Între
8 – 13 iulie 1980, a avut loc la Toronto, în Canada, cel de al XIV - lea
Congres Mondial Baptist. Din România a participat o
delegație de 16 frați din conducerea Cultului Baptist. Ca delegați oficiali au fost doar două persoane,
fratele Mara Cornel și Ioachim Țunea.
Un
total de 20.275 de persoane din 93 de țări s-au înregistrat la acest Congres Mondial Baptist
din Toronto. Prezența la această adunare care a marcat aniversarea a 75 de ani
de la înființarea Alianței Mondiale Baptiste, a depășit recordurile anterioare.
De fapt, erau așteptați doar 12.000. Ședința plenară a avut loc în Maple Leaf Gardens, o foarte
mare arenă sportivă. Aproape toate hotelurile din Toronto au fost utilizate,
iar un mare număr de participanți au fost cazați în locuințele baptiștilor
canadieni.
Tema
Congresului a fost: “Sărbătorind prezența lui Hristos prin
Duhul” și a existat un
sentiment puternic al realizărilor Alianței în întreaga lume. Așa cum a fost la
fiecare Congres, încă din 1955, cuvântul de final a aparținut lui Billy Graham.
Congresul a validat conducerea Alianței Mondiale Baptiste
și pe cei 144 de membri ai Consiliului General al Alianței pe perioada 1980 –
1985. Din partea României au fost aleși frații Cornel Mara, președintele Uniunii
și Ioachim Țunea, redactorul revistei Îndrumătorul. Cei doi frați au făcut
parte din Consiliul General al Alianței și în perioada 1975 – 1980.
Congresul a fost umbrit de conflictul dintre baptiștii
din Uniunea Sovietică. Pe lângă delegația oficială a baptiștilor ruși, compusă
din 14 delegați, a venit și o delegație a baptiștilor ruși nerecunoscuți, care
nu s-au putut înțelege să cadă la o pace. Președintele Duke K. McCall s-a întâlnit și cu delegația
dizidentă a baptiștilor ruși. Congresul a validat ca trei reprezentați ai
baptiștilor ruși să facă parte din Consiliul General.
Comisia Alianței Mondiale Baptiste pentru Libertate,
Justiție și Pace a pregătit: „Declarația Congresului Mondial Baptist din 1980”
prezentată de președintele comisiei William W. Pinson Jr. în ziua de 11
iulie 1980. Comisia a menționat că drepturile omului vin din natura lui
Dumnezeu. Mica 6:8. S-au prezentat 20 de puncte, prin care s-a arătat ce
drepturi are omul, printre care: dreptul de a-ți alege religia, dreptul de a
patrticipa public la adunări și altele.
Duke K. McCall a fost ales noul președinte, al Alianței
Mondiale Baptiste pe perioada 1980 - 1985.
Trăsătura dominantă a noii decade a fost creșterea
oportunităților pentru mărturie și serviciu și dezvoltări noi semnificative
care au reflectat maturizarea Alianței. Acestea au inclus:
·
continuarea internaționalizării
Alianței,
·
accent pus pe rolul strategic al
conducerii Alianței și a diviziunilor sale;
·
noi inițiative în zona evanghelismului și a educației, drepturilor omului,
legăturilor cu alte biserici,
· ajutorare și dezvoltare.
Surse:
Cyril E.
Bryant and Ruby J. Burke, eds., Celebrating Christ’s, Presence Through the
Spirit: Official Report of the Fourteenth Congress, Toronto, Canada, July
8-13,1980.
Baptist and Reflector
Îndrumătorul Creștin Baptist
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu