Dumnezeu ne-a creat pe noi oamenii
după chipul și asemănarea Sa, dar cu pasiuni și înclinații diferite. O înclinație
bună și folositoare are și frtele păstor de la Buteni, Daniel Stoica, mâna mea
dreaptă, colaborator credincios și devotat lucrării Domnului. El este înzestrat
cu o mare pasiune, pe lângă cea de păstorire a turmei Domnului, este atras să
descopere valori în patrimoniul poporului drept credincios baptist din România.
Este un truditor tenace, consecvent în domeniul istoriei baptiștilor, poporul
pe care îl iubește și-l prețuiește.
Prezint cu mare plăcere aparița
editorială a fratelui Daniel, finalizată în cartea:
„Istoria Credinței Creștine Baptiste pe meleagurile județului
Hunedoara
1891 – 2023”
Cartea este foarte bogată în informații.
Sunt trecute 132 de biserici la care le-a trecut anul înființării și câteva
date importante din viața lor, amintește despre alte 20 de biserici la care
este trecută doar data înființării, apoi prezintă un număr de 23 de păstori și lucrători,
cărora le face o scurtă biografie. Pe lângă aceste date, dar și alte informații,
mai cuprinde aproximativ un număr de 100 de poze eveniment, cea mai veche fiind
din 1903.
Cartea are 660 pagini și este
tipărită la Editura „Risoprint” din Cluj-Napoca.
Felicit pe fratele păstor Daniel
pentru că a dat viață la o așa carte!
Domnul să fie slăvit și
binecuvântat pentru tot ce face pentru noi oamenii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu