Sunetele Evangheliei 100 de ani de la apariție

Prima carte de cântări pe note în Bisericile Baptiste din România a apărut în anul 1905 „Harfa coriștilor”, vedeți AICI, a doua carte este tipărită în anul 1913 „Cântările Evangheliei pe note”, iar a treia este tipărită în anul 1922 „Sunetele Evangheliei”. În decurs de 17 ani apar trei cărți de cântări pe note.

Alexa Popovici vorbește despre apariția acestei cărți și spune:

„Ca un supliment la colecţia de cântări pe note pentru coruri, în anul 1921 Vasile Berbecar s-a înţeles cu Vasile A. Torsan, un bun dirijor, abia intors din America şi acesta a tipărit cartea Sunetele Evangheliei, cu 60 de cântări pe note, pentru corurile mixte, bărbăteşti, femeieşti şi de copii. Cartea a fost terminată şi tipărită în 1922, umplând un gol resimţit printre corişti.”[1]

Cartea:

Sunetele Evangheliei

Cântări alese

 pentru Coruri mixte, de fete, copii și bărbați.

Colectate de Vasile Berbecar.

Cartea conține 60 de cântări, scrise pe 83 de pagini, este scoasă de Editura Vasile A. Torsan, reprezentant al Societății de Biblii din România. Tiparul executat de Tipografia Maxim Kuliner din Șebiș.

Prima cântare este: „Sfânt ești, sfânt ești, Doamne”, iar a doua cântare „Noi  lăudăm astăzi pe Cristos”, cântări ce înață Numele Domnului.

Cântările de cor din bisericile baptiste nu au luat dreptul la cântare al credincioșilor și nici nu mergem la biserică ca la un spectacol, pentru că aici este înălțată Dumnezeirea. Prin cântarea corului, melodie și cuvinte, credinciosul este pătruns de atmosfera încărcată a unei trăiri spirituale ce-l zidește și-l întărește în omul lăuntric.

---

[1] Alexa Popovici, Istoria baptistilor din România 1856-1989, pag 200.

Lăpujan Ioan 1924 – 2006 din Jupânești

 

Fratele Ioan Lăpujan s-a născut în data de 2 ianuarie 1924 în satul Jupâneşti, județul Timiş, în familia lui Ioan şi Elena Lăpujan.

A mai avut 2 surori, Silvia şi Livia, ambele fiind convertite la credința baptistă. Încă din fragedă pruncie a rămas orfan, ducând o viață grea şi zbuciumată. În necazurile prin care a trecut l-a căutat pe Dumnezeu, iar în anul 1945 s-a botezat.

S-a căsătorit în anul 1948 cu Persida Bărbos, iar Dumnezeu i-a binecuvântat cu 11 copii: 4 băieți şi 7 fete. Una din fete, Ileana, s-a născut moartă, iar alta, Elena, a murit la 24 de ani, în anul 1987.

A fost ordinat ca diacon şi a slujit timp de mulți ani biserica din Jupâneşti. Bucuria sa a fost că doi din băieți, Ioan Alexandru şi Ştefan, au studiat teologia la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, devenind păstori.

Fratele a plecat în veşnicie în data de 26 iunie 2006. Serviciul de înmormântare a avut loc în 28 iunie, în localitatea Jupâneşti şi a fost condus de pastorul Ioan Malancea. Evanghelia a fost vestită cu ocazia înmormântării de pastorii Ionel Tuțac şi Gigel Olariu.

Surse:

Dr. Ionel Tuțac

Lajos Janos 1833 – 1900 din Salonta

 

Fratele Lajos Janos s-a născut în aprilie  1833 la Salonta, județul Bihor. A fost crescut  într-un spirit creștin de mama lui, Fenesy Erzsébet.

Parinții lui l-au dat la vârsta de 12 ani ca ucenic de lăcatuși-puști, (armurier). După ce a învățat meseria, a lucrat ca armurier la o fabrică din Budapesta. Aici a câștigat foarte, bine dar și s-a calificat profesional. În timpul liber a studiat, citind multe cărți bune, în special Biblia, care i-a schimbat viața.

Întorcându-se acasă la Salonta a participat activ la întrunirile de studiu biblic, care au produs o trezire spirituală. La această întâlnire participa și Mihai Cornea, care a devenit cel mai eficient în predicarea Evangheliei.

S-a căsătorit cu Kiss Sara, care a fost o fată cu spirit creștin și Domnul i-a binecuvântat cu cinci copii.

În anul 1869 s-a înființat la Salonta Batalionul 9, unde a fost angajat ca specialist calificat la depozitul de arme pentru întreținere, unde a fost răsplătit pentru hărnicia și priceperea lui profesională, cu grade militare.

    În timpul fregventării întrunirilor „adunării bisericești”, în jurul anului 1870-1871 a apărut  Novak Antal ,vânzătorul de biblii, care era baptist în cadrul grupului.  Novak Antal a predicat pocăința și botezul conform crezului biblic, aici s-a legat o prietenie foarte strânsă cu Lajos Janos.

În ziua de 6 august 1875, fratele Heinrich Meyer care locuia la Budapesta a botezat cele opt persoane de la Salonta Mare: Janos Lajos cu soţia, Mihaly Cornya cu soţia, T. Lajos, Suzana Lajos, Sara Kiss şi tânăra G. Bordaş. Așa s-a format Biserica Creștină Baptistă maghiară în casa fratelui Janos Lajos din  Salonta. În anul 1877 prin predicarea fratelui Janos Lajos biserica ajunge la 40 de membri.

În ziua de 22 martie 1885 se mută la Budapesta ca predicator și înființează mai multe biserici baptiste maghiare.

Fratele Lajos Janos în anul 1888 s-a mutat în județul Arad, unde a înființat biserici la Ineu, Buteni și în alte 50 de localități din jur. A înființat biserici baptiste maghiare, dar și române, pentru că predica Cuvântul Domnului pentru toți oamenii din jur, maghiari sau români.

La vârsta de 67 de ani, în anul 1900 la Buteni, Domnul își cheamă slujitorul său harnic și credincios acasă, în Împărăția Sa.

 

Surse:

Alexa Popovici

Kiss Laslo

Matyas Elizabeta a tradus din limba maghiară

Dan Ioan 1904 – 1972 din Roșia

Fratele Ioan Dan s-a născut în ziua de 26 februarie 1904 în localitatea Roșia, județul Arad. Părinții se numeau Mihai și Sofia, de naționalitate română.

Face patru clase primare în localitatea natală.

Din tinerețe se îndrăgostește de Dumnezeu și Cuvântul Său pe care îl aude și îl primește în inimă, iar în anul 1920 este botezat de fratele păstor Vanci Vasile.

A fost încorporat în armată la Unitatea Militară 93 Infanterie, cercul teritorial Arad, rămânând se pare la vatră în anul 1926 cu gradul de soldat.

În ziua de 15 noiembrie 1927 se căsătorește în localitatea Dieci, județul Arad, cu sora Dan Catița, născută Mustea. În urma căsătoriei Domnul le-a dat șase copii, dintre care doi au decedat la vârste fragede, rămânând în viață cele patru fete ale familiei Dan: Florica, născută în anul 1929, Maria, născută în 1933, Catița, născută în 1936 și Ana născută în 1938.

Fratele Dan Ioan a fost ordinat ca păstor în Biserica Baptistă din Roșia în anul 1933. Comisia de ordinare a fost compusă din frații lucrători: Toader Ioan și Galea Dumitru.

A slujit pe ogorul Evangheliei 39 de ani, până când a fost chemat acasă la Domnul.

Era un om blând și predicile lui erau ascultate cu plăcere. Nu a avut școli înalte și nici Seminarul, dar era un om pocăit și cunoscător al Bibliei. În tinerețe a slujit și ca dirijor de cor și fanfară. A înființat corul și fanfara în Biserica Baptistă din Sălăjeni. Predica Vestea Bună a Evangheliei în bisericile din jurul Roșiei: la Revetiș, Dieci, Laz, Sălăjeni. Lua parte la vestirea Cuvântului la înmormîntări, fiind un slujitor devotat lucrării Domnului.

Se ocupa cu agricultura, avea o locuință în localitatea Roșia la numărul 88 și două hectare de pământ. Împreună cu soția și fetele, lucra la munca câmpului, din care își câștigau existența. De fiecare dată când începea munca la câmp, își descoperea capul și împreună cu familia, înălța o rugăciune către Cerescul Tată. Domnul l-a iubit pe dânsul și familia și cele patru fiice au rămas tari, lângă Domnul.

Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost concentrat ca să fie trimis pe front, dar Domnul a lucrat în chip minunat și l-a scăpat de război. A ajuns cu plutonul din care făcea parte până la Nistru, acolo s-a primit ordin ca toți cei care au acasă de la trei copii în sus să fie trimiși în țară, la familie. Fratele Dan avea acasă patru fete și astfel a revenit în sat, la familie; totodată servind cu predicarea în biserici, pe timpul războiului, când era mare nevoia de lucrători.

La vârsta de 69 de ani, în anul 1972 fratele Ioan Dan a fost chemat acasă la Domnul, sfârșind alergarea pământească.

Surse:

Miclea Elena

Arhive

Iuga Mihai 1933 - 2012 din Săliștea de Sus, de Mihai Iuga, fiu

 

Iuga Mihai a lui Mafteiu lui Nani (Pocăitul de la gară) s-a născut în comuna Săliștea de Sus, județul Maramureș în data de 19.08.1933 și a plecat la Domnul în data de 19.06. 2012. A crescut într-o familie săracă, fiind cel mai mare dintre cei patru copiii (trei băieți și o fată). Tatăl se numea Maftei iar mama Anuța. Au locuit undeva afară din comună, pe o vale foarte frumoasă numită Valea Colibilor. După cum ne spune și numele văii așa erau și casele, niște gospodării sărăcăcioase. Părinții erau creștini ortodocși ca aproape toți cetățenii comunei.

A avut o copilărie foarte grea din pricina războiului, tatăl lor era concentrat, mama fiind cea care îngrijea de gospodărie pentru ca să aibă ce mânca. Fără doar și poate, fiind cel mai mare dintre copii, multe lucruri trebuiau să fie făcute de către el. Atunci când erau mișcări de trupe, sau se retrăgeau rușii sau nemții, copiii și animalele erau ascunse prin pârâurile adânci care erau mărginite de copaci și vegetație abundentă. La încheierea războiului fratele Mihai avea 11 ani.

 Ajungând la vârsta de 16 ani a început să iasă și el prin sat. În vremea aceea aproape toți tinerii și tinerele aveau straie sărăcăcioase, oamenii erau fără venituri constante, majoritatea familiior trăind din bruma de avere  (dacă se poate numi așa) pe care o aveau. Bineînțeles că oamenii munceau foarte mult, trudind de dimineață până în noapte pentru a avea ce pune pe masă și doar duminica coborau în sat. Într-una din acele duminici, poate îndemnat și de alți tineri, tânărul Mihai a vizitat o Adunare mică care se afla în localitate, plănuind să-și bată joc de cei de acolo. Întâmplarea face că i-a plăcut felul în care  se comportau și cum cântau aceștia, așa că s-a hotărât să frecventeze și pe viitor mica adunare.

La început tatăl lui nu a știut ce face feciorul lui, deși copilul era unul ascultător. Un frate din cadrul Adunării, cu care a început să vorbească din Cuvântul lui Dumnezeu l-a învățat să lucreze cu lemnul, să facă un pic de tâmplărie. Acest lucru i-a fost de ajutor toată viața. Atunci când a hotărât să se boteze a întâmpinat împotrivire chiar în sânul familiei lui. Tatăl lui nu a fost de acord, dar l-a văzut pe fiul său mai hotărât ca niciodată, și anume să urmeze calea pe care a poruncit-o Domnul Isus Cristos. I-a spus tatălui său așa: ,,– Nu ți-am ieșit niciodată din vorbă, dar acum am să trec peste spusele tale pentru că vreau să-L urmez pe Cristos-”.

Când a sosit ziua în care el să facă legământul în apă, botezându-se, a trebuit să meargă la Sighetul Marmației - deplasarea s-a făcut cu căruța la o distanță de peste 50 km. Tatăl său a plecat și el la Sighetul Marmației cu gândul ca să-l omoare, pentru că nu-l ascultă și se pocăiește, astfel făcându-l de râs în sat. Dumnezeu este cel care lucrează în mod surprinzător pentru om, în felul în care omul nici nu se gândește. Cine s-ar fi așteptat ca după o zi în care diavolul îl îndemna să facă lucruri nesăbuite, tatăl va lua hotărârea ca să intre și el în apa botezului. Dorința lui a fost să fie botezat înaintea fiului său. Din momentul acela, pentru tot restul vieții sale, fiul său i-a fost un mentor, nu de puține ori tatăl și fiul erau surprinși discutând împreună despre lucrarea lui Dumnezeu.

 Până la 20 de ani când a mers în armată, inclusiv după armată, a făcut 7 clase care l-au ajutat mult, în ce privește studiul Cuvântului lui Dumnezeu și găsirea unui loc de muncă. Ca orice tânăr la vârsta de 20 de ani a fost dus în armată pe o perioadă de trei ani. Ultimii 2 ani i-a făcut în București la un depozit central pentru echipament militar. De acolo a putut să facă mult bine pentru militari și ofițeri, schimbându-le echipamentul atunci când acesta era deteriorat. Într-un anumit loc din acea magazie se aduna cu alți câțiva pocăiți, rugându-se și citind Cuvântul lui Dumnezeu. Deoarece duminica magazia era închisă, obținea destul de des bilet de voie să iasă în oraș. Aici a frecventat Biserica Baptistă Golgota de pe N Titulescu și uneori pe cea din Ferentari. Șefii lui știau că este pocăit, dar văzându-l că este corect și sincer l-au apreciat.

În concediul pe care i l-au acordat a venit acasă, s-a căsătorit cu sora Iuga Maria (numele Iuga este foarte răspândit în comună aproape 75% dintre locuitori se numesc așa). Spre încheierea stagiului militar s-a îmbolnăvit foarte rău și a fost lăsat la vatră cu vreo câteva luni înainte de termen. Era atât de bolnav încât pentru a-l aduce acasă, soția sa care era gravidă, a trebuit să meargă după el la București. L-au lăsat din armată ca să moară acasă. A primit propunerea ca după armată să studieze la Seminarul Baptist. Din cauza bolii și datorită faptului că a venit pe lume primul copil al familiei, nu s-a mai întors în București ca să urmeze Seminarul.

A rămas în comună, a făcut și un curs pentru a avea un loc de muncă (acar CFR ). După ce a fost angajat, vreo doi ani, a făcut o navetă grea la Borșa. După aceea a lucrat în comună. A renunțat la un post de titular, pentru că trebuia să lucreze și duminica și a ales un post de rezervă, ca duminica să fie la Adunare. A slujit în Adunare la început ca slujitor, apoi mulți ani ca și prezbiter. Dumnezeu a pus în el acest har- să fie ascultat de oameni și iubit de oameni-. El făcea tot posibilul ca să respecte legile, atâta timp cât nu erau în contradicție cu legea lui Dumnezeu. Mulți ani se cereau oamenilor și unor instituții de la sate să dea cotă câte un porc pe an. La începutul anului din partea Adunării baptiste fr. Mihai preda un porc autorităților vremii aceleia. Cu orice persoană intra în vorbă după o introducere, un salut, aducea vorba de Mântuitorul Isus Cristos și de Dumnezeu. Imediat după anul 1990 călătorind cu trenul la Bistrița, s-a întâlnit în stația Beclean cu o nepoată de-a lui. Au călătorit împreuna până la destinație, vreme de-o oră. Era un vagon comun etajat. A început bunicul o poveste din Biblie și i-a povestit-o nepoatei până au ajuns în Bistrița. În vagon a fost o liniște deplină, toți călătorii ascultându-l cu plăcere. Toți regretau că s-a terminat călătoria.

Când au împlinit 50 de ani de căsătorie, copiii au venit acasă și i-au pregătit o sărbătoare. La acea întâlnire, în Adunare a fost întrebată și soția sa cum au fost cei 50 de ani. Printre altele a spus că soțul său a iubit două cărți: Biblia – ca să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu- și mersul trenurilor – ca să știe unde să meargă. Nu cred că exagerez dacă spun că aproximativ 15% din timpul liber și-l petrecea pe tren. Copiii fratelui Mihai și ai soției sale au făcut școlile la București, Iași, Cluj. De multe ori mergea pe la Uniune și la Comunitate. Înainte de 1990, când studenții de la Seminar o duceau greu, de mai multe ori se urca pe tren, să ducă ceva alimente pentru ei (făcea lucrul acesta și înainte de a avea copii acolo). La început și-a construit o casă mică de lemn cu două camere și o tindă (hol) unde au locuit vreo 10 ani. Gândul lui era ca soția și copiii să aibă un acoperiș deasupra, în cazul în care Domnul îl va lua mai devreme. După ce a mai trecut un timp și-a construit o altă casă, de această dată mult mai rezistentă, de carămidă, cu trei camere un hol și o cămară. Lângă casă mai avea un grajd, o bucătărie de vară și un beci pentru alimente. O camera era doar pentru oaspeți. Deoarece înainte frații păstori nu aveau posibilități să-și petreacă concediul într-o stațiune sau în vreun alt loc, alegeau să fie cu frații în localități din țară. Maramureșul fiind o zonă pitorească mulți frați au ales să locuiască în camera de oaspeti a familiei Iuga. Aproape în fiecare an la cererea Adunării, veneau frați seminariști ca să facă practică în comuna Săliștea de Sus. Printre cei care au fost i-am putea enumera pe fr. Tătaru, fr. Hușan, fr. Rusu, fr. Talpoș, fr. Bunaciu. De-a lungul timpului în depresiunea Maramureșului au păstorit fr. Moise, fr. Gug, fr. Ragazan. Vorbim aici de cei care veneau pe la Săliștea de Sus.

Fratele Iuga întodeauna avea în buzunarul său o Biblie sau un Nou Testament, care era destinat unei anumite persoane, dar de multe ori dacă se întâlnea cu altă personă destinatarul era persoana întâlnită. Au ajuns în acea perioadă Biblii și în URSS, din unele surse și pe căi numai de unii frați știute. Treceau trenurile rusești prin România de la Valea Vișeului la Câmpu Lung la Tisa și prin frați români și ruși, mai ales prin mecanici de locomotivă erau trecute granița. S-a aflat mai târziu că același lucru se întâmpla și în alte zone aflate la graniță cu URSS. O întâmplare hazlie de care îmi aduc aminte s-a petrecut în Bistrița. Vizitându-și fiul a trecut pe la una din Biserici unde se întâlnește cu un fr. Păstor, dialogul dintre cei doi am să-l să relatez în cele ce urmează:

-        Pace fr păstor!

-        Pace!

-        Ce mai faceți?

-        Bine.

-        Nu aveti să-mi dați o Biblie, două?

-         Nu am. Și eu trebuie să fac rost de una, i-am promis unui prieten care vrea să se pocăiască.

Fr. Mihai scoate o Biblie pe care i-o întinde păstorului.

-         Nu de asta. Îmi trebuie una cu explicații.

Atunci fratele Mihai se adresează însoțitorului care era cu el, zicându-i:

-        Dă-o pe a ta. O să îți dau alta.

Putem să spunem că au primit din mâna lui Biblii: directori, profesori, preoți, polițiști, oameni din toate categoriile sociale. Aș dori să menționez că: toate erau fără bani. Îi plăcea așa de mult să facă vizite fraților și surorilor indiferent cât avea de mers pe jos sau de urcat pe dealuri. Îi plăcea să viziteze Adunările de frați din județ cum ar fi: Sat Șugătag (unde în ultimii ani a fost în fiecare lună ca să dea Cina Domnului), Sarasău, Iapa, Sighet, Rona, Vișeu de Sus, Săcel, Oncești; a vizitat și în județul Bistrița-Năsăud adunări din comunele: Nepos, Feldru, Rodna, Chintelnic, Lechința, Jimbor, Bretea, Năsăud, Beclean, Bistrița; în județul Sălaj a mers în localitățile: Rus, Căpâlna, Gostila. Ca să ajungă la aceste Adunări de multe ori pleca cu trenul la ora 0.15 min, oră la care alții deja dormiseră un somn. Numai când mergea la Bretea trebuia să parcurgă și 5 km pe jos, pe un drum accidentat și care atunci când ploua te afundai în noroi. Ajungeai la Adunare dar numai de sărbătoare nu erai îmbrăcat. Alteori trecea peste dealuri ca să ajungă la Bretea. Odată trecând peste dealuri cu mai mulți tineri din Adunare de la Beclean la Bretea, au dat peste un fir de curent căzut la pămînt. Fiind umed unii dintre tinerii care călătoreau cu el au simțit un pic mai mult puterea curentului electric. Dar Puterea lui Dumnezeu a fost cu mult mai mare scăpându-i din această primejdie neelectrocutați.

Într-o iarnă, cred că era iarna anului 2003-2004 a venit până în Bistrița cu trenul și dorea să meargă la Lechința. Ninsese destul de mult în acea noapte. A plecat cu o mașină până la Lechința, unde a ajuns cu vreo 30 de minute înainte de program. Fr. păstor Morar care era în acea localitate, el păstorind mai multe Adunări, după ce au dat mâna i-a zis:

-Dacă știam că vii aici mă duceam în altă parte.

-Unde voiai să mergi?

-La Jimbor.

-Cât este până acolo? Ajugem la timp?

-Chiar dacă întârziați un pic nu este nicio problemă.

S-a mers pe un drum plin cu zăpadă, nu mai erau alte urme, am ajuns la timp pentru că frații hotărâseră să se întâlnească un pic mai târziu. Când am intrat în Adunare, fratele care era responsabil, ne-a mărturisit că s-a rugat mult ca Domnul să trimită în acea zi pe cineva la ei. A mulțumit Domnului că i-a ascultat dorința.

Într-o iarnă s-a hotărât cu un grup de tineri să colinde un prieten de-al lui, aflat în comuna Rozavlea, care era de la Oastea Domnului și era cam singur, mai ales că stătea pe o vale, oarecum mai izolat. Grupul a pornit cu mașinile, după care urmau să meargă pe acea vale, dar ninsese foarte mult. Tinerii de atunci își aduc și azi aminte cum fr. Mihai a luat-o înainte ca deschizător de drumuri și după el se duceau ei în șir îndian. Era bucuria de a sluji Domnului în orice condiții.

 Mult mai târziu un frate mărturisea că într-o seară erau adunați într-o casă, la un frate, pentru că la acea vreme nu aveau voie să se întâlnească în Adunare. Era în Beclean pe Someș. La un moment dat, s-a auzit o bătaie în ușă. Atunci când au deschis era fr. Mihai Iuga. Fratele Tonea mărturisea că niciodată nu a înțeles cum au fost găsiți. Avea o dragoste deosebită de a-i căuta pe frați, iar atunci când se întâlnea cu ei îi străluceau ochii și o bucurie îi inunda fața. Cuvântul lui înviora Adunarea, pentru că nu avea alt gând decât să-L facă cunoscut pe Domnul Isus Hristos Mântuitorul nostru.

 În primăvara anului 2010 a fost invitat la Bistrița cu ocazia binecuvântării primei strănepoate. La Adunare fr. păstor Ardelean i-a spus că și-ar dori ca să aibă un îndemn pentru cei prezenți la celebrarea binecuvântată.

,,-Frate, eu nu m-am pregătit pentru un îndemn.

-Nu te-am întrebat, dacă ești pregătit sau nu, ci ți-am spus să ai un îndemn.”

Nu știu dacă a mai avut loc altă discuție între cei doi, dar sunt înștiințat că atunci când a fost chemat, a predicat Cuvântul lui Dumnezeu până la sfârșitul programului de închinare iar întreaga Adunarea a fost înviorată și deplin mișcată.

Prin anul 2001 a fost internat  în Cluj la clinica nr. 2. Acolo a întâlnit un om care era pădurar în zona Cavnic. Au vorbit mult în spital despre Dumnezeu și Domnul Isus Hristos. După câțiva ani s-a hotărât să meargă în Cavnic să-l întâlnească pe acel om și să meargă și la Adunare. A ajuns într-o duminică dimineața înainte de a începe programul. În Adunare era un singur frate care a făcut focul. În timp ce povesteau i-a spus fratelui, că el a cunoscut pe cineva din Cavnic în spitalul din Cluj. După ce i-a spus pe cine caută, fratele din fața lui a zis:

” -Eu sunt acela!”

Nu s-au mai recunoscut fiind față în față, în civil, și mai trecuseră și câțiva ani. Dar s-au bucurat mult. De multe ori atunci când discuta cu câte un om de crea o conexiune între ei, încât după un timp fratele îl căuta din nou pe acel om.

În anul 2012 în a doua zi de Paște un frate păstor, pe nume Chideșa, care slujește într-o localitate Slatina (coincidență de nume cu reședința județului Olt, Slatina) din Ucraina l-a sunat pe fr. Mihai dacă poate să îl înlocuiască, pentru că el trebuie să meargă acasă în jud. Suceava (a fost de mai multe ori în acea Adunare din Slatina. Si-a făcut pașaport numai pentru a putea intra în Ucraina). A promis că merge, dar soția lui știa că era foarte slăbit și nu era în stare să plece singur, cu trenul 55 de km până la Sighet și de acolo să treacă vama și să se deplaseze după aceea încă vreo 2 km până la Adunare. Soția lui a sunat pe unul dintre copii ca să-l ducă, deoarece tatăl lui a promis dar nu este posibil să meargă singur, având o sănătate precară. Aceasta a fost și ultima misiune pe care a îndeplinit-o în Slatina (Ucraina).

În perioada comunistă, cam prin anul 1986 s-a gândit să construiască o casă de rugăciune, deoarece locul în care se adunau nu aparținea comunității baptiste. Și voiau să construiască altul, doar al lor, lucru care era aproape imposibil. S-a gândit fr. Iuga că în primul rând trebuia să ia legătura cu primarul. L-a găsit pe acesta pe strada principală așa cum îi era obiceiul. L-a luat deoparte și i-a spus ce ar vrea să facă. Primarul nu a stat mult pe gânduri și i-a răspuns cu o voce răsunătoare în plină stradă.

-Ce vii la mine? Ai patru copii, du-te și fă-i casă la unul dintre ei. Și așa a făcut.( Prietenia cu primarul își are originea încă din timpul copilăriei mamei mele, atunci când mama primarului a murit, cei patru băieți rămași orfani, au fost crescuți de bunica împreună cu copiii ei, trei băieți și o fată. Domnul știe să lucreze și să răsplătească.) Prin urmare împreună cu frații s-a ridicat și s-a terminat această Adunare.

Imediat după 1990 s-a schimbat legea pensiilor. Fratele lucrând la CFR a avut grupa a-I-a de muncă și la îndemnul copiilor s-a pensionat. A început să facă din lemn greble, cozi pentru coase, cozi pentru topoare și alte lucruri. Mergea prin târguri de obicei cu bicicleta, le vindea singur. Dacă cineva avea nevoie îi dădea și fără bani spunându-i – o să-mi dai banii când vei avea-. Pentru el era important să nu piardă legătura cu oamenii ca să-L poată propăvădui pe Cristos. Mai erau și alte surori și frați prin acel târg. Așa se face că odată o soră care vindea vase din aluminiu în acea zi nu a putut  vinde nimic din marfa ei. Avea nevoie de bani ca să cumpere și să aducă acasă la copii ceea ce aveau nevoie. Om bun, de ajutor cum era, fr. Iuga i-a dat banii necesari. Au fost oameni care au adus bani și după ce el a plecat la Domnul.

 După revoluție, chiar în primii ani, era un grup de frați care veneau din comuna vecină cu bicicletele la Adunare. Au hotărât să facă o Adunare și în comuna Săcel. Și împreună cu frații au reușit lucrul acesta. Cred că în această Adunare a participat pentru ultima dată înainte de a fi chemat la Domnul. Mai târziu am aflat că unui frate prieten, fr. Danci, i-a spus la acea adunare, că se văd pentru ultima dată pe acest pământ. Domnul îl înștiințase că va pleca.

