Cuvântare
rostită de Dr. Everett Gill, directorul Seminarului Teologic Baptist din
Bucureşti, cu ocazia absolvirii elevilor din anul patru şi sfârşitului de an al
ambelor şcoli. Rezumată de P.N. Petrică, seminarist.
Lucrarea
plugăritului a fost prima ocupaţie a omului. Lui Adam i-a încredinţat Dumnezeu
paza grădinii Edenului. După ce a fost, dat afară din grădina Edenului, a
început să lucreze pământul. Primul agricultor a fost Adam, apoi l-a urmat
primul său fiu, Cain. În Deuterenom e pomenit plugăritul, ca baza agriculturii.
Apoi Vechiul Testament ne arată că unii dintre patriarhi au fost
agricultori şi alţii păstori.. Evreii,
ca urmaşi ai lui Avraam, au continuat această carieră chiar şi în Egipt. De
unde ştim aceasta? În pustiu ei murmură şi se plâng că, în Egipt aveau ce le
trebuia din belşug ca: zarzavaturi, bucate, etc., şi în pustiu mor de foame.
După ce au ajuns în Canaan, la fel, s-au ocupat cu plugăritul. Duşmanii de
moarte ai Evreilor au fost Filistenii, care nu le permiteau pe vremea aceea, să
aibă niciun fierar, de teamă ca să nu facă prea multe arme, ca pe urmă să-i
biruiască în războaie. Astfel se explică ascuţitul fiarelor de plug la
Filisteni. Sangar a fost unul din conducătorii Evreilor, dar cam lipsit de scule
de fier. Tot ce a avut acest judecător din lucru de fier, era un otig de fier
cu care mâna boi şi care mai pe urmă i-a fost mijlocul cu care a învins pe
Filisteni. Şi Ghedeon era agricultor. Îngerul îl găseşte treierând grâul Şi
Elisei era un mare agricultor. Ilie îl ia de la 12 perechi de boi. Iar în
partea de sud a Nazaretului trăia, pe timpul Domnului Iisus, tatăl unui bun
credincios, anume Iustin martirul, care era scriitor pe atunci şi care scrie
despre Domnul Isus. Autorul credinţei noastre, că făcea pluguri şi juguri
pentru câmpia Ezrailonului, care era o câmpie frumoasă şi bună pentru
agricultură. Predicatorii noştri sin Statele Unite cei mai mulţi sunt dintre
agricultori. Domnul Isus a întrebuinţat multe şi frumoase pilde în legătură cu
viaţa agricolă. Lumea e grădina lui Dumnezeu, iar lucrul nostru e să tragem
brazde prin câmpia ei largă. Înaintea noastră avem 7 elevi noi, pregătiţi ca
plugari ai lui Hristos. Mă întreb şi vă întrebaţi voi singuri, ce fel de brazde
vor trage ei. Câmpul le stă înainte. Acum e primăvară. Soarele răsare. Iar voi
trebuie să puneţi plugul în brazdă. Ce brazdă veţi trage? Domnul Isus zice: „Oricine
pune mâna pe plug i se uită înapoi, nu este vrednic pentru Împărăţia lui
Dumnezeu”. Dragi tineri, punând mâna pe coarnele plugului, eu vă sfătuiesc în
primul rând:
I. Să
trageţi o brazdă serioasă.
Cu alte
cuvinte, Domnul Isus vrea să spună, să-i dai toată atenţia. Plugurile noastre
astăzi sunt făcute în aşa fel că poţi să le laşi de coarne. În Palestina nu
erau aşa. Cu mâna dreaptă, trebuia să ţii cornul plugului (era unul singur),
iar în mâna stângă otigul cu care mânai boul.Deci era de ajuns o mică privire
în altă parte şi plugul ieşea din brazdă. De aceea, iubiţi tineri absolvenţi,
nu se poate să trageţi o brazdă serioasă, dacă nu vă veţi pune toată inima la
lucru, adică, cu alte cuvinte, să consacraţi totul pentru acest lucru. Ca să
fii un bun plugar, trebuie să dai toată atenţia acestui lucru. Sunteţi la
începutul arăturii, când trebuie să vă puneţi toată silinţa Ştiu că, la început
veţi întâmpina mari greutăţi, dar puneţi-vă toată inima şi toată puterea la
lucru. Plugăria voastră este câştigarea sufletelor ce se pird în întuneric,
fără Dumnezeu şi fără Hristos în această lume zbuciumată.
II.
Trageţi brazda dreaptă.
Când
călătorim în largul ţării noastre cu trenul sau cu alte mijloace, vedem câţi
plugari sunt afară la plug. Puteţi cunoaşte un bun plugar după brazdele lui,
drepte sau strâbe. Din acestea veţi cunoaşte ce fel de gospodar e plugarul. Un
grădinar se cunoaşte după o grădină frumoasă. Ţarina e mare, ce fel de brazdă
veţi trage? Eu vă sfătuiesc să trageţi o brazdă dreaptă. Dar ca să poţi trage o
brazdă dreaptă, nu te uita numai la felul plugului, ci la capătul holdei. Ce
vreau să zic cu aceasta? Să-ţi alegi ţinta spre care trebuie să mergi cu brazda
dreaptă. Trage brazdă dreaptă. De multe ori predicatorul uită să tragă o brazdă
dreaptă. El uită ce a învăţat la Seminar. Te-ai gândit vreodată care e scopul
vieţii tale? Unii predicatori, după ce au isprăvit Seminarul, s-au ocupat numai
de intersele personale crezând că prin aceasta îşi vor ajunge scopul fericit
din viitor. Pentru acest scop îşi pun toate silinţele, ca să-l ajungă. Alţii
caută să fie bine văzuţi, alţii să ajungă în funcţii înalte, secretari,
preşedinţi la comunitate, sau biserică. Dacă te gândeşti la aceste lucruri,
dragă frate, atunci păcat de anii pe care i-ai pierdut degeaba în şcoală.
Iubirea de tine însuţi te va duce la întrebarea: „De ce nu reuşesc, de ce
biserica nu progresează, de ce sunt atâtea comploturi în contra mea? Care e
ţinta brazdei tale? Scopul predicatorului este de a trage brazda dreaptă. Dar,
dragă frate, ca să tragi o brazdă dreaptă, trebuie c atu să fii drept întâi.
Predicatorul e ispitit să privească numai la plug şi uită ţinta, punctul
principal. Trage brazdă dreaptă în vorbirea ta, în iubirea faţă de alţii, etc.
III.
Apoi brazda să fie trasă adânc.
În
Palestina sunt 2 feluri de pluguri: primul e foarte vechi, care numai zgârie
pământul pe deasupra, e plugul Arabului. Însă Evreii din Palestina, au un plug
asemănător cu al nostru, care trage brazda adâncă, după care pământul rămâne
moale şi sămânţa prinde repede rădăcini.. Evreii ară, ca noi, adânc şi
răstoarnă pământul. Dragă frate, nu scormoni numai pe deasupra pământului, ci
ară adânc în ţarina sufletului tău. Când vii la amvon, nu veni nepregătit sau
cu pregătire de 15 minute, ca atunci, când vei fi la amvon, poporul să stea
gata să te asculte, iar tu să n-ai ce să le adi pentru sufletul lor ars de dor
după Cuvântul lui Dumnezeu, ci numai să baţi apa în piuă, fără să te fi înţeles
nimeni ce ai vrut să zici. E greu să fii predicator. Cea mai grea şi cea mai
mare misiune este viaţa de predicator care cere: timp, bani, cărţi, jertfă,
predare, consacrare, etc. Mai bine să ai un costum mai modest, mai ieftin şi să
ai cărţi bune, care te vor ajuta foarte mult în lucrul tău măreţ, decât haine de
lux şi sufletul tău gol şi sărac. Ară adânc, frate tinere, în studiul cărţilor,
în inima Bibliei şi atunci vei avea un seceriş bogat şi din belşug. În sfârşit
trebuie:
IV. Să
tragi o brazdă lungă.
Seminarul
nostru există de 15 ani. Câţi tineri au trecut prin el în acest timp? N-am
statistica, dar ştiu că au trecut mulţi. Să presupunem că ar sta în faţa
noastră toţi împreună. Câţiva dintre ei au tras brazde un an, doi, după care au
lăsat plugul la o parte. Alţii au predicat şi nu s-au mai ridicat. Alţii au
predicat tot ce au învăţat la Seminar, şi nemaiavând ce predica, s-au apucat de
alte afaceri, văzându-se secaţi şi descurajaţi. Câţi dintre voi cei 7
absolvenţi, veţi trage brazde lungi? Frumos număr de şapte, şi frumos a fost
timpul pe care l-aţi petrecut în anii de şcoală. Ce bine ar fi să nu fie un
timp pierdut!
Du-te
dragă tinere şi trage brazdă un an, doi ani, zece ani, douăzeci şi cinci dse
ani, o viaţă întreagă. Trage o brazdă lungă până la sfârşitul vieţii tale pe
pământ. Oricine trage o brazdă lungă, trebuie să se pună cu totul în slujba lui
Dumnezeu. Dumnezeu să-ţi ajute să tragi o brazdă lungă de tot, ca în urmă:
V. Să
tragi o brazdă roditoare.
Dacă vei
face aceasta, vei avea un rod minunat de bogat. Pavel spune Corintenilor: „Cine
ară să are cu nădejde”.Cu câtă nădejde ară plugarul când te uiţi la el. Ară cu
nădejde, farte dragă, şi vei avea un seceriş bogat.
Probabil
că şi în viaţa aceasta te vei bucura de sufletul pe care l-ai întors la
Dumnezeu din lumea aceasta plină de păcate. Câtă bucurie o să ai, când vei
vedea un suflet păcătos, mântuit, care, până atunci, era un decăzut
deznădăjduit, fără nicio bucurie în viaţa sa şi astăzi îl vezi bucurându-se cu
Hristos. Vei vedea lacrimile şterse din cohii veşnic plângători de întristare
şi zbucium. Lucrul predicatorului este cel mai glorios. Apostolul Pavel a dus
la culme misiunea de predicator, de apostol al Neamurilor, şi n-ar fi schimbat
această misiune cu alta pământească, fiindcă ea a fost pentru el lucrul cel mai
măreţ şi mai de preţ. Deaceea a putut să spună la sfârşitul luptei sale: „De
acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, care o voi primi din mâna Judecătorului
celui drept”.
Deci, ce
pot să-ţi spun, dragul meu frate, care eşti la începutul lucrului tău? Trage o
brazdă serioasă, dreaptă, adâncă, lungă de tot şi vei avea un seceriş bogat şi
plin de roade din belşug.
Dumnezeu
să te ajute la aceasta.