seara să meargă la o adunare de închinăciune ce avea loc în
Cernavodă la biserica locală. Și au mers la biserica locală, unde iarăși și
acolo au fost profund emoționați și străpunși la inimă de cuvântul lui
Dumnezeu, de predica pe care au ascultat-o, de rugăciunile ce le rosteau
credincioșii, de toate cântările în care era slăvit Domnul și s-au hotărât să
se pocăiască. Au spus ,,Gata! Acum ne pocăim și noi.” Au mai stat numai vreo 2
zile în Cernavodă. Au mai învățat ei câte ceva, cât au putut ei, (cât poți
să-nveți în două zile?) și au plecat din Cernavodă în Jegălia.
Mergând
s-au hotărât să ca să vestească și ei în Jegălia ce au auzit în Cernavodă , să
mărturisească Cuvântul lui Dumnezeu. Au primit de-acolo o Biblie, de la frații
din Cernavodă și au plecat. Dar acum se gândeau ei ,,Cine să vorbească?”;
nimeni nu îndrăznea, ,,Măi, dar cine să
vorbească? Cine poate să spună ceea ce a auzit
și să repete ceea ce se spunea în biserica pocăiților din Cernavodă?”. Atunci Haralambie, după ce a stat puțin pe
gânduri a spus: ,,Măi, dacă nici unul nu aveți curajul, eu am să mărturisesc.
Încep eu și am să spun ceea ce am reținut și ceea ce mă pricep, despre
Dumnezeu, despre întoarcerea la El; despre pocăință, despre mântuire, despre
iertarea păcatelor, despre viața veșnică”.
Ajunși
în Jegălia au început să-L mărturisească pe Domnul Isus. Întâi L-au mărturisit
așa, în mod personal, de la om la om. După aceea s-au adunat în casa fratelui
Dobrețoancă și s-a strâns acolo atâta lume încât strada era plină de oameni,
curtea la fel era plină de oameni, care ascultau toți uimiți Cuvântul lui
Dumnezeu. Situația aceasta a durat câteva săptămâni, după aceste săptămâni
preotul satului, pe nume Neagu împreună cu jandarmii comunei respective au
venit și i-au arestat pe frații, i-au izgonit pe toți câți erau la adunare,
i-au amenințat că dacă-i mai prinde îi paște pușcăria pe ei. I-u dus la miliție,
i-au bătut, le-au interzis să mai mărturisească, i-au maltratat, i-au insultat,
i-au amenințat, le-au interzis categoric să mai stea împreună. Însă ei nu s-au
lăsat intimidați, ei au continuat cu adunarea și din marele număr de oameni
care se strângeau în zilele din trecut acum au mai rămas vreo 50 de persoane.
Aceste 50 de persoane se strângeau regulat, însă erau foarte mulți executați,
insultați, batjocoriți. Când îi întâlneau oamenii din sat îi băteau, nu li s-au
mai dat pământ arat la câmp, nu li s-a îngăduit ca vitele să fie acceptate la
pășunea comunală a satului; și au trecut prin foarte mari și grele suferințe.
Totuși ei nu au părăsit credința, ci au rămas lângă Domnul Isus Cristos.
În
aceste împrejurări un copil al fratelui Dobrețoancă a decedat. Cine să-l
îngroape? Cum să-l îngropăm? Era prima ocazie sau primul eveniment de felul
acesta. Și s-au dus la Cernavodă și au chemat de acolo un frate pe nume Comoșa care a venit să facă înmormântarea copilului. Acest frate
a fost însă arestat de miliție, împreună cu tatăl meu și fratele Dobrețoancă
precum mai mulți dintre cei pe care
ei (miliția) i-au socotit drept capii,
liderii care conduc această mișcare (baptistă). Fratele Comoșa a fost descălțat
și bătut la călcâie cu nuiele, o bătaie grozavă cu nuiele, și după aceea a fost
expediat de la poliție la Cernavodă.
Frații
însă și-au continuat lucrarea, în ciuda tuturor greutăților prin care aveau de
trecut; Duhul lui Dumnezeu i-a întărit , i-a umplut cu bucurie, i-a umplut cu
credință, cu putere și au continuat ca
să-L mărturisească pe Domnul Isus. Au mers …. împreună cu Haralambie la
București la Brătianu, care era pe atunci ministrul ca să istorisească situația
lor, să spună nedreptatea care li se face, numai pentru faptul că ei …. Ceea ce
spune Evanghelia. Ajunși la București, fratele Dobrețoancă a fost arestat, lui
Haralambie i s-a dat drumul și a venit acasă.
După
câteva zile a venit și fratele Dobrețoancă acasă și au fost arestați vreo 7 – 8
frați, arestați de către Tribunalul din Călărași. Acolo la Tribunalul din
Călărași când au fost arestați au stat
timp de 7 zile, în toate acele zile nu li s-a dat mâncare. Era iarnă , luna
ianuarie, o iarnă grea, foarte geroasă; nu li s-au dat lemne de foc și
tremurau, îmi spuneau ei ,,Și trebuia să fugim prin celula în care eram
închiși, dintr-o parte într-alta ca să ne putem încălzi”. Dar toate acestea au
durat 7 zile, căci după 7 zile procurorul a venit în inspecție și trecând prin
închisoarea sau carcera ce era, unde erau aceștia și văzându-i cât sunt de
distruși, de slabi, de amărâți și-a pus
mâinile pe cap și a spus: ,,Oamenilor, oamenilor, oamenilor eu sunt vinovat de
nenorocirea prin care treceți. Eu am dat ordinul și dispoziția aceasta. Vă rog,
iertați-mă! Uite, de azi încolo (că fuseseră condamnați la o lună de
închisoare) de azi înainte veți avea hrană dublă, veți avea porția pentru foc,
combustibil iarăși dublată.” Și începând din ziua aceea au trăit o viață foarte
normală, mult mai bună decât cei închiși.
După
o lună de zile s-au reîntors acasă, au reînceput lucrarea și Domnul Isus i-a
binecuvântat făcând ca oamenii să devină
puțin mai slobozi, mai liberi; la fel și jandarmii să nu se mai poarte atât de
dur cu ei. S-a deschis o adunare în Jegălia construindu-se o biserică și în
felul acesta s-a organizat Biserica creștină Baptistă în comuna Jegălia care a
existat și este până în zilele noastre numai că suntem foarte puțini.
Prezint cu mare drag încă o carte de istorie baptistă,
scrisă de pescarul, inginerul și pastorul baptist Ilie Milutin, din localitatea
Coronini, județul Caraș-Severin.
Istoria acestei Biserici Creștine Baptiste, începe în ziua
de 12 decembrie 1916 în Rusiațaristă
departe, când soldatul Gheorghe Moldovan cade prizonier. AICI vezi mai multe
despre Gheorghe Moldovan, ce a făcut când a venit acasă cu noua lui credință,
cum l-au primit sătenii și preotul ortodox. Deși persecutată, peste ani,
închisă de autorități, biserica a înaintat mult, pentru că era ancorată în
Cuvântul lui Dumnezeu și Dumnezeu i-a purtat de grijă. Slavă Lui!
In carte fratele punctează evenimente, fapte și
întâmplări importnte din viața bisericii. O recomand cu mare căldură tuturor
iubitorilor de istorie și celor ce vor să vadă fapte din trecut și felul de
lucru al acelor frați scriși în carte.
Cartea este frumos legată, copertă tare, cu 113 pagini,
editată de Biserica Creștină Baptistă Coronini, în anul 2019.
Mulțumesc frate Ilie Milutin pentru exemplarul trimis.
Câteva date despre autor:
Ilie Milutin s-a născut în ziua de 01. 08. 1958 în
localitatea Pescari, azi se numește Coronini, județul Caraș-Severin. Este fiul
lui Ilie și Elena Milutin, pescar și fiu de pescar, la malul Dunării.
În anul 1982 a terminat Facultatea de Științe Economice
și s-a angajat la exploatarea minieră, devenind unul din cei mai cunoscuți
oameni din zonă pentru priceperea profesională și morală.
În anul 1996 a absolvit teologia, la Universitatea
Emanuel din Oradea.
Acum este păstor la Biserica Creștină Baptistă din
Coronini, județul Caraș-Severin. Biserica pe care o păstorește are peste 200 de
membrii.
Este căsătorit cu sora Lucia și Domnul le-a dat 2 fete:
Maria – Rebeca și Lidia.
Domnul să-i binecuvânteze familia și biserica pe care o
păstorește cu drag și mare dăruire.