duminică, 2 ianuarie 2022

Dan Ioan 1904 – 1972 din Roșia


Fratele Ioan Dan s-a născut în ziua de 26 februarie 1904 în localitatea Roșia, județul Arad. Părinții se numeau Mihai și Sofia, de naționalitate română.

Face patru clase primare în localitatea natală.

Din tinerețe se îndrăgostește de Dumnezeu și Cuvântul Său pe care îl aude și îl primește în inimă, iar în anul 1920 este botezat de fratele păstor Vanci Vasile.

A fost încorporat în armată la Unitatea Militară 93 Infanterie, cercul teritorial Arad, rămânând se pare la vatră în anul 1926 cu gradul de soldat.

În ziua de 15 noiembrie 1927 se căsătorește în localitatea Dieci, județul Arad, cu sora Dan Catița, născută Mustea. În urma căsătoriei Domnul le-a dat șase copii, dintre care doi au decedat la vârste fragede, rămânând în viață cele patru fete ale familiei Dan: Florica, născută în anul 1929, Maria, născută în 1933, Catița, născută în 1936 și Ana născută în 1938.

Fratele Dan Ioan a fost ordinat ca păstor în Biserica Baptistă din Roșia în anul 1933. Comisia de ordinare a fost compusă din frații lucrători: Toader Ioan și Galea Dumitru.

A slujit pe ogorul Evangheliei 39 de ani, până când a fost chemat acasă la Domnul.

Era un om blând și predicile lui erau ascultate cu plăcere. Nu a avut școli înalte și nici Seminarul, dar era un om pocăit și cunoscător al Bibliei. În tinerețe a slujit și ca dirijor de cor și fanfară. A înființat corul și fanfara în Biserica Baptistă din Sălăjeni. Predica Vestea Bună a Evangheliei în bisericile din jurul Roșiei: la Revetiș, Dieci, Laz, Sălăjeni. Lua parte la vestirea Cuvântului la înmormîntări, fiind un slujitor devotat lucrării Domnului.

Se ocupa cu agricultura, avea o locuință în localitatea Roșia la numărul 88 și două hectare de pământ. Împreună cu soția și fetele, lucra la munca câmpului, din care își câștigau existența. De fiecare dată când începea munca la câmp, își descoperea capul și împreună cu familia, înălța o rugăciune către Cerescul Tată. Domnul l-a iubit pe dânsul și familia și cele patru fiice au rămas tari, lângă Domnul.

Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost concentrat ca să fie trimis pe front, dar Domnul a lucrat în chip minunat și l-a scăpat de război. A ajuns cu plutonul din care făcea parte până la Nistru, acolo s-a primit ordin ca toți cei care au acasă de la trei copii în sus să fie trimiși în țară, la familie. Fratele Dan avea acasă patru fete și astfel a revenit în sat, la familie; totodată servind cu predicarea în biserici, pe timpul războiului, când era mare nevoia de lucrători.

La vârsta de 69 de ani, în anul 1972 fratele Ioan Dan a fost chemat acasă la Domnul, sfârșind alergarea pământească.

Surse:

Miclea Elena

Arhive

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu