Fratele Dănilă Pascu s-a născut în anul 1905 în localitatea Parța, județul
Timiș, fiind fiul păstorului Atanasie (1878-1947 din Parța) și al lui Erina.
Tatăl său fiind predicator, aude Cuvântul Domnului de mic copil și la
vârsta de 15 ani (1920) este botezat. Acest băiat se deprinde cu predicarea și
la 17 ani (1922) începe să predice Evanghelia Domnului Isus. Tatăl său, Atanasie Pascu, a fost fondatorul
primei biserici baptiste din Timișoara, iar fratele Dănilă a fost primul dirijor de cor.
În
anul 1930 absolvă Seminarul Teologic Baptist din București.
Este ordinat în anul 1930 de către dr. Gill, misionarul american în
România, secretar general pentru misiunea din țările din răsăritul Europei, sub
auspiciile lui Southern Baptist Convention.
În anul 1935 se căsătorește cu Marioara Pojar și dânsa făcând parte dintr-o
familie evlavioasă. Sora a fost secretara revistei „Farul Creștin” și
administrator al depozitului de literatură baptistă.
A plecat în America ca să continuie studiile în anul 1939 și rămâne
definitiv acolo, slujind cu credincioșie în lucrarea Domnului spre binele
fraților săi. Soția și cei doi copii au ajuns în America în 1941 în timpul
războiului.
În ziua de 30 august – 2 septembrie 1940 la Conferința a 28-a ținută la
Biserica Creștină Baptistă din Chicago, Illinois, a fost ales vicepreședinte,
până în anul 1941 când este ales colaborator al Convenției. A fost mereu reales
în conducerea Convenției.
În Jurnalul de
călătorie al lui Constantin C. Giurescu din 1977, găsim scris: „în afară de
cele șase biserici ortodoxe din Detroit și de cele două biserici unite
– unele vechi de peste o jumătate de secol –
mai sunt și patru biserici de baptiști – o biserică baptistă, având în frunte
pe pastorul Dănilă Pascu “.
Fratele
Dănilă Pascu a realizat „Colțul Românesc” de la Westers Reserve University și
statuia lui George Enescu din Cleveland, Ohio. L-a îndrăgit mult pe Dumitru
Cornilescu, traducătorul Bibliei.
În ziua de 23
Martie, 1986 Domnul își cheamă slujitorul său credincios acasă, ca să intre în
bucuria Stăpânului său.
Mai jos postez un
un articol scris de prietenul său pe care l-a ajutat și acum are cuvinte de
mare apreciere.
„ÎN MEMORIAM
Rev. Dănilă Pascu
(19 Februarie, 1905 –
23 Martie, 1986)
De George Crișan
În scrisoarea către preaiubitul său copil
Timotei, apostolul Pavel a scris: ,,Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o
jertfă de băutură și clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea
bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa
neprihănirii, pe care mi-o va da în ,,ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel
drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.”
Cred
că toată viața Dănilă Pascu a dus o luptă bună și neobosită pentru Domnul său
Isus, Hristos. Personal, mai mult ca sigur nu aș fi fost aici în America, dacă
el, Dănilă, nu m-ar fi chemat și chiar nu ar fi insistat să vin în America și
să studiez teologia.
Fratele Dănilă s-a născut
într-o provincie agricolă foarte prosperă din România, Banat. Timp de secole a
fost numită "Fruntea Transilvaniei" (Banatu-i fruncea!) și a
României, pentru că în ea erau foarte puțini oameni care nu știau carte.
Locuitorii săi se bucurau de muzică bună și purtau haine frumoase, care erau
mai frumoase decât cele din toate celelalte provincii. Dumnezeu le-a dat un
pământ bun și l-au folosit cu înțelepciune, devenind astfel prosperi.
Tatăl lui Dănilă dorea ca fiul său să devină
croitor. Ca și Pavel, Dănilă a ales două meserii: una pentru a coase haine și
cealaltă pentru a aduce oamenii în biserica vie a lui Isus Hristos.
A urmat cursurile Seminarului Baptist din
București, care tocmai fusese înființat de Convenția Baptistă de Sud. La scurt
timp după absolvire și ordinare, s-a căsătorit cu Mărioara și și-a început
lucrarea pe Valea Crișului Alb, unde trăiau la acea vreme cea mai mare parte a
baptiștilor, sau ,,pocăiți", așa cum sunt numiți uneori. În timp ce era
slujitorul celei mai mari biserici baptiste din România, la Buteni, vizita
lunar toate bisericile de pe Valea Crișului și satele adiacente de la poalele
munților Carpați.
Fratele Pascu, cunoscându-i pe toți
misionarii americani și pe alți misionari vorbitori de limbă engleză care
vizitau România în acele zile, și după ce a legat cu ei o prietenie puternică,
a fost invitat să vină în America în 1939, pentru a participa la Congresul
Alianței Mondiale Baptiste. Mărioara urma să rămână în țară, să aibă grijă de
cei doi copii mici. Dar în septembrie 1939 a izbucnit războiul în Europa.
Fratele Pascu a fost convins să rămână în America. Astfel, Comunitatea Baptistă
Română din Cleveland l-a implorat să accepte oferta lor de a deveni pastorul
lor. Fără tragere de inimă, el a acceptat - cu condiția să-și poată aduce soția
și copiii în America.
