marți, 4 ianuarie 2022

Lajos Janos 1833 – 1900 din Salonta

 


Fratele Lajos Janos s-a născut în aprilie  1833 la Salonta, județul Bihor. A fost crescut  într-un spirit creștin de mama lui, Fenesy Erzsébet.

Parinții lui l-au dat la vârsta de 12 ani ca ucenic de lăcatuși-puști, (armurier). După ce a învățat meseria, a lucrat ca armurier la o fabrică din Budapesta. Aici a câștigat foarte, bine dar și s-a calificat profesional. În timpul liber a studiat, citind multe cărți bune, în special Biblia, care i-a schimbat viața.

Întorcându-se acasă la Salonta a participat activ la întrunirile de studiu biblic, care au produs o trezire spirituală. La această întâlnire participa și Mihai Cornea, care a devenit cel mai eficient în predicarea Evangheliei.

S-a căsătorit cu Kiss Sara, care a fost o fată cu spirit creștin și Domnul i-a binecuvântat cu cinci copii.

În anul 1869 s-a înființat la Salonta Batalionul 9, unde a fost angajat ca specialist calificat la depozitul de arme pentru întreținere, unde a fost răsplătit pentru hărnicia și priceperea lui profesională, cu grade militare.

    În timpul fregventării întrunirilor „adunării bisericești”, în jurul anului 1870-1871 a apărut  Novak Antal ,vânzătorul de biblii, care era baptist în cadrul grupului.  Novak Antal a predicat pocăința și botezul conform crezului biblic, aici s-a legat o prietenie foarte strânsă cu Lajos Janos.

În ziua de 6 august 1875, fratele Heinrich Meyer care locuia la Budapesta a botezat cele opt persoane de la Salonta Mare: Janos Lajos cu soţia, Mihaly Cornya cu soţia, T. Lajos, Suzana Lajos, Sara Kiss şi tânăra G. Bordaş. Așa s-a format Biserica Creștină Baptistă maghiară în casa fratelui Janos Lajos din  Salonta. În anul 1877 prin predicarea fratelui Janos Lajos biserica ajunge la 40 de membri.

În ziua de 22 martie 1885 se mută la Budapesta ca predicator și înființează mai multe biserici baptiste maghiare.

Fratele Lajos Janos în anul 1888 s-a mutat în județul Arad, unde a înființat biserici la Ineu, Buteni și în alte 50 de localități din jur. A înființat biserici baptiste maghiare, dar și române, pentru că predica Cuvântul Domnului pentru toți oamenii din jur, maghiari sau români.

La vârsta de 67 de ani, în anul 1900 la Buteni, Domnul își cheamă slujitorul său harnic și credincios acasă, în Împărăția Sa.

 

Surse:

Alexa Popovici

Kiss Laslo

Matyas Elizabeta a tradus din limba maghiară




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu