Covaci Ioan 1880 – 1956 din Sintești

S-a născut la 11 decembrie 1880, în comuna Sinteşti Regiunea Timişoara. Aici şi-a petrecut copilăria şi tinereţea şi aici a sfârșit şi călătoria.

In anul 1913  a ascultat predicarea Evangheliei şi Duhul Domnu­lui a lucrat asupra sa şi în același an, în ziua de 26 sep­tembrie a fost botezat de păs­torul pionier Ştefan Igna, din Făget.

În 1914 a fost chemat la război, de unde s-a întors în 1915, fiind lăsat la vatră. Războiul era în toi, aproape toţi fraţii erau ple­caţi pe front, astfel că biserici­le baptiste duceau o mare lipsă de predicatori. Pe un teritoriu foarte întins, în Banat şi jumă­tate din Ardeal, lucrau numai doi bărbaţi — Ştefan Igna şi Pavel Bandur. Ei l-au luat cu ei, pe tânărul Ioan Covaci şi l-au dezvoltat în cele duhovni­ceşti, înviorându-i şi sporindu-i zelul pentru cauza sfântă. Timp de doi ani a lucrat ca păstor ajutor, vizitând bisericile până la mari depărtări.

La Conferinţa Regională a bi­sericilor baptiste din judeţele Caraş şi Hunedoara, ținută la 15 august 1917 la Lu­goj, Ioan Covaci a fost unul din cei aleşi pentru a fi ordi­nat ca păstor în bisericile bap­tiste din Severin, organizate în cerc bisericesc. De atunci şi până la 20 iulie 1947, când a predat lucrarea din cerc a că­lătorit peste văi, dealuri şi munţi, pe timp frumos, pe ploi, vânt, sau furtună.

În 1922 a avut în cercul de lucru 22 de biserici, iar în 1928, Igna Ştefan i-a predat şi cercul său şi a ajuns astfel la un număr de 101 biserici.

Din 1947 a lucrat numai în comuna sa natală şi în jur, fiind slăbit de picioare.

 Pionierul şi păstorul Ioan Covaci a fost, în adevăr unul din bărbaţii devotaţi şi legaţi de cauza propovăduirii Evan­gheliei pe meleagurile Banatu­lui şi Ardealului hunedorean. Om drept, cu convingeri adânci, hotărât în acţiunile sale, fana­tic în chemarea sa, a lucrat cu curăţie de inimă, împletind dragostea sa de Dumnezeu cu dragostea de oameni şi de pa­trie.

Personalitatea lui umple istoria ultimei jumătăţi de se­col a bisericilor baptiste din Severin. In aceşti ani activi­tatea sa pastorală a fost ade­vărată binecuvântare. Însufle­ţirea caldă pe care o semăna prin zâmbetul şi exemplul său, grija deosebită pe care o de­punea în faţa problemelor gre­le şi a situaţiilor mai compli­cate, tactul său înţelept cu care dezlega şi organiza, dârzenia arătată în vremurile de prigoa­nă, suferinţa şi optimismul său neînfrânt, îl aşează în rândul marilor bărbaţi ai credinţei baptiste din ţara noastră.

El a sprijinit în toate acţiu­nile sale, a preţuit şi ajutat învățământul teologic, căci vedea marea nevoie de elemente pre­gătite pentru lucrare. Nenumă­ratele călătorii, unele de săptămâni întregi, predica simplă, dar caldă, sfatul său cald şi măsu­rat, entuziasmul său năvalnic, îl aşează în galeria misionari­lor mari ai baptiştilor români.

Fire modestă pentru sine, niciodată nu a căutat a-şi evidenţia meritele personale frumuseţea sa duhovnicească, duhul blândeții şi al smereniei, descriu bogăţia şi mărimea ca­racterului său. A trăit şi a lucrat tocmai în vremea neca­zurilor, valurilor de prigoană, când aproape în fiecare comună a fost arestat sau în pericol, dar a lucrat cu o adevărată vi­tejie duhovnicească. În cele mai grele vremuri au sclipit mai frumos virtuţile sale pas­torale. Fiinţa lui întreagă era cuprinsă de un dor, stăpânită de un crez, şi înflăcărată de un ideal : Evanghelia să fie pro­povăduită.

Bărbat foarte prietenos, cu o fire sociabilă, Ioan Covaci, a avut în activitate așa conlucra­re, părtăşia în bucurie şi necaz a vechilor pionieri. Astfel a co­laborat cu Ştefan Igna, Ioan Popovici Petriș Petre Munteanu, Ilie Mîrza, etc.

Zilele bătrâneții le-a petrecut bucurându-se de lucrarea Evangheliei şi în aşteptarea plecă­rii la odihnă.
 În cea din urmă zi a anului 1956, ziua de 31 decembrie, la orele 12, a trecut la Domnul, în locuinţa sa din comuna Sinteşti, reg. Timişoara, fratele păstor pionier IOAN COVACI, unul dintre vechii lucrători  ai Evangheliei în Banatul se­verinean.

Serviciul de înmormântare a fost îndeplinit la 2 ianuarie 1957 de fraţii păstori : P. Popovici, T. Mîrza, N. Covaci şi A. Lazăr. Muzica bisericii din loc a cântat pe tot parcursul până la mormânt, în care a fost depus trupul neînsufleţit, în aştepta­rea învierii de obşte.

Ana Laurentiu, Ioan Covaci, Sofia fică 

O nouă carte în peisajul istoric baptist

Este vorba despre:

Rolul lui J. H. Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947 – carte în curs de apariție

Cartea apare după o muncă susținută, desfășurată împreună cu istoricul dr. Marius Silveșan, urmează să apară la Editura Risoprint din Cluj Napoca, lucrarea Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.

Lucrarea are 281 de pagini și prezintă, pentru prima dată în limba română într-o astfel de formă, informații despre rolul pe care J. H. Rushbrooke l-a avut în obținerea și păstrarea libertății religioase pentru credincioșii baptiști într-o perioadă tumultuoasă din acest punct de vedere.
James Henry Rushbrooke (1870‐1947), lider baptist englez, a fost cel de‐al șaselea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, aflându‐se la conducerea acestei instituții între anii 1939‐1947.
Suportul său s‐a îndreptat către baptiștii de pe continentul american, Asia, Africa, Europa și implicit spre cei din România, pe parcursul primei părți a secolului XX. De aceea, în calitate de creștini baptiști, dar și ca români, este important să cunoaștem și să apreciem munca asiduă a acestui om al lui Dumnezeu.
Cartea beneficiază de prefață din partea Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș, două studii științifice realizate de Prof. Univ. Dr. Otniel Bunaciu și Lect. Univ. Dr. Teodor Colda. Postfața a fost scrisă de Dr. Constantin Ghioancă.
În ceea ce privește grafica și realizarea coperții, suntem mulțumitori sprijinului primit din partea lui Ruben Ologeanu.
Pe parcursul cărții sunt prezentate informații biografice despre J. H. Rushbrooke, vizitele sale în România. De asemenea sunt prezentate și acțiunile desfășurate între 1907 (anul primei vizite în România) și 1947 (anul morții acestuia) în vederea obținerii și păstrării libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România, dar și pentru alte confesiuni religioase minoritare.
Cartea costă 20 lei și poate fi achiziționată de la autori.
Voi reveni și cu alte detalii.

Familia Bulica, la a patra generație de păstori

Avram Bulica   1883-1947

Fr. Avram Bulica   s-a născut în anul 1883, în localitatea Sipet, județul Timiș.

Ajunge de pe front pe un pat de spital în Budapesta, unde aude Cuvântul Domnului de la un soldat care era internat și el, dar nu se hotărăște pentru a-l urma pe Domnul, decât în anul 1918  când este lăsat la vatră. Se mută prin căsătorie în localitatea Cerna, unde se botează în anul 1923, împreună cu soția și fiul Gheorghe. Fr. Avram  va fi  păstorul Bisericii Creștine Baptiste din Cerna, timp de peste 20 de ani.

A fost supus persecuției din cauza preotului ortodox Silviu Mioc, jandarmii îl chemau la post de multe ori, era amenințat cu pușcăria. De multe ori, pe când era la munca câmpului, trimiteau să-l aducă. Era amenințat să semneze o declarație de renunțare la convingerile baptiste, dar și alți frați din biserică. Dumnezeu le-a dat putere și curaj să rămână credincioși și nu s-au speriat, pentru că știau în cine se încred.

În anul 1936 fr. Avram trimite pentru înfometații din Basarabia, suma de 610 lei.

În anul 1938 fr. Avram Bulica,   împreună cu păstorul Bisericii, fr. Atanasie Pașcu, au cerut audiență la rezidentul regal al ținutului Timiș, Alexandru Marta, căruia îi prezintă persecuțiile pe care le îndură copiii baptiștilor  în școală. Tot atunci cei doi frați prezintă și un memoriu detailat în acest sens.

Rezidentul regal trimite un inspector să facă o anchetă, care găsește că faptele de persecuție sunt reale. Rezidentul cheamă reprezentantul Bisericii Creștine Baptiste și pe părinții fetelor bătute  și îi întreabă ce pretenții au de la preot. Credincioșii baptiști au spus că nu au pretenții, ci doar să nu mai fie discriminați elevii ce provin din familii baptiste.

În 3 septembrie 1947 a trecut la Domnul, pentru a primi răsplată, fr. Avram Bulica, la vârsta de 64 de ani. Serviciul de înmormântare a fost oficiat de frații Atanasie Pascu, Nicolae Lighezan, Kalapiș Fery și C. Bistrian. A cântat muzica din Vermeș și corul din Jebel.                                  În data de 13 martie 1948 este înmormântată sora Anastasia Bulica, soția fr. Avram, în urma unei suferințe de 9 ani. Sora s-a evidențiat mult în activitatea bisericească prin calitatea ei arătată prin primirea oaspeților.

Gheorghe Bulica

În ziua de 21 noiembrie 1928, fr. George Bulica din Cerna  se căsătorește cu Brânduța Lighezan, din comuna Vermeș. Actul religios a fost îndeplinit de fr. Moise Treta din Gătaia.

La 14 aprilie 1947 fr. Gheorghe Bulica participă la Șipot-Timiș, împreună cu Asociația Tineretului „Ionatan”, unde a avut un cuvânt din partea Domnului.

Fr. Gheorghe participă cu un grup de frați din localitatea Cerna în localitatea Sipet, jud. Timiș, a doua zi de Paște al anului 1941.

Serviciul de înmormântare a fost ținut de frații: Nicolae Lighezan, Costea Bistrian, F. Calapiș, Ile Ioan și D. Pegrui. A cântat corul din Jebel, condus de fr. Iefta Marghila. 

loan Bulica 1929 – 1967 din Cerna

S-a născut în 5 noiembrie 1929, din părinții Gheorghe și Brândușa, localitatea Cerna, raionul Gătaia. A terminat 7 clase primare și 4 clase la Liceul Industrial din Reșița.

La 8 septembrie 1946 este botezat. În anul 1951 este încorporat ca soldat și rămâne la vatră în anul 1954. Fiind liber din armată și având o meserie bună, contabil, se căsătorește în 1954.

În 22 august 1948 la Berini-Timiș, fr. Ioan Bulica conduce un program de evanghelizare, cu ocazia unui botez cu 10 persoane.

În 6 mai 1957 face cerere pentru a fi primit la Seminarul Teologic Baptist din București.        Fr. Ioan Bulică a trebuit să obțină adeverință de la Sfatul Popular, referințe de la membri din partidul comunist, fratele le-a obținut, pentru că familia dumnealui era vorbită de bine în sat. Recomandare a trebuit și de la Biserica Creștină Baptistă din Bucovăț și de la Comunitatea Baptistă de Timișoara.

După absolvirea Seminarului Teologic, fr. Ioan Bulica a slujit ca păstor la Jamul Mare. De aici, fiind recomand de fr. Alexa Popovici  către fratele său, Pit Popovici, care era păstor la Timișoara 1, se mută și slujește cu dragoste Domnului.

A ocupat și slujba de secretar al Comunității Creștine Baptiste de Timișoara.

În ziua de 9 iunie 1967 fr. Ioan Bulica a fost condus pe ultimul drum, aici pe pământ. Serviciul de înmormântare a fost condus de fr. Ieremia Găvăgină, președintele Comunității de Timișoara. Au mai participat frații: Țunea Ioachim din partea Uniunii, Florea Dionisie, Petru Popovici, Stanca Ioan. Necrologul a fost citit de fr. N. Românul.

Petru Bulica   - 1955 din Bucovăț

Născut în 08.10.1955, în satul Bucovăț, comuna Remetea Mare, județul Timiș, în familia pastorului Ioan Bulica. A crescut și a fost educat în credința creștină baptistă, primind botezul nou testamental în octombrie 1975, în Biserica Creștină Baptistă Nr. 1, Timisoara.

După absolvirea Facultății de Mecanică a Institutului Politehnic „Traian Vuia” în 1980, a lucrat ca inginer la IMMR, Secția Vagoane, Timișoara. În acest timp s-a implicat în lucrarea Bisericii Nr. 1, ca învățător biblic la cursul de cateheză și școală duminicală. Din 1984 a început să fie implicat în lucrarea de ucenicie și evanghelizare personală, fiind unul din membrii fondatori în mișcarea studențească din Timișoara.

În 1991 a fost ales și ordinat ca păstor în Biserica „Betel”. Între anii 1992-1995 și 1998-2000 a studiat teologia în Marea Britanie, la Brunel University – London Bible College (licență și studii post-universitare).

În martie 2002 este ales păstor coordonator al Bisericii „Betel”.

Pe lângă responsabilitățile aferente slujirii ca păstor coordonator, este preocupat de formarea de lideri slujitori prin ucenicie și mentorare. De asemenea, supervizează și lucrarea cu familiile, cu bărbații și cu femeile.

Din august 1982 este căsătorit cu Gina, căsătorie din care au rezultat doi copii: Anca Patricia (1984) și Paul Adrian (1986), în prezent amândoi căsătoriți – iar din 2013 este și bunic. Gina este implicată în lucrarea cu femeile. Împreună au fost dea lungul anilor în numeroase călătorii misionare în diferite țări (Filipine, Moldova, Serbia, Columbia, Kazakhstan).
 În anul 2016, Gina, soția fratelui Petrică, a plecat la Domnul.