marți, 18 octombrie 2022

Monografia Bisericii Baptiste din Comănești de Adrian Bârzu

 


Cercetând cu de-amănuntul, cu ajutorul Domnului, despre Congresele Alianței Mondiale Baptiste, am găsit în revista Alianței: „B.W.A.NEWS decembrie 1989” că în localitatea Comănești a fost demolată clădirea bisericii baptiste și șapte frați au fost arestați. În toamna aceluiași an au primit autorizare de a se aduna. Am făcut cercetări și l-am descoperit pe fratele păstor Marin Țifrea de la Piatra Neamț, care m-a îndrumat spre păstorul bisericii Adrian Bârzu.  

Așa se face că azi pot publica monografia bisericii care a avut de suferit, dar Dumnezeu a fost cu frații, i-a întărit și au primit din nou autorizație. Peste două luni de zile a venit de la Dumnezeu libertatea și frații și-au zidit lăcașul în scurt timp.

Mai jos redau anunțul făcut în revista alianței, iar mai jos Monografia cu date despre biserică.

„Biserica Română primește licență

Serviciul European de presă Baptist a primit vestea bună că autoritățile române au acordat Bisericii Baptiste din Comănești dreptul de a sluji. Acesta este primul pas pe care guvernul l-a făcut pentru a îndrepta situația după ce a distrus noua clădire a congregației pe 31 mai. Șapte membri au fost arestați în incident și acuzați că au construit biserica fără permisiune.

Toți cei arestați au fost eliberați din închisoare. Gravitatea acuzațiilor guvernului împotriva lor a crescut în timpul procesului lor judiciar, când guvernul a adăugat acuzația de furt de materiale de construcție.

Deși membrii bisericii nu vor trebui să petreacă timp în închisoare, cu toate acestea, li se va cere să renunțe la o parte din salariile lor timp de doi ani, în funcție de sentința fiecăruia.

Pe 4 noiembrie, guvernul a acordat bisericii o licență de a organiza servicii la o anumită locație din Comănești, care urmează să fie desemnată.”

 

Monografia Bisericii Creștine Baptiste „Biruința” din Comănești

Pentru credincioșii baptiști Biserica nu este o clădire, ci o comunitate a celor chemați la ucenicie de Isus Cristos. Ori de câte ori doi sau trei credincioși sunt adunați în Numele Lui, aceștia formează o adunare creștină. Mărturia baptistă în Comănești începe în 1924 odată cu venirea la lucru la mina din localitatea a câtorva credincioși din Ardeal și Banat. Aceștia împreună cu un localnic pe nume Vasile Bucurel formează în casa acestuia prima adunare baptistă.

Imediat după formarea micii adunări urmează perioade de prigoane și intimidări venite atât din partea autorităților statale cât și din partea Bisericii ortodoxe. Credincioșii baptiști au suferit frecvente batjocuri și bătăi din partea jandarmilor, întâlnirile de părtășie și închinare fiind ținute clandestin. Vasile Bucurel povestește cum într-o duminică a anului 1932 au fost arestați de jandarmi și duși la postul de jandarmi. Frații au fost scoși afară din post în fața oamenilor aduși de la biserica ortodoxă de către preotul lor Ștefan Paraschiv, iar acesta i-a prezentat mulțimii drept anticriștii despre care se spunea că vor veni. Mulțimea întărâtată a fost pe punctul de a-i omorî cu pietre, doar teama preotului de a nu avea probleme i-a oprit de a face lucrul acesta. În momentele acelea unul din credincioșii din Banat, Marian Ciortuz le-a cerut celorlalți frații să îngenuncheze și să se roage gândindu-se că poate Domnul îi va lua acasă. Oamenii strânși de preot la instigarea acestuia l-au bătut pe fratele Bucurel cu un băț până când acesta a căzut doborât la pământ amețit. Ceilalți frați au fost și ei bătuți, fratele Ciortuz fiind lovit în piept cu patul armei de către unul din jandarmi.

Din cauza prigoanei frații din Ardeal și Banat au plecat din localitate, fratele Bucurel s-a refugiat la frații din Brăila.[1]

Prin venirea în localitate a unui penticostal pe nume Ion Matache s-a format o biserică penticostală care i-a asimilat și pe credincioșii baptiști. Primele adunări au avut loc în casa lui Ion Stoica din strada Vasile Alecsandri 75 în cartierul Lunca de Jos. În 1963 se mută în localitate fratele Mihai Fedor credincios baptist din comuna George Enescu, Botoșani căsătorit cu sora Elena Coman din familie de penticostali. El găsește aici familia Mihai și Elena Lov, baptiști veniți din Banat. În 1964 se alătură adunării și revizorul contabil Ilie Ivanciuc, un baptist din Sighet venit să locuiască în localitatea soției din comuna Poduri.

În anul 1974 o parte din biserica penticostală din Lunca de Jos se mută în Leorda în casa lui Ion Oprea care primește autorizație de la Suceava. Cei care nu au dorit să meargă în Leorda au frecventat o vreme adunările de închinare ale Creștinilor după Evanghelie din Dărmănești și au mers la Biserica Baptistă din Voșlobeni.

În anul 1975 frații Gheorghe Dulhac și Gheorghe Andrieș, din adunarea din Lunca de Jos s-au întâlnit în stațiunea Slănic Moldova cu fratele Florian Galea și cu Gavril Benea membri ai Bisericii Baptiste din Brașov. Împreună au vorbit despre posibilitatea reînființării unei biserici baptiste în Comănești.

Fratele Mihai Fedor a mers în același an la București unde s-a întâlnit cu președintele Uniunii Baptiste Nicolae Covaci. Din păcate Covaci nu a fost de acord să elibereze autorizație de funcționare bisericii din Comănești sub pretextul că pe lista bisericii sunt prea puțini credincioși baptiști, majoritatea fiind penticostali considerați răzvrătiți de Cultul penticostal.

În anul 1976 funcția de președinte a Uniunii Baptiste este preluată de fratele Cornel Mara de la Brașov. Acesta, la cererea fraților din Voșlobeni și a fraților Galea și Benea din Brașov, revizuiește dosarul de autorizație a bisericii din Comănești și dispune eliberarea Autorizație de funcționare. În același an pe data de 18 august la Consiliu Județean din Bacău are loc o întâlnire între președintele Uniunii Mara, inspectorul de culte din București, Grigore, și inspectorul județean de culte Savin, unde se întocmește actul Autorizației. La întâlnire au participat și frații Mihai Fedor și Alexandru Rață, un ortodox convertit, ginerele familiei Stoica. Biserica din Comănești urma să devină o filială a bisericii baptiste din Voșlobeni. Întâlnirile bisericii au rămas în casa familiei Stoica (Raveica) din strada Vasile Alecsandri 75, Lunca de Jos. Alexandru Rață este numit responsabil al bisericii. Mara, Grigore și Savin au venit în Comănești să vadă locul adunării, acolo fiind așteptați de ceilalți frați. Pastorul Cornel Mara a citit Psalmul 84 și s-au rugat împreună. La înființare erau în jur de 25 de membri botezați.

Printre primii slujitori duhovnicești din acea vreme îi menționăm pe:

Aurel Voaideș, Ion (Nucu) Voaideș trimiși de Biserica din Voșlobeni. Aceștia, ocazional veneau la Comănești însoțiți și de un grup de tineri din biserica lor.

Titus Rădulescu din Brașov – pastor baptist căruia autoritățile comuniste i-au retras autorizația.

Diaconii Galea și Benea din Brașov și Gavril Pop. Printre pionierii lucrării din Comănești din acea vreme îi amintim și pe frații Eugen Tărnăuceanu și Dumitru Niță.

În anul 1978, în Cercul Toplița (compus din bisericile din Sărmaș, Voșlobeni, Toplița, Comănești) a venit ca pastor Busuioc Belciu, un proaspăt absolvent al Seminarului Teologic de la București. El a fost primul pastor ordinat al bisericii și sub lucrarea lui pastorală biserica a cunoscut un progres considerabil, ajungându-se la aproximativ 70 de membri. În anul 1980 el l-a adus pe fratele Viorel Vuc din Caransebeș care, în doar câteva luni, a pus bazele unei orchestre de copii și tineri. Busuioc Belciu a rămas păstorul bisericii până în anul 1983.

După pastorul Busuioc Belciu a venit pastorul Ovidiu Dumitrașcu din Brașov care a păstorit bisericile din Cercul Toplița. El a păstorit biserica din Comănești timp de un an de zile până în 1984.

În anul 1984 a venit pastor Ionel Chivoiu, trimis de la Brăila de pastorul Iosif Ștefănuți să devină pastorul bisericii din Bacău. Odată cu venirea fratelui Chivoiu biserica din Comănești s-a mutat de la Comunitatea de Brașov de care aparținea, la Comunitatea de Brăila în care va rămâne până în anul în care s-a înființat Comunitatea de Bacău.

Construirea primei clădiri a bisericii

Fratele Valentin (Ticu) Rusu a fost cel care pentru prima dată a discutat cu doamna Mihăilescu posibilitatea cumpărării terenului din strada Gării 19. Proprietatea cumpărată era o livadă cu o casă veche și un garaj aflat în fața casei.[2] Actele proprietății nu au putut fi făcute direct pe numele bisericii, din pricina legislației comuniste din acea vreme care nu permitea bisericilor să cumpere proprietăți. De aceea terenul și casa au fost cumpărate pe numele lui Timotei Acomănoai, singurul care putea cumpăra o proprietate (legea comunistă nu permitea să ai mai mult de o singură proprietate, ceilalți frați având pe numele lor alte proprietăți). Casa a fost amenajată ca loc de închinare, pereții despărțitori ai celor trei camere au fost îndepărtați și astfel s-a creat o sală mai mare. Curând însă casa a devenit neîncăpătoare, frecvența la adunările bisericii depășind duminică dimineața numărul de 100 de persoane.

În acea vreme autoritățile comuniste nu permiteau construirea de noi locașuri de cult, de aceea, cu consimțământul tacit al autorităților locale reprezentate de primarul Dumitru Potoroacă, biserica a primit o autorizație de renovare. Pe 14 septembrie 1988 au început în jurul casei și garajului primele săpături la construcția unei noi clădiri a bisericii. Printr-un efort extraordinar al tuturor membrilor bisericii și cu sprijinul altor biserici din țară construcția fost terminată în doar 7 luni.

Mai întâi au fost făcuți pereții exteriori în jurul clădirilor vechi existente, după care s-a pus acoperișul noii clădiri, casa veche și garajul au fost demolate și resturile scoase în grădină. O vreme adunările au fost într-o magazie improvizată din spate unde se dădeau cu lac scândurile.

Pastorul Nick Gheorghiță de la Oradea a ajutat construcția cu 400.000 de lei și cu trimiterea a 4 meseriași. Printre cei care au participat la lucrările de construire a clădirii, pe lângă frații din biserica din Comănești îi amintim pe Manole Roșca, Miron (Sărmaș) și Constantin Ciubotaru (Sănduleni)

Demolarea clădirii bisericii

Clădirea care a fost dărâmată în 1989.

Din nefericire această acțiune de construcție a unei biserici baptiste nu a fost bine primită de anumite persoane din zonă. Unul din vecini, profesorul Alexandrescu, cât și protopopul din Moinești (așa cum mi-a mărturisit preotul din Vermești, fiul acestuia), au reclamat autorităților de la București ceea ce se întâmplă în Comănești. Autoritățile comuniste centrale au reacționat prompt cerând autorităților locale confiscarea clădirii sau demolarea ei în condițiile în care biserica nu o cedează de bună voie.

La un moment dat a venit de la București Ion Cristoiu, un inspector responsabil de culte, care a discutat pe rând la Primărie cu mai mulți membri din conducerea bisericii. La urmă a fost chemat fratele Gheorghe (Gicu) Eacobuță, responsabilul bisericii în acel moment. Secretarul primăriei Ion Căciulă i-a explicat că nu există decât două posibilități: prima, cedarea clădirii autorităților locale, urmând ca în ea să fie găzduită o grădiniță de copii, cea de-a doua, demolarea, în condițiile necedării de către biserică a clădirii. Căciulă a cerut ca în urma consultării cu conducerea bisericii și cu pastorul Ionel Chivoiu biserica să hotărască cedarea ei Statului. Gicu Eacobuță i-a dat de înțeles secretarului primăriei că biserica nu poate renunța la clădire și că ar trebui găsită o altă soluție de salvare a ei.

Comitetul bisericii împreună cu pastorul Ionel Chivoiu a fost chemat la sediul Uniunii Baptiste din București unde s-a discutat posibilitatea ca biserica să cedeze autorităților clădirea pentru a nu se genera un conflict mai mare. Vasile Talpoș i-a propus fr. Chivoiu să accepte contra-costul clădirii, în jur de 1.000.000 de lei, în condițiile în care ea costase 800.000 de lei. Președintele Uniunii Baptiste Traian Grecu a menționat despre intervențiile extraordinare făcute pe lângă autorități ca să nu fie demolată clădirea și despre poziția intransigentă a acestora. Frații din comitet au rămas fermi în a nu ceda această clădire.

Pastorul Pascu Geabău a venit și el la Comănești împreună cu un alt frate și i-a rugat pe frați să renunțe la clădire.

După somația de oprire a lucrărilor și hotărârea de demolare înaintată bisericii de către Primărie, în aprilie 1989 lucrătorii Miliției au pus primul sigiliu pe clădirea bisericii. În ciuda acestui lucru, membrii bisericii au continuat lucrările de construcție folosind ușa din spate.

La sărbătoarea de Paște biserica s-a adunat afară în fața clădirii sechestrate și a cântat „Hristos a înviat”. Atunci slujba a fost întreruptă violent de un echipaj de miliție, în urma bruscării i-a fost ruptă haina pastorului Chivoiu și s-a încercat arestarea câtorva persoane. Gicu Eacobuță a sesizat că maiorul Popa mirosea a băutură, iar atunci când i-a apostrofat pe milițieni în legătură cu acest fapt, aceștia s-au retras.

După ruperea primului sigiliu de către frați autoritățile comuniste s-au înfuriat și au pus un al doilea sigiliu și au pus pază în fața clădirii.[3]

Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili proveniența materialelor folosite la construirea clădirii. Devenea evident că se dorea cu orice chip oprirea lucrărilor și găsirea unui pretext pentru demolarea clădirii.

Fratele Nicolae Iacob, administratorul lucrărilor de construcție, a fost primul arestat. În ciuda avertizărilor făcute de fratele Chivoiu, a cerinței lui de a-i fi predat caietul cu evidența provenienței tuturor materialelor și a sumelor folosite pentru construcție, sub constrângere și amenințare a făcut imprudența și l-a predat autorităților care investigau situația. El spera că în felul acesta acesta se vor putea convinge că totul putea fi justificat cu acte legale. În acest caiet erau date precise cu sumele de bani cheltuite și proveniența lor, împreună cu numele persoanelor care procuraseră diferitele materiale folosite la construcție. Astfel, acest caiet a devenit un instrument pe baza căruia au fost incriminați și arestați frații Gicu Eacobuță, Ticu Rusu și Mihai Crețu (unul dintre frații care au sprijinit considerabil lucrarea de construcție).

Pe data de 31 mai 1989, când toți bărbații au fost chemați la Bacău, a fost demolată clădirea bisericii. Pin intermediul buldozerelor și cu intervenția pompierilor până seara totul a fost distrus, tot molozul a fost îndepărtat de pe teren în locul lui plantându-se iarbă. În jurul bisericii s-a format un cordon de milițieni care i-au împiedicat pe credincioșii bisericii rămași acasă să se apropie de teren.

Anchetatorul principal a fost colonelul Constantinescu iar procuror a fost Ioan Hăineală, celor arestați fiindu-le începută urmărirea penală pentru furt calificat. Securitatea a răspândit zvonul mincinos că la subsolul bisericii au fost găsite aparate de emisie-recepție prin care baptiștii comunicau cu americanii și desfășurau acțiuni împotriva Statului român. În felul acesta au încercat să discrediteze mărturia bisericii baptiste în ochii populației și să-și justifice gestul extrem de demolare a clădirii bisericii. Ironia situației, așa cum avea să se dovedească mai târziu în timpul anchetelor, cei care plantaseră microfoane de ascultare în clădirea bisericii erau chiar cei de la miliție. După Revoluție, manifestându-și regretul pentru cele întâmplate, primarul Potoroacă a apreciat curajul manifestat de credincioșii baptiști și a confirmat că totul a fost o acțiune meschină a Securității comuniste.

Procesul care a fost judecat la Onești, a început în luna iunie și a ținut până în luna septembrie. În ciuda intervențiilor externe venite din partea Ambasadei SUA care a luat cunoștință de evenimente printr-un reprezentant trimis la proces, verdictele au fost condamnare cu executare la locul de muncă între un an și doi ani și opt luni.

Frații nu au făcut recurs, dar a făcut Procuratura pe motivul existenței unor nereguli pe durata procesului. Situația aceasta a fost însă spre binele fraților pentru că procesul a fost mutat la Bacău și a durat până în decembrie. Chiar dacă verdictul a rămas același și frații trebuiau să înceapă ispășirea condamnării la locul de muncă, atunci când a venit Revoluția toate condamnările au fost amnistiate.

Cornel Fedor, fiul lui Mihai Fedor, a fotografiat ruinele clădirii bisericii dărâmate. Surprins de Miliție când fotografia a aruncat aparatul într-un tufiș din apropiere recuperându-l mai târziu.

Din clădirea demolată nu s-a mai putut recupera nimic, din nefericire Timotei Acomănoai care figura ca proprietar al locului și clădirii a semnat un act prin care renunța la despăgubire ca compensare pentru manopera de demolare estimată la 90.000 de lei. Mai grav, biserica avea să piardă și terenul în urma unei legi din 1977 prin care Statul comunist intra în posesia terenului în condițiile în care o casă construită pe el era demolată. Ulterior după Revoluție, în ciuda diverselor încercări de recuperare a terenului, atât ale Primăriei din Comănești care a făcut adresă către Consiliu Județean Bacău de a retroceda terenul bisericii, cât și ale bisericii în numele lui Timotei Acomănoai personal prin care solicita de a i se retroceda terenul în baza unei legi nou apărute, terenul nu a putut fi recuperat decât în anul 2000. Atunci pe baza unei Hotărâri a Consiliului local terenul a fost redat Bisericii.

Situația bisericii după 1990

După demolarea clădirii și până la Revoluția din decembrie 1989, biserica a continuat să se adune în cartierul Leorda în locuința lui Ghiță Popa. În ianuarie 1990, în primele zile de libertate, biserica a avut un serviciu divin pe terenul fostei clădiri dărâmate. După toate aceste încercări, ca și în toți anii precedenți de prigoană, prin harul lui Dumnezeu biserica a ieșit biruitoare. În 2001, când în Adunarea Generală ea avea să-și aleagă un nume, numele ales pentru titulatura oficială a fost „Biruința”. Versetul din Hagai a fost ca un mesaj profetic care i-a însuflețit pe frați să spere la ajutorul lui Dumnezeu. "Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oştirilor; şi în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oştirilor."  (Hag 2:9)

La începutul anului 1990 a fost construită o baracă din lemn în care au început să fie ținute întâlnirile. După un proiect de biserică luat din Baia Mare, în mai 1990 a fost săpată fundația unei noi clădiri a biserici. Inițial a fost construită anexa bisericii, gândită și ca o casă pastorală. Din anul 1993 și până la terminarea locașului de cult, slujbele religioase au început să fie ținute în camera de sus a acestei anexe.

Au urmat 10 ani grei și epuizanți de lucrări de construcție până la dedicarea clădirii bisericii în vara anului 2000. În această perioadă s-au remarcat mai mulți frați devotați lucrării, printre ei fiind fratele Costică Crețu, unul din liderii Oastei Domnului care între timp a devenit membru al bisericii baptiste, fratele Puiu și sora Meri Țăranu, o familie care a fost mereu gata să ofere ospitalitate și ajutor celor care ajutau lucrării, Geo Zăncescu, omul care s-a ocupat de evidențele financiare și a supravegheat lucrările de construcție, fratele Neculaie Iacob, omul care a rămas pe șantierul bisericii până ce a trecut la Domnul.

În anul 1997 a fost ales și ordinat ca pastor al bisericii din Comănești Adrian Bârzu. El este născut în Bacău la data de 27.06. 1967 într-o familie ortodoxă nepracticantă. În 1989, fiind student la Politehnica din București, a fost participant activ la Revoluție. Evenimentul acesta împreună cu alte evenimente providențiale, l-au condus la scurt timp spre o convertire dramatică.  După ce a absolvit facultatea în 1991, timp de 3 ani a fost profesor suplinitor în Bacău, slujind în același timp în diverse activități ale bisericii baptiste din localitate. Date fiind nevoile spirituale și noile oportunități misionare ale bisericii baptiste din Bacău, s-a implicat în organizarea unui Centru de instruire a misionarilor din zonă. În anii imediați Revoluției din decembrie biserica din Bacău a fost în plină expansiune misionară în localitățile dimprejur. În acea perioadă au fost începute lucrări de plantare de biserică în câteva localități din jurul Bacăului (Onești, Satu Nou, Sohodor, Răcătău, Tg. Ocna). Din anul 1994 până la alegerea ca pastor al bisericii din Comănești Adrian Bârzu a condus Centrul de instruire pentru misiune din Bacău. Înțelegând nevoia de instruire teologică a lucrătorilor din zonă, el s-a dedicat studiilor teologice luându-și  licența în teologie la Universitatea Emanuel din Oradea, masterul la Wales University (prin IBTS, Praga) și doctoratul la Midwestern Baptist Theological Seminary, Kansas.

Din vara anului 2002 și până în primăvara anului 2003 biserica din Comănești a fost păstorită de George Dumitrașcu. În acest timp pastorul Adrian Bârzu a condus Societatea Misionară Română și Editura Cartea Creștină în calitate de director executiv. Odată cu plecarea lui George Dumitrașcu și cu criza creată de această plecare, biserica l-a invitat pe Adrian Bârzu să se reîntoarcă ca pastor. De la reîntoarcerea în Comănești în anul 2003 și până în prezent el păstorește Biserica.

Biserica a deschis noi puncte de misiune în localitățile Tg. Ocna și Agăș, lucrarea bisericii progresând atât spiritual cât și numeric. Lucrarea s-a diversificat mult, cu ajutorul echipelor medicale și evanghelistice ale RAM-ului[4], în fiecare vară au fost evanghelizate sute de persoane din zonă.

La Tg. Ocna s-a înființat în 2014 o cantină socială pentru persoane defavorizate iar în septembrie 2016 s-a deschis un adăpost de noapte pentru oamenii străzii. Biserica s-a implicat în această localitate și în lucrarea din Centrul de Reeducare.

Începând cu anul 2007, odată cu reamenajarea clădirii bisericii prin construirea de 14 camere în podul clădirii și refacerea anexei, Biserica a început să găzduiască cursurile modulare ale Colegiului Biblic din Comunitatea de Bacău și întâlnirile diverselor conferințe zonale și naționale. Zeci de slujitori duhovnicești din bisericile din zonă, persoane care nu-și puteau permite datorită activităților curente să frecventeze cursurile de zi ale școlilor teologice din țară, au fost local echipați pentru lucrarea spirituală.

Biserica a fost în mai 2000 fondatoarea Asociației Lumina, o asociație creștină româno-britanică care are ca lucrări orfelinatul pentru copii cu dizabilități Casa Lumina din Comănești, Centru de zi pentru copii și tineri cu boli severe Casa Albert din Luncani și Hospice-ul Lumina din Bacău (un spital pentru îngrijirea permanentă a copiilor cu boli terminale).

SURSE

Mărturia personală scrisă de Vasile Bucurel

Interviu cu Eacobuță Gheorghe, Fedor Mihai și Rusu Valentin luat de Adrian Bârzu în 16.04.2013

 


 


 



[1] Scrisoarea lui Vasile Bucurel lăsată ca mărturie

[2] Prețul negociat al proprietății a fost de 25.000 lei, dar în final, datorită copiilor proprietarei care au solicitat mai mult, prețul a ajuns la suma de peste 100.000 de lei.

[3] Pastorul Ionel Chivoiu a sugerat ca cineva să rupă sigiliul pus pe clădire. Dănuț Rusu, unul din băieții fratelui Ticu Rusu, minor la acea vreme, a rupt sigiliul bisericii.

[4] Romanian American Mission este o organizație misionară începută modest 1994 de un grup mic de români și americani ca o nevoie de a sprijini lucrarea misionară în zonă. Acum organizația s-a extins în toată zona de S-E a României, extinzându-și implicarea și în alte țări europene.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu