vineri, 28 mai 2021

Fratele Mariș Daniel privilegiatul lui Dumnezeu, în a conduce serbarea Centenarului

 

                        Din ciclul:  „Centenarul Seminarului Baptist 1921 – 2021” 



Pentru prezența Seminarului Teologic Baptist din București, Dumnezeu merită toată lauda cinstea și onoarea, doar El este vrednic să fie înălțat și apreciat. Dumnezeu a fost Acela care a luat deoparte niște oameni, care au studiat Biblia și au căutat să împlinească tot ce era scris în ea. Acești oameni au luptat și au devenit un popor prin predicarea Evangheliei, iar de îndată ce au dobândit libertatea au început să-și construiască școli de pregătire. Așa se face, că păstori baptiști Români încă dinainte de anul 1921 au frecventat și absolvit școli de teologie din: America, Germania și Ungaria. Odată ce Dumnezeu a unit într-un singur stat pe români și poporul Baptist a devenit mai puternic, a avut curaj mai mare să lupte pentru răspândirea Bibliei și au avut visuri realizabile prin atotputernicia lui Dumnezeu care le-a îndeplinit.

Dumnezeu a ridicat în acea vreme, oameni destoinici, cu mult curaj precum Vasile Berbecar, din Timișoara,  Radu Tașcă, din comuna Felnac, de lângă Arad, Constantin Adorean, din București, Ioan Socaciu, din Curtici, care sub călăuzirea Duhului Sfânt și ajutați de frați baptiști din Anglia și America, au pus bazele înființării Seminarului Teologic Baptist. Ulterior, pe parcursul timpului s-au alăturat  alte nume, oameni cu înaltă pregătire precum: Toma Slev din localitatea Vârfuri, Sezonov Lucașa din Tulcea, Popa Ioan, din localitatea Dumbrăvița, judeţul Arad, Asiev Vasile, din localitatea Bolgrad din Ucraina, Andrișan Pantilimon, din Brăila, Alexa Popovici din Firiteaz, judeţul Timiș, Ioan Bunaciu din Gurba județul Arad, Vasile Talpoș din Bocșa, județul Sălaj iar după aceștia toți, Daniel Marius Mariș din Curtici, cel care este în prezent rectorul Institutului Teologic Baptist din București. Dumnezeu i-a făcut acest frumos dar, de a fi coordonatorul Centenarului Institutului Teologic Baptist din București. Evenimentele le puteți urmări pe pagina Watch a Institutului Teologic Baptist din București, prin emisiunile fratelui Daniel Fodorean, precum și în alte emisiuni.

Redau o scurtă biografie a fratelui  Daniel Marius Mariș, Rectorul Institutului.

Pastorul Daniel Marius Mariș s-a născut la data de 30 noiembrie 1967, în orașul Curtici, județul Arad, într-o familie de credincioși baptiști. În anul 1984 l-a mărturisit public pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal și în luna iunie a aceluiași an, a fost botezat în Biserica Baptistă din Curtici de pastorul Traian Grec. În anul 1989 a fost admis ca student la Institutul Teologic Baptist din București. După absolvire, în anul 1993, este ales ca pastor al Bisericii Creștine Baptiste Golgota, alături de pastorii Liviu Țiplea și Ioachim Țunea, fiind mai apoi ordinat la data de 19 septembrie 1993.

Concomitent cu activitatea pastorală, pastorul Daniel Mariș își începe și cariera universitară în anul 1994, la Institutul Teologic Baptist din București și la Facultatea de Teologie Baptistă din Universitatea București. Între anii 1996-1999 urmează cursuri postuniversitare în cadrul programului de Master în Teologie la Regent's Park College din Universitatea Oxford, obținând titlul de Master în Teologie în anul 2000. În anul 2007 obține doctoratul în teologie la Universitatea din București. În toată această perioadă este cadru didactic la Institutul Teologic Baptist din București și la Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității București, ca preparator, apoi ca asistent, lector și conferențiar universitar. Începând din anul 2007 este profesor asociat în programul de Master al TCM International Institute SUA, iar din februarie 2015 este profesor asociat în cadrul programului de Doctor of Ministry de la Midwestern Baptist Theological Seminary, SUA. Între anii 2004-2011 a ocupat funcția de Secretar șțiintific la Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității din București. În anul 2012 a fost ales în funcția de Rector al Institutului Teologic Baptist din București.

Din anul 1999 și până în prezent a reprezentat Comunitatatea Baptistă București în Consiliul de conducere al Cultului Creștin Baptist din România, îndeplinind funcția de președinte al Comunității Baptiste București în perioada 2002-2011 și de vicepreședinte al Comunității Baptiste București, în perioadele 1999-2002, respectiv 2011-prezent.

Din anul 1993, este căsătorit cu Dr. Daniela Cosmina, care aparținea de biserica din Alba Iulia. De profesie medic, ea îi este ajutorul potrivit în lucrarea pastorală. Dumnezeu a binecuvântat familia lor în anul 1995 cu un fiu, Andrei Samuel și în anul 2005 cu o fiică, Naomi Beatrice.

Pastor Daniel Mariș a redactat următoarele lucrări teologice: „Creația Biblică: reflecții teologice în contextul dialogului creștin” (2009), „The biblical doctrine of creation: a basis for theological conversation between Evangelicals and the eastern orthodox church in contemporary Romania”, „Evanghelism Biblic” (1996), „Constantin Adorian: un lider baptist român vizionar” (2015), „Perseverență în predicarea Cuvântului și în slujirea creștină” (2018).

 

Dumnezeul Cel atotputernic să păzească în continuare poporul Baptist din România, această instituție de învățământ superior de renume,  pe fratele rector, dar și pe întregul personal ce contribuie la buna pregătire a lucrătorilor pe ogorul Evangheliei.

Prin toate acestea Bunul Dumnezeu să primească toată gloria.

miercuri, 26 mai 2021

Aurică Jarcu 1975 - 2006 din Milcoveni

 



Fratele Aurică Jarcu, absolvent al Institutului Biblic Baptist din Timişoara, a fost prezbiter al Bisericii Creştine Baptiste din Milcoveni, județul Caraş-Severin.

A fost un harnic slujitor al Domnului, mergând acolo unde era chemat să predice Evanghelia. În ziua de 23 aprilie 2000 a luat parte la serviciul de botez la Biserica Creștină Baptistă din Grădinari, unde a slujit alături de fratele Vali Sfercoci, din Oravița.

 A fost ordinat în data de 18 iunie 2006 de o comisie formată din frații păstori: Ilie Cimpoca, Pavel Petruț, Eugen Cârpean, Zaharia Arnăut, Valentin Sfercoci şi Ionel Tuțac.

 A plecat în veşnicie în data de 14 august 2006, în urma unui tragic accident de maşină, după ce cu o zi înainte a oficiat un botez la Milcoveni.

Serviciul de înmormântare a avut loc în data de 18 august, exact la 2 luni de la ordinare, în localitatea Dalboşeț, județul Caraş-Severin.

La înmormântarea fratelui au participat sute de oameni din Valea Almăjului. Evanghelia a fost vestită de pastorii: Pavel Petruț, Nicolae Radomir, Lica Lopătiță, Adrian Negru, Ion Dobren, Ilie Cimpoca, Eugen Cârpean, Valentin Sfercoci, Zaharia Arnăut, Mihai Fişteag, Marcel Opriş, Ghiță Schinteie.

Au slăvit pe Dumnezeu prin cântare: Ligia Bodea, fanfara din Eftimie Murgu şi corul din Lăpuşnicu Mare.

Surse:

Dr. Ionel Tuțac

Farul Creștin




Generația Seminarului Teologic Baptist din București care a marcat semicentenarul

                               Din ciclul:  „Centenarul Seminarului Baptist 1921 – 2021”


În aceste zile de mai ale anului 2021, am primit de la pastorul Nicu Mânzat de la Bistrița, un calendar, făcut cu iscusință, plin de amintiri, prietenii, poze de atunci și azi și tipărit în anul 2014, cu ocazia celor patruzeci de ani de la terminarea Seminarului. Fratele Nicu mi-a povestit cu mult patos despre acea generație.  Anul lor era singurul  în Seminar, de la anul întâi, 1971 și până în anul absolvirii, 1974. Inițiativa fratelui poate fi luată și de alți absolvenți.

De la ultima promoție din 1969, atunci când au absolvit 6 seminariști, până la această nouă promoție, au trecut 5 ani. În ziua de 14 iunie 1974, în cadrul serviciului de rugăciune al Bisericii Creștine Baptiste din Șoseaua Nicolae Titulescu 56/A, s-a sărbătorit încheierea cursurilor Seminarului, iar absolvenților li s-au înmânat diplome de absolvire. Serviciul divin este condus de păstorul bisericii Ioachim Țunea, care la acea vreme era și Secretarul General al Uniunii. La această serbare a cântat corul Seminarului, format din cei 12 seminariști, condus de fratele Burcă Florea.

Creat în interbelic, în plin comunism, serbează 50 de ani existență, iar acum la 100 de ani, serbează centenarul în mare libertate.

Să ne trăiești în ascultare de Dumnezeu și să ne fii o instituție ce ne conduce înspre a proslăvi Numele celui ce te-a ocrotit o sută de ani, onorabilă doamnă!

Redau toate cele 12 pagini ale calendarului, cu cele 12 nume ale seminariștilor absolvenți în al cincizecilea an de existență al Seminarului Teologic Baptist din București, cu respect și apreciere pentru inițiatorul și trăitorul, fratele pastor Nicu Mânzat.














sâmbătă, 22 mai 2021

Duhul Sfânt se primește într-o inimă curată prin punerea mâinilor Faptele Apostolilor 8: 1 – 25

 


Azi, Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu ne învață că Duhul Sfânt se primește  printr-o credință care rezultă din ascultarea de Dumnezeu, pocăință sinceră și o inimă curată, predată pe deplin lui Dumnezeu Tatăl. O neînțelegere corectă a primirii Duhului Sfânt, este pedepsită dur de Dumnezeu.

      I.          Botezul se administrează oamenilor care se pocăiesc și cred Evanghelia. v. 12, 22.

Samaritenii au fost evanghelizați și de Domnul Isus, ei știau Cuvântul scris al lui Dumnezeu, dar trăiau și în forma păgânilor. Nimeni nu se pocăiește numai după ce știe și înțelege bine Cuvântul Domnului.

    II.          După botez, prin punerea mâinilor și rugăciune se primește Duhul Sfânt . v. 15, 17.

Punerea mâinilor și rugăciunea se face de oameni acreditați de Dumnezeu.                                    De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele. (2 Timotei 1:6, VDCC)

  III.          Inima care primește Duhul Sfânt trebuie să fie curată. V 21.

Dumnezeu ne învață prin Cuvântul său despre inima noastră, care trebuie predată Domnului în întregimea ei. Inima nu poate fi împărțită între Dumnezeu și lume, deoarece Dumnezeu nu acceptă această stare de lucruri.

30. şi ‘Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta.’ Iată porunca dintâi. (Marcu 12:30, VDCC)

15. Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.
(Luca 8:15, VDCC)

 IV.          Administrarea botezului și punerea mâinilor cu rugăciune se face în Numele Domnului Isus, fără bani sau alte favoruri. V. 20.

Dumnezeu a dat daruri oamenilor fără bani și cere ca lucrătorii Lui să vestească Evanghelia oamenilor fără bani.

8. Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi. (Matei 10:8, VDCC)

 

19. şi a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca, peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt.”
20. Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!

joi, 20 mai 2021

ISTORIA UNEI INTEGRĂRI: AVATARURILE EVOLUȚIEI BISERICII BAPTISTE DIN TRANSILVANIA de George Colcer

 


Vă prezentam mai dăunăzi, că bunul Dumnezeu ne-a mai dat un doctor în istorie baptisă, acum prezint lucrarea care l-a făcut doctor pe fratele George Colcer, normal fratele a făcut teza și așa a ajuns doctor cu  „Magna cum laude”.

Va să zică, aveam doctor, dar nu aveam lucrarea doctorală ca să o vedem și noi, să punem mâna pe ea, acum a ieșit de sub tipar, săptămîna asta din mai 2021.

Felicit pe fratele dr. Georce Colcer pentru această realizare importantă, pe firmamentul istoriei baptiste din România. Teza apare la „Institutul de Istorie ”George Barițiu” al Academiei Române din Cluj”, ceea ce îi conferă o greutate academică cu o recunoaștere într-un spațiu mai larg. A fost tipărită la Editura „Risoprint” din Cluj.

Când vorbim de o teză de doctorat, asta spune multe: documentată, argumentată, documente, arhive, studiu și migală și multe altele, sunt împletite într-o asemenea lucrare de anvergură.

Puteți comanda cartea pe pagina fratelui de „Facebook”.

Iată ce conține cuprinsul

Lista abrevierilor

Obiectivele cercetării

Istoriografia temei

Surse documentare

Metodologie. Rezumatul tezei

I. Argument

1.1. Locul mişcării baptiste în istoria creştinismului

1.2. Baptiştii şi libertatea de conştiinţă

1.3. Baptiștii în Europa

1.4. Mişcări evanghelice care au influenţat mişcarea baptistă

II. Perioada de pionierat a bisericii baptiste în Transilvania

2.1. Primii misionari baptişti în Transilvania

2.2. Formarea primelor biserici baptiste în Transilvania

1) Cluj

2) Năsăud

3) Ilva Mică

4) Feldru

5) Măgura Ilvei

6) Maieru

7) Nepos

8) Rodna

9) Ciceu Poieni

10) Dumbrăveni

11) Bistriţa

2.3. Constituirea Bisericii baptiste din Negrileşti

III. Structura de organizare a bisericii baptiste din Transilvania

3.1. Rolul autorităţilor în organizarea bisericii baptiste

3.2. Organizarea bisericii baptiste locale

3.2.1. Serviciile cultice

3.2.2. Finanţarea și administrația

3.2.3. Patrimoniul cultic

3.3. Personalul duhovnicesc şi administrativ (Studiu de caz: pastorii

din Transilvania

3.3.1. Seminarul Teologic Baptist

3.3.2. Pastorii din Transilvania

3.4. Organizarea bisericii baptiste pe comunităţi teritoriale

3.5. Organizarea bisericilor baptiste într-o uniune națională

3.5.1. Criza Uniunii Baptiste în perioada interbelică

3.5.2. Înțelegerea funcționării Uniunii Baptiste

3.5.3. Relaţia conducerii Uniunii baptiste din România cu statul comunist

3.6. Statute de organizare şi reviste, informaţii statistice

3.6.1. Statutele cultului baptist

3.6.2. Revistele cultului baptist

3.6.3. Informaţii statistice

IV. Perioada de consolidare şi interacţiune a bisericilor baptiste din

Transilvania cu autorităţile (1920-1948)

4.1. Interacţiuni în spaţiul socio-politic şi religios românesc al perioadei

interbelice

4.2. Relaţia biserică-stat în România interbelică

4.3. Cultele „neoprotestante” și persecuțiile religioase

4.3.1. Rapoartele autorităţilor privind mişcarea baptistă

4.3.2. Soldaţii baptişti în armată

4.3.3. Discriminarea elevilor baptişti în unităţile de învăţământ

4.3.4. Metode de represiune între 1930-1940

4.4. Etapele restrângerii drepturilor şi libertăţilor baptiştilor;

deciziile ministeriale

4.4.1. Ordinul circular nr. 15.831/1921

4.4.2. Creştinul nr. 3, vol. IX/1 februarie 1921, Michigan, Detroit

4.5. Demersuri pentru autorizarea bisericilor baptiste şi rezoluţii oficiale

4.6. Deciziile din perioada 1933-1939

4.7. Deciziile din anii 1938-1939

4.8. Bisericile baptiste între 1940-1942

4.9. Decretul lege de desfiinţare a cultului baptist din 1942

4.10. Recâştigarea drepturilor: 1944-1948

V. Biserica Baptistă după 1948

5.1. Arondările

5.2. Protestul Comitetului Creştin Român pentru Apărarea Libertăţii Religioase

și de Conştiinţă

miercuri, 19 mai 2021

Popovici Pavel 1876 - ? din Comănești

 

Fratele Popovici Pavel s-a născut în ziua de 12 mai 1876 în localitatea Comănești, județul Bihor. Părinții se numeau Pavel și Floare, de naționalitate română.

A studiat 4 clase primare și ocupația principală era agricultura.

În ziua de 3 aprile 1897 se căsătorește în localitatea Comănești cu Maria și Domnul le-a dat un copil, pe nume Ioan, născut în Comănești în ziua de 12 august 1925.

În anul 1898 este recrutat de Cercul de Recrutare Bihor și încorporat la Regimentul 33 infanterie, rămânând la vatră cu gradul de soldat.

Aude Cuvântul lui Dumnezeu vestit de fratele Mihai Cornea și se hotărăște să pășească pe calea credinței. În ziua de 6 octombrie 1903 este botezat în localitatea Comănești de Mihai Cornea.

Începând să predice Cuvântul Domnului prin sat, frații Mihai Cornea și Florian se hotărăsc, după ce îl cercetează, să-l ordineze în ziua de 5 aprilie 1906 ca predicator pentru zona Comănești.

În anul 1908 înființează Biserica Creștină Baptistă din Comănești care la data de 14 decembrie 1939 număra 30 de membri și 40 de aparținători.

A păstorit Biserica Creștină Baptistă din Bochia de la înființare în 1928, până în 1950 și Biserica din Agrijul Mic, din 1928 până în anul 1950. A păstorit și biserica din Bârzești.

În ziua de 22 iunie 1947 fratele Popovici Pavel participă la o seară de evanghelizare în localitatea Benești, (Bonești) județul Bihor, unde era un început de lucrare.

 

Surse:

Otniel-Laurean Vereș

Arhive

Farul Creștin

Ludovic Vidican 1905 - 1990 din Talpoş

 


Pastorul Ludovic Vidican s-a născut în data de 7 decembrie 1905 în localitatea Talpoș, județul Bihor. Părinții s-au numit Carol și Maria, născută Olcean, de religie baptistă și naționalitate română.

De tânăr, aude Cuvântul lui Dumnezeu și este cercetat de Duhul Sfânt, fiind atras de bunătatea mare a Lui, se botează în ziua de 6 septembrie 1926.

În anul 1927 a fost recrutat de Centrul de Recrutare Arad și a fost încorporat la Regimentul 8 Grăniceri și a rămas la vatră cu gradul de soldat.

În ziua de 1 august 1928 s-a căsătorit în localitatea Talpoș cu sora Maria, născută Negruțiu, în ziua de 15 septembrie 1907 și au fost binecuvântați de Dumnezeu cu 4 copii: Florița, Ana, Mărioara și Ioan.

În anul 1929 a fost ordinat ca păstor al Bisericii Creștine Baptiste din Talpoș unde era un număr de 452 membri și 370 de aparținători. Biserica din Talpoș avea păstor pe fratele Ștefan Petru. Se poate să fi lucrat împreună câțiva ani. A păstorit Biserica Baptistă din comuna Talpoș, județul Bihor, între anii 1939-1971.

 În timpul slujirii lui pastorale, lucrarea baptistă a luat un avânt remarcabil în această localitate. A iubit muzica, fiind dirijor de fanfară, cântând la toate instrumentele.

Domnul l-a chemat în veșnicie în data de 24 iunie 1990, pentru a fi împreună cu Cel ce i-a dat mântuirea în dar.

Surse:

 Dr. Ionel Tuțac

Arhivă

Farul Mântuirii




marți, 18 mai 2021

Câmpean Ioan 1950 - 1995 din Ciceu-Poieni

 


Fratele Ioan Câmpean s-a născut în ziua de 10 mai 1950 în localitatea Ciceu-Poieni, județul Bistrița-Năsăud. Părinții se chemau Victor și Victoria, de naționalitate română și religie baptistă.

Copilăria a petrecut-o în localitatea natală, ajutând familia la munca câmpului și îngrijirea oilor.

Face opt clase generale în localitatea natală, apoi continuă la liceul „George Coșbuc” din Năsăud. În anul 1976 se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București, pe care l-a absolvit în anul 1980. În anul 1994 obține Diploma de Licență în Teologie.

De mic copil, fratele Ioan Câmpean a frecventat Biserica Creștină Baptistă din Ciceu-Poieni, unde tatăl său era diacon. S-a îndrăgostit de Cuvântul Domnului și la vârsta de 16 ani l-a mărturisit pe Isus Cristos ca Domn, în ziua de 9 septembri 1966. A fost botezat de tatăl său Victor, diaconul bisericii.

În anul 1973 se căsătorește cu Rebeca, născută Bondor, pe care a cunoscut-o la Aiud, unde fratele preda la Grupul Școlar Auto. Domnul le-a dăruit trei copii: Claudiu, Daniel și Beniamin.

Fratele Ioan Câmpean în anul 1980 este ales ca păstor al Bisericii Creștine Baptiste din Ploiești, pe care o vizita și în timpul când era student la Seminar. Fratele a început cu râvnă și mare pasiune să lucreze în biserică și Dumnezeu a dat biruință servului său. În acest timp, biserica a crescut și în timpul perioadei comuniste a reușit să construiască o casă de rugăciune cu 1000 de locuri.

Fratele Câmpean Ioan a lucrat la extinderea Împărăției lui Dumnezeu prin înființarea Bisericilor Creștine Baptiste din: Filipeștii de Pădure, Târgoviște, Dragodana, Ștefești-Prahova și Comarnic.

În anul 1990 fratele Ioan Câmpean a fost ales ca președinte al Comunității Bisericilor Creștine Baptiste din București. În anul 1994 este reales în această slujire. În acest timp fratele a lucrat la extinderea Comunității, iar numărul păstorilor a crescut la 35.

În anul 1994 a organizat Bordul de Misiune „Andrei”, pentru a asigura lucrarea lui Dumnezeu în locuri mai sărace.

Fratele a fost împlicat și în lucrarea Domnului din țară, fiind și membru în Consiliul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România. A făcut parte din Senatul Institutului Teologic Baptist din București.

Timpul de slujire al fratelui a fost de numai 15 ani, dar Domnul i-a dat îzbândă în ceea ce făcea, pentru că se baza pe puterea Dumnezeului atotputernic pe care l-a iubit.

În dimineața zilei de 30 noiembre 1995, pe când conducea mașina spre București, o altă mașină a pătruns pe contrasens, izbind cu putere mașina unde era fratele Câmpean. Impactul a fost atât de puternic, încât decesul a fost instantaneu. Domnul l-a chemat acasă, pentru că El era în control și nu se petrece nimic fără știrea Lui.

Surse:

Vasile Talpoș

Creștinul Azi

luni, 17 mai 2021

Edgar Young Mullins al III-lea președinte al Alianței Mondiale Baptiste 1923 - 1928

 


Fratele dr. Edgar Young Mullins este al treilea președinte al Alianței Mondiale Baptiste, ales la Congresul din 21 – 27 iulie 1923, la Stockholm, capitala Suediei. A fost un om de înaltă ținută morală și intelectuală, recunoscut în cercurile înalte academice și apreciat chiar și de criticii săi.

Dr. Mullins a fost acela care a sfătuit pe Thomas Woodrow Wilson, președintele Statelor Unite  din perioada Primului Război Mondial, să ia parte la război alături de aliați, pentru eliberarea națiunilor subjugate de aristocrația Europei. Președintele l-a ascultat, iar Mullins a făcut apel la 3 milioane de voluntari din Sud, să treacă oceanul în Franța și foarte mulți tineri s-au înrolat în armată.

Un om, un baptist care a lucrat mult pentru poporul Baptist, dar și pentru popoarele lumii, care a venit cu darul dat de Dumnezeu în întâmpinarea nevoilor omenirii.

După Marea Unire, în 1920, a venit să vadă cum stau lucrurile, și a scris un articol bogat despre baptiștii din România.

Edgar Young Mullins, 1860 – 1928

Predicator, director al Seminarului Teologic Baptist de Sud (S. U. A), și profesorul E. Y. Mullins s-a născut în orășelul Franklin din statul Mississippi la data de 5 ianuarie 1860. Părinții domniei sale s-au numit Seth Granberry și Cornelia Blair Mullins, născută Tillman.

Familia acestuia se mută în orașul Corsicana din statul Texas atunci când Edgar avea 8 ani. Tatăl său fijnd un om cu o educație aleasă, predicator și profesor, absolvent de master în Arte al Colegiului Mississippi, i-a încurajat pe fiecare dintre cei 9 copii ai săi dorindu-și ca toți să aibă parte de cea mai bună pregătire educațională.

Mullins a venit pe lume după nașterea în familie a trei fete, astfel că părinții săi l-au promis Domnului, rugându-se și sperând ca singurul lor băiat, de până atunci, să devină pastor. Era un fiu foarte vrednic, ajutând la cheltuielile pentru educația surorilor lui, care erau la colegiu, și lucrând ca operator de telegraf. În același timp studia cursurile primare, mai apoi pe cele liceale fiind și un elev silitor pe lângă toate celealte lucruri pe care le făcea. La vârsta de doar 15 ani primea un salariu egal cu cel al unui adult.

După ce și-a desăvârșit studiile de bază la Colegiul din Texas, specializarea în Agricultură și mecanică (1876 – 1879), Mullins a continuat să lucreze ca și operator telegrafic, strângându-și fondui pentru viitoarea lui pregătire din domeniul Dreptului.

Sub călăuzirea și în urma predicilor lui William Evander Penn, un cunoscut evanghelist baptist, Mullins a fost convertit și a fost botezat de către tatăl său în Corsicana, la 7 noiembrie 1880. Simțind chemarea la slujire, câteva luni mai târziu, în toamna anului 1881, intră la Seminarul Teologic Baptist de Sud, fiind ales de către consiliul studențesc la sfârșitul primului său an, ca manager al cantinei, poziție de mare angajament, pe care o va ocupa până la sfârșitul absolvirii sale în 1885.

La sfatul medicului său, Mullins a fost nevoit să renunțe la slujirea din cadrul serviciului de misiune extern din Brazilia și a acceptat cererea de a păstori biserica baptistă din Harrodsburg (Kentucky). Imediat după aceea, se căsătorește cu Isla May Hawley din Louisville, la data de 2 iunie 1886, alături de care a avut 2 băieți, din păcate amândoi au murit la o vârstă foarte fragedă. De la biserica Harrodsburg, în 1888 a fost chemat la păstorirea bisericii baptiste ,,Lee Street” din Baltimore, Maryland, unde va activa timp de 7 ani.

Mai apoi a acceptat funcția de secretar asociat al Bordului Misionar Străin (Extern) din Richmond, Virginia, dar simțind că nu este potrivit pentru această sarcină, deși era pe deplin devotat misiunilor externe, aproape imediat devine pastor al bisericii baptiste din Newton Center, Massachusetts, unde a slujit din 1895 până în 1899. Această păstorie i-a plăcut în mod deosebit, deoarece aici era sediul Institutului Teologic Newton iar în apropiere se găseau Harvad, Wellesley și Brown alte mari centre educaționale și culturale. Așa se face că timp de 3 ani această ,,provocare”, doar a făcut să-l pregătească pentru următoarea sa chemare înaltă din anul 1899, atunci când devine președinte al Seminarului Teologic Baptist de Sud.

Alegerea lui Mullins ca și președinte al Seminarului a fost una neașteptată și făcută fără înștiințarea sau aprobarea acestuia. El a urmat la conducerea Seminarului după William H. Whitsitt, care a deținut președenția timp de 4 ani, între 1895 și 1899. Pe lângă calitatea de conducător al școlii, Mullins a fost și un profesor destoinic.

A strălucit nu doar ca profesor, cât și ca scriitor, având deopotrivă abilități administrative deosebite, o atitudine fermă, dar conciliantă atunci când se cerea. Prin toate aceste calități avea să le câștige încrederea tuturor, fiindu-I  în curând oferită o funcție de conducere în cadrul denominației baptiste. Așadar a slujit ca Președinte al Convenției Baptiste de Sud între 1921 și 1924, iar în 1928 este desemnat Președinte al Alianței Baptiste Mondiale.

În perioada cât a prezidat Alianța Baptistă Mondială, dl. Dr. Mullins a vizitat pe frații săi baptiști din diferite țări ale Europei. Noi, poporul baptist român ,,suntem recunoscători binelui pe care dânsul l-a făcut fraților noștri Baptiști din România, în formarea opinii publice contra persecuțiilor religioase și care au adus libertate religioasă în România. Dl. Dr. Mullins a fost considerat ca cel ,,Mai Mare Baptist” din lume.,,

Sub conducerea lui Mullins, corpul profesoral al Seminarului  de Sud s-a dublat, de la 6 profesori la 12, iar numărul studenților înscriși la fel de mult a crescut de la 256 la 501 studenți. Prin buna lui organizare a sporit și fondurile, donațiile către Seminar.

Pe lângă numeroase articole publicate în presă, E. Y. Mullins a scris și publicat un număr semnificativ de cărți dintre care amintim: De ce este creștinismul Adevărul?(1905); Axiomele Religiei.(1908); Credințe Baptiste.(1912); Libertatea și Autoritatea Religiei.(1913); Comentarii la Efeseni și Coloseni.(1913); Viața în Cristos. Expresiile doctrinare ale credinței creștine; Discuții despre câștigarea sufletului(1920); Spiritualitatea, O deziluzie.(1920); Creștinismul, la răscruce de drumuri.(1924)

S-a stins din viață la 23 noiembrie 1928 în Louisville, statul Kentucky la orele 12 ziua.

A fost și va rămâne peste veacuri unul dintre cei mai moderni cugetători și oameni educați ai mileniului acesta greu încecat. Printre baptiștii din întreaga lume Domnia sa va fi onorat și respectat ca predicator, teolog, educator, cărturar și om de stat, lăsând un gol imens în sufletele noastre și o pierdere uriașă pentru elita intelectuală baptistă și nu numai.

 

Surse:

 Baptist Heritage (Patrimoniul, Moștenirea Baptistă)

Farul Mântuirii

Luminătorul

duminică, 16 mai 2021

Lighezan Nicolae 1884 - ? din Vermeș



Am identificat în revista Farul Creștin mai mulți lucrători cu numele de Lighezan: Nicolae născut 1884,  Iacob născut 1883, Aurel și Ioan, la cei doi nu am date.

Fratele Nicolae Lighezan s-a născut  în ziua de 6 august 1884 în Vermeș, județul Caraș-Severin. Părinții se numeau Nicolae și Brândușa, credincioși baptiști.

A făcut în localitatea natală Vermeș, jud. Caraș-Severin, 6 clase primare.

A fost scutit de serviciul militar ca inapt, de către Centrul de Recrutare Lugoj.

În ziua de 16 iunie 1907 se căsătorește cu Ruja și Domnul i-a binecuvântat cu 3 copii: Aurel, născut în 1907, Brândușa, născută în 1912 și Elena, născută în 1921.

În ziua 14 octombrie 1922 este botezat de fratele Dumitru Drăgilă în localitatea Valeapai. Fratele, aproape a produs un cutremur când s-a pocăit, pentru că era cantor la biserica ortodoxă și oamenii, văzând schimbarea din viața lui, s-au pocăit mulți.

În ziua de 14 octombrie 1937 este ordinat ca predicator în cercul Reșița, comisia fiind formată din frații: Dragaescu Petru și Bâlea Pavel. Fratele activa în toată zona aceea, Caraș, Timiș și Severin, unde era un număr de 207 membri și 93 de aparținători și întărea lucrarea Domnului în zonă. Salariul era cuprins între 1500 și 1800 lei, pe care îl primea de la biserici.

Fratele Nicolae Lighezan a fost un bun evanghelist și era chemat în toată zona la seri de evanghelizare, iar Dumnezeu dădea roade printre oamenii dornici să fie mântuiți.

Surse:

Ioan Bunaciu

Arhive

Farul Creștin