miercuri, 28 noiembrie 2018

Atitudine frumoasă față de un popor frumos, binecuvântat de Dumnezeu



Ce este mai frumos pe lumea asta, decât să fii binecuvântatul Domnului, dar și cel binecuvântat trebuie să se întoarcă cu fața spre Dumnezeu ca să-L binecuvânteze.
1. Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!
2. Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!

(Psalmii 103:1-2, VDCC)

Este acțiunea Liceului Teologic Baptist „Emanuel”, din Oradea, care are un frumos eveniment găzduit de  Biserica Baptistă „Emanuel”, din Oradea.
Evenimentul lor are un motto foarte   înalt:
„Binecuvântează Doamne, România!”
Ce este mai binevenit, decât să fii binecuvântat de Dumnezeul care face istoria și ne-a pus și pe noi să fim un mic picur de rouă, în spectrul ansamblului  Său istoric.
Frații noștri baptiști, au pornit cu căruțele, pe jos sau cu trenul și au participat la Unirea Cea Mare.
„La data de 30 noiembrie 1918, s-au adunat la Alba Iulia, în cartierul Partoş, în casa cetățeanului Roşca Avram, unde era şi casa de rugăciune a localnicilor baptişti.
Aici au ţinut o oră de rugăciune şi un serviciu divin, unde fratele Ştefan Ignea a mulţumit lui Dumnezeu, care a ajutat neamul românesc să-şi făurească visul milenar: acela de a se vedea toţi românii într-o ţară unită, care este a lor şi în care jugul stăpânirilor străine a fost sfărâmat. S-au rugat pentru conducătorii ţării şi pentru reuşita sărbătorii la care urmau să participe a doua zi. După serviciul divin, a urmat o agapă frăţească, în curtea casei fratelui Avram Roşca.”

Azi la 100 de ani, e frumos, e plăcut și se cuvine să ne amintim de acest mare eveniment, pe care Dumnezeul cel mare și sfânt, l-a adus la împlinire.
Ar fi frumos, ca organizatorii să-l pună public, ca să-l vedem și să ne bucurăm.
Felicitări organizatorilor și bunei lor gazde!  
AICI poate viziona un cântec.
Surse:
Doru Hnatiuc
Sebastian Văduva
Paul Bărbătei



                                                                                       Cor de copii - Binecuvântează, Doamne, România!


marți, 27 noiembrie 2018

Găvriluț Teodor 1886 - 1957, din Marca



Vede prin hotărârea Domnului lumina zilei în 20 martie 1886, în localitatea Marca,  jud. Sălaj. Părinții Ioan și Iuliana, de religie greco-catolică, fiind țărani români, cu o bucățică acceptabilă de pământ.
Fr. Găvriluț Teodor este dat la școală și termină cele 6 clase primare. Ocupația de bază era agricultura, avea peste un hectar de pământ.
În  24 octombrie 1909 se căsătorește cu Maria, născută Purcar, în localitatea Marca și Domnul le dă trei copii: Florica 1915, Teodor 1924, Ioan 1929.
În anul 1912 este botezat în localitatea  Șumal, de către fr. Ioan Țirban.
În primul Război Mondial este recrutat pentru război de cercul de recrutare  Sălaj, Zalău, la Regimentul 51 infanterie din Viena și merge cu frontul până la Praga, în Cehoslovacia.
După anul 1918 predică Evanghelia în localitatea Cosniciu de Jos și Dumnezeu lucrează în această localitate. Vestește Evanghelia și în localitatea Iteu, unde lucrează la înființarea Bisericii Baptiste din localitate.
În anul 1922 este ordinat ca predicator  de o comisie de ordinare compusă din frații: Ioan Țirban și Vicaș Mihai, pentru Bisericile Baptiste din Marca, Șumal și Halmăjel, unde lucrează din anul 1922 până în anul 1950.
În anul 1939 fr. Teodor Găvriluț, cu tinerii din Biserica Creștină Baptistă din Marca, participă în Biserica Baptistă din Hălmașd la căsătoria fr. D. Ardelean cu sora A. Juca. Actul căsătoriei  l-a oficiat fr. Ioan Bălănean, din Jibou.
Dacă cineva poate să îmi ofere date și măcar o poză, va fi consemnat în istorie și desigur o să îi spun cu mare dragoste, mulțumesc.
Surse
Găvriluț Teodor
Ioan Bunaciu
Marius Silveșan
Farul Creștin




Poză oferită de Găvriluț Teodor din Marca

duminică, 25 noiembrie 2018

Cât timp investim în părtășie cu Dumnezeu?



Dumnezeu ne acordă atenție zi de zi, neîncetat, în fiecare secundă; El nu ne abandonează!
Dumnezeu este Cel care a creat Universul pe care noi nu-l putem cuprinde, a creat frumosul și cele mai sublime nuanțe plăcute la auz: susurul de izvor, foșnetul frunzelor în adierea vântului, cântatul păsărilor și multe frumuseți în natură. Aceste fenomene ale naturii sunt antrenate zilnic și delectează pe cine a mai rămas să le admire. Ele însă nu se opresc din simfonia armonioasă de înaltă aranjare artistică, ci cântă zilnic melodia pusă în partitură de Creatorul cerului și al pământului.
Acest Maestru cu calități înalte, m-a creat, ca să fac și eu parte din partitura infinitului și gloriei care se îndreaptă către singurul și nevăzutul Dumnezeu. Oamenii sunt creați de Dumnezeu din dragoste și rolul nostru pe pământ este să dăm slavă Suveranului nostru și să ne unim într-o unitate sfântă în proslăvirea Celui ce ne iubește și ne dorește la părtășia cu El.

Părtășie cu El înseamnă:

1. A avea parte cu El, a fi cu El împreună.
2. A participa la lucrările pe care le face El,  a lucra împreună cu El.
3 A împărtăși cu El, a-i spune ce avem de spus.
„deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.” (1 Ioan 1:3)

Dumnezeu ne cheamă

Din partea lui Dumnezeu, El ne cheamă pe nume, ne îndeamnă, ne curtează, ne creează condiții ca să ședem la părtășie cu El.
Știm acest lucru? Știm pentru că l-am auzit? Că am citit cu atenție planul Lui?

Noi ne auto-amăgim

Dar nu mai avem timp! Nu putem pentru că trebuie să lucrăm! Mergem în afară ca să câștigăm și să facem un rost copiilor noștri.

Diavolul ne înșală

Diavolul a creat frumosul murdar, frumosul care să înlocuiască frumosul lui Dumnezeu. Nu mai putem aprecia bunătatea, dragostea curată izvorâtă din Dumnezeu, noblețea, puritatea morală. Modelul nostru de învățare, de urmare, nu mai este Domnul nostru Isus Cristos, ci modele lumii acesteia, care nu corespund normelor sfințeniei lui Dumnezeu. (Exod 34:6)

Fă-ți timp și vino la părtășia cu Dumnezeu

Moise a cerut un timp mai special cu Dumnezeu și a constatat că Dumnezeu este : milostiv şi cu har, îndelung răbdător și abundent în bunătate şi adevăr, binevoitor şi încet la mânie, bogat în îndurare plin de bunătate  și credincioşie.
Având părtășie cu Dumnezeu aici, vei continua cu El în veșnicie. De vom căuta scuze, vom pierde definitiv!
Alege ce rămâne etern!

vineri, 23 noiembrie 2018

Familia Grel, din Săliștea de Sus


Grel Vasile 1903-1985, din Săliștea de Sus

 

Fr. Grel Vasile  s-a născut în 31 decembrie 1903, în localitatea Săliștea de Sus,  jud. Maramureș. Părinții se numeau Dumitru și Maria, oameni gospodari, truditori ai pământului strămoșesc și crescători de animale.
Fratele Grel Vasile, este dat la școală și termină cu bine școala de 4 clase primare din localitate.
Aproximativ,  prin anul 1913,  pe când era de  12 -14 ani, a fost trimis de părinți la o familie de evrei, să învețe meserie și a devenit un bun  dulgher. A construit case în Baia Mare, în cartierul Săsar, așa numitele 10 case; în Medieș-Râturi, biserica ortodoxă, care mai funcționează și astăzi, bineînțeles renovată. A lucrat la centrala hidroelectrica de la Bicaz și la Bumbești-Livezeni.
În  15 mai 1926 se căsătorește cu Maria și Domnul le-a dat 3 copii: Petre 1927, Vasile 1928, Ioan 1930. Acești trei copii s-au căsătorit și au format familiile lor.
Fr. Grel Vasile frecventează grupul de baptiști, să vadă ce vestesc aceștia și se hotărăște împreună cu soția Maria, să își predea viața Domnului. Această veste a stârnit mare vâlvă în rândul sătenilor și în special în rândul rudeniilor lor, pentru că această familie avea o bună reputație în rândul consătenilor. Au început luptele psihologice din partea rudeniilor, defăimându-i în tot felul, batjocorindu-i, în frunte cu preotul satului, căutând să-i întoarcă de la hotărârea lor, dar nu au reușit. Împreună cu această familie s-a hotărât să-l urmeze pe Domnul și familia Chiș Gheorghe cu soția, care au avut parte de același tratament ca familia Grel. 
Vasile și Maria Grel
În anul 1932 este botezat de fr. Covaci Teodor, în loc. Sarasău.
În anul 1935 Biserica Baptistă din Săliștea de Sus îl alege ca diacon. Fr. Vasile Grel  este ordinat de către Comitetul Cercului de Biserici Baptiste Maramureș.
În Biserica Baptistă din Săliștea de Sus, slujește ca diacon din anul 1935 – 1946. Autoritățile comuniste instalate la putere după anul 1946, fac mari presiuni asupra oamenilor de a se înscrie în PCR. Fr. Vasile se împotrivea, presiunile și represaliile deveneau tot mai greu de suportat, așa că își ia familia și se mută la Medieșu Aurit – Râturi, din jud. Satu Mare.
Aici fiind biserică baptistă, lucrează împreună cu fratele Nicolae Miclăuș, cel care era președintele Cercului.
În anul 1985 Domnul își cheamă acasă slujitorul. Serviciul de înmormântare a fost condus de fr. Vasile Talpoș.


Grel Petrică 1927-2010

 

S-a născut în 29.06.1927, în localitatea Săliștea de Sus, jud. Maramureș, din părinți cântăreți, Vasile și Maria.  
Școala primară a făcut-o în Săliște, apoi 5 clase de liceu în Sighet și a finalizat studiile la liceul Gh. Șincai, pe atunci Școala medie nr. 1.
A fost botezat împreună cu alți 24 de candidați, în râul Tisa, de către fr. Bratz, secretar la Uniunea Baptistă Budapesta, la vârsta de 15 ani, în 30.06.1942, în localitatea Slatina.
Pe când era tânăr și a ajuns la timpul căsătoriei fr. Petrică merge în localitatea Sânmiclăuș, pentru că acolo era o tânără de care i s-a lipit inima. Preotul și învățătorul  satului nu a privit cu ochi buni această vizită, zicând că a venit ca să pocăiască oameni și l-a pârât pe noul oaspete la miliție, care l-a arestat pentru două zile. Fratele fiind curajos din fire, nu a abandonat intenția și prin ajutorul Domnului și-a dus visul la îndeplinire.
În anul 1952 s-a căsătorit cu sora Ana și au avut prin ajutorul Domnului patru  copii: două fete gemene, pe care le confundam de fiecare dată, Pușa și Geta, apoi Sandu și Rodica. Fiica dumnealui, Pușa, i-a urmat  și dirijează corul din Biserica Baptistă Seini.
În anul 1959 este ales de Adunarea Generală a Comunității Baptiste de Satu Mare ca secretar, dar a fost și consilier.
 Fratele a avut dragoste pentru cântat, de aceea a învățat muzica la un nivel mai înalt, pentru a fi gata să îi învețe și pe alții. Având o iscusință înnăscută în a învăța pe alții, s-a apucat să organizeze formațiuni corale prin bisericile cele mai mari din județul Maramureș, Satu Mare și Sălaj; mergea prin biserici și stătea acolo mai multe zile, până se înfiripa corul, și instruia pe cineva, care avea mai bună înclinație să îl dirijeze.
Timp de 60 de ani, fratele Petrică Grel a condus corul Bisericii Creștine Baptiste din Baia Mare. După cum era personalitatea dirijorului, așa a fost și corul care funcționa după toate cerințele fratelui dirijor. Dacă dirijorul era renumit în toată zona și corul s-a ridicat, fiind un cor vestit.
Avea o personalitate impunătoare, era dârz, cu mult curaj, avea spiritul de ordine, de disciplină, nu-i plăcea să se greșească, iar de se întâmpla, se enerva, mustra ca un general încruntat, apoi zâmbea. Fratele era ajutat în lucrarea corului din Biserica Baptistă  Baia Mare, de către fr. Holhoș Gheorghe, un bun muzician la instrumente. Cu corul fratele Petrică mergea în misiune pe la diferite biserici.
Tot în acea perioadă, fr. Petrică a făcut parte din comitetul Bisericii Baptiste  din Baia Mare.

A fost o vreme și învățător la școala din Medieș-Râturi.
La serviciu era șef de birou la trustul de construcții  Baia Mare, unde era bine văzut, dar avea și dușmani, însă a rămas credincios până la moarte.
A ajutat mult la construcția Bisericii Baptiste din Baia Mare, prin posibilitățile pe care le avea, împreună cu fratele Iosif Miclăuș, care lucra ca șef mecanic şi Ghiță Drăgan, subinginer,  la aceeași întreprindere.
Fr. Petrică Grel a lăsat posterității o carte de istorie a baptiștilor din Maramureș, cu numele: „Studiu Monografic cu privire la Credința Baptistă în județul Maramureș”.
În anul 2010 Domnul își cheamă slujitorul Său acasă la El, așa că după o viață frumoasă și activă în lucrarea Domnului, fr. Petrică Grel intră în bucuria stăpânului Său.
Serviciul de înmormântare a fost condus de păstorii Bisericii Creștine Baptiste „Sfânta Treime” din Baia Mare, Iosif Morcan și Claudiu Handaric.

Surse:
Marius Silveșan
Petrică Grel
Pușa Muscan
Geta Pop