Tânărul student baptist Nicolae Comloșan
a fost chemat de Dumnezeu în Împărăția Sa la vârsta de 22 de ani, în plină
ascensiune.
Acestă biografie compusă din trei
articole scrise și publicate în revistele baptiste: „Farul Mântuirii” și
„Glasul Tineretului Baptist”, trebuie citite de toți tinerii, vârstnicii și
bătrânii, deopotrivă. Viața acestui tânăr ne poate da un impuls de voință, curaj,
dăruire.
Primul articol este scris de „Comitetul
Asociației Studenților Baptiști”, unde a fost și fratele Nicolae și a
contribuit la înființarea Asociației din anul 1925.
Al doilea articol este: „Din caracterul lui N.
Comloșan, de Ciosescu Gheorghe, student în Asociație.
Al treilea articol este: „La un caz funebru,
de Nica Neța, păstor la Arad Gai.
Articolul este lung în întregime, dar
merită citit.
În
memoria iubitului nostru amic și frate, Nicolae D. Comloșan
Nicolae
Comloșan s-a născut la 23 Octombrie 1907 în comuna Sâmbăteni, jud. Arad, din
părinți țărani. Copilăria sa a
petrecut-o lângă căminul părintesc, servindu-și părinții în caz de
nevoie, atât acasă cât și la câmp.
Școala
primară a făcut-o în comuna natală. La vârsta de 13 ani a fost trimis de
părinții săi la școala medie din Arad, un oraș situat la 15 km de casa
părintească. În fiecare dimineață, sculându-se din zori, se ducea micul Nicolae
la școală cu tramvaiul electric și seara se întorcea acasă. Obositoare era
scularea prea de dimineață, la care se supunea micul elev în fiecare zi,
îndeosebi când numai seara putea să-și facă lecțiile și uneori chiar foarte târziu putea să se culce.
Veșnic
obosit, dar veșnic vesel, în această vreme, care n-a rămas fără urmări, micul
Nicolae sa ”Lae” cum îi ziceau părinții și colegii, a câștigat o voință de
fier. Grație voinței pe care o avea, prin toate greutățile pe care le întâmpina
a reușit în clasă să devină un elev exemplar, din toate punctele de vedere.
Premiile pe care le primea la sfârșitul fiecărui an, în cărți literare, este
dovada cea mai clară despre diligența lui.
Din
această epocă începe să se evidențieze o nouă înclinație a sa, anume: cititul.
Cărțile de premiu pe care le-a primit de la școală, după ce le-a citit și
răscitit, au făcut fundamentul bibliotecii pe care elevul Nicolae Comloșan în
urmă și-a întemeiat-o. Înclinația spre citit a micului elev, care a primit un
frumos stimulent prin cărțile căpătate de la școală, a devenit cu timpul o
plăcere, o necesitate, o pasiune, pe care nu o mai putea înfrâna nici el, nici
altcineva. După ce a terminat cursurile școlii medii, s-a înscris la Școala
Superioară de Comerț din Lipova, la care trebuia să meargă tot cu tramvaiul
electric.
În
această perioadă a vieții sale, înclinația spre citit a ajuns la culme. Atât
acasă, după ce se întorcea, cât și în școală în timpul liber, ba chiar în clasă
în decursul orelor și în tramvai, mereu citea.
Nopți
întregi stătea în nesomn, ghemuit deasupra unei cărți și citea. Așa de mare a
ajuns pasiunea lui spre cărți, încât banii ce și-i lua de acasă pentru mâncare,
când ieșea din școală, îi întrebuința pentru a-și cumpăra cărți, deși adeseori
pleca de acasă nemâncat.
Până la
vârsta de 17 ani a fost un înverșunat adversar al creștinilor, contra cărora cu
o dibăcie rară a știut să aducă argumente din filosofia lui Schopenhauer,
Darwin și alți filosofi, care contestau existența lui Dumnezeu, ba chiar din
vechea religie filosofică a vedelor și din descendentele sale conduse de Budha
și Confucius pe care de asemenea le cunoștea. De la această vârstă însă, felul
său de a judeca, s-a schimbat. A început să citească Biblia pe lângă celelalte
cărți și într-un timp foarte scurt, dintr-un dușman al bisericii lui Cristos a
devenit un bun prieten al ei. La vârsta de 18 ani, când a terminat clasa I
comercială superioară, într-o perioadă când credincioșii de confesiune baptistă
erau persecutați și eliminați din școlile statului și când mulți dintre copiii
baptiștilor, în urma ademenirilor și amenințărilor, care li se făceau de către
preoții ortodocși, au trecut la confesiunea ortodoxă, el, conform convingerilor
sale a fost botezat în ziua de 20 Iulie 1925 în apa Mureșului, la un grandios
botez la care au participat chiar și dintre profesorii săi, de care el însă nu
s-a rușinat nici nu s-a temut.
De aici
înainte el a devenit un bun creștin și un bun apărător al bisericii lui
Cristos, în timp ce era și un bun propovăduitor al Evangheliei lui Cristos. El
a știut să întrebuințeze și în lucrul lui Dumnezeu, ceea ce a câștigat printr-o
sforțare extraordinară.
În acest
timp s-au pus bazele Asociației Studenților Baptiști la care și el și-a avut
partea sa de contribuție și în comitetul căreia a fost ales membru. În el
întrevedea asociația pe unul din cei mai de valoare membrii ai săi și mari speranțe
își punea în puterile cu care el era dotat.
Nu pentru
mult timp însă au fost toate aceste visuri, speranțe și planuri, pentru că
acele sforțări peste puterile lui, pe care nicicând nu înceta a le face n-au
întârziat a-și arăta efectul. Pe la jumătatea anului 4, deci în pragul
terminării celor 8 clase, un catar de plămâni îl doboară la pat, care
pregătește terenul ca în corpul lui obosit și surmenat să se cuibărească
nevăzut de nimeni bacilul lui Koch, care începe a-i hărțui corpul deja slăbit
de ajuns. Cu mari sforțări, la sfârșitul anului se prezintă la examen și ia
clasa. Acum, în pragul Universității cade din nou bolnav mai grav. Își trimite
actele la București, unui amic, care-l înscrie la Academia Comercială, iar el
rămâne încă acasă să-și îngrijească de sănătate. Agravându-se boala tot mai
mult, e silit să intre într-un spital, unde după o suferință de mai multe luni
a încetat din viață în noaptea de 13-14 Februarie 1929.
Cu dânsul
baptismul din România a pierdut pe unul dintre cei mai capacități copii ai săi
și multe din speranțele sale din viitor. Asociația Studenților Baptiști din
România, a pierdut în el, poate pe cel mai de valoare membru al ei.
Când oare
și cine va putea să completeze golul pe care l-a lăsat prin moartea sa?
Cu
inimile îndurerate deplângem cu toți moartea sa prea timpurie și neștearsă ne
va rămânea amintirea lui în mintea noastră.
Comitetul Asociației
Studenților Baptiști.
Din caracterul lui N.
Comloșan de
Ciosescu Gheorghe
În numărul precedent al
”Glasului” am anunțat trecerea din viață a mult regretatului nostru amic, coleg
și frate Comloșan.
Cu o durere care-mi sfâșie
inima încunoștiințez pe cititorii acestei reviste, că după ce corpul rece i-a
fost transportat de la spital acasă, în ziua de Vineri 15 Februarie, a avut loc
serviciul de înmormântare.
Un convoi neobișnuit de
mare s-a adunat în jurul sicriului, nu numai din comuna sa natală, ci din toate
comunele dimprejur, printre care menționez muzica instrumentală din Curtici și
cea din Radna și corul din Covășinți.
Mai mulți vorbitori au
ținut câte o cuvântare de ”Adio” în care și-au exprimat regretele că prea de
timpuriu a trebuit să ne despărțim de el. Menționez pe fr. I. Ungureanu, D.
Sida, T. Dârlea, Lupaș Octavian și Lazar Șari. De aici a fost transportat la
cimitir și-n fața coșciugului, purtat de foștii săi colegi studenți, au fost
duse coroanele acelor care îl iubeau din toată inima. Amintesc coroana
Asociației studenților Baptiști, a Uniunii fetelor din Arad, uniunii Tineretului
din Arad, a Domnișoarei P. Gabriela, a colegilor și consătenilor săi și a d-lui
V. Felnecau din Sâmbăteni.
La cimitir mai vorbesc fr.
I. Ungureanu, S. Suciu și vărul său I. Ciorău, după care corpul său rece pentru
totdeauna a fost despărțit de noi.
Mare este pentru noi
pierderea fratelui Comloșan, atât de mare că nimic n-o poate înlocui. Cu ori
câte articole, am cinstit memoria sa între noi, nu putem în măsura
îndestulătoare să onorăm ceea ce a fost el pentru noi.
Durerea pierderii sale a
încrustat răvașe adânci în inima noastră, care niciodată nu ni-se vor șterge
din memorie.
Caracterul său nobil de un
creștinism adevărat, a impresionat așa de mult pe amicii săi, că aceștia
întotdeauna vor simți pierderea lui din cercul prietenilor lor. Acei care au avut
fericirea să fie mai mult timp în apropierea lui, au putut să constate
bunătatea sufletului său generos, care l-a făcut adeseori să ajungă chiar până
la jertfă, lucrând pentru binele sufletesc al celor din jurul său.
De multe ori pe jos, a
plecat înconjurat de câțiva tineri din biserica din Sâmbăteni, înflăcărați prin
prezența sa între ei, la bisericile din comunele învecinate, trecând peste
câmpiile înverzite și uneori împotmolite
cu noroi. Altădată cu o bicicletă străbătea singur mulți km. pentru a procura
mulțumirea sufletească în inimile copiilor lui Dumnezeu, adeseori întristați
sau pentru a aprinde sufletele tinerilor spre un scump ideal.
Nici dealurile împădurite
n-au putut împiedica avântul pe care l-a
avut în dorința de a face bine celor ce se simt întristați și nenorociți.
Indiferent întotdeauna de ceea ce amenința persoana și sănătatea sa, el trăia
pentru un ideal și nimic nu-l putea deruta în viață. El făcea ceea ce el era
convins că trebuie să facă.
Obișnuit cu suferințele
atât trupești cât și sufletești, a
primit o răbdare vrednică de admirat. Ceea ce a fost minunat în caracterul său
a fost că greutățile, suferințele și nedreptățile pe care le vedea și le
întâmpina în viața sa, nu l-au dus la disperare, nici nu i-au stricat moralul
ci chiar din contră, l-au întărit, i-au oțelit voința și i-au înnobilat
caracterul.
Astfel acest tânăr, în
timpul când greutățile, amenințările și persecuțiile pornite de la unii din
reprezentanții clerului ortodox, au avut influențe rele asupra celor mai mulți
tineri din școli, el chiar din contră, în acest timp se apropie de biserica
baptistă și chiar se botează, nevrând să știe de frica nimănuia. Lucrurile,
care pe alții îi derutau din drumul cel bun, făcându-i să-și piardă curajul, în
el deșteptau sentimentul nobleței, întărindu-i caracterul și dându-i curaj să
înfrunte orice greutăți ar veni asupra lui.
Cu un zâmbet din care se
citea experiența amărăciunii, primea orice vești de nenorocire și cu o expresie
originală din care se citește convingerea sa despre josnicia oamenilor și
nimicnicia acestei lumi, în cele mai multe rânduri răspundea fără să-și
îndrepte prea mult gândul într-acolo și fără să fie prea mult influențat.
Era un creștin din
convingere și de aceea un mare dușman al păcatului. Îi erau nesuferiți creștinii
fățarnici (care poartă numai numele) și cu fanatici, ori de câte ori i se ivea
ocazia, arăta aceasta fără a ezita, chiar atunci când se găsea în fața unor
asemenea oameni. Era un dușman neîmpăcat al minciunii, înșelătoriei, lăcomiei
și al altor păcate, care aduc vreun rău aproapelui nostru.
Îi plăcea sinceritatea și
adevărul și iubea societatea unde aceste calități existau, oricât de simplă ar
fi fost. Pe lângă toate mai avea și acea pasiune pentru citit, care l-a făcut
să-și mărească biblioteca până la peste 700 volume și care nu l-a părăsit până
la moarte.
Să luăm ca exemplu viața
și caracterul acestui tânăr și să căutăm a face și noi ce a făcut el, pentru ca
să folosim celor din jurul nostru. Numai în acest fel vom putea să refacem o
parte din pierderea pe care am suferit-o prin moartea sa și numai așa vom da
memoriei sale cinstea ce i se cuvine.
CIOSESCU GHEORGHE.
Student și președinte al Asociației Studenților Baptiști.
La un caz
funebru
S-a stins
din viață și s-a dus la cele veșnice, acel ce a fost fratele nostru, Nicolae
zis și Dimitrie Comloșan, din comuna Sâmbăteni, județul Arad.
Cine a
fost fratele ca elev pe băncile școlilor și ca student, viața lui, și orice
alte merite, le las în sarcina amicilor săi, a-i face memoria veșnică cum vor.
Eu voi
comenta un singur fapt, care a creat un precedent în România, la un caz funerar
și pe care l-am dori să se extindă în viața unui întreg popor.
Îl
regretăm pe acel ce ieri se numea fratele nostru Comloșanu și căruia i-am
format cortegiul în ziua de 15 Februarie, recunoaștem și marea durere ce a
lovit părinții lui nemângâiați, prin ingrata moarte, care le-a luat fiul lor,
de care și-au legat toate speranțele viitorului, dar când vom privi evenimentul
morții fr. nostru, prin prisma unei vederi sociale și într-adevăr creștinească,
adică când vom privi că faptul morții, amicului nostru, a dat prilej pentru o
adunătură imensă: baptiști și nebaptiști, dar care toți să zic creștini,
intelectuali și neintelectuali, ca să ia ultimul adio de la cel ce era și nu
mai este și din care desprindem pentru prima dată în România faptul măreț de a
nu putea distinge, care, este linia de demarcațiune între vederile unui ortodox
și baptist, când fiecare a avut ca ideal principal pe Cristos?
Fratele
nostru decedat, a fost student de facultate și la depunerea rămășițelor sale
pământești, a luat parte cel mai mare cortegiu ce l-a avut comuna Sâmbăteni
vreodată, și natural, se aflau în acest cortegiu, amici și colegi de ai
fratelui nostru, colegi de ai lui de școală, cu merite literare mari, ortodocși
și baptiști, dar pentru a demonstra, că faptul morții amicului nostru a dat
naștere unui eveniment, care nu s-a produs până acum în România și anume: ca
ortodocșii să consimtă și să ia parte la durerea unei comunități ca aceea a
fraților noștri, în întristarea morții fratelui nostru, a fost contrabalansată
de a vedea și constata cu mare bucurie, că fratele nostru, a fost considerat de
către amicii săi nebaptiști ca unul dintre geniile românești.
Voi da pe
scurt la lumină, ideile esențiale ce am putut desprinde din cuvântarea celor 8
oratori și cu deosebire din cuvântul de ultimul rămas bun al d-lui Lupaș,
student în medicină:
”Tu,
Nicolae, ne-ai lăsat și te-ai dus unde ai tins; ai căutat în viața-ți puerilă
să treci de limita posibilului; fire inocentă... gânditoare.... din nevoile
vieții și din furtunile ce au lovit viața ta tânără, ți-ai creat subiect de
inspirație sfântă, tu omul cărții, la etatea de 21 ani, după ce ai citit toți
scriitorii noștri mici și mari și după ce ți-ai însușit ideile marilor
scriitori străini, făcându-te familiar cu toți: te-ai dus fără să ne arăți
rodul geniului tău, pe care l-am recunoscut cu toții în tine; în nevoile și
neajunsurile vieții tale, care au fost foarte multe, ți-ai găsit refugiul în două
noțiuni mari: Cristos și cartea; cu cartea te-ai făcut mare între noi, iar cu
Hristos, ai biruit viața, sau mai bine zis moartea, căci pe tine Nicolae, deși
între noi petreceai, nu te puteam îndupleca să trăiești și să gândești ca noi,
ai gândit la sferele altor lumi, cu alte glasuri, a căror Domn dacă este
Cristos, după cum tu credeai și propagai, apoi iată acele glasuri te-au chemat
dintre noi, la veșnicia lor.
”Tu, care
ai avut revelațiunile omului încercat și prieten cu Dumnezeu, tu, carele ziceai
că a trăi pe pământ înseamnă să fii un mort cu simțuri și prin urmare cel ce
dorește să găsească viață, o poate găsi dincolo de hotarul razelor luminii
astrului nostru unde începe viața lui Cristos Domnul”.
Tot cam
acestea au fost cuvântările tuturor oratorilor și notăm că acestea au fost
cuvântate de ortodocși, care și cărora li s-a dat voie și pe care cu toți i-am
ascultat cu plăcere, cântându-se melodii de-ale bisericii ortodoxe, natural și
baptiștii aveau și cor și două fanfare și toate mergeau bine și se aflat într-o
armonie perfectă. A fost o splendoare să vezi și să auzi și să simți pentru
prima dată în România, spiritul protestant cu predici și melodii cuceritoare,
care se aflau împreună la o întâmplare cu spiritul ortodox, care când fiecare
aveau ca țintă principală pe Cristos, nu se mai priveau ca dușmani, ci ca
cosuferinzi.
Notăm,
nici preotul satului nu a lipsit de la această înmormântare, ba chiar și-a
cerut voie de la fr. Ungureanu, care conducea serviciul funerar, pentru a avea
cuvântul, s-a procedat inteligent: fr. Ungureanu i-a dat cu plăcere, dar
fiindcă oratorii din curte într-un timp de iarnă, întinseră cuvântările lor
aproape trei ore, am răcit cu toții și a răcit și Domnul preot, care trebuia să
plece. Regretăm că nu l-am auzit.
Sub
titlul de mai sus, demonstram în numărul precedent, că la o înmormântare
baptistă, pe lângă marele număr de țărani, au mai participat și un frumos număr
de intelectuali ortodocși.
De
remarcat a fost la acest caz funerar, că intelectualii ortodocși au ținut
cuvântări (cum se obișnuiește în asemenea cazuri) glorificând geniul amicului
și colegului lor de universitate, și în același timp fratele baptiștilor și
mare predicator al Evangheliei lui Cristos de pe amvoanele bisericilor
baptiste, căruia, noi baptiștii îi zicem: fratele Nicolae Comloșan, astăzi dus
dintre noi cei pieritori, la cele veșnice, numai la etatea de ani, când abia s-a înscris la universitate.
De
remarcat a fost, la acești oratori, ideile paralele exprimate asupra trecutului
celui ce era și nu mai este, relevând atât baptiștii cât și ortodocșii, cum
zicea d. Lupaș! ”Tu, Nicolae, care ai câștigat pe Cristos și Cristos s-a
adeverit în tine până ai trăit. Credința, faptele și mărturia despre Hristos
și-au fost știința supremă.
De
remarcat a fost, între elementele acestui cortegiu jeluitor, armonia
sufletească, acel influx sfânt ce ne cucerește fără voința noastră, deși în
expansiunea ideilor noastre, deviem de cele mai multe ori de la adevăratul rost
al vieții, totuși, sunt clipe când firea noastră revine, și atunci nici armonia
în funcțiune de iubirea aproapelui, nu lipsește, așa că, tristul eveniment de a
fi pierdut pe fr. Comloșan ne-a recompensat cu oportunitatea fericită să
constatăm pentru prima dată în România, că cetățenii români, fie baptiști fie ortodocși,
cugetă aceleași, iubesc și doresc aceleași: fericirea patriei și armonie, pace
și dragoste între cetățeni.
Am auzit
la acest caz funerar, cântându-se coruri și fanfare baptiste, dar, tot aici, am
mai auzit, corul ortodox, cântat de intelectualii ortodocși.
Am auzit
predici, de la predicatori baptiști, dar tot aici, am mai auzit pe frații ortodocși. Le mulțumim cu
trup și suflet și mulțumim lui Dumnezeu, de a le fi dat Spiritul Sfânt, care
s-a coborât între noi baptiștii ca să se convingă personal de conduita noastră,
întrucât am fi așa de periculoși cum ne pictează cei ce ne cunosc foarte bine,
dar ne neagă dreptul de existență.
Elocința
oratorilor a avut efectul mare de a fi înduioșat inimile celor ce au venit
să-și ia ultimul adio de la cel ce pleacă dintre noi la cele veșnice, dar pe
deasupra undelor sonore, înduioșătoare, emanate din sentimente jelitoare, care
prin intermediul coardelor vocale vibrante încă, ni le-au făcut cunoscute,
pentru a le împleti cu ale noastre într-un moment de cuvioasă smerenie,
aflându-ne în față cu o moarte vie și o viață moartă și a mai avut meritul de a
ne împinge la un acord tacit, ori doar prin cine știe ce mister, impus de unda
necunoscută a imperiului morții, reprezintă printr-o geană a unei vieți moartă,
să cugetăm aceeași și să zicem mortului Nicolae: ”Tu nu mai vii la noi, dar noi
vom merge la tine curând”.
Armonia,
ce doresc baptiștii e armonia lui Cristos, iubirea, de care au dat dovezi în
toate ocaziile și deci, vă rugăm fraților ortodocși, veniți între noi și vă
convingeți! Coborâți-vă în adunările noastre modeste, căci veți găsi iubire și
pace, câtă nu sunteți vrednici s-o puneți în multe miliarde de inimi.
Păuliș,
la 29 Februarie 1929. NICA NEȚA
