miercuri, 20 aprilie 2022

Să studiem Scripturile ca să nu ne rătăcim Matei 22:29

 


La jumătatea Săptămânii Mari ai citit în Evanghelii despre patimile Mântuitorului Isus Cristos? Patimile le-a îndurat pentru noi oamenii și pentru mântuirea noastră, iar dacă nu ai avut timp să citești, este o mare problemă. Lasă orice alt lucru și ia Biblia, ca să știi ce s-a petrecut în această săptămână în viața Domnului Isus.

Domnul Isus Mântuitorul, în Săptămâna Mare, ne dă o informație care trebuie să ne-o însușim, ca să nu greșim drumul ce duce în cer. Scripturile trebuie cercetate pentru că vorbesc despre Domnul Isus. Scripturile trebuie cercetate ca să fim destoinici și să nu ne rătăcim de la credința în Domnul Isus. Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu și este hrana pentru suflet.

Scripturile trebuie cercetate pentru că vorbesc despre Domnul Isus.

39. Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. (Ioan 5:39)

Domnul Isus este obiectul Vechiului Testament, despre El vorbește că trebuie să vină.

Domnul Isus este obiectul Noului Testament, despre El vorbește ca despre cel ce a venit și despre care au vorbit Legea, Moise, Psalmii și Proorocii.

Domnul Isus trebuie să fie Domn în viața și inima mea, cum spune Scriptura.

Domnul Isus este singura cale spre Dumnezeu, cum spune Scriptura.

5. „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?”
6. Isus i-a zis: „Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

(Ioan 14:5-6)

 

Scripturile trebuie cercetate ca să fii destoinic și să nu te rătăcești.

16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire,
17. pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
(2 Timotei 3:16-17)

24. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? (Marcu 12:24)

Domnul Isus le-a spus celor ce-l ascultau că necunoașterea Scripturilor duce la rătăcirea de la credința adevărată în Domnul Isus.

29. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. (Matei 22:29)

Ca să nu ne rătăcim trebuie să studiem Scripturile și prin Scriptură să filtrăm învățăturile oamenilor.

11. Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa.
(Faptele apostolilor 17:11)

 

Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu și este hrană pentru suflet.

4. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: ‘Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.’” (Matei 4:4)

Hrănindu-ne din Cuvântul lui Dumnezeu vom crește spre statura plinătății Domnului Cristos.

13. până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;
14. ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire,
15. ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.
(Efeseni 4:13-15)

 

luni, 18 aprilie 2022

Nu căuta să-l prinzi pe Isus cu vorba, ci caută să-L primești în inimă ca Domn

 



După intrarea Domnului Isus în Ierusalim, în Templu, unde a făcut o curățenie, seara a plecat în Betania și luni dimineața s-a întors din nou în Templu și învăța pe oameni.

- În săptămâna de la intrarea Domnului în Ierusalim și până în seara de joi, când Domnul Isus a fost arestat, s-a dat o luptă între lumină și întuneric și a câștigat întunericul.

52. Isus a zis apoi preoţilor celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului şi bătrânilor, care veniseră împotriva Lui: „Aţi ieşit după Mine ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege?
53. În toate zilele eram cu voi în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului.”
(Luca 22:52-53)

O cercetare pentru noi azi:

 1. Suntem influențați de lumina Cuvântului Sfânt?

105. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea. (Psalmii 119:105)

2. Suntem influențați de întunericul care dovedește boala care stăpânește în trupul omenesc?

22. Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
23. dar, dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!
(Matei 6:22-23)

- Învățătura lui Isus nu a plăcut conducătorilor religioși de la Templu și căutau cu tot dinadinsul să-i găsească vină.

45. După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei
46. şi căutau să-L prindă, dar se temeau de noroade, pentru că ele Îl socoteau drept proroc.

(Matei 21:45-46)

- Firea păcătoasă duce mai departe adversitatea față de Domnul Isus.

15. Atunci, fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba.
(Matei 22:15)

-  Nu căuta să fii împotriva Domnului, să găsești motive să nu-i slujești, pentru că într-o zi vom sta înaintea Lui și vom vedea că Domnul a avut dreptate.

- Învățătura Domnului Isus este uimitor de înțeleaptă și Domnul nu poate cădea în cursa netrebniciei noastre trecătoare.

22. Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat şi au plecat. (Matei 22:22)

33. Noroadele care ascultau au rămas uimite de învăţătura lui Isus. (Matei 22:33)

În Săptămâna Mare ne vom alipi noi de Domnul Isus să-l ascultăm și să ne bucurăm de marea Sa dragoste care ne-a arătat-o?

sâmbătă, 16 aprilie 2022

Domnul Isus a intrat în Ierusalim, în Templu și vrea și în inima ta



Sărbătorim an de an Intrarea Domnului Isus în Ierusalim, dar azi, direcția lui de mers este la „tine”. El este singurul Rege care vine la tine și te cheamă personal să vii la El. Este singurul Rege care are timp să te asculte și apoi nevoile le comunică Tatălui Său și Tatăl ne ascultă, datorită Lui. Atunci a intrat în Ierusalim și în Templu, iar azi, locația spre care se îndreaptă Domnul, este inima ta. În inima noastră sunt multe lucruri de dat afară, avem idolii noștri, mijlocitorii noștri pe care ni i-am făcut, dar care nu pot mijloci, avem interesele noastre, drumurile noastre, dar Domnul Isus este singura Cale care  duce la mântuire.

I.          În anul 33, anul Domnului, Regele Isus s-a îndreptat spre ținta finală, folosind ucenicii pentru a duce la îndeplinire planul lui Dumnezeu.

1. Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici
2. şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. În el veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine.
3. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimite.”
4. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice:
5. „Spuneţi fiicei Sionului: ‘Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.’”
6. Ucenicii s-au dus şi au făcut cum le poruncise Isus.
7. Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei şi El a şezut deasupra.
8. Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum.
9. Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă strigau: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!”
Matei 21:1-9

Isus Regele conduce întreaga acțiune din această zi.

Ucenicii Lui ascultă de El și toate lucrurile ies bine la festivitate.

Dacă vrei ca lucrurile tale să iasă bine la final, ascultă de Domnul.

 

II.          În anul 33, anul Domnului, Regele Isus a intrat în orașul Ierusalim și în Templu, azi în anul 2022, locația este inima a ta și a mea.

L-ai primit în inima ta?

6. Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El, Coloseni 2:6.

Dacă l-ai primit, trebuie să-l sfințești ca Domn.

15. Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe şi teamă,
16. având un cuget curat, pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău.
1 Petru 3:15-16.

Dacă l-ai sfințit ca Domn, El domnește singur, nu mai poate domni și altcineva.

24. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. Matei 6:24

La acest Domn venim cu bucuriile și necazurile noastre.

Acest Domn ne dă pacea de care avem nevoie.

 

III.          În anul 33, anul Domnului, Regele Isus a fost singurul care a fost ovaționat sau huiduit, azi în anul 2022, tu și eu decidem comportamentul față de El.

14. Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu şi El i-a vindecat.
15. Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea şi pe copii strigând în Templu şi zicând: „Osana, Fiul lui David!”, s-au umplut de mânie.
16. Şi I-au zis: „Auzi ce zic aceştia?” „Da”, le-a răspuns Isus. „Oare n-aţi citit niciodată cuvintele acestea: ‘Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug’?”
Matei 21:14-16

Acest Rege face vindecări, pentru oamenii bolnavi.

Acest Rege este urât și ofensat de oamenii religioși.

Acest Rege învață pe oameni adevărul lui Dumnezeu.

 Astăzi este valabil același adevăr și anume, că doar Domnul Isus trebuie să fie ovaționat și nimeni altcineva, nici Maria, mama Domnului, pentru că atunci doar pe Domnul Isus unii l-au iubit și alții L-au urât.

IV.          În annul 33, anul Domnului, Regele Isus a curățit Templul, Casa lui Dumnezeu, de lucrurile care deturnau întrebuințarea sa, azi în anul 2022 tu și eu trebuie să-l las să facă aceeași operație în viața personală.

12. Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei
13. şi le-a zis: „Este scris: ‘Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.’ Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”
Matei 21:12-13

Doar Domnul Isus are această autoritate de la Dumnezeu.

Doar Domnul Isus poate face curățenie în inima noastră a tuturor.

Doar Domnul Isus știe cu precizie ce trebuie să dea afară.

Dar noi o să-I dăm voie să ne curățească, să ne elibereze din lanțurile robiei și a deșărtăciunii?

În toată ziua aceea când Domnul Isus, Regele Regilor a intrat în Ierusalim, a fost singurul subiect de discuție, laudă și cântare sau dispreț și ură. A fost singurul care a captat atenția tuturor oamenilor. Azi în anul 2022, să ne ajute Bunul Dumezeu să facem din Domnul Isus ținta cercetării și adorării noastre. Toți apropiații Domnului au căutat să facă parte din marea gloată a celor mântuiți. Azi toți sfinții fac parte din gloata mântuită și nu pot lua din atributele Domnului Isus.

20. Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,
21. a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.

Efeseni 3:20-21.

Mesaj cu ocazia sărbătorilor de Paște al fratelui Elijah Brown, secretarul general al Alianţei Mondiale Baptiste

 


În buna sa rânduială de la formarea Alianței Mondiale Baptiste în anul 1905, slujitorii credincioși aleși să administreze acest popor, trimit mesaj de încurajare spre toți credincioșii creștini baptiști și nu numai, cu ocazia sărbătorilor de peste an.

Azi, când Dumnezeu a ridicat un om, fratele nostru credincios Cătălin Vasile și o platformă Prodocens media, acest mesaj ajunge în casele noastre în timp real.

Mulțumesc azi lui Dumnezeu pentru conducerea Alianței Mondiale Baptiste, pentru conducerea Uniunii Baptiste din România, pentru toți slujitorii și credincioșii baptiști, pentru toți oamenii cu care interacționăm zi de zi.

Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru poporul român, popor între alte popoare care azi își manifestă dragostea față de vecinii noștri care trec prin mari încercări.

Bunul Dumnezeu să te binecuvânteze popor minunat!

Mai jos redau mesajul scris pentru cei grăbiți și cu timpul limitat, dar și mesajul înregistrat video de pe YouTube, pentru cei care au mai mult timp.

Lectură și vizionare plăcută și Domnul să vă binecuvânteze!   

În Evanghelia după Matei, primele cuvinte ale lui Isus după înviere sunt o chemare la a lăsa frica și a merge în Galileea, unde Isus a spus: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Într-o lume plină de forțe care se prezintă drept autorități, Paștele este o reamintire a faptului că puterile seducătoare de astăzi sunt învinse de Isus. Paștele e o chemare la a trăi cu identitatea și autoritatea găsite în Isus, în lumina eternității. Dar, între timp, Isus e alături de cei care experimentează mari și grele suferințe din partea puterilor trecătoare ale acestei lumi. Dacă a fost vreun moment în care Dumnezeu Și-a întors fața, e atunci când Isus a strigat cu glas tare „Eli, Eli, Lama Sabactani”, adică „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?

 

În răstignire Isus Se identifică cu suferința lumii, iar în înviere demonstrează autoritatea veșniciei care va face ca vechea ordine a lucrurilor să treacă și totul să devină nou. Paștele e o chemare paradoxală la a trăi cu speranță, dar la a urma exemplul lui Isus de a ne da viața.

 

La răstignire avem două exemple ale acestei dorințe. Iosif din Arimateea și Nicodim, ambii membri ai Sinedriului, care tocmai Îl condamnase pe Isus la moarte pe baza unor martori mincinoși. Ei au ales acest moment de durere și nedreptate pentru a se identifica cu Isus ca salvator al lumii, care a atârnat și a murit pe cruce. Era un gest de curaj să te identifici public cu un mort lăsat să putrezească pe un deal, cu aprobarea guvernului și a liderilor religioși. Și, în timp ce soldații a celei mai puternice armate a lumii loveau cu ciocanul, acești martori ai Paștelui, fără să fi văzut mormântul gol și fără vreo garanție personală, au ales să se separe de majoritatea tăcută și să se identifice cu un mort de care ceilalți s-au lepădat.

 

Mulți sunt considerați azi de lepădat. În războiul din Ucraina, trupuri torturate au fost lăsate să se descompună săptămâni întregi pe marginea drumului sau în gropi comune săpate în grabă. Într-o lume în care 500 de milioane au contractat COVID-19, țările nord-americane și europene depozitează vaccinuri în numele siguranței, în timp ce refuză să ofere medicamentele care salvează vieți. În țări aflate în criză precum Sri Lanka, Liban și Venezuela, câțiva corupți controlează tot, în timp ce milioane sunt condamnate la suferință și înfometare. În Nigeria, copii sunt răpiți pentru răscumpărare, în timp ce, în Myanmar, milioane se refugia de armata care își ucide propriii civili.

 

Bebeluși sunt avortați, violența rasială continuă să se manifeste. În toate orașele, oameni fără adăpost și care lucrează doar pentru hrana zilnică sunt ignorați sau, chiar mai rău, sunt socotiți vinovați. În timp ce răstignirea lui Isus arată identificarea cu toți cei considerați de lepădat, Iosif și Nicodim sunt o chemare la a sluji tocmai în aceste momente, cu speranța învierii. Iosif și Nicodim, care fuseseră ucenici în secret, au fost transformați prin grija pentru trupul lui Isus și prin sacrificarea publică a propriilor resurse.

 

În aceste gesturi de slujire Dumnezeu i-a folosit cu putere, așa cum te poate folosi și pe tine. Ca Iosif și Nicodim, trebuie să ne alăturăm lui Isus în durerea pentru păcatul lumii, într-o călătorie a curajului, speranței și slujirii. Isus e viu. De aceea, putem auzi acele prime cuvinte de la înviere și putem lăsa deoparte frica și să ne aruncăm cu curaj în slujirea celor suferinzi, cu mesajul că pacea și viața nouă sunt posibile astăzi și făgăduite în Isus pentru eternitate. De acest Paște, în numele Alianței Mondiale Baptiste, o familie din 128 de țări și teritorii, care proclamă că toată autoritatea în cer și pe Pământ este în Isus, vă chemăm să slujim cu speranța și curajul eternității.