Sunt baptist, sectar îmi zice

Călătorind și vorbind cu oamenii necunoscuți, ajungem cu vorbirea la biserică, Biblie, religie și sunt pus în situație să spun: „eu nu sunt ortodox”, următoarea replică vine instantaneu de la iterlocutor: „ce sectă sunteți?”

Dacă ascultăm înțelepciunea românească, pricepem un principiu enunțat în poezia noastră populară:  „Oltean sunt, oltean îmi zice, oltean sunt oriunde m-oi duce.” Nu că sunt oltean, dar ei au prins mai bine ideea de care mă folosesc in mesajul meu.

Eu sunt Baptist, dar sectar îmi zice oriunde aș merge în țărișoara mea. Nu mă supără, nu mă încântă, nu îmi dă aripi, nici nu mi le taie, ci le accept cum au făcut înaintașii mei baptiști de la așezarea lor pe aceste meleaguri străbune.

Istoricul și profesorul  Dimitrie G. Boroianu (1865-1951) scrie în Istoria Bisericii Creștine de la începutul ei și până în zilele noastre, 1893, următoarea constatare: „În România trebuie a recunoaște că reformatorii n-au putut să găsească terenul folositor pentru propagarea învățăturilor lor, din două motive:

1. situația bisericii era cu totul alta decât în apus.

2. Poporul românesc, din firea sa cu totul indiferenă pentru alte religiuni și confesiuni.”  De la pagina 424-427  se specifică că nu numai de reforma lui Luther este vorba, ci și de anabaptiști, baptiști, puritani, husiți și alte secte la care le face și un mic istoric.

Nu aș fi scris dacă lîngă cuvântul sectari nu s-ar fi pus și unele adjective care mă face să simt că nu este vorba doar de cunoaștere ci de patimă.  Dacă mai marii poporului vorbesc așa, cum să vorbească cei învățați de dânșii, decât tot așa?

Mai jos redau câteva citate din mai marii noștri, spre exemplificare:

Baptiștii sunt sectă, cum spun revistele bisericești,  exemplu Biserica și Școala din 1886, iar în 1900 suntem numiți nenorociți de pocăiți, în 1907 suntem baptiști lepădați de lege și de neam.

În foaia bisericească „Biserica și Școala” din 1903 scrie: „Eu nu mă împac cu aceste păreri, deoarece eu consider secta aceasta de un morb contagios, care cearcă a infecta corpul bisericei noastre, și tăinuind infecțiunea tăinuim răul care, apoi poate lua dimensiuni tot mai mari..”

Aceeași foaie în  1910 scrie: „În trupul bisericii noastre românești, până spre finea veacului trecut, nu s-au ivit baccilii distrugători ai sectarismului.. acest simtom al sectarilor, numiți rătăciți.”

Revista „Albina” din 1910 redă discursul Mitropolitului Moldovei cu ocazia discuțiilor din Senat asupra legii soldelor ofițerilor din armată. Iată ce spune: „Am avut ocazia acum câțiva ani, când eram episcope la Dunărea de Jos, să atrag atenția guvernului asupra acestei primejdioase secte..”

Monitorul Oficial al României din 1914 redă ședința de primăvară a Consistoriului Superior Bisericesc,  preotul econom Nazarie întreabă: „ce este de făcut  ca să poată stârpi aceste secte vătămătoare.

Nicolae Iorga în februarie 1930 face o vizită în America și vizitează printre alte obiective și biserici baptiste din Cleveland, Detroit, Los Angeles,  are o frumoasă impresie despre membrii bisericii care sunt plini de viață, pastori școliți, biserici frumoase, susține că sunt a treia biserică română după cea ortodoxă și unită și sunt foarte mulți credincioși. În tot ce am citit nu am găsit că Nicolae Iorga să numească pe baptiști sectari.

În 1939 marele prelat și cărturar Gala Galaction la traducerea Bibliei nu se poate abține să nu-și arate ura față de alți creștini care nu cred ca dumnealui și în prefață scrie: „Poporul românesc, închinându-se de la începutul veacului al XVIII-le în două biserici, a trăit mai departe o viață bisericească nebântuită de tulburări iscate din pricina credinței, cinstind aceeași Sfântă Scriptură, și nemolipsit de propaganda sectelor protestante și neoprotestante”. Dar mai continuă folosind aceeastă inscripție dragă dumnealui, dar izvorâtă dintr-o ură nestăvilită.

Mircea Păcurariu în anul 1978, prof. de teologie la Sibiu, scrie Istoria Bisericii Ortodoxe Române, la pag. 319 face următoarea concluzie: „Viața bisericească a credincioșilor ortodocși români.. s-a desfășurat în condiții destul de grele, având de luptat cu încercările prozelite ale altor confesiuni”. La pag. 362 scrie despre episcopul Melchisedec  (1823-1892) că a scris o carte, Biserica Ortodoxă în luptă cu protestantismul (1890).

Mai vorbește dumnealui cât de greu a dus-o biserica dea lungul istoriei, dar a biruit. Mulțumim Domnului că nu a avut putere să biruiască și asupra poporului baptist care s-a născut în sânul ei. O mai apăsătoare durere o are autorul când ajunge la anul 1928, când parlamentul țării a votat Legea generală a cultelor, chiar dacă clerul ortodox s-a împotrivit vehement, care arăta favoare și pentru  alte culte. Printre acesta era și cultul baptist.  Încheie frumos la pag. 430: biserica noastră întreține relații frățești cu celelalte culte din țara noastră. Doamne, de era așa de la început „frăție”, dar nu a fost  nicicând, scrie domnul Mircea, nu a fost frăție, doar că frăția asta a fost impusă.

Mircea Eliade în Istoria credințelor și ideilor religioase la pag 257, vol. 3,  spune că „Conrad Grebel este întemeietorul mișcării anabaptiste. Mai spune că anabaptiștii se răspândeau pe scară largă în Elveția, în ciuda persecuțiilor”. Nu am găsit să folosească cuvântul sectă pentru baptiști.

Victor Kernbach în cartea lui Dicționar de mitologie general, îi numește pe anabaptiști sectă creștină îtemeiată în Elveția de A. Carlstadt în 1519, influențat de Tomas Muntzer. La început refuzau să poarte armele. Înainte de războiul țărănesc din Germania, devin curentul cel mai democratic din întreaga reformă.

Despre baptiști spune: cult creștin reformat, debutînd ca sectă care a devenit cea mai amplă dintre toate sectele desprinse din creștinism. 

Nu putem să nu observăm că biserica ortodoxă dezinforma și în vremea comunistă spunând  printere alte dezinformări și pe aceasta că  John Bunyan  este anglican. Îndrumări misionare pag 28 tipărită 1986.

Frați baptiști, să nu fim triști că ne numesc  sectari, dar suntem ai Domnului și asta nu se poate compara cu nimic altceva.

Mircea cel Bătrân îi sunea baiazidului arogant: „Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i război” sau cum spunea fratele  Richard Wurmbrand, acesta sunt nestemate, flori din grădina biruinței. O cântare spune asa de frumos:

1. Nu mai fi trist, o, suflete dragă,
Şi nu-ţi mai face inimă rea,
/: Căci se va sfârşi totul degrabă,
Te iubeşte Isus, nu uita ! :/

Se observă un lucru neobișnuit. Revista Institutului Social Banat-Crișana din 1941 într-un articol intitulat: „În valea Dunării de Dr. C. Grofșorean”  își exprimă parcă nedumerirea cu ce se întâmplă în societatea înaltă. „Dealminteri avem impresia că, propaganda sectară și-a întins tentaculele și pe teritoriul României, strecurându-se forțe oculte până la autoritâțile publice. Altfel, nu ne-am putea explica faptul relatat de către Păr. Protp. Oravița nu din Moldova-Nouă, că la șosele ca picheri, cât și la Prefectură, Pretură, Percepție și la Direcțiunea Silvică din Lugoj se angajează, cu predilecție, baptiști ca servitori, ori oameni de  diferite  servicii”, probabil pentru liniștea dumnealui, a luat mai multe interviuri de la oameni simpli din care redau unul: „Baptiștii sunt oameni răi și s-au făcut sectari, ca să nu mai facă rele.” Mie,  sincer să vă spun, îmi place expresia.

O soluție a rfi totuși încă din 1911, dar nu a prins încă printre noi. Revista general a învățământului din 191,1 întrun-un articol scris de Elena Apostolescu „Cum să ne interesăm de ideile altora”,  spune: „Ideile unui om sunt bunul său  cel mai aproape. Credințele religioase, părțile filozofice, sociale, politice, științifice sunt hrana zilnică a spiritelor noastre. ..O lume întreagă am văzut urând pe semenii lor din pricina ideilor ce posed. Aceștia sunt sectari și fanatici. Tot omul care nu e de secta lor, este un imbecil sau un om rău… Progresul țării are nevoie de gândire. Să practicăm dar liberal și cinstitul schimb de idei.”

Poate ne uităm peste graniță până în îndepărtata Rusie, la Petersburg în 1883.

 România Liberă 1883  are următorul anunț: „În postul paștilor se va ține în Petersburg  o mare disputațiune religioasă între rușii  ortodocși, între cei de credință veche și sectari. Fiecare parte va fi reprezentată prin bărbații săi cei mai distinși… Această dispută însemnează încetarea persecuțiilor religioase în Rusia. Lupta între diferitele religii se va face pe viitor numai prin mijlocirea cuvântului.

Am vrea ca după 133 de ani de la inițiativa salutară a rușilor, noi azi să folosim Biblia ca armă de apărare și argumentare a credinței noastre, a tuturor.

Cuvântul Domnului ne spune:

16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17. pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:16-17, VDCC)

8. Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu înţelepciune.
(Iosua 1:8, VDCC)

20 Noiembrie: 160 de ani de mărturie baptistă în România

 Revista Crestinul Azi    11/11/2016    Uncategorized
 

Anul acesta se împlinesc 160 de ani de mărturie baptistă în România. Momentul acesta ne îndeamnă la recunoștință la adresa lui Dumnezeu, la reflecție asupra identității noastre confesionale și la înnoirea responsabilităţii de a duce mai departe mărturia credinței biblice.
Baptiștii sunt prima confesiune evanghelică care și-a făcut simțită prezența în spațiul geografic românesc. Mărturia baptistă modernă a fost precedată de cea a anabaptiștilor din secolele anterioare. Prigoniți și hăituiți în țările lor de baștină, anabaptiștii germani și moravieni au poposit pe plaiurile noastre şi au format comunități înfloritoare. În urma dictatelor imperiale și a politicilor represive, au plecat spre Ucraina sau sudul Rusiei în căutarea unui loc mai propice exercitării credinței lor. Dumnezeu a binecuvântat mărturia lor, plătită adesea cu sânge, cu o sămânță de urmași care să le ducă solia mai departe.
În urmă cu 160 de ani, doi germani baptiști – Carol și soția sa Augusta Scharschmidt, s-au stabilit în București. În vremea aceea, ținuturile române erau un magnet pentru meșteșugarii veniți din alte părți ale bătrânului continent în căutarea unui loc de muncă. Din acest motiv, în București exista o comunitate  germană destul de semnificativă. Carol și Augusta erau membri ai Bisericii Baptiste Germane din Budapesta. Ei fuseseră botezați, unul de vestitul predicator Johann Oncken, iar celălalt de pastorul Georg Lehman din Berlin. Pe lângă uneltele specifice meseriei lor (Carol era dulgher), soții Scharschmidt au adus cu ei focul sacru al vestirii Evangheliei lui Cristos. Dumnezeu le-a deschis uși, ca și cuplului misionar de altădată – Aquila și Priscila, și în curând s-a înfiinţat prima biserică baptistă germană în București (1859). Această biserică şi-a extins mărturia și în mijlocul românilor prin convertirea lui Constantin Adorian (1882-1954), unul din pionierii lucrării baptiste din București și România antebelică.
După 160 de ani de greutăţi, încercări şi binecuvântări, ne aflăm la un moment aniversar. Cu acest prilej, invităm pe toți credincioşii baptiști din țara românească și pe cei din diaspora să ne unim în rugăciune în data de 20 noiembrie 2016. Vă invităm:
Să mulţumim Domnului:

1. pentru lucrarea înaintașilor noștri care au fost credincioși lui Cristos în generația lor și au transmis o moștenire curată generațiilor ulterioare;
2. pentru credincioșia cu care Dumnezeu Și-a purtat poporul Său în această perioadă;
3. pentru libertatea religioasă de care se bucură credincioșii baptiști din țara noastră.

Să mărturisim Domnului:

1. falimentul de a trăi în mod continuu la înălțimea chemării noastre ca preoți ai Noului Legământ
2. greşeala de a nu fi apreciat și folosit îndeajuns darul și oportunitățile libertății religioase în răspândirea Evangheliei la cât mai mulți semeni ai noștri
3. dorinţa noastră pentru sfinţire, slujire şi implicarea în salvarea altora.

Să cerem Domnului:

1. să binecuvânteze mișcarea baptistă cu integritate și putere în mărturie;
2. să binecuvânteze fiecare biserică locală (de la orașe și sate) cu creștere numerică și spirituală;
3. să binecuvânteze fiecare familie cu trăire conformă Cuvântului lui Dumnezeu;
4. să binecuvânteze slujitorii bisericilor Sale cu credincioșie în lucrarea încredințată;
5. să scoată mulţi alți slujitorii la secerișul Său.

Dragi fraţi şi surori, Prin har divin ne bucurăm încă de vremuri de libertate. Vom reuși în libertate să ne păstrăm neștirbită moștenirea noastră doctrinară și mărturia integră pentru Mântuitorul nostru? Într-o vreme de secularism acerb, vom fi noi, baptiștii din România, mai legați de Împărăția care nu se clatină? Într-o vreme de materialism agresiv, vom aduna noi comori în ceruri și nu pe pământ? Într-o vreme de haos moral și redefinire a valorilor, vom  rămâne fideli eticii biblice? Într-o vreme de apostazie și “gâdilire a urechilor”, vom rămâne fideli adevărului revelat al Scripturii? Ne vom ridica oare la înălțimea momentului, pentru a fi o voce profetică într-o societate care abandonează tot ce este sfânt și curat? Vom fi noi, generația actuală, niște urmași demni ai înaintașilor și mai ales, ai Mielului divin?
Domnul Isus Cristos, Capul Bisericii este viu şi atotputernic! Să Îl cunoaştem mai bine, să Îl iubim mai mult şi să Îl imităm mai exact. În Numele Lui şi cu Puterea Lui putem visa la un viitor glorios!
Informaţii suplimentare
Dincolo de Carpați, în Transilvania, mărturia baptistă avea să fie adusă prin intermediul credincioșilor baptiști maghiari. Janos Rotmayer, Antal Novak, sunt nume de referință în istoria mișcării baptiste din Ardeal. Oamenii aceștia, colportori de biblii ai Societății Biblice Britanice, au mărturisit Evanghelia în jurul Clujului și al Salontei, pe meleagurile bihorene. La Salonta, lucrarea baptistă avea să ia o amploare deosebită, iar în 1874 avea să se înființeze prima biserică baptistă din Transilvania. Lucrarea avea să ia avânt în multe localități din Bihor. Nume legendare în etosul Baptist românesc, ca Mihai Kornya, vor fi cunoscute prin zelul lor evanghelistic și misionar extraordinar printre maghiari, dar și printre români. Acești oameni simpli, fără o pregătire teologică formală, dar buni cunoscători ai Scripturii și plini de puterea Duhului lui Dumnezeu, aveau să pună temeliile unui edificiu frumos care se va numi mișcarea baptistă din România. Curând, flacăra Evangheliei va fi dusă de oameni ai lui Dumnezeu pe Valea Crișului Alb, Crișului Negru, în părțile Aradului, în Banat, Bucovina și în alte zone din Transilvania.
Marea Unire din 1918 avea să aducă împreună cele două ramuri ale mișcării baptiste din România: cea din Transilvania și cea din Țara Românească. Baptiștii vor intra de acum încolo într-o nouă perioadă a dezvoltării lor denominaționale și instituționale. În 1919 va fi înființată Uniunea Baptistă din România, în 1921 va fi înființat Seminarul Baptist din București, iar în 1927 va fi formulată prima Mărturisire de Credință a baptiștilor din țara noastră. A urmat perioadă interbelică – o perioadă de avânt în ce privește lucrarea misionară și de plantare de biserici, organizare eclesială, literatură teologică și devoțională, imnologie, presă baptistă. A fost însă și o perioadă de intensă persecuție din partea regimurilor vremelnice ostile spiritului evanghelic. Providența divină și demersurile fraților baptiști englezi și americani ce au pledat pentru libertate religioasă, au ușurat soarta credincioșilor baptiști într-o oarecare măsură. Totul a durat puțin însă, deoarece baptiștii aveau să fie loviți din plin de prigoana antonesciană cu biserici închise, păstori și lucrători arestați și un climat general de teroare. Zorile libertății aveau să apară pentru o scurtă perioadă, după 23 August 1944, ca apoi, țara noastră să se cufunde în lunga noapte comunistă. Anii dictaturii comuniste au fost ani de grea încercare pentru baptiștii din țara noastră. Considerați inamici ai regimului, trădători de țară și vânduți imperialismului apusean, credincioșii baptiști au fost supuși la tot felul de șicanări și acțiuni represive, însă în ciuda acestor acțiuni, mișcarea baptistă avea nu numai să reziste cu brio încercărilor, ci să propășească numeric și spiritual, sfidând orice previziuni omenești. Flacăra trezirii spirituale, aprinsă în jurul anilor ’70, avea să cuprindă o mare parte din bisericile baptiste, iar numărul convertiților să crească vertiginos, făcând baptiștii din România să devină una din cele mai reprezentative uniuni baptiste din Europa.
Revoluția din 1989, precum și libertatea religioasă fără precedent, de care baptiștii din România se bucură de atunci încoace, reprezintă pentru ei o binecuvântare, dar și o imensă provocare. Este o evidentă binecuvântare în ce privește oportunitățile unice de vestire a Evangheliei – la radio, televiziune, în case de cultură, pe stadioane, etc. Niciodată în istoria lor, baptiștii nu s-au bucurat de atât de mult timp neîntrerupt de libertate. De cealaltă parte sunt provocările … Să ne ajute Domnul să folosim oportunităţile şi să învingem ispitele….

 http://revistacrestinulazi.ro/2016/11/20-noiembrie-160-de-ani-de-marturie-baptista-in-romania/

Cine cunoaște această biserică?

Profesorul Nicolae Iorga în cartea:

 „America și Românii din America, o carte de note de drum și conferințe”

scrisă după ce a făcut o vizită americanilor în februarie 1930, a făcut fotografii, s-a fotografiat cu românii din America, dar nu a scris la toate pozele unde sunt făcute. În carte spune că a vizitat bisericile românești: ortodoxă, unită și baptistă și că a fost foarte impresionat de primirea făcută.

 Într-o poză este fotografiat în fața unei biserici, poate  fi ea baptistă?

Baptiștii români din Detroit scriu și ei despre vizita profesorului la biserica lor. Iată ce scrie V. Sechel, secretarul bisericii în revista Luminătorul:

„Noi, frații baptiști din Detroit, am avut fericirea să avem în mijlocul nostru pe ilustrul oaspete, domnul profesor Iorga, marele arhitect român, care zidește cu mare iscusință caracterul cel nobil în fiii neamului românesc.

În duminica de 23 februarie 1930, la orele 12 A.M. D-l profesor Iorga, însoțit de mai mulți fruntași ai fraților români din Detroit și de d-l Benchea, au vizitat Prima Biserică Baptistă Română din Detroit, unde erau adunați o mulțime de frați români baptiști, ca într-o liniște sufletească să dea un salut de bun venit ilustrului oaspete.

La ușa bisericii, marele dascăl a fost primit de fr. L. Talpesh, păstorul bisericii noastre. Apoi a fost condus la pupitru…. În acel timp muzica bisericii , sub conducerea fr. S.J. Ruji, a intonat Imnul Național Român. După aceasta, a vorbit D-l profesor Iorga cam  10 minute, în care și-a exprimat bucuria și dorința de a avea pe toți românii plecați din țara mamă, la dispoziție pentru întârirea României de astăzi. D-sa a arătat în rezumat, cât de mult ar putea ajuta la înfăptuirea și înflorirea României cei 150.000 de români care petrec în Statele Unite și Canada. Ultimul cuvânt al D-lui profesor Iorga a fost ca un apel mișcător de inimi, în cuvântul: „Reîntoarcerea tuturor românilor la locul lor.”

Domnul Iorga a mai vizitat și biserici baptiste din Cleveland, Los Angeles,  despre care a  avut păreri de apreciere.

Iată ce spune profesorul Iorga despre românii baptiști și bisericile lor:

Pag. 78. „Alături templul baptist, de o abstractă înfățișare: cuvinte sacre sânt scrise la capăt în trei limbi, dar preotul, un foarte bun Român, mă asigură că azi toată lumea înțelege românește; orga întovărășește cântările.”

Pag. 93. „La baptiști, numeroși, și în cea mai bună ținută, muzica face să se audă Imnul Regal, care zguduie toate sufletele.”

Pag. 120. „O biserică baptistă e clădită, se pare, din marmură curată și are o impunătoare fațadă.”

Unde este această biserică și cărui cult aparține?

Pag. 279. „În Canada ar trebui mai mult decât atât; ar trebui – Fiindcă sânt cele două Biserici: ortodoxă și unită, și mai este reprezentantul celei de a treia Biserică, baptistă, care în Statele-Unite are foarte mulți credincioși.”

 

 

Articolul 44 din tratatul de la Berlin 1878, deschizător de drum pentru baptiști

 Dumnezeu îi spune lui Avraam că sămânța lui va ajunge un neam mare, dar că va trece prin câteva etape. Dumnezeu îl alege  pe Avraam ca tată al unui popor,  apoi îi dă un moștenitor din el și Sara, soția lui, nu cum au planificat cei doi soți. Urmașul lui, Isaac, crește doi fii și prin manevre omenești, zicem noi, fiul care avea drept de moștenire o pierde prin viclenia  fratelui său. Lucrurile merg mai departe prin Iacov, care ajunge să se înmulțească în Egipt, devenind un neam de speriat pentru conducătorii Egiptului. Toate  par natural, dar Avraam a fost informat că așa se vor întâmpla lucrurile  și Dumnezeu le-a dus la îndeplinire, toate fiind pregătite mai dinainte.

Lucrurile parcă se repetă și cu poporul baptist, care se apropia de poporul român,  și chiar dinainte să ajungă, Dumnezeu îi pregătise terenul prin legi, care, deși nu erau pe placul mai-marilor românilor, au fost totuși aprobate. Că nu au fost ele respectate, asta este o altă discuție.

Dumnezeu a făcut posibilă Unirea Principatelor Române în 1859, iar  marile puteri au recunoscut această unire, evident  un lucru plăcut de conducătorii vremii.  Cu toate acestea, au trebuit să semneze anumite documente prin care acceptau mai multe drepturi ale credincioșilor baptiști ce urmau să ajungă în România.

Tratatul ce cuprinde și art. 44 a fost semnat de Germania, Austro-Ungaria, Franța, Marea Britanie, Italia, Rusia și Turcia.

Acesta cuprinde 3 paragrafe:

Paragraful 1: Egalitatea politică și civilă.

 „În România, deosebirea de credință religioasă și de confesiuni nu va putea fi opusă nimănui ca un motiv de excluziune sau de incapacitate în ceea ce privește bucurarea drepturilor civile și politice, admisiunea la afacerile publice, la funcțiuni și la onoruri sau la exercițiul diferitelor profesiuni și industrii, în orice localitate ar fi”.

Paragraful 2: Libertatea cultelor.

„Libertatea și politica exterioară a tuturor cultelor vor fi asigurate tuturor locuitorilor Statului roman, precum și străinilor și nici o piedică nu se va aduce sau organizării ierarhice a diferitelor comunități, sau raporturilor lor cu șefii lor spirituali”.

Paragraful 3: Tratarea egală a tuturor străinilor.

„Naționalii tuturor Puterilor, comercianții sau alții, vor fi tratați în România fără deosebire de religiune, pe piciorul unei perfecte egalități”.

Acest articol trebuia aprobat în Parlament. Inițial el a fost respins, dar guvernul  a revenit asupra deciziei. Iată ce spunea Alexandru Lahovari despre ministrul de externe  Boierescu, care trebuia să susțină în parlament acest articol: 

„În fiecare dimineață bagă un pumnal în pântecele României și apoi târă pe aceeași Românie la picioarele D-lui Andrassy”. 

Cine este acest Andrassy?

„Contele Iuliu Andrassy a fost ministru de externe al Austro-Ungariei, care a negociat și semnat la Viena, Convenția comercială din 1875 împreună cu G. Costa-Foru, agentul României la Viena. Această convenție a fost mult așteptată de România, pentru că România se dezrobea economicește de Puterea suzerană, care îi tăgăduia acest drept și pretindea  chiar să-i fie aplicabile tratatele încheiate de Turcia”. 

 În revista de istorie din 1979 este  preluat un articol din cartea Relațiile diplomatice și economice între Austro-Ungaria și România 1875-1888 scrisă de Herman Bohlaus Nachf , Wien-Koln-Graz, în anul 1976, în care se spune:

 „Prin acțiunile întreprinse de contele Andrassy, din perioada ministerială au constituit o politică deliberată prin care Austro-Ungaria urmărea să sprijine România în lupta sa pentru emancipare politică”. 

Despre  contele Andrassy s-a scris mult în presa română de la București și de peste munți, în Ardeal și la Budapesta, unii favorabil, alții, chiar dintre conaționalii lui, l-au criticat.

Miniștrii Kogălniceanu și  Brătianu au participat la congresul de la Berlin și au avut ocazia să își susțină punctul de vedere.

Ministrul de externe  Boierescu, în pledoaria sa de susținere a articolului 44, spune:

 „Astfel dar fiind, politica noastră națională, care, repet, trebuie să fie de aceeași  natură și la același nivel cu politica general europeană, ne învață că este un principiu, generalmente admis, că un tractat nu se poate primi numai în parte, nu se poate alege ceea ce ne place și lepăda ceea ce nu ne place; o națiune este liberă de a nu adera, de a nu se supune la un tractat, mai ales când ea poate sprijini cu putere refuzul său. Dar când ea admite un tractat, după cum l-a admis națiunea română, în mod atât  de solemn, ea îl admite în întregul său, iar nu numai în parte”. 

Ministrul mai aduce un argument din ședința de la 1 Iulie 1878, și anume protocolul al 10-lea care arată că unirea Moldovei cu Valahia a fost recunoscută de mai multe puteri, care au încheiat convențiuni comerciale cu noul stat și de aceea Europa poate sancționa independența.

Acest articol nu s-a vrut să fie primit cum a fost el redactat la Berlin pentru că, luat ca întreg, trebuia să aducă o modificare a Constituției, mai precis articolul 7, care spune:

„Însușirea de Român se dobândește, se conservă și se pierde potrivit regulilor statornicite prin legile civile. Numai streinii de rituri creștine pot dobândi împămentenirea”.

Interesant este că, un fel de omolog al lui Andrassy între parlamentarii români, a fost  George Mârzescu,  despre care Kogălniceanu spune  că este licențiat în drept la Paris. Când Biserica Ortodoxă a cerut să i se aprobe înființarea facultății de teologie, Mârzescu a fost foarte sever și a cerut ca facultatea să adopte aceleași criterii de valoare ca cele din Europa, fapt ce a supărat foarte tare clerul bisericii. Ziarul “Epoca” din 1896 l-a  făcut „samsar”, pentru că nu a vrut să mai apere interesele Mitropolitului.

Ziarul “Epoca”  din 1887 scrie patru articole cu numele: „Un pericol național”. Din primul articol citez:

 „Poate fi vorba aici de toleranța religioasă, când nimeni nu s-a opus, vreodată, în România, la dreptul ce-l are orice om să se închine lui Dumnezeu cum îl povățuiește conștiința?... Având interese diametral opuse cu interesele noastre românești, aceste organizări constituie un pericol național , căci îndată ce se simt tari sau îndată ce găsesc timpul propice, se știe cât de agresive pot deveni și cum se încearcă să oprime și se cucerească chiar prin forță pe naivii care le-au lăsat să se înrădăcineze. Toată puterea lor rezemându-se în afară, ele se dezvoltă intereselor patronilor ce și-au dat, nu numai în chestiuni confesionale, dar mai mult în chestiuni politicei lumești. Toate colonizările prin popi se pregătesc, căci prin ele se poate încet, încet distruge „solidaritatea națională” a popoarelor și să le aproprie supunerii jugului străin”.

---