Familia s-a reunit când Mărioara și copiii,
în vârstă de doi și patru ani, au ieșit din Europa sfâșiată de război și s-a
alăturat soțului ei în America.
În cele din urmă, războiul s-a potolit, dar
pacea nu venea în Europa. Erau milioane de refugiați care căutau un loc unde
să-și pună capul. Printre aceștia, au fost mii de români.
A fost ideea fratelui Pascu să cerceteze și
să raporteze Consiliului Executiv al Alianței Mondiale Baptiste ce condiții a
găsit în Austria și ce credea că se poate și trebuie făcut, şi anume să se întindă
o mână de ajutor şi să se organizeze un program de ajutorare baptistă pentru
refugiaţi. Astfel că, Alianţa Mondială Baptistă a înfiinţat proiectul de
ajutorare cu sediul la Paris, Franţa.
Când am ajuns în Paris, nu cunoşteam pe
nimeni în acel oraş, dar spre uimirea mea, bătând la uşa unei Biserici Baptiste
de acolo, am fost întâmpinat spunându-mi-se pe nume şi am aflat că doar cu
câteva luni în urmă Rev. Pascu din America se afla la Paris şi a lăsat de știre
că avocatul său din România, George Crişan, ar putea încerca să scape din
spatele Cortinei de Fier. Și acum era acolo!
Rev. Pascu a avut grijă constantă de cei
aflați în mare suferință - în special cei fără adăpost au fost cei pe care i-a
îngrijit. Oameni fără ţară, dezrădăcinaţi, alungaţi din casele lor, din
societatea din care au făcut parte și vânaţi ca nişte fiare sălbatice.
Prin lucrarea
baptistă de ajutorare, Rev. Pascu a văzut că mii de refugiați s-au stabilit și
el personal i-a îndrumat pe mulți dintre ei, indiferent de originea lor
religioasă sau etnică, la locurile de muncă, ajutându-i să-și facă o casă
pentru ei înșiși în Statele Unite. Acești oameni dezrădăcinați, ca și mine, Îi
mulțumesc lui Dumnezeu pentru că l-a trimis pe Rev. Pascu în drumul lor.
De la
o biserică baptistă românească, congregaţia s-a transformat într-o Biserică
Creştină Comunitară - care a devenit repede casă pentru o varietate de noi
americani care căutau asigurarea că şi ei erau copii ai lui Dumnezeu, fraţi şi
surori în Hristos Isus.
El a proclamat Vestea Bună; el le-a slujit,
zi de zi; le-a dat din hrana lui Hristos mai mult de treizeci şi cinci de ani.
A fost implicat în promovarea unei noi legi
privind imigrația. El a fost în permanență în legătură cu congresmanul Feighan,
până când legea a fost adoptată, oferind o posibilitate mai largă oamenilor din
Europa de a căuta o nouă patrie în Binecuvântata Americă!
A fost profund interesat de istoria și
cultura românească. Un monument care onorează pe cel mai mare compozitor al României, a fost
ridicat în Parcul Naționalităților din Cleveland. Acest lucru a fost realizat
în mare parte prin eforturile Rev. Pascu.
În
1963, când Statele Unite au restabilit relaţiile diplomatice cu România, Rev.
Pascu a fost primul pastor Baptist Româno-American care a călătorit în România
- o ţară comunistă aflată în spatele Cortinei de Fier. De mai bine de două
decenii nu mai auzise de iubiții săi frați români în credință. La întoarcerea
în America, el ne-a spus că câtorva biserici baptiste li s-a permis să-și
redeschidă ușile, care au fost sigilate de regimul anterior. Mi-a adus prima fotografie
a tatălui şi mamei mele, pe care nu îi mai văzusem de mai bine de douăzeci de
ani.
Pastorul Pascu nu se temea de comuniști. În
calitate de președinte al Baptiștilor Româno-Americani, a încercat și a reușit
să se împrietenească cu oficialii Ambasadei României la Washington. A fost
primul care a îndrăznit să-l invite pe ambasadorul României să participe la
Convenția Baptistă Româno-Americană din Detroit. Acest lucru a deschis către
Cortina de Fier și astfel fraților din America li s-a permis să viziteze și să
vorbească în bisericile baptiste din România, în timp ce și unii frați din
România au putut veni aici și participa la convenția Baptiștilor Români din SUA
și Canada. Acesta a fost un eveniment fără precedent.
De-a lungul vieții sale, fratele Pascu a militat
pentru prietenie și înțelegere, cu toți cei care caută o licărire de speranță
într-o lume a disperării și a înstrăinării.
El a fost un luptător neînfricat pentru
Hristos; Marile viziuni pe care le-a primit au devenit realitate. El a căutat
pacea acolo unde era dușmănie și a reușit să o obțină, pentru că nu obosea
niciodată să arate iubire celor blânzi și umili, precum și celor aroganți și puternici.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu
că L-a adus pe Dănilă Pascu în pelerinajul vieții mele. Mă alătur miilor de
oameni care spun: Prin viața și opera sa, am văzut în Dănilă Pascu un
adevărat slujitor și vestitor al iubirii lui Isus, atât în cuvânt, cât și în
faptă.”
Surse:
George Crișan
Farul
Mântuirei
Creștinul
„The Christian
Vasile
W. Jones,
Ilie Pop și Silviu Jurjeu
George
Dancea
Ionel Tuțac
 |
| Dănilă Pascu, Dumitru Cornilescu, Cornel Pascu |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu