Baptiștii la Marea Unire din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia

 

Ziua Marii Uniri este o zi importantă pentru poporul nostru român. Toate provinciile românești s-au unit într-un stat unitar român, devenind astfel România Mare. La această întâlnire solemnă de la Alba Iulia au participat și un grup de baptiști, dintre care păstori, învățători de școală duminicală și credincioși plini de efervescență.

În anul Unirii, baptiștii români din Ardeal puteau fi peste 15.000 membri, conform unor calcule făcute, dar cu aparținători, adică copiii baptiștilor treceau peste 20.000 de membri.

Dacă doriți mai multe informații despre participarea baptiștilor la Marea Unire, comandați cartea:

Vasile Bel, Daniel Stoica, Baptiștii și Marea Unire din 1918

 

Adevăruri și fapte

 

Un subcapitol din carte:

„Efervescența Unirii cuprinde masele și reverberează până azi

La întoarcerea de pe front toată lumea vorbea de Unire.  Peste tot era o forfotă, o efervescență de nedescris și entuziasm cum nu s-a mai pomenit până atunci. Această emoție puternică a reverberat timp de 100 de ani. Am stat de vorbă cu sora Cornelia Stoica de la Timișoara, a cărei bunic Ioan Popoviciu a participat la Unire, care în timp ce-mi povestea tot  ce știa lacrimile i-au dat pe obraz de bucurie și mare emoție. I sa povestit de multe ori de mătușa sa Fibia, care a văzut și trăit aceste evenimente. Fibia era de 7 ani și a văzut o mișcare deosebită în rândul semenilor ei mai în vârstă. Bărbați, femei, tineri, întreaga obște a satului se aduna grupuri ca să vorbească despre ce se întâmplă: „lucruri mari, nevisate”. Femeile au făcut rost de material în roșu, galben și albastru ca să coase drapele cu care să meargă într-un glas la Alba Iulia.

„Mergem să facem Unirea” era glasul veteranilor de război, care nu aveau tihnă să se odihnească după participarea pe front și trăirea pe pielea lor a ororilor Războiului.

Lucrul acesta l-am văzut și pe chipul surorii Maria Buda de la biserica baptistă din Tg. Lăpuș care a stat de vorbă cu un participant la Marea Unire. În anul 1988-1989 a trebuit să facă lucrarea pentru Gradul I. În lucrare trebuia să vorbească despre Unirea din 1918. În Tg. Lăpuș trăia atunci un participant la Marea Unire cu numele de Ioan Șleam. Acest bătrânel vorbea cu atâta patos,  atâta vervă despre lucrurile petrecute la Unire încât fiul său îl tot tempera: „Tată nu așa” și bătrânul și mai vioi: „dar când au venit Românii..”. Sora Maria după aproape 30 de ani de când a stat de vorbă cu acel participant are aceleași izbucniri de bucurie și entuziasm când povestește.

Nicolae Iorga spune că această euforie a fost trăită de toata suflarea satelor și orașelor.

„La Oradea toată lumea, fără deosebire de națiune și de religie, întâmpină pe Români cu flori și cu strigăte de bucurie scoase în limba lor chiar.”[1]

Vă invit și pe pagina cu cărți de vânzare.

                                           

---

[1] Nicolae Iorga, România contemporană de la 1904 la 1930 - Supt trei regi - Istore a unei lupte pentru un ideal moral și național. Ediția a II-a, București 1932, p. 311.

Lascău Petru 1931 – 1997 din Roșia

 

Fratele Petru Lascău s-a născut în anul 1931 în Roşia de Criş, jud. Arad, într-o familie de credincioşi baptişti săraci, pe nume Gheorghe și Maria.

După ce termină școala primară în localitatea natală se înscrie în anul 1943 și până în 1947, ucenit croitor la Căpraru Petru din Gurahonț, județu Arad.

După ce L-a primit pe Domnul Isus în viaţa lui, a fost botezat la vârsta de 16 ani, în anul 1947.

Simţind chemarea de a-L sluji pe Dumnezeu, s-a înscris la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, fiind promoția 1956/1957.

La terminarea Seminarului scrie un articol în revista cultului Îndrumătorul articolul: „Măreția Mântuirii”.  În anul 1978 scrie despre „Botezul Creștin.”

În anul 1952 a fost ordinat ca pastor la Radna, județul Arad, în anul 1954.

În anul 1954 s-a căsătorit cu sora Ana Morar, Dumnezeu binecuvântându-i cu trei copii: Lucia, născută în anul 1955, Daniel, născut în 1958 şi Lucian, născut în anul 1971.

A păstorit cercurile de biserici Radna-Lipova, Macea, Sânicolau Mare şi Sebiş, de unde s-a pensionat de boală.

Fratele Ioan Bunaciu scrie următoarele:

„După Mânzat Ştefan, la amvonul bisericii a venit Petru Lascău, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti. În timpul acestuia a fost organizat corul bărbătesc şi fanfara bisericii, iar pe data de 29 iunie 1975, un botez de 37 de persoane.

Numărul membrilor a ajuns în curând la 326, iar locaşul de închinare nu mai corespundea. În această situaţie biserica a solicitat extinderea imobilului, dar din anul 1971 pană în anul 1977 nu a primit niciun răspuns din partea autorităţilor. În consecinţă, s-a limitat la a aduce unele îmbunătăţiri clădirii, fără aprobare şi la a-i adăuga câteva anexe. Ca urmare, credincioşii au fost amendaţi şi ameninţaţi cu demolarea bisericii.

A trecut în veşnicie în data de 15 aprilie 1997, după o lungă suferinţă.

La serviciul divin de înmormantare au predicat Evanghelia fraţii păstori: Beniamin Costea, Ioan Cucuiat, Mihai Gongola, Traian Grec, Doru Popa şi Sima Handra.

Surse:

Ioan Bunaciu

Sima Handra

Arhive

Farul Creștin

Îndrumătorul Creștin Baptist

Istoria unui secol de educație teologică baptistă în România de Marius Silveșan, este pe piață

 

Cu plăcere și respect pentru autor, prezint o nouă carte care completează mai frumos și plăcut istoria poporului baptist prin lăcașul său de cultură și învățământ teologic:

„Istoria unui secol de educație teologică baptistă în România

De la Școala de misiune la Institutul Teologic Baptist din București            (1921-2021)”

Cartea prezintă mai în detaliu și cu meticulozitate istoria de 100 de ani care a început modest, ca o școală de misiune, de păstori și a ajuns la Institutul Teologic Baptist din București, cel care pregătește slujitori pe ogorul Evangheliei.

Cartea are 312 pagini, un bogat material informativ care scoate la lumină lucruri mai puțin știute de noi publicul larg, dornic de a cunoaște istoria binecuvântatului popor baptist. Citind-o vei constata că acest așezământ teologic este cu o istorie bogată, zbuciumată, dar veșnic cu fața spre Dumnezeu de unde i-a venit întotdeauna ajutorul. A avut în fruntea sa oameni destonici, credincioși lui Dumnezeu și devotați, ca să instruiască oameni care au vestit Cuvântul și au lucrat cu credincioșie, aducând roade spre slava lui Dumnezeu.

Cartea mai are un Prolog semnat de Prof. Univ. Dr. Ecaterina Lung, Facultatea de Istorie, Universitatea din București, Director al Centrului de Studii Medievale al Universității din București.

Un Cuvânt înainte semnat de Pastor Dr. Viorel Iuga, Președintele Cultului Creștin Baptist - Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România.

O Prefață semnată de Pastor Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș, Rectorul Institutului Teologic Baptist din București.

Mai are apoi un conținut bogat.

Se poate comanda la autor și la fratele Emanuel Jurcoi de la Arad și costă 35 lei.

Cine este Marius Silveșan?

Istoric, profesor de istorie la Liceul Teoretic „Marin Preda, București, redactor șef adjunct al Revistei Arhiva Baptistă, publicată de Centrul de Istorie, Genealogie și Statistică Baptistă din Arad.

Licențiat al Facultății de Istorie, Universitatea din București (2003), doctor în istorie al Universității din București cu teza Dinamica raporturilor dintre Stat și Bisericile Creștine Baptiste din România între anii 1948-1965, la Universitatea din București (2011), studii postuniversitare - specializarea biblioteconomie și știința informării, Universitatea din București (2013), autor al mai multor studii și a unor cărți privind istoria bisericilor evanghelice (neoprotestante) din România, în special istoria baptiștilor în secolul XX. Este căsătorit cu Tabita și împreună au trei copii: Ioan Albert, Aurora Emanuela și Simon George.

Domenii de interes: istoria politică și socială a României contemporane, în principal după Al Doilea Război Mondial, istoria creștinismului în România, în principal relația biserică ‐stat; represiunea regimului comunist asupra bisericii; istoria comunităților evanghelice; istorie orală.

Volume publicate: Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență: 1948‐1965, Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.Cultele neoprotestante și drepturile omului: un strigăt la Radio Europa Liberă (aprilie 1977), Risoprint, Cluj‐Napoca, 2014 (împreună cu Bogdan Emanuel Răduț); Pelerin spre patria cerească, București, 2013 (împreună cu Ioan Bunaciu); Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947, Risoprint, Cluj‐Napoca, 2017 (împreună cu Vasile Bel).

Lecturare plăcută vă doresc!

Felicitări autorului!

Istoria Bisericii Baptiste HARUL Minier de Ioan Vasile și Ioan Stănean

 

Prin îndurarea Domnului, în această lună de noiembrie 2022, Biserica Creștină Baptistă din Minier, județul Prahova, împlinește 30 de ani. Mulțumesc fraților Ioan Vasile și Ioan Stănean, care mi-au trimis acest material spre publicare. Bunul Dumnezeu să vegheze asupra Bisericii Lui răscumpărate prin sângele Domnului Isus Cristos.

            A luat ființă la 01.11.1992, cu 28 de membri și peste 20 de copii aparținători, transferați de la Biserica Creștină Baptistă GOLGOTA din Filipeștii de Pădure. Satul Minier este sat aparținător de comuna Filipeștii de Pădure.

            Primul pastor al bisericii a fost Ion Vasile, din Câmpina, care păstorea în același timp și bisericile baptiste din Câmpina, Filipeștii de Pădure și Băicoi-Țintea.

            Primele întâlniri s-au ținut într-o sală de clasă a școlii generale din sat, timp de 6 luni. “Chiria” agreată cu directoarea școlii a reprezentat-o construirea unei sobe de teracotă în sala de clasă.

 Din cauza presiunilor foștilor “membri de partid”, întâlnirile de la școală nu au mai putut continua, astfel că noul loc de adunare a devenit casa și curtea familiei Stănean Ioan. Pentru că era primăvară, și până peste vară, întâlnirile s-au desfășurat sub nucul din curte.

În vara acelui an, 1993, a venit în vizită un frate din Statele Unite ale Americii, Greg Horton, care, fiind impresionat de participarea la “prima biserică cu aer condiționat natural”, a hotărât să susțină începerea construirii unei case de rugăciune.

În acea vreme, în biserică funcționa formația de mandoline compusă din aproximativ 20 de instrumentiști.

Pastorul Ion Vasile, împreună cu prezbiterul Ioan Stănean, au început demersurile pentru identificarea unui teren potrivit pentru construcție. Procesul a fost blocat însă de către consilierii locali, care au refuzat să ofere teren pentru construirea unei biserici evanghelice.

De menționat este faptul că în acea vreme, în sat nu exista niciun locaș de cult.

Neavând niciun teren disponibil, familia Stănean a decis donarea propriei grădini, pentru ca aceasta să fie locul unde să se ridice prima biserică creștină din Satul Minier.

Chiar dacă majoritatea reprezentanților administrației locale erau împotriva acestui demers, primarul comunei, dl. Naidu Constantin, a susținut și a facilitat obținerea autorizațiilor și începerea efectivă a lucrărilor de construcție. Primele săpături la fundație au început în data de 15 septembrie 1993.

Pentru că întâlnirile în casa familiei Stănean nu au mai putut continua, datorită nașterii unui bebeluș, acestea s-au mutat în casa sorei Șalgău Maria (între septembrie 1993 și până în decembrie 1995). După aceea, din decembrie 1995 și până în iunie 1996, întâlnirile s-au făcut într-o cameră de la etajul bisericii.

Construcția clădirii a fost realizată în regie proprie, cu implicarea activă a tuturor membrilor bisericii, dar și cu ajutorul fraților și surorilor din bisericile baptiste din aria Câmpina.

Inaugurarea clădirii bisericii a avut loc în 26 mai 1996, fiind astfel prima biserică din sat.

Rămâne în memoria multora, ziua și noaptea dinaintea inaugurării, când încă se mai lucra la finisaje – tinerii șlefuiau mozaic, iar frații montau lambriu și bănci.

La inaugurarea clădirii bisericii au fost prezenți primarul comunei Filipeștii de Pădure, fratele Greg Horton, dar și alte persoane care au susținut lucrarea locală, dintre care le menționăm pe sora Rodica Cocar și sora Ciungu Mioara, aceasta din urmă fiind și cea care a pictat baptistierul noului locaș de închinare.

Primul eveniment major în noua locație a fost nunta sorei Daniela Șalgău cu fratele Costel Manole, în iulie 1996, iar primul botez a fost în 23 mai 1999, atunci când 6 tineri au mărturisit public pe Domnul.

            Pentru toată această lucrare, lui Dumnezeu I se cuvine toată gloria și slava!

            Cu dragoste în Hristos Domnul,

 

Pastor,                                                                                               Prezbiter,

Ion Vasile                                                                                          Ioan Stănean

Istoricul Bisericii Baptiste Mercina de Doru Nistor Petrică Gruia

 

 

UN SECOL DE MĂRTURIE BAPTISTĂ  ÎN SATUL MERCINA

… Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor!... Habacu 3:2

Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam. Psalmii 90:1

Satul Mercina este aparţinător comunei Vărădia şi este aşezat pe malul stâng al Caraşului, la circa 2 km de Vărădia. Prima atestare documentară datează din anul 1421, având 153 de case, între 1739-1742, când se înfiinţează prima şcoală avându-1 ca învăţător pe dascălul Damaskin, care stă aici doar trei ani. Oamenii sunt harnici şi se ocupă cu agricultura şi creşterea animalelor. Pământul cu solurile negre sau brune şi solurile brune aluviale ocupă toată câmpia Caraşului; aşa se face că au recolte bogate de grâu, porumb, ovăz, floarea soarelui şi alte culturi.

Din punct de vedere religios sunt: creştini ortodocși, care au biserica lor, creştini greco-catolici uniţi cu biserica lor, iar credinţa baptistă a pătruns din comuna Vrani prin fraţii veniţi acolo.

Primii pocăiţi îi găsim în anul 1922, pe fraţii Pardos Aurel şi Petricoane Nicolae, datorită râvnei şi zelului lor, în 1923 având loc în satul Mercina, primul botez în râul Caraş.    

Se oficiază al doilea botez la Mercina, la 15 august 1925 de către fratele Ioan Suveţ din Prilipeţ. La numărul lor s-a adăugat familia Lupșasca Ioan I cu trei persoane, Frăţilă Incu cu patru persoane, Străin Măluş cu soţia. La început, s-au adunat la fratele Pardos Aurel, apoi timp de 12 ani în casa fratelui Lupșasca Ioan (Neda), până au intrat în clădirea noii biserici.

În 1935 sunt vizitaţi de fraţii şi suroile din Mercina, de fratele păstor Linţa Gheorghe şi încurajaţi numai înainte să meargă pe urmele Domnului Isus.

Perioada de început, chiar dacă a fost mai grea, Cuvântul Domnului a început să pătrundă în inimile lor. Aşa se face că prin Lupșasca Ion II şi soţia, familia Nusa Păun sunt botezate cinci persoane: Muntenu Ana, Creţu Eva, Muntenu Stela şi Maria Bontea. Pentru că numărul lor crește, au marea dorinţă, ce li s-a povestit şi văzut în alte părţi, ca fraţii să-şi construiască biserici frumoase. Strângând mână de la mână suma de 12 000 de lei, în 10 noiembrie 1929, au cumpărat un teren, iar după alţi doi ani se apucă să construiască. Anii 1932-1934 îi găsesc cu biserica în construcţie. Biserica a fost finisată în anul 1935, când au intrat în ea. Cei care au lucrat la biserică au fost doar fraţi; a fost făcută de Lupșasca Ion şi Străin Măluş.

Cei care îi vizitau pe fraţi erau fratele Gheorghe Albu din Răcăjdia, Gheorghe Linţa din Naidăş, Iosif Ghiocel din Socolari şi alţii care îi îmbărbătau.

Lucrarea Domnului mergea înainte. S-au adăugat la biserică familia Nasta Goian, Lupșasca Vidu, familia Maria Ştefan, Medoia Ana, Baica Stanca, familia Alexandru Pavel cu 4 persoane şi Zarcula Ion, toţi botezaţi de Iosif Ghiocel.

„În anul 1938, Iosif Ghiocel, fratele Dunca Gavril împreună cu fratele Dragu Traian au programat să ţinem în comuna Mercina o săptămână de evanghelizare şi studiere a Bibliei cu poporul. Puşi la cale de cei doi preoţi, ortodox şi greco-catolic, jandarmii ne-au reţinut, ne-au întocmit acte de contravenţie după nu ştiu ce lege și ne-a trimis în faţa tribunalului Caraş, unde, după o documentare bine întocmită, Domnul ne-a făcut scăpare şi am fost achitaţi”.

Biserica şi frăţietatea au întâmpinat şi greutăţi, dar biruinţa a fost de partea Domnului.

În anul 1948, în luna iunie, a avut loc un botez la râul Caraş, iar actul botezului a fost îndeplinit de Iosif Ghiocel şi s-au botezat din familia lui Măgănin Iosif două persoane, fratele Goleţ Gheorghe, fratele Măgănin Pănu şi soţia, sora Frumosu Maria, sora Persa Oșteanu, sora Muică Ion Maria şi fratele Băsărabie Toma.

Vremurile când bisericile au fost închise nu s-a sfârșit, căci în anul 1950 găsim din nou interdicţia de a se organiza manifestaţii în aer liber. Din când în când, în ciuda tuturor restricţiilor, fratele păstor Traian Dragu oficiază un botez la râul Caraş, unde îşi mărturisesc credinţa în apa botezului familii întregi: familia Mitrofan Ion şi soţia cât şi Burţă Maria.

Odată cu legea arendării, după 9 ani, biserica a fost din nou sigilată pe motiv că nu întrunea numărul de membrii şi uşile au fost închise până în decembrie 1989.

Vuc Iacob din Socolari se ocupă până la revoluţie, iar din 1990, lucrarea este susţinută de un frate păstor tânăr din Suşca, Gruia Petru Gruia Petru. Fratele a încercat să lucreze cu toate puterile pe ogorul Evangheliei şi în Biserica din Mercina. În acest răstimp, botezurile s-au oficiat în biserica mamă din Vrani, unde ne-am bucurat şi noi ca în 3 ani să avem candidaţi care să mărească bucuria Domnului şi a bisericii sale din loc.

Pe plan administrativ, s-a renovat de două ori biserica, o dată imediat după revoluţie, apoi în 1994 am făcut o reparaţie capitală cu o nouă zugrăvire. Din punct de vedere spiritual, lucrarea misionară de aici este ajutată de fraţi, surori şi tineri din Biserica de la Vrani care vin şi fac bucurie Domnului şi bisericii, şi grupul de copii orfani de la tabăra din Vărădia ce vizitează biserica producând bucurie fraţilor şi surorilor.

În  registrele bisericii, de-a lungul timpului şi până în anul 1998, sunt înscrişi 62 de fraţi şi surori, iar astăzi biserica are 19 membrii, 12 aparţinători care laudă pe Domnul pentru ce le dă şi ce le face El.

Datorită stării avansate de degradare a vechii clădirii, în anul 2003, frații se roagă Domnului, cerând călăuzirea Lui și se hotărăsc să construiască un nou locaș de închinare.

Prin fratele păstor Gruia Petru, iau legătura cu familia Gava originari din Mercina-Vrani, dar stabiliți în Chicago, SUA, care donează o sumă impresionantă de dolari. Împreună cu fratele păstor Gruia Petru, merg și primesc proiectul pentru capele standard de la fratele Doon, din SUA unde era și fratele translator Daniel Holcoș.

Merg cu proiectul la arhitect, acesta îl respinge de trei ori, pentru ca în final să fie aprobat cu mici modoficări. Se cumpără grădina ca loc pentru construcție, de la cetățeanul Guga, din Mercina, cu suma de 700 dolari.  

În primăvara anului 2003, se începe construcția locașului de închinare, la care participă fralele Nicu Mitrofan, ca și maistru de șantier, împreună cu cetățeni din Mercina, copiii dânsului, nepoții fratelui, copiii fratelui păstor și frați din împrejurimi. După o lună, zidurile sunt ridicate, vin frații americani, care fac lucrările de finisaj și acoperișul.

Prin harul Domnului, în 19 octombrie 2003, se face inaugurarea noului locaș de închinare al Biserici Creștine Baptiste „Emanuel” din Mercina.

La servicul special de dedicare al noului locaș au participat frații păstori:

Petru GRUIA

Ionel TUȚAC

Ioan VRÂNCUȚA

Valentin SFERCOCI

Din noiembrie 2017, fratele păstor Petru Gruia se pensioanează și biserica este girată de către fratele păstor Valentin Sfercoci, până în martie 2020.

Din martie  2020 este ales ca păstor al bisericii fratele Cristian Crăciun, care slujește bisericile cu cuvântul, participând și la lucrările de întreținere a Casei Domnului.

În tot acest timp, credinţa a supravieţuit şi s-au adăugat alți credincioși la numărul deja existent, fiind botezaţi mulți alţii. Lucrarea de propovăduire a Evangheliei, de la început, a fost susţinută de următorii lucrători:

 

Ioan Suveţ

Linţa Gheorghe

Iosif Ghiocel

Gheorghe Albu

Dunca Gavril

Traian Dragu

Chicu Iosif

Constantin Nicolae

Rață Nicolae

Gruia Petru

Sfercoci Valentin

Crăciun Cristian

 

Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie (Psalmii 126:5)

 

Scriptura ne învață să ne uităm la viața mai marilor noștri, urmându-le acele fapte de credință care merită să fie preluate în comportamentul nostru,

Evrei 13.7: Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!

DUMNEZEU SĂ BINECUVÂTEZE MERCINA!

Sursă:

Gruia Petru,  Teză de Licență ISTORIA BAPTIȘTILOR DIN VALEA CARAȘULUI

 

Jubileu 100 de ani

În data de 30 octombrie 2022, a avut los serbarea a o sută de ani de credință baptistă în satul Mercina.

La această serbare au participat frați din împrejurimi și cetățeni din sat.

Servicul special a fost condus de fratele păstor Cristian Crăcin, păstor al BISERICII CREȘTINE BAPTISTE MERCINA, împreună cu frații slujitori:

Ilie MILUTIN – președintele COMUNITĂȚII BISERICILOR CREȘTINE BAPTISTE din CARAȘ – SEVERIN, pastor al BISERICII CREȘTINE BAPTISTE CORONINI

Valentin SFERCOCI – vicepreședintele COMUNITĂȚII BISERICILOR CREȘTINE BAPTISTE din CARAȘ – SEVERIN, pastor al BISERICII CREȘTINE BAPTISTE ORAVIȚA

Petru GRUIA – pastor al BISERICII CREȘTINE BAPTISTE POJEJENA SÂRBĂ (27 de ani păstor al BISERICII CREȘTINE BAPTISTE MERCINA)

Corul Cercului Pastoral Grădinari – Vrani, aun slăvit pe Dumnezeu cu cântări de laudă și mulțumire.