La înmormântarea lui a fost și fr. păstor Chereji de la Baia Mare. În cuvântul pe care l-a avut acesta a relatat că în una din localitățile de pe Valea Izei, atunci când venea la înmormântare a fost oprit de către un polițist pentru că depășise viteza. I-a spus polițistului că merge la o înmormântare în Săliștea de Sus. Polițistul l-a întrebat

-La cine?

-La moșu Mihai Pocăitu.

-Mergeți. L-am cunoscut. A fost un om bun.

Înmormântarea a avut loc imediat după ce elevii au intrat în vacanța de vară, și-au primit premiile și urma o binemeritată pauză. Fr. păstor Chereji s-a inspirat de aici și astfel în mesajul său a spus că Fr. Mihai a fost chemat acasă la Domnul pentru a-și primi premiul acordat pentru o întreagă viață în slujba lui Dumnezeu, a Mântuitorului Cristos și a aproapelui.

Unele evenimente semnificative petrecute în mijlocul poporului baptist în anul 1922

 

Dumnezeu ne-a dat încă o dată harul să trecem într-un nou an, 2022, pentru care îi mulțumim și îl lăudăm. Mulțumesc cititorilor pentru sprijinul care mi-l dați, citind articolele prezentate.

La mulți ani! Domnul să vă binecuvânteze cu binecuvântările lui cerești!

O mică prezentare fac prin acest articol, a unor evenimente din anul 1922.  

Revista „Farul Mântuirii” marchează intrarea în  Noul an, 1922, prin intermediul articolului ,,Cine suntem şi ce credem noi Baptiştii”, articol semnat de J. R. Socaciu și scris pe două pagini și jumătate.

În zilele de 20 – 22 ianuarie 1922 s-a ținut în localitatea Curtici Conferința Uniunii Comunităților Baptiste Române. La această Conferință fratele Constantin Adorean pledează eficient pentru mutarea Seminarului la București.

În ziua de 19 februarie 1922 Biserica Creștină Baptistă din Curtici serbează 30 de ani (1892) de la deschiderea primei adunări în Curtici.

În ziua de 5 martie 1922 au fost ordinați doi frați lucrători: Carol Strobel ca predicator pentru București/provincie și Simion Voia ca predicator în București.

În ziua de duminică 26 martie 1922 a avut loc primirea studenților de la Seminarul Teologic Baptist (Școala de misiune), instituție care și-a deschis pentru prima dată porțile, în toamna anului 1921 la Buteni, sediul acesteia fiind mutat la București în anul 1922. Programul a fost condus de fratele Constantin Adorian.

În ziua de 25 mai 1922 în Curtici a avut loc un botez noutestamentar cu 105 de membri. Cel care a oficiat și a condus serviciul botezului a fost fratele predicator Radu Tașcă, păstorul Bisericii creștine baptiste din Curtici, care număra peste 500 de membri.

De asemenea, în anul 1922, actele de persecuții împotriva baptiștilor au crescut într-un mod alarmant: case de rugăciune închise, predicatori bătuți, grupuri de frați care se adunau să-L laude pe Domnul împrăștiați și amendați, copiii baptiștilor umiliți la școală, fiind lăsați repetenți sau dați afară.

Toate aceste abuzuri au ajuns la urechile fraților noștri de la Alianța Baptistă Mondială și prin urmare în perioada 1 – 4 august 1922 a fost convocat la Londra Comitetul Executiv al Alianței Mondiale Baptiste.  La această întâlnire specială, Dr. Rushbrooke reprezentantul baptiștilor din Europa, și Dr. Gill care venea din partea Convenţiunii de sud a Baptiştilor din America au prezentat rapoarte despre persecuțiile din România Mare.

Dr. John Clifford, vice președinte al Alianței, a trimis o scrisoare ziarului „The Times”, în care atrăgea atenţia asupra gravelor persecuţii la care sunt supuşi Baptiştii din România. La aceasta a răspuns neoficial în același ziar un membru al Legaţiunii, Dr. Clifford scriind și de această dată o replică. În cele din urmă el primeşte o scrisoare din partea domnului Nicolae Titulescu, Ministrul Român de la Londra, care îl va invita pe Dr. Clifford la Legaţie.

Așadar, Domnul Nicolae Titulescu primește în ziua de 3 august 1922 (joi) la sediul Legației Române din Londra o delegație baptistă numeroasă. La această întrevedere sunt prezentate rapoarte, informații privind persecuțiile din România despre care ministrul Titulescu spune că nu are cunoștință că s-ar întâmpla, dar  totodată este convins că guvernul său de la București, va face totul pentru a asigura libertatea religioasă.

În zilele de 28 – 30 septembrie 1922 a avut loc la Buteni conferința țărească sau congresul de 3 ani.

În ziua de 15 octombrie 1922 Majestatea Sale Regele Ferdinand a fost încoronat ca rege al României Mari și a citit următoarea proclamație:

Cu această ocazie Uniunea Comunităților Baptiste Române din România Mare trimite următoarea telegramă.

Proclamația M. S. Regelui Ferdinand.

Iată textul proclamației pe care M. S. Regele Ferdinand I a citit-o la Alba-Iulia, în ziua încoronării:

,,Prin grația lui Dumnezeu și voința Națională am moștenit Coroana României, după glorioasa domnie a Regelui Întemeietor.

Suindu-mă pe Tron, am rugat Cerul să dea rod muncii ce, fără preget, eram hotărât să închin iubitei mele Țări, ca bun Român și Rege.

Pronia cerească a binecuvântat și prin bărbăția poporului și vitejia ostașilor ne-a dat să lărgim hotarele Regatului și să înfăptuim dorul de veacuri al Neamului nostru.

Am venit astăzi cu Regina – care ne-a fost tovarășă în credință neclintită la restriște și la bucurie – ca printr-această sărbătoare să consacrăm în fața Domnului și a scumpului nostru Popor legătura ce ne unește de-a pururea cu dânsul.

Punând pe Capul Meu, într-această străveche cetate a Daciei Romane, Coroana de oțel de la Plevna, pe care noi și glorioase lupte au făcut-o pe veci Coroana României Mari, Mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile și de pretutindeni, prin credința lor, prin munca și prin jertfa lor, au asigurat unitatea națională și salut cu dragoste pe acei care au proclamat-o într-un glas și o simțire de la Tisa până la Nistru și până la Mare.

Într-aceste clipe gândul meu se îndreaptă cu recunoștință către viteaza și iubita noastră armată.

Pentru răsplata trudelor trecutului, rog Cerul ca poporul nostru să culeagă în pace roadele lor binecuvântate și să propășească în liniște, frăție și muncă harnică.

Cu inima plină de dragoste și credință mărturisesc dorințele sufletului meu:

Vreau ca țărănimea, stăpână pe veci pe ogoarele ce le-a dobândit, să le dea toată puterea de rodire în folosul ei și al binelui obștesc.

Vreau ca muncitorimea, credincioasă patriei, să-și afle soarta tot mai prosperă într-o viață de armonie și de dreptate socială.

Vreau ca, în hotarele României-Mari, toți fiii buni ai țării, fără deosebire de religie și de naționalitate, să se folosească de drepturi egale cu ale tuturor Românilor, ca să ajute cu toate puterile Statul, în care Cel-de-Sus a rânduit să trăiască împreună cu noi.

Vreau ca Românii din toate straturile sociale însuflețiți de năzuința unei depline înfrățiri naționale, să se folosească toți de legitima ocrotire a Statului.

Vreau ca în timpul domniei Mele, printr-o întinsă și înaltă dezvoltare culturală, patria noastră să-și îndeplinească menirea de civilizație ce-i revine în renașterea Orientului european după atâtea veacuri de cumplite zbuciumări.

Sunt sigur că, în îndeplinirea marii noastre datorii, voi avea sprijinul tuturor bunilor fii ai țării, nedespărțiți în gând și în faptă în jurul tronului.

Acestei sfinte misiuni, în neclintită unire cu poporul nostru, voi închina toate puterile mele de om și de Rege și asupra ei chem, în această zi solemnă de înălțare sufletească, binecuvântarea celui Atotputernic.

                                                         FERDINAND I

 

Telegramă trimisă de Uniune cu ocazia încoronării M. S. Regelui și  a Reginei.

                                                                 Octombrie, 1922.

                   Telegramă.

    „Majestății Sale Regelui FERDINAND I

Dumnezeu audă-Vă în ziua strâmtorării, scutească-Vă numele Dumnezeului lui Iacob, trimită-Vă ajutorul său din Sanctuar și din Sion sprijinească-Vă. Aminteasc-și de toate darurile Voastre de pâine și jertfa Voastră fie bine primită.

Dee-Vă după inima Voastră și tot sfatul Vostru să-l împlinească. Fie ca să ne bucurăm de mântuirea Voastră și în numele Dumnezeului nostru să ridicăm steagul; împlinească Dumnezeu toate cererile Voastre. (Psalmul 20, vers 1-5).

    Rugăciune

Dumnezeule dă judecățile Tale Regelui și dreptatea Ta Fiului Regelui, ca să judece pe poporul  Tău cu dreptate și pe săracii Tăi cu nepărtinire. Munții să aducă pace poporului și colinele îmbelșugate. Să judece pe săracii poporului, să ajute pe fii săracului și să sfărâme pe cei apăsători.

Să se teamă de Tine cât va luci soarele și luna se va arăta în toate generațiile.

Să se coboare ca ploaia pe iarba cosită, ca picăturile ploii ce adapă pământul. Înflorească în zilele Lui cel drept și belșugul păcii până nu va mai fi lună.

Domnească de la mare până la mare și de la râu până la marginile pământului. (Psalmul 72, Vers. 1-8).

                                           Uniunea Comunităților Baptiste Române din România Mare.”

 

Anul școlar 1922/1923 a început în ziua de 30 octombrie 1922. Cu o săptămână înainte de începerea școlii, mai precis în data de 23 octombrie 1922, Adorian trimite telegrame studenților prin care îi anunţă pe aceștia să vină la București până în ziua de 28 octombrie 1922. Studenții care au primit telegramă sunt: Gheorghe Olteanu, Ilie Mârza, Dumitru Baban, Florean Țenț, iar celor din zona Chișinăului telegrama le este trimisă prin fratele Buțilă, păstorul Bisericii Creștine Baptiste din Chișinău.

Pentru că Uniunea Baptistă încă nu a primit recunoașterea oficială, în anul 1922, nefiind persoană juridică, Rev. Everett Gill a cumpărat un imobil pe strada Berzei, în apropiere de intersecția străzii Berzei cu strada Știrbei Vodă. Imobilul a fost cumpărat în baza unui act de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția notarială sub Nr. 8868/1922 și transcrierea sub Nr. 5363/1922.

Corneliu Rusu 1956 – 2021

 

 

Azi, 29 decembrie 2021 a plecat acasă la Domnul Corneliu Rusu, născut în anul 1956, fiind cel de-al doilea copil al fratelui păstor RusuSimion și Maria de la Baia Mare.

Domnul să mângâie familia fratelui Corneliu și pe cele trei surori ale sale: Cornelia, Elvira care i-au fost aproape în suferință și Emilia.

Pentru a vedea biografia fratelui Rusu Simion dați clic pe nume.

Pentru a vedea biografia surorii Maria Rusu dați clic pe nume.

Chemarea poporului baptist din 1919

 

Dumnezeu a îngăduit, în anul 1918, împlinirea marii dorințe a românilor, aceea de a se uni într-o singură țara a tuturor românilor. De această unire s-au bucurat nespus de mult și baptiștii români care au participat în număr destul de mare la Alba Iulia la evenimentul așteptat de secole.

Văzându-se baptiștii români într-o singură țară și că nu mai aveau nevoie de pașaport ca să se viziteze unii pe alții, au lucrat cu zor la un program care să fie pus în practică imediat și să vină în întâmpinarea celor ce doreau mântuirea. Fronturile pe care trebuiau să lupte erau multe: adunarea tuturor baptiștilor români într-o singură Uniune, editarea unei reviste a cultului, organizarea unui congres și altele, dar prima linie de bătaie a fost în anul 1919:

„Evanghelizarea poporului românesc”

O dorință arzătoare a poporului baptist:

„Cristos pentru Români și Români pentru Cristos”.

Redau chemarea frățietății baptiste din anul 1919

 

CHEMARE,[1]

                                    I

                             Fraților,

Războiul care a cerut atâta sânge, și din a cărui jertfă s-a făurit libertatea popoarelor, dar mai cu seamă libertatea noastră, a românilor – sosind deci ceasul dezrobirii noastre naționale, se ridică în fața noastră un munte mare de Ideal, dar în același timp și de greutăți la care sunteți chemați astăzi, a le aduce la îndeplinire pe unele, iar pe celelalte a le înlătura...

Noi, Fraților, avem un Ideal la care suntem chemați, și anume: ,,Evanghelizarea poporului românesc”, suntem deci răspunzători de acest lucru, cum îl vom face înaintea lumii, a neamului și a Domnului nostru.

Am zis că a sosit ceasul dezrobirii noastre naționale,.. se face ziuă pentru tot românul, a sosit deci și ceasul cel mare.

,,Ridicați inimile voastre tot mai sus, ... fiți plini de bărbăție, căci în numele Domnului nostru Isus vom învinge”.

Prin această chemare, voim ca toți să ne adunăm împrejurul unui drapel și să luptăm pentru cauza cea sfântă, .. iată deci chemarea: Este vorba mai întâi ca toată organizația noastră care până în prezent a fost condusă de alții, să fie de azi înainte condusă de noi. Felul de organizație cum a fost până acum nu va suferi nicio schimbare, va dobândi însă o îmbunătățire.

Centralizarea și lucrarea de evanghelizare trebuie să fie cu desăvârșire în mâinile noastre; sperăm că am ajuns la această maturitate, să putem conduce ce ni s-a încredințat.

                        II

Suntem convinși de asemenea, că în popoul nostru ales, vezi elemente puternice, deși nu cu deosebită cultură, dar cu o putere mare Ideală și spirituală pentru lucrul Evangheliei. Deci, trebuie să formăm o armată puternică – spirituală – bine organizată, bine întreținută și bine condusă.

Iată acum ce trebuie să facem toată organizația noastră a Comunității Baptiste Române. Va trebui să aibă un centru care își va avea reședința la Brașov, aici va fi Casa Centrală a tuturor lucrărilor noastre de unde se va supraveghea tot lucrul.

Acest centru format din membri ai Comunităților noastre și aleșii de conferințe se vor compune din: Un Președinte, un Vice-Președinte, un Secretar, un Procuror, un Casier și patru Controlori; aceștia sunt aleși pentru un an.

Toate Comunitățile prin reprezentanții lor cercuali, vor vărsa sumele de bani ce se vor strânge într-o anumită bancă din Brașov.

Centrul va plăti pe toți lucrătorii așa după cum va fixa conferința, salariile ce li se cuvin.

Va fonda un azil denumit: ,,Azilul Central Baptist Român” în care vor fi adăpostiți lucrătorii bătrâni.

Va clădi (construi) o casă – eventual va cumpăra o casă în care să se cuprindă: Casă de Rugăciune sau de adunare, Tipografie, Librărie, Locuințe pentru Personal și Călători, și o Școală de misiune.

Tipografia va avea un Șef tipograf, un Redactor, un Corector și lucrători.

Librăria va fi condusă de un librar și de atâtea ajutoare câte va avea nevoie.

Cancelaria de care va dispune Directorul va avea un Șef – contabil, iar lucrările de birou vor fi repartizate în 3 secțiuni:

I). Secțiunea Religioasă

II). Secțiunea.....posibil Politică (nu am putut descifra ce scrie)

III). Secțiunea Economică

 

                III.

Primele lucrări pe care le aduce la îndeplinire acest Centru vor fi:

1). Unificarea Cultului.

2) Menținerea Disciplinei.

3). Tipărirea unei foi cu caracter pur religios.

4). Tipărirea de Tractate.

5). Tipărirea și unificarea cărților de cântări.

6). Fondarea unui depozit de Biblii.

7). Fondarea unei Biblioteci.

Toate hotărârile luate, într-un cuvânt tot ceea ce va aduce la îndeplinire Casa Centrală, se va face numai cu sancțiunea conferințelor Țărești, - care rămân suverane în hotărârile lor. Centrul, deci, nu va putea lua nicio hotărâre fără de autorizația conferințelor și nici Comunitățile nu vor lua vreo hotărâre fără autorizația Centrului; astfel că, lucrând mână în mână, orice mișcare în rândurile noastre să fie cunoscută.

Nădăjduim că frații care au atâta zel în lucrul Domnului nu vor vedea în Centralizarea și Cristalizarea lucrului, decât îndeplinirea Idealului celui Mare.

Încheiem dorind din toată inima ca să vedem cât mai curând adus la îndeplinire – ceea ce cu toții o dorim din tot sufletul, adică: ,,Cristos pentru Români și Români pentru Cristos”.

---

[1] AUBR Fond Corespondență I, D 04 Corespondență cu Ministerul Cultelor privind libertatea religioasă 1920-1929, file 42 – 44.